Decizia civilă nr. 4628/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4628/R/2013
Ședința publică din 10 decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul C.
D. împotriva deciziei civile nr. 4050/R din 21 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimata B. C. R.
S. B., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă revizuientul C. D., asistat de avocat B. Aurelia și reprezentanta intimatei B. C. R. SA B., consilier juridic Terge Eveline.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta intimatei depune la dosar întâmpinare prin care se solicită declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire fundamentată pe pct. 7 al art. 322 din C.pr.civ., pentru competenta soluționare, Înaltei Curți de C. și Justiție.
Reprezentanta revizuientului arată că revizuientul înțelege să renunțe la motivele cererii de revizuirea prevăzute de art. 322 pct. 7 C.pr.civ., întrucât revizuientul nu are nici un interes să se anuleze cea de a doua Decizie nr. 4109/R/_, pronunțată în dosar nr._, deoarece această decizie îi profită revizuientului. Arată că a indicat un alt motiv al cererii de revizuire cel prevăzut la pct. 5, respectiv înscrisul nou, care îl constituie și hotărârea unei instanțe de recurs, care nu a putut fi înfățișat la judecata recursului fiind dată și redactată ulterior pronunțării hotărârii soluției în recurs față de revizuient, sens în care depune la dosar note de ședință - precizare motive de revizuire și răspuns la întâmpinare.
Revizuientul confirmă că înțelege să renunțe la motivele cererii de revizuire întemeiate pe art. 322 pct. 7 C.pr.civ.
Reprezentanta intimatei solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii notelor de ședință.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate reprezentantei intimate să studieze notele de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă revizuientul C. D., asistat de avocat B. Aurelia și reprezentanta intimatei B. C. R. SA B., consilier juridic Terge Eveline.
Reprezentanta revizuientului arată că nu mai are alte cereri de formulat. Reprezentanta intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Reprezentanta revizuientului solicită, în principal, admiterea cererii de revizuire, modificarea deciziei atacate și rejudecând cauza în fond, respingerea
recursului declarat de pârâta B. C. R. SA și menținerii ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Tribunalul Sălaj. În subsidiar, solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii în parte a recursului declarat de pârâta B. C. R. SA și tot în parte a acțiunii introductive a reclamantului, cu consecința înlocuirii sancțiunii disciplinare cu o altă sancțiune mai blândă.
În speță nu sunt îndeplinite condițiile care să califice fapta ca fiind abatere disciplinară gravă și sunt incidente motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 2 C.pr.civ., art. 322 pct. 5 C.pr.civ.
În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C.pr.civ., reprezentanta revizuientului arată că a renunțat la acest motiv, deoarece revizuientul nu are interes să se anuleze cea de a doua Decizie nr. 4109/R/_
, pronunțată în dosar nr._, însă intimatul din cauza respectivă, în faza procesuală a recursului, a obținut o altă soluție, fiind admisă cererea subsidiară a pârâtei recurente, în sensul că s-a dispus înlocuirea sancțiunii cu o altă sancțiune mai blândă, respectiv diminuarea salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni și s-a dispus reîncadrarea în muncă pe postul deținut anterior.
Față de aceste considerente, înțelege să invoce motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C.pr.civ., deoarece și o hotărâre judecătorească poate fi considerată un înscris, neputând fi prezentată la data soluționării recursului, deoarece aceasta s-a pronunțat și a fost redactată ulterior.
Consideră că această hotărâre este un înscris determinant, un înscris nou și hotărâtor pentru soluționarea cererii de revizuire, sub aspectul respectării drepturilor procesuale și eliminării unui regim de tratament diferit aplicat în cazul a două persoane care au fost implicate în săvârșirea aceleiași abateri disciplinare. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Markx contra Belgiei, prin care a arătat că orice diferență de tratament făcută între două persoane trebuie temeinic și rezonabil justificată.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Constituția României ";Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări";.
Arată faptul că angajatorul a aplicat aceeași sancțiune disciplinară, atât față de revizuient cât și față de colegul său Gherman I., cu motivarea că ambii au fost implicați în săvârșirea aceleiași fapte, calificate inițial ca fiind abatere disciplinară gravă, pentru ambii angajatorul a emis decizii de încetare a contractului individual de muncă în baza art. 61 lit. a din Codul muncii.
Consideră că s-a produs o discriminare în ce privește regimul sancționator aplicat celor două persoane, în condițiile în care pentru ambii s-a angajat aceeași răspundere pe temei disciplinar și s-a aplicat aceeași sancțiune.
