Decizia civilă nr. 3720/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3720/R/2013
Ședința publică din data de 25 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul M.
V. împotriva deciziei civile nr. 2288/R din 13 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, privind și pe intimatele DS M. și
R. NAȚIONALĂ A P. R., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul contestatorului, av. Ilinca Dan, lipsă fiind contestatorul și reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația a fost declarată și motivată în termenul legal, a fost comunicată părților și este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 septembrie 2013, prin fax, s-a depus la dosar din partea intimatei DS M. întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației și judecarea în lipsă.
Reprezentantul contestatorului depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial reprezentând cheltuieli de judecată și un set de documente provenind de la intimate, respectiv procesul-verbal semnat de contestator și procesul-verbal de constatare a infracțiunii, ulterior emiterii deciziei ce a făcut obiectul primei judecăți și procesul-verbal încheiat la închiderea Ocolului Silvic
B. .
Instanța, având în vedere că înscrisurile provin de la partea adversă, constată că nu se impune comunicarea acestora.
Reprezentantul contestatorului arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației, desființarea în întregime a deciziei atacate și, pe cale de consecință, rejudecând recursul, admiterea acestuia și modificarea în totalitate a sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii introductive de instanță așa cum a fost formulată, pentru motivele invocate pe larg în contestația formulată, arătând în esență că instanța de recurs nu a analizat motivul referitor la solicitarea de constatare a împrejurării că decizia de concediere nu a produs efecte juridice. Înscrisurile depuse la termenul de astăzi nu au fost prezentate niciodată de către intimată la dosarul cauzei. Cu cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1780 din 6 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta DS M. .
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. Națională a P. R. invocată din oficiu și s-a respins cererea formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâta R. Națională a P. R.
.
S-a respins contestația formulată și precizată de reclamantul M. V. împotriva pârâtei DS M., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamantul a fost angajat al pârâtei DS M. - Ocolul silvic B. .
Prin actul adițional încheiat sub nr. 2357/2009, în urma reorganizării Regiei Naționale a P. -R., contractul individual de muncă al reclamantului a fost modificat, cu începere de la data de_, în privința salariului stabilit la suma de 1304 lei salariu de bază, corespunzător clasei salarizare 28, spor de vechime 25%, spor fidelitate 10 lei și indemnizație pentru gradul profesional 133 lei.
Actul adițional s-a încheiat în temeiul Deciziei nr. 203/_ a Directorului Coordonator al Direcției Silvice M. emisă în aplicarea H.G. 229/2009, Ord. 1297/2009 al M.A.P.D.P. și Decizia nr. 814/_ a Directorului General al Regiei Naționale a P. -R. .
Prin Decizia nr. 689/N/_ emisă de DS M. s-a reținut încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului cu data de_, constatându-se că acesta a îndeplinit condițiile de pensionare - vârstă și stagiu de cotizare.
Decizia a fost emisă în temeiul art. 59 lit.";e"; din Contractul Colectiv de Muncă pe 2008-2009 și art. 61 lit. c din Codul muncii .
Potrivit art. 61 lit. c din Codul muncii în forma în vigoare la data emiterii Deciziei 689/N/_, angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care salariatul îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiul de cotizare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii.
Reclamantul, născut la data de_ și a îndeplinit condițiile de pensionare în luna septembrie 2008 conform prevederilor art. 41 al. 2 din Legea 19/2000.
Conform art. 41 al. 5 din Legea 19/2000 asigurații care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă, cu excepția pensiei anticipate și a pensiei anticipate parțiale, își pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului, în condițiile legii .
Însă, dreptul angajatului pentru care s-a născut vocația de a obține dreptul la pensie de a continua munca nu poate aduce atingere dreptului de care se bucura angajatorul de a decide asupra celei mai bune soluții pentru desfășurarea activității sale.
În speță angajatorul nu a dorit continuarea derulării raporturilor de muncă cu reclamantul și a dispus concedierea în baza art. 61 lit. e Codul muncii, deoarece reclamantul nu a formulat cerere de pensionare.
