Decizia civilă nr. 3320/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3320/R/2013
Ședința publică din 04 iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de reclamantul SS și de pârâta C. N. P. R. SA împotriva sentinței civile nr. 4762 din 18 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 27 iunie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursurilor pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea înregistrată la data de_ pe rolul Tribunalului C., reclamantul SS a chemat în judecată pe pârâta C.
N. P. R. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată decizia de concediere nr. 46 din_ și să fie dispusă reintegrarea sa pe postul și funcția deținute anterior concedierii; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediat; precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 1. de lei reprezentând daune morale și a cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de_, după luarea cauzei, pârâta C.
N. P. R. SA a depus întâmpinare și cerere reconvențională la dosarul cauzei, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată promovată de către reclamant, precum și obligarea acestuia la restituirea indemnizațiilor de concediere în cuantum de 83160 de lei, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data plății până la data restituirii integrale.
Prin sentința civilă nr. 4762/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SS și cererea reconvențională formulată de pârâta C. Național P. R. SA și, în consecință, a fost anulată decizia nr. 46/_ de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului.
S-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția și postul deținute anterior concedierii disciplinare și au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu
data emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă și până la data reîncadrării efective.
S-a respins capătul de cerere formulat de reclamant vizând obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 de lei.
A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 83.160 lei reprezentând indemnizații de concediere încasate.
S-a respins solicitarea pârâtei de obligare a reclamantului la plata dobânzii legale și la actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 83.160 lei.
S-a redus onorariul avocațial solicitat de reclamant de la suma de 6000 de lei la 2000 de lei și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
În fapt, între reclamantul SS și pârâta C. N. P. R. SA s- au derulat raporturi de muncă pe durată nedeterminată, acesta desfășurându-și activitatea, potrivit actului adițional 15.8/684/_ la Sucursala Rețea P. lă - Centrul Regional Rețea P. lă C. -N., acesta fiind numit, prin decizia nr. 594/_, în funcția de director exploatare poștală în cadrul Direcției Regionale de P. C. .
Astfel cum reiese din adresa nr. 109/19/_ (f. 17), ca urmare a hotărârii consiliului de administrație nr. 90/_ privind modificarea organigramei CNPR SA, reclamantul a fost informat că, începând cu data de _
, i se va schimba denumirea funcției din director exploatare poștală în director operațional în cadrul Direcției Operaționale - DRP C. .
Prin decizia nr. 508/_, emisă în aplicarea hotărârii consiliului de administrație nr. 1/_ de aprobare a organigramelor sucursalelor CNPR SA, reclamantul a fost numit în funcția de director operațional al Centrului Regional Rețea P. lă C. -N. din cadrul Sucursalei Rețea P. lă.
La nivelul angajatorului, prin Hotărârea nr. 74/_ a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, s-a decis desființarea prin internalizare a mai multor sucursale, printre care și Sucursala Rețea P. lă și modificarea denumirilor centrelor regionale în direcții regionale cu statut de sucursală a CNPR.
În aplicarea acestei hotărâri, prin hotărârea consiliului de administrație al Companiei Naționale P. R. SA nr. 3/_, s-a aprobat desființarea efectivă a unui număr de 618 de posturi și inițierea procedurilor de concediere colectivă, printre posturile din administrația centrală ce urmau a fi desființate găsindu-se și cel ocupat de către reclamant
Prin decizia nr. 46/_, angajatorul a dispus concedierea reclamantului, în temeiul art. 65-66 din Codul muncii și art. 26.1 și 26.3 din Contractul colectiv de muncă 2008-2018, ca urmare a desființării efective a postului ocupat, ca o consecință directă modificării organigramei Companiei Naționale P. R. SA prin Hotărârea AGA nr. 74/_, Decizia directorului general al CNPR SA nr. 390/_ și Hotărârea Consiliului de Administrație al CNPR SA nr. 3/_ .
Această decizie a fost comunicată reclamantului la data de_, acesta semnând de luare la cunoștință (f.7-9) și producându-și efectele la data de _
.
Reclamantul a încasat, ca urmare a concedierii, suma de 83.160 de lei cu titlu de indemnizații de concediere, astfel cum reiese din înscrisul depus la dosar. În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 78 din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Potrivit prevederilor art. 65 alin. 2 Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual
de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desființarea locului de muncă trebuind să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Prin urmare, pentru concedierea salariatului din motive neimputabile, în condițiile art. 65 din Codul Muncii, este necesar să aibă loc o reorganizare a activității angajatorului care să corespundă unei nevoi a acestuia și să conducă la desființarea efectivă a postului ocupat de salariat.
În doctrină și jurisprudență s-a subliniat în mod constant că pentru a se reține îndeplinirea condiției impuse de art. 65 alin. 2 din Codul Muncii este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea [Curtea de Apel Constanța, Secția I civilă, Decizia nr. 783 din 13 decembrie 2011, în Buletinul Curților de Apel nr. 4/2012].
Cu privire la desființarea locului de muncă, trebuie reținut că aceasta este efectivă când postul este suprimat din structura societății, când nu se mai găsește în organigrama acesteia ori în statul de funcții, măsura dispusă trebuind să aibă la bază o situație concretă care trebuie dovedită în sensul de a se proba că efectiv a avut loc o reorganizare și o restrângere reală impusă de nevoile societății.
