Decizia civilă nr. 3907/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3907/2013
Ședința publică de la 08 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. AL Î.
P. C. EAN împotriva sentinței civile nr. 10610 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați L. T. "G. S. " C. N., L. U. "J. Z. " C. N., C. LOCAL AL M.
C. N. și P. M. C. N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, avocat G. Patricia, lipsă fiind celelalte părți.
P. edura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 03 octombrie 2013, pârâții intimați P. municipiului C. -N. și C. Local al municipiului C. -N. au depus la dosar întâmpinare și care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.
Reprezentanta reclamantului recurent arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii introductivă precizată, susținând pe scurt motivele invocate în memoriul de recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul S. L. AL Î. P. C. EAN în contradictoriu cu pârâții L. T. "G. S. "; C. N., L. U. "J. Z. "; C. N., C.
LOCAL AL M. C. N. și P. M. C. N., a solicitat instanței obligarea pârâtelor unități de învățământ, la acordarea premiului anual aferent anului 2010, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective și obligarea pârâtului C. Județean C. la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume de bani.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. Prin art.25 din Legea nr. 330/2009 s-a prevăzut acordarea acestui drept și pentru reclamanți, dispoziții abrogate de art.39 pct. w din Legea nr. 284/2010 care a intrat în vigoare la _
. Prin art.8 din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale care se acordă în anul 2011 personalului bugetar. S-a mai invocat practica CEDO în cauzele Lelas, Vilho Eskelinen, Kecho.
Prin sentința civilă nr. 10610 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._
, a fost respinsă acțiunea formulată în numele și pentru membrii de sindicat Kiss Biborka, P. escu T., Mathe I., Korodi Alpar, D. E.
, Majo Julianna Klara, Jakabhazi A., Szasz Miklos Botond, Boda A., Komjatszegi Fabrian Reka, Pasztori Kupan Zita, Varga I. Katalin, Torok Melinda, Balazs A., Solymosi Zsolt, Gal T., Csete R., Dezso R., Hegedus Cornelis, Kaupert Melinda. A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul L. T. "G. ȘINCAI"; ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul pârâtei de rândul 1 iar cu privire la pârâtul L. T. "G. ȘINCAI";, s-a constatat că nici un reclamant nu are un raport juridic cu acesta, astfel că instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
Premiul anual a fost reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr.
330/2009 în vigoare din data de_, care au avut următorul cuprins:
"(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul
.";
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată de dispozițiile art. 39 lit. w) din Legea nr.284/2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 877/_, în vigoare din data de 1 ianuarie 2011.
Art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 877/_, în vigoare din data de 1 ianuarie 2011, prevede următoarele:
"Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.";
Dispozițiile menționate sunt în acord cu prevederile art. 162 alin. 2 din Codul muncii conform cărora sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul
de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Curtea EDO a tratat drepturile salariale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de muncă) este împrejurarea că nu există un drept la un salariu într- un anumit cuantum. Astfel, CEDO a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Din jurisprudența CEDO trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de "bun"; este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin urmare, instanța a reținut că pentru a se elimina premiul anual pentru anul 2010 s-a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
Un alt element care trebuie analizat este dacă s-a respectat principiul proporționalității măsurii, respectiv dacă statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativul protecției dreptului reclamanților, astfel încât, prin eliminarea premiului salarial, aceștia să nu fie puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.
Instanța a reținut că prin măsura menționată, reclamanții nu au fost puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul general care a impus măsura și față de dificultățile în care se află ceilalți cetățeni în perioada de criză economică, menținându-se salarii care permit asigurarea unui trai decent în România. Sarcina excesivă este cea rezultă dintr-o reducere a veniturilor la un cuantum care să determine imposibilitatea de a avea un trai decent. Sarcina disproporționată este cea care depășește limitele determinate de un temei rezonabil, atunci când sarcina este comparată cu interesul general protejat. De asemenea, sarcina disproporționată, astfel cum a reținut CEDO în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, este determinată de împrejurarea că numai o mică parte din persoanele aflate în aceeași situație trebuie să suporte acea sarcina. Or, sarcina impusă reclamanților a fost impusă tuturor categoriilor de salariați plătite din fonduri publice, în egală măsură.
