Decizia civilă nr. 4086/2013. Contestație decizie sancționare salariat
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4086/R/2013
Ședința publică din data de 22 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: I. T.
Judecători: N. M.
D. C. G. Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul L. FRANCESC împotriva sentinței civile nr. 8831/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta O.
M., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 15 octombrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pârâta intimată a depus la dosar concluzii scrise.
C U R T E A
asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea formulată și completată de reclamantul L. F. în contradictoriu cu pârâta OPREA M. C. -N., se solicită anularea deciziei nr. 1214 din_ .
Reclamantul nu și-a motivat acțiunea în fapt și în drept, depunând convocările nr. 1165/_ și nr. 1193/_ și decizia contestată.
Prin completarea de acțiune solicită și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate pe perioada_ -_
.
Susține în motivare că a fost convocat la cercetarea disciplinară prealabilă prin convocarea nr. 1193/_ la data de_, fiind în imposibilitate obiectivă de a se prezenta, prin acesta fiindu-i încălcat dreptul la apărare.
Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației și arătând că decizia de concediere a fost emisă cu îndeplinirea condițiilor legale, iar fapta reclamantului constituie o abatere disciplinară gravă, constând din întârzierea de la serviciu în zilele de 05., 06. și_, asimilate cu absențele nemotivate.
Intimata arată că reclamantul a mai fost sancționat disciplinar și anterior.
Prin sentința civilă nr. 8831 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._
, a fost respinsă acțiunea formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul intimatei, având încheiat un contract individual de muncă pe durată nedeterminată, înregistrat sub. nr. 1432/_ ,
în funcția de inginer gr. Pr. I - șef ateliere. Potrivit fișei postului anexă la contractul acestuia de muncă, comunicată prin poștă la data de_, reclamantul deținea puncția de șef atelier. De asemenea din adresa nr. 248/_ reiese că reclamantul a deținut și funcția de subinginer, responsabil SSM și PSI, dar și faptul că acesta a refuzat în mod repeta să primească decizia nr. 176/_ și fișele de post aferente, astfel încât acestea a trebuit să-i fie comunicate prin poștă.
Prin decizia nr.1214/_ reclamantul a fost sancționat în temeiul art. 248, alin.1, lit. c din Codul muncii cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%, în sarcina sa reținându-se o abatere disciplinară gravă.
Conform doctrinei contractul individual de muncă se caracterizează prin prestarea muncii, salariul și subordonarea angajatului față de angajator (patron), neexistând contract individual de muncă fără unul dintre aceste elemente.
Disciplina muncii este o condiție obiectivă, necesară și indispensabilă desfășurării activității fiecărui angajator, pentru a se putea asigura un climat propice desfășurării procesului de producție.
Din declarațiile de martor luate în cauză, respectiv ale directorului adjunct și ale șefului serviciului producție reiese că reclamantul nu a recunoscut funcțiile acestora, fapt care constituie încălcarea unuia din elementele fundamentale ale contractului individual de muncă, fiind cea mai gravă abatere disciplinară și din cauza căreia derularea raportului de muncă este imposibilă.
Conform art. 247 alin.1 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Este redată definiția dată de art. 247 alin.2 din Codul muncii abaterii disciplinare.
Referitor la critica adusă de contestator cercetării disciplinare, instanța reține, raportându-se la dispozițiile art. 252 alin.1 din Codul muncii că intimata a respectat aceste dispoziții legale, având în vedere că evenimentele s-au petrecut în zilele de 05., 06. și_, conform referatelor de sesizare nr. 1061, 1063 și 1074 din aceste date, iar decizia s-a emis la_ .
Din declarațiile angajaților ca și declarația de martor luată în cauză reiese că acesta a întârziat de la programul de lucru, fapt atestat și de pontajul și condica de prezență depuse la dosar.
Conform art. 251 alin.1, intimata a numit o comisie de cercetare disciplină în urma înregistrării referatelor, prin decizia nr. 1162/_, comisie care a emis convocarea nr. 1165/_ pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile pentru data de _ , ora 14 în sala de repetiții balet, convocare semnată de reclamant ca fiind primită la data de_ .
