Decizia civilă nr. 3912/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2013)

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 3912/R/2013

Ședința publică din data de 08 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: A. B.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL

M. C. N. și P. M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 10047 din 10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanții intimați B. I. M., S. M., S. V. M., Z.

O. E., D. M., G. E. și pârâtul intimat C. N. P. G. L.

C. -N., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că prin motivele de recurs, pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul prev. art. 242 al.2 C.pr.civ.

Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 10047 din 10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de reclamanții B. I. M., S. M., S. V. M., Z. O. E., D. M., și G. E. ,

împotriva pârâților C. N. P. "G. LAZĂR"; C., C. LOCAL AL

C. -N. și P. M. C. -N. și în consecință: a fost obligată pârâta C. N. P. "G. LAZĂR"; C. să calculeze și să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, respectiv pentru perioada_ și până la_, potrivit prevederilor Legii nr. 221/2008, ale Legii - cadru nr. 330/2009 și a legii nr. 285/2010 și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011, au fost obligați pârâții C. LOCAL AL M. C. -N. și P. M. C. -N. să aloce fondurile necesare plăților drepturilor salariale solicitate și au fost obligați pârâții la plata în solidar a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
În drept, a reținut evoluția în timp a reglementărilor incidente. Astfel, art.1 alin.1 din O.G. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 pentru personalul din învățământ prevede că în cursul anului 2008 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, stabilite potrivit prevederilor OUG nr. 68/2004 se majorează.
- Prin Legea nr. 221/2008 s-a aprobat O.G nr. 15/2008 si s-a stabilit o majorare a valori coeficientului de multiplicare prevăzut pentru funcțiile didactice de predare cu grad didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate si pentru funcțiile didactice auxiliare.
- Prin OUG 136/2008, s-au stabilit alte valori ale coeficienților de multiplicare pentru perioada octombrie-decembrie 2008, si s-a amânat aplicarea Legii nr. 221/2008.

La data de_ a fost adoptată OUG nr. 151 prin care s-a modificat titlul OG 15/2008 si coeficientul de multiplicare în sensul stabilirii unui cuantum inferior celui stabilit prin Legea nr. 221/2008.

- Aceste două Ordonanțe de Urgență nr. 136 si nr. 151 din 2008 au fost declarate neconstituționale.

Legea nr. 221/2008 a fost de asemenea declarată constituțională si prin Decizia nr. 3/2011 a Î.C.C.J. s-a decis că acest act normativ constituie temeiul legal pentru drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice pentru perioada _

-_ .

A fost reținut că reclamanții din prezenta acțiune au calitate de cadre didactice, la C. N. P. "G. Lazăr"; așa cum rezultă din adeverința nr.196/_, instituție de învățământ care este finanțată din fonduri alocate prin bugetul local al M. C. -N. de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii.

S-a arătat că potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ pentru funcțiile didactice avute de către membrii de sindicat, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este 400,00 lei, care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, începând cu data de_, astfel că după intrarea în vigoare a Legea nr.221/2008 unitatea de învățământ avea obligația să calculeze pentru reclamanți și să plătească acestora după cuprinderea sumelor în bugetul local salariile conforme cu acest act normativ, obligație pe care nu și-a respectat-o.

Unitatea de învățământ pârâtă"; a continuat însă să plătească reclamanților salarii în baza altor acte normative pentru perioada_ -_ deși Legea nr. 221/2008 reprezintă singurul temei de drept în ce privește salarizarea personalului din învățământ.

S-a reținut că potrivit art.30 alin.5 din aceeași lege, se prevede că în anul 2010 personalul aflat în funcție la_ își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009 la care se adaugă sporurile care se introduc in acesta, potrivit anexelor la prezenta lege, iar sporurile prevăzute in anexe rămase in afara salariului de bază se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009, în același sens fiind și disp.art.5 alin.1 din OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, începând cu luna ianuarie 2010 personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își păstrează salariul de încadrare brut, avut la această dată, fără a fi afectat de măsurile de

reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, prevăzute la art.10 din Legea nr. 329/2009.

De asemenea instanța a avut în vedere și disp.art.1 din Legea nr. 285/2010, care prevede că începând cu_ cuantumul brut al salariilor de bază de încadrare astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

Din analiza acestor texte legale, instanța a apreciat că rezultă faptul că în cursul anului 2010, salariul de bază nu putea fi stabilit sub nivelul celui din luna decembrie 2009, iar salariul de bază pe anul 2011 nu putea fi mai mic decât cel cuvenit în luna decembrie 2009, diminuat cu 25% în luna iulie 2010 și apoi majorat cu 15% începând cu luna octombrie 2010.

