Decizia civilă nr. 3786/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3786/R/2013
Ședința publică din 30 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. F. -C. împotriva sentinței civile nr. 9497 din 03 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată C. N. PENTRU
C. C., I. DE R. SI R. S. P. SA (C. SA), având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent C. F. C., asistat de avocat V. R. și reprezentanta pârâtei intimate, avocat Sevancea M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamantului recurent.
Reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar în probațiune 3 înscrisuri cu care dorește să dovedească că SC Bial Instal Grup SRL la care dorea reclamantul recurent să se încadreze avea în obiectul de activitate verificări tehnice de natura celor pe care le făcea recurentul și pentru care acesta dorea încadrarea, un extras din Ordinul nr. 165/2011 invocat de către pârâta intimată prin întâmpinare și cartea instalației/echipamentului de unde rezultă că reclamantul recurent efectua și alte verificări tehnice în afara celor la echipamente mici, centrale termice.
Reprezentanta reclamantului recurent arată că întâmpinarea i-a fost comunicată și prin e-mail și nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant. Consideră că în prezenta cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.9 C.pr.civ. și art. 3041C.pr.civ.
În ceea ce privește incidența în cauză a prevederilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ., reprezentanta reclamantului recurent invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 76,79 și art. 65 alin. 2 din codul muncii, susținând că decizia de
concediere nr. 242/2012 nu este motivată în fapt, iar simpla trimitere la o altă decizie nr. 193 nu constituie o motivare în fapt pentru că în esență nu se indică nici un motiv de fapt și completarea deciziei de concediere cu acte extrinseci anterioare, concomitente sau ulterioare nu este posibilă.
Contrar celor reținute de către prima instanță, motivarea în fapt nu trebuie să se limiteze la astfel de expresii generale și vagi, ci dimpotrivă trebuie să conțină indicarea întregii situații de fapt în materialitatea ei și menționarea elementelor concrete care au dus la desființarea locului de muncă ocupat de salariat pentru a se asigura posibilitatea verificării caracterului real și serios al concedierii.
În ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 65 alin. 2 din Codul muncii, reprezentanta reclamantului recurent apreciază că din conținutul statelor de funcții anterioare și ulterioare măsurii contestate rezultă că în cauză nu suntem în prezența unei desființări a locului de muncă care să aibă o cauză reală și serioasă, iar măsura contestată nu a satisfăcut o necesitate economică a societății angajatoare.
Apreciază că tuturor angajaților ale căror posturi au fost desființate ca urmare a pretinsei reorganizări cu excepția reclamantului recurent le-au fost asigurate alte locuri de muncă disponibile în unitate, fiind încadrați în prezent în cadrul unității angajatoare în Compartimentul programe tehnice. Arată că a evidențiat punctual în cererea de recurs pentru fiecare sucursală în parte care sunt posturile și compartimentele în care au fost încadrați ceilalți angajați.
În acest context, subliniază atitudinea abuzivă manifestată de societatea angajatoare care a depus toate diligențele posibile pentru a asigura celorlalți angajați locuri de muncă chiar în lipsa pregătirii profesionale și a competențelor necesare.
Este neîntemeiată apărarea pârâtei că ceilalți angajați au fost reîncadrați în muncă deoarece îndeplineau cerința de vechime în specialitate de 5 ani, condiție neîndeplinită de reclamantul recurent. Or, din art. 26 și 27 al Ordinului nr. 165/2011 reiese foarte clar faptul că pentru avizarea verificărilor tehnice este necesară o vechime de 8 ani. În speță, nici unul dintre acești angajați și nici recurentul nu efectua avizări ale acestor verificări tehnice. Verificările tehnice erau efectuate de acești angajați din cadrul Sucursalei C. -N. și inclusiv de către reclamantul recurent, iar avizarea era efectuată de către Sucursala Ploiești. Prin urmare o astfel de cerință de vechime nu era necesară. Arată că susținerile pârâtei intimate sunt nedovedite în condițiile în care sarcina probei revine societății angajatoare.
Din probele existente la dosarul cauzei rezultă neîndoielnic faptul că ceilalți angajați care au fost reîncadrați nu au o vechime de 5 ani. Aduce în atenția instanței situația de la Sucursala Bacău unde persoana care anterior reorganizării ocupa funcția de tehnician mentenanță a fost în urma reorganizării încadrată pe o funcție superioară și anume de inginer în cadrul departamentului programe tehnice. În consecință, este evident că nu are vechimea necesară, dar a fost promovată și i s-a acordat un salariu mai mare.
De asemenea, în Sucursala Galați persoana care ocupa funcția de tehnician mentenanță a fost încadrată în funcția de funcționar birou în cadrul departamentului evidență tehnică, iar la sucursala Târgu Mureș unde persoana care ocupa funcția de inginer a fost reîncadrată în aceeași funcție de inginer în cadrul departamentului programe tehnice, dar această persoană este în vârstă de 27 de ani, absolvind recent studiile superioare de lungă durată. Ori, este evident că nu avea cum să aibă o vechime în specialitate de peste 5 ani.
Evidențiază faptul că reclamantul recurent a fost singurul căruia nu i s-a acordat un alt loc de muncă disponibil în unitate deși astfel de locuri de muncă
existau. Cu titlu exemplificativ indică locul de muncă din cadrul Sucursalei B.
, respectiv postul de inginer. De asemenea, arată că în cadrul Sucursalei C. -N. existau două posturi de inspector în cadrul compartimentului MSP de unde reclamantul recurent fusese mutat în cursul lunii noiembrie. Prin urmare era posibilă reîncadrarea chiar dacă se făcea la o altă sucursală.
Desființarea postului ocupat de către reclamantul recurent nu a corespuns nici unei necesități economice reale și serioase. Susține că în cuprinsul deciziei de concediere se menționează că scopul acestei reorganizări a fost eficientizarea activității și reducerea cheltuielilor și solicită să se observe ă în speță nu au fost reduse cheltuielile, deoarece tuturor angajaților le-au fost asigurate alte locuri de muncă, au fost reîncadrați și le-au fost acordate același salariu sau chiar un salariu superior celui inițial (cazul persoanei din Sucursala Bacău). Prin urmare cheltuielile de personal reprezentând salariile brute ale angajaților s-au menținut sau chiar au crescut în anumite situații.
