Decizia civilă nr. 3983/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3983/R/2013
Ședința publică din data de 15 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: I. T.
Judecători: N. M.
D. C. G. Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. S. împotriva sentinței civile nr. 2687/_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, privind și pe pârâții S. N. DE T. F. M. "C. M. "; SA
și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. ";SA- S. T. C. -N.
, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2678 din_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr._ a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului T. S. împotriva pârâților S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " S., și S.
N. DE T. F. DE M. "C. M. " SS T. pentru obligarea acestuia la plata diferențelor de salariu rezultate din salariu de bază minim brut în cuantum de 700 lei prevăzut de art.41, alin.3 lit.a și b la nivel de ramură de transport pentru anii 2008- 2010 și sumele efectiv primite cu titlul de prime de vacanță, primă de Paști, Ziua F. ului, Crăciun și salariul suplimentar, toate pentru anii 2010, sume acordate în urma recalculării salariului potrivit capătului de cerere anterior.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În privința solicitării reclamantului instanța a considerat că acesta nu solicită aplicarea CCM de ramură în privința salariului minim brut, ci luarea acestuia doar ca element în calculul salariului.
În acest context, instanța a arătat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură, aceste două elemente, prin înmulțire, conducând la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
S-a apreciat de instanță că aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură, aceasta fiind o obligație a părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, alături de respectarea coeficiențiilor minimi de ierarhizare.
S-a constatat că nu a fost respectată, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Cu toate acestea instanța reține că deși salariul concret de bază al fiecărui angajat ar trebui să apară ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare, în cazul reclamantului acesta nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Solicitarea acestuia fiind de a-i se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură la modul de calcul a salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Altfel spus, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Instanța a considerat că o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamant nu respectă sensul de ansamblu al contractului și de dispozițiile art. 157 alin. l din Codul muncii în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză care prevăd că, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora, precum și de dispozițiile art. 162 alin. l din Codul muncii republicat care arată că, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile. In privința perioadei la care se referă acțiunea dedusă judecății, pentru a se verifica dacă art.41 alin.3 lit. a din contractul colectiv
menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale Ia nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.l la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, s-a apreciat că trebuie analizate toate prevederile art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, nu numai cele menționate la alin. 3, de care se
prevalează reclamantul, ci și cele ale alin. 5 și 6.
S-a arătat că art. 41 la alin.5, prevede că: "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi
aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor, iar alin. 6 al aceluiași articol, prevede că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului
angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie;".
În același timp s-a reținut că, conform art. 9 din același contract:
"(1) în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, sindicatele, ministerele și organele locale vor purta negocieri cu autorități din subordinea Guvernului pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru
constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor surse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Pe baza fondurilor aprobate în condițiile prevăzute la alin. 1, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte
drepturi de personal la unitățile din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale."
S-a apreciat de instanță că interpretând sistematic această clauză prevăzută în art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol,
rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.l la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
În acest sens s-a observat că, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol , că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu
încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli care se fundamentează pe surse financiare preconstituite.
S-a considerat că, în aplicarea acestor prevederi, pârâta a negociat cu sindicatele și a stabilit prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010, în Anexa nr. l la acest act, că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de_, prin actul adițional nr. 1708/_, partenerii sociali au
stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
Au fost reținute de instanță ca incidente dispozițiile art. 27 alin. 2 și
3 ale art. 28 și 30 din Legea nr. 329/2009, în privința politicii salariale și a condițiilor de negociere a CCM prin raportare la bugetele societăților comerciale la care statul este acționar unic sau majoritar.
S-a precizat de instanță că nu a fost contestat de către reclamant faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Instanța a concluzionat că negocierea la nivelul pârâtei a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
S-a arătat că o interpretare în sensul cerut de reclamant, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară,
dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. S- a considerat că odată ce la nivel de grup de unități, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
S-a subliniat că acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, interdicția vizând drepturi ale salariaților, or contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate amănuntele sale, ci doar un element al dreptului la salariu.
S-a mai reținut de instanță că nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamantului salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T. S.
solicitând admiterea acestuia și casarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum aceasta a fost formulata.
O primă critică se referă la soluționarea prin respingere a primelor două capete de cerere.
