Decizia civilă nr. 589/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 589/R/2013
Ședința publică din data de 26 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. | C. | G. |
JUDECĂTOR: G. | -L. | T. |
GREFIER: N. | N. |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F.
"C. "; SA împotriva sentinței civile nr. 2432/F din 5 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._ privind și pe intimatul reclamant M. L., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul Uniunii Teritoriale a Sindicatelor din Ramura linii "Drum de Fier"; - președinte Chitinuș N. Cristinel care se legitimează cu cartea de identitate seria NT Nr. 2. eliberată de Municipiul Roman la data de 10 mai 2005.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul sindicatului depune la dosar la acest termen de judecată delegația sa de reprezentare și concluzii scrise arătând că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2432/F din 5 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune privind capătul de cerere din acțiune referitor la obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și s-a respins ca prescris acest capăt de cerere.
A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul/a M. L., prin Uniunea Teritorială a Sindicatelor din Ramura Linii "Drum De Fier"; I. împotriva pârâtei C. N. de C. F. "C. "; S.A. B. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009, 2010 și 2011, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun pentru anii 2009, 2010 și 2011, prima de Ziua feroviarului pentru anii 2009, 2010 și 2011, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Analizând prioritar excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pe anul 2008, tribunalul a constatat că a fost întemeiată și a fost admisă ca atare, motiv pentru care această cerere din acțiune a fost respinsă ca prescrisă.
În acest sens, tribunalul a constatat că dosarul privind reclamanții din județul Bistrița Năsăud a fost înregistrat la Tribunalul Iași la data de 26 iunie 2012, fiind disjuns din dosarul nr._, dosar ce a fost depus în data de 04 aprilie 2012, iar la Tribunalul Bistrița Năsăud dosarul declinat a fost înregistrat în 08 august 2012.
Potrivit art.268 alin.1 lit.c Codul muncii republicat, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Având în vedere aceste prevederi legale imperative, tribunalul, ținând cont de data formulării acțiunii civile anterior reliefată, a constatat că termenul de 3 ani de prescripție în cadrul căruia putea fi legal introdusă cererea privind obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pe anul 2008 a expirat, acesta trebuind a fi formulată cel târziu la finalul lunii ianuarie 2012, ținând cont de prevederile art.30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități ce arată expres că salariul suplimentar trebuie acordat după expirarea anului calendaristic, situație în care va fi admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată și-n consecință va respinge ca prescris acest capăt de cere din acțiune. Tribunalul a arătat că sunt lipsite de relevanță susținerile reprezentantului privind data finalizării exercițiului bugetar la pârâtă la finalul lunii martie 2012, pentru că art.30 din CCM invocat nu prevede că nașterea dreptului la acțiune este legată de momentul finalizării exercițiului financiar. Oricum, chiar dacă ar fi așa, față de data depunerii acțiunii inițiale în 4 aprilie 2012, termenul de prescripție de 3 ani s-ar fi împlinit în data de 31 martie 2012, iar acest capăt de acțiune tot ar fi fost prescris.
Reclamantul/a a avut calitatea de salariat la pârâtă în anii 2009, 2010 și 2011 pentru care a formulat pretenții potrivit mențiunilor din carnetul de muncă depus în copie la dosar.
Potrivit art. 30 alin. 1 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, act prelungit prin acte adiționale potrivit înscrisurilor depuse în copie la dosar, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Potrivit art.71 din același contract colectiv de muncă, salariații din cadrul pârâtei au dreptul și la un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun, stabilit cel puțin la nivel clase 1 de salarizare, iar de Ziua feroviarului același contract prevede că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare.
Tribunalul a constatat că aceste drepturi bănești nu au fost plătite de pârâta angajator, deși au fost legal convenite printr-un contract colectiv de muncă ce este obligatoriu pentru părțile litigante.
În acest sens, tribunalul a arătat că potrivit art. 229 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și că potrivit art.40 alin.2 lit.c Codul muncii angajatorului îi revine obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
La dosarul cauzei pârâta, căreia îi incumbă sarcina probei în conflictele de muncă potrivit art.272 Codul muncii republicat, nu a depus la dosar vreo dovadă din care să rezultă că reclamantul nu s-ar încadra în criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar ori privind plata ajutorului material de Crăciun și de Paști.