Reclamantul a criticat această decizie pe considerentul că se invocă în preambul, ca temei al încetării contractului individual de muncă, art. 61 lit. e Codul muncii ce stipulează un caz de concediere pe motive ce nu țin de persoana salariatului și nicidecum un caz de încetare de drept, subliniind că încetarea de drept a contractului individual de muncă intervine, conform art. 56 lit. d din Codul muncii, la data comunicării deciziei de pensionare, or o asemenea decizie nu i s-a comunicat.
Însă, în opinia instanței, greșita utilizare a noțiunii " încetează de drept"; nu este în măsură de a atrage anularea deciziei nr. 689/N/_, câtă vreme reclamantul nu a dovedit o vătămare ce i s-a cauzat prin aceasta.
Concedierea reprezintă tot o încetare a contractului individual de muncă, însă din inițiativa angajatorului. În situația prevăzută de art. 61 lit. e Codul muncii concedierea reprezintă, de fapt, manifestarea de voință a angajatorului de a nu mai continua raportul de muncă după ce vocația angajatului de a obține dreptul la pensie s-a născut.
Condițiile de pensionare sunt cele prevăzute de lege, a căror îndeplinire angajatorul doar o constată.
Concedierea întemeiată pe prevederile art. 61 lit. e se apropie foarte mult, ca efecte și condiții, de încetarea de drept a contractului individual de muncă (și de altfel, modificările aduse art. 56 din Codul muncii prin Legea 40/2011 a confirmat acest punct de vedere) și intervine doar pentru că salariatul nu a formulat o cerere de pensionare.
Or, angajatorul nu poate fi constrâns să continue raportul de muncă cu un angajat care îndeplinește condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, dar nu intenționează să se pensioneze, numai pe considerentul că acesta nu dorește să se pensioneze, aspect ce rezultă din interpretarea per a contrario a art. 41 al. 5 din Legea 19/2000.
Efectele concedierii în cazul prevăzut de art. 61 lit. e Codul muncii sunt similare încetării de drept căci în acest caz angajatorul nu trebuie să-i acorde salariatului preaviz și nici să-i ofere loc de muncă vacant în unitate, garanții prevăzute de lege în beneficiul salariatului în alte cazuri de concediere pentru motive neimputabile acestuia.
În ce privește lipsa din cuprinsul deciziei termenului în care poate fi contestată și a instanței judecătorești la care se contestă, instanța a apreciat că atâta timp cât reclamantul a contestat decizia în termen și la instanța competentă, nulitatea absolută a deciziei de concediere nu poate ființa întrucât și incidența nulității absolute înscrise în art. 62 al. 2 Codul muncii este subsumată principiilor generale statornicite în art. 8 al. 1 Codul muncii, respectiv principiul consensualității și al bunei credințe și în art. 3 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice (drepturile civile sunt ocrotite de lege, dar ele pot fi exercitate numai potrivit scopului lor economic și social, așadar, nu pe calea abuzului de drept).
Nu poate fi reținută ca și argument în susținerea netemeiniciei deciziei de concediere nici împrejurarea că prin decizia nr. 203/_, emisă ulterior îndeplinirii de către reclamant a condițiilor de pensionare, s-a dispus reîncadrarea acestuia pe postul de pădurar principal începând cu data de_ deoarece această măsură a fost determinată de reorganizarea Regiei Naționale a
P. - R. prin H.G. nr. 229/2009 care a impus încadrarea în noile structuri organizatorice a personalului existent la data intrării în vigoare a hotărârii (art. 2 al. 4 din H.G. 229/2009), însă la nivelul tuturor unităților subordine, iar nu numai a Direcției Silvice M. .
Mai mult, măsura a vizat toții angajații unităților din structura R., nu doar reclamantul, astfel că ar fi excesiv a se considera că la emiterea deciziei de reîncadrare pârâta a avut în vedere îndeplinirea de către reclamant a condițiilor de pensionare și și-a dat acordul pentru continuarea activității conform prevederilor art. 41 al. 4 din Legea 19/2000.
Prin decizia civilă nr. 2288/R din 13 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._
s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 1780 din_ a Tribunalului M., pronunțată în dosar nr._, care a fost menținută.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că criticile aduse de reclamant soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei RNP "R. "; nu au fost pertinente, deoarece se întemeiază pe lipsa personalității juridice a
direcțiilor silvice județene, conform HG nr.229/2009, aspect care însă nu a fost în legătură cu legitimarea procesuală, ci cu capacitatea procesuală. S-a reținut că excepția lipsei calității procesuale se sprijină pe motive privind capacitatea procesuală, fără a putea reforma hotărârea sub acest aspect.
În privința fondului, Curtea de Apel a reținut că în mod corect a stabilit prima instanță natura deciziei de concediere contestată în cauză, constatând că se întemeiază pe prevederile art.61 lit. e Codul muncii.
Indicarea în mod singular și izolat a dispozițiilor art. 61 lit. c în loc de cele ale art. 61 lit. e Codul muncii, în condițiile în care acest din urmă temei juridic a fost citat integral și a fost reiterat de câteva ori, reprezintă în mod evident o eroare materială, lipsită atât de semnificație juridică, precum și de posibilitatea de a satisface exigențele art. 304 pct.8 C.pr.civ., invocat în recurs.
De asemenea, în mod judicios s-a calificat decizia nr. 689N/_ emisă de pârâtă (fila 12 dosar nr._ ) ca fiind de concediere pentru motive ce țin de persoana salariatului, întemeiată pe prevederile art. 61 lit. e Codul muncii, chiar dacă în cuprinsul art.1 este uzitată expresia " încetează de drept";, deoarece s-a reținut îndeplinirea condițiilor de pensionare de către reclamant și s-a făcut trimitere la prevederile art.61 lit. e Codul muncii, ceea ce reflectă în mod clar și complet motivul și temeiul concedierii.
În atare situație, nu s-a putut susține că reclamantul a fost indus în eroare de către pârâtă cu privire la temeiul încetării contractului individual de muncă, având în vedere că încetarea de drept, prevăzută de art.56 lit. d Codul muncii care are loc la comunicarea deciziei de pensionare, implică formularea unei cereri de pensionare de către persoana îndreptățită.
Criticile aduse analogiei dintre încetarea de drept a contractului individual de muncă (art.56 lit. d) și concedierea prevăzută de art.61 lit. e Codul muncii, sunt lipsite de relevanță, având în vedere că temeiul concedierii îl constituie art.
61 lit. e Codul muncii, care reprezintă o prerogativă a angajatorului de a sancționa conduita salariatului de a refuza să se supună prevederilor art.56 lit. d, nedepunând o cerere de pensionare, după cum în mod just a subliniat prima instanță că aceste măsuri sunt abordări legale diferite ale aceleiași stări de fapt.
Nu s-a confirmat nici nulitatea deciziei de concediere pentru neindicarea temeiului concret al concedierii, după cum nu sunt incidente cazurile de nulitate legate de neindicarea termenului de contestare a deciziei, în raport de încadrarea demersului judiciar în termenul legal și de lipsa oricărei vătămări a reclamantului sub acest aspect.
De asemenea, Curtea de Apel a reținut că împrejurarea necomunicării deciziei de concediere nu afectează decizia în sine, deoarece nulitatea sancționează nerespectarea unor cerințe legale la momentul încheierii actului juridic.
Având în vedere că prin recurs nu s-au formulat critici cu privire la reîncadrarea reclamantului și la încheierea unui act adițional după emiterea deciziei de concediere, Curtea de Apel s-a pronunțat în limitele investirii sale ca expresie a apartenenței acestor aspecte sferei ordinii private, decurgând din natura particulară a intereselor părților, fără a se considera sesizată cu examinarea cauzei sub acest aspect prin concluziile asupra fondului cauzei ale reprezentantului reclamantului, formulată evident în mod extrinsec declarației de recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul, M.
V.
solicitând desființarea în întregime a deciziei contestate și rejudecând calea de atac, admiterea în întregime a recursului în sensul modificării în totalitate a sentinței civile nr. 1780/2012 a Tribunalului M. și a admiterii acțiunii introductive.