În speță nu au fost probate dificultățile financiare care să fi justificat măsura reorganizării și implicit desființarea posturilor. La dosarul cauzei nu au fost depuse documentele justificative financiar contabile, respectiv bilanțuri, balanțe de verificare, iar pârâta intimat s-a limitat la a depune în probațiune doar un înscris numit situația veniturilor și cheltuielilor departamentelor PT A1 în perioada_ -_ . Ori, un astfel de tabel în care în mod arbitrar se indică un cuantum al veniturilor la nivel de unitate, un cuantum al veniturilor la nivelul departamentelor PT A1 fără să se precizeze dacă e vorba de departamentele din cadrul tuturor sucursalelor sau doar din cadrul sucursalelor supuse reorganizării, nu poate sta la baza justificării dificultăților financiare care să fi impus măsura reorganizării.
La nivelul Sucursalei C. -N. nu s-a făcut nici o analiză care să vizeze identificarea cauzelor pentru care activitatea a fost considerată neprofitabilă, care să vizeze îmbunătățirea activității, eficientizarea și reducerea cheltuielilor de natură să dovedească acest caracter real și serios al concedierii. Apreciază că în speță intimata nu a dovedit și nu este în măsură să dovedească care sunt dificultățile financiare care au justificat măsura reorganizării, în condițiile în care reducerea cheltuielilor nu a avut loc, întrucât cheltuielile de personal s-au menținut sau chiar au crescut.
Referitor la cererea obiect al petitului 5 al acțiunii introductive, reprezentanta reclamantului recurent arată că în mod greșit prima instanță a considerat că raportat la circumstanțele speței intimata ar fi răspuns într-un termen rezonabil reclamantului recurent la cererea de reducere a programului de lucru. Arată că prima instanță a omis să observe faptul că reclamantul recurent a formulat o cerere de reducere a programului de lucru în data de 30 august 2012, la această cerere pârâta intimată a răspuns o zi mai târziu în data de_ în sens negativ, arătând reclamantului recurent că avea dreptul să beneficieze de o reducere doar în condițiile unei cereri exprese.
Apreciază acest răspuns are un profund caracter abuziv, deoarece pârâta intimată a apreciat în mod eronat că cererea reclamantului nu ar fi întrunit condițiile unei cereri exprese. Este evident că reclamantul recurent a înțeles să solicite reducerea programului de lucru cu 4 ore și nicidecum să informeze angajatorul despre acest drept pe care îl are.
În data de_ reclamantul recurent a revenit cu o cerere pentru reducerea programului de lucru cu mai mult de 4 ore pe zi, menționând că între_ și_ urma să participe la anumite interviuri pentru obținerea unui loc de muncă, însă în mod abuziv pârâta intimată nu a înțeles să răspundă acestei cerere decât 5 zile mai târziu cu afectarea dreptului reclamantului recurent de a i se reduce programul de lucru și de a participa la acele interviuri. Consideră
răspunsul pârâtei intimate dat cu 5 zile mai târziu nu îndeplinește condițiile răspunsului într-un termen rezonabil, în condițiile în care la prima cerere a înțeles să răspundă o zi mai târziu și în condițiile în care reclamantul recurent a arătat în mod expres intenția sa și a menționat programarea interviurilor din perioada_ -_ .
Referitor la înștiințarea nr. 104/_ la care a făcut referire pârâta intimată în întâmpinare, reprezentanta reclamantului recurent arată că fie aceasta dorește să inducă în eroare instanța, fie este ea însăși în eroare atunci când afirmă că ar fi vorba de o invitație din aceeași dată pentru un interviu care avea loc în aceeași dată la ora 9. Este evident că acest înscris nu este o invitație la un interviu, ci este un act ulterior datei interviului prin care reclamantul recurent era înștiințat că nu i-a fost atribuit postul, deoarece nu s-a prezentat, postul fiind atribuit altui angajat. Prin urmare nu se poate reține caracterul preconstituit al probei astfel cum încearcă pârâta intimată să susțină.
În raport de caracterul subsidiar al petitului 5, astfel cum a fost reținut de prima instanță, reprezentanta reclamantului recurent apreciază că se impunea admiterea cererii obiect al petitului 5 corelativ cu constatarea întrunirii tuturor condițiilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin pierderea șansei.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, luând în considerare înscrisurile pe care le-a depus la dosar azi din care rezultă că recurentul face verificări tehnice și la alte echipamente și cazane și nu doar la centrale termice de mici dimensiuni. Nu solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului formulat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Probele de la dosar au făcut dovada că acest post a fost desființat pentru o cauză reală și serioasă. La departamentul PT A1 (activități de verificări la centrale termice de mică dimensiune) s-a constatat după mai mult de un an de zile de funcționare că nu aduce nici un fel de beneficiu companiei, în sensul că cheltuielile pentru susținerea acestei activități în sine în cadrul unor sucursale, inclusiv Sucursala
C. C., erau mult mai mari decât veniturile realizate din această activitate. S-a dovedit că salariile și cheltuielile cu dotările acestei activități reprezentau de trei ori veniturile încasate din această activitate, motiv pentru care, la nivel de companie s-a luat decizia că acolo unde activitatea nu corespunde sau veniturile nu acoperă cel puțin cheltuielile realizate să se desființeze această activitate, iar unde a fost posibil s-au acordat locuri de muncă corespunzătoare.
În ceea ce privește susținerea reclamantului recurent în sensul că inclusiv în cadrul Sucursalei C. -N. tehnicianului de mentenanță i s-a acordat un alt loc de muncă, reprezentanta pârâtei intimate face precizarea că este vorba de muncitor necalificat, reducându-i-se salariul la jumătate, deci nicidecum nu se poate preciza că i s-a acordat un post de muncă corespunzător studiilor, cum încearcă să inducă în eroare reclamantul recurent.
Referitor la legalitatea deciziei, reprezentanta pârâtei intimate solicită să se constate că aceasta face trimitere la decizia 197 tocmai pentru că această decizie este cea prin care i s-a adus la cunoștință desființarea acestor posturi. Arată că această decizie a fost comunicată reclamantului recurent, a luat la cunoștință de existența ei și consideră că întrunește condițiile de legalitate, atâta timp că printr-o decizie de concediere se face trimitere la decizia prin care s-a desființat postul și care i-a fost adusă la cunoștință. De asemenea, arată că nu a susținut niciodată că această companie ar fi în dificultăți financiare ci a invocat eficientizarea activității în sensul că nu se justifică menținerea unei activități care aduce pierderi în condițiile în care celelalte activități ar trebui să acopere o
activitate neproductivă, acesta fiind motivul pentru care s-a desființat compartimentul PT A1.
