Decizia civilă nr. 3549/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3549/R/2013
Ședința publică din data de 18 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea I.
SRL împotriva deciziei civile nr. 2922 din 3 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, privind și pe intimatul CIOABĂ A., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul personal și asistat de av. Litan D., lipsă fiind reprezentantul contestatoarei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare a fost declarată și motivată în termenul legal, a fost comunicată și este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea intimatului întâmpinare.
De asemenea, se constată că la data de 18 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, contestatoarea a depus o completare a contestației în anulare, care se comunică și reprezentantei intimatului.
Reprezentanta intimatului, față de completarea contestației în anulare depusă de contestatoare arată că se impune respingerea ei, arătând că se invocă noi motive, iar termenul de depunere a contestației a fost depășit, motiv pentru care invocă excepția tardivității, fiind incidente dispozițiile art. 321 C.pr.civ. arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, cu consecința menținerii deciziei atacate, pentru motivele invocate pe larg în întâmpinarea formulată, arătând în esență că această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru eventuale greșeli de judecată, ci strict pentru erori materiale grave. Orice chestiune de fond invocată de către contestatoare este ineficientă în această cale extraordinară de atac, pe care legiuitorul a deschis-o în mod exclusiv pentru greșeli de ordin procedural, și nu de judecată. Referitor la puterea de lucru judecat invocată de contestatoare, menționează că între părți litigiul a fost soluționat irevocabil de Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr. 2922/2013, iar ceea ce a intrat în puterea de lucru judecat este chiar această hotărâre și nu cea a instanței de fond. Solicită cheltuieli de judecată conform notei de cheltuieli pe care o depune la dosar și precizează că documentul trimis pe fax și ajuns la dosar în timpul dezbaterilor este dovada faptului că
întâmpinarea a fost depusă în termenul legal și că a fost comunicată contestatoarei.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Decizia civilă nr. 2922/R/2013 din_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._, a fost admis recursul declarat de reclamantul
A. împotriva Sentinței civile nr. 11226 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care a modificat-o în întregime și, în consecință, a admis acțiunea civilă formulată de către reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâta S.C. STYLE B. S.R.L. și, în consecință s-a anulat decizia de concediere nr. 441/_ emisă de pârâta S.C. I. B. S.R.L. și a obligat pârâta să reintegreze reclamantul pe postul deținut anterior concedierii, respectiv inginer.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 13.435,04 lei, reprezentând contravaloarea a 284 ore suplimentare.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 4.092 lei, cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin prevederile art. 251 din Codul muncii, legiuitorul instituie în sarcina angajatorului obligația de a efectua cercetarea disciplinară anterior sancționării disciplinare a unui angajat, lipsa cercetării prealabile atrăgând nulitatea absolută a măsurii dispuse. Ca o garanție a dreptului la apărare, alineatul 2 al aceluiași articol prevede necesitatea convocării în scris a salariatului anterior începerii cercetării disciplinare, cu arătarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii .
Curtea a apreciat că decizia nr. 441/_ emisă de societatea intimată este lovită de nulitate absolută ca urmare a încălcării dispozițiilor evocate, în contextul în care convocarea acestuia în vederea efectuării cercetării disciplinare nu respectă normele mai sus expuse.
În concret, a reținut că probațiunea administrată confirmă întocmirea convocatorului, dar nu și comunicarea acestuia reclamantului.
Deși în cuprinsul decizie de concediere nr. 441/_ nu se fac referiri la aspectele legate de convocarea reclamantului în vederea cercetării disciplinare, acestea sunt individualizate în cuprinsul procesului verbal nr. 440/_ în care se reține expres că adresa de convocare a fost "înmânată personal"; reclamantului.
Câtă vreme din procesul verbal de cercetare rezultă ipoteza comunicării convocatorului prin "înmânarea"; acestuia, ceea ce presupune comunicarea personal reclamantului, iar acest act emană tocmai de la societatea angajatoare, fiindu-i opozabil, în concordanță cu raționamentul evocat, orice susținere ulterioară a acesteia privitoare la o eventuală comunicare a convocatorului prin e- mail sau prin curierat nu poate fi primită.
Chiar dacă s-ar admite ca fiind reală ipoteza expedierii prin e-mail a convocatorului, aceasta nu conduce la concluzia implicită că, convocatorul a fost primit de către reclamant, așa cum impune norma legală menționată anterior, câtă vreme e-mail-ul nu a fost expediat pe adresa personală a reclamantului, ci pe adresa societății.