Având în vedere considerentele anterior arătate, ținând cont de prevederile legal anterior menționate, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamantul în calitate de salariat al pârâtei este îndreptățit să primească drepturile solicitate pentru anii 2009, 2010 și 2011.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care s-a impus obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective, în temeiul art.2 din OG nr.9/2000 și art.2 din OG nr.13/2011, acest act aplicându-se pentru perioada ulterioară datei de 1 septembrie 2011.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. N. de C. F.
"C. "; S.A. B.
, solicitând modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii cererii ce privește acordarea salariului suplimentar pentru anii 2009, 2010 și 2011 și a ajutorului material aferent Zilei Feroviarilor, Paști și Crăciun pentru anii 2009, 2010 și 2011.
În motivare s-a arătat că pentru anii 2007-2008 și 2009-2010 la nivel de CNCF "C. "; S.A. au fost încheiate Contracte Colective de Muncă, ele reprezentând legea părților.
Potrivit dispozițiilor art. 247 Codul Muncii, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior se aplică numai în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă.
În conformitate cu prevederile art. 65 ultimul aliniat din CCM al CNCF "C. "; SA pe anul 2009-2010, "în anul 2009 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, Crăciun și de Ziua Feroviarilor";.
Și Contractele Colective pentru anii 2010-2011 și 2011 - 2012 cuprind aceleași clauze. Acest motiv este de ordine publica deoarece instanța nu poate trece peste voința părților decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispozițiile art.969 Cod civil.
Cu privire la plata salariului suplimentar pentru anul 2009 se arată că CNCF "C. "; SA este societate comerciala pe acțiuni cu capital social integral vărsat de Statul Român în calitate de acționar unic care își exercita drepturile și obligațiile prin M. Transporturilor.
Potrivit prevederilor art. 22 alin.(1) din HG nr. 581/1998 își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aproba de către Guvern, la propunerea M. ui Transporturilor, cu avizul M. ui Muncii și Protecției Sociale și al M. ui Finanțelor. Conform art. 29 alin. (3) și (4), art. 47 alin. (3), art.48 alin.(2) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisa și limitata.
CNCF "C. "; SA nu a avut aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anii 2008 și 2009, astfel ca neavând stabilit cuantumul veniturilor și fondul salariilor de baza aprobat nu s-a putut constitui fondul pentru plata salariului suplimentar.
Art. 32 din Contractele Colective de Munca menționate precizează ca din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie
lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
În contextul în care CNCF "C. "; SA nu a avut buget de venituri și cheltuieli și nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2007, 2008 și 2009 și plăti restante față de bugetul de stat, consideră ca nu exista obligația plății salariilor suplimentare aferente.
În conformitate cu art. 22 alin. (2) - (4) din HG nr. 581/1998, veniturile
C.F.R. se realizează din tariful de utilizare a infrastructurii, din chirii și din valorificarea, la intern și la export, a deșeurilor refolosibile rezultate din reparații, demolări, casări de bunuri aflate în patrimoniu și din alte activități proprii și sunt utilizate, în principal, după cum urmează: (….) pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații curente a infrastructurii feroviare, (….) pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, întreținere, reparații curente, precum și pentru modernizarea, dezvoltarea și reparațiile capitale ale infrastructurii feroviare private, pentru acoperirea cheltuielilor infrastructurii feroviare publice sau private, în funcție de sectorul din care provin. Adunarea generală a acționarilor poate decide, în funcție de priorități, și alte alocări ale veniturilor.
Veniturile nu pot fi afectate direct unei cheltuieli anume; CNCF are obligația utilizării veniturilor realizate conform prevederilor legale și a clasificației bugetare, deci nu numai pentru plata drepturilor salariale.
Pe fondul unei crize economice, în anul 1997, s-a emis, OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care, de regula, se acorda la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plăti restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de aceasta natura suportate din fondul de salarii.
Conform art. 32 alin. 3 din CCM, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar, în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar, din veniturile realizate. Constituirea fondului necesar plății salariului suplimentar depinde de veniturile realizate, deci este o condiționare a acordării acestui drept de veniturile realizate.
