Decizia civilă nr. 524/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 524/R/2013
Ședința publică din data de 20 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL C. -
N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 9520 din 20 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată R. V. F. și pe pârâta intimată Ș. CU C. I-V.
"I. CREANGĂ";, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, av. G. Patricia, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 9520 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă în parte excepția prescripției a dreptului material la acțiune pentru perioada_ -_, invocată de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. .
A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR C. EAN în numele
și pentru membrul de sindicat R. V. F. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. "I. CREANGĂ"; C. -N., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. .
A fost obligată pârâta Ș. CU C. I-V. "I. CREANGĂ";, în calitate de angajator pentru cel reprezentat de reclamant, la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat reprezentați, în conformitate cu prevederile Legii nr.
221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu data de 01 martie 2009, până la data de 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Au fost respinse pretențiile pentru perioada_ -_ ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Deliberând cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile având ca obiect plata primei de vacanță pentru anul școlar 2007-2008,
instanța a reținut că potrivit art. 6 alin.4 Nou cod civil, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit,
fiind așadar aplicabile în speță dispozițiile legale anterioare intrării în vigoare a Noului Cod civil, astfel încât excepția poate fi invocată din oficiu de instanța de judecată.
Potrivit prevederilor art. 283 alin.1 lit. c din Legea 53/2003 (Codul muncii),
"cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat _";.
În cauză s-a solicitat obligarea la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate pentru perioada_ -_, actualizată cu coeficientul de inflație, însă raportat la data scadenței sumelor pretinse (o prescripție distinctă pentru dreptul salarial aferent fiecărei luni), și la data înregistrării cererii 6 aprilie 2012, instanța reține că pentru pretențiile aferente perioadei_ -_ a fost depășit termenul de prescripție de 3 ani.
Totodată, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, astfel că pe baza probelor administrate în cauza, instanța a constatat ca este prescris dreptul material la acțiune privind sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale aferente perioadei_ -_ . Pentru acest motiv, în temeiul prevederilor art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii, a admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale aferente perioadei_ -_ și, în consecința a respins petitul având ca obiect pretențiile pentru perioada_ -_ ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Analizând și coroborând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta R. V. F. a avut calitatea de cadru didactic și în perioada_ -_, astfel cum rezultă din adeverința eliberată de angajator.
Prin dispozițiile O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, legiuitorul a stabilit o evaluare a coeficientului de multiplicare 400,00, astfel încât, într-un anumit interval de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 50% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament.
Prin Decizia nr. 1221/_ a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr.136/2008.
După declararea neconstituționalității OUG nr. 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008, care, prin art. I pct.2 și 3 a redus în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 .
Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009.
Totodată, prin Decizia nr. 989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din
O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O.U.G. nr. 41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța reține că întrucât modificările aduse O.G. nr. 15/2008 prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din
O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr. 47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr. 15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, tribunalul a considerat că în prezent O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din
învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr. 221/2008.
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata și modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. Local al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C. -N. .
Prin recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii civile formulată de reclamant
.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul arată că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente în materie, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Astfel, la pronunțarea hotărârii instanța de fond nu a avut în vedere poziția procesuala a instituției care, raportat la prevederile legale în vigoare, nu are
legitimare procesuala pasiva. Pentru ca pârâtul recurent, C. Local al Municipiului C. -N. să poată îndeplini cerințe cuprinse în petitul acțiunii introductive, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate in mod corect, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate și virate în contul bugetului local.
Prin urmare, rezulta ca in vederea acordării diferențelor drepturilor salariale, solicitate prin cererea introductiva, era necesar ca partenerii sociali sa procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, in vederea includerii respectivelor drepturi în actele normative care le reglementează și achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
Arată, de asemenea, ca instituția pârâtă poate aloca sumele necesare plătii drepturilor salariale doar condiționat de împrejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect și să fi fost virate in contul bugetului local, având în vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, instituția făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fie ca reia, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin 6 din Legea 273/2006. Așadar, în cazul prezentului litigiu, arată că nu s-a făcut dovada ca partenerii sociali au urmat etapele mai sus expuse.
Apreciază totodată că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
De asemenea recurentul face trimitere la prevederile art. 104 din Legea nr. 1/2011 și înțelege să critice hotărârea atacată sub aspectul cheltuielilor de judecată.
Prin recursul declarat de P. municipiului C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, față de acest pârât
.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor lega le incidente in materie, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 63, alin. 4, lit. a) din Legea 215/2001 in exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1 lit. c) (atribuții privind bugetul local), primarul exercita funcția de ordonator principal de credite al bugetului local. În considerarea normelor amintite anterior, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora în condițiile legii.
Așadar, pentru ca instituția primarului să poată repartiza fonduri pentru cheltuielile de personal, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local.
De asemenea recurentul face trimitere la prevederile art. 104 din Legea nr. 1/2011 și înțelege să critice hotărârea atacată sub aspectul cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursurile sunt nefondate, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin acțiunea dedusă judecății în fața primei instanțe, reclamanta a solicitat obligarea unităților școlare pârâte la calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 221/2008 începând de la data de _
-_ .
De asemenea s-a solicitat obligarea pârâților C. Local al Municipiului
C. -N. și P. Municipiului C. -N. la alocarea sumelor necesare plății.
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004,
"finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Prin urmare bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, reprezintă sursa de finanțare a acesteia, unitatea școlară fiind cea căreia îi revine obligația, în limita sumelor alocate, de plată directă în raport cu salariații săi - membrii de sindicat.
Atribuțiile C. Local reies din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
P. are calitatea de ordonator principal de credite al bugetului municipiului conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, potrivit art. 62 alin. 1 din același act normativ.
În plus, conform art. 4 alin. 1 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca cele de natură salarială să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.
Nealocarea până în prezent de la bugetul de stat, a fondurilor necesare achitării drepturilor de natură salarială solicitate de reclamantă nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opus dreptului de natură salarială al reclamantei care are caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Prin urmare, invocarea de către recurenți a prevederilor Legii nr. 1/2011 precum și a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 293/2012 și HCL nr. 57/2012, nu poate avea eficiență în condițiile în care nealocarea până în prezent a fondurilor
necesare plății nu înlătură obligația recurenților pârâți de a-și îndeplini propriile obligații în etapa executării hotărârii.
Având în vedere atribuțiile recurenților în privința finanțării unităților de învățământ, anterior menționate, se constată a fi neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin motivele de recurs.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 9520 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECATORI | |||||
C. | M. | S. | -C. | B. | I. -R. | M. |
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: R. -M. V.