Se susține că reclamantul avea ca sarcină de serviciu verificarea zilnică a mail-urilor și prin urmare acesta trebuia să ia cunoștință despre convocatorul care-l privea și care a fost trimis pe adresa societății. Această afirmație, chiar dacă ar fi considerată reală, nu duce neapărat la concluzia că reclamantul a și luat cunoștință de mail, dovada în acest sens fiind exclusiv în sarcina societății intimate.
De altfel și cu privire la expedierea mail-ului planează dubiul, în contextul în care nu există concordanțe între cuprinsul concret al atașamentului - 88 Kb și captația căsuței de email - 128 Kb.
Mai mult, reclamantul a formulat o cerere de concediu pentru perioada 18 iulie-_, deci inclusiv pentru ziua în care a fost programată cercetarea disciplinară și, cu toate acestea, prin răspunsul lui, directorul general - Dora Popeneciu, (audiată ca martor în cauză și care este expeditoarea mail-ului prin care s-a pretins că a fost comunicat convocatorul reclamantului) nu face nici o mențiune la o eventuală imposibilitatea de aprobare sau la cercetarea disciplinară declanșată împotriva reclamantului, deși cunoștea demararea acesteia, răspunzând doar că pentru a fi aprobată, cererea trebuie corelată cu celelalte zile de concediu deja efectuate.
Nu poate fi primită nici ipoteza transmiterii convocatorului prin curierat, atât pentru argumentele anterior expuse, cât și datorită faptului că în măsura în care această formă de comunicare a convocatorului ar fi fost menționată în vreunul din actele întocmite în cursul cercetării disciplinare, aceasta nu este confirmată de probațiune.
Reținând că formularul de curier nu a fost recepționat, neexistând vreo semnătură sau ștampilă în acest sens, că expedierea s-a făcut către societatea, iar nu reclamantului, că din înscrierile de pe formular rezultă că aceasta avea un conținut de 8 kg și era asigurat la valoarea de 1500 lei, că acesta nu poartă data completă a expedierii nu se poate concluziona că în acel colet se regăsea și convocatorul în discuție(nefiind cu conținut declarat) și că, implicit, acesta a fost primit personal de către reclamant.
Prin urmare, față de lipsa convocării reclamantului la cercetarea disciplinară, în conformitate cu art. 251 din Codul Muncii, Curtea a apreciat că decizia contestată a fost nelegală.
Referitor la orele suplimentare, Curtea a constatat că, deși părțile au stabilit ca durata timpului de lucru să fie de 8 ore, respectiv 40 ore/săptămână, programul de funcționare al magazinului I. din Centrul Comercial Polus impus de societatea angajatoare viza intervalul orar 10-22, aspect recunoscut chiar de către societatea pârâtă prin răspunsul la întrebarea nr. 11 din interogatoriu.
Potrivit susținerilor reclamantului, confirmate prin răspunsul la întrebarea nr. 13 din interogatoriu pârâtei, angajații magazinului lucrau în ture de 6 și 12 ore, câte 2 angajați pe tură, în condițiile în care numărul total de angajați la acest punct de lucru era de 4.
Coroborând programul de funcționare al magazinului de la ora 10 la ora 22, 7 zile pe săptămână, cu numărul de angajați și turele efectuate de către aceștia (3 zile program de 6 ore pentru fiecare tură, 2 zile program de 12 ore pentru fiecare din ture, interval în care angajații din tura opusă erau liberi, 2 zile program de 6 ore pentru fiecare tură, rezultă un număr 42 ore lucrate săptămânal de fiecare angajat), Curtea a concluzionat că pretențiile formulate de reclamant privind efectuarea de 2 ore suplimentare/săptămână, respectiv 8 ore pe lună sunt întemeiate.
Cu privire la întinderea pretențiilor reclamantului, s-a constatat că pentru intervalul de 3 ani de la data promovării acțiunii, acesta a efectuat un număr de
284 ore suplimentare, cuantificate la suma de 13435,04 lei, care însă nu i-au fost achitate de către societatea pârâtă.
La determinarea numărului de ore suplimentare, Curtea a avut în vedere atât aspectele anterior evocate (2 ore suplimentare/ săptămână), cât și faptul că probatoriul administrat confirmă că acesta nu a fost prezent la serviciu la data de_, respectiv a fost în concediu de odihnă în perioadele_ -_, _
-_ .
