Decizia civilă nr. 3782/2013. Contestație decizie sancționare salariat
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3782/R/2013
Ședința publică din 30 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CNCF C. SA B. - S.
"C. CF";C. împotriva sentinței civile nr. 9496 din 03 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată A.
R. L., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente, consilier juridic S. Greab și reprezentanta reclamantei intimate, avocat Labo L. F., lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată
A. R. L. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantului pârâtei recurente.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării și nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat și depune la dosar dovada justificativă a cheltuielilor de judecată.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului, invocând, din oficiu, incidența motivului de ordine publică prevăzut de art. 252 alin. 2 din Codul muncii, respectiv mențiunea că, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de către salariat, cu mențiunea ca reprezentanții părților, în susținerea recursului, să se refere și la acest motiv de ordine publică.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, și respingerea contestației formulată de către reclamanta intimată A. R. L. prin care solicită anularea deciziei de sancționare nr. 41/B/_ .
Referitor la motivul de ordine publică invocat de instanță, din oficiu, reprezentantul pârâtei recurente consideră în decizia de sancționare a fost menționat ceea ce prevede statutul și fișa postului, respectiv fapta săvârșită de intimată, care nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu prevăzute în fișa postului.
Referitor la recursul formulat, reprezentantul pârâtei recurente solicită să se constate că, așa cum a reținut instanța de fond, fapta în sine există doar că instanța de fond a considerat că nu au fost îndeplinite prevederile legale prevăzute de Codul muncii, respectiv cercetarea disciplinară. De asemenea, solicită a se constata că, așa cum se poate observa din documentația depusă la dosarul de fond, această cercetare a fost efectuată prin convocarea respectivei persoane, prin luarea notei de relații, iar ulterior în baza acestor probe și a materialului care s-a întocmit pe parcursul controlului s-a constatat că există o abatere, motiv pentru care s-a emis această sancțiune disciplinară. În consecință, solicită admiterea recursului și menținerea deciziei de sancționare. Nu solicită obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită admiterea excepției invocată de instanță, din oficiu, să se constate că într-adevăr în decizia de sancționare atacată nu sunt indicate în mod expres reglementările care au fost încălcate de către reclamanta intimată.
Referitor la motivele invocate prin recursul formulat de către pârâta recurentă, reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și obligare pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată. Susține că motivele pentru care sentința instanței de fond a fost de admitere a contestației formulată de către reclamanta intimată sunt cele privitoare la conținutul deciziei de sancționare, respectiv faptele care au fost inserate în această decizie de sancționare fie nu pot să constituie în sine abateri disciplinare, fie sunt prezentate la un mod atât de general, încât practic nu se poate verifica nici de către reclamantă și nici de către instanță la ce anume s-a referit angajatorul când le-a considerat abateri disciplinare.
Susține că instanța de fond a reținut și faptul că în această decizie de sancționare nu se menționează pentru ce au fost înlăturate apărările formulate de către reclamantă, apărări care nu au fost în cadrul unei cercetări disciplinare prealabile date de către reclamanta intimată pentru că o astfel de cercetare nu a avut loc, dar au fost date în schimb, note explicative importante, convingătoare cu privire la activitatea sa organelor care au efectuat controlul financiar.
Consideră că toate aceste aspecte care au fost reținute de către instanța de fond sunt întemeiate și a arătat în întâmpinare pentru ce considerente.
Solicită a se observa că instanța de fond nu a reținut faptul că înainte de emiterea acestei decizii de sancționare nu a fost efectuată o cercetare prealabilă disciplinară. De asemenea, solicită a se observa că toate formalitățile anterioare inclusiv solicitarea unei note explicative din partea reclamantei intimate a avut loc în cadrul unui control financiar de gestiune.
