Decizia civilă nr. 2841/2013. Contestație decizie sancționare salariat
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2841/R/2013
Ședința publică din 27 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul L. F. împotriva sentinței civile nr. 4859 din 18 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată O. M., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent L. F., avocat Tălpeanu M. și reprezentanta pârâtei intimate O. M., consilier juridic R. N., lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică și întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamantului recurent.
Curtea pune în vedere reprezentantei reclamantului recurent să depună la dosar dovada calității de reprezentant.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită acordarea unui termen scurt de judecată sau lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantei reclamantei recurente să studieze întâmpinarea.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent L. F., avocat Tălpeanu M. și reprezentanta pârâtei intimate O. M., consilier juridic R. N., lipsă fiind reclamantul recurent.
Atât reprezentanta reclamantului recurent cât și reprezentanta pârâtei intimate arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal în baza dispozițiilor art. 299 raportat la art. 312 alin. 5 C.pr.civ. admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pe fond, aceleiași instanțe - Tribunalul Cluj, iar în subsidiar, în baza dispozițiilor art. 299 raportat la art. 312 alin. 2 și 3 C.pr.civ. admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată.
În susținerea soluției de casare cu trimitere spre rejudecare aceasta menționează, în esență, că în mod greșit prima instanță a apreciat că extinderea
de acțiune a fost formulată tardiv, câtă vreme aceasta a fost depusă la prima zi de înfățișare ce a urmat depunerii actului a cărui anulare se solicita prin extinderea de acțiune.
Consideră că sancțiunea, în cazul depunerii peste termenul legal a unei cereri modificatoare, este disjungerea, în nici un caz respingerea acesteia.
Instanța de fond a refuzat să judece o cerere cu care a fost învestită, prejudiciind în mod grav drepturile reclamantului, având în vedere că actul a cărui nulitate a fost invocată este un act determinant în soluționarea cauzei, întrucât, în condițiile în care s-ar fi constatat că persoana care a întocmit referatul urmare căruia reclamantul recurent a fost sancționat disciplinar nu ar fi avut calitatea de angajat în acel moment, toate actele subsecvente ar fi fost lovite de nulitate și, prin urmare, inclusiv decizia de sancționare.
Cu privire la soluția de modificare a sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii, aceasta solicită a se observa că instanța de fond nu a motivat hotărârea, întrucât nu a arătat care sunt probele pe care se sprijină hotărârea adoptată, nu a făcut referire la declarațiile de martori și la înscrisurile care au fost administrate în cauză, neregăsindu-se nici un fel de argumente în această motivare.
De asemenea, menționează că a invocat la instanța de fond și excepția nulității absolute a deciziei contestate, întrucât referatul prin care a fost sesizată conducerea unității nu a fost comunicat reclamantului recurent, însă această excepție nu a fost soluționată de către instanța de fond, în considerentele hotărârii atacate nefăcându-se referiri în acest sens. Solicită a se avea în vedere și celelalte motive arătate în memoriul de recurs, precum și obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar dovada justificativă a acestora.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile recurate, ca temeinică și legală, considerând că în mod corect instanța de fond a apreciat că decizia 688/2012 respectă dispozițiile art. 252 din Codul muncii.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, respectiv extinderea de acțiune, reprezentanta pârâtei intimate arată că aceasta a fost depusă la al 5 - lea termen de judecată, astfel că instanța de fond în mod legal și temeinic a respins-o ca tardivă.
Din decizie și din actele depuse la dosar rezultă că numirea directorului adjunct era absolut legală și temeinică și solicită să se aibă în vedere că Regulamentul Intern al Operei Maghiare nu limitează persoanele care pot întocmi referate de sesizare a abaterilor disciplinare, întrucât referatele pot fi întocmite de orice angajat care constată săvârșirea unei abateri disciplinare și consideră că acest motiv nu este fondat.
