Decizia civilă nr. 573/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 573/R/2013
Ședința publică din 25 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanta C. B. SA - S. B. împotriva sentinței civile nr. 1933/F din 08 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. _
, privind și pe pârâții intimați K. (F. ) V., O. A., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Se constată că la data de 19 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat O. A. a depus la dosar întâmpinare care a fost trimisă și prin fax la data de 18 februarie 2013.
De asemenea, se constată că la data de 21 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta recurentă C. B. SA a transmis prin fax la dosar concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 18 februarie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1933 din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._
, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune ridicată de pârâții K. (F. ) V. și O. A. și s-a respins în consecință acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta C. B. SA București, - prin S. B., ca prescrisă.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei K. (F. ) V. suma de 500 lei, iar pârâtului O. A. suma de 150 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a promovat o acțiune în răspundere patrimonială contra pârâților K. ( F. ) V. și O.
A., în baza articolului 270 din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune), în vederea recuperării unui prejudiciu material în cuantum total de 7191,17 lei, prejudiciu pe care banca nu îl mai poate recupera și de care se fac răspunzătoare, prin presupuse fapte săvârșite, pârâții - în calitate de foști angajați la S. C. B. B. .
Astfel, în perioada 01-03 august 2011 s-a efectuat la S. SC C. B. B. un control tematic privind contractele de credite acordate persoanelor fizice, ocazie cu care au fost verificate un număr de 7 dosare de credit, iar deficiențele constatate și persoanele răspunzătoare de acestea (inclusiv pârâții) au fost menționate de către organul de control în procesul verbal nr.7732/_ .
În acest context, s-a solicitat obligarea pârâtei K. ( F. ) V. la plata sumei de 2660,73 lei și a pârâtului O. A. la plata sumei de 4.530,44 lei, răspunderea acestora fiind stabilită proporțional cu salariul net de la data
constatării pagubei, potrivit art.271 din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune).
Prin urmare, solicitarea angajatorului SC C. B. SA de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților este adresată instanței pentru acoperirea unui prejudiciu în cuantum total de 7191,17 lei, care derivă din contractul de credit nr. 13612/_ al numitei Sari Antonela, prejudiciu care constă în refuzul asigurătorului S.C. Omniasig S.A. de despăgubire a reclamantei cu suma nerecuperată din contractul de credit, refuz datorat anumitor deficiențe constatate.
Așa cum rezultă din actele depuse la dosar, refuzul societății de asigurare
S.C. Omniasig S.A. la despăgubire (motivat de anumite deficiențe, respectiv neconcordanța între numele împrumutatei din copia carnetului de muncă și cel din adeverința de salariu) a fost comunicat reclamantei SC C. B. SA prin adresa nr. 0634 din 28 ianuarie 2009 și înregistrat la reclamantă la nr.782 din 29 ianuarie 2009, astfel că de la această dată curge dreptul material la acțiune și un atare demers judiciar trebuie întreprins cu respectarea termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, după prescripțiile art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii (art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii republicat).
Potrivit articolului anterior evocat, cererea de chemare în judecată în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator, poate fi introdusă în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În contextul circumscrierii demersului juridic promovat de reclamantă în sfera art. 270 Codul muncii, nu se poate concluziona decât în sensul incidenței dispozițiilor legale evocate, în cazul răspunderii patrimoniale aplicându-se conform art. 270 Codul muncii normele și principiile răspunderii civile contractuale, dată fiind existența contractelor de muncă încheiate între părți .
Cererea de chemare în judecată a pârâților K. ( F. ) V. și O. A. s-a introdus la Tribunalul B. -Năsăud la data de 21 mai 2012, așa cum rezultă din mențiunile ștampilei instanței aplicată la fila 2, cu depășirea în mod evident a termenului legal de exercitare a ei.
Or, în situația dată, angajatorul a cunoscut prejudiciul la data refuzului de despăgubire, respectiv 29 ianuarie 2009, putând și trebuind să facă verificările necesare referitoare la persoanele răspunzătoare și luarea masurilor care se impun începând cu această dată.
