Sentința civilă nr. 2013/2011. Calcul salariu. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2013/F/2011 Ședința publică din data de 21 noiembrie 2011 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: C.

N.

, judecător

GREFIER: V.

V.

Cu participarea asistenților judiciari:

A. LS - C. V. M.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul H. I. prin Sindicatul Libertatea C. F. "; C., împotriva pârâtelor C. N. de C.

F. C. SA

prin S. C. R. de E., Î. și R. CF C.

și R.

  1. C. -reorganizată S. C. R. de E., Î. și R. CF C. ,

    având ca obiect calcul drepturi salariale.

    La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă numitul Corpadea Gheorghe, lipsă fiind părțile.

    Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

    Se constată că pârâta C. N. de C. F. SA B. - S. C. R. de E., Î. și R. CF C. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală potrivit apărărilor formulate în scris.

    Se prezintă numitul Corpadea Gheorghe care depune la dosar înscrisurile solicitate de instanță, respectiv: copia acțiunii introductive, copia răspunsului la întâmpinare și actele anexă, copia contractului individual de muncă referitor la reclamant, copia cărții de identitate, copia tabelului cu membrii de sindicat care au mandatat sindicatul să-i reprezinte și să promoveze acțiunea cuprinzând și semnăturile acestora. Interpelat fiind, arată că pentru ajutorul material pentru sărbătoarea de Crăciun nu s-au adunat semnături. Solicită instanței judecarea cauzei potrivit înscrisurilor existente la dosar. Întrebat fiind arată că nu are mandat de reprezentare a reclamanților în cauză.

    Tribunalul, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune referitor la petitul 3 din acțiune, respectiv de acordare a contravalorii bonurilor de masă începând din luna februarie 2009.

    În temeiul art. 283 lit.";c"; din Codul Muncii, act normativ în vigoare la momentul formulării acțiunii (_ ), care stipulează că cererile care au ca obiect un conflict individual de muncă, constând în plata unor drepturi salariale neacordate pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune și având în vedere că drepturile bănești obiect al acțiunii se circumscriu sferei drepturilor bănești cuvenite angajaților, asimilate drepturilor salariale, ce trebuie să aibă un regim juridic

    similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție, văzând momentul promovării cererii (_ ), tribunalul respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, pretenția fiind formulată în termen legal.

    Nemaifiind alte chestiuni prealabile soluționării cauzei, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și rămâne în pronunțare cu cauza.

    T R I B U N A L U L,

    Prin acțiunea civilă înregistrată inițial pe rolul Tribunalului C. sub nr._ și, urmare a disjungerii cererii formulată de organizația sindicală în numele salariaților domiciliați în județul Bistrița-Năsăud și declinării de competență a dosarului nou format cu nr._, înregistrată la această instanță sub nr._ din care s-a disjuns prezenta cererea și s-a reînregistrat sub nr. de mai sus, reclamantul H. I., prin Sindicatul "Libertatea C. F. C. a chemat în judecată pe pârâta C. N. de C. F. "C. "; S.A. B. și R. C. C., solicitând obligarea acesteia la plata indexată a următoarelor sume:

    1. salariul suplimentar pentru anii_, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în baza art. 32 din CCM pe anii_ -2010;

    2. ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de "Ziua feroviarilor";, Paști și Crăciun pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, în baza art. 65 din CCM din anul 2009;

    3. contravaloarea bonurilor de masă neeliberate din luna februarie 2009, echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă, în baza art. 1 din Legea nr. 142/1998, Ordinului MMSSF nr. 161/2009 și art. 77 din CCM în vigoare în anul 2009.

Motivele cererii sunt următoarele:

Art. 7 din Contractul colectiv de muncă în vigoare salariul cuprinde: salariul de bază, sporurile la salariul de bază, adaosurile și premiile.

Reglementarea nu contravine art. 38 din Contractul colectiv de muncă nr. 722/_ la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 potrivit căruia termenul de salariu reprezintă retribuția muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Potrivit art. 236 din Codul muncii Contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar potrivit art. 243 executarea acestuia este obligatorie pentru părți.

De asemenea, angajatorul are obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractele individual de muncă, astfel cum prevede art. 40 alin 2 din Codul muncii.

