Sentința civilă nr. 11762/2013. Cotestație decizie concediere
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 11762/2013
Ședința publică de la 05 August 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier A. -L. C.
Pe rol judecarea cauzei privind cererea formulată de reclamantul N. G. împotriva pârâtei SC M. R. T. S., SC M. R. T. S. PRIN
C. I. P. ÎN I. B. M., având ca obiect contestație decizie de concediere DISJUNS-_
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal lipsa fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Reclamantul declara ca nu are alte probe se solicitat.
Tribunalul, în temeiul art.167 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind legală, utilă și pertinentă soluționării cauzei și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, declara închisa faza de cercetare judecătorească si acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul susține acțiunea cum este formulata solicitând admiterea ei. Tribunalul reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul N. G. a chemat în judecată pârâta SC M. R. T. S., SC M. R. T.
S. PRIN C. I. P. ÎN I. B. M. și a solicitat anularea Deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, reintegrarea pe funcția deținută anterior desfacerii contractului individual de muncă și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale majorate precum si a tuturor drepturilor salariale indexate si actualizate care i se cuvin de la data ultimelor plăți până la reintegrarea efectivă pe postul deținut anterior, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul susține că a încheiat cu pârâta un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, că în temeiul acestui
contract de muncă a respectat toate obligațiile contractuale sui prevederile Regulamentului de ordine interioară și că la data de_ a semnat decizia de desfacere a contractului individual de muncă cu obiecțiuni.
Reclamantul mai susține că selecția angajaților pentru concediere a fost realizată în disprețul legii deoarece actul adițional care conține prevederile legate de criteriile de evaluare si concluziile aferente activității pe anul 2011 si anul 2013 i-au fost aduse la cunoștință după termenele fixate de angajator, că preavizarea cu precizarea desființării postului s-a efectuat înaintea evaluării, că semnarea actelor adiționale la contractul de muncă apare ca o manoperă dolosivă a pârâtei care nu a respectat propria decizie de evaluare, că procedura de comunicare a preavizelor nu a fost legal îndeplinită, că pârâta nu a notificat
I.T.M. C. si A.J.O.F.M. C. si că nu a fost respectat dreptul de preaviz.
În probațiune, reclamantul a depus acte adiționale semnate cu obiecțiuni, formulare de evaluare, preavize, Adresa nr. 0120/171/_, pontajul, fise de plată, Dispozițiile nr. 99/_ și nr. 4000/1429/_ și decizia de concediere. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantului motivând că reclamantul a fost concediat pentru motive care nu țin de persoana salariatului într-o etapă de concedieri colective, cu respectarea procedurii prevăzute de lege pentru efectuarea unei astfel de concedieri, că desființarea postului reclamantului a fost efectivă, reală si serioasă, că reducerea masivă a activității si desființarea posturilor au fost decise de organele competente ale societății, că au fost notificate A.F.O.F.M. și I.T.M. Dâmbovița si sindicatele,că au fost respectate prevederile legale cu privire la efectuarea concedierii colective conforme cu prevederile art. 69 din Codul Muncii și că în urma concedierii colective unele sectoare de activitate au fost închise definitiv iar unele posturi au
fost desființate fără să fie menținute în organigramă.
Analizând actele existente la dosar, instanța retine următoarele:
Reducerea masivă a activității si modificarea drastică a organigramei, respectiv desființarea posturilor din cadrul pârâtei a fost decisă de asociatul unic
S.C. M. T. S.A. prin Hotărârea din_ și Consiliul de Administrație prin Decizia nr. 22/_ . Aceste hotărâri au fost implementate prin Decizia directorului general nr. 263/_ din care rezultă că au fost desființate 77 de posturi din cadrul punctului de lucru Câmpia Turzii, din care două posturi tunători formatori, un post forjor, două posturi finisatori laminate, un post termist tratamentist, un post masinist pod rulant, 11 posturi lăcătus mecanic, două posturi sudor, trei posturi electrician, 32 posturi strungar, trei posturi frezor, două posturi rectificator, un post controlor de calitate, un post masinist masini mobile, un post operator calcul, un post sef secție, două posturi inginer, șapte posturi maistru tehnolog, un post funcționar economic, un post inspector de personal, un post contabil si un post conducător punct de lucru.
Din analiza organigramelor existente la dosar rezultă că posturile arătate anterior, inclusiv cel deținut de către reclamant, nu se mai regăsește în organigrama intrată în vigoare la data de_ .
Procedura concedierii colective a fost demarată prin notificarea nr. 4000/1508/_, comunicată sindicatelor A.J.O.F.M. si I.T.M. Dâmbovița la data de_ . Această notificare a fost comunicată către A.F.O.F.M. si I.T.M.
Dâmbovița deoarece pârâta are sediul social în județul Dâmbovița, iar I.T.M. C. si-a susținut necompetența în acest caz.
Această notificare conține informațiile relevante referitoare la intenția de efectuare de concedieri colective, respectiv numărul total de salariați, motivele care determină concedierea preconizată, numărul si categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere, criteriile avute în vedere potrivit legii si/sau contractelor colective de muncă pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor, măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii si compensațiile ce urmează să fie acordate salariaților concediați conform dispozițiilor legale si/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, data de la care sau perioada în care va avea loc concedierile, termenul înăuntrul căruia sindicatul sau după caz, reprezentanții salariaților pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea salariaților concediați.
În această notificare s-a menționat expres că criteriile avute în vedere potrivit legii si/sau contractele colective de muncă pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere sunt competența profesională, criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii construcțiilor de mașini în cazul competențelor egale și că aceste criterii de stabilire a ordinii de prioritate la concediere nu se aplică în cazul posturilor unice care se desființează ci numai acolo unde în același sector de activitate se mențin posturi similare ulteriore concedierii colective.