În cea ce privește cuantumul pretențiilor, Curtea a reținut că algoritmul de calcul prezentat de către reclamant este unul corect, inclusiv în raport de salariile individualizate, care nu au fost contestate de către societatea pârâtă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea S.C.
I. B. S.R.L.,
solicitând admiterea contestației, anularea Deciziei civile nr. 2922/2013 cu consecința respingerii recursului și menținerea Sentinței civile nr. 11226/2012.
În motivare se arată de către contestatoare că s-a procedat la abordarea speculativă a unei presupuse duble sancțiuni, în condițiile în care procedura cercetării disciplinare prealabile a fost derulată potrivit cadrului legal incident, recurentul C. neputând explica și dovedi, nici în etapa fondului, nici în etapa recursului, lipsa sa de la efectuarea cercetării disciplinare, ceea ce dă dreptul angajatorului să aplice orice măsură disciplinară în concordanță cu gravitatea faptei.
De asemenea se precizează că fptele reținute de către contestatoare în sarcina recurentului C. sunt de o gravitate deosebită, plecând de la acte de indisciplină constând în întârzieri repetate la program, la acordarea de reduceri pentru produse fără acordul conducerii, plecări în concediul de odihnă în afara
programării și fără aprobarea angajatorului, culminând cu sustragerea bazei de date a angajatorului, ștergerea datelor din computerul unde această bază de date era staocată. executarea de proceduri de reinstalare a programelor fără a avea autorizarea necesară și atribuții în acest sens.
Prin admiterea recursului recurentului de către instanța de control judiciar se aduce o gravă și nepermisă limitare a dreptului de dispoziție a angajatorului, drept izvorât din dreptul de proprietate, fiind consolidată intima convingere a angajatului că poate săvârși orice tip de abatere disciplinară, că atragerea răspunderii disciplinare este imposibilă din partea angajatorului, iar pe cale de consecință se ajunge în a se înfrânge disciplina muncii și limitarea substanțială a drepturilor angajatorului;
Mai mult, instanța de fond judecând cauza a avut în vedere prezumția bunei credințe a celor două părți, dar în ceea ce îl privește pe reclamantul C. aceasta a fost răsturnată cu probe, respectiv acesta a susținut că nu i s-a comunicat Regulamentul, că nu i s-au adus la cunoștință anumite date și fapte, dar din documentele depuse în probatoriu și prin întrebările instanței inclusiv cele din finalul dezbaterilor, s-a probat reaua credință a acestuia, îndrăzneala de a minți instanța doar în dorința de obține anularea deciziei de concediere disciplinare.
Gravitatea situației este dată de acțiunea reclamantului C. și a avocaților săi de instigare a contestatoarei la evaziune fiscală, într-un proces de mediere a situație, de tranzacționare a unei fapte penale (sustragere bază de date) și alte solicitări care derogă de la prevederile legale incidente în materie de concurență.
Prin probele depuse, reclamantul C. și avocații acestuia recunosc expres faptele constând în furtul bazei de date și folosirea acesteia de către reclamant în
beneficiul concurenței subscrisei contestatoare, dar și distrugerea nardului pe care aceasta era stocată, sensul că subscrisa intimată să nu promoveze niciodată
niciun fel de acțiune privind sustragerea bazei de date aferentă societății, precum și orice fel de acțiune împotriva noului angajator al reclamantului întemeiată pe prevederile legii concurenței.
Pe cel de al doilea petit - aferent orelor suplimentare, instanța de control judiciar în mod greșit a dispus obligarea contestatoarei la plata orelor suplimentare pretinse a fi fost efectuate de către reclamantul C., întrucât, pe de o parte, instanța de recurs își încalcă propria jurisprudență astfel cum aceasta rezultă din Decizia nr. 313/2011 iar pe de altă parte, pe tot parcursul procesului, fond și recurs, reclamantul C. nu a demonstrat că a efectuat ore suplimentare și în ce a constat efectiv acele sarcini efectuate în afara programului normal de muncă.