Potrivit prevederilor art. 32 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, înregistrat la Direcția de muncă și protecție socială a municipiului B. sub nr. 1631/_ și din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate înregistrat la Direcția de muncă și protecție socială a municipiului B. sub nr. 2591/_, pârâtele s-au obligat ca pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, să plătească salariaților un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

De asemenea, prin art. 65 din Contractul colectiv de muncă, pârâtele s-au obligat la plata unui ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun reprezentând un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, iar prin același art. s-au mai obligat la premierea salariaților cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare pentru "Ziua feroviarilor".

Părțile contractante au mai convenit, la art. 77 din Contractul colectiv de muncă, ca salariații să beneficieze de un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată, potrivit procedurilor de acordare și de calcul stabilite prin Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, Norma din_ de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobată prin HG nr. 5/1999 și Ordinul nr. 161/2009 privind stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masa pentru semestrul I 2009.

Pârâtele nu au onorat niciuna dintre obligațiile contractuale asumate prin contractele colective de muncă astfel că datorează, cu titlu de daune, salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009, respectiv 3 salarii de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, premiile pentru Ziua ceferiștilor, Paște și Crăciun aferente anului 2009, precum și tichetele de masă începând cu luna aprilie 2009.

Având în vedere devalorizarea monedei naționale de la data scadenței drepturilor salariale și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, cât și perspectiva devalorizării acesteia în continuare, s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale indexate cu rata inflației.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 7, 32, 65 și 77 din Contractele colective de muncă aplicabile perioadelor pentru care s-au solicitat despăgubirile în echivalentul drepturilor salariale neachitate; art. 38 și 43 din Contractul colectiv de muncă nr. 722/_ la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010; Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, Norma din_ de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobata prin HG nr. 5/1999 și Ordinul nr. 161/2009 privind stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I 2009; Codul muncii, art. 40 alin. 2, 236, 242, art. 283 lit. c; art. 41 alin. 5 din Constituția României.

Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 285 din Codul muncii.

Pârâta C. N. de C. F. "C.F.R."; S.A-prin S. "C. R. de E.

, Î. și R. C.F.";C., legal citată, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 453- 455 la Tribunalul Cluj și 548-550 la Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._ ) s-a opus admiterii acțiunii, solicitând respingerea acesteia ca nelegală și netemeinică.

În motivare s-au arătat următoarele:

  1. Cu privire la plata salariului suplimentar pentru anii_

    s-a arătat că bugetul de venituri și cheltuieli a pârâtei, societate comercială pe acțiuni cu capital social de stat, pentru anul 2007, nu a permis constituirea fondurilor necesare pentru acordarea salariului suplimentar.

    Pe anii 2008, 2009 pârâta nu a avut aprobat buget de venituri și cheltuieli, astfel că neavând stabilit cuantumul veniturilor și fondul salariilor de bază aprobat nu s-a putut constitui fondul pentru plata salariului suplimentar. Art. 32 din CCM precizează că din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.

    Întrucât pârâta nu a avut venituri, a înregistrat pierderi, a avut plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale, nu a putut achita sumele solicitate cu titlu de salariu suplimentar sau orice sume care se suportă din fondul de salarii.

    Din interpretarea art. 32 alin. 3 rezultă că o condiție a acordării dreptului solicitat este aceea a existenței veniturilor, întrucât constituirea fondului necesar plății se realizează din veniturile realizate.

  2. Cu privire la plata ajutoarelor materiale pentru Ziua feroviarului, Paști, Crăciun pentru anul 2009

    s-a învederat că obligația plății acestora nu există. Conform art. 65 alin. ultim din CCM pe anii 2009-2010, în anul 2009 nu se acordă asemenea ajutoare, astfel că nu există temei legal pentru acordarea lor.

    Instanța de judecată nu poate trece peste voința părților, decât încălcând principiul forței obligatorii a convențiilor.

  3. Cu privire la cererea de acordare a tichetelor de masă

    s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada februarie - decembrie 2009.

Tichetele de masă intră în categoria cheltuielilor sociale, ele nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport de venitul salarial, conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 142/1998.

Conform art. 55 alin. 4 lit. b din Codul fiscal, tichetele de masă nu sunt incluse în veniturile salariale și nu se impozitează.

Prin urmare, nefiind drepturi de natură salarială, acestea trebuiau pretinse în termenul prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, adică în 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, fiind vorba de o neexecutare a prevederilor unui contract colectiv de muncă.

