Sentința civilă nr. 424/2013. Cotestație decizie concediere

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 424

Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: Brîndușa G.

ASISTENȚI: S. O. JUDICIARI: M. L. D.

GREFIER: C. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamantul D. B. V.

T., cu sediul în B. M., str. Ciprian P., bl. 6, sc. B, et. 1, ap. 25 jud. M. în contradictoriu cu pârâta SC E. S., cu sediul în B. M., str. F. nr. 10, jud. M., având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul D. B.

V. T., reprezentantul pârâtei SC E. S., avocat R. T. . Se prezintă martora Emanuela Boca.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul pârâtei SC E. S., avocat R. T. depune la dosar un set de înscrisuri reprezentând o cerere de reorganizare a activității de producție, întrunirea nr. 07/2012 din_ în limba engleză și tradusă în limba română, decizia internă nr. 157/_, raport per salariat, contract individual de muncă înregistrat sub nr. 115/_ . Învederează faptul că a comunicat un exemplar cu reclamantul D. B. V. T. .

Reclamantul D. B. V. T. arată că dorește să studieze înscrisurile ce i-au fost comunicate.

Instanța, pentru a da posibilitatea reclamantului să studieze înscrisurile comunicate, lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul D. B. V. T., reprezentantul pârâtei SC E. S., avocat R.

T. . Se prezintă martora Emanuela Boca.

A fost audiată martora Boca Emanuela Căpșunica, sub prestare de jurământ, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.

Reclamantul D. B. V. T. arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Reprezentantul pârâtei SC E. S., avocat R. T. arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul D. B. V. T. solicită admiterea cererii formulate, dorește să fie reangajat la societatea-pârâtă.

Reprezentantul pârâtei SC E. S., avocat R. T. solicită respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată. În susținerea cererii arată că la termenul trecut s-a susținut că nu a fost emisă decizie de concediere, contractul reclamantului expiraseră deja, cinci oameni au solicitat să fie angajați, dar nu au mai fost angajați.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra acțiunii de față,

Constată că prin cererea înregistrată la data de_ reclamantul D.

B. V. T. a contestat decizia nr. 170/_ a pârâtei S.C. E. S.R.L. prin care a fost concediat.

În motivarea contestației reclamantul a învederat că era singurul mașinist calificat și autorizat I.S.C.I.R. din unitate și după ce a fost concediat alți colegi au prestat activitatea lui, chiar câte 12 h /zi pentru că societatea avea de onorat comenzi mari.

Apreciind că a fost dat afară fără un motiv real și legal, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-l reintegreze.

În probațiune reclamantul a depus decizia nr. 170/_, certificat de absolvire a cursului de calificare, adeverință medicală, autorizație de deservent stivuitorist, preaviz.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestației și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, învederând că decizia nr. 170/_ a fost generată de dificultățile economico-financiare ale societății, urmări ale crizei economice.

Astfel, în anul 2012 a fost nevoită să recursă la o serie de restructurări concretizate prin concedieri individuale pentru motive care în țin de persoana salariatului, în baza art. 65 al. 1 Codul muncii.

Dificultățile economice au fost analizate de consiliul director al societății în luna august 2012, având ca rezultat emiterea hotărârii din data de_ prin care s-a decis disponibilizarea a 9 angajați.

Această hotărâre a avut ca urmare emiterea deciziei de concediere contestate.

Pârâta a învederat că din bilanțul la_ semnat și depus la ANAF la data de_ rezultă că în anul 2012 a înregistrat pierderi, comparativ cu anul 2011 când atât în iunie, cât și la sfârșitul anului, au înregistrat profit. În aceste condiții a fost nevoită să disponibilizeze personal.

Pârâta a mai învederat că, față de cele arătate, concedierea reclamantului are o cauză reală și serioasă, cu caracter obiectiv- fiind impusă de dificultățile economice ale societății, cu caracter precis, iar procedura concedierii a fost respectată întocmai.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul D. B. V. T. a fost angajatul societății pârâte S.C. E.

S.R.L. în temeiul contractului individual de muncă nr. 2. pe postul de mașinist.

Potrivit actului adițional la contractul individual de muncă, nedatat, depus la dosar, începând cu data de_ salariul de încadrare brut al reclamantului s-a modificat de la 1012 lei la 1213 lei.

Prin adresa din_ reclamantului i s-a adus la cunoștință faptul că postul său de mașinist se desființează și, începând de la data de_ până la data de_, beneficiază de termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare, conform art. 75 al. 1 Codul muncii.

Prin decizia nr. 170/_ s-a dispus încetarea contractelor individuale de muncă ale mai multor salariați ai pârâtei, printre care și reclamantul, cu începere de la data de_, în temeiul art. 65 al. 1 din Legea 53/2003.