În susținerea criticii s-a arătat că, pe lângă CCM la nivel de unitate pe anii 2008-2010 în perioada de referința supusa analizei ianuarie 2010 - ianuarie 2011 era in vigoare si. Contractul Colectiv de munca Unic ia Nivel de Ramura T. uri pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 care la art. 41 alin. (3) litera a) prevedea că salariul de baza minim brut la nivelul ramuri transporturi valabil din data de_ si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta"
La art. 41 alin. (3) itt. b) din acest contract se prevedea că "părțile implicate in negocieri colective la nivel de grup de unități si unitate vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulate la art_41, pct, (3) lit. a), pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baga minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienți minimi de ierarhizare stabilit la art. 41 pct. (1) din prezentul contract colectiv de munca".
În opinia reclamantului se impunea ca avându-se in vedere faptul ca art.
41.1 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de Ramura a T. urilor stabilește coeficienți minimi de ierarhizare, respectiv 1,5 pentru muncitori calificați, coeficient care a fost negociat la nivelul pârâtei se impunea ca Ia recalcularea sumelor solicitate să se modifice doar baza de calcul, respectiv 700 lei in loc de 570 lei, la care urma să se aplice coeficientul de ierarhizare stabilit în contractul colectiv de munca Ia nivel de unitate
Reclamantul a apreciat că instanța de fond in mod nelegal si netemeinic a respins acțiunea, deoarece nu a dat prioritate Contractului Colectiv de Munca la Nivel de Ramura T. uri, pe ale cărui dispoziții și-a întemeiat pretențiile, fiind nerespectate dispozițiile art. 236 alin. (4) Codul muncii si art. 7 alin 2 din Legea nr. 130/1996 potrivit cărora, contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, fiind obligatorii pentru
părțile contractante, precum și dispozițiile art. 238 Codul muncii in vigoare la data incheierii contractelor colective de munca, potrivit cărora:
,,(1) contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.
La încheierea contractului colectiv de munca prevederile legale referitoare (a drepturile salariaților au un caracter minimal,"
Reclamantul a mai precizat că, art. 37 din Codul muncii consacra principiul negocierii individuale si colective a contractelor de munca, iar art. 38 din același cod indică intr-o modalitate imperativa limitele minimale ale acestei negocieri si sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege in favoarea salariatului. In același sens, se statua expres si in dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicata: ,,clauzele cuprinse in contractele de munca negociate cu incalcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate".
S-a subliniat caracterul obligatoriu al CCM la nivel inferior față de CCM la nivel superior, astfel că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, in cauza la nivel de ramura, dat fiind că la nivel de unitate, respectiv la nivel de grup de unități au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, in temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
În sensul celor arătate a invocat jurisprudenta Curții Constituționale în care s-a accentuat obligativitatea respectării, in negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate in favoarea salariaților prin dispozițiile legii si prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior,
În aprecierea reclamantului în mod nelegal si netemeinic i-a fost respinsa acțiunea, motivat de situația economica a paratei. În acest sens arată că reținându-se că, prin bugetele aprobate prin hotărâri de Guvern, intimatei nu i s- a permis creșterea nivelului salariului minim la nivelul celui prevăzut in contractul colectiv pe ramura, societatea fiind obligata sub sancțiunea legii, sa respecte bugetul aprobat, se certifică propria culpa a pârâtei de a nu fi negociat bugetul de venituri si cheltuieli cu respectarea dispozițiilor contractului colectiv de munca aplicabil, cel la nivel de ramura, deoarece nu rezulta din actele depuse la dosarul cauzei ca ar fi încercat sa includă in acest buget dispozițiile referitoare ia salarizare din CCM nr. 722/2008,
Sub aspectul invocării propriei culpe de către pârâtă, reclamantul arată că aceasta este cea care isi întocmește bugetul propriu de venituri si cheltuieli, aspect intarit si de prevederile art. 6 aiin. (1) din OUG nr. 79/2008 privind masuri economico-financiare la nivel unor operatori economici, act normativ la care face referire intimata in cuprinsul întâmpinării; "Operatorii economici prevăzuți la art.
1 prezintă spre aprobare bugetele de venituri si cheltuieli, dupa consultarea prealabila a organizațiilor sindicale. Faptul ca societatea intimata este agent economic monitorizat nu pot fi reținut ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale si pentru faptul ca acestea au fost asumate in urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative.
În privința caracterului obligatoriu al CCM, reclamantul mai precizează că clauzele fiecărui contract de munca au valoare normativa; ele alcătuiesc un "drept al muncii* propriu celor care îl incheie. Dupa încheierea si intrarea lor in vigoare ele urmează a se executa, având putere de lege intre părțile contractante (art. 246 alin. (4) Codul muncii coroborat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996).
Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor si obligațiilor asumate. Indiferent de apărările formulate de parata, este de necontestat faptul ca CCM la nivel de Ramura are aplicabilitate in ceea ce îl privește pe reclamant, potrivit art. 3 alin. (1) din acesta: "Prezentul contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați in unitățile de transporturi si activități din tara, indiferent de structura capitalului acestora".
O altă critică adusă hotărârii se referă la respingerea cererii privind acordarea ajutorului financiar de Paști, Crăciun și Ziua F. ului pentru anul 2010, soluționarea greșită a cererii fiind rezultatul înțelegerii greșite a acesteia.
În acest sens s-a arătat că, solicitarea lui a fost de acordare a primelor de Paști, Crăciun, Ziua F. ului și al salariului suplimentar aferente anului 2010, drepturi care nu i-au fost acordate, si nu diferente între sumele efectiv primite si cele rezultate in urma recalculării, cererea fiind ca aceste drepturi sa fie recalculate conform celor solicitate in primul petit, in ipoteza in care acesta este admis, deoarece primele solicitate de reclamant se acorda prin raportare la salariul minim de baza.
Dezvoltând critica reclamantul arată că în ceea ce privește salariul suplimentar, art"30 alin. (1) din Contractul Colectiv de Munca la nivel de Grup de Unități din T. ul F. nr. 2386/2006, prelungit ulterior prin doua acte adiționale înregistrate la MM FPS cu nr. 370/_ si nr. 629/_, prevede faptul ca pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din tuna decembrie a anului respectiv, criteriile de acordare a acestuia fiind cuprinse in anexa 6, in care sunt descrise punctual excepțiile, respectiv persoanele ce nu sunt îndreptățite la acest salar.
Se consideră îndreptățit la primirea salariului suplimentar întrucât nu se inscrie in excluderile exprese ale anexei 6, acest salariu constituind un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii, potrivit art. 30 alin. (3) din CCM menționat: "din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea salariului suplimentar se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar". Este vorba așadar despre o prevedere expresa inclusa in contractul colectiv de munca.
În aprecierea reclamantului acordarea acestui salar pentru parata reprezintă o obligație si nu o facultate condiționata de existenta fondurilor bănești întrucât in CCM se prevede clar" salariații vor primi un salariu suplimentar", cât timp prin CCM s-a prevăzut obligația constituirii fondului de salarii, parata trebuia sa indeplineasca aceasta obligație, si nu sa invoce propria culpa in neideplinirea obligațiilor contractuale.
S-a mai arătat că este irelevant faptul că CCM la nivel de unitate a fost suspendat temporar cât timp era în vigoare CCM la nivel de ramură de transporturi și cel de la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil până la 31 ianuarie 2011.
Reclamantul, în susținerea criticii a mai subliniat că aceeași obligație este stabilita in sarcina paratei-intimate si in ceea ce privește prima de Paști, Crăciun si Ziua feroviarului, conform art. 71 alin. (1) si (2) CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, lipsa posibilitatilor financiare fiind irelevante pentru existenta si executarea obligațiilor paratei, cât timp s-a instituit acesta obligație de acordare a drepturilor solicitate societatea trebuie sa Ie îndeplinească si sa acorde reclamanților toate drepturile ce decurg atat din lege cat si din contractul colectiv aplicabil.
A apreciat reclamantul că se impune a fi avute în vedere prevederile art. 71 din CCM la nivel de grup de unități care prevede că "cu ocazia sărbătorilor de Paste si de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, in cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum si salariații unitățile componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paste si de Crăciun se afla in concediu fara plata cu o durata de un an; pentru Ziua F. ului se va acorda o premiere a carei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare".
Pârâta S. N. de T. F. de M. "C.F.R. M. " SA a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant si menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinica si legala.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat următoarele:
In perioada în care a fost salariat al C. M. reclamantul a fost retribuit în mod legal în conformitate cu grila si clasa de salarizare în care au fost încadrați, conform CCM C. M. aplicabil pentru fiecare perioadă, acesta fiind totodată salarizat în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă (si/sau actele adiționale) pe care le-a semnat fară obiectiuni sau observații .