Arată că a detaliat în întâmpinare de ce acest control financiar de gestiune nu poate să fie substituit unei cercetări disciplinare. De asemenea, a arătat că există un act normativ, o Hotărâre de Guvern prin care sunt reglementate normele privind efectuarea unui astfel de control. În aceste norme se prevede că în momentul în care un control financiar de gestiune este finalizat este sesizat conducătorul unității care în termen de 30 de zile trebuie să ia măsurile necesare pe baza celor semnalate de controlorii financiari, inclusiv măsuri privind sancționarea persoanelor vinovate eventual de abateri disciplinare sesizate în cadrul controlului financiar.
Solicită a se observa că după momentul la care conducătorul unității a fost sesizat de către controlorii financiari nu s-a mai întâmplat nimic, doar s-a emis decizia de sancționare. De asemenea, arată că notele explicative anterioare au fost luate de acești controlori financiari și nu de către o comisie disciplinară numită de conducătorul unității după sesizarea cu privire la eventualele fapte care să constituie abateri disciplinare.
Având în vedere toate aceste motive, reprezentanta reclamantei intimate consideră că sentința atacată este una temeinică și legală și solicită menținerea acesteia și respingerea recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9496 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. R. -L. în contradictoriu cu pârâta C. NAȚI. ALĂ DE CĂI F. C.F.R. S.A., prin S.
"C. R. DE E., ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF"; C. și s-a anulat
decizia de sancționare nr. 41/B/_ emisă în_ de către pârâtă.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei sumele de bani reținute din salariu și din indemnizația de conducere în temeiul deciziei menționate.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 700 de lei cu titlu de onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
În data de_, reclamanta a fost convocată pentru a da relații cu privire la "înregistrarea veniturilor diviziei trafic"; și "evaluare profesională d-na Tulea A.
.
În aceeași dată reclamanta a dat o notă explicativă în scris, depusă la dosar între filele 27-29.
Prin decizia nr. 41/B/_ /2012 din data de_ reclamanta a fost sancționată cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de 3 luni începând cu data de_ . În cuprinsul deciziei s-a menționat că sancțiunea s-a dispus pentru faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit în totalitate sarcinile de serviciu prevăzute în fișa postului respectiv facturarea și înregistrarea cu întârziere a prestațiilor din cadrul Diviziei Trafic, provenite din staționarea și manevrarea pe liniile infrastructurii feroviare; neînregistrarea facturii cu nr. 1211/_ în valoare de 11.000,09 lei emisă către SC GFR SA în registrul jurnalul TVA de vânzări al lunii respective și implicit în evidența contabilă a sucursalei; necunoașterea prevederilor OMFP nr. 3512/2008, privind documentele financiar contabile conforme cu directivele europene; în cuprinsul deciziei s-a menționat ca și consecință denaturarea veniturilor precum și a rezultatelor financiare aferente anului 2011 la sucursala CREIR CF C. ; s-a menționat că motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamantă sunt: "nu se verifică apărările formulate de dumneavoastră";.
Factura fiscală nr. 1211/_ emisă de S. CREIR CF C. a fost anulată.
Având în vedere această stare de fapt instanța a constatat următoarele:
În primul rând instanța a precizat că nu împărtășește opinia reclamantei referitoare la neefectuarea cercetării disciplinare prealabile. Astfel cerința esențială pe care o impune codul muncii referitor la cercetarea disciplinară este ca angajatul să fie ascultat. În speță, în prealabil față de sancționarea sa reclamanta a fost ascultată cu privire la faptele pentru care ulterior a fost sancționată. În convocator s-au citat dispoziții din Codul muncii referitoare la cercetarea disciplinară astfel încât pentru reclamantă trebuia să fie evident care este scopul chemării sale. În consecință, instanța a apreciat nota de relații pe care a dat-o reclamanta în data de_ reprezintă o ascultare efectuată în cursul cercetării disciplinare. Legea nu prevede alte formalități referitoare la cercetarea disciplinară, iar atâta timp cât în speță pentru stabilirea faptelor reținute în sarcina reclamantei nu era necesar decât să se verifice anumite
înscrisuri, instanța a apreciat că nimic nu duce la concluzia că în speță nu s-ar fi efectuat această cercetare.