În cuprinsul deciziei s-a consemnat că motivul încetării contractelor individuale de muncă salariaților menționați este reorganizarea prin restructurare din cauza reducerii comenzilor și a volumului de vânzare.

Conform art. 65 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desființarea locului de muncă trebuind să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Potrivit art. 76 lit. a și b din Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea și durata preavizului, art. 79 din Codul muncii, menționând că, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

În decizia nr. 170/_ s-a menționat că motivul de fapt al concedierii reclamantului este reorganizarea societății prin restructurare, cauzată de reducerea comenzilor și a volumului de vânzare.

În contextul în care reclamantul a contestat această decizie, susținând că, după concedierea lui, alți colegi i-au preluat activitatea desfășurată ca stivuitor, fiind obligați să muncească peste timpul normal de lucru de 8 ore, pentru onorarea comenzilor mari, pârâtei îi revenea sarcina, în baza art. 272 Codul muncii, de a proba contrariul, respectiv reducerea efectivă a postului de mașinist stivuitor, dar și cauza reală și serioasă invocată: aceea de scădere a comenzilor și volumului de lucru.

Or, pârâta s-a prevalat de înscrisurile depuse la filele 47-51- dosar cuprinzând situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii și contul de profit și pierdere, care atestă că în perioada_ -_ a înregistrat pierderi în cuantum de 301.925 lei, în condițiile în care, în aceeași perioadă a anului anterior, obținuseră profit în sumă de 263.832 lei, iar la punctul 3 lit.a din întâmpinare a susținut că analiza serioasă a situației evidențiate de acest bilanț din iunie 2012, finalizată și materializată în Hotărârea consiliului de administrație din data de_ (în care s-a dispus restructurarea societății), a fundamentat decizia contestată.

Însă, așa cum reiese din adresa de la fila 23 reclamantul a fost înștiințat despre desființarea postului de mașinist al S.C. E. S.R.L. cu 10 zile mai înainte de adoptarea hotărârii Consiliului de administrație din_ la care face referire pârâta și în care s-a analizat cu seriozitate balanța de profit/pierderi și s-a decis restructurarea societății( de la o dată anterioară), context în care existența obiectivă a cauzei desființării postului reclamantului, așa cum a fost invocată de pârâtă, pare neverosimilă.

Apoi, instanța reține că, deși potrivit afirmațiilor pârâtei decizia de concediere a fost generată de dificultățile economico-financiare ale societății, la data de_ reclamantului i s-a majorat salariul, iar începutul aceleiași luni, respectiv la datele de_ și_ pârâta a mai angajat 5 muncitori, măsuri care nu reflectă o situație de declin sau criză economică, ci mai degrabă, confirmă susținerile reclamantului referitoare la comenzile mari pe care pârâta trebuia să le onoreze.

De altfel, din cuprinsul contului de profit și pierdere la data de_ rezultă că în prima jumătate a anului 2012 cifra de afaceri și producția vândută de pârâtă au crescut față de aceeași perioadă de raportare a anului 2011.

În ce privește caracterul efectiv al desființării postului, condiție prevăzută de art. 65 al. 2 din Codul muncii pentru legalitatea concedierii, instanța constată, relativ la afirmațiile reclamantului că alți colegi necalificați în profesie au manevrat stivuitorul după plecarea lui, că pârâta nu a dovedit că postul ocupat de reclamant a dispărut ca necesitate funcțională și, ca urmare, apreciază că, în speță, concedierea reclamantului nu a fost justificată.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 78 Codul muncii, instanța va admite contestația formulată de reclamant și va anulează decizia de concediere nr. 170/_ doar în privința acestuia.

În temeiul art. 80 Codul muncii, instanța va dispune reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii conform contractului individual de muncă nr. 2. și a actului adițional din_ și va obliga angajatorul pârât la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii:_ și până la reintegrarea efectivă.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea

formulată de reclamantul D. B. V. T., domiciliat în

B. M., str. C. P. bl. 6 ap. 25 în contradictoriu cu pârâta S.C. E.

S.R.L. cu sediul în B. M., str. F. nr. 10 și, în consecință:

Anulează decizia de concediere nr. 170/_ în ce-l privește pe reclamantul D. B. V. T. ;

Dispune reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii conform contractului individual de muncă nr. 2. și a actului adițional din _

.

Obligă angajatorul pârât la plata unei despăgubiri către reclamant egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate de la data concedierii:_ și până la reintegrarea efectivă.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE

ASISTENȚI JUDICIARI

GREFIER

G. Brîndușa

O. S., D. M. L. M.

C.

Red.Tehnored.G.B. 4 ex. _

Com.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 424/2013. Cotestație decizie concediere