În ceea ce privește temeinicia deciziei contestate, solicită să se constate că fapta există, gravitatea faptei a fost de natură să justifice aplicarea unei sancțiuni, procedura de cercetare s-a derulat potrivit prevederilor legale, iar dreptul la apărare al salariatului a fost respectat. De asemenea, menționează că în cursul cercetării disciplinare reclamantului recurent i s-a dat posibilitatea să își formuleze apărările pe care le-a considerat necesare, însă acesta a refuzat în mod expres, a părăsit ședința de cercetare.
Conținutul deciziei atacate respectă prevederile art. 252 din Codul muncii, a fost descrisă fapta de care se face vinovat reclamantul recurent, au fost precizate prevederile legale încălcate, s-a ținut cont de poziția sa, au fost precizate motivele înlăturării apărărilor salariatului și s-au indicat temeiurile de drept în baza cărora sancțiunea a fost aplicată și termenul în care sancțiunea
putea fi contestată în instanță. Nu solicită obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul L. F. a chemat în judecată pe pârâta O. M. C. -N. și a solicitat anularea Deciziei nr.688/_, obligarea pârâtei să-i restituie sumele de bani cu care i-a fost redus salariul de bază cu 10% pe perioada mai-iulie 2012 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4859/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-a respins acțiunea, reținându-se următoarele considerente:
Prin Decizia nr.688/_, pârâta a dispus sancționarea reclamantului cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni, cu 10 % conform prevederilor art.248 alin. 1 lit. c din Codul Muncii republicat pentru atitudinea necorespunzătoare față de manager-ul instituției (conduită neprofesională, insultă, calomnie, purtare abuzivă) și întrebuințarea unor expresii jignitoare.
Prin referatul nr.515/_, întocmit de către directorul adjunct al pârâtei, s-a adus la cunoștința conducerii instituției faptul că la data de_, în jurul orelor 12.30, reclamantul se afla în atelierul de lăcătușărie și nota numărul de inventar de pe diferite obiecte de inventar aflate în atelier. La întrebarea directorului adjunct " dacă a primit vreo sarcină de serviciu legată de inventarierea obiectelor aflate in atelier";, reclamantul a răspuns răspicat " nu este treaba ta";, iar ulterior, fiind întrebat care este scopul notării numerelor de inventar și cine a dispus să întreprindă astfel de sarcini, reclamantul a folosit următoarele expresii jignitoare: " pe acest individ nu îl recunosc ca si director adjunct";, " conducerea operei este mincinoasă"; și "măscăriciule";.
Acest referat a determinat efectuarea cercetării disciplinare prealabile a reclamantului.
La data de_, prin convocarea nr.528, reclamantul a fost convocat în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile din data de_, orele 13.30, în biroul Direcțiunii, având în vedere referatul nr.512/2012 prin care se aduce la cunoștință conducerii comportamentul necorespunzător al reclamantului care a adresat mai multe cuvinte jignitoare la adresa superiorului său.
La această convocare s-a anexat și copia referatului nr. 515/2012.
Din procesul-verbal de constatare nr.648/_, întocmit cu ocazia efectuării cercetării disciplinare prealabile, rezultă că reclamantul a precizat că are cunoștință de fapta pentru care este cercetat, că i s-a comunicat convocatorul cu nr.528/_ și acest convocator nu a fost însoțit și de referatul nr.515/2012. Ca urmare a acestei nerecunoasteri, comisia de cercetare disciplinara a fost de acord să-i comunice reclamantului o copie a referatului și să-i acorde termen în vederea formulării apărărilor. În cadrul ședintei s-a dat citire acestui referat.
Reclamantul nu a recunoscut comisia de cercetare disciplinară, a părăsit sala de ședință și a refuzat să formuleze apărări.
În cuprinsul Deciziei nr.688/2012, pârâta precizează că motivele invocate de către reclamant in apărarea sa, respectiv nerecunoașterea comisiei de cercetare si necomunicarea copiei referatului nr.515/2012 nu pot fi luate în considerare, deoarece acesta a cunoscut fapta pentru care a fost convocat, faptă care a rezultat din convocare si din adresa nr.522/_ înregistrată la pârâtă.