Desființarea efectivă a postului ocupat de salariat presupune că locul de muncă nu se mai regăsește în structura organizatorică a angajatorului, fiind realmente suprimat, iar nu reorganizat sau reînființat sub o altă denumire, eventual ocupat de o altă persoană, concomitent concedierii vechiului salariat ori ulterior, într-un timp față de care se poate presupune că postul nu a fost în mod real desființat, ci s-a urmărit doar îndepărtarea unui anumit angajat.
Ori, în cauza de față, se constată că, privitor la activitatea de muncă desfășurată de reclamant, pârâta nu și-a restrâns activitatea specifică, întrucât, astfel cum reiese din analiza comparată a celor două organigrame, respectiv cea anterioară reorganizării și cea ulterioară acestei etape depuse la dosar la filele 11 și 12, se constată că se regăsesc aceleași servicii/compartimente, cu același număr de angajați, în subordinea atât a postului desființat de director operațional, cât și a celui nou înființate de director exploatare.
Mai mult, comparând fișele celor două posturi, se constată că atribuțiile aferente posturilor menționate în acestea sunt aceleași, majoritatea sarcinilor de serviciu menționate în fișele posturilor analizate fiind formulate chiar identic.
Ori, în raport de aceste constatări, se impune concluzia că postul ocupat de către reclamant nu a fost suprimat efectiv din organigrama pârâtei, acesta existând din punct de vedere funcțional și ulterior concedierii reclamantului, fiind doar redenumit și ocupat de o altă persoană, în contextul reorganizării administrative și juridice a Companiei Naționale P. R. SA, respectiv al internalizării unor sucursale și al redenumirii centrelor regionale în direcții regionale cu statut de sucursală.
Nu în ultimul rând, instanța a reținut că, și în derularea raporturilor de muncă dintre reclamant și pârâtă în decursul timpului, astfel cum s-a punctat mai sus în prezentarea situației de fapt, funcția ocupată de reclamant a purtat titulatura de ";director exploatare poștală"; atunci când subunitatea în care era angajat acesta avea rangul de direcție regională de poștă, ulterior devenind funcție de ";director operațional";, fără însă ca atribuțiile de serviciu ale reclamantului să fie modificate, astfel că și din această evoluție în timp a denumirii funcției ocupate de către reclamant se poate concluziona că nu există nicio diferență între cele două funcții analizate.
Împrejurarea că sucursala Direcția Regională de P. Nord-Vest a fost radiată efectiv din evidențele specifice ale Oficiului Registrului Comerțului, astfel cum atestă certificatul de radiere depus la dosar la fila 115, nu este de natură să conducă la concluzia că postul reclamantului, respectiv atribuțiile pe care le presupunea acest post nu mai sunt exercitate în cadrul noilor structuri și compartimente rezultate în urma reorganizării.
Prin urmare, reținând că desființarea postului reclamantului nu a
îndeplinit cerințele realității și efectivității, în fapt producându-se doar modificarea titulaturii postului ocupat de acesta, se impune anularea deciziei nr. 46/_ de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului.
Totodată, în aplicarea art. 80 din Codul muncii, s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția și postul deținute anterior concedierii disciplinare și obligă pârâtele la plata către acesta către reclamant a despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă și până la data reîncadrării efective. În ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 de lei, instanța a constatat că, în prezenta cauză, reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit de acesta, respectiv a atingerii concrete ce i-a fost adusă valorilor sale morale ca urmare a emiterii deciziei de concediere ce formează obiectul contestației deduse judecății. Instanța a apreciat că soluția ce se va pronunța în ceea ce privește celelalte capete ale cererii sale de chemare în judecată reprezintă în sine o reparație suficientă a disconfortului moral produs ca urmare a concedierii sale, astfel că nu se mai impune acordarea unor despăgubiri bănești cu titlu de daune
morale.
Referitor la cererea reconvențională formulată de pârâta C. Național P.
SA, instanța a reținut că, în temeiul prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivelul Companiei Naționale P. R. SA pe anii 2008-2018, reclamantul a încasat, ca urmare a concedierii, 20 de salarii compensatorii, în cuantum total de 83160 lei.
Ori, în raport de soluția ce se va da cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 80 alin. 2 din Codul muncii, care dispune că se vor repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere, precum și ale art. 256 alin. 1 din același act normativ, potrivit căruia salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Astfel cum se constată din aceste prevederi legale, ambele părți trebuie repuse în situația anterioară, nu numai salariatul concediat, această repunerea în situația anterioară presupunând și restituirea de către reclamant a sumei primite cu titlu de compensații bănești, la care a fost îndreptățit ca efect al concedierii, însă care a devenit o plată nedatorată urmare a anulării deciziei nr. 46/_ de încetare a contractului individual de muncă.
Prin urmare, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta C. Național P. R. SA și a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 83.160 lei reprezentând indemnizații de concediere încasate.
Cât privește însă solicitarea pârâtei de obligare a reclamantului la plata dobânzii legale și la actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 83.160 lei, această cerere s-a respins, având în vedere împrejurarea că în emiterea deciziei de concediere, respectiv remiterea către reclamant a salariilor compensatorii, pârâta a fost în culpă, astfel că nu poate obține în prezenta cauză, având în vedere conduita sa culpabilă, recuperarea prejudiciului cauzat din lipsa de
folosință a sumei de bani în perioada în care aceasta s-a găsit în posesia reclamantului.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant în cuantum de 6000 de lei, probate în cauză cu chitanța nr. 27/_ (f. 27), instanța, având în vedere obiectul cauzei de față, probatoriul administrat și activitatea desfășurată de către apărătorul reclamantului, instanța a redus onorariul avocațial solicitat de reclamant de la suma de 6000 de lei la 2000 de lei, considerând acest cuantum adecvat, și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul SS, cât și pârâta C. N. P. R. S.A. (C.N.P.R.).
