Decizia civilă nr. 3887/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3887/R/2013
Ședința publică din 07 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. F. P. împotriva sentinței civile nr. 10536 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat SS D.
I. T., pârâții intimați G. P. CU C., I. S. AL J. C. ,
M. E., C., T. și S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, se constată că la data de 03 octombrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat SS din Î. T. a transmis prin fax la dosar note de ședință prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legal, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10.536 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul S.
S. D. Î. T. în numele și pentru membrii de sindicat MUREȘAN TEODOSIA, P. I. M., VĂLEAN MILENA D., P. A M., SUCIU A. A.
, APCHI VASILICA, FELVINȚI M., TOADER ANA M., FĂGĂDARU E., FENEȘAN D., GAL - MATE E., KOMAROMI T., P. A V. și P. A. în
contradictoriu cu pârâții G. "P. CU C. "; T., I. Ș. JUDEȚEAN C., M. E., C., T. ȘI S. și MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE și în consecință:
A fost obligată pârâta G. "P. CU C. "; T. la plata către membrii de sindicat a sumelor reprezentând diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic, necesare
îmbunătățirii calității didactice aferente anului 2009 și perioadei_ -_ și suma efectiv plătită, actualizate în funcție de rata inflației la data plății.
A fost obligat pârâtul de rândul 4 să aloce pârâtului de rândul 3 fondurile necesare plății drepturilor solicitate, pârâtul de rândul 3 să aloce pârâtului de rândul 2 fondurile necesare plății drepturilor solicitate, iar pârâtul de rândul 2 să aloce pârâtului de rândul 1 fondurile necesare plății drepturilor solicitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamantul a formulat prezenta acțiune în numele membrilor de sindicat MUREȘAN TEODOSIA, P. I. M., VĂLEAN MILENA D., P. A M., SUCIU
A., APCHI VASILICA, FELVINȚI M., TOADER ANA M., FĂGĂDARU E.
, FENEȘAN D., GAL - MATE E., KOMAROMI T., P. A V. și P. A., cadre
didactice.
Adeverințele înregistrate rezultă faptul că membrii de sindicat dețin funcții de cadre didactice titulare în cadrul pârâtei de rândul 1 și că au primit ajutorul financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006 doar în cuantum de 130 lei.
Conform art. 1 și art. 2 din Legea nr. 315/2006, începând cu data de _
, cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare din învățământul preuniversitar, beneficiază de un ajutor financiar în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calități activității didactice în cuantum de 100 Euro calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății.
Aceste sume se alocă potrivit art. 4 din Legea nr. 315/2006, de la bugetul de stat prin M. E., C. T. și S. .
În conformitate cu prevederile art.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006, aprobate prin H.G. nr.453/2007, ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea; în cazul în care cadrul didactic își desfășoară activitatea în mai multe unități de învățământ, ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ la care se păstrează și se completează carnetul de muncă.
Ajutorul financiar se acordă potrivit art. 3 din normele menționate, anual, pe baza cererii formulate de către beneficiar și înregistrate până la data de 1 noiembrie pentru anul următor, înregistrate la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie a anului următor.
Așa cum rezultă din prevederile art. 6 din Normele de aplicare a legii, responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar revine directorului la nivelul instituției de învățământ, inspectorului școlar general responsabil de curriculum la nivelul I. ui Ș. Județean /al Municipiului B. și Direcțiilor de specialitate din cadrul M. ui E. C. T. și S. .
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a asigura alocarea sumelor necesare plății ajutorului financiar, prin intermediul pârâtului M.
naționale, potrivit art. 4 din Legea nr. 315/2006. Reclamantul a solicitat pârâtului Ministerul Finanțelor Publice alocarea de la buget a sumelor necesare efectuării plăților, cerere considerată ca fiind întemeiată în raport de dispozițiile art. 49 din Legea nr. 500/2002.