În cazul domnului Gherman I. s-a dispus înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a Contractului individual de muncă cu altă sancțiune, respectiv cu diminuarea salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni și cu reîncadrarea acestuia pe postul deținut anterior.
Decizia atacată cu prezenta revizuire este de natură a cauza un prejudiciu revizuientului, atât moral cât și reputațional, acesta fiind frustrat în condițiile în care pentru aceeași faptă s-au aplicat sancțiuni diferite și s-au dat soluții diferite. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C.pr.civ., reprezentanta revizuientului invocă minus petita, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra recursului în întregul lui, având în vedere că cererea de recurs formulată de recurenta B. C. R. SA conținea două petite, un petit principal și un petit subsidiar. În principal, a solicitat să se mențină decizia de concediere, iar, în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii cu o alta mai blândă. Arată că asupra cererii formulate în subsidiar de către pârâta recurentă,
instanța nu s-a pronunțat, ci a avut în vedere argumentele invocate de către
recurentă în susținerea și menținerea deciziei de sancționare, neluând în considerare apărările reclamantului intimat și obiecțiunile acestuia față de încadrarea faptei ca fiind abatere disciplinară gravă, deoarece angajatorul este cel care califică și încadrează faptele în funcție de consecințele pe care le produc acestea. Or, în Regulamentul de ordine interioară, în Contractul Colectiv de Muncă, în Codul de etică se prevede că fapta este abatere disciplinară gravă dacă s-a cauza un prejudiciu.
În speță, prejudiciul nu există, nici cel moral, nici cel material și nici cel reputațional, pentru că este o faptă de rezultat, trebuia să producă un rezultat, iar sarcina probei incubă angajatorului, astfel că B. C. R. SA trebuia să facă dovada existenței acestui rezultat prejudiciabil. Luând în considerare acest aspect a formulat în subsidiar o altă cerere prin care a solicitat înlocuirea sancțiunii cu o altă sancțiune mai blândă, cerere care a fost admisă în cazul domnului Gherman I., mai puțin în prezenta cauză, pentru că fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei abateri disciplinare grave, așa cum a fost calificată de angajator.
Instanța nu poate să o recalifice în locul angajatorului, atâta timp cât în actele normative aceasta este condiționată de existența unui prejudiciu. În speță lipsește acel prejudiciu, revizuientul a făcut dovada cu martori la instanța de fond că nu s-a cauzat băncii nici un prejudiciu.
Revizuientul nu a fost factorul decizional, decizia de prelungire a liniei de credit a fost luată anterior, fiind o formalitate care a fost remediată pe parcurs, fără implicații și fără a cauza un prejudiciu.
Pentru aceste considerente solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, schimbarea în parte a deciziei atacate în sensul înlocuirii sancțiunii cu o altă sancțiune mai blândă. Nu solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea cererii de revizuire și menținere ca temeinică și legală a deciziei civile atacate.
În lumina dispozițiilor art. 326 alin. 3 C.pr.civ. dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Nu este o cale devolutivă, ci se încearcă remedierea eventualelor erori de fapt care ar fi putut fi comise de către instanță.
În ceea ce privește art. 322 pct. 2 C.pr.civ., acest articole reglementează situațiile de "extra petita";, "plus petita";, respectiv "minus petita";, greșeli pe care le-ar fi putut face instanța de recurs prin neanalizarea unor capete de cerere sau acordarea mai mult decât s-a cerut.
Solicită a se observa că prin recursul formulat B. C. R. SA a avut într-adevăr un petit principal care excludea petitul subsidiar. Prin petitul principal a solicitat admiterea recursului, în sensul modificării în tot a sentinței recurate și menținerea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă. În ipoteza în care instanța de recurs ar fi apreciat că această soluție dată de B.
C. R. SA, și anume calificarea ca abatere disciplinară gravă a faptei săvârșite de către revizuient nu se încadra în această categorie, a solicitat, în subsidiar, modificarea sancțiunii disciplinare.
Împrejurarea că instanța a ales petitul principal și s-a pronunțat asupra acestei solicitări și a exclus petitul subsidiar care se excludea reciproc, atâta timp cât s-a stabilit că este o abatere disciplinară gravă nu putea, în subsidiar, să modifice sancțiunea, ci instanța era ținută de decizia luată de B. C. R. SA.
Nu se poate susține că este un "minus petita"; că instanța nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut raportat la principiul disponibilității părților, B. C.