Referitor la postul de inginer pe care îl solicită reclamantul recurent în cadrul Sucursalei B., reprezentanta pârâtei intimate arată că în realitate este vacant postul de director tehnic pentru care reclamantul recurent nu întrunea condițiile, având în vedere că acest post este de conducere și presupunea o experiență vastă în activitate.
În ceea ce privește celelalte posturi desființate, reprezentanta pârâtei intimate face precizarea că reclamantul recurent nu este singura persoană căruia nu i s-a oferit un post vacant, evocând situația din cadrul Biroului resurse Umane din C. B. . De asemenea, arată că nefiind o concediere colectivă nici nu ar fi trebuit ca pârâta intimată să fie obligată conform legii să îi ofere un post corespunzător studiilor, Codul muncii fiind de strictă interpretare cu privire la acest aspect.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului recurent cu privire la reducerea programului de muncă, reprezentanta pârâtei intimate arată că într- adevăr în luna august 2012 după ce i-a fost comunicată decizia de concediere, reclamantul recurent a făcut o adresă către C. prin care a solicitat să i se comunice dacă poate beneficia de reducerea acestui program la 4 ore, fapt pentru care s-a și răspuns că poate beneficia dacă formulează o cerere. Mai arată că reclamantul recurent a stat în pasivitate până la data de_ când a considerat că trebuie să depună o cerere în condițiile în care avea programate, după susținerea acestuia, interviuri în datele de_ și 23 octombrie 2012. Consideră că o minimă diligență impunea reclamantului recurent să depună o cerere expresă în acest sens și nu să aștepte încă aproape trei luni pentru a formula o astfel de cerere.
Contestă susținerile reclamantului recurent cu privire la hărțuirea sa de-a lungul activității, arătând că acesta a fost trimis la cursuri de specialitate, a fost evaluat profesional cu calificativul bine.
Solicită obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de deplasare la instanță.
În replică, reprezentanta reclamantului recurent arată referitor la petitul 5 obiect al acțiunii introductive, că suma pe care reclamantul a solicitat-o inițial la momentul introducerii acțiunii a fost de 3.000 lei pe baza celor comunicate de reclamantul recurent, însă ulterior obținerii adeverinței privind cuantumul real al salariului net de care urma să beneficieze la SC Bial Instal Grup a precizat cuantumul la 3086 lei și nu la 4.400 lei cum afirmă pârâta intimată, care reprezintă salariul brut, nesolicitat de reclamant prin urmare această diferență nu se justifică. A depus în probațiune autorizația din_ a SC Bial Instal Grup în sensul că această societate a fost nevoită să încadreze două persoane pentru desfășurarea activităților de verificări tehnice în condițiile în care reclamantul recurent deține ambele atestări de la pct. 3 și anume RSL și RVT, conform atestatelor depuse la dosar, astfel încât este pe deplin justificat salariul pe care l-ar fi obținut în cadrul acestei societăți.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită să se observe că data de pe autorizație este_ în condițiile în care reclamantului recurent i-a încetat contractul de muncă în octombrie 2012.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.9497 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a instanței de judecată.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C. F.
C. în contradictoriu cu C. N. PENTRU C. C. I. DE R. ȘI R. S. P. S.A. (C. S.A.).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția necompetenței materiale invocată prin întâmpinare este neîntemeiată, în temeiul art. 158 alin. 2, întrucât în speță ceea ce susține reclamantul referitor la petitul al 5-lea este că pârâta nu și-a îndeplinit o obligație izvorâtă dintr-un contract colectiv de muncă producându-i astfel un prejudiciu, și este, prin urmare, un litigiu de muncă, potrivit art. 266 din Codul muncii.
Pe fond instanța a reținut următoarea stare de fapt:
Reclamantul a dobândit calitatea de angajat al pârâtei, în funcția de inspector C. conform contractului individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 309/_ în registrul general de evidență al salariaților pârâtei.
Începând cu data de_ în temeiul Deciziei nr. 509/_ reclamantul a fost eliberat din funcția deținută, fiind numit în cea de inginer în cadrul departamentului PT A1 - aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos cu puteri nominale = 400 kw - serviciul verificări tehnice.
În data de_ angajatorul C. SA a comunicat reclamantului notificarea cu nr. 20073/_ conținând informarea cu privire la desființarea postului și acordarea termenului de preaviz, începând cu data de_, cu mențiunea că sunt indisponibile alte locuri apte de a fi ocupate de reclamant.
Prin decizia nr. 242/_ s-a dispus încetarea începând cu data de_ a contractului individual de muncă al reclamantului.
Raportat la această stare de fapt instanța a constatat următoarele:
Susținerea reclamantului că decizia atacată nu ar fi motivată în fapt este neîntemeiată. Astfel aceasta nu cuprinde doar trimiterea la decizia nr. 193/2012 (trimitere de altfel necesară având în vedere că prin decizia respectivă s-a dispus desființarea unor posturi inclusiv al reclamantului) ci și motivele pentru care s-a dispus desființarea postului reclamantului, respectiv o mai bună eficientizare a activității C. și reducere a cheltuielilor. Instanța reține prin urmare că decizia atacată conține toate elementele prevăzute de art. 76 din Codul muncii.
Argumentația următoare a reclamantului se axează pe ideea că desființarea postului nu ar fi efectivă și nu ar avea o cauză reală și serioasă, fiind de fapt o măsură care a vizat persoana lui, conform art. 65 alin. 2 din Codul muncii.
Instanța a apreciat, însă, că o astfel de concluzie nu rezultă din actele cauzei și argumentele reclamantului în acest sens sunt neîntemeiate.
Astfel, în primul rând instanța constată că din actele depuse la dosarul cauzei respectiv din decizia nr. 193/_, rezultă că desființarea postului reclamantului nu a fost una singulară, alături de ea făcându-se numeroase desființări de posturi în încercarea de eficientiza o parte a activității pârâtei.
În aceste condiții, se impune constatarea că este foarte improbabil să se fi procedat la un mare număr de desființări de posturi, cu scopul de a desființa tocmai postul reclamantului.
De asemenea, nimic nu permite concluzia că această desființare de posturi nu a fost justificată, având în vedere concluziile prezentate de referatul înregistrat sub nr. 19830/_ . Legat de acest aspect instanța constată că nu este întemeiat argumentul reclamantului conform căruia desființarea postului său nu ar fi fost precedată de o analiză, întrucât din acest referat, din decizia nr. 193/_ și din celelalte înscrisuri depuse la dosar, rezultă dimpotrivă că o astfel de analiză s-a efectuat.