În ceea ce privește aprecierea că premiul anual reprezintă un drept câștigat care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, instanța a reținut că nu s-a încălcat principiul neretroactivității legii întrucât raportul juridic privind plata premiului anual nu s-a epuizat la data de_ . Plata premiului anual avea loc, potrivit art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul. Așadar raportul juridic
reglementat prin legile noi, respectiv prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 și art. 39 lit. w) din Legea nr.284/2010, era în curs de derulare la data de_, data intrării în vigoare a acestora, astfel că nu se poate susține că aceste dispoziții legale retroactivează.
Pentru aceste considerente, în baza art. 8 din Legea nr. 285/2010 și art. 39 lit. w) din Legea nr.284/2010 precum și a deciziilor CEDO menționate, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulata.
În motivare s-au invocat prevederile art. 25 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/200.
Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/_ a intrat în vigoare la_ . Ulterior, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/_, care conform art.46 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
Dreptul membrilor de sindicat de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat în anul 2010, chiar dacă plata era amânat[ până în luna ianuarie 2011, iar Legea nr. 284/2010, ce a abrogat posibilitatea acordării lui, a intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care acest premiu se acordă - anul 2010. Faptul că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost abrogate prin Legea nr. 284/2010 nu este de natură să înlăture dreptul la plata premiului anual aferent anului 2010, întrucât până la momentul abrogării -_, prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost în vigoare și trebuie să își producă efectele juridice.
Mai mult, așa cum s-a menționat în cuprinsul prezentei cereri de chemare în judecată, premiul anual se acordă pentru activitatea deja desfășurată, astfel încât întrucât activitatea aferentă anului 2010 s-a încheiat la_, iar Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare la_, dreptul la acordarea premiului anual este un drept câștigat, care recompensează activitatea prestată în anul 2010, indiferent de data la care acest premiu urmează a fi plătit.
Dreptul la premiul anual este un drept de natură salarială, acesta intră sub sfera de protecția a art. 1 alin. (1) din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De asemenea, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa";.
Jurisprudența C.E.D.O. a statuat că poate fi considerat "un bun"; în sensul art. l și interesul patrimonial al subiectului de drept, care poate avea o "speranță
legitimă în realizarea acestuia";, speranță ce poate rezulta din dispozițiile exprese ale legii sau dintr-o jurisprudența constantă a instanțelor naționale, ori membrii de sindicat se bucură de o speranță legitimă în realizarea dreptului la premiul anual, de natură salarială, deoarece se născuse în patrimoniul membrilor noștri de sindicat o creanță suficient de bine stabilită și nu un simplu drept eventual, cu atât mai mult cu cât abrogarea art. 25 din Legea nr. 330/2009 s-a făcut la _
, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010.
Dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat atât timp cât prevederile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de_, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
Toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca
urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Recurenta mai arată că, în privința drepturilor asupra veniturilor salariale, în jurisprudența C.E.D.O. se face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul, câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (cauza Lelas împotriva Croației din 20 mai 2010, par. 58). De asemenea, Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată "bun"; dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern (hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei. Prin hotărârea Kecho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005, CEDO a stabilit că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot în mod deliberat să amâne plata lor atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare";.
În practică nu a avut loc o compensare între sumele cuvenite cu titlu de
"premiu anual"; aferent anului 2010 și creșterile salariale ce se acordă pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 întrucât natura juridică a premiului anual și a salariului sunt diferite: premiul reprezintă o sumă unică, ce se acordă o singură dată, în considerarea muncii desfășurate și în raport de perioada de timp lucrată din anul 2010, iar salariul reprezintă prestație bănească lunară, acordată pentru munca depusă de salariați. Nu toți salariații
beneficiază de premiul anual, ci doar cei care au desfășurat activități profesionale satisfăcătoare sau nu au fost sancționați disciplinar.