Referitor la eroarea materială survenită în convocator, invocată de reclamant ca încălcare a dreptului la apărare, instanța a reținut că a fost îndreptată prin faptul că reclamantul însuși a înaintat adresa nr. 1190/_ prin care solicita reprogramarea cercetării pentru data de_, orele 14, dorind să fie asistat de un reprezentant al sindicatului.
Ținând cont de solicitare, comisia l-a convocat din nou prin convocarea nr. 1193/_, de care a luat act reclamantul la data de_ și pe care a și semnat-o. Chiar dacă și această convocare conține în mod eronat luna iunie, instanța reține că reclamantul avea cunoștință cu certitudine de data exactă a cercetării disciplinare prealabile, dată pe care a solicitat-o chiar el.
Mai mult chiar, la data convocări, cu puțin înainte de ora fixată respectiv 13,48, reclamantul l-a sunat pe directorul adjunct Kosztin Aron și l-a informat că nu are obligația de a se prezenta la convocare.
Cum la data și ora stabilită pentru cercetarea disciplinară, reclamantul nu s-a prezentat în fața comisiei, aceasta a analizat actele dosarului și declarațiile unor angajați și a constatat că reclamantul a săvârșit abaterea disciplinară și deoarece întârzierile au produs un impact deosebit, fiind afectată buna desfășurare a pregătirii unei premiere și având un impact negativ în comportamentul celorlalți angajați, s-a încheiat procesul verbal de constatare nr. 1212/_, prin care s-a propus sancționarea, ținând cont și de faptul că reclamantul a mai fost sancționat anterior.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul
, solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii contestației formulate.
În motivare arată că sentința este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale, motivele de recurs vizând greșita interpretare a probelor administrate, aplicarea eronată a textelor incidente și stabilirea de către instanța de fond a unei stări de fapt eronate (art. 312 alin.3 raportat la art. 304 pct.9 și art. 3041 C.proc.civ.).
Un prim motiv vizează nesoluționarea de către instanță a excepției nulității deciziei ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 251 Codul muncii.
Intimata a emis convocarea nr. 1193/_ pentru data de_ . Excepția nulității deciziei de sancționare motivată de faptul că a fost trecută o dată imposibilă (aceasta echivalând cu lipsa datei) trebuia raportată la această convocare, nicidecum la convocarea nr. 1165/_ la care face referire instanța de fond.
Raționamentul instanței de fond că faptul că recurentul a solicitat efectuarea cercetării disciplinare în data de_ ar înlătura "eroarea materială"; nu este corect.
Recurentul nu a primit răspuns la cererea nr. 1190/_, deci nu știa dacă aceasta a fost sau nu aprobată, date fiind relațiile tensionate dintre acesta era puțin probabil ca cererea să fie aprobată.
Art. 251 alin.1 Codul muncii menționează expres nulitatea absolută a deciziei de sancționare înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, arătându-se la alin.2 prin norme imperative obligativitatea convocării în scris, nicidecum verbal sau telefonic, prin menționarea datei, orei și locului întrevederii. Potrivit art. 1247 alin.4 din noul cod civil actul juridic lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege,
ceea ce nu este cazul în speță.
Astfel, intimata ar fi trebuit să repete convocarea recurentului prin refacerea ei.
Dispozițiile art. 251 alin.2 Codul muncii prevăd prin norme imperative, deci de asemenea sub sancțiunea nulității absolute, forma scrisă a convocării, prin urmare declarația de martor prin care se arată că recurentul ar fi știut care este data corectă stabilită pentru convocare nu este de natură a înlocui forma scrisă.
Al doilea motiv de recurs
vizează modalitatea de analizare a probelor și greșita interpretare a acestora de către instanța de fond.
Instanța a omis să arate motivele pentru care au fost înlăturate apărările recurentului referitoare la cine avea calitatea de a opera în condica de prezență.