Se înfrânge și o excepție de ordine publică, respectiv a puterii de lucru judecat, ce operează ope legis, fiind fundament și în procesul de unificare a practicii judiciare, dar și asigurarea securității dreptului. De asemenea, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, ce se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Față de această situație, instanța de control judiciar în mod greșit a admis acest petit recurentului, nefiind dovedită prestarea muncii efective pe parcursul celor două ore săptămânale, iar obligarea contestatoarei la plata acestor ore înseamnă a prejudicia patrimoniul societății și o îmbogățire fără just temei a reclamantului C., ceea ce apreciază ca fiind o greșeală materială a instanței de control judiciar, ceea ce impune cu precădere anularea acestei decizii, cu cheltuieli de judecată constând în cheltuieli aferente serviciilor de avocatură și cheltuieli generate de deplasare constând în transport și cazare, potrivit documentelor justificative anexate și depuse.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 septembrie 2013 intimatul C.
A.
, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, cu menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, cu obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
Contestatoarea S.C. I. B. S.R.L. B., a înregistrat la data de 18 septembrie 2013 completare a contestației în anulare
, prin care arată că la momentul formulării contestației, nu fusese încă redactată Decizia nr. 2922/R/2013. După studierea motivării instanței de recurs, în plus față de motivele prezentate deja în scris, invocă și următoarele greșeli materiale care au dus la pronunțarea unei hotărâri netemeinice: instanța de recurs a calculat greșit sumele datorate pentru plata orelor suplimentare; instanța de control judiciar a săvârșit o eroare atunci când a făcut aprecieri asupra modalității de convocare a angajatului la cercetarea disciplinară.
Apreciază că suntem în prezența unei erori materiale, ce a contribuit la dezlegarea pricinii fundamentat pe greșeli, iar pe cale de consecință contestația în anulare este admisibilă, urmând a o admite în consecință.
Pentru motivele arătate în contestația inițială, precum și pentru cele de mai sus, solicită admiterea contestației, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului.
Intimatul C. A.
, la termenul de judecată din data de 18 septembrie 2013, a invocat excepția tardivității formulării completării motivelor la contestația în anulare.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Referitor la tardivitatea depunerii completării motivelor la contestația în anulare, Curtea constată că, spre deosebire de reglementarea legală în materia recursului care prin prevederile art. 303 alin. 1 impune motivarea recursului prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, în materia contestației în anulare nu se regăsește o dispoziție legală care să impună depunerea motivelor de contestație într-un anumit termen.
Asupra contestației în anulare, Curtea reține următoarele:
Deși contestatoarea invocă ca temei de drept în contestația formulată prevederile art. 318 C.pr.civ., din dezvoltarea motivelor contestației rezultă că, în realitate, a înțeles să se prevaleze doar de una din ipotezele prevăzute de textul legal, cea reglementată în teza I a textului, potrivit căreia "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale…";.
Greșeala materială în sensul textului prevăzut de lege are în vedere un aspect procedural, o greșeală evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru a cărei verificare nu este necesară o reexaminare a fondului cauzei și care nu a fost observată de instanța de recurs, nu a fost avută în vedere de aceasta la pronunțarea hotărârii, caracterul esențial fiind determinat de faptul că, în lipsa unei astfel de greșeli, soluția ar fi fost cu totul alta.
Contestatoarea susține că instanța de recurs a săvârșit o "eroare materială" ce constă în aceea că, în mod greșit a apreciat că Decizia de concediere nr. 441/_ este lovită de nulitate și a admis astfel contestația reclamantului. De asemenea, în mod greșit a apreciat că reclamantul ar fi prestat ore suplimentare și a obligat societatea contestatoare la plata acestora, contestatoarea criticând și cuantumul sumei la care a fost obligată.
Pretinsele erori ale instanței de recurs invocate în prezenta contestație nu reprezintă o "greșeală materială"; în sensul vizat de text, contestatoarea manifestându-și de fapt nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de recurs pe fondul cauzei.
Contestația în anulare reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, limitată la motivele expres prevăzute la art. 317 și 318 C.pr.civ., nefiind posibil ca, pe această cale, să se aducă critici modului în care instanța de recurs a apreciat materialul probator administrat în cauză sau a interpretat dispozițiile legale incidente, o interpretare contrară ar echivala cu transformarea ei într-un recurs la recurs, și încălcarea astfel a principiului securității raporturilor juridice, făcând posibilă reformarea unei hotărâri irevocabile, ceea ce nu este posibil.
Raportat la considerentele arătate, apreciind că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 318 teza I c.pr.civ., Curtea urmează a respinge contestația în anulare formulată, cu consecința menținerii în întregime a deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. I. B.
S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 2922/R/2013 din_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă pe contestatoare să plătească intimatului C. A. suma de 3.100 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECATORI | ||||
I. -R. M. | C. | M. | S. | -C. | B. |
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