R. SA fiind cea care a formulat cererea de recurs indicând limitele acestei căi de atac.
În ceea ce privește art. 322 pct. 5 C.pr.civ., reprezentanta intimatei arată că textul de lege dă posibilitatea revizuirii în ipoteza în care o hotărâre judecătorească pe care s-a întemeiat o stare de fapt reținută de instanța de recurs ar fi fost modificată.
Or, înscrisul nou, mai exact decizia civilă pronunțată într-o cauză similară a fost apreciat ca un înscris doveditor care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Această împrejurare mai presus de voința părților este generată de faptul că acest înscris doveditor nou este ulterior judecării recursului. Or, una dintre condițiile principale pentru îndeplinirea dispozițiilor art. 322 pct. 5 C.pr.civ. este ca într-adevăr înscrisul doveditor să fie nou, dar să existe la data pronunțării hotărârii. Or, această soluție nu exista, a fost pronunțată ulterior, și nu este un înscris determinant care să poată determina o modificare a stării de fapt care a fost avută în vedere de către instanța de recurs, ci este poziția unui alt complet de judecată din cadrul acestei instanțe care a pronunțat o hotărâre în cadrul unei spețe similare care poate fi considerată eventual practică judiciară, nu un înscris determinant care ar fi putut modifica starea de fapt avută în vedere de către instanța de recurs.
În cadrul revizuirii dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și a împrejurărilor care ar fi putut modifica starea de fapt avută în vedere de către instanță la pronunțarea hotărârii. Or, convingerea unui alt complet nu poate sta la baza revizuirii acestei hotărâri. Nu solicită obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 4050/R/_, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._
, s-a admis recursul declarat de pârâta B. C. R. SA B. împotriva sentinței civile nr. 2278 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, care a fost modificată în parte în sensul că:
S-a respins ca nefondată cererea reclamantului C. D. de anulare a deciziei nr. 34/_ emisă de pârâtă.
A fost înlăturată dispoziția de obligare a pârâtei la reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior și de plată a drepturilor salariale de la
_ și până la data reintegrării.
A fost menținută dispoziția de anulare a deciziei nr. 73/_ . Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
"Prin sentința civilă nr. 2278 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția tardivității emiterii de către pârâtă a deciziilor de concediere nr. 34/_ și 73/_, excepție invocată de reclamant.
A fost admisă cererea formulată de reclamantul C. D. în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA B. și, în consecință, s-au anulat deciziile de concediere nr. 34/_ și 73/_ emise de pârâtă, și s-a dispus obligarea pârâtei la reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior, plata drepturilor salariale la care acesta ar fi avut dreptul începând cu data de_ și până la data reintegrării efective, indexate în funcție de rata inflației
calculată de la data scadenței până la data plății efective. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta B. C. R. S.
, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 și 3041 Cod procedură civilă, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii contestației și menținerii deciziei nr. 34/_ de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, iar în subsidiar, modificarea sancțiunii disciplinare aplicate și înlocuirea acesteia.
În motivarea recursului, după reiterarea stării de fapt reținută de instanța de fond, recurenta a redat dispozițiile art. 14 lit. a și 48 lit. i, j, k și l din Regulamentul intern al Băncii Comerciale Române, art. 4.2.1 din Codul de Etică al băncii, respectiv art. 1.4.1, 7.2 și 7.3 din Norma Metodologica privind activitatea de creditare corporate nr. 1/2005.
Invocând dispozițiile art. 61 din Codul muncii și art. 48 alin.1 și 2 și art. 52 din Regulamentul Intern, recurenta a arătat că abaterea disciplinară reținută în sarcina fostului salariat al băncii este - falsificarea semnăturilor de pe documente contractuale, încercând astfel să inducă în eroare organul decident (de control risc) pentru a fi aprobată și finalizată o tranzacție bancară.
S-a mai precizat că din apărările formulate cu prilejul cercetării disciplinare a celor doua persoane implicate - C. D., asistent relații - și Gherman I., manager relații IMM rezultă că, pe de o parte, operațiunea de contrafacere a documentului s-ar fi derulat în data de_, moment în care, în absența unui original al actului adițional, a fost aplicata amprenta pentru conformitate de către Gherman I., iar în data de_ acest înscris a fost atașat în aplicație organului decident de autorul contrafacerii reclamantul C. D. .
Mai arată că deși fapta săvârșită este detaliată și recunoscută, nici reclamantul și nici instanța nu realizează gravitatea sa, fiind fără relevanță că nu s-a produs nici un prejudiciu întrucât fapta a fost descoperită foarte repede.