S-a reținut d einstanță că potrivit Deciziei nr.3/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, Legea nr. 221/2008, declarată constituțională prin Decizia nr.1093/_ a Curții Constituționale, prin care a fost probată OG 15/2008 constituie singurul temei de drept pentru drepturile salariale cuvenite personalului din învățământ pentru perioada_ -_, precum și faptul că prin Decizia nr.11/2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție, personalul didactic din învătamant aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu prevederile OG nr.15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Instanța a invocat și Jurisprudența CEDO care a statuat ca poate fi considerat un bun in sensul art.1 din Protocolul Aditional și interesul patrimonial al subiectului de drept care poate avea o speranță legitimă în realizarea acestuia, speranță ce poate rezulta din dispozițiile exprese ale legii, astfel că reclamanții se bucură de o speranță legitimă în realizarea dreptului la un salariu calculat potrivit dispozițiilor Legii nr.330/2009 și nr. 285/2010 deoarece acest drept salarial a fost reglementat expres și a fost confirmat de Î. Curte de C. si Justiție prin Decizia nr. 11/2012.

În ce privește existența obligației pârâtilor de rândul 2 și 3 în plata drepturilor reclamantul a arătat că aceasta rezultă din prevederile art.137 alin. 1, 3 și 5 lit. a și c din Legea nr.84/1995 a învățământului și a prevederilor art.104 din Legea nr.1/2011 a educației naționale, care se referă la finanțarea unităților de învătământ preuniversitar de stat din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de la bugetul de stat si din alte surse potrivit legii, finanțare care cuprinde printre altele cheltuielile de personal.

S-a precizat că, P. care exercită funcția de ordonator principal de credite, are obligația de a propune proiectul bugetului local spre aprobare C. ui Local, iar acesta trebuie, în condițiile legii să hotărască și în ceea ce privește pe plan local educația. Așa cum prevăd art.63 alin. 4, art.36 alin. 1 lit d. și alin.

6 lit.a pct. 1și art.45 alin. 2 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții P. municipiului C. -N. și C. local al municipiului C. -N. .

Prin recursul formulat, C. Local al municipiul C. -N., reprezentat prin primar, E. Boc, solicită admiterea recursului si modificarea sentinței atacată, in sensul respingerii acțiunii formulata de reclamanți, față de C. Local al M. C. -N. .

Prin motivele recursului s-a criticat hotărârea în privința omisiunii de a se avea în vedere următoarele aspecte:

Pentru acordarea sumelor care se cuvin personalului din unitățile de invatamant se impune ca acestea sa fi fost calculate in mod corect, sa fî fost prevăzute in bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local, scop în care era necesar ca partenerii sociali sa procedeze la identificarea surselor de finanțare inainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, in vederea includerii respectivelor drepturi in actele normative care le reglementează si achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de invatamant.

S-a arătat că pârâtului îi revenea doar sarcina deschiderii de credite către instituțiile de invatamant, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu disp. art. 39 alin 6 din Legea 273/2006, după ce în prealabil partenerii sociali au urmat etapele necesare.

În aceeași ordine de idei a arătat că potrivit art.104 alin.2 din Legea 1/2011, finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugata si alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile si alte drepturi salariale in bani, stabilite prin lege, precum si contribuțiile aferente acestora...], iar alin. 5 prevede: Finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii si sectoare ale municipiului București, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului școlar al M. București; De asemenea, alin. 6 Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de invatamant preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina autorităților administrației publice locale. Așadar, observam ca, unitățile de invatamant preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza isi desfășoară activitatea, de la bugetul local si din alte surse, urmând ca finanțarea de baza sa se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de invatamant, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.

Pârâtul a făcut referire și la art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, in termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Din prevederile arătate pârâtul a concluzionat că pentru a aloca fonduri pentru cheltuielile de personal, este imperios necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de invatamant sa fi fost calculate in mod correct, sa fi fost prevăzute in bugetul de stat- aceasta pe de-o parte, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local, instituția noastră facand doar deschiderea de credite către instituțiile de invatamant, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu disp. art. 39, alin. 6 din Legea nr. 273/2006.

In subsidiar, in conformitate cu prevederile art. 312 C. proc civ. solicită admiterea recursului declarat, învederând următoarele argumente:

Pentru motivarea solicitării subsidiare din recurs, pârâtul a invocat disp. Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, potrivit cărora unitățile de invatamant au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale ale acestora, precum și ale Legii 293/_ care prevăd că sumele defalcate din taxa pe valoarea

adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de invatamant preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene dupa consultarea consiliului județean, a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de munca si Solidaritate Sociala, dupa caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.