Prin faptul că, urmare a nerecunoașterii primirii referatului nr.515/2012, odată cu convocarea nr.528/2012, comisia de cercetare disciplinară prealabilă a dat citire referatului și a fost de acord cu comunicarea acestuia încă o dată reclamantului, cu consecința acordării unui termen rezonabil pentru ca acesta să-și formuleze poziția, instanța apreciază că a fost respectat dreptul la apărare al reclamantului.
Părăsirea sălii de ședință și nerecunoașterea de către reclamant, determină instanța să concluzioneze că principiul contradictorialității nu a fost respectat de către acesta, iar nu de către pârâtă.
Potrivit prevederilor art.252 alin. 2 lit. c din Codul Muncii republicat, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturare apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.251 alin. 3 din Codul Muncii, nu a fost efectuată cercetarea.
În speță, pârâta a arătat în cuprinsul deciziei nr.688/2012 motivele pentru care a înlăturat apărările reclamantului, astfel că decizia contestată îndeplinește condițiile prevăzute de art.252 alin. 1 lit. c din Codul Muncii și urmează să fie menținută ca legală din acest punct de vedere.
În cazul de față, măsura a fost dispusă ca urmare a efectuării cercetării disciplinare prealabile efectuată în lipsa reclamantului, deoarece acesta a refuzat termenul de formulare a apărărilor împotriva acuzației aduse și depunerea răspunsului cu privire la acuzarea din referatul nr.515/2012.
Conducerea pârâtei a fost sesizată prin referatul nr.515/2012, apoi a fost constituită comisia de cercetare disciplinară prealabilă prin decizia nr.523/_
, reclamantul a fost convocat în scris conform prevederilor art.251 alin 2 din Codul Muncii republicat, cu precizarea obiectului, datei, orei si locului întrevederii, iar la final a fost întocmit procesul-verbal de constatare nr.648/_ prin care s-a propus sancționarea reducerii salariului de bază cu 10 % pe o durată de 3 luni de zile.
Chiar dacă am lua in considerare afirmația reclamantului că la convocarea nr.528/2012 nu a fost anexat referatul nr.515/2012, aceasta nu duce la concluzia ca nu au fost respectate prevederile legale privitoare la cercetarea disciplinară prealabilă, întrucât condiția legală privitoare la aceasta a fost respectată de către pârâtă.
În concluzie, și sub acest aspect, decizia nr.688/2012 este legală, fiind menținută.
Fapta reținută în sarcina reclamantului, respectiv atitudinea necorespunzătoare față de managementul instituției și întrebuințarea unor expresii jignitoare este confirmată de declarațiile martorilor care se află la dosar, din care rezultă că reclamantul a folosit expresia "pe acest individ nu îl recunosc ca si director"; și cuvântul "măscărici"; la adresa directorului adjunct și că a avut o atitudine necivilizată și agresivă verbal față de același director.
Această faptă constituie abatere disciplinară, este săvârșită cu vinovăție de către reclamant și contravine prevederilor din contractul de muncă referitoare la obligația de a respecta disciplina muncii, prevederilor din Regulamentul Intern privitoare la disciplina salariaților, la relațiile de serviciu și la atitudinea necorespunzătoare față de managementul instituției și prevederile Legii nr. 77/2004 art.7 alin. 2 care impune personalului contractual obligația de a întrebuința expresii jignitoare demnității persoanelor din cadrul instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Sub acest aspect, decizia nr.688/2012 este temeinică, fiind menținută.
Fată de cele ce preced, cererea reclamantului privind anularea deciziei de sancționare nr.688/2012 este nefondată, fiind respinsă.
Deoarece decizia nr.688/2012 este legală și temeinică, reclamantul nu este îndreptățit să i se restituie sumele reținute din salariu în perioada mai-iunie 2012.
În ce privește cheltuielile de judecată, reclamantul, prin reprezentant a arătat, cu ocazia dezbaterii pe fond, că le va solicita pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul L. F. ,
solicitând în principal, admiterea acestuia, casarea în totalitate a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, solicită admiterea și modificarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată.
Reclamantul critică respingerea de către prima instanță a extinderii de acțiune depusă pentru termenul de judecată din_ ca "tardivă".
În acest sens, acesta precizează că prin extinderea de acțiune depusă la termenul menționat a solicitat, pe cale de excepție, anularea deciziei nr. 1947/_
, decizie prin care numitul Kosztin Aron a fost numit director adjunct și despre care a luat cunoștință doar la termenul din_, când aceasta a fost depusă la dosar. Menționează că primul termen la care ar fi avut posibilitatea să își extindă acțiunea și ar fi fost obligat să o facă era chiar termenul de judecată acordat (_
), dreptul legal de a-și extinde acțiunea fiind exercitat înăuntrul acestui termen.
Cum necesitatea extinderii s-a impus tocmai în raport de actul nou depus, reclamantul apreciază că ar fi avut două posibilități, fie de a formula o acțiune separată de drept comun prin care să solicite anularea deciziei directorului adjunct și cea de a doua, de a invoca nulitatea acestei decizii pe cale de excepție, precizând că a optat pentru cea din urmă variantă, aceasta fiind mult mai rapidă decât prima, cu atât mai mult cu cât soluționarea ei prin constatarea nulității deciziei ar determina lipsirea de efecte a actelor subsecvente, care au condus la sancționarea lui.
Consideră că, în mod eronat, instanța a reținut tardivitatea ca fiind aferentă extinderii de acțiune, în condițiile în care, potrivit art. 132 Cod de procedură civilă, o eventuală constatare de către instanță a tardivității putea fi făcută doar la solicitarea expresă a pârâtei (care s-a opus extinderii pe considerentul că nu are legătură cu obiectul cauzei, nicidecum nu a invocat tardivitatea) situație care, în opinia acestuia, ar fi condus la singura soluție legală, respectiv disjungerea acesteia în raport de acțiunea inițială.
Invocă, de asemenea, încălcarea liberului acces la justiție, consacrat de art.
6 paragraful 1 al CEDO.
Conchide reclamantul că extinderea și cererea formulată pe cale de excepție se impuneau a fi judecate, fiind de natură a influența soluționarea cauzei, referatul prin care acesta a fost reclamat fiind întocmit tocmai de Kosztin Aron în calitate de director adjunct. În condițiile în care s-ar anula decizia de numire în funcție, ar rezulta că acesta nu avea nicio calitate de a formula vreo sesizare și nici calitatea de superior al reclamantului, aceasta cu atât mai mult cu cât în cadrul acțiunii introductive reclamantul a afirmat că nu îl recunoaște ca director adjunct.
În cea ce privește fondul cauzei, opinează reclamantul că acesta nu a fost suficient cercetat.
Astfel, arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct.5 CPC având în vedere că nu a făcut nici o referire la proba testimonială administrată în dosar, din declarațiile martorilor audiați reieșind fapte contrare celor constatate cu ocazia efectuării cercetării disciplinare. Din cuprinsul hotărârii nu reiese care sunt probele ce au format convingerea instanței că reclamantul a folosit expresii jignitoare la adresa
directorului adjunct, cu excepția referatului întocmit de către directorul adjunct.
Faptul că acesta ar fi afirmat că este "mincinoasă"; conducerea nu a fost dovedit, aceasta fiind una dintre cele 3 afirmații pentru care a fost sancționat, iar din cuprinsul hotărârii nu reies considerentele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului.
Modul de motivare a hotărârii este practic inexistent, instanța folosind definiții circulare, de genul este legal pentru că este legal, mai exact: "(referitor la lipsa convocării)...aceasta nu duce la concluzia că nu au fost respectate prevederile legale privitoare la cercetarea disciplinară prealabilă, întrucât condiția legală privitoare la aceasta a fost respectată de către pârâtă".
De asemenea, în mod greșit, instanța a considerat că necomunicarea referatului nr.515/2012 nu este de natură a atrage nulitatea deciziei de sancționare, atât timp cât tocmai în cuprinsul acestui referat sunt prezentate faptele care urmau a fi cercetate de către comisie.
Apreciază reclamantul că sentința este nelegală și ca urmare a faptului că prima instanță nu a soluționat cu precădere excepția nulității deciziei contestate din perspectiva nesocotirii exigențelor impuse de art. 252 al. 2 din Codul Muncii, excepție pe care a invocat-o l în motivarea contestației.