Prin fișa postului recurentul era cel care avea calitatea de a opera în condica de prezență, de-a efectua adăugiri și de a semna în cuprinsul acesteia, nicidecum Salamon Adam, cel care a consemnat "absențele"; sale în mod nelegal în condică, ulterior datei la care au fost consemnate absențele.
Din probatoriul administrat rezultă că recurentul era prezent la locul de muncă încă dinainte de program, tocmai pentru că era responsabil de efectuarea pontajului, deținând condica de prezență (pe care a predat-o doar în luna iulie 2013 către Salamon Adam).
Declarațiile martorilor care afirmă că l-au căutat peste tot în instituție într- o singură zi nu poate fi extinsă și asupra celorlalte 2 zile în care s-a afirmat că a întârziat și nu au fost coroborate cu declarațiile martorilor recurentului audiați în cauză.
De asemenea, greșit a reținut instanța de fond că întârzierile recurentului au avut un impact deosebit, nearătându-se concret care au fost consecințele. Din înscrisurile depuse reiese reaua-credință cu care a fost efectuată cercetarea disciplinară, sancționarea recurentului fiind stabilită anterior efectuării acesteia.
Prin întâmpinarea pârâta a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat
.
Critica recurentului referitoare la nesocotirea de către instanță a excepției nulității deciziei de sancțiune raportată la convocarea nr. 1193/_, este nefondată, instanța pronunțându-se inclusiv cu privire la a doua convocare.
Este eronat prezentat faptul că reclamantul nu a primit răspuns la cererea de reprogramare a cercetării pentru data de_, deoarece această cerere a fost prezentată personal de salariat conducerii și a fost aprobată pe loc de către directorul general, chiar în fața solicitantului.
Mai mult, comisia de cercetare a emis o nouă convocare cu nr. 1193/_
, comunicată reclamantului cu semnătură de primire la aceeași data, respectiv_, fiind precizate obiectul, data, ora și locul întrevederii, fără să lipsească nici unul dintre aceste elemente obligatorii.
Cum reiese din procesul verbal de constatare nr. 1210/_, chiar înainte de a începe ședința de cercetare, la orele 13,48, recurentul 1-a sunat pe domnul Aron Kosztin, director adjunct informându-l că, nu are obligația să se prezinte la cercetarea disciplinară, fără să precizeze alte motive obiective.
Este evident și logic că numai în luna următoare săvârșirii faptei putea să fie convocat salariatul la cercetare, nefiind o greșeală de fond a procedurii.
Prevederile art. 1247 din Codul civil nu sunt incidente în speță, deoarece este vorba doar de o eroare materială.
Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, instanța nu este obligată să răspundă la argumentele folosite de reclamant în dezvoltarea unui capăt de cerere, ci este îndreptățită să grupeze aceste argumente, pentru a răspunde la acesta printr-un singur considerent.
Din probele administrate: declarațiile a 3 angajați, pontajul și condica de prezență, a rezultat că recurentul a întârziat la programul de lucru în cele 3 zile menționate iar condica de prezență se afla la poartă și nu în biroul acestuia.
Nu se poate reține că din declarația martorilor rezultă ca a fost căutat în instituție într-o singură zi, fapt contrazis de declarațiile nr. 1207/_, nr. 1209/_ și de declarația d-lui Salamon Adam, coroborate chiar cu declarația martorului propus de reclamant care a susținut că: "nu își amintește ca în zilele de 5, 6 și 8 iunie, să fi semnat condica în biroul reclamantului și nici că acesta ar fi vizitat compartimentele din subordine";.
Consecințele abaterii disciplinare au fost grave și au rezultat din documentația depusă la dosar, fiind reținute de instanța de fond în mod corect. Este evident că domnul Salamon Adam, angajat în funcția de șef serviciu al Serviciului Producție, Ateliere, SSM și PSI și având în subordine Atelierul de Producție, conform Organigramei și fișei postului, acesta este superior față de șeful de atelier (L. F.) și șefii de formație muncitori și avea calitatea de a verifica prezența personalului din subordine la serviciu, a face consemnări în condica de prezență și a semna pontajele. In virtutea atribuțiilor de control se consemnează de către superiorul ierarhic și minutele întârziate în condica de
prezență.