Prin propriul recurs, reclamantul SS
a solicitat admiterea acestuia și modificarea in parte a sentinței atacate, în sensul obligării intimatei la achitarea daunelor morale in cuantum de 100.000 RON, a respingerii ca nedovedita a solicitării formulate de către intimata pe cale reconventionala de obligare la plata către aceasta a sumei de 83.160 RON reprezentând indemnizație de concediere încasata, a obligării intimatei la achitarea integrală a cheltuielilor de judecată la fondul cauzei în cuantum de 6.000 lei; de asemenea, solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Un prim aspect criticat privește daunele morale, în raport de care susține reclamantul că acestea au fost dovedite, astfel că se impunea acordarea lor.
Arată reclamantul că sentința atacată cuprinde dispoziții contradictorii privitor la daunele morale, în condițiile în care prin considerente s-a apreciat inițial că daunele morale nu au fost dovedite, pentru ca ulterior instanța să rețină punctual că "soluția ce se va pronunța in ceea ce privește celelalte capete ale cererii sale de chemare in judecata reprezintă in sine o reparație suficienta a disconfortului moral produs ca urmare a concedierii sale".
Menționează că prejudiciul moral a fost dovedit cu actele medicale depuse la dosar care atestă vătămarea fizica si psihica pe care a suferit-o, concretizata in probleme cardiace inexistente înainte, care a culminat in perioada_ -_ cu o internare in clinica de cardiologie a Spitalului Clinic de Recuperare din C. -
N. cu diagnosticul de sindrom hiperkinetic cardiovascular care este cunoscut in lumea medicala ca fiind rezultat al stresului psihic, al suprasolicitării psihice. În acest sens este și depoziția martorului Giurge M., audiat la termenul din_, care confirma faptul ca s-a urmărit înlăturarea reclamantului cu orice preț din structura societății intimate, un alt motiv cauzator de prejudiciu moral.
În raport de prevederile art. 272 din Codul Muncii, care statuează că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, opinează reclamantul că în favoarea angajatului funcționează o prezumție relativă, conform căreia prejudiciul a fost produs, existența acestuia putând fi contestată de către angajator, până la prima zi de înfățișare. Cum în cauză această prezumție nu a fost răsturnată până la prima zi de înfățișare, societatea pârâtă trebuia obligată la plata daunelor morale pretinse.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului moral, reclamantul învederează că sarcina stabilirii acesteia revine instanței, care este datoare să extragă din contextul cauzei amploarea prejudiciului suferit, existența acestuia fiind deja prezumată.
Face trimiteri la Decizia XL din_ pronunțată de ÎCCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii, la practica altor instanțe - decizia civilă nr. 7047/_ a Curții de Apel București, Secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și la practica Tribunalului Funcției P. e.
Critici sunt formulate și cu privire la modul de soluționare a cererii reconvenționale, reclamantul apreciind că în mod nelegal prima instanță l-a obligat la restituirea sumei de 83.160 lei, reprezentând plăți compensatorii.
Consideră că societatea pârâtă nu a făcut dovada plății sumei menționate prin nici un mijloc de probă. Centralizatorul depus de către aceasta atestă doar plata sumei de 68.231 lei, care nu reprezintă suma încasată efectiv de către reclamant, întrucât asupra sumei de 83.160 lei au fost făcute rețineri la sursă reprezentând impozit pe venit 13344 lei, asigurări de sănătate 4913 lei, șomaj 31 lei, CAS 1111 lei si altele.
Mai mult, arată că in suma menționată este cuprins si salariul pe luna anterioara producerii efectelor deciziei de concediere in cuantum de 4158 RON, când încă între părți existau raporturi de munca conform contractului individual de munca, salariu ce nu se înscrie in sfera plaților compensatorii.
Apreciind că societatea pârâtă nu a făcut dovada achitării plăților compensatorii în cuantumul pretins, reclamantul concluzionează că restituirea nu se justifică, iar celelalte sume achitate cu alt titlu nu pot fi imputate acestuia.
În fine, reclamantul critică și reducerea cheltuielilor de judecată.
În acest sens, precizează că dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de 6000 lei a fost făcută cu chitanța nr. 27/_, aflata la fila 27 din dosar. Reducerea lor de la suma de 6000 lei la 2000 lei a fost considerată de către prima instanță ca adecvată "având in vedere obiectul cauzei de față, probatoriul administrat si activitatea desfășurata de către apărătorul reclamantului." Învederează reclamantul că o atare motivare este lipsita de temei legal întrucât nu se poate determina daca legea a fost corect sau nu aplicata.
Menționează că, deși prima instanță a reținut ca și criteriu "activitatea desfășurată de apărător";, a omis să aibă în vedere că în cauză și-au desfășurat activitate trei avocați asociați din Baroul Maramureș, cu sediul in Baia Mare.
