Sentința civilă nr. 5312/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5312/2013

Ședința publică de la 25 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. G. Z.

Asistent judiciar: I. R. Asistent judiciar: A. Ș. Grefier: C. S.

Pe rol se află judecarea cauzei litigii de muncă privind pe reclamant S. N. T. D.

I. și pe pârât C. N. DE C. F. C. SA, având ca obiect drepturi bănești. Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 18 martie 2013,

fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data respectivă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ sub nr._ reclamantul S. N. T. D. I., în numele membrului de sindicat Sfârloagă R. Aurelian a chemat-o în judecată pe pârâta C. N. DE CĂI F. "C. "; S.A. și i-a solicitat instanței să o oblige pe pârâtă la plata către fiecare angajat a sumelor de bani actualizate în raport cu rata inflației din ziua efectuării plăților reprezentate de drepturi salariale cuvenite pentru prima de Paște, prima de Crăciun și Prima de Ziua Feroviarului aferente anilor 2009, 2010 și 2011, toate cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare pentru fiecare angajat. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că aceste drepturi salariale sunt prevăzute în contractele colective de muncă pe anii 2009, 2010 și 2011 și cu toate acestea pârâta nu le-a plătit.

La dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: act adițional la contractul colectiv de muncă la nivel de Grup de unități din Transportul feroviar pe anii 2006 -2008 din luna iunie 2008, și din 28 decembrie 2010, contractul colectiv de muncă la nivel de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008.

Prin întâmpinare depusă la dosarul cauzei la data de 25 iulie 2012 (fila 24) pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.

Pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că întrucât în speță, la nivel de angajator există contract colectiv de muncă, nu este aplicabil cel încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar. Legat de acest aspect pârâta a arătat că în speță, contractul colectiv de muncă invocat de reclamant a fost valabil numai până la data de 31 ianuarie 2011, pretențiile reclamantului pentru anul 2011 fiind prin urmare neîntemeiate.

Pentru anul 2009 pârâta a invocat excepția prescripției extinctive pentru ajutoarele materiale aferente Zilei Feroviarului și Paști pentru anul 2009. Cu privire la drepturile solicitate pentru anii 2010 și 2011 pârâta consideră că acțiunea reclamantului este total neîntemeiată și nejustificată,întrucât în contractele colective de muncă pe anii 2009, 2010 și 2011 s-a prevăzut că nu se acordă primele de Paști, Crăciun și Ziua Feroviarilor.

Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:

Excepția inadmisibilității invocată în întâmpinare este neîntemeiată întrucât contractele colective de muncă nu pot să conțină prevederi contrare celor încheiate la nivel superior, care pot să fie prin urmare invocate, indiferent ce s-a prevăzut la nivel inferior (art. 8 din Legea nr. 130/1996).

Excepția prescripției extinctive este întemeiată cu privire la prima de Paști și prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2009, raportat la aceste drepturi s-a împlinit termenul de 3 ani prevăzut de lege (art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii).

Pe fond instanța constată următoarele:

Reclamantul solicită în numele membrului de sindicat drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2008 prelungit ulterior. După cum arată însă în mod corect pârâta, din actul adițional depus la fila 11 rezultă că acest contract s-a prelungit în anul 2011, doar până la data de 31 ianuarie.

În consecință, având în vedere că toate primele solicitate de reclamant sunt exigibile ulterior acestei date, pentru anul 2011, nu există niciun temei legal sau contractual pentru acordarea acestora, motiv pentru care cererea se va respinge ca neîntemeiată în această privință.

În privința celorlalte drepturi solicitate de reclamant acțiunea este întemeiată. Astfel, aceste drepturi sunt prevăzute de contractul colectiv de muncă încheiat între părți, prelungit și valabil pe anii 2009-2010, după cum rezultă din actele adiționale depuse la dosarul cauzei. Susținerea pârâtei în sensul că pentru anul 2010 s-ar fi prevăzut că nu se acordă primele solicitate este neîntemeiată întrucât aceasta nu se verifică prin actele depuse la dosarul cauzei.

Astfel, niciunul dintre actele adiționale depuse la dosar nu conține o astfel de mențiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare.

Admite excepția prescripției extinctive invocată prin întâmpinare și respinge ca prescrisă acțiunea reclamantului privind prima de Paști și Prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2009.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. N. T. D. I. cu sediul în B., P. G. de N., cam . 137, 138, 139, nr. 1-3, în numele membrului de sindicat Sfârloagă R. Aurelian, cu domiciliul în Dej, str. Unirii, nr. 10, bl. A6, ap. 17, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta C. N. DE CĂI F. "C. "; S.A, cu sediul în B., bd. D. G.

, nr. 38, sector 1.

Obligă pe pârâtă să plătească membrului de sindicat Sfârloagă R. Aurelian prima de Crăciun pentru anul 2009, prima de paști pentru anul 2010, prima aferentă zilei feroviarului pentru anul 2010 și prima de Crăciun pentru anul 2010, în cuantum cel puțin corespondent nivelului clasei 1 de salarizare.

Respinge în rest ca neîntemeiată acțiunea. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi,_ .

Președinte,

B. G. Z.

Asistent judiciar,

I. R.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

C. S.

Red. 4 ex., BGZ/CS, 26 Martie 2013

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5312/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă