Încheierea civilă nr. 1400/2013. Acţiune în constatare
Comentarii |
|
R O M ÂN I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR 1400/F/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 09 Mai 2013
Tribunalul format din: PREȘEDINTE: M. L. B., judecător GREFIER: L. D.
Cu participarea asistenților judiciari:
V. C. M. A. LS
Pe rol fiind analiza îndeplinirii obligațiilor privitoare la completarea cererii de chemare în judecată stabilite în sarcina reclamanta SC H. C. D. F. S. .
S-a făcut referatul cauzei, după care s-a analizat îndeplinirea condițiilor cerute de art. 200 Noul Cod de Procedură civilă.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul SC H. C.
F. S.
a chemat în judecată pe pârâta D. E. C.,
solicitând instanței să constate că reîncadrarea pârâtei în funcția deținută anterior nu este posibilă fiindcă există o hotărâre a instanței de constatare a nulității contractului de asociere în participațiune nr.15/_ . A mai solicitat obligarea pârâtei să restituie toate documentele existente la punctul de lucru Teaca, precum și toate încasările zilnice din contractele de prestări servicii, de comision și încasări de numerar de la pacienți.
În motivarea acțiunii s-a arătat faptul pârâta a fost angajată din partea asociatului participant în funcția de director sediu secundar, dar că activitatea desfășurată de pârâtă a lăsat de dorit, aceasta fiind complet nepregătită, incompetentă și iresponsabilă. A mai susținut că pârâta a indus în eroare instanța de judecată în dosarul nr._ și a solicitat reangajarea, cu toate că în acel moment se afla pe rol cererea de anulare a asocierii dintre reclamant și Consiliul local Teaca, iar în prezent instanța a dispus nulitatea absolută a asocierii. În ce privește celălalt petit din acțiune s-a reliefat faptul că pârâta trebuie să restituite toate documentele întocmite la sediul secundar, documente ce trebuiau trimise lunar și pe care nu le-a trimis, tocmai pentru a nu se cunoaște ce fel de activitate se desfășura și care era volumul activității, mai grav a eliberat facturi și chitanțe false cu antetul punctului de lucru.
În drept, s-a invocat art.112 Cod procedură civilă. Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Tribunalul constată că acțiunea a fost înregistrată și depusă după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură civilă.
Potrivit art.194 din Noul Cod de Procedură civilă, o cerere de chemare în judecată trebuie să cuprindă în mod obligatoriu mai multe elemente anume indicate în acest text legal, printre care numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant, obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere .
1
Potrivit art.200 din Noul Cod de Procedură civilă, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art.194
- 197.
Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).
Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii
.
Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.
Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
Tribunalul, în cauză cu ocazia verificării regularității cererii, a constatat că reclamantul nu a indicat în cererea de chemare în judecată toate elementele necesare prevăzute de art.194, respectiv nu s-a indicat contul bancar al reclamantului, CNP-ul pârâtei și nici nu s-au arătat motivele de drept pe care se întemeiază cererea, fiind insuficientă indicarea art.112 din Codul de procedură anterior fiindcă nu acest text legal era incident pretențiilor deduse judecății. Din acest motiv, s-a dispus prin rezoluție ca reclamantul să-și completeze aceste lipsuri, sens în care i s-a comunicat potrivit înștiințării existente la dosar că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii, dar reclamantul nu s-a conformat și nu a depus la dosar o completare a cererii de chemare în judecată prin care să indice ce i s-a pus în vedere de către instanță.
Având în vedere această situație, tribunalul, constatând că reclamantul nu a procedat la completarea cererii, în termenul legal de 10 zile, în sensul dispus de tribunal anterior reliefat, deși i s-a înmânat o înștiințare în acest sens, potrivit dovezilor existente la dosar, în temeiul art.200 alin.3 din Noul Cod de Procedură civilă, va anula cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SC H. C. D. F.
S.
, cu sediul în B., str. Căpitan E. P., nr.21, sector 4, CUI 26059036, împotriva pârâtei
D. E. C.
, domiciliată în Teaca, nr.369, județul Bistrița Năsăud..
Cu drept de reexaminare de către reclamantă în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 09 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. B. L. D.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
V. C. M. A. LS
MLB// 3ex.// 14 mai 2013
2