Onorariul pretins este unul forfetar si in cadrul acestuia au fost cuprinse toate sumele aferente cheltuielilor cu administrarea probelor, pentru transport la termenele de judecata de la Baia Mare la C. -N., redactare, fotocopiere înscrisuri, etc. Cuantumul acestuia a fost determinat în funcție de natura, complexitatea si logistica antrenata in scopul purtării si soluționării procesului.
Cu privire la activitatea depusa de către apărători in schimbul onorariului, arată că aceasta nu aparține si nu este instituita nicio obligație de a aparține integral avocatului, putând in parte proveni de la persoane care prestează munca sub conducerea sa, persoane care sunt si ele remunerate pentru munca prestata. Nu exista nicio dispoziție legala care să limiteze asistenta juridica, părțile putând a-si angaja câți apărători doresc si consideră necesar.
Subliniază recurentul că în acord cu principiul disponibilității, reducerea cheltuielilor de judecată trebuia solicitată de către partea adversă. În lipsa unei astfel de cereri, diminuarea cheltuielilor de judecată dispusă din oficiu de către prima instanță apare ca fiind lipsită de temei legal.
In drept, se invocă art. 304 pct. 7, 8, 9, art. 312, alin. 2 si 3, art. 304 si urm. din Codul de Procedura Civilă forma in vigoare la momentul promovării acțiunii.
Prin recursul formulat, pârâta C. N. P. R. S.A.
a solicitat admiterea acestuia si modificarea in totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În subsidiar, arată că în măsura în care se va dispune respingerea recursului, solicită să se mențină soluția de admitere a cererii reconvenționale.
În motivare, societatea pârâtă susține că postul ocupat de reclamant anterior concedierii a fost desființat efectiv, existând o cauza reala si serioasa
care să justifice această măsură, iar funcția de "Director Operațional" nu se mai regăsește in statul funcțiilor la nivelul CN. P. R. S.A.
Preluarea atribuțiilor unui post desființat de către postul/posturile care au rămas nu face dovada menținerii vechiului loc de munca, ci reprezintă un mecanism de eficientizare a muncii.
În mod greșit prima instanță a considerat că fișa postului de director operațional este similară cu fișa postului de director exploatare.
Postul de Director Operațional, ocupat de către reclamant pana la data concedierii, a fost aferent structurii Centrul Regional Rețea P. la C. -N., entitate desființată, în locul ei luând ființa Sucursala Direcția Regionala de P. Nord-Vest. Postul de Director Exploatare ce a luat fiinta in cadrul acestei din urma Sucursale, este un post nou, intr-o structura noua, având in subordine mai multe servicii decât cele care erau in subordinea Directorului Operațional (Bir. P. Rapida), si cu o mai mare responsabilitate in atribuții, incluzând atribuții noi, mai numeroase, astfel cum rezulta si din analiza celor doua fise de post, respectiv a Directorului Operațional in cadrul Centrului Regional Rețea P. la C. -N. si a Directorului Exploatare in cadrul Sucursalei Direcția Regionala de P. Nord-Vest (punctele 9.2 - 9.9, 9.25 - 9.27, 9.57 - 9.62 din Fisa Postului de Director Exploatare in cadrul Sucursalei Direcția Regionala de P. Nord-Vest, cat si limitele de competenta ale acestuia, evidențiate in cuprinsul aceleiași fise de post. Astfel, Directorul Exploatare avea si dreptul de a aproba fisele de post ale personalului de execuție aparținând Serviciului Exploatare din cadrul DRP Nord- Vest; capacitatea de a stabili termene de realizare a sarcinilor salariaților din cadrul Serviciului Exploatare de la DRP Nord-Vest.
Menționează societatea pârâtă că atât anterior, cat si ulterior acestor concedieri colective, au existat o serie de procese de restructurare, inclusiv inițierea altor proceduri de concediere colectiva.
Astfel, subliniază că la data de 2 ianuarie 1990 M. Transporturilor și Telecomunicațiilor s-a desființat, prin divizarea acestuia în două entități: M. Transporturilor si M. Poștelor si Telecomunicațiilor. Acesta din urmă a preluat de la vechiul minister toate structurile la nivel central, regional și județean din domeniul telecomunicațiilor, radiocomunicațiilor și poștei.
M. Poștelor șSi Telecomunicațiilor s-a reorganizat în data de 30 iulie 1990, prin separarea responsabilităților executive de cele operative și de exploatare. Astfel, la această dată s-au înființat atât M. Comunicațiilor cât și ROM-POST-TELECOM, prima "regie autonomă" din România," care a preluat activitatea operațională în domeniul telecomunicațiilor, radiocomunicațiilor și poștei, în timp ce ministerul a rămas responsabil cu elaborarea și aplicarea politicilor, strategiilor și reglementărilor în domeniu.
La 1 iulie 1991, ROM-POST-TELEGOM a fost reorganizată. În urma acestei reorganizări au luat naștere patru regii autonome: Romtelecom, P. R., Radiocomunicații, Inspectoratul General al Radiocomunicațiilor (IGR) și societatea comercială pe acțiuni Bancpost.
In anul 1998, prin HG 371/1998, fosta Regie Autonoma "P. R. " s-a transformat in C. N. "P. R. " SA, astfel cum este denumita si in prezent, având in structura sa 9 Direcții Regionale de P., printre care si Direcția Regionala de P. C. .