La fel, instanța a constatat că lipsa de efectivitate și lipsa cauzei reale și serioase a desființării postului reclamantului nu poate să rezulte din faptul că aceasta și-a schimbat locul de muncă la cererea angajatorului înainte de această desființare. Astfel, în primul rând instanța constată că, după cum în mod corect subliniază pârâta, reclamantul a fost numit ca titular al postului ulterior desființat, cu un an înainte de desființarea acestuia. În aceste condiții, de asemenea, devine foarte improbabil ca numirea reclamantului în acest post să fi fost făcută în ideea că, ulterior, peste aproximativ un an, postul urma să fie desființat.
De asemenea, faptul că altor colegi ai reclamantului li s-au oferit posturi similare nu demonstrează că ar fi existat astfel de posturi și în privința reclamantului. Nici susținerea reclamantului în sensul că în cadrul societății pârâte ar exista posturi vacante corespunzătoare pregătirii sale nu se susține prin actele depuse la dosarul cauzei, respectiv prin statele de funcții depuse la dosarul cauzei. De altfel nici reclamantul nu a indicat concret vreun post vacant pe care ar putea să îl ocupe.
În concluzie din aspectele menționate anterior rezultă că desființarea postului reclamantului a fost una efectivă și a avut o cauză reală și serioasă. Rezumând, aceste aspecte sunt următoarele: numirea reclamantului în postul desființat a fost făcută cu un an înainte de desființarea acestuia ceea ce face improbabil ca acesta să fi fost numit în ideea ca ulterior postul să fie desființat; desființarea postului a avut la bază o analiză concretizată în referatul nr. 19830/_ ; faptul că altor colegi ai reclamantului li s-au oferit alte locuri de muncă nu rezultă că astfel de locuri ar fi fost disponibile pentru reclamant; desființarea postului reclamantului nu a fost una singulară ci a făcut parte dintr- o încercare de eficientizare a unei părți din activitatea pârâtei care s-a concretizat în numeroase desființări de posturi; înscrisurile depuse la dosarul cauzei demonstrează că postul reclamantului genera cheltuieli mai mari decât veniturile realizate, ceea ce reprezintă un motiv pertinent de desființare a acestuia.
Capătul de cerere privind plata către reclamant a unui salariu de brut are la bază invocarea de către reclamant a prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel național, pentru anii 2011-2014. Pârâta a arătat că un astfel de contract nu există. Deși art. 272 din Codul muncii impune angajatorului sarcina probei în conflictele de muncă, acestuia nu i se poate cere să facă proba unui fapt negativ, revenindu-i reclamantului sarcina de a face proba faptului că acest contract colectiv de muncă există. Or, reclamantul nu doar că nu a depus acest contract la dosarul cauzei dar nici nu a indicat monitorul oficial în care acesta a fost publicat. Pârâta a mai precizat că o astfel de obligație nu este prevăzută de contractul colectiv de muncă al C. SA (la nivel de unitate), dar în această privință nu este necesar să se facă proba, întrucât reclamantul și-a întemeiat această pretenție pe contractul colectiv de muncă la nivel național și nu pe cel încheiat la nivel de unitate.
Este, de asemenea, neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 3028 de lei cu titlu de daune interese pentru pierderea șansei de a ocupa un alt loc de muncă, prin neacordarea de către reclamantă a dreptului prevăzut de art. 120 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă al C. SA, respectiv reducerea cu 4 ore a programului de lucru.
Instanța a precizat pentru început că nu consideră întemeiat argumentul pârâtei în sensul că reclamantul ar fi putut oricum să renunțe la termenul de preaviz. Aceasta deoarece, în măsura în care contractul colectiv de muncă îi pune la dispoziție altă variantă, respectiv reducerea programului de lucru, pentru a-și căuta un loc de muncă, reclamantul nu trebuie să fie nevoit să renunțe la termenul de preaviz pentru a face acest lucru. Cu atât mai mult, pârâta nu poate
opune reclamantului faptul că acesta nu a lipsit de la serviciu pentru a semna contractul pentru noul loc de muncă, întrucât, nici în iminența expirării termenului de preaviz, nu i se poate pretinde reclamantului săvârșirea unei abateri disciplinare, adică absența de la serviciu, pentru a semna respectivul contract.
Instanța a apreciat, însă, că nu se poate pretinde societății pârâte să răspundă pe loc reclamantului în situația în care acesta formulează o cerere de reducere a programului de lucru. În măsura în care nu este prevăzut un termen, instanța apreciază că obligația angajatorului este aceea de a soluționa această cerere într-un termen rezonabil raportat la circumstanțele speței. Având în vedere că reclamantul a formulat cererea în data de_ și că pârâta răspuns în data de_, în condițiile în care în acest interval au existat două zile nelucrătoare, instanța a apreciat că termenul în care a răspuns pârâta este unul rezonabil. Ceea ce apreciază însă instanța determinant în această privință este faptul că deși reclamantul a fost informat cu privire la posibilitatea de a obține reducerea de program în data de_, acesta nu a solicitat-o decât în data de_, fiind el însuși în culpă pentru faptul că cererea sa a fost soluționată prea târziu.
Nu în ultimul rând, este întemeiată și susținerea pârâtei în sensul că solicitările reclamantului sunt contradictorii. Astfel, ar fi fost imposibilă admiterea concomitentă a petitului privind reintegrarea în funcție și plata retroactivă a salariului reclamantului și a petitul privind obligarea pârâtei la plata de daune interese pentru pierderea șansei de a obține un alt loc de muncă. Aceasta deoarece, dacă nu s-ar fi emis decizia de concediere pe care a atacat-o reclamantul prin prezenta acțiune, în niciun caz reclamantul nu ar fi putut să obțină și salariul plătit de societatea pârâtă și salariul oferit de SC Bial Instal Grup SRL. Admiterea petitului privind plata de daune interese ar fi putut să aibă eventual un caracter subsidiar față de petitul privind reintegrarea retroactivă în funcție și plata retroactivă a salariului reclamantului, caz în care s-ar fi pus însă problema momentului până la care se dispune plata acestor daune interese. Această problemă nu se pune însă în speță, întrucât instanța a reținut că ambele petite sunt oricum neîntemeiate.