Nu se poate aprecia că a operat o compensare între sumele cuvenite cu titlul de premiu anual și majorările salariale ce se acordă în anul 2011, întrucât ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să se acorde diferențiat (ținându-se seama de situația și de îndreptățirea fiecărui salariat de a primi sau nu premiul anual.
Conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, majorările salariale se acordă în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010, deci în baza unor criterii TOTAL DIFERITE de cele avute în vedere la acordarea premiului anual.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de COMISIA EUROPEANĂ ÎN CAUZA C-310/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă -România
- în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva C. ui nr. 2000/43/CE (JO L180 din_ ) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva C. ui nr. 2000/78/CE (JO L 303 din_ ) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva C. ui nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva C. ui nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.
Prin întâmpinările înregistrate pârâții au solicitat respingerea recursului declarat ca fiind nefondat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței civile atacată ca fiind temeinică și legală.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, fiind întemeiate considerentele pentru care prima instanță a înlăturat argumentele expuse de reclamant în solicitarea dreptului litigios, argumente reluate prin motivele de recurs.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 a fost abrogată în mod expres Legea nr. 330/2009.
Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi.
Astfel, se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamant, având în vedere faptul că, la data la care premiul anual aferent anului 2010 ar fi fost scadent, conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau deja aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010.
Motivele de recurs invocate sunt următoarele: desconsiderarea principiului neretroactivității legii, încălcarea art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, prin invocarea dreptului câștigat; inexistența compensării reglementate de art. 8 din
Legea nr. 285/2010, între sumele cuvenite cu titlul de premiu anual și majorările salariale ce se acordă în anul 2011, și în final, încălcarea obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.
Cât privește primul motiv de recurs, Curtea constată că în cauză nu se poate reține retroactivitatea legii pentru aceleași considerente pentru care nu se poate constata nici o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul 1 la CEDO: practic, acest drept nu a fost negat, nu a fost refuzat la plată de către debitor, anume, Statul Român, ci s-a dispus plata acestuia într-o altă modalitate decât cea clasică, anume, prin plata unor drepturi salariale majorate față de cele plătite în anul precedent.
Prin urmare, nu a fost afectată substanța dreptului, pentru a se putea vorbi despre efectul retroactiv al dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010, ci s-a reglementat, prin aceste prevederi legale, modalitatea de plată a dreptului litigios, plată ce urma a fi făcută sub imperiul noii legi, astfel încât se constată o activitate a legii, iar nu o aplicare retroactivă a acesteia.
Un alt motiv de recurs este cel referitor la constatarea că aceste majorări salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat, raportat la modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de lege.
Practic, recurentul afirmă că statuând prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 că "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";, statul practic a eludat obligația de plată a acestui premiu anual.
Se constată, sub acest aspect, că din expunerea de motive a legii rezultă această intenție a legiuitorului, de cuprindere în majorările salariale aduse în anul 2011, a premiului anual pentru anul 2010, alături de intenția de a recupera parțial diminuarea de 25% a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât nu se verifică argumentul adus de recurent sub acest aspect, în afirmarea faptului că practic nu s-ar fi plătit premiul anual pentru anul 2010.
Ceea ce contestă recurentul, aducând chiar argumente de calcul, este că ar fi posibilă imputarea unei unice creșteri salariale asupra a două deziderate legislative: că, altfel spus, legiuitorul, afirmând că prin creșterile salariale de 15
% față de salariile de bază aferente lunii octombrie 2010, se achită și obligația de plată a premiului anual aferent anului 2010 și se și recuperează parțial diminuarea cu 25 % a salariilor personalului din sectorul bugetar, nu face decât să omită practic prima dintre aceste deziderate.
