Sentința civilă nr. 161/2013. Cotestație decizie concediere
Comentarii |
|
R. TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
cod operator 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR.161
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. D. M. ASISTENT JUDICIAR: O. S. ASISTENT JUDICIAR: D. M. L.
GREFIER: R. M.
Pe rol fiind constatarea perimării din oficiu a cauzei civile formulate de către de reclamantul P. T. C. R., cu domiciliul în B. M., str. V., nr. 37/14, județul M., în contradictoriu cu pârâta SC C. R. S., cu sediul în
B. M., B-dul B., nr.44, județul M., având ca obiect drepturi bănești. La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa reclamantului
P. T. C. R., lipsă fiind pârâta SC C. R. S. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se referă instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de_ .
Instanța invocă din oficiu excepția de perimare și reține cauza în pronunțare pe excepție.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul P. T. C. R. a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. R. S., solicitând obligarea acesteia la anularea deciziei de concediere nr. 34 din data de_ și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești.
La termenul de judecată din data de_, reclamantul P. T. C. R. și pârâta SC C. R. S. nu s-au prezentat în fața instanței, nici la prima și
nici la a doua strigare a cauzei, constându-se că niciunul dintre aceștia nu a solicitat judecata în lipsă.
În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța a suspendat judecata cauzei.
Deliberând asupra excepției perimării cererii, tribunalul reține că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de_, de când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură, în vederea judecării pricinei mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea formulată de către reclamantul P. T. C. R.
, cu domiciliul în B. M., str. V., nr. 37/14, județul M., în contradictoriu cu pârâta SC C. R. S., cu sediul în B. M., B-dul B., nr.44, județul M. .
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE | ASISTENȚI JUDICIARI | GREFIER | |
H. D. M. | O. S. | D. M. L. R. M. |
Red./H.D.M./_
Tehnred./R.M./_ /2ex.
DOSAR NR._
MINUTA: HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea formulată de către reclamantul P. T. C. R.
, cu domiciliul în B. M., str. V., nr. 37/14, județul M., în contradictoriu cu pârâta SC C. R. S., cu sediul în B. M., B-dul B., nr.44, județul M. .
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI