Sentința civilă nr. 7630/2013. Contestație decizie sancționare salariat
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 7630/2013 Ședința publică de la 30 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: B. G. Z.
Asistent judiciar: B. -A. C. Asistent judiciar: A. Ș. Grefier: A. D.
Pe rol se află judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant C. A. C. și pe pârâta B. C. R., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29 aprilie 2013, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de azi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul C. A. C. în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 318/_ emisă de pârâtă, cu consecința restituirii în favoarea sa a contravalorii reducerii salariale de 10% aplicate la salariul de bază brut, pe o perioadă de 3 luni, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este angajat în cadrul pârâtei, la Sucursala Județului Cluj, în funcția de "manager relații corporate IMM"; iar în urma modificării produselor
B.C.R. urma să promoveze anumite teste în data de_ . Reclamantul a mai arătat că din cauza volumului mare al materialelor ce necesitau a fi parcurse și însușite, a trimis aceste materiale pe adresa personală de e-mail în data de_ și că acest aspect a fost adus la cunoștința pârâtei, ceea ce a condus la declanșarea cercetării disciplinare împotriva sa, motivat de o posibilă divulgare a produselor băncii. În urma cercetării disciplinare, pârâta a emis decizia contestată la data de_ . Reclamantul a apreciat că decizia atacată este nelegală, fiind emisă cu depășirea termenului de 30 de zile calendaristice prev. de art. 252 alin. 1 C. muncii iar starea de fapt reținută în cuprinsul acesteia este neconformă cu realitatea și chiar cu reglementările interne la care se face referire în această decizie. Reclamantul a mai susținut că reținerea în sarcina sa a unor acțiuni doar pentru că sunt reflectate ca atare în normele interne ale băncii este fără nici un sport probator, iar sancțiunea aplicată este la rândul său superfluă și vădit disproporționată în raport de gravitatea faptei, cu împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârșită și cu consecințele produse.
Pârâta B. C. R., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și a arătat că argumentele reclamantului privind netemeinicia deciziei nu pot fi primite. A mai arătat că fapta reclamantului a adus atingere regulilor stabilite, care sunt obligatorii pentru toți membrii colectivului, cu atât mai mult cu cât angajatorul este o instituție bancară în cadrul
1
căreia securitatea informației reprezintă o regulă supremă pentru orice salariat, astfel că decizia privind aplicarea sancțiunii disciplinare este întemeiată. În ceea ce privește înlocuirea sancțiunii disciplinare cu cea a avertismentului, pârâta a arătat că această cerere nu poate fi primită de către instanță, sancțiunea avertismentului fiind prea blândă în raport de condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin decizia nr. 318/_ emisă de Direcția de Resurse Umane din cadrul pârâtei B. C.
R. (f 16), reclamantul a fost sancționat cu reducerea salariului de bază brut lunar cu 10% pe o perioadă de 3 luni pentru faptul că în data de_, în timpul programului de lucru utilizând adresa de e-mail de serviciu a trimis către adresa de e-mail personală documente care sunt proprietatea băncii. În cuprinsul deciziei s-a reținut că prin abaterea disciplinară s-au încălcat următoarele reglementări interne ale băncii: regulamentul intern art. 50 lit. i, j, m; codul de etică art. 4.3.4, art. 4.3.5, art. 4.3.6, art. 4.3.6.4, produse tip credit pentru clienții tip corporate B_: art.
1.1 lit. a, b, c, d; securitatea informației în BCR C_: art. 2.2.1 lit. b.
Reclamantul a motivat transmiterea acestor informații pe căsuța proprie de e-mail prin faptul că trebuia să le studieze acasă în vederea susținerii unui examen și a arătat că ulterior au fost șterse. Apărările reclamantului au fost înlăturate cu motivarea că adresa de email a reclamantului nu furnizează o protecție adecvată în ceea ce privește confidențialitatea, integritatea și autentificarea informației ca cele oferite de BCR, existând posibilitatea ca aceste informații să fie cunoscute de terțe persoane, prejudiciind astfel dreptul de proprietate intelectuală a Băncii; având în vedere că informațiile transmise de salariat băncii erau clasificate ca fiind de uz intern, acestea trebuiau să circule doar în interiorul băncii; salariatul avea obligația de a cunoaște și respecta prevederile Codului de Etică, care menționează că angajații BCR nu trebuie să copieze și să disemineze materiale care prejudiciază acordurile de licență sau drepturile de autor.