Însă, pe de o parte contractul inițial semnat între părți conținea o clauza eronată - data rambursării creditului și care nu putea sa producă efecte juridice nereprezentând adevărata voința a părților, mai ales ca, actul nu a fost aprobat de către banca - tranzacția fiind returnată, iar pe de alta parte, pentru a obține aprobarea, în lipsa tuturor semnăturilor, contractul a fost falsificat.
Acest fapta nu face decât sa conducă la creșterea riscului operațional și a încrederii băncii în propriul salariat și în activitatea sa.
Redând elementele constitutive ale infracțiunii de Fals în înscrisuri sub semnătura privata prevăzută de art. 290 din Codul penal, recurenta a precizat că raportul de muncă este un raport juridic bazat pe încredere reciprocă, încrederii manifestate de către angajator trebuind să îi corespundă obligația de ordin moral a angajatului său de fidelitatea și integritate.
Conform fișei postului, rolul funcției de asistent relații corporate IMM, este de a administra tranzacțiile zilnice ale clienților, promovarea produselor și a serviciilor băncii, administrarea bazei de date și a documentelor contractuale ale clienților. Toate aceste activități, care reprezintă atribuții de serviciu, trebuie să fie aduse la îndeplinire cu profesionalism și corectitudine, cu respectarea principiului integrității morale care presupune obligația angajaților de a fi corecți și onești în relațiile profesionale, de a efectua tranzacții corecte și juste, cu respectarea principiul comportamentului profesional care presupune cinste, nefurnizare de informații eronate, nediscreditarea angajatorului.
Având în vedere toate aceste elemente, angajatorul, în aplicarea sancțiunii disciplinare are și a avut în vedere dispozițiile art. 250 din Codul muncii - mai exact împrejurările în care a fost comisă fapta, gradul de vinovăție, consecințele abaterii disciplinare și comportarea generală în serviciu a fostului salariat.
În cadrul cercetării disciplinare, contestatorul a recunoscut abaterea disciplinara săvârșita și modalitatea pe care a ales-o în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu - falsificare documentului contractual.
Prin încălcarea tuturor principiilor profesionale, de moralitate st chiar bun simt, dansul își justifica competenta profesionala și realizarea obiectivelor funcției.
Recurenta a mai invocat că prima instanța, prin hotărârea pronunțata, a înlăturat orice sancțiune aplicata fostului salariat al băncii, înlăturând și constatările Comisiei de disciplina privind existenta unei abateri disciplinare, cu toate că, pe de alta parte, a reținut că a fost săvârșită o abatere disciplinară.
Singurele argumente regăsite în considerentele hotărârii în explicarea soluției adoptate sunt absența consecințelor și compararea abaterilor disciplinare reținute în sarcina altor salariați și a măsurilor disciplinare luate împotriva acestora, fără a preciza în mod concret care spețe le are în vedere. Din aceasta perspectiva lipsește motivarea hotărârii pentru soluția adoptata.
S-a mai arătat că abaterea disciplinară săvârșită de reclamant este deosebit de gravă, cu efecte reputaționale față de B. și salariații săi întrucât a condus la creșterea riscului în activitatea bancara și a creat o situație conflictuala gravă în cadrul Băncii. Drept urmare, s-a aplicat o sancțiune pe măsură, întrucât pornind de la fapta săvârșita, nu mai este posibilă continuarea raporturilor juridice de munca.
Orice alta sancțiune disciplinară aplicată nu ar face decât sa transmită un mesaj eronat în rândul angajaților și anume - nu contează metodele pe care le utilizați în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, angajatorul le tolerează atâta timp cat prin aceste manevre ilegale și frauduloase nu se produce, la acel moment, niciun prejudiciu,
Instanța de fond apreciază ca prea gravă sancțiunea luata de Comisia de disciplina, însă nu înțelege să modifice sancțiunea raportat la gradul de gravitate pe care apreciază că îl are abaterea disciplinară, ci anulează în totalitate decizia și dispune reintegrarea angajatului în drepturile și funcția pe care a ocupat-o, înlăturând atât existența abaterii disciplinare, cât și sancționarea abaterii disciplinare.
Prin întâmpinarea înregistrată Ciubotariu D.
, solicită să se constate nulitatea recursului declarat și, în subsidiar, respingerea ca nefondată a recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Tribunalul a anulat Decizia nr. 34/_ apreciind că sancțiunea aplicată reclamantului (desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă) este prea gravă în raport de fapta săvârșită. În consecință, analiza instanței de recurs se va limita la modul concret în care s-a realizat individualizarea sancțiunii de către angajator, respectiv reindividualizarea de către instanța de fond a sancțiunii aplicate de către angajator.