Cu privire la acordarea salariului suplimentar pentru anii 2010 și 2011 consideră că cererea reclamanților este total neîntemeiată și nejustificată. Precizează că în urma negocierilor colective de munca, motivat de faptul ca au cunoștința de situația economica cu care se confrunta compania, organizațiile sindicale reprezentative au semnat împreuna cu CNCF "C. "; SA Contractul Colectiv de Munca pe anul 2009-2010 cât și cel pe anii 2010-2011 cu prevederea că: "nu se acorda salariu suplimentar";.
În drept, a fost invocat art. 304 pct. 8 C.proc.civ.
Uniunea Teritorială "Drum de Fier"; a depus concluzii scrise
prin care a solicitat respingerea recursului, invocând forța obligatorie a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior și imposibilitatea renunțării salariatului la drepturile sale conform art.38 Codul muncii.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește critica din recursul pârâtei referitor la greșita acordare de către prima instanță a salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, pe motiv că, prin aceasta s-ar depăși fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al C.N.C.F. C.F.R. S.A., și că oricum, obligația pârâtelor nu
poate fi executată întrucât nu există surse în buget care să poată fi alocate în acest sens, Curtea reține că, potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. 2 din Statutul pârâtelor, aprobat prin H.G. nr. 581/1998, drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, pentru personalul de execuție.
Potrivit art. 236 alin. 4 C. muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, executarea contractelor colective de muncă fiind obligatorie pentru părți, conform art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte producând efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, potrivit art. 11 alin. 1 din aceeași lege.
Tot Legea nr. 130/1996, republicată, stabilește, în art. 8 alin. 3, că nu este posibil ca un contract colectiv de muncă să conțină clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Art. 32 alin. 3 din CCM la nivel de unitate se precizează că "Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Tot astfel, prin art. 30 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un salariu suplimentar.
Acordul colectiv menționat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr.370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la_ până la_, așadar și pentru anii 2009 și 2010.
În fine, prin actul adițional nr. 629/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost prelungită până la data de_ .
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi, raportat la prevederile art. 32 alin. 3 din CCM la nivel de unitate.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurente pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Curtea constată că aspectele invocate de către recurentă privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, pe motiv că, pe de o parte, nu sunt prevăzute în buget, iar pe de altă parte, că ar fi intervenit atât teoria impreviziunii, cât și adoptarea unor acte normative, precum O.U.G. nr. 81/1997, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
Cât privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile O.U.G. nr. 81/1997, se constată de către Curte că prin Legea nr. 135/1998 de aprobare a acestei ordonanțe de urgență, s-a modificat titlul acesteia în "Ordonanța de urgență pentru reglementarea plății premiilor anuale pe anul 1997 sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care, de regula, se acorda la finele anului";, fiind astfel evidentă că este improprie invocarea acestui act normativ pentru anii pentru care au fost acordate drepturile litigioase.
Recurenta invocă faptul că fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008, situație față de care apare ca nelegală orice prevedere contractuală din contractul colectiv de muncă care excede limitei fixate fondului de salarii pe această cale.
Nu este însă imputabilă beneficiarilor contractului colectiv de muncă și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor invocate din acesta, faptul indicat, având în vedere că prin acest motiv de recurs, practic, recurenta își invocă propria culpă, aceea de a fi încheiat contracte colective de muncă ce se afirmă că nu se încadrează în limitele legale fixate pentru fondurile lor de salarii, or nemo propriam turpitudinem allegans. De altfel, nici nu a fost probată această afirmație, făcută doar în mod generic, fără a se detalia care a fost cuantumul fondului de salarii aprobat, care ar fi fost sumele necesare achitării acestor drepturi salariale litigioase etc.
În plus, din economia acestui act normativ, nu se poate concluziona o interdicție sau o limitare a libertății de negociere cu privire la cuprinsul contractelor colective de muncă în cazul societăților comerciale la care statul este acționar unic, ci se reglementează doar obligația operatorilor economici destinatari ai acestui act normativ de a prezenta "spre aprobare bugetele de venituri și cheltuieli, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale"; și faptul că "fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz";, aspecte care nu pot fi interpretate în sensul indicat de recurentă, ca o interdicție imperativă, în sine, de a negocia anumite drepturi salariale prin contractele colective de muncă.