Societății pârâte nu-i sunt aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.
În acest sens a arătat că, prin bugetele aprobate prin hotărâri de guvern, pârâtei nu i s-a permis creșterea nivelului salariului minim la nivelul celui prevăzut în contractul colectiv pe ramură, pârâta fiind obligata sub sancțiunea legii, să respecte bugetul aprobat (cu limitarea fondului de salarii) SNTFM C. M. SA - fiind sub monitorizarea FONDULUI MONETAR INTERNATIONAL ( FMI ) așa cum rezulta din dispozițiile OUG nr.99/2009.
În dezvoltarea acestei apărări s-a subliniat faptul că SNTFM C. M. este o societate comercială având ca acționar unic statul roman, ori în calitate de acționar, statul român își exercită drepturile și obligațiile prin M. T. urilor, așa încât pentru anul financiar 2008, M. T. urilor a comunicat operatorilor economici monitorizați că fondul de salarii prevăzut de BVC nu poate depăși o creștere de 8 la sută față de fondul realizat in 2007.
Pârâta a subliniat că, aplicând aceste prevederi precum și dispozițiile M. ui T. urilor, rezultă că, salariul de bază minim brut la nivel de Ramură T. uri, pentru societățile de stat monitorizate și aflate în subordinea M. ui T. urilor, ar putea fi pentru anul 2008 de 584 RON/luna si nu 700 RON/luna, astfel cum a fost stabilit în CCM la Nivelul Ramurii T. uri pentru anii 2008-2010, așa cum a fost negociat, semnat și înregistrat.
S-a arătat de pârâtă că reclamantul face confuzie intre valoarea salariului de baza minim brut, prevăzuta în CCM Unic la Nivel de Ramură T. uri 2008- 2010, cu valoarea corespunzătoare clasei 1 de salarizare din Grila de salarizare specificata în anexa la CCM C. M. SA.
În acest sens s-a arătat că în CCM la Nivelul Ramurii T. uri 2008-2010, la art.41 alin.l sunt prevăzuți coeficienții minimi de ierarhizare, aceștia variind de la 1,0 la 2,0, ori în cazul reclamantului, dacă s-ar aplica exclusiv prevederile acestui contract colectiv, ar însemna ca salariul de baza minim brut pentru funcția deținută de acesta, ar trebui sa fie mult mai mic, respectiv la nivelul rezultat din amplificarea valoni salariului de baza minim brut la nivel de ramură transporturi (700 lei) cu coeficientul minim de ierarhizare in valoare de 1,5 prevăzut ia art.41 alîn.l, lit.A(2), din același contract (coeficient specific funcțiilor pentru care condiția de pregătire este calificat).
Conform grilei de salarizare prevăzuta în anexa nr.l din CCM C. M. SA, coeficienții de ierarhizare variază intre 1,0 si 4,061 ,astfel că reclamantul a fost retribuit pe baza unui salariu de baza care depășește cu mult nivelul valorii determinate exclusiv pe baza prevederilor CCM Unic la Nivel Ramura T. uri, aceasta fiind remunerat pe baza grilei și clasei de salarizare specifică funcției sau meseriei ocupate.
Prezentând evoluția în timp a salariului minim de bază, așa cum rezultă din CCM și actele adiționale la acestea, încheiate la nivel de unitate și grup de unități, în perioada 2006-2010, pârâta a arătat că a aplicat reclamantului întocmai dispozițiile arătate in perioada in care acesta a fost salariatul pârâtei, societatea pârâtă având obligația legala de a respecta si a se încadra in prevederile CCM al unității sau in cele prevăzute in contractul colectiv imediat superior (CCM Grup de Unități) astfel incat prevederile CCM la Nivel de Ramura T. uri nu pot fi aplicabile in speța, fiind incidente cele la nivel de unitate si grup de unități feroviare. Mai mult pârâta a solicitat a se observa ca reclamantului i s-a stabilit si aplicat salariul, pornindu-se de la grila de salarizare minima prevăzuta in contractul colectiv al unității aplicabil perioadei reclamate, acestuia fiindu-i aplicat salariul corespunzător clasei de salarizare in care a fost încadrat, conform grilei de salarizare prevăzuta în anexa 1, la CCM C. M. aplicabil. Pârâta a aplicat reclamantului coeficientul de salarizare prevăzut in CCM C. M., acesta fiind cel puțin egal (sau mai mare) cu coeficientul prevăzut in CCM încheiat la nivel imediat superior, respectiv cel încheiat la nivelul Grupului de Unități F. e. S-a subliniat de către pârâtă că la negocierea, încheierea si semnarea contractelor colective la nivelul unității a respectat si dispozițiile CCM Unic la Nivel National pe anii 2007-2010, care are un caracter normativ larg, fiind general aplicabil, acest contract colectiv încheiat la nivel național stipulează la art.40 alin.4, drepturi chiar mai mici decât cele negociate si acordate de pârâtă, întrucât acesta prevede ca "salariul de baza minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, in medie, este de 440 lei, adică 2,59 iei/ora, începând cu 1 ianuarie 2007", ulterior, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, a fost de 670 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2011 (deci sub nivelul salariului minim din cadrul societății pârâte) acesta fiind reglementat prin art.l din HG nr.1193/2010 (publ.in MO nr.824/_ ), iar începând cu data de_ f executivul a stabilit prin HG nr.1225/2011 ( publicata in MO nr.922/_
), ca salariul minim brut garantat in plata sa fie in suma de 700 lei.
Pârâta a mai precizat că se impune a se ține cont si de restricțiile impuse de lege, in ceea ce privește negocierea si încheierea CCM la nivelul unității in materie de salarizare, respectiv de dispozițiile imperative stabilite la art 30 din Legea 329/2009, care menționează expres si neechivoc, că: " contractele colective de munca se negociază in condițiile legii, dupa APROBAREA bugetelor de venituri si cheltuieli, ale operatorilor economici, in limitele si condițiile stabilite prin bugete "
- or relativ la acest fapt bugetele aprobate la SNTFM C. M. SA - nu au permis creșterea salariului minim brut stabilit in CCM - ul incheiat la nivelul ramurii.
De asemenea pârâta apreciază că trebuie avute în vedere și dispozițiile art.153 al Legii nr.62/2011 - a dialogului social - care dispune expres: " conform principiului recunoașterii reciproce orice organizație sindicala legal constituita poate incheia cu un angajator sau cu o organizație patronala orice alte tipuri de acorduri, convenții sau "înțelegeri, in forma scrisa, care reprezintă legea părților si ale căror prevederi sunt aplicabile numai membrilor organizațiilor semnatare" - sens in care se impune ca instanța sa dea importanta cuvenita CCM -ului incheiat la nivelul unității,care nu a fost atacat de niciunul dintre salariați.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține că, recursul este fondat pentru motivele ce se vor prezenta în continuare.
Criticile aduse hotărârii sunt doar în parte întemeiate.
Astfel, în ce privește prima critică referitoare la greșita soluționare a capetelor de cerere privitoare la stabilirea și acordarea diferențelor de salariu rezultate din salariul minim brut în cuantum de 700 lei prevăzut la art. 41 alin. 3 lit. a și b din CCM la nivel de ramură de transporturi pentru anii 2008-2010, se constată că este neîntemeiată.
În mod corect prima instanță a reținut că solicitarea reclamantului este în sensul acordării și obligării pârâtei la plata unui salariu determinat prin luarea în calcul a salariului minim brut de 700 lei stabilit în contractul colectiv de ramură transporturi feroviare pe anii 2008-2010 și a coeficienților stabiliți prin CCM la nivel de unitate pe anii 2008-2010.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și respectiv, la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamanții nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul al salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții recurenți nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamanți faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta salariul de bază mai mic pentru fiecare din salariații reprezentați în cauză.
Concluzia este că negocierea la nivel de grup de unități a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamanții recurenți, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii
în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Așa fiind, Curtea apreciază superfluă cercetarea celorlalte aspecte din această critică, aceasta conturându-se ca neîntemeiată pentru considerentele dezvoltate în cele ce preced.
În privința celorlalte critici referitoare la respingerea cererii de acordare a ajutorului financiar de Crăciun, Paști și Ziua F. ului se constată că aceasta este întemeiată.
