Decizia civilă nr. 3904/2013. Contestație decizie sancționare salariat
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3904/2013
Ședința publică de la 08 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F.
C. SA - S. C. R. DE E., Î. și R. CF C. împotriva sentinței civile nr. 10038 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat C. F. M., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentantul pârâtei recurente, consilier juridic Borza F., lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 02 octombrie 2013, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare, la care a anexat împuternicirea avocațială a reprezentantei sale, av. Labo L. și dovada achitării cheltuielilor de judecată.
Instanța înmânează un exemplar din întâmpinare reprezentantei pârâtei recurente.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a avea posibilitatea să studieze întâmpinarea.
Instanța încuviințează cererea formulată și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitatea reprezentantei pârâtei recurente să studieze întâmpinarea.
La apelul nominal, făcut la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente, consilier juridic Borza F. și reprezentanta reclamantului intimat, avocat Labo L. .
Atât reprezentanta pârâtei recurente, cât și reprezentanta reclamantului intimat arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, în principal casarea hotărârii atacate și trimitere spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar reținerea cauzei spre judecare, susținând pe scurt motivele invocate în memoriul de recurs. Arată că decizia de sancționare este dată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 251 din Codul muncii, respectiv cu efectuarea cercetării disciplinare prealabile, astfel că reclamantul a fost ascultat înainte de sancționare cu privire la faptele pentru care ulterior a fost sancționat de către
comisia de cercetare, iar atât în convocator, cât și în Nota de relații s-au citat dispoziții din Codul muncii referitoare la cercetarea disciplinară, astfel că pentru contestator trebuia să fie evident care este scopul chemării sale. În consecință susține că Nota de relații pe care contestatorul a dat-o în data de_, reprezintă o ascultare dată în cursul cercetării disciplinare.
Cu privire la excepțiile invocate prin întâmpinare, solicită respingerea acestora, întrucât prev. art. 252 lit. b și c au fost respectate, iar fișa postului s-a făcut în baza Regulamentului de Funcționare.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, cu obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, susținând pe scurt motivele invocate în întâmpinare. Arată că în mod corect prima instanță a reținut că Decizia de sancționare nr. 41/2012 a fost emisă fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile care este obligatorie conform prev. art. 251 din Codul muncii. Solicită de asemenea admiterea excepțiilor invocate prin întâmpinare, respectiv excepția nulității absolute a deciziei de sancționare raportat la nerespectarea prev. art. 252 al. 2 lit. b și c din Codul muncii, conform căruia decizia de sancționare trebuie să precizeze prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, ori sancțiunea prevăzută de lege în cazul nerespectării acestei cerințe este nulitatea absolută. Pretinsele deficiențe pentru care a fost sancționat au fost constatate prin Procesul-verbal de control financiar de gestiune încheiat în data de_, iar la data de_ când a dat "Nota de relații";, angajatorul nu fusese încă sesizat în vederea demarării unei cercetări disciplinare. De asemenea, în decizia de sancționare este indicat și dosarul în care s-a făcut cercetarea disciplinară și acesta este datat _
, purtând o dată ulterioară celei în care i s-a solicitat să dea "nota de relații";, iar prin Nota nr. 4/_ din_ a fost numită o comisie de control financiar de către revizorul general pentru clarificarea unor deficiențe de echipa de control financiar care și-a desfășurat activitatea în perioada 21.05-_ și nu pentru cercetarea disciplinară a vreunei persoane, respectiv a contestatorului. Pentru toate aceste motive solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10038 din 10 iunie 2013, a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. FEICIAN M. împotriva pârâtei C. N. DE CĂI F.
C.F.R. S.A. București prin S. C. R. DE E., Î. ȘI R. C.F.
C. și în consecință s-a anulat decizia nr. 41/B/3/526/_ .
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele reținute în temeiul deciziei, începând cu data de_ și pe o perioadă de trei luni.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin decizia contestată reclamatul a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni cu începere de la data de_ pentru nerespectarea sarcinilor prevăzute în fișa postului, respectiv identificarea pe teren a două spații locative nepredate la Divizia Patrimoniu și neluarea măsurilor pentru schimbarea destinației mijloacelor fixe pretabile ca destinație locuințe.