Nediligența este un fapt imputabil conducerii societății și nu poate atrage înlăturarea sancțiunii legale aplicabile, astfel că apărările reclamantei întemeiate pe dispozițiile art. 2528 din Noul cod civil și pe faptul că acțiunea nu a putut fi promovată decât la momentul îndeplinirii cumulative a celor două condiții: constatarea pagubei și identificarea persoanelor răspunzătoare, nu pot fi reținute în condițiile în care acestea puteau fi cunoscute începând cu data de 29 ianuarie 2009, reclamanta nesusținând vreun impediment obiectiv în acest sens.
Raportat la elementele subliniate, precum și la dispozițiile art.6 alin.4 din Noul Cod civil (intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011) potrivit cărora
"prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit"; excepția a fost admisă, iar acțiunea formulată s-a respins în consecință.
În aceste condiții, temeinicia acțiunii nu s-a mai impus a fi analizată.
Reclamanta a fost în culpă procesuală și, conform art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată să plătească pârâtei K. ( F. ) V. suma de 500 lei, iar pârâtului O. A. suma de 150 lei, cu titlu cheltuieli de judecată, justificate cu plata onorariului avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. B. S.A.,
solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă modificarea sentinței
civile atacate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, cu consecința, casării cu trimitere la instanța de fond, precum și obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, după ce a reiterat starea de fapt, reclamanta a arătat în esență că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât dreptul la acțiune în răspundere patrimonială curge de la data la care s- a constatat efectiv prejudiciul, adică faptul că debitoarea este insolvabilă. Numai după epuizarea căilor de recuperare a creanței de la debitoarea principală se poate pune în discuție posibilitatea de recuperare a creanței de la salariați, dacă sunt îndeplinite toate condițiile privind prejudiciul și cele cu privire la răspunderea patrimonială. Prin urmare, solicită să se constate că dreptul acesteia la acțiune, nu a fost prescris, la momentul introducerii acțiunii.
Totodată, în opinia recurentei instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică și în raport de art. 2528 din Codul civil, potrivit căruia "prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea";, nicidecum de la momentul refuzului societății de asigurări să o despăgubească. Așadar, numai la momentul îndeplinirii cumulative a celor doua condiții: constatarea pagubei și identificarea persoanei răspunzătoare, reclamanta a putut formula acțiunea. Așadar, atât timp cât păgubitul nu cunoaște existenta pagubei și pe cel chemat să răspundă, nu poate acționa.
În altă ordine de idei, la momentul comunicării refuzului de despăgubire din partea societății de asigurări s-a conștientizat probabilitatea unui prejudiciu și numai la momentul întocmirii procesului verbal de insolvabilitate, în etapa finala a executării demarată de BEJ, prejudiciul a devenit real și cert.
S-a mai precizat că răspunderea subsidiară intervine ulterior răspunderii principale, numai în măsura în care aceasta nu a produs efecte integral sau parțial. Răspunderea subsidiară nu ar mai putea fi nici ea posibilă, dacă s-ar dovedi că nu sunt întrunite condițiile de existență ale răspunderii principale. Exista răspundere subsidiară și în cazurile în care salariatul a determinat, prin fapta sa ilicită o pagubă, iar recuperarea acesteia nu mai este posibilă din diferite motive (insolvabilitatea debitorului, împlinirea termenului de prescripție).
În cazul constatării insolvabilității autorului direct al prejudiciului, răspund, în limita valorii pagubei de recuperat salariații vinovați, în cazul nerespectării oricărei atribuții de serviciu, daca, fără încălcarea acesteia, paguba nu s-ar fi produs.
Prin întâmpinările înregistrate pârâții K. V. și OLTEAM A.
au solicitat respingerea recursului formulat de recurentă, cu menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.c) din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune, sens în care se va face referire la acest act normativ în cuprinsul prezentei decizii) cererile în vederea stabilirii răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Răspunderea patrimonială întemeiată pe dispozițiile art. 270 din Codul muncii este o varietate a răspunderii civile contractuale cu particularități determinate de specificul raporturilor juridice de muncă. În lipsa unor dispoziții legale specifice legislației muncii și în condițiile în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, Curtea reține că, în conformitate cu art. 295 alin. (1) din Codul muncii, momentul nașterii dreptului angajatorului la acțiune
pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a salariaților se determină conform dispozițiilor legislației civile. Întrucât conform art. 6 alin. 4 din Codul civil, intrat în vigoare în data de_, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 2528 din Codul civil, fiind aplicabile cele ale art. 8 din Decretul nr. 167/1958, așa cum judicios a apreciat și Tribunalul. Potrivit acestuia dreptul la acțiunea în repararea pagubei cauzate prin fapta ilicită curge de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea.