În acest sens, Curtea a apreciat că măsura desfacerii contractului individual de muncă este cea mai gravă sancțiune disciplinară, la care trebuie să se recurgă numai când față de circumstanțele, conținutul și urmările faptelor culpabile se impune concluzia că menținerea persoanei vinovate în cadrul colectivului angajatorului nu mai este posibilă.
Analizând criteriile legale prevăzute de art. 250 din Codul muncii, Curtea a constatat că împrejurările în care a fost săvârșită fapta nu sunt contestate în cauză, opiniile divergente ale părților fiind determinate de gravitatea faptei în raport de împrejurările în care a fost comisă. În esență, așa cum a arătat și recurenta, fapta pentru care a fost sancționat intimatul constă în falsificarea
semnăturilor de pe documente contractuale, pentru a încerca să inducă în eroare organul de control risc în scopul aprobării și finalizării unei tranzacții bancare. Fapta inițială a intimatului, constând în menționarea greșită a datei rambursării, ar putea fi considerată o eroare materială. Însă, acesta a fost sancționat pentru modalitatea concretă în care a înțeles să o acopere, respectiv refacerea actului adițional la contractul de credit și suprapunerea prin copiere a semnăturilor de pe primul contract (încheiat eronat) pe al doilea contract, faptă care, în opinia instanței de recurs, este deosebit de gravă.
De asemenea, având în vedere modul în care s-a săvârșit fapta, precum și pregătirea și experiența intimatului (care era angajatul recurentei din anul 2002), Curtea a apreciat că fapta a fost săvârșită cu intenție, gradul de vinovăție al salariatului constituind un alt criteriu de stabilire a sancțiunii prevăzut de art. 250 din Codul muncii.
Contrar celor reținute de Tribunal, consecințele abaterii disciplinare se interpretează nu doar prin prisma unui pericol real, efectiv creat angajatorului, dar și prin posibilitatea ca activitatea angajatului să pună în pericol patrimoniul unității. Or, din această perspectivă, nu se poate reține că lipsa de consecințe juridice a faptei intimatului reprezintă un criteriu determinant în aprecierea gravității acesteia întrucât neproducerea vreunui prejudiciu pentru imaginea și patrimoniul băncii se datorează numai descoperirii cu rapiditate a faptei de către recurentă și nu împrejurării că fapta în sine nu era de natură să producă un prejudiciu.
De asemenea, chiar dacă este preferabil ca angajatorul să aprecieze în mod similar faptele săvârșite de angajații săi, Curtea a reținut pe de o parte că, în lipsa unor probe, instanța de fond nu avea cum să analizeze în concret faptele săvârșite de alți angajați ai recurentei, așa cum sunt acestea menționate în Nota nr. 52003003-174/_ (filele 52-62 dosar fond) și, pe de altă parte, că individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate intimatului nu se poate raporta la fapte diferite săvârșite de alți angajați.
Având în vedere aceste considerente, s-a constatat că fapta săvârșită de intimat este foarte gravă, astfel încât aplicarea celei mai grave sancțiuni disciplinare nu este excesivă, continuarea raportului de muncă dintre părți nemaifiind posibilă.
În consecință, reținând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă sub aspectul aplicării greșite a art. 250 din Codul muncii, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă a admis recursul declarat de pârâta B. C. R. SA B. împotriva sentinței civile nr. 2278 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, care a fost modificată în parte în sensul că s-a respins ca nefondată cererea reclamantului C. D. de anulare a deciziei nr. 34/_ emisă de pârâtă.
A fost înlăturată dispoziția de obligare a pârâtei la reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior și de plată a drepturilor salariale de la_ și până la data reintegrării.
Nefiind recurată, a fost menținută dispoziția de anulare a deciziei nr.
73/_ .";
Împotriva decizie anterior expuse, a formulat o cerere de revizuireReclamantul C. D.
prin care a solicitat, în principal, schimbarea în tot a deciziei atacate si rejudecând cauza in fond, respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta-parata B.C.R. SA si menținerea ca temeinica si legala a sentinței nr. 2278/_ a Tribunalului Sălaj prin care s-a admis contestația împotriva deciziilor de concediere nr. 34/_ si nr. 73/_ .