În data de_ în timpul controlului efectuat în perioada 21.05.-_ de Revizoratul General de Siguranța Circulației și Control, Serviciul Control - Financiar de Gestiune al pârâtei, reclamantul a fost convocat la sediul sucursalei pentru a da relații cu privire la activitatea sa.
La acea dată, la ora și locul stabilite, reclamantul a dat o Notă de relații care a constat în răspunsurile la întrebările formulate de revizorul central CFG referitoare la evidența spațiului locativ aflat în administrarea Diviziei Patrimoniu precum și la alte spații care aparțin pârâtei și care nu se află în evidența acestei divizii respectiv răspunsul cu privire la două spații identificate în comuna Drăgești ca nefiind predate Diviziei Patrimoniu, spații identificate în procesul- verbal nr. 18/2000 întocmit cu ocazia verificării anuale a stării tehnice a clădirilor închiriate.
Decizia de sancționare a fost emisă în data de_ în baza unui dosar de cercetare întocmit în data de_ pentru deficiențele constatate în procesul- verbal de control financiar de gestiune din_ .
După cum se poate observa, dosarul de cercetare disciplinară a fost deschis la data de_ pentru deficiențele stabilite în_, ambele posterioare datei de_, când reclamantul a fost invitat să de nota de relații.
Potrivit prevederilor art. 251 din Codul Muncii republicat, măsura nu poate fi dispusă înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Conform prevederilor art. 252 alin.1 din același cod, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o deciziei emisă în formă scrisă, în termen de 20 de zile calendaristice de la data luări la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptelor.
Din analiza coroborată a celor două prevederi legale, se desprinde ideea că angajatorul trebuie să ia la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, să împuternicească ulterior persoana care urmează să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă și apoi să convoace salariatul în vederea efectuării acesteia cu precizările arătate anterior.
În speță, reclamantul a fost invitat la data de_ să dea relații cu privire la cele două spații, dată cuprinsă în perioada în care se efectua controlul respectiv_ -_, pârâta a emis dosarul de cercetare în data de_ pentru deficientele contestate în procesul-verbal de control financiar de gestiune din_, a emis decizia la data de_ și a aplicat sancțiunea începând cu data de_ .
Cu alte cuvinte, cercetarea disciplinară prealabilă a fost efectuată anterior luării la cunoștință de către angajator a săvârșirii abaterii disciplinare, decizia contestată a fost emisă fără efectuarea acestei cercetări disciplinare prealabile și angajatorul a dispus aplicarea retroactivă a sancțiunii.
Față de cele ce preced, instanța a apreciat că decizia contestată este emisă cu încălcarea celor două prevederi legale deoarece mai întâi angajatorul trebuia să ia la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, să îl convoace apoi pe salariat la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, să emită decizia de sancționare în termenul legal și cu efecte pentru viitor și a fost anulată.
Consecința anulării acestei decizii ca fiind nelegală și netemeinică constă în obligarea pârâtei să restituie reclamantului sumele de bani reținute pe o perioadă de trei luni începând cu data de_ în temeiul art. 253 din Codul Muncii care prevede că angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a
suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Având în vedere că decizia contestată a fost nelegală, instanța nu a mai analizat și motivele de netemeinicie a acesteia. Văzând și prevederile art. 274 Cod Procedură Civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta,
solicitând în baza art.
304 pct. 9 teza a doua, art. 3041și art. 312 alin.5 C.proc.civ. casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivare arată că instanța de fond în mod greșit a admis excepția nulității deciziei de sancționare, interpretarea articolelor de lege este greșita, ca și a actului juridic și a stării de fapt deduse judecății.
Decizia de sancționare este dată cu respectarea întocmai a prevederilor art.
251 Cod muncii, respectiv cu efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Cerința esențiala pe care o prevede codul muncii cu privire la cercetarea disciplinara este ca salariatul sa fie ascultat. În speță, în prealabil față de sancționarea sa, contestatorul a fost ascultat cu privire la faptele pentru care ulterior a fost sancționat.