Termenul de 6 luni este unul de prescripție.

Pe fondul dreptului s-a arătat că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, aprobate potrivit legii.

Pentru anul 2009 pârâta nu a avut buget de venituri și cheltuieli aprobat, astfel că nu s-au putut acorda tichete de masă.

Acordarea tichetelor de masă nu este o obligație a angajatorului, ci doar o posibilitate, o vocație care se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzut în buget sume cu această destinație, așa cum a statuat I. prin decizia nr. 14/_ .

Fiind societate cu capital de stat, bugetul pârâtei se aprobă prin hotărâre de guvern, iar pentru anul 2009 acesta nu a fost aprobat, societatea fiind în imposibilitate de a acorda tichete angajaților săi.

În drept s-au invocat dispozițiile C.proc.civ., C.civ., Codului muncii, Legii nr. 54/2003, Legii nr. 168/1999, Legii nr. 142/1998, Legii nr. 500/2002, HG. nr. 581/1998, HG nr. 142/2005, HG nr. 50/2006, OUG nr. 79/2001, OUG nr. 79/2008, OUG nr. 81/1997, OUG nr. 37/2008, OG nr. 1/2007.

Analizând actele și lucrările dosarului

tribunalul reține următoarele:

Reclamantul H. I. este salariatul pârâtelor în intervalul de timp pentru care reclamă achitarea drepturilor salariale enumerate în acțiune (salariul suplimentar pentru anii_ prevăzut de art. 32 din contractul colectiv de muncă; ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paști, Crăciun, Ziua feroviarului pe anul 2009; contravaloarea tichetelor de masă neacordate din luna februarie 2009, prevăzute de art. 1 din Legea nr._ -2009, conform contractului individual de muncă depus în copie la dosar, împrejurare necontestată de pârâte prin apărările formulate.

La dosarul cauzei pârâtele, cărora le incumbă sarcina probei în conflictele de muncă, nu au depus la dosar vreo dovadă din care să rezultă că reclamantul nu s-ar încadra în criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar, prevăzute de anexa nr. 6 la contractul colectiv de muncă.

Pe fondul dreptului, tribunalul urmează a analiza punctual fiecare pretenție în

parte.

  1. Salariul suplimentar pentru anii_ .

    Potrivit art. 32 alin. 1 din CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009- 2010, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv (f. 224-dosar_ ).

    Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii.

    Potrivit art. 24 alin. 2 din Statutul pârâtei, aprobat prin HG nr. 581/1998, drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă pentru personalul de execuție.

    Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.

    Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată.

    Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

    Ca atare, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul constată că reclamantul, în calitate de salariat al pârâtelor este îndreptățit să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul având calitatea de salariat, condiție impusă de prevederea contractuală de care se prevalează, inclusiv la data de 31.12 a fiecărui an.

    Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației.

    Nu poate fi reținută apărarea pârâtei, conform căreia plata salariului suplimentar constituie o facultate și nu o obligație, aceasta fiind condiționată de existența fondurilor bănești cu această destinație.

    Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu.

    Dacă se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu.

    Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată.

    Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.

    Nu poate fi reținută nici aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor OUG nr. 81/1997, act normativ invocat de pârâtă ca temei de drept al apărărilor formulate în privința plății salariului suplimentar pe anii_ și a ajutorului material solicitat de reclamanți, deoarece această ordonanță, în forma sa modificată prin legea de aprobare, Legea nr. 135/1998, așa cum rezultă chiar din titlul său, se referă la reglementarea plății premiilor anuale pe anul 1997 sau a altor sume de această natură suportate din fondul de salarii, care de regulă se acordă la finele anului.

    Ca atare, această reglementare se referă expres și limitativ la interdicția plății salariului al 13-lea și a altor sume de aceeași natură doar pentru anul 1997, astfel că dispozițiile sale, de limitată aplicare, nu pot fi extinse.

    Este adevărat că, așa cum rezultă din actele adiționale încheiate (nr. _

    /_ ,_ /2008 și 436/2009), contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008, cu nr. 1631/_ s-a prelungit până la data de 31 martie 2009, iar contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010, cu nr. 2591/_ s-a aplicat doar din data de 6 iunie 2009, data înregistrării sale, astfel că la nivel de unitate nu a existat contract colectiv de muncă în intervalul 1 aprilie 2009

    - 5 iunie 2009.

    Însă în tot acest interval de timp, și începând din data de 28 decembrie 2006 și până la data de 31 ianuarie 2011, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2836/2006 care la art. 30 prevedea dreptul salariaților la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, fără a cuprinde vreo clauză de neacordare a acestuia pe anul 2009.

    Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare (pârâta fiind menționată la pct. 1 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.

    Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a celui superior, la nivel de grup de unități, incidente pentru perioada anilor 2007-2009, salariații reclamanți sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar pentru perioada în care au prestat activitate în anii_ .

  2. Plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Paște, Ziua feroviarului pe anul 2009

    .

    Conform art. 65 din contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010, cu ocazia sărbătorilor de Paști, Crăciun, Ziua feroviarului se acordă salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi cel puțin egal cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, condiția fiind aceea ca salariatul să nu fi absentat nemotivat în cursul anului mai mult de o zi, să nu fi fost sancționat pentru consum de băuturi alcoolice sau să nu fi fost în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an (f. 224-dosar _

    ).

    În lipsa unei prevederi cu privire la data aplicării sale, în baza art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată, contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2008 s-a aplicat în intervalul de timp cuprins între data înregistrării sale la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a municipiului B. - 29 martie 2007 (f. 224-dosar

    _ ) și data încetării sale -_ (f.236-dosar_ ), conform actelor adiționale depuse la dosar (f. 230-243-dosar_ ).

    Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 s-a aplicat începând cu data înregistrării sale - 6 iunie 2009 (f.520-dosar_ ). Prin actul adițional nr. 1718/2010 art. 65 a fost modificat, în sensul menționării faptului că ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști, Crăciun, Ziua Feroviarului nu se acordă pentru anul 2009 și 2010.

    În anul 2009, sărbătoarea pascală a avut loc în data de 19 aprilie, Ziua Feroviarului a fost declarată data de 23 aprilie, iar Crăciunul s-a sărbătorit la data de 24 decembrie 2009.

    Deși, pe de o parte, se poate constata faptul că în intervalul de timp cuprins între data expirării contractului colectiv de muncă pe anii 2007-2008 și momentul aplicării noului contract colectiv de muncă pe anii 2009-2010, 1 aprilie 2009 - 5 iunie 2009, nu a existat vreun contract colectiv de muncă la nivelul unității pârâte (astfel că raportat la acest contract colectiv de muncă sărbătoarea pascală și ziua feroviarului s- au situat în afara perioadei de aplicabilitate a contractului), iar pe de altă parte, pe perioada de aplicabilitate a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010, s-a prevăzut neacordarea ajutorului material solicitat pe anul 2009, tribunalul reține faptul că în anul 2009, pe tot parcursul său, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2836/2006, care la art. 71 prevedea dreptul salariaților la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Paști, Crăciun, Ziua Feroviarului, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.

    Dat fiind faptul că are prioritate în aplicare contractul colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, tribunalul constată că reclamantul, care satisface toate cerințele impuse de prevederea contractuală citată, condiția muncii ireproșabile prestate nefiind negată de angajator prin apărările formulate, este îndreptățit în baza contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități la plata ajutorului solicitat.

    Însă obligarea pârâtelor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorii Crăciunului nu poate fi satisfăcută în actualul cadru procesual întrucât așa cum rezultă din înscrisul atașat la dosar f. 570 (dosar_ ) reclamantul nu a mandatat organizația sindicală să promoveze o atare acțiune, în limitele mandatului încadrându-se celelalte drepturi bănești pretinse. Pe parcursul soluționării cauzei s-a pretins organizației sindicale să probeze împuternicirea reclamantului de a acționa în judecată, din cuprinsul înscrisului justificativ comunicat instanței rezultând concluzia arătată. O atare solicitare poate fi însă adresată instanței oricând până la expirarea termenului legal de prescripție.