Capetele de cerere privind plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, având un caracter subsecvent admiterii celorlalte petite, au fost respinse ca și consecință a respingerii acestora.
Având în vedere, deci că s-a reținut că toate petitele formulate de reclamant sunt neîntemeiate și să se impune să fie respinse, instanța a respins în întregime acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul C. F. C. a declarat recurs
prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivarea recursului, s-a invocat nulitatea deciziei de concediere pentru neindicarea motivelor de fapt, apreciindu-se că expresia " o mai bună eficientizare a activității C. și reducerea cheltuielilor"; nu se satisface cerința motivării în fapt și reprezintă o afirmație vagă și neverificabilă.
Dimpotrivă, motivarea în fapt a deciziei de concediere presupune indicarea situației de fapt în materialitatea ei, respectiv menționarea concretă a elementelor care au generat desființarea locului de muncă ocupat de salariat, apte a oferi posibilitatea efectuării verificării temeiniciei desființării postului respectiv a caracterului efectiv real și serios al concedierii.
Decizia de concediere nr.242 ar fi trebuit să cuprindă, în chiar conținutul său, mențiunile indicate de legiuitor sub sancțiunea nulității absolute, prin indicarea, în materialitatea ei a situației de fapt ce a condus la încetarea contractului de muncă din motive ce nu țin de persoana salariatului și nu să se
limiteze la afirmații generale și vagi sau să facă trimitere la documente extrinseci acesteia, nefiind posibilă completarea deciziei de concediere cu acte exterioare.
Se contestă că decizia de concediere are o cauză reală și serioasă și că reprezintă o măsură efectivă, apreciindu-se că desființarea postului reclamantului nu a corespuns unei necesități economice reale și serioase, sens în care reclamantul arată punctual situația salariaților de la alte sucursale, concediați în aceleași condiții, însă reangajați ulterior în alte compartimente.
În cadrul Sucursalei C. -N., fostul tehnician de mentenanță a fost reîncadrat pe postul de muncitor necalificat în cadrul Compartimentului Financiar Contabil, deși nu are pregătirea necesară ocupării unei asemenea funcții, cu atât mai mult cu cât în nicio altă sucursală din țară nu sunt încadrați muncitori necalificați la compartimente financiar-contabile.
Se arată că reclamantul a fost singura persoană concediată din țară căreia nu i s-a oferit un alt loc de muncă disponibil în unitate, corespunzător pregătirii sale profesionale deși existau asemenea posturi vacante (de exemplu inginer la Direcția Tehnică a C. B. sau inspector la Sucursala C. ).
În acest sens, reclamatul prezintă argumentele sale referitoare la existența posturilor vacante la Sucursala C. .
În raport de această stare de fapt, reclamantul consideră că angajatorul a încălcat art.41 din Constituție, punându-l în imposibilitatea de a-și asigura resursele financiare ale sale și ale familiei sale.
Tot astfel, reclamantul se consideră discriminat față de ceilalți salariați concediați cărora însă li s-au oferit posturi în unitate.
Se contestă că pârâta ar fi dovedit dificultățile financiare majore care ar fi justificat desființarea posturilor, nefiind depusă în probațiune vreun document justificativ financiar contabil (bilanț contabil, balanțe de verificare, situația contului de profit și pierdere). Singurul act depus de pârâtă este o "situație privind veniturile și cheltuielile salariale PT A1 în perioada_ -_ ";, nesusținută de documente justificative.
Reîncadrarea salariaților concediați inițial la Sucursala Târgu Mureș, Bacău, Galați și Iași, în unele situații cu salarii majorate, anulează efectul concedierii, respectiv reducerea cheltuielilor care dimpotrivă au sporit.
La nivelul Sucursalei C. -N. nu s-a efectuat o analiză reală să vizeze identificarea considerentelor pentru care activitatea ar fi neprofitabilă, îmbunătățirea activității, eficientizarea costurilor, de natură a dovedi caracterul serios al reorganizării. Realizarea unor venituri pretins inferioare cheltuielilor de personal își are fundamentul și managementul defectuos adoptat la nivelul Sucursalei C. -N. constând în angajarea pe postul de Tehnician Mentenanță a unei persoane - Dozesc V. - care nu avea nici pregătirea dar studiile necesare pentru acest post.
Sintagma invocată de pârâtă în decizia de concediere "eficientizarea activității, reducerea cheltuielilor (aplicabilă situației generice ";dificultăți economice";) implică nu doar existența unor simple motive de ordin economic, cum ar fi creșterea profitului respectiv diminuarea pierderilor, ci este necesară dovedirea unor greutăți reale în ansamblul activităților de verificări tehnice ce formează obiectul activității societății.
Astfel, angajatorul trebuie să aducă justificări serioase legate de necesitatea desființării postului, raportat la motivele de ordin economic, de dovedirea unor greutăți reale din punct de vedere financiar, pe care nu le poate depăși decât prin desființarea postului.
Intimata nu a demonstrat cu date economice și nici nu este în măsură a demonstra în ce măsură s-a redresat societatea ca urmare a desființării posturilor de inginer și tehnician de mentenanță din departamentele PTA1,
întrucât urmare a reîncadrării pe alte posturi în unitate, a salariaților afectați de pretinsa reorganizare (mai puțin a reclamantului), cheltuielile de personal s-au menținut (sau chiar au crescut) astfel încât, pretinsul deziderat al reducerii cheltuielilor nu a fost realizat rămânând la stadiu de simplu pretext pentru îndepărtarea reclamantului din cadrul unității angajatoare.
Cu privire la petitul nr.5 - despăgubiri lunare pentru pierderea șansei de a obține un loc de muncă - se arată că reclamantul a solicitat încă din_ prin poșta electronică reducerea programului de lucru cu 4 ore/zi, iar pârâta i-a răspuns că trebuie să formuleze o cerere expresă în acest sens, apreciind că solicitarea sa nu reprezintă o cerere expresă. Reclamantul a reiterat solicitarea la_, însă a primit acceptul pârâtei la_, ora 13,50 după interviul programat.
În ipoteza în care această cerere are caracter subsidiar față de contestația deciziei de concediere se impune admiterea sa, fiind mai mult, necesară lămurirea de către instanța de fond a caracterului principal sau accesoriu al petitului nr.5.
Pârâta C. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat
, arătând în esență, că desființarea postului reclamantului a fost determinată de ponderea scăzută a veniturilor în raport de cheltuielile de personal (salariile), respectiv ¼, fără a adăuga celelalte cheltuieli. Desființarea locului de muncă al reclamantului are o cauză reală și serioasă, iar Compartimentul PTA1 din cadrul Sucursalei C. nu a fost unicul desființat din țară.