Atât în convocator cât și în Nota de relații s-au citat dispoziții din Codul muncii referitoare la cercetarea disciplinara, astfel încât pentru contestator trebuia sa fie evident care este scopul chemării sale.
Angajatorul se poate sesiza și din oficiu cu privire la săvârșirea de către salariați a unor fapte care constituie abateri disciplinare, și prin NOTA nr. 4/1/285/_, Directorul General al CNCF "C. "; SA mandatează, împuternicește echipa de control în vederea efectuării cercetării disciplinare a persoanelor vinovate de abaterile constatate.
Astfel, s-a efectuat, de către o comisie formata din salariați ai Serviciului Control Financiar de Gestiune din cadrul Revizoratul General de Siguranța Circulației și Control, în perioada_ -_, controlul de fond asupra gestionării și gospodăririi mijloacelor materiale și bănești precum și controlul modului de organizare și exercitare a controlului financiar preventiv la S. CREIR CF C., conform Normelor nr. 63943/_, aprobate prin H.G. nr. 720/1991.
Echipa mandatată a desfășurat atât activitatea de control cât și cea de cercetare disciplinară.
Aceste doua activități s-au finalizat cu încheierea Procesului - verbal nr. 41/2282/_ privind Controlul de fond și a Notei nr. 4/1/309/_ în care se fac propunerile de sancționare disciplinara a salariaților răspunzători pentru deficientele, abaterile constatate.
Activitatea de control împletită cu activitatea de cercetare disciplinara pe parcursul căreia s-a conturat un dosar de cercetare complex, s-a desfășurat pe tot parcursul perioadei_ -_, perioadă în care au fost ascultați mai mulți salariați, inclusiv contestatorul.
În consecință, solicită admiterea recursului și casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond, instanța în fața căreia s-a solicitat respingerea contestației formulate de către C. F. M. prin care se solicita anularea deciziei de sancționare nr. 41/B/_ emisa de Serviciul Resurse Umane.
Prin întâmpinarea înregistrată, reclamantul
a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Se invocă excepția nulității absolute a deciziei de sancționare, raportat la nerespectarea prevederilor art. 252 alin.2 lit.b și lit.c din Codul muncii, ce prevăd că decizia de sancționare trebuie să precizeze prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul
colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat. În decizia contestată nu sunt cuprinse aceste elemente.
Dacă pârâta pretinde că "nota de relații"; pe care a dat-o în_ reprezintă ascultarea sa în cadrul acestei cercetări, atunci trebuie să aibă în vedere că a dat explicații detaliate prin care a justificat de ce nu se face vinovat. În decizia de sancționare nu se arată însă de ce au fost înlăturate apărările sale. Simpla mențiune "nu se verifică apărările formulate de dumneavoastră"; nu reprezintă o reală motivație, ci doar o formulă prin care aceasta este eludată, ceea ce constituie un motiv de nulitate absolută a deciziei de sancționare.
Instanța de fond a reținut corect că decizia de sancționare a fost emisă fără efectuarea unei cercetări disciplinare.
Așa cum se arată chiar în cuprinsul deciziei contestate, pretinsele deficiențe au fost constatate prin procesul-verbal de control financiar de gestiune încheiat în data de_ .
Este evident că nici o explicație solicitată unui angajat anterior constatării unor deficiențe, nu poate fi considerată parte a unei cercetări disciplinare prealabile. La data de_ când a dat "nota de relații";, angajatorul nu fusese încă sesizat în vederea demarării unei cercetări disciplinare.
Convocarea sa a fost făcută de comisia de control financiar de gestiune în temeiul prevederilor punctului 17 din Normele nr. 63943/1991 aprobate prin HG nr. 720/1991, pentru a da lămuriri care să clarifice anumite aspecte legate de verificările făcute de aceasta, și nu de către o persoană desemnată de angajator conform prevederilor art. 251 din Codul muncii pentru efectuarea unei cercetări disciplinare.