Reclamantul avea competența de a verifica prezența doar pentru personalul din subordinea sa, însă acesta nu a acceptat nici un moment că relațiile de
muncă se bazează pe raporturi de subordonare având și el la rândul lui superiori, iar orice angajat este obligat să respecte ordinea și disciplina muncii pentru a se putea asigura un climat propice activității de producție.
Prin concluziile scrise înregistrate pârâta
mai arată că la serviciu contestatorul a avut o comportare generală lipsită de profesionalism, a manifestat lipsă de respect față superiorii ierarhici, colaboratori și colegi, a generat grave conflicte în cadrul instituției și a adus numeroase prejudicii de imagine care au afectat prestigiului instituției. Aceste consecințe rezultă chiar din înscrisurile depuse la dosar de reclamant la termenul din_ .
Recurentul a recunoscut chiar în fata instanței că condica de prezența era ținută de către domnul Salamon Adam, șeful său.
Potrivit art. 34 alin. 5) din Regulamentul intern, personalul atelierelor își desfășoară activitatea între orele 07:00 -15:00.
De asemenea, conform art. 37 din acest regulament "evidența timpului de muncă efectuat de salariați se ține pe baza condicii de prezență, salariații fiind obligați să semneze condica de prezență la venire și la plecare";.
Totodată conform art. 119 din Codul muncii, angajatorul are obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat și de a supune controlului inspecției muncii această evidență ori de câte ori este solicitat.
Este evident că condicile de prezență trebuie verificate zilnic de către cei având atribuții în acest sens, de ex. șeful de serviciu în cazul de față, care au obligația de a confirma concordanța prezenței la program a personalului cu cea din condică.
În speță, domnul Salamon Adam, constatând faptul că recurentul a întârziat de la programul de lucru în zilele de 5, 6 și 8 iunie 2012, a consemnat minutele întârziate în condica de prezență și în aceleași zile a întocmit referatele nr. 1061/_, 1063/_ și 1074/_, prin care a sesizat conducerea cu privire la abaterile săvârșite de recurent.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii acțiunii și a anulării deciziei de sancționare, cu repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumelor reținute din salariul datorat reclamantului pentru cele 3 luni, ca sancțiune disciplinară.
Se reține, în acest sens, ca întemeiat motivul de recurs formulat în privința caracterului nefondat al sancționării, neputând fi reținută o încălcare a dispozițiilor relative la cercetarea disciplinară.
Astfel, cum corect s-a arătat de către intimata pârâtă și cum a reținut tribunalul, convocările la cercetarea disciplinară au fost făcute dintr-o simplă eroare materială pentru date anterioare celor de emitere a convocărilor, anume, pentru 0_ prin convocarea din_, respectiv pentru_ prin convocarea din_, fiind evident că în fapt, convocările vizau datele de_, respectiv_ .
De altfel așa a înțeles și reclamantul, care a solicitat în mod corect și înțelegând că fusese convocat inițial pentru data de_ a se comuta data cercetării pentru_, făcând o interpretare a convocării în sensul în care putea să aibă un efect, adică prin corectarea implicită a erorii materiale. Prin urmare, este logic să fi înțeles în același sens și cea de a doua convocare, care de altfel venea în întâmpinarea cererii sale de comutare, iar în ipoteza în care ar fi avut vreo nelămurire, dat fiind că fizic, era imposibil a se efectua o cercetare disciplinară la o dată anterioară celei pentru care era convocat, ar fi putut cere lămuriri și îndreptări de eroare. Că nu a fost acesta cazul o dovedește și
consemnarea din cuprinsul procesului verbal de constatare privind anunțarea de către reclamant că nu va participa la cercetare în chiar ziua cercetării, afirmație care se coroborează cu concluzia logică dedusă în cele ce preced și o susține.