În fine, subliniază că menține în susținerea recursului toate argumentele prezentate în fața instanței de fond, atât în cadrul acțiunii introductive, cât și din cadrul extinderii de acțiune.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta O. M. C. -N.
s-a opus admiterii recursului, arătând că soluția pronunțaă de către prima instanță atât cu privire la legalitatea deciziei contestate, cât și cu privire la temeinicia acesteia este legală.
Referitor la extinderea de acțiune, precizează pârâta că raportat la prevederile art. 132 Cod procedură civilă, instanța a apreciat că, fiind la al 5-lea termen de judecată, extinderea de acțiune depusă de reclamant la termenul din_ nu poate fi luată în considerare, având în vedere tardivitatea introducerii acesteia, reclamantul având posibilitatea să-și întregească, cadrul procesual până la prima zi de înfățișare.
Mai mult, extinderea de acțiune față de domnul Kosztin Aron, privea anularea deciziei nr. 1947/_ prin care acesta a fost numit în funcția de director adjunct al Operei Maghiare C. -N., care în realitate este o cerere nouă adresată instanței de judecată, ce presupunea citarea celui în cauză. Arată că s-a opus admiterii ei, întrucât aceasta nu are legătură cu obiectul cauzei dedus judecății.
Decizia de numire a directorului adjunct nu s-a depus la solicitarea expresă a instanței, pentru ca instanța să verifice legalitatea numirii în funcție a directorului adjunct, ci la solicitarea reclamantului care susținea că directorul adjunct, pe linie ierarhică, nu avea calitate de a întocmi acel referat. Aceste susțineri nu au relevanță și sunt nefondate, câtă vreme Regulamentul Intern al Operei Maghiare nu limitează persoanele care pot întocmi referate de sesizare a abaterilor disciplinare.
Potrivit Regulamentului Intern, referatele pot fi întocmite de orice angajat sau orice persoană care constată săvârșirea unor abateri disciplinare, nefiind o condiție necesară ca acestea să fie întocmite pe linie ierarhică, doar de superiorul ierarhic.
Consideră că instanța de fond a respectat rolul activ și a ordonat dovezile pe care le-a socotit de cuviință și care au rezultat din dezbaterile cauzei, fără să fi prejudiciat în vreun fel și fără să-i fie încălcat reclamantului liberul acces la justiție.
Apreciază, de asemenea, că în cauză cercetarea fondului efectuată de către prima instanță răspunde exigențelor impuse de legiuitor, context în care solicită respingerea recursului reclamantului ca neîntemeiat.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat pentru cele ce succed:
Potrivit art. 132 Cod de procedură civilă, modificarea cererii de chemare în judecată se poate face cel mai târziu până la prima zi de înfățișare. Este socotita ca prima zi de înfățișare, conform art. 134 Cod de procedură civilă, aceea in care părțile, legal citate, pot pune concluzii.
Documentația de la dosar confirmă faptul că, în cauză, prima zi de înfățișare s-a consumat la termenul din_ . De asemenea, prin obiecțiunile depuse la dosar(f. 172) și prin concluziile formulate în fața instanței în ședința de judecată din_ (f. 173), pârâta s-a opus extinderii de acțiune (f. 172, 173) .
Prin urmare, în mod corect prima instanță a omis să ia în considerare extinderea de acțiune formulată de către reclamant la data de_ (f. 162) prin care acesta solicita anularea deciziei nr. 1947/_ .
Nu prezintă relevanță distincția făcută de reclamant privitor la natura obiecțiunilor formulate de către partea pârâtă privitor la extinderea de acțiune, respectiv că acestea nu privesc aspectul procedural al extinderii de acțiune, ci doar aspectele de temeinicie. Opoziția exprimată de către pârâtă nu poate fi asimilată unei manifestări exprese de voință în sensul judecării extinderii de acțiune concomitent cu acțiunea inițială. Or, în lipsa unui acord expres al pârâtei privitor la judecarea concomitentă a celor două cereri, instanța nu era îndrituită să procedeze la judecarea extinderii de acțiune, o soluție contrară echivalând, practic, cu încălcarea principiului disponibilității.