De asemenea, instanța nu a împărtășit opinia reclamantei referitoare la nerespectarea prevederilor art. 36-41 din Decretul nr. 360/1976, întrucât în măsura în care s-ar verifica și ar fi corect constatate faptele reclamantei ar fi de natură să influențeze bunul mers al societății pârâte prin denaturarea evidenței veniturilor și a rezultatelor financiare.
Din alt punct de vedere, însă, instanța a apreciat că a fost întemeiată susținerea reclamantei referitoare la faptul că a fost în mod greșit sancționată pentru neînregistrarea facturii nr. 1211/_, în valoare de 11.000,9 lei. Astfel, în măsura în care această factură a fost oricum anulată și nu s-a contabilizat neînregistrarea sa nu justifică reținerea unei abateri disciplinare în sarcina reclamantei și sancționarea sa cu reducerea retribuției și a indemnizației de conducere.
În privința celorlalte fapte reținute în sarcina reclamantei, instanța este de asemenea, de acord cu reclamanta cu privire la faptul că acestea au fost într-un mod prea vag menționate în decizia de sancționare.
Astfel, în decizia de sancționare se menționează că reclamanta nu și-a îndeplinit în totalitate sarcinile de serviciu prevăzute în fișa postului respectiv facturarea și înregistrarea cu întârziere a prestațiilor din cadrul Diviziei Trafic provenite din staționarea și manevra pe liniile infrastructurii feroviare. Această formulare este una foarte generală, care nu permite analizarea de către instanța de judecată a realității acestei fapte întrucât nu explicitează prin menționarea unor facturi cu privire la care nu și-a îndeplinit reclamanta sarcinile de serviciu.
Cu atât mai mult, necunoașterea de către reclamantă a prevederilor OMFP 3055/2009, nu doar că este o formulare foarte generală, dar nici nu ar putea să constituie în sine o abatere disciplinară. O astfel de abatere nu ar putea să fie decât o acțiune sau o omisiune a reclamantei în care s-a concretizat această necunoaștere. Astfel, nici printre obligațiile despre care se reține că și le-a încălcat reclamanta nu este vreuna care să fie încălcată direct prin necunoașterea prevederilor ordinului menționat, acestea putând să fie eventual încălcate prin concretizarea acestei necunoașteri. Din alt punct de vedere, instanța a reținut și că în speță nu rezultă și nu s-a probat de către angajator că reclamanta nu ar cunoaște prevederile menționate.
În plus, instanța a reținut că prin nota de explicații dată, reclamanta a formulat apărări demne de a fi luate în considerare atât referitor la facturarea și înregistrarea cu întârziere a prestațiilor din cadrul Diviziei trafic cât și, punctual cu privire la factura nr. 1211/_ . Față de formularea acestor apărări pârâta avea obligația de a arăta motivele pentru care le-a înlăturat. Mențiunea "nu se verifică apărările formulate de dumneavoastră"; este atât de generală încât echivalează cu lipsa indicării acestor motive.
În fine, instanța a precizat că în cursul procesului precum și cu ocazia ascultării reclamantei, materializată în nota de relații din data de_, între părți s-au purtat discuții și cu privire la alte fapte reproșate reclamantei respectiv, evaluarea angajatei Tulea A. și cunoașterea de către aceasta din urmă a prevederilor OMFP nr. 3055/2009, dar acestea nu au fost cuprinse în decizia de sancționare și nu fac, prin urmare obiectul prezentei cauze.