În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii disciplinare cu o alta sancțiune mai blânda, cum s-a procedat si in Dosar nr._, având același obiect, in care colegul revizuientului Gherman I. a contestat decizia de concediere, fiind implicat în săvârșirea aceleași fapte pentru care a fost concediat si revizuientul.
Prin memoriul depus la dosar la data de_
, revizuientul a invocat prevederile art. 322 pct. 2 Cod de procedură civilă.
În susținere, acesta a arătat că instanța de recurs s-a substituit în locul recurentei si a apreciat ca fapta disciplinara reținuta in sarcina revizuientului constituie o abatere disciplinara foarte grava, în condițiile în care recurenta parata nu a făcut dovada existentei unui prejudiciu patrimonial, reputațional sau de alta natura cauzat băncii.
Apreciază că numai în condițiile in care recurenta ar fi probat existenta unui prejudiciu, fapta lui putea fi calificata ca fiind abatere disciplinara grava si sancționată cu desfacerea disciplinara a C.I.M., așa cum prevăd actele normative interne ale BCR SA, respectiv din Contractul Colectiv de munca si Regulamentul de ordine interioara, Codul de etica.
Instanța de recurs nu a verificat îndeplinirea condițiilor calificării abaterii în raport cu reglementările băncii si a apreciat ca fapta revizuientului este foarte grava, dispunând menținerea sancțiunii aplicate prin decizia de concediere.
Menționează că în privința colegului lui, numitul Gherman I., un alt complet din cadrul Curții de Apel Cluj a dispus înlocuirea sancțiunii cu o alta sancțiune mai blânda, cu obligarea recurentei la reîncadrarea acestuia pe postul deținut anterior si la plata drepturilor salariale.
Cu toate că angajatorul a reținut ca la săvârșirea faptei a fost implicat atât revizuientul cât și numitul numitul Gherman I., motiv pentru le-a aplicat acestora aceeași sancțiune, instanța de recurs a dispus diferit, context în care revizuientul se consideră discriminat.
De asemenea, apreciază ca s-a încălcat principiul echității si egalității armelor, deoarece nu este posibil ca într-o cauza similara si identica, în care se contesta o decizie de concediere pentru săvârșirea aceleiași fapte, doua instanțe sa se pronunțe in mod diferit.
Menționează că prin fapta săvârșită, a acționat doar în favoarea băncii si nu a favorizat în nici un fel clientul, deoarece soluția de prelungire a liniei de credit a fost luata exclusiv de organul decizional al băncii la o data anterioara, așa cum rezulta si din piesele de la dosarul cauzei.
În drept, sunt invocate prevederile art. 322 și urmatoarele din Codul de Porcedură civilă.
Prin încheierea de ședință din_, revizuientul a explicitat temeiul revizuirii, precizând că acesta constă în prevederile art. 322 pct. 2 și 7 Cod de procedură civilă.
La termenul din_, revizuientul a renunțat la motivele de revizuire fundamentate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod de procedură civilă.
De asemenea, la aceeași dată, acesta a depus și o precizare a motivelor de revizuire prin care și-a extins temeiul demersului și la dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod de procedură civilă.
Referitor la dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod de procedură civilă
, revizuientul arată că, cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal de o lună de la data la care a luat cunoștință de conținutul decizie pronunțate în dosarul civil nr._, înscris pe care îl consideră hotărâtor si determinant in soluționarea prezentei cereri de revizuire sub aspectul respectării drepturilor procesuale in ceea ce privește eliminarea oricărei diferențe de tratament făcute intre doua persoane aflate in situații analoge, care împreuna au săvârșit fapta reținuta ca fiind abatere disciplinara grava.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului orice diferența de tratament, făcuta intre persoane aflate in situații analoge ( cum este si cazul mai sus invocat) trebuie sa-si găsească o justificare obiectiva si rezonabila ( cauza Markx contra Belgiei; CC, Dec. nr. 476/2006.)
Învederează că angajatorul a aplicat aceeași sancțiune disciplinara, atât fata de revizuient, cat si fata de colegul acestuia - Gherman loan, cu motivarea ca ambii au fost implicați in săvârșirea aceleiași fapte. Cu toate acestea, în cazul domnului Gherman I., un alt complet din cadrul Curții de Apel Cluj a dispus înlocuirea sancțiunii cu o alta sancțiune mai blânda, cu obligarea recurentei la reîncadrarea acestuia pe postul deținut anterior si la plata drepturilor salariale.
Reiterează principiul nediscriminării, al egalității armelor și al echității.
Referitor la dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedura civila
, acesta arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cererii de recurs în întregul sau, respectiv asupra unui lucru cerut prin care trebuie sa se înțeleagă atât cererea principala, cât si cea subsidiara.