În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat că decizia transpare ca fiind rezultatul unei erori materiale și a necercetării motivelor de recurs invocate cu privire toate solicitările cuprinse în demersul procesual inițiat.
Pentru corecta apreciere a prezentului demers este necesar a se raporta, cu prioritate, la investirea inițială a instanței de judecata realizată prin chiar cererea introductivă de instanță, precum și la solicitarea concretă adresată instanței de control judiciar prin cererea de recurs.
Acțiunea inițială formulată în baza căreia s-a format dos. nr._ al Tribunalului M., a avut ca obiect solicitarea constatării nulității Deciziei nr. 698/N/_ emise de DS M. precum și solicitarea de constatare a împrejurării că Decizia nr. 698/N/_ emisă de către DS M. nu a produs efecte juridice.
Prin recursul formulat, s-a solicitat modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 1780/2012 a Tribunalului M. în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive de instanță astfel cum a fost formulată, acțiune care, așa cum s-a arătat mai sus presupunea analiza celor două solicitări ale subsemnatului: constatarea nulității Deciziei nr. 698/N/_ emise de DS M. precum si solicitarea de constatare a împrejurării ca Decizia nr. 698/N/_ emisă de către DS M. nu a produs efecte juridice.
Cele susținute sunt confirmate inclusiv de temeiul juridic al cererii de recurs care, pe lângă prevederile art. 304 al. 1 pct. 7, 8, 9 C.pr.civ, solicita instanței de recurs a analiza legalitatea și temeinicia instanței de fond cu privire la toate cererile din cuprinsul acțiunii introductive de instanță în temeiul art. 3041C.proc.civ.
Instanța de control judiciar nu a analizat temeinicia și legalitatea sentinței civile nr. 1780/2012 a Tribunalului M. și, implicit, temeinicia și legalitatea Deciziei nr. 689/N/_ a DS M. referitoare la solicitarea de constatare a împrejurării ca decizia 689/N/_ a DS M. nu a produs efecte juridice prin prisma motivelor de recurs invocate, inclusiv a prevederilor art. 304 1C.proc.civ. care justifica analiza cauzei sub toate aspectele.
Aceasta omisiune a instanței de recurs de a se pronunța asupra recursului formulat de către reclamant în ceea ce privește temeinicia și nelegalitatea sentinței civile nr. 1780/2012 a Tribunalului M., respectiv legalitatea Deciziei nr. 689/N/_ a DS M. raportat la solicitarea de constatare a faptului ca decizia menționată anterior nu a produs efecte juridice se datorează în mod evident unei erori materiale datorita procesualității complexe și a traseului sinuos al dosarului-judecarea inițială a cauzei de către secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului M. în urma transpunerii cauzei de la secția civila a Tribunalului M., iar ulterior reluarea judecații în urma casării cu trimitere dispuse prin decizia civilă nr. 4880/2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civila.
Greșeala materială poate consta în neobservarea de către instanță a unui act de procedură în privința căruia nu s-a făcut nicio judecată.
În cazul de față, cererea de constatare a împrejurării ca Decizia 698/N din_ emisă de DS M. nu a produs efecte și, implicit, repercusiunile acestei împrejurări asupra legalității și temeiniciei măsurii încetării contractului de muncă luate prin decizia amintită nu a beneficiat de nicio judecată cu toate că instanța de recurs a admis că împrejurările sus menționate sunt relevante în a aprecia asupra legalității și temeiniciei deciziei 689/N din_ a DS M. și, consecutiv în ceea ce privește aprecierea recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 1780/2012 a Tribunalului M. .
Omisiunea este evidenta cu atât mai mult cu cât investirea instanței de recurs a fost una plenară ce poartă asupra tuturor aspectelor cauzei, în condițiile art. 3041C. pr. civ. invocate prin cererea de recurs.
Cele afirmate sus sunt confirmate de actele îndeplinite de către instanța de recurs cu ocazia cercetării judecătorești a căii de atac, astfel cum acestea sunt consemnate în practicaua deciziei civile nr. 2280/R/2013 a Curții de Apel Cluj.