Aceste prevederi legale nu condiționează plata ajutorului pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic de un anumit buget, iar prevederea din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 453/2007 referitoare la limita creditelor bugetare aprobate nu are semnificația modificării legii, fiind numai un act de aplicare a legii.
Așadar suma de 130 lei alocată la sfârșitul anului 2009 reprezintă echivalentul a 30 Euro și prin neplata diferenței privind echivalentul în lei a sumei de 70 euro au fost încălcate prevederile Legii 315/2006 și ale art. 40 alin.2 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a acorda
salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Pe de altă parte, conform art. 269 din Codul Muncii, "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile delictuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material, din culpa angajatorului în timpul îndepliniri obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul";.
În ceea ce privește momentul de la care se calculează termenul de prescripție de 3 ani, acesta este indicat în cuprinsul art. 3 al. 1 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 453/2007, conform căruia ajutorul financiar se plătește începând cu luna ianuarie din anul următor.
Pentru aceste considerente, instanța în temeiul art. 283 și următoarele Codul Muncii, având în vedere că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de 1 și art. 2 din Legea nr. 315/2006, a admis acțiunea potrivit dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a M. ui F. P. și respingerea cererii de chemare în judecata formulata de către reclamant împotriva acestuia.
În motivare s-a arătat că sentința recurata prin prezenta este netemeinică și nelegală întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar acțiunea formulată de către reclamant împotriva M. ui F.
P. este inadmisibilă.
În opinia recurentului cererea formulată de către reclamant direct împotriva sa este inadmisibilă întrucât nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamantul, astfel încât acesta sa fie îndreptățit sa se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar și, mai mult, solicitarea reclamantului nu îl privește direct, ci privește unul dintre pârâți.
S-au invocat dispozițiile art. 1 și 4 din O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobata prin Legea nr. 288/2002.
Referitor la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, formulată de reclamant direct împotriva M. ui F. P. s-a precizat că prin Legea finanțelor publice nr. 500/2002, se reglementează constituirea fondurilor publice și prevederea cheltuielilor bugetare revine cu destinație precisă așa încât arată instanței faptul ca rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine Guvernului si, respective, Parlamentului, potrivit art. 17 alin. 1 din legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Parlamentul este acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
Reglementând "Rolul Guvernului"; la art. 18 din legea mai sus menționata, stabilește ca acesta asigura elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, precum și supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare bugetara anuala și a contului general anual de execuție.
În aceste condiții, admiterea acțiunii formulate de reclamant împotriva M. ui F. P. ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M. ui F. P., încălcându-se astfel regulile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 500/2002, unde sunt prevăzute regulile ce guvernează angajarea cheltuielilor bugetare.
S-a mai invocat și Decizia nr. 10/_ pronunțata în Dosarul nr. 12/2011 al înaltei Curți de C. și Justiție cu privire ia recursul în interesul legii
formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursul pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 10/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că:
"În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
În acest sens, instanța supremă a reținut că:
"În mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 315/2006.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu
are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și
13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M. ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.";
Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M. ui F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât, Curtea constată că în considerentele deciziei menționate anterior instanța supremă a statuat că nu se
poate formula cerere de chemare în garanție tocmai pentru că pretențiile menționate anterior nu pot forma obiectul "unei cereri de chemare în judecată
formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță";, așa cum s-a formulat în prezenta cauză.
Având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanță supremă acestei probleme de drept conform art.3307alin.3 C.pr.civ. Curtea de Apel va admite recursul în baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
Întrucât nu au făcut obiectul prezentului recurs, se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 10.536 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SS D. Î. T. pentru membrii de sindicat MUREȘAN TEODOSIA, P. I. M., VĂLEAN MILENA D., P. A M.
, SUCIU A. A., APCHI VASILICA, FELVINȚI M., TOADER ANA M., FĂGĂDARU E., FENEȘAN D., GAL - MATE E., KOMAROMI T., P. A V.
și P. A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
S.
D.
L.
D.
D.
G.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: I. P.
