Decizia civilă nr. 1700/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1700/R/2013
Ședința publică din 01 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTORI: D. G.
: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SS D.
I. T. împotriva sentinței civile nr. 11061 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâții
intimați Ș. CU C. I-V. F. P. L. F., C. LOCAL F., și pe
chematul în garanție intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D.
G. A F. P. C., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și chematului în garanței intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent SS din Î. T. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 29 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, D. G. a F. P. a jud. C., în nume propriu și în reprezentarea M. ui F. P. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea va pune în discuție incidența în speță a dispozițiilor Legii nr. 63/2001 aplicabilă începând cu data de_ care instituie un nou sistem de salarizare în ceea ce privește personalul didactic din învățământul preuniversitar și constatând recursul în stare de judecată reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.11061 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, completată în baza art.2812C.pr.civ. prin sentința civilă nr.1131/_, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada_ -_ invocată din oficiu de către instanță.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul SS
D. Î. T. în numele membrilor de sindicat HAPA ANA, P. A S. ,
MANDRU E. -L., ȘOMLEA ANASTASIA și P. A C. E. împotriva pârâților Ș. CU C. I -V. F., C. LOCAL AL COMUNEI F. și P. COMUNEI F. .
A fost obligată pârâta Ș. CU C. I -V. F. la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la_, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
A fost obligată pârâta Ș. CU C. I -V. F. să reîncadreze personalul didactic reprezentat de reclamant, cu începere de la_ potrivit prevederilor din Legea nr. 221/2008 și ale Legii - cadru nr. 330/2009.
A fost obligată pârâta să calculeze și să plătească membrilor de sindicat reprezentați diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la_ și până la_ cuvenite prin aplicarea Legii nr. 221/2008 și a Legii - cadru nr. 330/2009.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL COMUNEI F. și P. COMUNEI
F., la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și a fost respinsă acțiunea față de acesta.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu privire la excepția prescripției acțiunii pentru drepturile aferente perioadei_ -_ au avut în vedere prevederile exprese ale art.268 din Codul muncii lit. c) care dispun că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Prin Decizia nr. 843/2 iunie 2009, publicată în M.O. din 464/6 iulie 2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, sunt neconstituționale.
Pentru a se pronunța astfel, în esență Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității
O.U.G. nr. 136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art. 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din legea
fundamentală. Totodată, o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.
115 alin. 6 din Constituție, coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din legea fundamentală .
Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult
față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada
1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință
pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007. Guvernul României, prin O.U.G. nr. 136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, modifică unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament .
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în
M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin.1 și art.115 alin. 4 din Constituție . Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.
115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din Legea
fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin. 5, potrivit cărora "În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, Guvernul emite O.U.G. nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea O.G. nr. 15/2008, prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008 .
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în
M.O. - Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza O.U.G. nr. 136/2008 .
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că prin Decizia nr. 989/30 iunie 2009 Curtea a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar . De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse O.G. nr. 15/2008, prin dispozițiile art. I pct.2 și
3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
Tribunalul a observat în același timp că Guvernul, în loc să pună de acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, a procedat la emiterea unor noi ordonanțe de urgență ( nr. 31/2009 și 41/2009) cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale .
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr. 15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribunalul a considerat că în prezent O.G. nr.15/2008, privind
creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ funcționează în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008 .
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor .
Pe de altă parte, potrivit art. 253 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.166 alin. 4 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Și, întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație .
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, pârâta unitate de învățământ ce funcționează potrivit art. 145 din Legea nr. 84/1995 - legea învățământului, în calitate de angajator urmează a fi obligat către reclamantă la calcularea și plata diferențelor salariale neacordate potrivit O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008 . Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile
prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica C.E.D.O. s-a statuat că noțiunea de "bunuri";, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, cuprinde atât "bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său( a se vedea Draon împotriva Franței [MC[, nr.1.513/03, & 65, C.E.D.O. 2005-IX) .
Ori, membrii de sindicat reprezentați, fiind beneficiarii dispozițiilor O.G. nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, pot pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale .
De altfel, această "speranță legitimă"; a reclamantei își găsește justificarea și în numeroasele modificări legislative prin intervenția Guvernului, care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ (în acest sens a se vedea hotărârea împotriva României, Străin și alții, nr. 57.001/00, &56, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie 2005, Păduraru citată anterior, & 98-99, Podeanu, nr.4.596/03, &34, 16 februarie 2006, R. nr.13.309/03, & 34, 20 iulie 2006).
Mai mult decât atât, în speță nu s-a dovedit că ingerința în dreptul celor reprezentați de reclamant cu privire la respectarea drepturilor lor
salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție Astfel, potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică .
Ori, în cauză se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament .
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamanți și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica C.E.D.O. cu privire la aplicarea dispozițiilor art.41 din Convenție, aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva României - hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva României ).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamanților să i se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor O.G. nr. 15/2008, așa cum a fost probată prin Legea nr. 221/2008 .
Prin urmare, față de aceste ultime considerente, tribunalul a constatat că demersurile legislative ale Guvernului în domeniul salarizării din învățământ sunt în contradicție și cu dispoziții ale Convenției Europene ale Drepturilor Omului .
În atare situație, având în vedere dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția României,în doctrina juridică s-a subliniat în mod judicios că în ordinea juridică internă a României Convenția are forță constituțională și supralegislativă, ceea ce înseamnă că în cazul unui conflict între dispozițiile Convenției și o normă internă, prevalează dispozițiile Convenției .
Așadar, Convenția este integrată blocului de constituționalitate, care, având forță juridică constituțională, înlătură direct forța unei norme naționale aflate în incompatibilitate cu dispozițiile Convenției .
Această normă rămâne practic fără aplicare, iar în virtutea principiului supremației Convenției, judecătorul național este obligat să aplice direct dreptul comunitar .
Într-un asemenea caz, judecătorul național nu impietează ci complinește atribuțiunile legiuitorului
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că ultimele două ordonanțe de urgență, nr. 31/2009 și 41/2009 sunt lipsite de efect juridic chiar dacă Curtea Constituțională, în condițiile art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992, a fost pusă în imposibilitatea de a se pronunța asupra neconstituționalității lor, dat fiind abrogarea acestora, potrivit art.48 pct.16 al Capitolului VI - Dispoziții finale din Legea cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară (a se vedea deciziile Curții Constituționale nr.105 și 106/4 februarie 2010 ).
Î. Curte s-a pronunțat în același sens prin Decizia privind recursul în interesul Legii nr. 3/2011, concluzionând că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite
funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate.
De asemenea, Î. Curte s-a pronunțat prin Decizia nr. 11/2012, prin care a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova, stabilind că: "(…) în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.";
Mai mult prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 (actualizată) - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice dispun expres că " începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, respective_, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
În ceea ce privește diferențele de drepturi salariale dintre cele cuvenite potrivit reîncadrării conform Legii nr.330/2009, acestea vor fi admise doar în parte,pentru perioada_ -_ deoarece, începând cu data de_, a intrat în vigoare noua lege de salarizare unică, mai sus amintită.
Pentru considerentele mai sus expuse tribunalul a admis în parte acțiunea, în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011, a obligat pârâta Ș. CU C. I -V. F. la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008, pentru aprobarea O.G. nr.15/2008, pentru perioada_ - _
, a obligat pârâta să reîncadreze personalul didactic reprezentat de reclamant, cu începere de la_ potrivit prevederilor din Legea nr. 221/2008 și ale Legii - cadru nr. 330/2009 și a obligat pârâta să calculeze și să plătească membrilor de sindicat reprezentați diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la_ și până la_ cuvenite prin aplicarea Legii nr. 221/2008 și a Legii - cadru nr. 330/2009. Totodată a dispus actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație la data plății efective iar în temeiul art. 167 din Legea nr.84/1995 a obligat pe pârâții C. LOCAL AL COMUNEI F. și P. COMUNEI F. să asigure plata drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta acțiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul SS D. Î.
T.
solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii.
În motivarea recursului, se apreciază de către recurent că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut și nu și-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 C.pr.civ..
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ, arată că excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada_ -_ nu este întemeiată, deoarece termenul de prescripție a fost împiedicat să curgă de actele normative ulterioare (OUG nr. 136/2008, OUG nr. 151/2008, OUG nr. 1/2009, OUG nr. 31/2009, OUG nr. 41/2009) în baza cărora unitatea școlară nu avea posibilitatea să plătească în mod corect salariile.
În măsura în care instanța ar fi apreciat că decizia nr.124/2010 nu este o declarare expresă a neconstituționalității ultimului act al Guvernului de blocare a prevederilor Legii nr.221/2008, ar fi trebuit să aibă în vedere, ca punct de pornire a termenului de prescripție, data de 31 iulie 2009, când în Monitorul Oficial nr.531, a fost publicată Decizia nr.989/_, de constatare expresă a neconstituționalității dispozițiilor OUG nr.1/2011.
Data de 31 iulie 2009 este ulterioară datei de_, astfel că nu se poate pune sub nicio formă problema intervenției prescripției dreptului material la acțiune, dreptul la acțiune al membrilor de sindicat fiind suspendat cel puțin până la data de 31 iulie 2009. În consecință, s-a apreciat că excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de instanță din oficiu, este vădit nefondată, iar sub aspectul admiterii acesteia și respingerii pretențiilor anterioare datei de_, sentința este netemeinică și nelegală.
