Decizia civilă nr. 1028/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 1028/R/2013
Ședința publică din 04 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta N. M. împotriva sentinței civile nr. 10267 din 08 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ *, privind și pe pârâta intimată SC A. C.
S., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC A. C. S., avocat Criste I. T., în substituirea SCPA Lăpușan, Moscovits, Șteopan și Asociații, lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată SC A. C. S. a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar împuternicire avocațială a titularului și delegație de substituire și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică pentru motivele
expuse în întâmpinarea depusă la dosar pe care le susține și verbal.
În esență, aceasta arată că reclamanta a cunoscut termenul de preaviz ce a fost indicat în înștiințarea care a fost comunicată reclamantei recurente anterior emiterii deciziei de concediere.
Consideră că din probațiunea administrată rezultă fără nici un dubiu că măsura concedierii a fost efectivă și a avut la bază o cauză reală și serioasă, fiind determinată de reorganizarea și restrângerea activității ca urmare a dificultăților economice. În acest sens, face trimiteri la bilanțurile și conturile de profit și pierdere ale societății pentru anii 2009-2011, din care rezultă că în acest interval societatea intimată a înregistrat pierderi.
Nu solicită obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ *, în rejudecare, reclamanta N. M. a solicitat ca
prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să anuleze decizia nr. 103/_ emisă de pârâta S.C. A. C. S.R.L., obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor bănești reprezentând veniturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu s-ar fi luat măsura concedierii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 10267/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ *
, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta N. M., împotriva pârâtei S.C. A. C. S.R.L.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtă.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Reclamanta a fost angajata pârâtei, având încheiat un contract individual de muncă cu fracție de normă, pe durată nedeterminată, în funcția de casier încasator.
Prin Înștiințarea nr. 237/_ reclamanta a fost informată la data de_ de măsura ce va fi luată, respectiv de desființarea postului acesteia, arătându-se totodată că până la data de_, aceasta urma să efectueze un număr de 14 zile de concediu de odihnă, aferente anilor 2010 și 2011, stabilindu-se și o perioada de preaviz de 20 de zile lucrătoare.
Prin decizia nr. 103/_ reclamantei i s-a desfăcut contractul individual de muncă, în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, motivul luării măsurii fiind reorganizarea și restrângerea activității.
În drept, potrivit art. 65 din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desființarea locului de muncă trebuind să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În ceea ce privește motivele de nulitate invocate de către reclamantă, instanța a reținut că, astfel cum reiese din chiar cuprinsul deciziei nr. 103/_ (f.13), aceasta este semnată de reprezentantul legal al angajatorului, numitul Christoph Rudlstorfer și are aplicată ștampila SC A. C. S., asupra acestui aspect susținerile reclamantei fiind neîntemeiate.
Referitor la susținerea că în cuprinsul actului de concediere nu sunt indicate motivele de fapt care au dus la reducerea postului ocupat de reclamantă, instanța a reținut că, în cuprinsul deciziei contestate, se menționează în mod expres drept motiv de desfacere a contractului individual de muncă cel al reorganizării și restrângerii activității.
Ori, deși succint menționat, acest motiv de fapt se regăsește în cuprinsul deciziei, fiind și anterior notificat angajatei prin înștiințarea nr. 237/_, în care este invocat același motiv al reorganizării și restrângerii activității pentru desființarea postului reclamantei.
Cât privește critica privitoare la neîndeplinirea condițiilor de efectivitate, realitate și seriozitate a desființării locului de muncă, instanța a reținut că, prin Decizia nr. 237/_, avându-se în vedere dificultățile economice cu care se confruntă societatea, volumul redus al încasărilor existente pentru contractele de prestări servicii încheiate cu persoanele fizice pe teritoriul comunei Viișoara, precum și faptul că arondate acestor contracte sunt două posturi de casier, unul cu contract cu normă întreagă de 8 ore/zi și celălalt cu contract cu fracție de normă de 4 ore/zi, s-a decis de către administratorul pârâtei desființarea, începând cu data e_, a unui post de casier, respectiv cel cu fracția de normă de 4 ore/zi.
Astfel cum reiese din bilanțurile și conturile de profit și pierdere pe anii 2009, 2010 și 2011 (f. 9-18), societatea pârâtă a înregistrat pierderi în anii 2010
și 2011.