Prima instanță în mod greșit a reținut, așa cum se arată în critică faptul că solicitarea a fost de obligare a pârâtelor la plata diferențelor de ajutoare financiare de Crăciun, Paști și Ziua F. ului între cele încasate și cele recalculate prin luarea în considerare la stabilirea salariului a salariului de bază minim de 700 lei, în realitate cererea fiind de obligare a pârâtelor la plata acestor ajutoare financiare prin luarea în considerare a salariului calculat potrivit pct. 1 din cerere, aceste ajutoare financiare nefiindu-i acordare deloc în anul 2010.
Această cerere a reclamantului este întemeiată.
Reclamantul și-a întemeiat cererea pe clauzele Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. nr. 2386/2006 prelungit ulterior prin două acte adiționale înregistrate la MMFPS sub nr. 370/_ și nr. 629/_ .
Potrivit acestui contract colectiv de muncă art. 71 alin. 1 pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia personalul companiei va primi un salariu echivalent cu salariul de bază de încadrare cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare din luna decembrie a anului respectiv.
O interpretare corectă a acestei clauze contractuale duce neîndoielnic la concluzia că acest ajutor este un drept al salariatului de vreme ce s-a folosit sintagma "salariații vor mai beneficia…";.
Nu poate fi reținută ca întemeiată apărarea pârâtei SNTFM "C. M. "; SA făcută în fața primei instanței, nereluată în întâmpinarea depusă în recurs, potrivit căreia pentru anul 2010 nu există obligația de plată a ajutoarelor financiare, întrucât prin CCM la nivel de unitate pe anii 2009/2010, prelungit prin actul adițional nr. 1713/_, plata acestor ajutoare ar fi fost suspendată.
Aceasta întrucât nu poate fi primită motivarea pârâtei potrivit căreia este subînțeles că CCM la nivel de grup de unități feroviare încheiat pe anii 2009/2010 se poate aplica doar în condițiile compatibilității acestuia cu dispozițiile legale, respectiv cu dispozițiile Legii nr. 329/2009, dat fiind că s-ar accepta invocarea propriei culpe în neexecutarea unui contract ce constituie legea părților.
În același timp este de observat că sursa din care se efectua plata acestor ajutoare financiare nu era bugetul aprobat în condițiile arătate de pârâtă ci conform clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din fondul creat de pârâtele semnatare, prin rețineri din venitul brut realizat de salariați.
Nu poate fi acceptată nici motivarea pârâtei în sensul că avea obligația respectării CCM la nivel de unitate care așa cum s-a arătat prevedea suspendarea plății ajutoarelor de Crăciun, Paști, Ziua F. ului și salariul suplimentar pentru anul 2010, întrucât s-ar confirma încălcarea dispozițiilor art. 11 și 30 și art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 în vigoare la data derulării raporturilor contractuale dintre părți.
Nici susținerea în ce privește salariul suplimentar în sensul că acordarea acestuia ar fi fost sub condiția posibilității nu poate fi reținută întrucât nu acest lucru rezultă din clauza înscrisă la art. 30 alin. 1 din CCM la nivel de grup de unități feroviare unde se prevede că "pentru munca ireproșabilă în cursul unui an
calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu supliment echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.";
Dimpotrivă, rezultă din termenii clauzei caracterul imperativ al acordării acestui salariu.
Pârâta face trimitere în privința acestui salariu suplimentar tot la CCM încheiat la nivel de unitate care așa cum s-a arătat nu poate fi avut în vedere cât timp nu respectă CCM la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități transporturi feroviare.
Așadar, nici considerentele de interpretare a clauzei nu pot fi primite.
În raport de această ultimă critică apreciată ca întemeiată, în baza art. 312 alin. 1, 2 și 3 teza I-a din C.pr.civ. urmează să admită recursul reclamantului și să modifice în parte hotărârea atacată în sensul obligării pârâtelor la plata către reclamant a sumelor reprezentând ajutoarele financiare de Paști, Crăciun, Ziua F. ului și a salariului suplimentar, aferente anului 2010.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul T. S. împotriva sentinței civile nr. 2678 din_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte cererea formulată de reclamantul
T. S. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. M. "C. M. "; SA și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. ";SA- S. T. și în consecință obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând primele de Paști, Ziua F. ilor și Crăciun, precum și a salariului suplimentar aferent anului 2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. T.
N.
M.
D. C.
G.
Grefier,
S. -D. G.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: C. N. C.