In urma adoptării HG nr. 1134/2008, privind aprobarea strategiei de restructurare a CNPR SA in vederea declanșării procesului de privatizare, a HG nr. 572/2010 privind aprobarea strategiei de restructurare si modernizare a CNPR SA, a HG nr. 761/2012 privind aprobarea strategiei de privatizare a C.N. P.
R. SA, având in vedere ca unul dintre obiectivele strategiei de restructurare impuse de aceste hotărâri a fost acela de reducere a bazei de costuri, aceasta
presupunând inclusiv reducerea cheltuielilor salariale, CNPR SA a procedat atât la restructurări succesive, cat si la disponibilizări colective succesive.
Astfel, in anul 2010 C. a fost reorganizata în 8 Centre Regionale Rețea
P. lă (Iași, Constanța, București, Ploiești, Brașov, Craiova, Timișoara și C. ) și zece sucursale cu sediul in București, respectiv: Fabrica de Timbre, Servicii Integrate, P. Rapidă, Servicii Financiare, Muzeul Național Filatelic, Servicii P. le, Rețea P. lă, Transport, Imobiliară, IT&C și Centrul de Perfecționare.
După o noua reorganizare, prin Hotărârea AGA nr. 74/_ au fost înființate 8 Direcții Regionale de P. (D.R.P. Centru, D.R.P. București, D.R.P. Nord-Vest, D.R.P. Sud-Est, D.R.P. Sud-Vest, D.R.P. Nord-Est, D.R.P. Sud- Muntenia, D.R.P. Vest ) și 4 sucursale specializate: Sucursala Servicii Integrate, Sucursala Servicii Financiare, Sucursala Fabrica de Timbre și Sucursala Muzeul Național Filatelic.
Ulterior punerii in aplicare a Hotărârii Consiliului de Administrație al CNPR SA nr.3/_ privind desființarea efectiva a unui număr de 618 posturi si inițierea procedurilor de concediere colectiva, printre care si postul de Director Operațional al reclamantului, prin Hotărârea AGA nr.19/_ au fost desființate cele 8 Direcții Regionale de P. (D.R.P. Centru. D.R.P. București.
D.R.P. Nord-Vest. D.R.P. Sud-Est, D.R.P. Sud-Vest, D.R.P. Nord-Est. D.R.P. Sud- Muntenia, D.R.P. Vest), rămânând in structura organizatorica a CNPR SA 3 sucursale: Fabrica de Timbre, Muzeul Național Filatelic si Sucursala Servicii Financiare, Romfilatelia SA cu statut de filiala si 8 Centre Operaționale Regionale (Iași, Constanța. București, Ploiești, Brașov, Craiova, Timișoara si C. ).
Prin Hotărârea Consiliului de Administrație al C.N.P.R. S.A. nr. 31/_, organele de conducere a societății au aprobat organigrama noii structuri si desființarea efectiva a posturilor care nu se mai regăsesc in noua structura organizatorica, potrivit negocierilor cu Sindicatul Lucratorilor P. li din România, reprezentativ la nivel de unitate. Prin aprobarea organigramei de către organele de conducere a C.N.P.R., numărul de posturi a fost redus comparativ cu numărul de posturi din vechea organigrama.
Examinând H.G. nr. 31/_ a Consiliului de Administrație, prin care s-a aprobat noua structura organizatorica a C.N. P. R. S.A., respectiv desființarea efectiva a unui număr de 772 de posturi si inițierea procedurilor de concediere colectiva, se poate observa că măsura de reorganizare a vizat posturile de conducere din toate regionalele și județele țării, în număr de 290, nefiind vizate persoane. De altfel, prin HG nr. 31/_ s-a aprobat desființarea tuturor Direcțiilor Regionale de P. și, implicit, a posturilor de conducere de la nivelul acestora.
Ulterior, începând cu data de_ din structura organizatorica a CNPR SA au dispărut cele opt Centre Operaționale Regionale (Iași, Constanța, București, Ploiești, Brașov, Craiova, Timișoara și C. ) si implicit s-au desființat si posturile de Sef Centru Operațional Regional.
Prin urmare, începând cu data de 30 mai 2012, a fost desființat si postul de "director exploatare", context în care in mod eronat prima instanța a considerat ca postul a fost reorganizat sau reînființat sub o alta denumire si nu a fost in mod real desființat.
Învederează că începând cu_ Sucursalele/Direcțiile Regionale de P. s-au desființat si posturile de conducere de la nivelul acestora s-au desființat, astfel că nu are nici o posibilitate de a oferi reclamantului un post de conducere.
Câta vreme în noua structura organizatorica a C.N. P. R. S.A. nu se mai regăsește postul ocupat de reclamant, nici măcar sub o altă denumire, apare ca eronată reținerea primei instanțe conform căreia postul ocupat de acesta nu a fost suprimat efectiv.
Prin aprobarea organigramei de către organele de conducere a C.N.P.R., numărul de posturi a fost redus comparativ cu numărul de posturi din vechea organigrama. Funcția de "director operațional" nu se mai regăsește in statul funcțiilor la nivelul C.N. P. R. S.A., cum de altfel, nici funcția de "director exploatare" nu se mai regăsește in statul funcțiilor la nivelul C.N. P. R. SA,
începând cu data de_, așa cum rezulta din Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 31/_ de aprobare a organigramei C.N.P.R. S.A.