Susține reclamantul că formularea extinderii de acțiune doar la data de_ a fost determinată de împrejurarea că decizia nr. 1947/_ a fost depusă la dosar doar la termenul din_ . Astfel, învederează că în raport de data depunerii deciziei la dosar, a optat pentru invocarea nulității acestei decizii pe cale de excepție, apreciind că această modalitate procedurală asigura soluționarea cu celeritate a acestei cereri, față de formularea pe cale separată a unei acțiuni în acest sens.
Având în vedere aceste alegații, Curtea constată că reclamantul face confuzie între două noțiuni juridice distincte, respectiv cererea de chemare în judecată, ca act de învestire al instanței și invocarea unei excepții, ca incident procedural.
Reclamantului nu îi este recunoscută posibilitatea legală de a formula în cadrul acestui proces excepția nulității deciziei, câtă vreme instanța nu a fost învestită de către nici una din părți cu vreo cerere în acest sens, obiectul cauzei vizând anularea deciziei nr. 688/_, de sancționare disciplinară a reclamantului și nicidecum anularea deciziei nr. 1947/_
Nulitatea deciziei nr. 1947/_ nu a fost invocată pe cale de excepție, ci prin extinderea de acțiune, astfel, analiza cauzei se circumscrie exclusiv acestei perspective.
Nu poate fi acreditată ca fiind legală soluția disjungerii susținută de către reclamant prin motivele de recurs, în condițiile în care reglementarea în vigoare în perioada de referință nu cuprinde o dispoziție expresă în acest sens privitor la modificarea cererii de chemare în judecată formulată după prima zi de înfățișare.
Principiul liberului acces la justiție oferă oricărei persoane dreptul de a accede la instanța judecătorească în vederea apărării drepturilor sale. Așa cum s- a subliniat însă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, simpla sa consacrare legală, chiar și la nivelul suprem, prin constituție, nu este de natură a asigura și o eficacitate reală a acestuia, atât timp cât, în practică, exercitarea sa întâmpină obstacole. A. ul la justiție trebuie să fie asigurat, în consecință, în mod efectiv și eficace (Airey contra Irlandei; Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ).
Nu se poate reține o încălcare a liberului acces la justiție a reclamantului prin omisiunea instanței de a dispune disjungerea extinderii de acțiune, câtă vreme reclamantul avea posibilitatea legală de a se adresa instanței printr-o cerere separată cu solicitarea de anulare a deciziei evocate, aspect cunoscut chiar de către reclamant și afirmat de către acesta chiar prin motivele de recurs depuse la dosar.
Împrejurarea că reclamantul nu a urmat această cale legală, ci a optat să formuleze cererea chiar în procesul pendinte nu poate fi asimilat cu imposibilitatea acestuia de a accede la o instanță judecătorească în sensul invocat anterior.
Contrar afirmațiilor reclamantului, Curtea constată că prima instanță a procedat la cercetarea fondului cauzei, pronunțând o soluție temeinică și legală.
Subliniază reclamantul că prima instanța nu a făcut nici o mențiune referitoare la proba testimonială administrată în cauză, deși declarațiile martorilor audiați confirmau o altă stare de fapt decât cea reținută cu ocazia cercetării disciplinare.
Contrar acestor aserțiuni, Curtea notează că declarațiile martorilor audiați se coroborează cu aspectele reținute cu ocazia cercetării disciplinare, confirmând aceeași stare de fapt ca și cea reținută în referatul întocmit de directorul adjunct și care a stat la baza declanșării cercetării disciplinare a reclamantului.
Astfel, martorul Kis Arpad(f. 130), propus de către reclamant, a arătat că între reclamant și directorul adjunct al pârâtei a avut loc o discuție în cadrul căreia reclamantul "a răspuns provocărilor"; celui din urmă, fără a putea însă preciza cu exactitate cuvintele folosite de către reclamant. Cel de-al doilea martor, propus tot de către reclamant - Botha P. (f. 131 ), confirmă altercație verbală dintre reclamant și directorul adjunct, individualizând și cuvintele utilizate de către reclamant la adresa directorului adjunct " nu știe de unde a apărut, nu știe cine l-a numit în funcție, că este un măscărici și nu îl recunoaște ca fiind
încadrat în funcția de director adjunct";.