Pe de altă parte, în decizia de sancționare este indicat și dosarul în care pârâta pretinde că a făcut cercetarea disciplinară și acesta este datat_, deci poartă o dată ulterioară celei în care i s-a solicitat să dau "nota de relații";.
Comisia care a efectuat controlul financiar de gestiune anual are, conform punctului 17 din Normele nr. 63943/1991, atribuția de a întocmi acte de control privind cele constatate și de a cere note explicative scrise persoanelor pe care le consideră vinovate de anumite abateri. După această etapă, conform punctului 18 din aceleași norme, șeful compartimentului de control financiar de gestiune prezintă conducerii unității concluziile controlului și propune măsurile care să fie luate în continuare pentru înlăturarea abaterilor și tragerea la răspundere a celor vinovați. Abia ulterior primirii acestor acte de control, în termen de 30 de zile, conducătorul unității are obligația ca, în cadrul competențelor sale și a termenelor legale, să ia măsuri pentru aplicarea măsurilor propuse și sancționarea celor vinovați, conform punctului 19 din normele menționate.
Rezultă fără echivoc faptul că doar după finalizarea controlului și sesizarea conducătorului unității cu privire la concluziile acestuia, el demarează cercetarea disciplinară. Comisia de control financiar de gestiune nu are atribuții de efectuare a unei cercetări disciplinare.
Prin Nota nr. 4/_ emisă în_ a fost numită o comisie de control financiar și nu pentru cercetarea disciplinară a vreunei persoane.
Instanța de fond, constatând nulitatea deciziei de sancționare pentru nerespectarea prevederilor art. 251 din Codul muncii, nu a mai considerat necesară analizarea motivelor de netemeinicie a acesteia, pe care le reiterează.
Faptele indicate în decizia de sancționare nu au legătură cu atribuțiile sale de serviciu și nici cu competențele postului pe care îl ocupa.
În decizia atacată se arată că este sancționat pentru "nerespectarea sarcinilor prevăzute în fișa postului, respectiv identificarea pe teren a două spații locative nepredate la Divizia Patrimoniu și neluarea măsurilor pentru schimbarea
destinației mijloacelor fixe pretabile ca destinație locuințe";, fără a se preciza concret despre care spații locative este vorba.
Având în vedere că pe parcursul realizării controlului financiar de gestiune Revizorul General Barac M. V. i-a pus întrebări legate de două spații din comuna Drăgești pe care le-a identificat prin Procesul-verbal nr. 18/2012 din_ ca nefiind predate Diviziei Patrimoniu, a tras concluzia că decizia atacată face referire la acestea.
Conform Dispoziției 19/1998 și a Dispoziției nr._ a Directorului pârâtei, toate mijloacele fixe proprietate privată a CN CF "C. "; SA aflate în gestiunea subunităților trebuiau predate către Divizia Patrimoniu, care urma să le preia în gestiune și administrare;
obligația de predare a mijloacelor fixe menționate către Divizia Patrimoniu a revenit subunităților care le dețineau, astfel încât conducerile acestora se fac vinovate dacă nu a fost respectată această obligație - răspuns la întrebările 2 și 3 din interogatoriu;
sarcinile sale de serviciu se circumscriu strict administrării acelor mijloace fixe care au fost preluate de Divizia Patrimoniu și care au destinația de
locuință, fiind evidențiate ca atare în inventarul acestei divizii - răspuns la întrebarea 1 din interogatoriu;
acesta nu are nicio atribuție sau competență de a verifica dacă subunitățile pârâtei au predat sau nu toate mijloacele fixe conform dispozițiilor menționate și nici de a dispune sau de a lua măsuri cu privire la vreun mijloc fix care nu se află în administrarea Diviziei Patrimoniu sau care nu este luat în evidența acesteia ca locuință - răspuns la întrebarea 1 din interogatoriu.