Instanță de recurs primește ca probă, în faza judiciară a recursului, adeverința nr. 465 din data de_ (Adeverința) emisă de către DS M. - Ocolul Silvic B., care atestă că a continuat să prestez muncă în favoarea angajatorului ulterior datei la care a fost emisă decizia 689/N din_ a DS M.
, fiind achitate drepturile salariale aferente.
Teza probatorie reprezentată de Adeverința menționată mai sus este tocmai demonstrarea împrejurării că Decizia 689/N/_ a DS M. nu a produs efecte juridice (aceasta fiind de altfel o cerere explicita cu care instanța de fond si, consecutiv, cea de recurs, au fost învestite) aspect care relevă nelegalitatea Deciziei 689/N/_ a DS M. .
Primirea ca probă a adeverinței menționate mai sus de către instanța de recurs demonstrează că această dovadă produsă judecății a fost apreciată ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei și în legătura evidentă cu învestirea sa (cererea de constatare a împrejurării ca Decizia 689/N din_ nu a produs efecte juridice) mai precis, o asemenea probă este de natură a conduce instanța de recurs la o dezlegare temeinică și legală a cererii de recurs formulate și a aprecia în final asupra legalității Deciziei 689/N din_ .
Cu toate că instanța de recurs apreciază că împrejurările legate de continuarea raporturilor de muncă ulterior emiterii deciziei 6897N în_ a DS
M. ca fiind pe deplin relevante și concludente pentru justa soluționare a cauzei și a recursului promovat, sens în care primește ca probă la dosarul cauzei adeverința menționată, din eroare hotărârea ce face obiectul prezentei contestații în anulare nu cuprinde nicio statuare asupra constatării împrejurării că decizia nr. 689/N/_ a DS M. nu a produs efecte juridice și consecutiv, a legalității acestei decizii-caracterul nereal și formal al pretinsei încetări a contractului de munca în condițiile în care raporturile de muncă au continuat între părți.
Referirile la proba reprezentată de adeverința depusă și acceptarea acesteia ca dovadă de către instanța de recurs nu reprezintă critici asupra modului în care instanța de recurs a analizat probele din dosar, ci acestea au fost realizate pentru a sublinia împrejurarea că instanța de recurs a apreciat că, în cadrul judecării recursului este investită inclusiv cu dezbaterea asupra constatării împrejurării că decizia nr. 689/N/_ nu a produs efecte juridice și a implicațiilor acestei împrejurării asupra legalității deciziei menționate, sens în care a încuviințat administrarea probelor cu privire la conduita părților și continuarea raporturilor de muncă ulterior momentului emiterii deciziei. Cu toate acestea, constatarea împrejurării că decizia nr.689/N din_ emisă de către DS M. nu a produs efecte juridice și, implicit, legalitatea deciziei prin raportare la aceste împrejurări nu a primit nicio dezlegare ori analiză prin decizia civilă nr. 2288/R/2013 a Curții de Apel Cluj.
În drept, contestatorul a invocat art. 318 C.proc.civ.
Intimata DS M. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca fiind nefondată și neîntemeiată, și menținerea hotărârii contestate ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în contestația în anulare și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Dispozițiile art. 318 alin. 1 C.pr.civ. conferă părților dreptul de a ataca o hotărâre a instanței de recurs cu o contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Contestația în anulare este reglementată așadar ca și o cale de atac extraordinară prin intermediul căreia apare posibilă anularea unei hotărâri judecătorești irevocabile și investită cu autoritatea de lucru judecat, ce se poate exercita doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
În speță, contestatorul atacând o hotărâre irevocabilă a instanței de recurs, în care a indicat ca și temei de drept dispozițiile art. 318 C.pr.civ., a susținut atât existența unei erori materiale, cât și necercetarea motivelor de recurs, sens în care a arătat că instanța de control judiciar a omis din eroare să analizeze legalitatea deciziei de concediere referitor la împrejurarea că această decizie nu a produs efecte, deși la dosar a fost primită ca și probă o adeverință care atestă că reclamantul a continuat să presteze activitate în favoarea angajatorului.
Curtea reține că, prin eroare materială, ca temei al unei contestații în anulare în sensul art. 318 alin. 1 prima teză C.proc.civ. invocat de contestator, se înțelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, cum ar fi de exemplu, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Așadar motivele invocate de contestator, nu se încadrează în cele prevăzute limitativ în dispozițiile legale menționate anterior, ci se referă la pretinse erori de fond, tinzându-se astfel ca pe calea contestației să fie puse în discuție erori de judecată, contestatorul urmărind de fapt reformarea hotărârii, ceea ce nu este posibil decât în recurs.
În ceea ce privește contestația în anulare reglementată prin dispozițiile art.
318 alin. 1 teza finală C.proc.civ. care conferă părților dreptul de a ataca o hotărâre a instanței de recurs atunci când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, Curtea reține că din aceste dispoziții ale legii rezultă cu claritate, că admisibilitatea unei contestații în anulare în acest caz este condiționată de omisiunea totală a instanței de a se pronunța asupra unuia din motivele recursului, doar acesta putând fi sensul expresiei "...a omis din greșeală să cerceteze...";.
În realitate, contestatorul invocă o necercetare a unuia dintre petitele acțiunii introductive, și anume a cererii prin care s-a solicitat să se constate că decizia de concediere emisă de intimată nu a produs efecte juridice.
Aceste susțineri se constată a fi nefondate deoarece, pe de o parte, doar nepronunțarea instanței de recurs asupra unuia dintre motivele de recurs indicate ca atare în cererea de recurs este de natură a face admisibilă contestația în anulare, iar nu necercetarea petitelor acțiunii, iar pe de altă parte, din cuprinsul cererii de chemare în judecată Curtea observă că petitul de constatare a faptului că decizia de concediere emisă de intimată nu a produs efecte juridice s-a întemeiat pe faptul că aceasta nu ar fi fost comunicată, or aceste aspectele privitoare la necomunicarea deciziei au fost abordate în finalul considerentelor deciziei mai sus redate.
Susținerile privitoare la continuarea activității reclamantului în cadrul instituției intimate întemeiate pe adeverința nr. 465 din data de_, nu au constituit motive cuprinse în cererea de recurs, sens în care în decizia de recurs s-a reținut că "Având în vedere că prin recurs nu s-au formulat critici cu privire
la reîncadrarea reclamantului și la încheierea unui act adițional după emiterea deciziei de concediere, Curtea de Apel s-a pronunțat în limitele investirii sale ca expresie a apartenenței acestor aspecte sferei ordinii private, decurgând din natura particulară a intereselor părților, fără a se considera sesizată cu examinarea cauzei sub acest aspect prin concluziile asupra fondului cauzei ale reprezentantului reclamantului, formulată evident în mod extrinsec declarației de recurs";, context în care omisiunea instanței de a analiza susținerile formulate cu ocazia dezbaterilor pe fond nu se încadrează în condițiile impuse de art. 318 alin. 1 teza finală C.proc.civ.
Faptul că cererea de recurs a fost întemeiată în drept și pe dispozițiile art. 304 ind. 1 C.proc.civ., nu impune instanței de recurs obligația de a analiza toate pretențiile reclamantului formulate pe parcursul unui litigiu începând cu cererea de chemare în judecată, aceasta deoarece dispozițiile art. 304 ind. 1 C.proc.civ. doar conferă dreptul părților de a recura o hotărâre judecătorească și pentru alte motive decât cele enumerate la art. 304 pct. 1 - 9 C.proc.civ., astfel încât instanța de control judiciar este ținută a analiza doar acele critici de nelegalitate sau netemeinicie care se regăsesc în cuprinsul cererii de recurs.
Cum contestatorul nu a invocat că instanța de recurs nu ar fi răspuns motivelor de recurs invocate prin cererea de recurs, Curtea reține că lipsește orice temei pentru a reține incidența motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. 1 teza finală C.proc.civ.
Pentru cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 319 și următoarele C.proc.civ., Curtea va respinge contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 2288/R din 13 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M. V. împotriva deciziei civile nr. 2288/R din 13 mai 2013 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 25 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond:Giuroiu B.
Jud.recurs:L. D. /S. D. /D. G.