Pârâta apreciază că nu compania a înregistrat dificultăți economice, ci compartimentele PTA1 au înregistrat pierderi suportate de companie din veniturile realizate din alte activități.
Se arată că reclamantul nu întrunea condițiile pentru ocuparea postului de director tehnic, cu atât mai mult cu cât pârâta nu avea obligația oferirii unui loc de muncă în cazul prevăzut de art.65 Codul muncii.
Nu este încălcat art.51 din Constituție, deoarece reclamantul poate beneficia de indemnizația de șomaj, nefiind relevantă contractarea unui credit bancar.
Pârâta susține că au fost desființate doar compartimentele PTA1 care au înregistrat pierderi și precizează că postul de muncitor necalificat oferit fostului tehnician de mentenanță din cadrul Sucursalei C. beneficiază de o salarizare inferioară.
Cu privire la petitul nr.5 pârâta se apără, apreciind că invitația adresată de
S.C. Bial Instal Grup SRL (nr.104/_ ) este un înscris preconstituit. În acest sens, se arată că invitația din_ cuprinde mențiunea prezentării reclamantului pentru semnarea contractului individual de muncă la aceeași dată respectiv_, ora 9,00 cu atât mai mult cu cât această societate nu este în măsură să ofere un salariu de 4400 de lei în raport de pierderile de 23.098 lei în 2011 și cu existența a alți 3 angajați.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele
:
Prin decizia nr.242 din_ (f. 10 fond) pârâta a decis concedierea reclamantului în baza art.65 Codul muncii, "având în vedere Decizia nr. 193/2012 prin care s-a dispus reorganizarea activității C. SA prin desființarea unor posturi din cadrul companiei"; și "ținând cont de faptul că pentru o mai bună eficientizare a activității C. SA și reducere a cheltuielilor, s-a impus desființarea Compartimentelor PT A1 din cadrul unor sucursale C. SA, precum și reorganizarea activității din cadrul unor birouri și desființarea unor posturi
care nu mai sunt necesare în desfășurarea activității companiei, inclusiv a unui post de funcționar de birou din cadrul Biroului de Resurse Umane";.
Decizia de concediere menționată nu este lovită de nulitate absolută, nefiind încălcate prevederilor art. 74 al. 1 lit. a din Codul Muncii.
Astfel, Curtea reține că potrivit art. 74 lit. a din Codul Muncii, legiuitorul a instituit obligativitatea motivării în fapt și în drept a deciziei de concediere, lipsa acestor mențiuni obligatorii fiind sancționată cu nulitatea absolută, potrivit art. 76 din Codul Muncii, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 350/2005 și 506/2005.
În concret, dispozițiile art. 76 lit. a din Codul Muncii stabilesc obligația angajatorului de a menționa în cuprinsul deciziei de concediere suficiente motive și informații pe baza cărora salariatul să poată aprecia legalitatea și temeinicia măsurii de concediere și să poată decide asupra contestării sale în justiție, ca expresie și a principiului consensualității și a bunei credințe edictat de art. 8 din Codul Muncii, conform căruia "pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și se vor consulta reciproc, în condițiile legii și ale contractelor colective de muncă.";
Or, în cauza dedusă judecății, contrar apărărilor reclamantului, Curtea reține că decizia de concediere atacată cuprinde motivele de fapt care l-au determinat pe angajator să dispună concedierea recurentului reclamant, acestea fiind necesitatea reducerii cheltuielilor, eficientizarea activității companiei prin desființarea Compartimentelor PT A1 din cadrul unor sucursale C. SA.
În atare situație, este posibilă stabilirea gravității situației de natură să justifice desființarea postului reclamantului și poate fi exercitat controlul judecătoresc cu privire la motivele de fapt și de drept precizate în decizia de concediere, conform regulii impuse de art. 79 Codul muncii.
Respectarea art. 76 lit. a din perspectiva interdicției impuse de art. 79 Codul muncii este confirmată de altfel, de construirea apărărilor pârâtei doar pe aspectul rezultatelor economice negative ale Compartimentului PT A1 din cadrul Sucursalei C. în raport de cheltuielile de personal (salariile celor 2 angajați), ceea ce se subsumează motivelor de fapt expuse în decizia de concediere.
Fără a interpreta de o manieră excesiv de formalistă dispozițiile art. 76 lit. a din Codul muncii, Curtea consideră că decizia de concediere este în conformitate cu aceste norme, chiar și în situația în care detalierea motivele de fapt ce au stat la baza concedierii se face printr-un înscris separat, dar la care decizia face referire, cum în speță este Decizia Directorului General nr. 193/_
.
Concluzionând, Curtea de Apel subliniază că exigența legală a motivării deciziei de concediere are un dublu rol: în primul rând asigură informarea salariatului asupra situației concrete care determină desființarea postului său, iar în al doilea rând limitează posibilitatea angajatorului de a invoca în fața instanței alte motive fapt și de drept decât cele din decizia de concediere.
În speță, examinând legalitatea deciziei de concediere din perspectiva acestui rol dublu, se constată că reclamantul a avut deplină cunoștință despre situația economică negativă a Compartimentului PT A1 din Sucursalei C., așa cum rezultă din răspunsurile date la interogatoriu și din apărările formulate în recurs (privind înregistrarea unor rezultate negative datorită managementului defectuos al pârâtei), care vor fi analizate în cadrul controlului de temeinicie a deciziei de concediere.
De asemenea, pârâta nu a evocat o altă stare de fapt decât cea care rezultă din cuprinsul deciziei de concediere, aceasta privind în esență reducerea cheltuielilor cauzate de nivelul superior al salariilor în raport de veniturile realizate.
Criticile reclamantului bazate pe împrejurarea că a fost unicul salariat concediat care nu a fost ulterior reîncadrat nu sunt pertinente, deoarece pârâta, în calitatea de angajator nu are obligația legală de a-i oferi un post vacant, conform pregătirii sale profesionale, în situația concedierii individuale prevăzute de art.65 Codul muncii.
În acest sens, tranșând o dispută doctrinară și jurisdicțională sub aspectul aplicării prevederilor art.76 lit. d Codul muncii, prin Decizia nr.6/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat cu caracter obligatoriu, conform art.3307alin.4 C.pr.civ. că "… dispozițiile art. 74 alin.1 lit. d din Codul muncii (n.r. în prezent art.76 alin.1 lit. d) nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art.65 din Codul muncii";.