Un motiv de recurs constă din invocarea situației imprevizibile și astfel a teoriei imprevizibilității, prin arătarea dezechilibrului ivit între prestațiile părților.
În analiza acestui motiv de recurs, se constată că deși formulează aceste apărări, recurenta nu descrie o veritabilă situație de impreviziune, aceasta fiind definită în doctrină ca marcată de prejudiciul pe care îl suferă una din părțile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestațiile sale și contraprestațiile celeilalte părți.
Or, nu se invocă faptul că ar fi dezechilibrate prestațiile reciproce ale părților, ci faptul că pentru recurentă, obligația care îi revine în cadrul contractului sinalagmatic a devenit prea oneroasă în raport de situația sa economică dificilă. Practic, s-ar putea invoca impreviziunea dacă nu ar mai exista corespondență între prestațiile părților, or un atare caz nu se invocă. Faptul că una din părți întâmpină dificultăți bănești nu constituie o suficientă motivare pentru a solicita exonerarea de răspundere contractuală, principiul pacta sunt servanda fiind consacrat în Codul muncii prin dispozițiile art. 154, 155, 157, 236.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât, salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor
drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale (adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art.155 din Codul muncii), nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De altfel, se reține că recurenta nu a probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși, potrivit art. 21 din Contractele colective de muncă invocate în cauză, și-a asumat această îndatorire, de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate.
Susținerile recurentei, în sensul că pentru anii 2009-2010 nu există un temei legal pentru acordarea ajutoarelor materiale aferente sărbătorilor de Paște, Crăciun și de Ziua Feroviarilor, nu poate fi acceptată, nefiind fondată susținerea că se aplică prioritar prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, fiind incidente sub acest raport prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).
Este inexactă susținerea recurentei cum că potrivit prevederilor fostului art. 247 și art. 37 Codul muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă. Aceste texte nu cuprind o atare limitare a aplicabilității unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, ci fostul art. 247 Codul muncii indica simplu (anterior abrogării prin dispozițiile Legii nr. 40/2011) faptul că în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Art. 37 statuează și în prezent principiul negocierii, fără limitarea indicată de recurentă.
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora
"salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 citat mai sus.
Curtea de Apel observă că încetarea efectelor contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar la data de_ lipsește de temei pretențiile reclamantului aferente anului 2011 (salariul suplimentar, ajutorul material de Paște, Crăciun și Ziua Feroviarului), care sunt evenimente ulterioare acestei date.
În atare situație redevin aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, conform cărora în anul 2011 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de Paște, Crăciun și de Ziua Feroviarului, dispoziție cu caracter obligatoriu ca efect al convenției partenerilor de dialog social.
În același sens, s-a negociat și s-a convenit neacordarea salariului suplimentar în anul 2011. Acest drept acordat, până în anul 2011, ca o recompensare a activității meritorii a salariatului în decursul anului anterior, ar fi fost scadent la începutul anului 2012, când însă contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate împiedica în mod expres acordarea sa.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ. va admite în parte recursul, va modifica în parte hotărârea în sensul înlăturării obligației pârâtei de plată a pretențiilor aferente anului 2011.
În motivare, Curtea a făcut trimitere la textele de lege în vigoare și în modalitatea de numerotare de la data derulării raporturilor juridice supuse judecății, pentru a menține coerența hotărârii și având în vedere caracterul de norme de drept material al acestor dispoziții legale, în condițiile în care de la această dată și până la pronunțarea deciziei au avut loc o serie de modificări legislative date de abrogări de acte normative și de renumerotarea Codului muncii prin dispozițiile Legii nr. 40/2011 și ale Legii nr. 62/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. "C. "; SA împotriva sentinței civile nr. 2432/F din 5 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._ pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația pârâtei de plată în favoarea reclamantului M. L. a salariului suplimentar, a ajutorului material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun și a primei de Ziua Feroviarului, aferente anului 2011.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
I. T. D. | C. | G. | G. | -L. T. |
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. M. L. B.