Din cuprinsul deciziei nr. 688/_ rezultă că reclamantul a fost sancționat ca urmare a atitudinii necorespunzătoare față de managementul instituției și întrebuințarea unor expresii jignitoare - "pe acest individ, nu îl recunosc ca și director adjunct";, "conducerea Operei este mincinoasă"; și
"măscăriciule";(f. 8), toate aceste afirmații regăsindu-se atât în referatul nr. 515/_ (f. 37), cât și în declarația martorului Botha P. .
Împrejurarea că acest martor, prin declarația lui nu a reprodus altercația verbală în aceiași termeni în care aceasta este descrisă în referat, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în contextul în care sensul afirmațiilor este același cu cel reținut în referat.
Prin urmare nu se poate aprecia că vreuna din cele trei afirmații individualizate în decizia de sancționare nu au fost corect expuse.
Curtea observă că hotărârea atacată se fundamentează pe considerente amplu motivate, care cuprind atât o analiză a temeiniciei deciziei de sancționare, cât și a legalității acesteia, astfel că nu pot fi primite susținerile contrare ale reclamantului.
Nefondate se dovedesc a fi și afirmațiile reclamantului privind încălcarea dreptului la apărare ca urmare a omisiunii pârâtei de a-i comunica acestuia referatul nr. 515/_ .
Din economia prevederilor art. 251 din Codul Muncii, în vigoare în perioada de referință, care reglementează cercetarea disciplinară prealabilă, nu rezultă obligația angajatorului de a-i comunica salariatului actele care au stat la baza cercetării, ci doar obligația de a-l convoca în scris cu arătarea obiectului, datei, orei și a locului întrevederii, această din urmă măsură constituind o veritabilă
garanție a dreptului la apărare, lipsa oricăruia din elementele menționate conducând la nulitatea cercetării disciplinare.
Or, în cauză, reclamantul nu invocă încălcarea dreptului la apărare din perspectiva actului de convocare, ci din perspectiva neîndeplinirii obligației de comunicare a unui act de cercetare, deși în sarcina pârâtei nu subzista nici o obligație în acest sens. Mai mult, se reține că reclamantul a luat cunoștință de conținutul acestui referat, aspect ce rezultă din chiar cuprinsul convocatorului (f. 34), în care se face mențiunea expresă "anexăm referatul nr. 515/_ "; și care a fost primit personal de către reclamant la data de_ . Relevantă în acest sens este și adresa nr. 522/_ (f. 10) din care reiese că reclamantul cunoștea faptele pentru care a fost chemat în fața comisiei.
Mai mult, la termenul la care reclamantul a fost convocat, respectiv la data de_, comisia de cercetare disciplinară, în raport de susținerile reclamantului conform cărora acestuia nu i s-ar fi comunicat referatul amintit, a fost de acord să îi înmâneze acestuia încă o copie a scriptului evocat, dar cu toate acestea reclamantul a refuzat, părăsind ședința de cercetare.
În fine, vor fi înlăturate criticile privitoare la excepția nulității deciziei contestate din perspectiva nesocotirii exigențelor impuse de art. 252 al. 2 din Codul Muncii, motivat de faptul că instanța fondului a analizat punctual această excepție, concluzionând în mod corect că decizia contestată corespunde formal cerințelor impuse de legiuitor prin norma legală evocată. Împrejurarea că aceste concluzii nu se regăsesc la începutul considerentelor nu afectează legalitatea hotărârii.
În raport de cele mai sus expuse și constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului, potrivit art. 312 al. 1 cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul L. F. împotriva sentinței civile nr. 4859 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
D. G. L. | D. | S. | D. C. | M. |
Se află în C.O. semnează Președintele instanței
V. M.
Red.DG/dact.MS; 2 ex./_ ; Jud.fond: P.U. ;