În acest sens, s-au reținut următoarele argumente:
"
Dispozițiile art. 64 din Codul muncii, la care fac trimitere dispozițiile art. 74 alin.
(1) lit. d) din Codul muncii, prevăd la alin. 1 că, în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) și d), precum și pentru motivul prevăzut la art. 56 lit. f), angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii.
Dispozițiile art. 64 din Codul muncii au în vedere numai situațiile în care concedierea se întemeiază pe motivele prevăzute la art. 61 lit. c) și d) și la art. 56 lit. f) din Codul muncii.
Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că decizia de concediere trebuie să conțină lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant numai în situația în care concedierea se dispune pentru motive care țin de persoana salariatului, pentru inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat, pentru necorespundere profesională, precum și în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în muncă a persoanei care a ocupat anterior acel post.
Art. 64 alin. 1 din Codul muncii are caracter de excepție, de strictă interpretare, astfel că orice extindere a sferei situațiilor avute în vedere de art. 64 din Codul muncii în care dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. d) trebuie aplicate este nelegală.
Ca atare, dispozițiile legale înscrise în art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu pot fi extinse și la situațiile în care concedierea s-a dispus în temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Legiuitorul nu se referă și la ipoteza concedierii individuale prevăzute de art. 65 din Codul muncii, astfel că, în cazul desființării locului de muncă în această situație, angajatorului nu îi revine obligația de a-i oferi salariatului un alt loc de muncă.
Prin sintagma "în condițiile art. 64" trebuie să se înțeleagă nu numai procedura reglementată de alin. (2)-(4) ale art. 64, ci și cazurile limitativ enumerate în alin. (1) al acestui text de lege, întrucât legiuitorul, prin alin. (2) și (3), a prevăzut expres că o atare procedură își găsește aplicarea în situația "în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1)", când "salariatul are la dispoziție un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului conform prevederilor alin. (1) pentru a-și manifesta în scris consimțământul cu privire la noul loc de muncă oferit".
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "În procesul de legiferare este interzisă
instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere".
În raport cu dispozițiile acestui text de lege, se constată că rațiunea trimiterii pe care art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii o face la art. 64 din același cod este aceea de a evita repetarea enumerării pe care legiuitorul o face în cuprinsul dispoziției legale la care se face trimitere.
Prin Decizia nr. 840/2009, Curtea Constituțională a reținut următoarele cu privire la art. 65 din Codul muncii: acest articol nu instituie discriminări de natură să încalce egalitatea în fața legii, față de dispozițiile art. 16 din Constituție; nici art. 21 din Legea fundamentală nu este încălcat, deoarece art.
65 din Codul muncii - reglementând condițiile de concediere ca urmare a desființării locului de muncă - nu îngrădește accesul liber la justiție; conform art. 65, coroborat cu art. 67 din Codul muncii, cei concediați beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil, nefiind încălcat nici art. 53 din Constituție, referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Prin Deciziile nr. 104/1995 și, respectiv, nr. 107/1995, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că "o măsură de protecție nu poate avea semnificația nici a unui privilegiu, nici a unei discriminări, ea fiind destinată tocmai asigurării, în anumite situații specifice, a egalității cetățenilor, care ar fi afectată în lipsa ei," iar "violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. În alți termeni, principiul egalității nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații. Egalitatea formală ar conduce la aceeași regulă, în ciuda diferenței de situații. De aceea inegalitatea reală, care rezultă din această diferență, poate justifica reguli distincte, în funcție de scopul legii care le conține."
Totodată, prin Decizia nr. 350 din 28 iunie 2005, Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și ale art. 64, art. 72 alin. (2) și (3), art. 74 alin. (1) lit. c) și d) și art. 288 teza a II-a din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), a constatat că niciuna dintre dispozițiile legale criticate nu instituie privilegii ori discriminări, acestea fiind deopotrivă aplicabile tuturor salariaților și angajatorilor care se găsesc în ipoteza normelor juridice respective.";
Prin urmare, în raport de aceste dezlegări obligatorii, Curtea de Apel va înlătura apărările reclamantului bazate pe reangajarea de către pârâtă a altor persoane concediate cu aceeași ocazie.
Cum reclamantul s-a folosit de această împrejurarea pentru a argumenta și lipsa caracterului real, serios și efectiv al măsurii concedierii, instanța de recurs reține că acesta în mod eronat extinde analiza situației economice în urma concedierii la întreaga companie, considerând că măsura concedierilor efectuate nu și-a atins scopul de reducerea a cheltuielilor.
Astfel, măsura concedierii reclamantului are caracter individual, ceea ce nu permite examinarea situației anterior și ulterior concedierii din celelalte compartimente PTA1 din țară. În cauză, prezintă relevanță doar situația Compartimentului PT A1 din cadrul Sucursalei C., care înregistra pierderi semnificative înainte de concedierea reclamantului, iar ulterior fiind eliminate cheltuielile de personal ale acestui compartiment, nu mai constituie o sursă de pierderi financiare.
De asemenea, reclamantul tinde să investească instanța de judecată și să îi delege atributul verificării oportunității măsurii de redresare economică adoptată de pârâtă și a managementului realizat de pârâtă. Or, dacă nici în cazul soluțiilor legislative adoptate de stat pentru atingerea unui obiectiv de interes public urmărit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții mai adecvate (cauza Wiczorek
c. Poloniei din_, paragraful 54), în atare situație este exclusă posibilitatea instanței de judecată de a face aprecieri asupra planului de redresare economică, de eficientizare a activității unei unități ori de a identifica și impune alte măsuri, cu atât mai mult cu cât soluția reorganizării compartimentelor neprofitabile nu este în mod vădit lipsită de rațiune și temei.
Nu este rezonabil să se solicite pârâtei să efectueze o analiză a managementului său cu privire la Compartimentul PT A1 din cadrul Sucursalei
C., deoarece indicatorii economici reținuți (venituri realizate vs. cheltuieli de personal) sunt relevanți, făcând inutilă efectuarea unui control ce ar întârzia punerea în aplicare a măsurii de reducere a cheltuielilor .