Cât privește însă temeinicia sancționării, Curtea reține că sunt fondate criticile formulate în recurs.
Astfel, sancționarea a avut ca temei constatarea repetatelor întârzieri la serviciu ale reclamantului, prin controale efectuate în datele de 5, 6 și 8 iunie 2012, întârzieri care conform dispozițiilor art. 62 lit. e) din regulamentul intern echivalează cu o absență nemotivată.
În primul rând, Curtea notează că nu există nici o dovadă a datei la care au fost operate în condica de prezență aceste întârzieri, în condițiile în care se fac discuții în proces cu privire la persoana care ținea această condică și la locul ținerii ei. Astfel, se afirmă de către angajator că șeful ierarhic al reclamantului ținea condica, mai precis că aceasta era ținută la poartă, în timp ce reclamantul susține că el era cel care ținea această condică în perioada de referință, în biroul său, predând-o șefului ierarhic doar în luna iulie 2012, deci ulterior perioadei în care s-au făcut cele trei controale.
În condițiile în care, conform fișei postului reclamantului (fila 43 dosar fond), acesta avea obligația de a supraveghea activitatea personalului din cadrul compartimentelor pe care le coordona, de a efectua pontajul la zi și pe ore a personalului din subordine, de a răspunde de prezența la serviciu a acestui personal și pe baza consemnărilor din condica de prezență, de a raporta absențele la compartimentul resurse umane, Curtea concluzionează că se verifică afirmația reclamantului, în sensul că la acesta era condica de prezență pentru personalul din subordinea sa, condică în care se semna și acesta, cum se vede din cuprinsul acesteia. Acest aspect este afirmat și de martorul Sebe Arpad Levente (fila 69 dosar fond), și de altfel este logic - în condițiile în care nu exista o condică unică pe instituție, care să fi fost normal a fi ținută într-un singur loc - ca persoana care ține condica să fie cea care răspunde pentru personalul ce semnează în ea, sub aspectul prezenței.
Un alt argument sub acest aspect este dat de caracterul improbabil al insistenței reclamantului în a întârzia la serviciu și în zilele următoare celei în care s-ar fi consemnat o întârziere în condica de prezență, în condițiile în care acesta mai fusese sancționat anterior și cunoștea aspectul disciplinar al unor repetate întârzieri.
Ca atare, Curtea apreciază că s-au notat minutele cu care s-a apreciat că ar fi întârziat reclamantul la serviciu ulterior datei când se afirmă că s-au constatat aceste întârzieri, anume, după preluarea de la reclamant a condicii de prezență.
Această reținere are relevanță sub aspectul considerării bunei credințe cu care părțile unui contract individual de muncă trebuie să relaționeze, întrucât pentru a putea fi aplicată o sancțiune disciplinară ce vizează caracterul repetitiv al unei fapte, trebuie ca salariatul să fie atenționat că s-a contabilizat de către angajator fiecare din faptele care cumulate constituie o sancțiune. Cu alte cuvinte, ca să se poată imputa reclamantului întârzierea în cele 3 zile de muncă, ar fi fost necesar ca angajatorul să poată dovedi că i s-a adus la cunoștință reclamantului, în data de 5 iunie 2012, că a fost trecut întârziat, apoi în data de 6 iunie la fel, pentru ca la cea de a treia întârziere să se verifice persistența într- un comportament sancționabil disciplinar în unitate, cum se conturează a fi această abatere. Din modul de formulare a textului din regulamentul intern pe care se întemeiază angajatorul, reiese că o atare persistență este de sancționat, astfel încât din punctul de vedere al întrunirii condițiilor de sancționare, vinovăția se conturează doar în măsura în care angajatul a cunoscut că este în evidență cu
una sau două întârzieri, pentru ca cea de a treia să dovedească persistența acestuia.