Cele două spații din comuna Drăgești nu au fost predate către Divizia Patrimoniu de către subunitatea care le deține, respectiv Divizia Linii - fosta SecțieJL4, după cum recunoaște și recurenta în răspunsul la întrebarea 2 din interogatoriu.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Se reține, în acest sens, că deși unele motive de recurs sunt întemeiate, acestea nu conduc spre o altă soluție decât cea pronunțată de prima instanță, astfel încât doar considerentele sentinței vor fi înlocuite cu cele ce urmează, păstrându-se însă dispozitivul
Se constată, sub acest aspect, că nu se verifică în cauză nulitatea deciziei de sancționare în raport de cuprinsul acesteia, comparat cu dispozițiile art. 251 Codul muncii.
Astfel, tribunalul a reținut nulitatea deciziei de sancționare, considerând-o emisă fără efectuare unei cercetări disciplinare prealabile.
Curtea subliniază, sub acest aspect, faptul că nulitatea absolută a deciziei de aplicare a unei sancțiuni disciplinare angajatului este atrasă, conform dispozițiilor art. 251 Codul muncii, de neefectuarea cercetării disciplinare prealabile. Ca urmare, doar pentru această lipsă, care are la bază prezumția absolută a unei vătămări, atrage nulitatea deciziei de sancționare, în rest, alte eventuale deficiențe în modul de derulare a procesului cercetării disciplinare vor fi sancționate, conform normei de drept procesual aplicabile prin asimilare, art.
105 alin. 2 C.proc.civ., cu nulitatea relativă, care reprezintă dreptul comun în materie de nulități, fiind aplicabilă ori de câte ori textul de lege incident nu instituie o nulitate absolută și deci, doar în măsura în care se dovedesc vătămări care nu pot fi înlăturate decât prin anularea actului vizat.
Or, ceea ce reține tribunalul nu reprezintă o lipsă a cercetării disciplinare.
Tribunalul consideră că, datorită cronologiei evenimentelor, anume, luarea notei de relații reclamantului (_ ); întocmirea notei cu propunerile de sancționare disciplinară a salariaților răspunzători pentru deficiențele constatate în procesul verbal de control financiar de gestiune (_ ), după care nu s-a mai declanșat o cercetare disciplinară de către conducătorul unității, ci direct s-a aplicat sancțiunea, practic nu ar mai fi avut loc o cercetare disciplinară, întrucât nota de relații a fost dată anterior sesizării conducătorului unității cu fapta sancționabilă, deci anterior momentului în care acesta trebuia să declanșeze cercetarea disciplinară.
Construcția pornește de la premisa că cercetarea disciplinară trebuie, conform exigențelor Codului muncii, să aibă un moment cert de pornire, cu necesitate identificabil cu acela în care conducătorul unității angajatoare a fost sesizat cu săvârșirea unei fapte care are potențial disciplinar.
Or, Curtea notează că nu există o astfel de dispoziție expresă în lege, după cum nici dispozițiile incidente în materie nu pot fi interpretate în acest sens.
Este adevărat că art. 251 alin. 2 Codul muncii statuează că pentru derularea cercetării disciplinare trebuie ca salariatul să fie convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, ceea ce implică premisa că angajatorul va fi fost avizat de existența unei împrejurări de cercetat sub aspect disciplinar.
Însă, acest text nu trebuie interpretat restrictiv, în sensul că fapta disciplinară trebuie să fi fost adusă la cunoștință conducătorului unității, anterior desemnării împuternicitului cu cercetarea disciplinară, în toate detaliile ei, ci trebuie acceptat că va putea - conducătorul unității - să desemneze un împuternicit de principiu, pentru eventuale abateri disciplinare, încă nedescoperite, dar pe care împuternicitul urmează să le detecteze și să le cerceteze.
Deci, Curtea constată că modul în care angajatorul a aplicat dispozițiile art. 251 alin. 2 în speța de față este legal, prin aceea că prin NOTA nr. 4/1/285/_
, Directorul General al CNCF "C. "; SA numește "comisia de cercetare în vederea clarificării deficiențelor constatate de echipa de control din cadrul RGSCC- Serviciul CFG la S. CREIR C. ";.