Probațiunea administrată în cauză confirmă existența neprofitabilității Compartimentului PT A1 C. chiar în absența actelor invocate prin recurs de către reclamant, deoarece cheltuielile de personal constând în salariile brute la nivelul Compartimentului PT A1 C. sunt reflectate de statul de funcții din luna iulie 2012 (fila 81 fond), precum și de extrasul de pe statele de plată (f.101 fond) ceea ce permite stabilirea dimensiunii acestora în perioada de referință.
De asemenea, chiar reclamantul, acuzând managementul defectuos al pârâtei, recunoaște realizarea unor venituri insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor, ceea ce se corelează și dă forță probantă situației expuse în referatul pe care s-a întemeiat Decizia nr.193/2012 și situației privind veniturile/cheltuielile salariale PT A1 în perioada_ -_ (fila 117 fond), înscrisuri ce, fără această recunoaștere a reclamantului, puteau reprezenta un început de probă scrisă.
Deși reclamantul a pretins că a fost supus unui tratament discriminatoriu, fiind unicul salariat concediat căruia nu i s-a oferit ulterior un loc de muncă, nu a indicat criteriul discriminatoriu, contrar cerințelor art.5 din Codul muncii (sex, orientare sexuală, vârstă, etc.), ci doar pretinse considerente de ordin subiectiv, neprecizate însă.
În absența unui criteriu pe care să se bazeze aplicarea unui pretins tratament diferit, nu sunt întrunite cerințele legale menite să combată discriminarea, iar o eventuală conduită abuzivă a angajatorului sub aspectul selecției personalului care este reangajat nu are legătură cu încetarea raporturilor de muncă prin concediere, ci cu nașterea unor noi raporturi de muncă, ceea ce nu constituie obiectul prezentei cauze.
Tot astfel, orice măsură de încetare a raporturilor de muncă are consecințe patrimoniale și nepatrimoniale negative pentru fostul salariat, căruia i se recunoaște însă dreptul la măsuri de protecție socială (indemnizația de șomaj) pentru a-și asigura mijloacele de trai. Teza susținută de reclamant sub acest aspect reprezintă o enunțare a interdicției de a efectua concedieri prin absolutizarea dreptului la muncă, dincolo de voința angajatorului, ceea ce în mod evident este inacceptabil.
În fine, deși reclamantul a îndeplinit anterior și funcția de inspector IMSP, acest aspect nu are relevanță, deoarece în momentul concedierii a ocupat în baza acordului său un alt post de muncă, supus desființării, iar competențele sale profesionale legate de postul de inspector IMSP nu pot constitui un temei pentru ca pârâta să îi ofere un asemenea post după concediere.
Aceste considerente confirmă că în mod judicios a reținut prima instanță legalitatea și temeinicia deciziei de concediere.
În privința petitului nr.5, prima instanță a reținut doar în subsidiar că ar fi incompatibil cu o dispoziție de reintegrare în funcție a reclamantului și de plată retroactivă a salariatului, situație în care ar avea caracter accesoriu față de aceste cereri. Cu toate acestea prima instanță a analizat pe fond petitul nr.5, concluzionând că este netemeinic, astfel încât nu se confirmă critica pârâtei că soluția ar fi decurs din cea dată cererii de reintegrare.
Demersul reclamantului de a obține despăgubiri pentru lipsirea șansei de a ocupa un loc de muncă se întemeiază sub aspect probator pe înștiințarea emisă de S.C. Bial Instal SRL (fila 34 fond) că postul de director tehnic a fost atribuit altei persoane datorită neprezentării reclamantului pentru semnarea contractului de muncă în data de_, orele 9,00.
Deși înștiințarea depusă la fila 34 fond a fost fotocopiată defectuos, necuprinzând ziua emiterii sale, ci doar luna și anul (formatul este …..10.2012), reclamantul arată că a fost emisă în_, aspect confirmat de pârâtă și invocat ca o dovadă a caracterului preconstituit al acestui înscris..
Curtea de Apel constată că deși acest înscris nu reprezintă o invitație sau o programare pentru semnarea contractului de muncă, ci formal are caracterul unei înștiințări asupra neîncheierii contractului, astfel încât emiterea sa în aceeași dată nu constituie un indiciu al caracterului său preconstituit, totuși nu poate fi luat în considerare.
În acest context, este verosimilă apărarea pârâtei că salariul oferit de S.C. Bial Instal SRL era suficient de motivant în raport de salariul oferit de pârâtă, pentru ca reclamantul să se prezinte la ora 9,00 pentru semnarea noului contract de muncă.
Curtea remarcă în acest context că reclamantul nu a dovedit că a întreprins vreun demers pentru a devansa sau a amâna semnarea acestui contract în afara programului de muncă avut la pârâtă în condițiile în care mai avea de efectuat câteva zile de activitate la pârâtă, acesta fiind un prim indiciu al caracterului preconstituit al înștiințării.
Tot astfel, reclamantul nu a probat realitatea acestui interviu prin depunerea anunțului de organizare și nu a dovedit participarea sa la selecție, aspect în legătura cu care instanța de recurs își pune în mod firesc întrebarea când a avut loc, având în vedere că programul de muncă al reclamantului l-a împiedicat să semneze contractul de muncă, însă i-a permis să se prezinte la selecție. De altfel, reclamantul nu a adus nicio lămurire a stării de fapt sub acest aspect.
Prin urmare, înștiințarea de care se prevalează reclamantul nu se corelează din punct de vedere probator, cu niciun alt înscris pentru a justifica concluzia realității cuprinsului său.
În fine, înscrisul prin care S.C. Bial Instal SRL i-a comunicat salariul pe care l-ar fi avut ca director tehnic (fila 163 fond) lipsește de credibilitate chiar înștiințarea de la fila 34 fond, deoarece emană de la aceeași societate, a cărei disponibilitate de a transmite unui terț (reclamantul în speță) informații confidențiale interne privind salarizarea pune sub semnul îndoielii afirmațiile sale, atât în legătură cu salariul, cât și cu privire la realitatea interviului.
În atare situație, Curtea de Apel nu mai consideră necesar să stabilească momentul când reclamantul a solicitat reducerea programului de muncă, având în vedere că nu a suferit prejudiciul pretins ca urmare a neangajării sale la S.C. Bial Instal SRL, concluzie întemeiată pe caracterul evident preconstituit și neverosimil al înștiințării de care se prevalează reclamantul.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului. Va fi respinsă cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată, nefiind dovedită plata unor asemenea sume prin chitanțe justificativă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. F. C. împotriva sentinței civile nr. 9497 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
D. G. | S. | D. | L. D. |
GREFIER
C. M.
red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.B. Z.