Prin urmare, desființarea locului de munca este efectiva, deoarece a fost suprimat din statul de funcții si organigrama societății pârâte, aspect confirmat de organigramele depuse la dosar, astfel încât, sub aspectul caracterului efectiv al desființării, decizia de concediere este legala.
În ceea ce privește caracterul real și serios al cauzei, societatea pârâtă subliniază că desființarea postului reclamantului a fost determinată de reorganizarea societății prin desființarea unor sucursale si reorganizarea activității într-o nouă structură, în vederea creșterii eficienței, adaptării la nivelul cerințelor economice și a eficientizării administrației activității în cadrul structurii organizatorice.
Întrucât reorganizarea și restructurarea societății pârâte a fost justificată de motive economice ( societatea înregistrând la închiderea exercițiului financiar 2011 pierderi în valoare de 182.932.117 lei), având deci un caracter obiectiv, motivul concedierii nu este inerent persoanei reclamantului, fiind vorba de un fapt exterior acestuia, respectiv desființarea locului de munca. Aceasta desființare, evident, nu poate fi imputabila reclamantului in niciun mod dar, in egala măsura, nu poate fi imputabila nici societății pârâte, fiind exclus atât subiectivismul acestuia, cat si concedierea pe alte criterii sau din alte motive decât cele expuse in cuprinsul deciziei de concediere.
Desființarea locului de munca este determinata de cauze obiective, consecința a unei reorganizări a companiei, care impun desființarea unor locuri de munca si restructurarea personalului aferent acestora, modificarea structurii interne fiind atributul exclusiv al angajatorului.
În susținerea acestor argumente, societatea pârâtă face trimiteri la practica altor instanțe, concluzionând că măsura concedierii reclamantului s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, desființarea postului fiind efectivă, în baza unei cauze reale și serioase.
În fine, precizează că,deși nu avea nici o obligație legală în acest sens, i-a comunicat reclamantului o listă cuprinzând toate locurile de muncă disponibile în unitate, la momentul emiterii deciziei de concediere, dar reclamantul nu și-a manifestat consimțământul în vederea ocupării vreunui post vacant.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct.8 C.proc.civ., art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză recurentul reclamant SS
a solicitat respingerea recursului promovat de către societatea-parata ca nefondat (f. 128).
În esență, subliniază că probațiunea administrată confirmă că desființarea postului nu a îndeplinit cerințele realității și efectivității, societatea pârâtă procedând doar la schimbarea denumirii postului.
Pârâta C. N. P. R. S.A. s-a opus admiterii recursului formulat de către reclamant pentru motivele arătate prin întâmpinare(f. 134).
Menționează că acesta nu a făcut dovada daunelor morale pretinse. Precizează că desființarea locului de munca nu face dovada "culpei angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul";, condiție impusa de prevederile art. 253 Codul muncii pentru acordarea despăgubirilor/daunelor morale.
Este legală soluția primei instanțe de obligare a reclamantului la indemnizațiile compensatorii de 83.160 lei, asupra acestei sume fiind făcute reținerile legale.
Diminuarea cheltuielilor de judecată apare ca o măsură justificată, având în vedere obiectul cauzei, probatoriul administrat și activitatea desfășurată de apărătorul reclamantului.
În probațiune s-a depus practică judiciară.
Trecând la soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele: 1. Recursul reclamantului SS
Daunele morale
Potrivit dispozițiilor art. 253 al. 1 din Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.
Prevederile evocate reglementează răspunderea patrimonială a angajatorului față de salariații lui, răspundere care poate fi antrenată doar în măsura în care se face dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii contractuale, deci inclusiv cele ce privesc existența prejudiciului.
În acest caz, sarcina probei revine salariatului, iar nu angajatorului, cum eronat susține reclamantul, întrucât devin incidente normele răspunderii contractuale care nu reglementează în privința probei o regulă similară cu cea instituită prin dispozițiile art. 272 din Codul Muncii.
Rațiunea pentru care sarcina probei în materia litigiilor de muncă este inversată, respectiv aceasta incumbă angajatorului, este justificată de împrejurarea că salariatul și angajatorul sunt două părți ale conflictului de muncă, situate pe poziții opuse și cu interese contrare, iar angajatorul este cel ce deține documentele și toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului și pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor părților raportului juridic de muncă, fiind necesară și firească obligația acestuia de a prezenta aceste probe(decizia Curții Constituționale nr. 973/2006).
Situația este diferită în privința răspunderii contractuale care are un regim juridic distinct și în care sarcina probei incumbă părții care a formulat o pretenție și care este ținută să o dovedească.
Întrucât reclamantul nu făcut dovada prejudiciul moral suferit, în mod corect prima instanță a dispus respingerea acțiunii sub acest aspect.
În lipsa unui suport probator, Curtea apreciază că nu se poate prezuma nici existența și nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însuși măsura concedierii, chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi netemeinică și nelegală.
Astfel, reține că potrivit susținerilor reclamantului eliberarea din funcție a acestuia s-a făcut în mod abuziv de către pârâtă, ceea ce i-a produs un prejudiciu moral, existând un raport de cauzalitate între prejudiciul și faptă. Stresul generat de această măsură a determinat îmbolnăvirea acestuia și internarea lui la cardiologie, beneficiind ulterior de un concediu medical de două luni și jumătate.
Pe lângă aspectele de sănătate acesta a invocat și atingerea adusă carierei și imaginii profesionale, respectiv prestigiului social, susținând lezarea unor valori de ordin constituțional, respectiv dreptul la muncă și principiul egalității în drepturi a cetățenilor.
Curtea constată că într-adevăr biletul de ieșire din spital depus în probațiune(f. 18 fond) confirmă că în perioada_ -_, reclamantul a fost internat la Spitalul Clinic de Recuperare C. N. - Clinica de Cardiologie, acuzând cefalee, palpitații și durere toracică nespecifică. De asemenea,
certificatele de concediu medical (f.19-26) atestă acordarea concediului medical în intervalul_ -_ .
Însă remarcă faptul că toate aceste documente poartă o dată anterioară datei deciziei de concediere ce a fost emisă la_ și prin urmare, nu poate reține existența unui raport de cauzalitate în sensul invocat de către reclamant.
În ceea ce privește declarația martorului Giurge M. (f. 159), Curtea notează că aceasta nu confirmă teza probatorie susținută de către reclamant.
De asemenea, apreciază că o enumerare a unor drepturi fundamentale - dreptul la muncă și principiul egalității în drepturi a cetățenilor încălcate, fără indicarea în concret a modului în care s-a adus atingere acestor drepturi prin fapte ilicite, nu poate conduce la antrenarea răspunderii societății pârâte.
În fine, invocă reclamantul și o atingere adusă carierei și imaginii profesionale, respectiv prestigiului social, aspecte care vor fi înlăturate, câtă vreme măsura luată față de acesta nu s-a datorat necorespunderii profesionale, ipoteză care ar fi putut justifica o atingere în sensul pretins, ci aceasta s-a fundamentat pe dispozițiile art. 65 din Codul Muncii care reglementează măsura concedierii din motive neimputabile salariaților.
Trimiterile la practica judiciară nu prezintă relevanță, întrucât în actuala reglementare aceasta nu constituie izvor de drept.
Plățile compensatorii
Curtea constată că la rubrica "alte drepturi"; din centralizatorul depus la dosar de către societatea pârâtă (f. 66 fond), este indicată suma de 83.160 lei, aceasta reprezentând contravaloarea indemnizației de concediere brute care se cuvine reclamantului. Reclamantul nu a încasat însă efectiv cuantumul menționat, ci doar suma netă de 68.231 lei, diferența fiind reținută de către angajator în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de art. 40 al. 2 lit. f din Codul Muncii, respectiv pentru plata contribuțiilor și impozitelor datorate la stat.
Prin urmare, repunerea în situația anterioară reglementată de art. 80 din Codul Muncii, ca o consecință a anulării măsurii concedierii, impune restituirea doar a sumei efectiv încasate, respectiv doar a valorii nete a indemnizației -
68.231 lei, iar nu a sumei brute, cum eronat a dispus prima instanță.
Susține reclamantul că în suma de 83.160 lei este inclus și salariul pe luna anterioară, respectiv suma de 4158 lei, alegației care însă nu poate fi reținută, întrucât în centralizatorul anterior menționat indemnizația de concediere se regăsește la rubrica "alte drepturi";, separat de drepturile salariale care sunt punctual evidențiate la primele rubrici.
Cheltuielile de judecată
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată potrivit.
De asemenea, conform art.274 alin. 3 Cod procedură civilă, "; judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.";
Cele din urmă dispoziții au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar
apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Această soluție este în acord cu practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care statuează în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, S. e și alții împotriva României, Raicu împotriva României).
Prin urmare, cheltuielile trebuie să fie echitabile și raționale, să asigure acoperirea unui onorariu just, iar nu exagerat, disproporționat față de previziunile firești ale părților în proces.
De altfel, prin Decizia nr. 728/2009 într-un control de constituționalitate al art. 274 alin. 3 C.proc.civ., Curtea Constituțională a constat că "(…)legiuitorul a apreciat că valoarea onorariului trebuie să fie proporțională cu serviciul prestat, instituind astfel posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există just echilibru între prestația avocațială și onorariul solicitat. O asemenea soluție legislativă nu numai că nu încalcă art. 45 din Constituție, dar este și expresia la nivelul legii a acestui text constituțional(…)";.
Curtea apreciază că onorariul în valoare de 6000 lei, achitat de reclamant, conform chitanței depuse la dosar(f. 27 fond) nu are un cuantum rezonabil, fiind nejustificat, în raport cu timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit de avocat în litigiul de dreptul muncii.
Este neîndoielnic că reclamantul a beneficiat de asistență juridică calificată pe tot parcursul procesului - prin redactarea întâmpinării și a cererii reconvenționale, prin prezența avocatului la termenele de judecată, formularea cererilor în probațiune - însă sub aspectul pregătirii apărării și a volumului efectiv de muncă, cauza a avut un grad mediu de complexitate.
Fără a ignora și celelalte elemente de care poate depinde stabilirea onorariului de avocat, precum: reputația, experiența, notorietatea avocatului, importanța intereselor în cauză și altele asemenea, Curtea nu poate omite intenția legiuitorului atunci când a conferit judecătorului, prin art. 274 alin. 3 C.proc.civ., puterea de a mări sau de a micșora onorariul avocatului, aceea de a evita îmbogățirea sau sărăcirea părților prin fixarea unor onorarii exagerate, cu titlu de cheltuieli, considerând că în raport de aceste prevederi nu este necesară vreo solicitare expresă a părții adverse în acest sens, cum eronat apreciază reclamantul.