Ori, în raport de această stare de fapt, probată de pârâtă, instanța a reținut că desființarea locului de muncă al reclamantei a fost efectivă și s-a fundamentat pe o cauză reală și serioasă care a impus reorganizarea societății pârâte, astfel că s-a constatat că și asupra acestui aspect, susținerile reclamantei sunt neîntemeiate.
Pentru aceste motive, constatând că măsura de concediere a fost luată de pârâtă cu respectarea procedurii legale, desființarea locului de muncă al reclamantei fiind efectivă și având o cauză reală și serioasă, iar decizia de concediere nr. 103/_, emisă de pârâtă fiind temeinică și legală, instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Totodată, având în vedere manifestarea de voință a pârâtei, s-a luat act că nu s-a solicitat obligarea reclamantei căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta N. M. ,
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate in sensul admiterii acțiunii.
Reclamanta învederează că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la nelegalitatea deciziei de concediere din perspectiva lipsei indicării termenului de preaviz.
De asemenea, subliniază că decizia contestată nu este semnată și stampilata de către reprezentantul legal al angajatorului, iar aceasta nu indică motivele de fapt care au dus la reducerea postului.
Motivele care determină concedierea trebuie menționate expres in cuprinsul deciziei de concediere, nefiind posibilă completarea deciziei, sub acest aspect, cu acte exterioare cum ar fi note, adrese, constatări, etc.
Lipsa motivelor care determină concedierea se sancționează cu nulitatea absolută a deciziei concediere, in conformitate eu dispozițiile art. 62 alin. (2). Codul muncii.
În acord cu art. 24 lit. a) din Carta Sociala Europeana, legislația muncii nu permite ca încetarea contractului individual de muncă din voința unilaterala a angajatorului sa se facă din motive invocate arbitrar sau in mod abuziv, astfel încât prin aceste masuri sa fie îngrădit exercițiul dreptului la munca .
În cauză, nici una din condițiile imperative prevăzute de art. 65 alin. 2 Codul Muncii nu este îndeplinită, fiind prin urmare prevederile art. 78 din Codul Muncii.
Desființarea locului de munca nu este efectiva și nu are o cauza reala, întrucât nu prezintă un caracter obiectiv, nefiind impusa de dificultățile economice sau transformări tehnologice.Nu este nici serioasa, deoarece disimulează realitatea încercarea de a demonstra necesitatea reducerii postului.
In drept, se invocă prevederile art. 3041Cod de procedură civilă, prevederile art. 52, art. 267, art. 268 și art. 269 C. muncii.
La data de_ intimata pârâtă S.C. A. C. S.R.L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 8),
prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică
În susținerea acesteia, arată că prin înștiințarea nr. 237/_ reclamanta a fost informată despre desființarea postului, fiindu-i stabilit un preaviz de 20 zile lucrătoare.
De asemenea, menționează că decizia este semnată și ștampilată, cuprinde motivele care au determinat luarea măsurii concedierii, respectiv reorganizarea și restrângerea activității.
Desființarea postului ocupat de către reclamantă este efectivă, aspect care rezultă din compararea organigramelor aferente lunilor martie și aprilie, conform
cărora, în luna martie la nivelul societății existau 4 posturi de casier încasator, iar în luna aprilie se regăsesc doar 3 posturi de această natură.
Concedierea se întemeiază pe o cauză reală și serioasă, în contextul în care din bilanțurile și conturile de profit și pierdere pe anii 2009-2011, rezultă că societatea a înregistrat pierderi.Nu au fost administrate probe noi.
Recursul recl aman te i es te f ondat pen tru c ons ideren tele ce vor f i înf ăț iș ate:
Reclamanta recurentă a fost concediată în temeiul art. 65 al. 1 din Codul Muncii, sens în care societatea intimată a emis decizia nr. 103/_ de desfacere a contractului individual de muncă(f. 13 dos._ ).
Curtea consideră că această decizie este lovită de nulitate absolută, întrucât încalcă dispozițiile art. 74 lit. a coroborate cu prevederile art. 78 din Codul Muncii.
Astfel, reține că prin dispozițiile art. 74 lit. a din Codul Muncii, legiuitorul a instituit obligativitatea ca decizia de concediere emisă în scris să fie motivată în fapt, lipsa acestor mențiuni obligatorii fiind sancționată cu nulitatea absolută.
În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 319/2007, stabilind că " … încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului este permisă cu respectarea unor condiții de fond și de formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.
Mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia …. au rolul, în primul rând, de a-l informa concret și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, inclusiv cu privire la căile de atac și termenele în care are dreptul să constate temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse din voința unilaterală a angajatorului.
Angajatorul, întrucât deține toate datele, probele și informațiile pe care se întemeiază măsura dispusă, trebuie să facă dovada temeiniciei și legalității acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente. Astfel, mențiunile și precizările prevăzute de textul de lege sunt necesare și pentru instanța judecătorească, în vederea soluționării legale și temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului.";
În concret, dispozițiile art. 74 lit. a din Codul Muncii stabilesc obligația angajatorului de a menționa în cuprinsul deciziei de concediere suficiente motive și informații pe baza cărora salariatul să poată aprecia legalitatea și temeinicia măsurii de concediere și să poată decide dacă o contestă sau nu în justiție.
Or, în cauza dedusă judecății, decizia de concediere contestată nu cuprinde o dezvoltare a motivelor de fapt
care au determinat societatea angajatoare să procedeze la concedierea recurentei reclamante.
Simpla indicare în cuprinsul acesteia a "reorganizării și restrângerii activității";, nu satisface cerințele de legalitate impuse de legiuitor, neputându-se realiza o verificare sub aspect factual a temeiniciei și legalității măsurii concedierii.
Fără a interpreta de o manieră excesiv de formalistă dispozițiile art. 74 lit. a din Codul Muncii, Curtea admite că o decizie de concediere este în conformitate cu aceste norme, chiar și în măsura în care detalierea motivele de fapt ce au stat la baza concedierii se face printr-un script anexă scriptului "decizie";, esențial fiind ca scriptul anexă să facă, corp comun cu decizia, respectiv acesta să fi fost emis și comunicat reclamantei anterior sau, cel mult, concomitent cu decizia de concediere.
Or, anterior emiterii decizie contestate, reclamantei recurente i s-a comunicat o "înștiințare"; (f. 14 dosar nr._ ) prin care aceasta a fost informată că începând cu data de_ contractul individual de muncă îi va
înceta, ca urmare a ";reorganizării și restrângerii activității";, nefiind făcute alte mențiuni sau trimiteri în ceea ce privește temeiul încetării contractului individual de muncă.
Nu prezintă relevanță împrejurarea că în cursul procesului, prin documentele depuse la dosar, societatea intimată a făcut dovada dificultăților economice înregistrate în intervalul 2009-2011, câtă vreme aceste dificultăți economice nu se regăsesc menționate în decizia de concediere, iar conform art. 79 din Codul Muncii " În caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.";
Prin urmare, în lipsa individualizării contextului factual care a justificat luarea măsurii concedierii, din perspectiva prevederilor art. 74 lit. a coroborate cu cele ale art. 78 din Codul Muncii decizia de concediere apare ca nelegal emisă.
Reținând considerentele evocate, Curtea apreciază că o analiză a celorlalte motive de recurs este superfluă.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, va admite recursul și va modifica în întregime sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea civilă formulată de reclamanta N. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. C.
S.R.L. și, în consecință, va anula decizia de concediere nr. 103/_ .
În temeiul art. 78 al. 2 din Codul Muncii, va obliga pârâta să reintegreze reclamanta pe postul deținut anterior concedierii.
De asemenea, în conformitate cu art. 78 al. 1 din Codul muncii va obliga pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat, începând cu data de la care s-a dispus încetarea nelegală a contractului individual de muncă al reclamantei, respectiv_ și până la reintegrarea efectivă.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta N. M. împotriva sentinței civile nr. 10.267 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o modifică în întregime, în sensul că admite acțiunea civilă formulată de reclamanta N. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. C. S.R.L. și, în consecință, anulează decizia nr. 103/_ .
Obligă pârâta să reintegreze reclamanta pe postul deținut anterior concedierii.
Obligă pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat, începând cu data de_ și până la reintegrarea efectivă.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
L. DS | D. | D. | G. C. M. |
Red.DG/dact.MS; 2 ex./_ ; Jud.fond: A.M.I. ;