Or, Curtea constată că nu reiese din expunerea de motive a legii faptul că se tinde, prin măsurile date de Legea nr. 285/2010, la o recuperare a diminuării salariale din sectorul bugetar exact cu acest procent de 15 % aplicat salariului aferent lunii octombrie 2010, ci din lecturarea întregii expuneri de motive și a legii, interpretând-o în ansamblul său, cu luarea în considerare a tuturor dispozițiilor sale, se ajunge la concluzia că intenția legiuitorului a fost de a recupera parțial diminuarea cu 25 % a salariilor personalului din sectorul bugetar și de a cuprinde în creșterea salarială reglementată plata salariului suplimentar pentru anul 2010, urmărind deci un dublu scop, la care se împarte măsura de creștere salarială cu 15 %.
Ca atare, interpretând dispozițiile legii în așa fel încât să aibă un sens (conform dictonului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat), se concluzionează în sensul că nu s-a ratat scopul de a se asigura, prin creșterile salariale reglementate de Legea nr. 285/2010, plata premiului anual pentru anul 2010, fiind înlăturată interpretarea majorării salariale ca acoperind doar recuperarea parțială a diminuării cu 25 % a salariilor din sectorul bugetar.
Chiar dacă natura juridică a premiului anual și a salariului comportă distincții, acest fapt nu împiedică a raporta o creștere salarială la ambele aceste obligații financiare, nefiind de esența, ci doar de natura premiului plata acestuia uno ictu, astfel încât considerarea acestei plăți ca fiind efectuată prin achitarea lunară a unor drepturi salariale majorate nu suportă critici de substanță care să tindă la admiterea acțiunii.
Pe de altă parte, în ce privește situația personalului sancționat, în acest caz, Legea nr. 330/2009 nu statua cu caracter obligatoriu, ci facultativ, neacordarea sau reducerea premiului, astfel încât majorarea salariilor tuturor angajaților vizați prin Legea nr. 285/2010 nu poate echivala decât cu o decizie de acordare în favoarea tuturor a acestei majorări ambivalente, conform deciziei legiuitorului.
Cât privește critica referitoare la criteriile diferite aplicate pentru acordarea premiului anual și a majorărilor salariale, aceasta nu este una de substanță, fiind rezonabil a se considera că prin acordarea unor majorări salariale stabilite
de la caz la caz în funcție de gradul sau treapta profesională și alte criterii, se acoperă și plata premiului anual, de asemenea stabilit în funcție de situația specifică a fiecărui beneficiar (salariile de bază realizate în perioada pentru care se plătește premiul).
În același sens, al constituționalității dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 din perspectiva neretroactivității legii și a respectării dreptului de proprietate, s-a pronunțat de altfel și Curtea Constituțională a României prin decizia nr. 115/2012.
Cât privește argumentul tras de recurenți din soluția Comisiei Europene citată, acesta este nepertinent, întrucât măsura legislativă a cărei neaplicare o solicită reclamanții a vizat toți angajații bugetari, iar nu doar pe cei de o anume origine rasială sau etnică.
De asemenea, sunt întemeiate și nu au fost combătute argumentat dezlegările date de tribunal sub aspectul neîncălcării garanțiilor europene în ce privește dreptul de proprietate, recurenții neaducând alte argumente decât cele susținute prin acțiune, în condițiile în care acestea au fost înlăturate argumentat de prima instanță. Or, în aceste condiții, se constată că nu este suficient conturat acest motiv de recurs pentru a putea fi cercetat, nefiind aduse critici punctuale viziunii juridice temeinice de altfel pe care prima instanță pe larg a dezvoltat-o raportat la această chestiune.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. L. AL Î.
P. C. EAN în numele membrilor de sindicat împotriva sentinței civile nr. 10610 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 08 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. M. N. I. T.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. I. P.
GREFIER,
A. B.