Judecătorul fondului a ignorat atât cadrul legal intern, cât si dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Constituția României și documentele internaționale ratificate de România sau la care România este parte, dar si practica Înaltei Curți de C. și Justiție și a Curții Constituționale (Decizia nr. 877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 706/06.X.2011).
Prin "cadru legal intern"; înțelege atât ansamblul actelor normative care reglementează salarizarea personalului didactic, inclusiv cele privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - respectiv Legea nr. 330/2009 (în vigoare de la 1 ianuarie 2010), O.U.G. nr. 1/2010, Legea nr. 284/2010 si Legea nr. 285/2010 (ultimele două în vigoare de la data de 1 ianuarie 2011), cât și practica Curții Constituționale.
Până la data de 31 decembrie 2009, salarizarea personalului din învățământ - didactic de predare și pregătire/instruire practică și didactic auxiliar și nedidactic - a fost reglementată printr-o serie de acte normative (legi și ordonanțe ale Guvernului). În egală măsură, salariații din învățământ au beneficiat de drepturi câștigate prin sentințe judecătorești definitive și irevocabile. Drepturile membrilor de sindicat - personal didactic, câștigate în instanță până la data de_ în temeiul Legii nr. 221/2008, nu au fost acordate începând cu data de 1 ianuarie 2010, dată la care a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. În egală măsură, ele nu au fost acordate nici de la data de 1 ianuarie 2011, dată la care au intrat în vigoare Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010.
Neplata respectivelor drepturi ulterior datei de 1 ianuarie 2010 este evident nelegală.
Legea nr. 330/2009 garantează, la nivel de principiu, menținerea drepturilor câștigate. În acest sens sunt dispozițiile art. 3 lit. c) din lege - text ignorat complet de instanța de fond la pronunțarea sentinței recurate. Or, în cazul de față, vorbim despre drepturi salariale recunoscute și stabilite prin acte normative constituționale și prin hotărâri judecătorești.
La art. 30 alin. 5 din lege se statuează din nou faptul că în luna ianuarie 2010 salariile nu pot fi diminuate fată de luna decembrie 2009.
Ori, fată de sentințele judecătorești pronunțate chiar de Tribunalul Cluj, prin care s-a confirmat dreptul cadrelor didactice de a beneficia de salarii calculate potrivit Legii nr. 221/2008 pentru perioada_ -_ /_, este evident faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2010, membrii de sindicat au fost privați de drepturi cuvenite la data de 31 decembrie 2009, cu încălcarea dispozițiilor arte 3 lit. c și art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, precum și a arte
5 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010. Mai mult, nu au beneficiat nici de sumele compensatorii prevăzute expres de arte 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010.
Soluția instanțelor investite cu soluționarea litigiilor de muncă având ca obiect plata salariilor conform Legii nr. 221/2008 a fost confirmată și de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, care, prin Decizia nr. 3/_ .
În condițiile în care Tribunalul Cluj a apreciat (ceea ce, ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat), în mod corect, că salariile personalului didactic trebuiau calculate prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2009 inclusiv până la data de 31 decembrie 2009, raportat la dispozițiile art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, același sistem de calcul trebuia aplicat și ulterior datei de_, astfel încât salariile din anul 2010 să fie la același nivel cu cele din decembrie 2009.
Faptul că membrii de sindicat nu au beneficiat încă de plata efectivă a diferențelor salariale dispuse prin sentința mai sus menționată este irelevant.
Practic, sentința recurată are drept efect anularea Sentințelor judecătorești și a Deciziei nr.3/2011 a Înaltei Curți de C. si Justiție, prin care s-au statuat drepturile salariale ale personalului din învățământ la data_, având ca bază de calcul coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, ducând astfel la data de_ la reducerea drepturilor salariale, ceea ce contravine art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 si, pe cale de consecință, si art. 7 alin. 2 din Legea nr. 284/2010 si art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010.
Faptul că în anul 2010, calculul salariilor s-a făcut incorect, cu ignorarea sentințelor judecătorești și a prevederilor legale speciale aplicabile în materie a determinat reîncadrarea personalului didactic și calcularea în mod greșit a salariilor acestuia și în anul 2011.
Judecătorul fondului a ignorat si practica în materie a Curții Constituționale (Decizia nr. 877 din 28 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010).
Apreciază totodată că instanța de fond nu și-a exercitat nici rolul activ, prevăzut de art. 129 C.pr.civ., în condițiile în care a ignorat atât prevederile legale aplicabile în speță, cât și Decizia nr. 3/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, Decizia Curții Constituționale nr. 877/2011 si practica CEDO.
Pârâta D. G. a F. P. a jud. C., în nume propriu și în reprezentarea M. ui F. P. a depus întâmpinare
prin care solicită respingerea recursului, invocând Decizia nr. 10/2011 a Înaltei Curți da C. și Justiție.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat în parte, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu sunt întemeiate criticile aduse soluției date excepția prescripției, deoarece termenul de prescripție a început să curgă de la data scadenței drepturilor salariale, fără a constitui un motiv de suspendare, în sensul art. 13 din Decretul nr. 167/1958 (în vigoare la momentul respectiv), modificările suferite de legislația salarizării cadrelor didactice), după cum nici Decizia nr. 124/2010 a Curții Constituționale nu are rolul de repunere în termenul de exercitare a acțiunii.
Curtea reține că prin Decizia nr. 3 din_, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 350 din_, pronunțată în Dosarul nr. 2/2011 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ,
s-a stabilit că, deciziile Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
În raport de decizia pronunțată în recurs în interesul legii, referitor la salarizarea personalului din învățământ, Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr. 877/_ publicată în Monitorul Oficial nr. 706/_, analizând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008 și nu în conformitate cu OUG nr. 41/2009.
Reținând și dispozițiile art. 7 alin. 2 și art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, precum și statuările instanței de contencios constituțional, Curtea de Apel apreciază că pentru anul 2010, membrii de sindicat sunt îndreptățiți să
beneficieze de salariul corespunzător funcției din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008.
Contrar celor reținute de către prima instanță, Curtea apreciază că prin demersul dedus judecății reclamanții nu au urmărit aplicarea unui act normativ abrogat, în speță Legea nr. 221/2008 (abrogată începând cu 1 ianuarie 2010, conform art. 48 din Legea nr. 330/2009), ci aceștia au dorit să valorifice majorările salariale care au fost acordate prin această lege, în condițiile în care salarizarea în anul 2010 a fost stabilită prin prisma drepturilor salariale din luna decembrie 2009, când Legea nr. 221/2008 producea încă efecte.
Prin intrarea în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 a Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, a fost majorat cu 15%.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, prin care au fost individualizate noile criterii privind încadrarea si salarizarea în anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ.
Prin urmare, în intervalul 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ trebuia să se facă în raport de veniturile cu acest titlu din octombrie 2010, lună în care, așa cum s- a arătat anterior, majorarea salarială stabilită prin Legea nr. 221/2008 producea efecte, iar pentru perioada ulterioară datei de 13 mai 2011, respectiv până la zi, se aplică Legea 63/2011, astfel încât cu privire la această ultimă perioadă soluția instanței de fond de respingere a acțiunii este corectă.
Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat și obligarea pârâților C. Local al comunei F. și P. comunei F., alături de
ceilalți pârâți, la calculul și plata în favoarea membrilor de sindicat a creșterilor salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008.
În raport de pretențiile concrete formulate de reclamanți, Curtea reține că cererea de obligare a pârâților C. Local al comunei F. și P. comunei F. la plata unor sume pretinse cu titlu de drepturi salariale este lipsită de temei legal.
O asemenea cerere este legată indisolubil de existența unor raporturi juridice de muncă din care ar izvorî obligația angajatorului de a achita drepturile salariale angajatului corespunzător muncii prestate conform contractului individual de muncă.
Or, în absența oricărui raport juridic de muncă între părți, intimații C. Local al comunei F. și P. comunei F. nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale către persoane care nu sunt angajații săi.
Într-adevăr, finanțarea de bază, care include și cheltuielile de personal a unităților de învățământ de stat, este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor
locale, însă drepturile salariale trebuie plătite membrilor de sindicat tot de către unitatea de învățământ.
În consecință, Curtea constată că pârâții nu au calitatea de angajator, ci cea de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală a recurenților în cadrul unui eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.
Drept urmare, Curtea consideră că, în speță, raportat la pretenția concretă dedusă judecății, soluția Tribunalului de respingere a acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâții C. Local al comunei F. și P. comunei F., este corectă, urmând a fi menținută de instanța de recurs.
Pentru aceste considerente și având în vedere perioada în care membrii de sindicat reprezentați în cauză și-au exercitat activitatea în cadrul unității școlare pârâte, în baza art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, în sensul celor ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de SS D. I. T. împotriva sentinței civile nr. 11061 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de SS D. I. T. în numele membrilor de sindicat HAPA ANA, P. A S., MANDRU E. -L., ȘOMLEA ANASTASIA și P. A
C. E. în contradictoriu cu pârâta Ș. CU C. I-V. și, în consecință:
Obligă pârâta Ș. cu C. I-V. F. să procedeze la reîncadrarea membrilor de sindicat mai sus menționați începând cu data de 1 ianuarie 2011 până la 13 mai 2011, potrivit Legii cadru nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a dispozițiile Legii nr. 221/2008.
Obligă pârâta Ș. cu clasele I-V. F. să plătească membrilor de sindicat diferența dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcției din luna decembrie 2010, în conformitate cu Legea nr.
221/2008 și drepturile salariale efectiv încasate, pentru perioada_ -_, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 1 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. D. G. L. D.
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_