Astfel, menționează că instanța de recurs a avut în vedere doar argumentele formulate de recurenta în susținerea cererii principale si nu a ținut cont de apărările revizuientului care combat aceste argumente, respectiv neîncadrarea faptei în actele normative interne ale intimatei ca fiind abatere disciplinara grava.
De asemenea, precizează că recurenta a solicitat in subsidiar instanței de recurs modificarea sancțiunii disciplinare aplicate in sensul înlocuirii acesteia, recunoscând astfel implicit ca abaterea disciplinara pentru care s-a dispus desfacerea Contractului Individual de Munca a reclamantului nu întrunește elementele constitutive ale unei abateri disciplinare grave așa cum angajatorul BCR SA a înțeles sa o califice prin C.C.M. ROI, CODUL DE ETICA SI NORMA METODOLOGICA NR. 1/2005 si sa facă o ierarhizare a faptelor in raport cu consecințele pe care fiecare abatere in parte le produce efectiv.
Revizuientul reiterează criticile privitoare criteriile de individualizare a sancțiunii, amintind lipsa unui prejudiciu, subliniind totodată că instanța de recurs, a menținut decizia de sancționare fără sa procedeze la modificarea acesteia așa cum recurenta-parata a solicitat, omițând astfel sa se pronunțe asupra cererii subsidiare inserata in cererea de recurs, ceea ce confirma teza
"minus petita";.
În drept, cererea precizatoare se întemeiază pe art. 322 pct. 2 și 5 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauza, intimata B. C. R. S. s-a opus admiterii cererii de revizuire(f. 19).
Arată că deși din perspectiva prevederilor art. 322 pct. 2 Cod de procedură civilă cererea de revizuire este admisibilă, aceasta nu este și temeinică, întrucât instanța de recurs a respectat principiul disponibilității, pronunțându-se asupra tuturor cererilor din proces, respectând limitele obiectului dedus judecății prin cererea de recurs.
Consideră că revizuientul încearcă practic obținerea unei rejudecări pe fond a recursului, fără a aduce nici un fel de argument pentru încadrarea cererii in cadrul condițiilor strict si limitativ prevăzute de pct. 2 al art. 322, apte a determina o modificare a stării de fapt si a genera admisibilitatea revizuirii.
În privința cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 menționează că aceasta trebuie declinată spre competentă soluționare Înaltei Curți de C. și Justiție, potrivit art. 323 al. 2 raportat la art. 1591 al. 4 Cod de procedură civilă.
Apreciază, de asemenea, că această solicitare este neîntemeiată, nefiind întrunite cerințele impuse de art. 322 pct. 7 Cod de procedură civilă, hotărârile nefiind pronunțate în aceeași pricină.
În probațiune
, s-a depus decizia civilă nr. 4109/_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj privitoare la numitul Gherman I. (f. 24).
Trecând la soluționarea cererii de revizuire, Curtea reține următoarele:
Prevederile art. 322 pct. 2 Cod de procedură civilă
Curtea reține că dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod de procedură civilă reglementează posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătorești în situația în care instanța a cărei hotărâre se atacă "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.";
Prin instituirea acestor prevederi, legiuitorul a urmărit protejarea principiului disponibilității, principiu fundamental a cărui încălcare atrage sancțiunea desființării hotărârii și care implică obligația instanței de a se pronunța cu privire la toate cererile principale, incidentale sau accesorii cu care a fost învestită, aceasta fiind ținută să aibă în vedere obiectul cererii, iar nu temeiurile acesteia sau mijloacele de apărare.
Revizuientul se prevalează de teza a II a a normelor evocate, acesta apreciind că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra a ceea ce a cerut, în condițiile în care aceasta a soluționat cauza fără a se pronunța cu privire la solicitarea subsidiară formulată de recurenta BCR SA prin memoriul de recurs, cerere prin care aceasta a solicitat modificarea sancțiunii disciplinare aplicate și înlocuirea acesteia.
Curtea găsește nefondate aceste susțineri, constatând că în cuprinsul considerentelor instanța de recurs a analizat cererea de recurs în limitele în care aceasta a fost formulată.
Este real că prin memoriul de recurs, societatea angajatoare a solicitat în principal - respingerea acțiunii, respectiv în subsidiar - admiterea în parte a acțiunii, în sensul modificării sancțiunii disciplinare aplicate însă, în condițiile în care în urma analizei probatoriului administrat aceasta a considerat ca fiind legală și temeinică soluția de admitere a solicitării principale, nu se mai justifica a proceda la o analiză a cererii subsidiare, cele două solicitări excluzându-se reciproc.