De menționat că în cauză, reducerea cheltuielilor de judecată apare întemeiată atât din perspectiva prevederilor art. 274 al. 3 Cod de procedură civilă, cât și prin prisma prevederilor art. 276 Cod de procedură civilă, în condițiile în care pretențiile ambelor părți s-au dovedit fondate doar în parte.
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1, 3 Cod de procedură civilă Curtea va admite în parte recursul reclamantului și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va obliga reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 68.231 lei, reprezentând indemnizații de concediere (nete ) încasate.
În baza art. 274 al. 3 coroborat cu art. 276 Cod de procedură civilă, va reduce onorariul avocațial de la fondul cauzei de la 6000 lei la 4000 lei. De asemenea, va obliga intimata să plătească recurentului suma de 900 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu avocațial parțial, conform chitanței depuse la dosar(f. 21).
Vor fi menținute restul dispozițiilor.
2. Recursul pârâtei C. N. P. R. S.A
Prerogativa recunoscută angajatorului prin art. 65 din Codul Muncii, de a dispune concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, nu este
una discreționară, ci aceasta se subsumează unor condiții legalitate obiective ce trebuie îndeplinite cumulativ și care sunt reglementate prin art. 2 al normei legale evocate.
În concret, legiuitorul circumscrie legalitatea concedierii caracterului efectiv al desființării locului de muncă, respectiv stabilește că aceasta trebuie să aibă o cauză reală și serioasă.
Desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de reale dificultăți economice și este serioasă când are la bază studii temeinice ce vizează îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. De asemenea, aceasta este efectivă în situația în care postul ocupat de salariat a fost suprimat din structura organizatorică a angajatorului.
Nu se poate reține că societatea pârâtă a îndeplinit cerințele imperative ale Codului muncii, atât timp cât aceasta nu a făcut dovada caracterului real și efectiv al desființării postului ocupat de către recalamnt.
Din analiza comparativă a celor două organigrame depuse în probațiune(f. 11, 12 fond), Curtea constată că atât în subordinea postului desființat - director operațional, ocupat anterior de reclamant, cât și a celui nou înființat - director exploatare, se regăsesc aceleași servicii/compartimente, singura excepție constituind-o "Biroul de P. Rapidă";, care apare menționat doar în subordinea directorului exploatare.
De asemenea, fișele de post corespunzătoare celor două posturi(f. 45-52; 150-155) conțin atribuții similare, unele chiar identic menționate, singura excepție constituind-o indicarea în cazul postului de director exploatare a unor atribuții noi (punctele 9.2 - 9.9, 9.25 - 9.27, 9.57 - 9.62), precum și extinderea limitelor de competență ( dreptul de a aproba fisele de post ale personalului de execuție aparținând Serviciului Exploatare din cadrul DRP Nord-Vest; capacitatea de a stabili termene de realizare a sarcinilor salariaților din cadrul Serviciului Exploatare de la DRP Nord-Vest).
Or, toate aceste aspecte nu denotă altceva decât că postul din care a fost concediat reclamantul, a continuat să ființeze în structura societății pârâte, însă sub o altă denumire.
Chiar dacă în privința postului de director exploatare a operat o adiționare de noi atribuții pe lângă cele prevăzute în cazul directorului operațional, nu se poate reține că postul cu această nouă titulatură - director exploatare este un post nou, câtă vreme, chiar prin adiționarea de noi atribuții, nu s-a schimbat fundamental sfera responsabilităților.
Artificiul la care a recurs societatea pârâtă în sensul schimbării denumirii postului din director operațional în director exploatare, fără o reconfigurare esențială a noului post, validează ipoteza unei restructurări doar formale a postului din care a fost concediat reclamantul, realizată doar scriptic, ceea ce lipsește de substanță însăși măsura dispusă, realitatea acesteia fiind infirmată, ca atare.
De altfel, după cum a constatat și prima instanță, pe parcursul derulării raporturilor de muncă, postul ocupat de reclamant s-a regăsit în structura societății pârâte sub diferite titulaturi - director exploatare poștală, direcțional operațional - fără însă a interveni modificări esențiale în privința atribuțiilor.
Concluzionând că, în cauză, societatea pârâtă, căreia îi revenea sarcina probei, potrivit art. 272 din Codul muncii, nu a făcut dovada caracterului real și efectiv al desființării postului ocupat de reclamant, măsura concedierii reclamantului dispusă de aceasta apare ca nelegală, ceea ce justifică anularea deciziei contestate și reintegrarea pe postul deținut anterior, conform art. 80 din Codul muncii.
Lipsa, în prezent, din structura societății a unui post similar cu cel deținut anterior de către reclamant vizează faza executării, astfel că acest aspect nu poate constitui un argument care să paralizeze demersul fondat al reclamantului.
Ținând seama de considerentele expuse, Curtea găsește nefondat recursul societății pârâte, astfel că în baza art. 312 al. 1 cod de procedură civilă va dispune respingerea acestuia ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantul SS împotriva sentinței civile nr. 4762 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 68.231 lei, reprezentând indemnizații de concediere (nete
) încasate.
Reduce onorariul avocațial de la 6000 lei la 4000 lei. Menține restul dispozițiilor.
Respinge recursul formulat de pârâta C. N. P. R. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe intimata C. N. P. R. să plătească recurentului suma de 900 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
L. DS | D. | D. | G. C. M. |
Red.DG/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: A.M.I.