    Nu poate fi reținută apărarea pârâtei în sensul că estimarea cuantumului primei de Ziua feroviarului se determină de către consiliul de administrație în funcție de posibilitățile financiare ale acesteia. Plata acestei prime nu este condiționată de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligație stipulată sub condiție suspensivă, fiind o obligație pură și simplă, neafectată de modalități. Astfel, suma care trebuie acordată, fiind deci stabilită imperativ, se situează cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Prin urmare, în lipsa negocierii, suma se acordă în cuantumul său minim deoarece printr-o eventuală negociere nu s-a reușit creșterea cuantumului acestei sume peste nivelul minim stabilit de către părți. Posibilitățile financiare sunt irelevante pentru existența și executarea obligațiilor. Dacă s-a instituit

    obligația de acordare a drepturilor solicitate, pârâtele trebuia să le îndeplinească și să acorde reclamantului toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil.

    Așa fiind pârâtele vor fi obligate să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii_, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă; ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de "Ziua feroviarilor"; și Paște pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.

    Sumele datorate de pârâte suportă riscul devalorizării, astfel că pentru repararea în totalitate a prejudiciului în acord cu prevederile Codului muncii, se impune actualizarea cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective.

  3. Plata contravalorii tichetelor de masă

    .

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".

Acordarea tichetelor de masă nu constituie deci o obligație legală pentru angajator. Pe baza criteriilor stabilite de Legea nr. 142/1998 se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masă, în funcție de resursele financiare, prin contractele colective de muncă.

Conform deciziei nr. 14/2008 dată în interesul legii de I., alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masa se acordă, în toate cazurile, numai dacă:

  • există un contract individual de muncă (persoana are calitatea de angajat);

  • angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de

masă;

- există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la

acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.

Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate pe norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.

Aceasta categorie de personal are dreptul de a primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, beneficii ce nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.

Legea nr. 142/1998 condiționează acordarea tichetelor de masă de alocarea de fonduri de la bugetul de stat, iar în legea bugetului de stat pe anul 2009 (Legea nr. 18/2009) nu există nicio dispoziție legală pentru sume cu această destinație, așa cum rezultă din anexa 1 a legii, privitoare la sinteza bugetului de stat, nu există nicio referire la tichetele de masă.

De asemenea, în anul 2009 nu s-a aprobat prin hotărâre de guvern bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei.

Reținând caracterul facultativ al acordării tichetelor de masă, condiționarea beneficiului acestora de existența de sume aprobate în buget cu această destinație și având în vedere faptul că pe anul 2009 nu s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei, tribunalul constată că cererea reclamanților de acordare a tichetelor de masă echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă nu este întemeiată.

În baza considerentelor reliefate și ținând cont de prevederile art. 40 Codul muncii conform cărora angajatorul are obligația de a plăti salariatului drepturile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă, de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, de prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, tribunalul va admite în parte acțiunea civilă formulată și în consecință va obliga pârâtele în solidar să plătească reclamantului următoarele drepturi bănești, sume indexate cu rata inflației de la data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective: salariul suplimentar pentru anii_, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de "Ziua feroviarilor"; și Paște pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare. Se va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata contravalorii ajutorului material pentru sărbătoarea Crăciunului din anul 2009 pentru lipsa mandatării sindicatului de a promova acțiunea judecătorească și contravaloarea bonurilor de masă neeliberate începând din februarie 2009, echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă ca neîntemeiată.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul H. I. , prin Sindicatul "Libertatea C. F. "; C., cu domiciliul procesual ales la sediul organizației sindicale din C. -N., P. A. I., nr. 17, jud. C. împotriva pârâtelor

C. N. de C. F. "C. "; S.A. B.

, cu sediul în B., b-dul D. G., nr. 38, sector 1 prin - S. C. R. de E., Î. și R. CF C., cu sediul în C. -N., P. A. I., nr. 17, jud C. și R. C.F.R. C. - S. C.

R. de E., Î. și R. CF C., cu același sediu, și în consecință

- obligă pârâtele să plătească reclamantului următoarele drepturi bănești, sume indexate cu rata inflației de la data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective: salariul suplimentar pentru anii_, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de "Ziua feroviarilor"; și Paște pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.

Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata următoarelor drepturi bănești: contravaloarea ajutorului material pentru sărbătoarea Crăciunului din anul 2009 pentru lipsa mandatării sindicatului de a promova acțiunea judecătorească și contravaloarea bonurilor de masă neeliberate începând din februarie 2009, echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte

A.

judiciari

Grefier

N.

C.

M. C.

S. L.

-A.

V.

V.

Red.dact. N.C. _

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2013/2011. Calcul salariu. Litigiu de muncă