În perioada 28.06.-_ au avut loc întâlniri între reprezentanții sindicatelor si cei ai pârâtei în urma cărora au fost încheiate procesele verbale din datele de_ și_, întâlniri în care au fost analizate cazurile sociale care intrau sub protecția criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate la concediere, fără ca reclamantul să se numere printre aceste cazuri.
Prin Dispoziția nr. 466/_, pârâta a decis încetarea contractului individual de muncă a reclamantului încadrat în meseria de strungar începând cu data de_ în temeiul art. 65 si art. 68 din Codul Muncii.
Pârâta a avut în vedere restrângerea activității datorită condițiilor economice dificile, nerentabilități activității și pierderilor financiare înregistrate în anul 2011 si anul 2012 cuprinse în notificările cu nr. 4000 din datele de 27.06 si_ și a ținut cont că a respectat procedura cerută de lege pentru efectuarea de concedieri colective notificând sindicatele reprezentative, I.T.M. si
A.J.O.F.M. C., că a analizat criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere conforme cu prevederile contractelor colective de muncă la nivelul ramurii construcții de mașini prelungit până în luna martie 2012 si de prevederile art. 69 alin.3 din Codul Muncii republicat, că nu dispune de locuri vacante compatibile cu pregătirea profesională a reclamantului, că a comunicat termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare si condițiile în care aceasta avea posibilitatea să îl efectueze, că preavizul a fost efectuat în perioada 28.08-_ și că postul deținut de reclamant a fost desființat începând cu luna septembrie 2012.
Potrivit prevederilor art. 69 alin.2 din Codul Muncii republicat, în perioada în care au loc consultări cu sindicatul, pentru a permite acestuia să
formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligația să furnizeze toate informațiile relevate si să îi notifice în scris următoarele: numărul total de salariați, motivele care determină concedierea preconizată, numărul si categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere, criteriile avute în vedere potrivit legii si/sau contractelor colective de muncă pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor, măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii si compensațiile ce urmează să fie acordate salariaților concediați conform dispozițiilor legale si/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, data de la care sau perioada în care va avea loc concedierile, termenul înăuntrul căruia sindicatul sau după caz, reprezentanții salariaților pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea salariaților concediați.
Anterior emiterii deciziei contestate de către reclamant, pârâta a respectat prevederile legale arătate anterior, astfel că această decizie este emisă cu respectarea prevederilor art. 69 alin.2 din Codul Muncii republicat.
Potrivit prevederilor art. 65 din Codul Muncii republicat, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă si să aibă o cauză reală si serioasă.
Din analiza organigramelor existente la dosar si a conținutului acestor prevederi legale, instanța concluzionează că postul deținut de către reclamant a fost suprimat din structura pârâtei datorită condițiilor economice dificile, nerentabilității activității societății și pierderilor financiare înregistrate în anul 2011 si anul 2012 care este o cauză reală și serioasă care reprezintă adevăratul motiv al concedierii fără ca acesta să aibă rolul de a disimula existența unui alt motiv.
Potrivit prevederilor art. 76 din Codul Muncii republicat, decizia de concediere se comunică în scris reclamantului și trebuie să conțină în mod obligatoriu, printre altele, durata preavizului.
În cazul de față termenul de preaviz a fost comunicat reclamantului prin Adresa nr. 1872/2012 si a fost efectuat în perioada 28.08-_ iar Decizia de încetare a contractului individual de muncă a fost emisă la data de_ .
Critica reclamantului privind efectuarea evaluării anterior precizării desființării posturilor este lipsită de interes întrucât postul deținut de către reclamant a fost desființat efectiv în condițiile arătate anterior.
În urma evaluării, reclamantul a obținut media generală 4,50 în condițiile în care ultima medie pentru cele șapte posturi rămase după concediere a fost 4,50.
În această situație, pârâta a avut în vedere criteriul competentelor egale prevăzut de Contractul colectiv de muncă aplicabil.
Potrivit prevederilor art. 70 din Codul Muncii, republicat, angajatorul are obligația să comunice o copie a notificării arătată la art. 69 alin.2 către I.T.M., către A.J.O.F.M la aceeași dată la care a comunicat-o sindicatului.
În cazul de față, pârâta a comunicat notificarea către I.T.M. și A.J.O.F.M.
C. care s-a declarat necompetent si apoi către I.T.M. si A.J.O.F.M. Dâmbovița, județ în care își are sediul social.
Având în vedere cele ce preced, tribunalul apreciază decizia contestată ca legală si temeinică întrucât a fost respectată procedura prevăzută de lege si de contractul colectiv de muncă aplicabil în ceea ce privește concedierea colectivă, încetarea raporturilor de muncă a avut o cauză reală si serioasă, iar decizia contestată cuprinde dreptul de preaviz si perioada în care acesta a fost efectuat de către reclamantă iar cererea reclamantului ca nefondată, urmând să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către reclamantul N. G., dom. în loc.L. nr. 263, jud.C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat R.
A. din C. -N., C. D. nr. 14-16, sc. B, ap. 34, jud.C. în contradictoriu cu pârâta SC M. R. T. S., SC M. R. T. S. PRIN C. I. P. ÎN I. B. M., cu sediul în T., Soseaua
G. nr. 9-11, jud. Dâmbovița. Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 05 August 2013.
Președinte, P. U. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, A. -L. C. |
Red.UP/VAM 4 ex./_