În consecință, față de aspectele menționate anterior instanța a apreciat că în speță se impune anularea deciziei de sancționare a reclamantei. Rezumând, aceste aspecte sunt următoarele: fapta reținută în sarcina reclamantei de a nu fi înregistrat factura nr. 1211/_ nu poate fi considerată o abatere disciplinară atâta timp cât factura menționată a fost anulată; fapta reclamantei de a nu-și fi respectat obligațiile referitoare la facturare și înregistrare a prestațiilor din cadrul
diviziei trafic are o descriere prea generală pentru a permite verificarea realității sale; necunoașterea de către reclamantă a prevederilor OMFP 3055/2009 nu a fost probată și nici nu poate reprezenta în sine o abatere disciplinară; pârâta și-a încălcat obligația de a arăta care sunt motivele pentru care a înlăturat apărările reclamantei în cuprinsul deciziei de sancționare.
Ca urmare a anulării deciziei de sancționare instanța a dispus restituirea către reclamantă a sumelor de bani reținute din salariu și din indemnizația de conducere, în temeiul acestei decizii.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, constatând că pârâta a fost partea căzută în pretenții, instanța a obligat-o pe aceasta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. NAȚI. ALĂ DE CĂI
C.F.R. S.A., prin S. "C. R. DE E., ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF"; C.
, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă admiterea recursului și respingerea contestației formulată de către A. R. prin care solicită anularea deciziei de sancționare nr.41/B/_ .
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a reținut corect starea de fapt, în sensul că fapta săvârșită de către intimată ar fi de natură să influențeze bunul mers al societății prin denaturarea veniturilor și a rezultatelor financiare. La stabilirea în concret a sancțiunii s-a ținut cont de faptul că factura nr.1211/_ în valoare de 11.000, 9 lei nu era înregistrată în registrul jurnal TVA de vânzări a lunii respective și implicit în evidența contabilă a Sucursalei C. CF C., având în vedere faptul că la data efectuării controlului această factură exista, iar în conformitate cu prevederile Legii nr.82/1991 a contabilității factura trebuia contabilizată și înregistrată în Registrul de vânzări.
S-a mai menționat că factură care nu este admisă de client din anumite motive, se returnează furnizorului cu o motivație scrisa, ceea ce în cazul facturii respective nu s-a realizat. În acest caz, factura se anulează și se emite altă factura corectă sau clientul poate recunoaște parțial prestația efectuată, caz în care se emite de către furnizor o factură de stornare pentru partea nerecunoscută de către client.
Recurenta a mai precizat că Instanța de fond trebuia să țină cont la soluționarea cauzei de faptul că la data efectuării controlului factura nu era anulată și nu de faptul că ulterior controlului reclamanta a corectat greșeala pentru care a fost sancționată, putându-se trage concluzia că sancțiunea aplicată și-a atins scopul educativ.
În ce privește sintagma "modul prea vag"; de menționare a faptelor care sunt reținute în decizia de sancționare, s-a arătat că:
Din răspunsurile pe care intimata reclamanta le formulează în nota explicativă rezultă că aceasta înregistrează cu întârziere borderourile, însă nu aduce la cunoștința conducerii unității pentru a se remedia acest fapt, intimata lucrând defectuos în toate cazurile.
În legătură cu faptul că s-a trecut în decizia de sancționare că intimata nu cunoaște prevederile OMFP 3512/2008 și ale OMFP 3055/2009 arată că este dovedită necunoașterea acestor prevederi deoarece intimata lucrează greșit, în neconcordanta cu prevederile legale
Referitor la reținerea instanței de fond, în legătura cu mențiunea "nu se verifica apărările formulate de către dumneavoastră"; s-a învederat că din Nota de relații dată cu ocazia audierii A. R., nu reiese faptul că aceasta a formulat vreo apărare propriu-zisă care să poată fi verificată de către comisia de cercetare, acesta a arata doar care este motivul care a dus la săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. De altfel, nici în fata instanței aceasta nu a formulat apărări propriu
zise, excepție făcând anularea facturii și emiterea alteia, este o consecință a scopului educativ al sancțiunii aplicate.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 septembrie 2013 reclamanta A.