În privința criticii privind cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina recurentei, pârâtul a apreciat că instanța de fond nu și-a îndeplinit rolul activ, in conformitate cu art. 274 alin. 3 Cod.pr.civ. coroborat cu art. 129, alin 4 si 5, stabilind un cuantum nejustificat de mare al acestora raportat la culpa noastră procesuală precum și la gradul de dificultate al cauzei, considerând că instanța trebuia să reducă cuantumul acestor cheltuieli, având în vedere faptul că gradul de dificultate al cauzei, implicând munca prestată de către avocat, este unul redus, acțiunea solutionandu-se in doar un termen de judecata.

În susținerea criticii a invocat Dec.nr.492/2006 a Curții Constituționale, care a statuat că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță psfe hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

În sprijinul criticii a invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

P. M. C. -N., E. Boc, prin recursul formulat, solicită admiterea recursului si modificarea sentinței atacate, in sensul respingerii acțiunii formulata de reclamanți, față de P. M. C. -N., E. Boc.

Prin motivele recursului s-a criticat hotărârea pentru respingerea greșită a excepției lipsei calității procesual pasive, având în vedere următoarele dispoziții legale: art. 63, alin.4, lit a) din Legea 215/2001 in exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1 lit c) (atribuții privind bugetul local), potrivit căruia primarul exercita funcția de ordonator principal de credite al bugetului local. In considerarea normelor amintite anterior, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari, sau terțiari de credite, dupa caz, in raport cu sarcinile

acestora in condițiile legii.

- Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 - Legea Educației N. e - prin Art. 104, alin. 1 care stabilește că: Finanțarea de baza asigura desfășurarea in condiții normale a procesului de invatamant la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Totodată, potrivit alin. 2 arătam ca: Finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugata si alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile si alte drepturi salariale in bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora[...]. In acest sens, alin. 5 prevede: Finanțarea de baza aprobata anual

prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii si sectoare ale municipiului București, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București;

Art.104, alin. 6 din Legea 1/2011 potrivit căruia " Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de invatamant preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina autorităților administrației publice locale. Din aceste dispoziții legale rezultă în opinia recurentului că, unitățile de invatamant preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza isi desfășoară activitatea, de la bugetul local si din alte surse, urmând ca finanțarea de baza sa se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de invatamant, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.

Raportat la aceste considerente, pârâtul a făcut referire și la art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, in termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat in Monitorul Oficial al României, Partea I. Din coroborarea textelor menționate, pârâtul a concluzionat că pentru a aloca fonduri pentru cheltuielile de personal, este imperios necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de invatamant sa fi fost calculate in mod correct, sa fi fost prevăzute in bugetul de stat- aceasta pe de-o parte, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu disp. art. 39, alin. 6 din Legea nr. 273/2006.

Pentru motivarea solicirării subsidiare din recurs, pârâtul a invocat disp. Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, potrivit cărora unitățile de invatamant au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale ale acestora, precum și faptul ca bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012 insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantului, iar potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de invatamant preuniversitar de stat, repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene dupa consultarea consiliului județean, a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de Munca si Solidaritate Sociala, dupa caz,

in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.

În privința criticii privind cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina recurentului, acesta a apreciat că instanța de fond nu și-a îndeplinit rolul activ, in conformitate cu art. 274 alin. 3 Cod.pr.civ. coroborat cu art. 129, alin 4 si 5, stabilind un cuantum nejustificat de mare al acestora raportat la culpa noastră procesuală precum și la gradul de dificultate al cauzei, considerând că ar fi trebuit să reducă cuantumul acestor cheltuieli, având în vedere faptul că gradul de dificultate al cauzei, implicând munca prestată de către avocat, este unul redus, acțiunea solutionându-se în doar un termen de judecata.

În susținerea criticii a invocat Decizia nr.492/2006 a Curții Constituționale care a statuat că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor din motivel e recursurilor

ce pot fi circumscrise motivului de recurs prev.de art.306 pct.9 din C.pr.civ.,

Curtea constată că hotărârea este legală, iar recursurile nefondate pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare

Se constată, că în esență, cele două recursuri cuprind aceleași critici referitoare la lipsa de calitate procesuală pasivă și la procedura de finanțare a unităților de învățământ preuniversitar.

Criticile sunt neîntemeiate.

Astfel sub aspectul lipsei de calitate procesuală pasivă se constată că prima instanță a soluționat excepțiile în mod corect, printr-o corectă aplicare a dispozițiilor legale.

În acest sens sunt de reținut în privința C. ui local următoarele:

Sub aspectul finanțării unităților de învățământ preuniversitar pentru perioada din litigiu sunt de observat dispozițiile art.167 din Legea nr.84/1995 care prevăd că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

Sub acest aspect se impune a fi observat aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de

asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.