Este adevărat că, așa cum a reținut instanța de fond, textul legal invocat anterior nu lasă însă la latitudinea păgubitului să stabilească momentul în care începe să curgă termenul de prescripție, în sensul că nu leagă acest moment exclusiv de data la care acesta efectiv a cunoscut paguba și pe cel răspunzător, ci impune ca moment de debut al curgerii termenului de prescripție pe cel la care trebuia să cunoască aceste elemente, evident, cu o diligență medie.
Însă, reținând din coroborarea probelor administrate în cauză că starea de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond, respectiv că recurenta a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a intimaților pentru recuperarea unui prejudiciu în cuantum de 7191,7 lei, care derivă din contractul de credit nr. 1361/_ al debitoarei Sari Antonela, contract care a fost încheiat de intimați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, Curtea apreciază că, așa cum s-a invocat prin memoriul de recurs, în cauză este incidentă o formă de răspundere specifică pentru fapta altuia, denumită în doctrina de dreptul muncii răspunderea subsidiară.
Așa cum se deduce chiar din denumirea sa, acest tip de răspundere are un caracter secundar și din punct de vedere temporal poate interveni numai ulterior răspunderii principale și numai în măsura în care prin aceasta nu s-a reparat integral sau parțial prejudiciul. Întrucât pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatului care și-a exercitat necorespunzător atribuțiile de serviciu, prejudiciul trebuie să fie cert și nereparat, se reține că până la data la care s-a constatat insolvabilitatea debitorului contractual al angajatorului (în speță, Sari Antonela) prejudiciul nu putea fi cert, ci numai eventual, iar termenul de prescripție al acțiunii în răspundere patrimonială a angajatului curge numai din momentul constatării fără echivoc a insolvabilității (totale sau parțiale) a debitorului contractual al angajatorului.
În ceea ce privește data la care s-a constatat în cauză insolvabilitatea debitoarei recurentei Sari Antoanela, Curtea apreciază că aceasta nu este cea la care a fost înregistrat la recurentă (_ ) refuzul asigurătorului SC Omniasig SA de a plăti daunele, creditul acordat fiind garantat pentru risc financiar (fila 50 dosar fond), întrucât recurenta avea posibilitatea să execute silit debitoarea și să își recupereze în acest fel prejudiciul. De asemenea, nu se poate imputa recurentei faptul că nu a contestat refuzul asigurătorului, în condițiile în care motivele invocate de acesta (respectiv neconcordanța între numele împrumutatei și cel din adeverința de salariu) îl exonerează de răspundere conform pct. 5.6.1 e din Contractul de asigurare a riscului de neplată a ratelor la un credit bancar nr._ încheiat între SC Omniasig SA și Casa de Economii și Consemnațiuni C. SA (filele 72-74 dosar fond).
Drept urmare, reținând că din procesul verbal din_ încheiat de executorul judecătoresc Manchevici M. în dosar execuțional nr. 336/ex/2009 (executarea silită fiind astfel începută de intimată în anul 2009) rezultă insolvabilitatea debitoarei Sari Antonela (fila 51 dosar fond), Curtea apreciază că numai de la comunicarea acestui proces verbal recurentei (respectiv data de _
, conform susținerilor acesteia din Concluziile scrise filele 28-28) se poate reține
că prejudiciul pentru care s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a intimaților a devenit cert, aceasta fiind și data de la care începe să curgă termenul de prescripție, conform considerentelor expuse anterior.
În consecință, reținând că în raport de data menționată anterior acțiunea înregistrată de recurentă la data de_ nu este prescrisă, instanța de fond admițând în mod eronat această excepție peremptorie, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 312 alin. 1, 3 și 5 Cod procedură civilă să admită recursul declarat de reclamantă, să caseze sentința recurată și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, pentru judecarea fondului cauzei cu care a fost investită, respectiv pentru analizarea în concret dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de art. 270 din Codul muncii, statuările instanței de recurs fiind numai cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta C. B. SA împotriva sentinței civile nr. 1933 din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr. _
, pe care o casează în întregime și, în consecință, trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul B. -Năsăud.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2013.
PT. PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
S. D. | D. | G. | L. | D. |
În C.O. semnează
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
V. M.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: C. I.