R. -L.
, a solicitat respingerea ca nefondată a recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a motivului de ordine publică invocat din oficiu, Curtea de Apel reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 252 al. 2 din Codul Muncii "Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.";
Prevederile evocate constituie dispoziții cu caracter imperativ referitoare la necesitatea respectării cerințelor obligatorii de conținut pe care trebuie să le îndeplinească decizia de sancționare și vizează protejarea angajatului față de eventuale măsuri abuzive sau nejustificate ale angajatorului.
Mențiunile și precizările obligatorii trebuie au, de asemenea, rolul de a-l informa concret și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, inclusiv cu privire la căile de atac și termenele în care are dreptul să constate temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse din voința unilaterală a angajatorului.
Cerințele impuse de legiuitor trebuie să fie îndeplinite cumulativ, lipsa oricăreia din acestea determinând, prin urmare, nulitatea absolută a deciziei de sancționare.
De altfel, prin decizia nr. 1243/2011, Curtea Constituțională a reținut că prevederile art. 252 al. 2 lit. b din Codul muncii au ca scop asigurarea stabilității raporturilor de muncă, a desfășurării acestora în condiții de legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambelor părți ale raportului juridic de muncă. În același timp, este menită să asigure apărarea drepturilor și intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziția obiectiv dominantă a angajatorului în desfășurarea raportului de muncă.
Aplicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiții de fond și de formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.";
Analizând sub aspect formal decizia contestată (f. 9 fond), Curtea reține că aceasta contravine dispozițiilor art. 252 al. 2 lit. b din Codul Muncii, întrucât în nu indică expres care sunt prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de reclamantă.
Astfel, observă că în cuprinsul decizie societatea pârâtă a făcut trimiteri la dosarul de cercetare nr.4/1/309/_, la sancțiunea și temeiul legal al sancțiunii aplicate, precizând că aplicarea sancțiunii a fost determinată de
"nerespectarea sarcinilor prevăzute în fișa postului";. Această mențiune are însă un caracter generic, nefiind suficientă pentru a răspunde exigențelor stabilite de legiuitor, câtă vreme nu permite o determinare concretă a normelor efectiv încălcate și care atrag calificarea ca abatere disciplinară gravă a faptei reclamantei.
Indicarea punctuală în nota de constatare, ce conține propunerea de sancționare, a atribuțiilor din fișa postului încălcate de către reclamantă, respectiv pct. 1, 5, 6 și 32 (f. 24 dosar fond) nu este de natură să conducă la o altă concluzie întrucât pe de o parte, în cuprinsul deciziei contestate nu se regăsește nicio trimitere la această notă, iar pe de altă parte, chiar admițând că decizia poate face corp comun cu un act anexă, probațiunea administrată nu confirmă că această notă a fost comunicată reclamantei anterior sau concomitent cu decizia de concediere.
În plus, conform art. 79 din Codul muncii în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere
Deoarece incidența unui singur motiv de nulitate atrage nulitatea deciziei, iar analizarea cerințelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condițiile în care s-a reținut că decizia de sancționare este nulă absolut nu se vor analiza susținerile recurentului legate de alte motive de nulitate și de temeinicia emiterii deciziei de sancționare.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că motivul de ordine publică invocat din oficiu privind nerespectarea dispozițiilor art. 252 alin. 2 lit. b din Codul muncii este întemeiat, urmând ca în temeiul dispozițiilor legale și a art.
312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă recursul declarat de pârâtă, prin soluția pronunțată nerealizându-se o agravare a situației în propria cale de atac întrucât instanța de fond a reținut referitor la decizia contestată atât incidența unor motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie.
În temeiul art. 274 alin. 1 se va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală, să plătească intimatei A. R. -L. suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 23).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. NAȚI. ALĂ DE CĂI
F. C.F.R. S.A., prin S. "C. R. DE E., ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF"; C. împotriva sentinței civile nr. 9496 din_ a Tribunalului
C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatei A. R. -L. suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
D. G. | S. | D. | L. | D. |
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: B. G. Z.
GREFIER,
C. M.