Susține revizuientul că prin omisiunea instanței de recurs de a analiza cererea subsidiară a fost prejudiciat, întrucât formularea acestei cereri reprezenta o recunoaștere a societății recurente asupra gravității faptei săvârșite, ce ar fi generat aplicarea unei alte sancțiuni disciplinare.
Împrejurarea că analizarea recursului din perspectiva solicitării subsidiare a recurentei l-ar fi putut favoriza, nu constituie un argument care să valideze prezentul demers, în lipsa incidenței vreunei omisiuni a instanței de recurs în sensul expus anterior.
Mai arată revizuientul că fapta pe care a săvârșit-o nu prezintă o gravitate atât de ridicată, încât să justifice aplicarea sancțiunii celei mai severe, sens în care invocă lipsa unui prejudiciu. Formulează critici cu privire la criteriile de individualizare a sancțiunii, arătând totodată că instanța de recurs nu a avut în vedere apărările pe care le-a formulat, limitându-se la a-și însuși poziția recurentei. De asemenea, invocă principiul nediscriminării, al egalității armelor și al echității.
Având în vedere aceste susțineri, Curtea apreciază că revizuientul face o confuzie între petitele unei cereri de chemare în judecată și argumentele, considerentele reținute de către instanță la pronunțarea soluției.
Practic, numai omisiunile instanței privindu-le pe primele sunt de natură să justifice incidența principiului disponibilității, respectiv să antreneze consecințele juridice ale nerespectării acestuia, iar nu și eventualele omisiuni privitoare la aspectele pe care se fundamentează hotărârea instanței.
Or, aceste trimiteri vizează considerentele avute în vedere de către instanță la pronunțarea hotărârii.
Reținând, în final, că prevederile art. 322 pct. 2 Cod de procedură civilă exclud examinarea legalității hotărârii prin intermediul motivelor de recurs, analiza cauzei limitându-se la ceea ce părțile au solicitat a fi dedus judecății, respectiv la obiectul acesteia și având în vedere considerentele expuse, Curtea găsește cererea de revizuire nefondată.
Prevederile art. 322 pct. 5 Cod de procedură civilă
Potrivit art. 322 pct. 5 Cod de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
În sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C.pr.civ., poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data la care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră.
Pe de altă parte, este necesar ca înscrisurile ce se prezintă în cererea de revizuire, ca înscrisuri doveditoare, să fie apte de a determina o altă soluție decât cea adoptată de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluție ce nu a putut fi adoptată tocmai datorită necunoașterii conținutului acestora.
Condițiile menționate se impun a fi întrunite cumulativ, lipsa oricăreia dintre ele excluzând incidența motivului de revizuire evocat.
Astfel, Curtea constată că revizuientul se prevalează de decizia civilă nr. 4109/_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj privitoare la numitul Gherman I., prin care a s-a dispus înlocuirea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului indiviudal de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, înscris care a fost depus la dosar odată cu cererea de revizuire, dar care nu a existat la data pronunțării deciziei de către
instanța de recurs, respectiv la data de_, fiind ulterior acesteia.
Cerința anteriorității este una esențială, întrucât un proces definitiv câștigat ar putea fi suspus revizuirii pe baza unor acte și dovezi posterior confecționate, context în care autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie, principiului securității raporturilor juridice ar fi încălcat, făcând posibilă reformarea unei hotărâri irevocabile ori de câte ori vreuna dintre părți ar înțelege să se prevaleze de noi probe.
Mai mult, acest înscris emană de la o instanță judecătorească - Curtea de ASpel Cluj, context în care nu se poate reține că acesta a fost reținut de partea potrivnică. Pronunțarea acestei decizii ulterior datei la care a fost dată decizia a cărei revizuire se solicită, nu se constituie într-un caz de forță majoră.
Nici caracterul determinant nu poate fi reținut, câtă vreme obiectul prezentei cauze constă în anularea unei decizii de sancționare disciplinară dispusă de către angajator cu privire la un anumit salariat, cu consecința reintegrării și a plății de despăgubiri, iar nu o acțiune în răspundere patrimonială fundamentată pe teza discriminării.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 326 Cod de procedură civilă coroborată cu art. 322 pct. 2 și 5 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondată cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul C.
D. împotriva deciziei civile nr. 4050 din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
D. G. L. | D. | S. | D. C. | M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_