Instanța precizează în primul rând că apărările reclamantului referitoare la nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 252 alin. 1 din Codul muncii sunt neîntemeiate. Astfel, prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 16/2012 (obligatorie pentru instanțe conform art. 330 ind. 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă) Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în interpretarea și aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității.
Prin urmare, în speță termenul de 30 de zile nu se calculează de la data la care a săvârșit reclamantul fapta care i se impută ci de la data la care s-a finalizat cercetarea disciplinară respectiv nota DRU nr. 29 din data de_, dată de la care s-au scurs mai puține de 30 de zile până la aplicarea sancțiunii.
Instanța apreciază de asemenea că sunt neîntemeiate apărările petentului referitoare la absența unui prejudiciu produs societății pârâte. Aceasta deoarece crearea posibilității ca terțe persoane să ia cunoștință de informații asupra cărora pârâta are un drept de proprietate intelectuală reprezintă în sine un prejudiciu produs societății pârâte, prin diminuarea siguranței informațiilor asupra cărora aceasta are un drept de proprietate intelectuală.
Faptul că petentul și-a trimis documentele în discuție pentru a le studia în vederea susținerii unui examen nu este, în sine, un motiv care să înlăture răspunderea sa disciplinară. Aceasta deoarece susținerea unui examen nu înlătură obligația reclamantului de a respecta reglementările interne ale băncii și nici nu echivalează cu o constrângere a reclamantului înspre săvârșirea unei abateri disciplinare. Cu toate acestea instanța apreciază că acest motiv este unul verosimil. De altfel, pârâta nu a susținut că nu ar fi acesta motivul pentru care și-a trimis reclamantul documentele pe căsuța sa de e-mail. În aceste condiții, în lipsa unor probe sau susțineri contrare, tribunalul reține pentru început că reclamantul nu a avut intenția de a disemina materialele în discuție sau de a le face cunoscute altor persoane.
Ceea ce apreciază instanța, însă, esențial și determinant în prezenta cauză este faptul că, deși se precizează în mod repetat, sub diverse formule, în reglementările interne ale băncii faptul că
2
angajatul are obligația de a nu pune în pericol proprietatea intelectuală a băncii, (de exemplu f 59, f 69, f 70, f 81, f 82), niciunde nu se exemplifică această punere în pericol prin trimiterea de către angajat a unor documente spre căsuța de e-mail proprie. De asemenea, instanța constată că din niciunul dintre documentele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că reclamantului i s-ar fi pus în vedere vreodată că trimiterea unor documente pe căsuța proprie de e-mail reprezintă o punere în pericol a produselor băncii sau că îi este interzis să trimită documente pe căsuța proprie de e-mail.
Raportând conduita reclamantului la cea pe care ar avea-o în mod normal o persoană obișnuită, instanța apreciază că în lipsa unei pregătiri specifice, reclamantul, nu ar fi avut cum să aibă, în mod normal, reprezentarea faptului că prin trimiterea unor materiale pe căsuța proprie de e-mail pune în pericol proprietatea intelectuală a băncii. În lipsa unor indicații specifice în acest sens, instanța apreciază că reclamantul nu se află în culpă pentru acest lucru.
Având în vedere cele reținute anterior, respectiv că (1) reclamantul nu a avut intenția de a disemina materialele în discuție sau de a le face cunoscute altor persoane și că (2) în mod neculpabil, reclamantul nu avea reprezentarea faptului că trimițând documente spre căsuța proprie de e-mail pune în pericol proprietatea intelectuală a băncii, instanța apreciază că în speță lipsește vinovăția reclamantului ca element al răspunderii sale disciplinare.
Prin urmare, instanța constată că decizia atacată prin prezenta acțiune a fost în mod nelegal emisă, motiv pentru care va admite acțiunea și va anula această decizie, cu consecința restituirii către reclamant a contravalorii reducerii salariale cu 10%, procent aplicat la salariul de bază brut pe perioada a 3 luni.
Instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. A. C., domiciliat în Dej, str. V. Ț. nr. 3, bl. B, sc. C, et. 1, ap.31, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, cu sediul în B., B-dul R. E. nr.5, sector 3.
Anulează decizia nr. 318/_ cu consecința restituirii către reclamant a contravalorii reducerii salariale cu 10%, procent aplicat la salariul de bază brut pe perioada a 3 luni.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
Președinte, B. G. Z. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, A. D. |
Red. BGZ/MG/CAB, 4 ex., _
3