Pentru data de_, reclamantul a fost convocat pentru a da relații cu privire la "evidența gestiunii…";, cu indicarea în clar a aspectului disciplinar al cercetării, fiind făcute trimiteri la dispozițiile art. 251 Codul muncii și cu indicarea orei și locului întrevederii.
La 14.0., reclamantul a dat o notă de relații, răspunzând la întrebările unuia dintre membrii comisiei numite prin nota nr. 4/1/285/_ .
Această comisie, prin procesul verbal din data de_, a reținut o serie de neajunsuri în modul de derulare a sarcinilor de serviciu de către reclamant.
Prin urmare, nu se poate reține că nota de relații întocmită la data de _
, în care reclamantul a fost chestionat de către un membru al comisiei de disciplină asupra faptelor care i se impută, nu ar corespunde unei cercetări disciplinare și că ar fi necesar a se derula o nouă cercetare disciplinară prealabilă ca urmare a înaintării către directorul general al unității a notei privind propunerile de sancționare disciplinară a salariaților răspunzători pentru deficiențele constatate în procesul verbal de control financiar de gestiune încheiat în data de_ la S. CREIR CF C. (fila 33-37 dosar fond).
Așa fiind, se constată că nu poate fi reținut motivul de nulitate absolută a deciziei de sancționare avut în vedere de tribunal.
Pe de altă parte, fiind întemeiat acest motiv de recurs, nu se poate da curs solicitării recurentei de a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Conform dispozițiilor art. 312 alin. 5 C.proc.civ., casarea cu trimitere se dispune doar atunci când instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Se constată însă că în speță, nu se poate reține o atare situație, în condițiile în care sentința atacată a fost pronunțată în urma administrării unui vast probatoriu ce a vizat toate aspectele cauzei, ce a fost lămurită în totalitate, inclusiv sub aspectul fondului. De altfel, cu ocazia cuvântului pe fond, ambele părți și-au susținut în întregime pozițiile procesuale, nefiind limitate doar la nulitatea deciziei de sancționare pentru neefectuarea cercetării prealabile disciplinare, ce constituie practic doar un motiv în susținerea contestației.
În plus, instanța de fond, admițând în întregime pretențiile reclamantului, a soluționat pe fond litigiul și nu prin admiterea vreunei excepții procesuale ce precede acestuia. În acest context, curtea notează că atât legalitatea - a cărei încălcarea atrage nulitatea - cât și netemeinicia deciziei de sancționare sunt chestiuni ce privesc fondul cauzei, invocarea ambelor situații tinzând la același efect: admiterea contestației și anularea deciziei de sancționare. În consecință, excepția nulității deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare nu este o excepție procesuală propriu zisă (acestea având ca efect fie amânarea judecării, fie respingerea cererii de chemare în judecată, din motive ce nu țin de fondul pretențiilor), ci constituie un mijloc de apărare al reclamantului, ce tinde la admiterea pe fond a pretențiilor sale.
Nu se confundă nulitatea deciziei de sancționare cu nulitatea cererii de chemare în judecată: prima are ca efect admiterea acțiunii, cu consecința anulării actului juridic litigios - rezultat ce nu poate fi atras de admiterea unei excepții procesuale, pe când a doua are ca efect respingerea acțiunii, fără a pune în discuție fondul cauzei.
Întrucât art. 312 alin. 5 C.pr.civilă stabilește o excepție de la regulă, Curtea concluzionează că este inadmisibilă aplicarea extinsă a acestui caz pentru situații ce nu se pliază perfect pe ipoteza stabilită de legiuitor, fiind imperativ principiul respectării dreptului la un proces echitabil al părților, ce implică și netergiversarea soluționării acestora dincolo de limitele procedurale. Ca atare, Curtea va analiza în continuare fondul pretențiilor deduse judecății, subliniind o dată în plus că nu se impune casarea hotărârii atacate, ci modificarea ei.
Se constată, în analizarea motivului de nulitate invocat de reclamant în raport de dispozițiile art. 252 lit. b Codul muncii, că deși "indicarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat"; s-a făcut foarte comprimat, prin simpla indicare a "sarcinilor prevăzute în fișa postului";, acest aspect nu poate fi sancționat cu nulitatea, în măsura în care, prin raportare la descrierea faptei reținute ca abatere disciplinară, poate fi cu ușurință detectată acea anume atribuție din fișa postului ce a fost considerată încălcată, anume, cea de la art. 7 pct. 17, anume, "identifică, analizează și propune spre schimbarea destinației mijloacele fixe pretabile ca destinație locuințe. Întocmește documentația pentru avizarea în CTE al Suc. C.R.E.Î.R. C.F.
și obține semnătura membrilor pe fița de observație";.
Imperativul de a se insera în cuprinsul deciziei de sancționare "prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat"; are rolul de a elimina posibilitatea aplicării abuzive a unor măsuri disciplinare, pentru fapte neindicate în documentele opozabile angajatorului ca atribuții ale sale, or nu acesta este cazul în speță, unde prin descrierea faptei, se face trimitere explicită la o atribuție concretă de serviciu a reclamantului.
Se constată însă, așa cum corect a susținut reclamantul atât la fond, cât și prin întâmpinarea depusă în recurs, că "neluarea măsurilor pentru schimbarea destinației mijloacelor fixe pretabile ca destinație locuințe"; (cele două spații locative nepredate la Divizia Patrimoniu) nu îi poate fi imputată ca abatere disciplinară, în condițiile în care chiar recurenta pârâtă, prin răspunsurile la întrebările nr. 2 și 6 din interogatoriu (filele 60 și 61 dosar fond). Se arată acolo că pentru nepredarea către divizia patrimoniu a celor două spații din comuna Drăgănești identificate de către reclamant "este vinovată conducerea fostei Secții L4 Oradea în măsura în care ei aveau în gestiune aceste mijloace fixe. Există cazuri în care, in situ, există clădiri care nu sunt înregistrate în nici o evidență";.
De asemenea, la întrebarea "recunoașteți că aceste două spații din comuna Drăgănești ar fi putut intra în aria atribuțiilor de serviciu ale reclamantului doar dacă ar fi fost îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
să fi fost predate Diviziei Patrimoniu de către subunitățile deținătoare
să se preteze pentru a fi locuințe și destinația lor să fi fost schimbată…
să fi fost într-o stare tehnică corespunzătoare?";
se arată de către pârâtă că "dacă erau predate și le-am fi avut în gestiunea noastră puteau fi introduce în CTE pentru schimbarea destinației spațiului în locuință…";
Toate acestea indică instanței de control faptul că, în modul de interpretare de către părțile din litigiu a atribuției reclamantului de la punctul 17 din fișa postului, acestea nu au înțeles că se include obligația acestuia de a face verificări pe teren cu privire la ipotetica existență a unor mijloace fixe nepredate la Divizia Patrimoniu, iar angajatorul a punctat, semnificativ, prin răspunsul la întrebarea 1 din interogatoriu, că "atribuțiile de serviciu se referă la mijloacele fixe pe care Divizia Patrimoniu le are în gestiune";.
Aceasta fiind interpretarea părților și dată fiind necontestarea faptului că cele două mijloace fixe pentru a căror identificare pe teren a fost sancționat reclamantul nu erau predate la Divizia Patrimoniu, neintrând deci în sfera de competență a reclamantului, apare ca nefondată sancționarea acestuia, chiar angajatorul deconstruind prin răspunsurile la interogatoriu temeinicia deciziei de sancționare în discuție.
Ca atare, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 și 5 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., urmează a respinge recursul, înlocuind considerentele tribunalului cu cele ce preced, iar în temeiul art. 274 C.proc.civ., va obliga recurenta să plătească reclamantului intimat cheltuieli de judecată în recurs, în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. N. DE CĂI F.
C.F.R. S.A. București - S. C. R. DE E., Î. ȘI R. C.F. C. împotriva sentinței civile nr. 10038 din 10 iunie 2013, a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului C. FEICIAN M. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. G. M. N. I. T.
GREFIER,
A. B.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. P. U.