În plus, pornind de la noțiunea de întârziere, Curtea subliniază că o atare întârziere se poate verifica la ora la care personalul trebuia să fie în instituție, or verificarea prezenței reclamantului s-a făcut la ora 8 în condițiile în care, în chiar referatele de sesizare a abaterilor, se indică programul de lucru de la orele 7 la orele 15. Prin urmare, absența din birou a reclamantului în timpul programului de muncă nu echivalează cu o întârziere de la serviciu, întrucât muncă acestuia, care coordona 4 ateliere, îi impunea, desigur, deplasarea în incinta instituției, în diferite locații, astfel încât acesta putea să se afle în instituție, deci la serviciu, dar să nu fie în birou.
Se constată că în cuprinsul deciziei de sancționare s-a trecut modalitatea de constatare a întârzierilor la serviciu doar prin consemnarea faptului că șeful serviciului producție s-a deplasat în cele trei dimineți la orele 8 la biroul reclamantului pentru a-i trasa sarcini de serviciu pentru zilele respective însă acesta nu era la serviciu.
Abia prin depozițiile martorilor propuși de instituție, anume șeful serviciului producție, care a sesizat conducerea pentru sancționarea abaterii, și directorul adjunct al instituției, s-a conturat afirmația că reclamantul ar fi fost căutat prin instituție pentru a se constata că nu este la serviciu, însă acest aspect nu a fost menționat în cuprinsul deciziei de sancționare și nici în înscrisurile întocmite în vederea efectuării cercetării disciplinare, astfel încât nu poate fi reținută această contextualizare a faptei, cu atât mai mult cu cât depozițiile acestor martori trebuie primite prin raportare la funcțiile de conducere deținute în instituție, practic martorul Kosztin Aron reprezentând instituția ca și director adjunct, iar pe de altă parte, martorul Salamon Adam acționând de pe poziția angajatorului prin faptul că însuși a sesizat conducerea pentru aplicarea sancțiunii.
Pe de altă parte, se constată că din fișa postului reclamantului (fila 45 dosar fond) reiese că acesta era subordonat față de directorul adjunct și de directorul general, nefiind astfel verificată afirmația făcută de martorul Salamon Adam, în cuprinsul referatelor de sesizare a întârzierilor, că s-ar fi deplasat la biroul reclamantului în cele 3 dimineți pentru a-i trasa acestuia sarcini de serviciu (funcția acestuia nu apărea în fișa postului ca fiind una față de care reclamantul să se afle în raport de subordonare). Apare astfel cu evidență și față de modalitatea ocultă în care s-a procedat, fără atenționarea reclamantului asupra faptului că a fost căutat și negăsit în birou și s-a contabilizat această împrejurare ca întârziere de la serviciu, că angajatorul nu a acționat cu bună credință în aplicarea acestei sancțiuni, ci a urmărit să îl sancționeze pe reclamant, fără a respecta întocmai dispozițiile regulamentului intern pe care se întemeiază.
Așa fiind, Curtea constată că prin probațiunea administrată nu s-a reușit dovedirea săvârșirii abaterii disciplinare pentru care s-a aplicat sancțiunea contestată, sens în care va admite recursul și contestația conform dispozitivului.
În drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
În baza art. 274 C.proc.civ., va obliga pârâta intimată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, aferent fondului, reprezentând onorariu avocațial, iar în recurs, în cuantum de 1000 lei, cheltuieli parțiale, apreciind acest cuantum potrivit cu valoarea pricinii și prin raportare la faptul că practic, în recurs au fost reluate aceleași chestiuni cu relevanță juridică, judecata desfășurându-se la un unic termen, în comparație cu derularea procedurilor
fondului, care au presupus audierea de martori și prezența la trei termene de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul L. F. împotriva sentinței civile nr. 8831 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea completată și formulată de reclamantul L. F. în contradictoriu cu pârâta OPREA M. C. -N. și în consecință, dispune anularea deciziei nr. 1214/_ emisă de pârâtă și obligă pârâta la restituirea sumelor reținute în temeiul acestei decizii.
Obligă pârâta la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată aferente fondului.
Obligă pe intimata OPREA M. C. -N. să plătească recurentului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, parțiale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
I. T. | M. | N. | D. C. G. |
GREFIER,
G. S.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. E. B.