În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliu local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001, și răspunde pentru îndeplinirea standardului de calitate și de cantitate în furnizarea serviciilor publice și de utilitate publică descentralizate.

C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică astfel că, împrocesuarea acestuia s-a făcut în considerarea calității de reprezentant a unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Nu-i înlătură C. ui Local obligația impusă prin hotărâre, faptul că există și participarea în cadrul procedurii de alocare a fondurilor necesare finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat și a altor instituții, întrucât așa cum s-a arătat, C. local are și el atribuții proprii în procesul de finanțare, iar dispozițiile legale mai sus arătate, precum și cele ale Legii nr.195/2006 și Legii nr.273/2006 prevăd o implicare a Consiliilor locale care presupune inițiativă și colaborare cu celelalte instituții implicate.

În ce privește criticile aduse hotărârii de către pârâtul P. municipiului

C. -N. sunt de reținut dispozițiile art.63 alin.4 lit.a și b din Legea nr.215/2001 care reglementează atribuțiile primarului ca ordonator de credite între care este și aceea de întocmire a proiectului bugetului local precum și dispozițiile art.62 alin.1 din aceeași lege care prevăd pentru primar calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale titulara patrimoniului din care face parte și bugetul local.

Considerațiile făcute cu privire la recursul pârâtului C. ui Local referitoare la motivele invocate de finanțare ale unităților de învățământ preuniversitar de stat și la procedura de finanțare sunt valabile și pentru pârâtul

P. municipiului C. -N., astfel că ele sunt menținute și în privința criticilor aduse de acest pârât, sub acest aspect.

Astfel devine evident faptul că, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.

Se impunea fi observat pentru netemeinicia criticilor și faptul că prin sentința atacată nu s-a dispus plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.

Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.

În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamanților, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.

Cât privește practica judiciară pe care o invocă recurenții C. Local C.

-N. și P. municipiului C. -N., aceasta diferă de cauza dedusă judecății în prezentul dosar, în condițiile în care recurenții fuseseră obligați în cauzele invocate prin recurs direct la plata drepturilor salariale către cadrele didactice, iar nu la alocarea fondurilor necesare acestor plăți către unitățile de învățământ, cum s-a dispus în prezenta cauză.

În privința criticilor aduse hotărârii de cei doi pârâți recurenți, referitoare la modul de aplicare al art.274 din C.pr.civ. referitor la acordarea cheltuielilor de judecată în procesul civil, Curtea constată că aceste critici sunt neîntemeiate.

Pârâții evocând considerentele deciziei nr.492/2006 a Curții Constituționale și reperele CEDO în acordarea cheltuielilor de judecată a invocat lipsa de rol activ a instanței în a aprecia a onorariul perceput de avocatul reclamanților, în raport de culpa lor procesuală și de gradul de dificultate al cauzei.

Criticile sunt neîntemeiate.

Art.274 alin.3 C.pr.civ., care permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, este menit să împiedice abuzul de drept prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.

În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere avât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus pregătirii apărării în cauză, deturnat de elemente precum complexitatatea, dificultatea litigiului.

Raportat la aceste considerații, precum și faptul că onorariu trebuie să fie rezonabil, Curtea constată că onorariul de 600 lei convertit de prima instanță în cheltuieli de judecată în sarcina pârâților, nu este nerezonabil și neproporțional cu munca depusă de avocat.

Astfel, problemele de drept ridicate de excepțiile ridicate de pârâți, precum și de obiectul acțiunii introductive, au necesitat un efort de documentare legislativă și jurisprudențială de apreciere a dispozițiilor legale incidente la obiectul cauzei și excepțiilor neputându-se susține că dificultatea cauzei în sansamblul ei a fost una redusă și astfel intervenția instanței să se justifice.

Împrejurarea că soluționarea cauzei a implicat doar un termen de judecată, nu ține neapărat de dificultatea cauzei ci de conduita procesuală a părților, de a altor participanți la judecată, de lipsa unor incidente procesuale și altele.

Onorariul validat de prima instanță nu este nici nerezonabil, nefiind săvârșit un abuz care să se răsfrângă asupra pârâților.

Este evidentă culpa procesuală a pârâților în condițiile în care acțiunea a fost admisă față de el, astfel că solicitarea acestora din recurs de înlăturare a obligației la plata acestor cheltuieli nu poate fi primită.

În raport de cele expuse în baza dispozițiilor art.312 alin.1 din C.pr.civilă urmează ca recursurile să fie respinsă ca nefondate.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. M. C.

-N. și C. LOCAL AL M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 10047 din 10 iunie 2013 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

D. CIRSTINA G.

A. B.

red.N.M./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.U. P.

Decizia civilă nr. 3912/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3912/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă