Decizia civilă nr. 1711/2013. Acţiune în constatare

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1711/R/2013

Ședința publică din data de 2 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare, după casarea cu reținere, acțiunea formulată de reclamanta M. C. împotriva pârâtului S. C. V., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta recurentă personal și asistată de avocat Aștileanu M. din cadrul Baroului București.

Sunt prezente și martorele M. O. citată de instanță și Bria Emanoela. Procedura de citare este îndeplinită legal.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că intimatul pârât a transmis prin fax la dosar răspuns la adresa instanței.

I se înmânează acest răspuns reprezentantei reclamantei și cauza este lăsată la o strigare ulterioară pentru a da posibilitatea acesteia să îi lectureze cuprinsul și, eventual să adreseze întrebări martorilor, raportat și la precizările făcute prin răspunsul S. ui V. .

La reluarea cauzei au fost audiate sub prestare de jurământ martorele prezente, declarațiile acestora fiind anexate la dosar.

După audierea martorelor reprezentanta reclamantei declară că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, a se constata că reclamanta a prestat activitate în laboratorul de analize medicale, activitate ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, obligarea pârâtei să îi recunoască grupa a II-a de muncă aferentă perioadei_ -_ și înscrierea acestei perioade în carnetul de muncă.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

asupra cauzei civile de față, reține:

Prin cererea înregistrată de reclamanta M. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. C. V., să se constate că în perioada_ -_ a desfășurat activitate în cadrul Laboratorului de analize medicale, loc de muncă în care activitatea era încadrată în grupa a II-a de muncă, să o oblige pe pârâtă să recunoască activitatea desfășurată în această perioadă ca fiind desfășurată în grupa a II-a de muncă și să se efectueze demersurile pentru a se

înscrie în carnetul de muncă această perioadă.

În motivarea cererii, a arătat reclamanta că nu s-au făcut consemnările corespunzătoare în carnetul său de muncă, în care în perioada_ -_ apare încadrată ca soră medicală.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală față de susținerile reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 13021 din 06 decembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj

, a fost respinsă acțiunea formulată, reținându-se de esență că în raport de dispozițiile Decretului Lege nr. 68/1990, H.G. nr. 1223/1990, cele de la pct. 6 și 7 din Ordinul M.M.P.S. nr.50/1990 și de la pct. 101 din Anexa 2 la acest ordin, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I-a și a II-a de muncă se va face de către conducerea unităților, cu consultarea organizaților sindicale ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate, iar în cauză, nefiind făcută dovada că reclamanta ar fi prestat activitate în cadrul laboratorului peste 70% din programul de lucru, acțiunea nu este întemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta

, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate, cu sublinierea că în perioada 1 decembrie 1981 - 1 noiembrie 1987 a prestat muncă încadrată de lege în grupa a II-a, fiind trecută din postul deținut - acela de asistent medical - în postul de asistent laborant în laboratorul de analize medicale, ceea ce nu s-a consemnat în cartea de muncă, dovada fiind făcută cu martorii audiați în primă instanță. A considera că din declarația martorilor nu rezultă continuitatea prestării muncii în laboratorul de analize medicale este echivalent cu faptul de a susține că fiecare angajat se perinda pe la laboratorul de analize medicale din cadrul pârâtului bună bunul plac al cuiva, ceea ce nu este real.

Munca prestată în laboratorul de analize este încadrabilă în grupa a II-a de muncă, potrivit anexei nr. II la Ordinul nr. 50/1990, pct. 101.

Potrivit adeverinței nr. 2688/_ comunicată recurentei de către pârâtul

S. C. V. rezultă că în perioada 1 noiembrie 1987 - 21 octombrie 1988 aceasta a fost încadrată în grupa a II-a de muncă, în baza O. M. 50/1990. În această perioadă, atât locul de muncă cât și felul muncii și a sarcinilor de serviciu nu i s-au schimbat, condițiile de muncă fiind aceleași în întreaga perioadă 1 decembrie 1981 - 21 octombrie 1988.

Prin decizia civilă nr. 4/R/_, Curtea de Apel Cluj a admis recursul

reclamantei și a dispus casarea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare în fond, cu motivarea că doar aparent este judicioasă concluzia instanței de fond că din declarațiile martorilor audiați în cauză "nu rezultă că reclamanta ar fi prestat activitate în cadrul laboratorului peste 70% din programul de lucru";, în condițiile în care martorii nu au fost interogați asupra acestui aspect esențial.

S-a mai reținut că deși din adeverința depusă de intimată în cauză rezultă că în perioada_ -_ recurenta reclamantă și-a desfășurat activitatea în cadrul Dispensarului medical V., din declarațiile martorei Bria Emanoela rezultă că: "farmacia era în aceeași incinta cu laboratorul unde lucra reclamanta";. Aceasta depoziție constituie un început de dovadă, care trebuia însă completat cu alte elemente, pentru o configurare completă și corectă a stării de fapt. Astfel, din declarațiile reclamantei recurente ar reieși faptul că Dispensarul Comunei V. se afla într-o locație diferită de cea a S. ui V., în incinta căreia ar funcționa și farmacia și laboratorul. Acest aspect trebuie clarificat pentru că, în măsura în care se stabilește că locurile de muncă erau diferite și ca și locație, se pot reține aspecte de fapt care să conducă, alături de alte probe, fie la unele concluzii certe, fie la stabilirea unor prezumții simple privind caracterul permanent sau nu al muncii desfășurate de recurentă în condiții de laborator, specifice grupei de muncă pretinse.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj a administrat noi probe, solicitând

elaborarea unor note scrise de către reclamantă cu privire la situarea unităților sanitare de la locația unde și-a desfășurat activitatea și la succesiunea în timp a evenimentelor care au marcat această perioadă profesională; acordarea de informații de către angajatorul pârât cu privire la chestiunile relevante în dezlegarea cauzei; (re)audierea de martori.

Din coroborarea datelor oferite de părți cu probele administrate în cauză, se concluzionează în sensul temeiniciei acțiunii, conturându-se ideea că reclamanta în mod constant, în perioada_ -_, a desfășurat activitatea de asistentă medicală în cadrul laboratorului de analize din cadrul unității pârâte.

Potrivit mențiunilor din cartea de muncă (filele 6-22 dosar fond), reclamanta a fost încadrată la S. Teritorial V. la data de_, menționându-se apoi o schimbare a locului de muncă la S. C. V. - Dispensarul medical, la data de_ și o nouă schimbare a locului de muncă la data de_ la S. C. V. - laboratorul de analize, cu data de_ fiind transferată la o altă unitate sanitară.

Prin adeverința nr. 2688/_ emisă de pârâtul S. C. V. (fila 4 dosar fond) s-a atestat că reclamanta, "în perioada_ -_, având funcția de soră medicală, a fost încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100 %, conform nominalizării efectuate prin dispoziția nr. 26/_, state de plată, dispoziția nr. 34/_ ";.

Martorii au atestat la unison că în fapt, încă din anul 1982, reclamanta a lucrat efectiv la laboratorul de analize.

Martora Bria Emanoela, lucrând la farmacia din comunitate, ce se afla în același corp de clădire cu laboratorul și fiind și vecină cu reclamanta, a atestat că aceasta a lucrat în mod constant la laborator încă din anul 1082, când i-a făcut recoltare de sânge fiicei sale, ce avea o problemă de sănătate.

Și martora M. O., care a lucrat ca personal TESA, a atestat același lucru, arătând că laboratorul de analize a fost mutat la un moment dat din schema policlinicii în schema dispensarului medical și că, mutându-se o persoană din cadrul laboratorului la o locație din Soveja, în locul său a venit reclamanta.

Aceeași martoră a atestat și evenimentul despre care reclamanta arată că a fost invocat de către pârât pentru a justifica imposibilitatea de a prezenta înscrisuri doveditoare (condica de prezență, unde se semna alături de colegii de la laborator, registrele în care erau înscriși pacienții și analizele medicale efectuate, purtând semnătura reclamantei pentru aceste analize), anume, incendiul arhivei aflate în podul instituției (filele 21 și 33 dosar recurs), ce se coroborează cu recunoașterea din partea pârâtului că documentele solicitate de instanța de recurs în rejudecare (copii ale registrelor din perioada decembrie 1981- noiembrie 1987 privind activitatea din cadrul laboratorului, precum și copii ale condicilor de prezență în perioada menționată, privind salariații angajați pe posturi la laborator, precum și pe cei de la dispensar) nu se mai regăsesc în arhiva unității (filele 23 și 30 dosar recurs).

Aceste depoziții se corelează cu cea a martorului audiat de prima instanță, Bari A. cuța, astfel încât, din coroborarea probelor, rezultă faptul că reclamanta a lucrat în perioada litigioasă în cadrul laboratorului de analize medicale de la S.

C. V., loc de muncă ce se încadrează în grupa a II-a conform constatărilor făcute de către conducerea unităților, cu consultarea organizaților sindicale, ținându-se seama de condițiile concrete, în conformitate cu prevederile de la punctele 6 și 7 din Ordinul nr. 50/1990 și cu cele de la pct. 101 din Anexa 2 la acest ordin, unde se specifică această încadrare pentru persoanele care lucrează în cadrul laboratoarelor și compartimentelor de epidemiologie, microbiologie,

toxicologie, serologie, virusologie, parazitologie, medicina legală, anatomie patologica, morgi și prosecturi.

Așa fiind, urmează a fi admisă acțiunea și a se constata că activitatea desfășurată de reclamanta M. C. în perioada_ -_ se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Se vor respinge restul pretențiilor, în condițiile în care prin petitul 2 al acțiunii se repetă în fapt solicitarea de la petitul 1 (obligarea pârâtului la recunoașterea grupei a II-a este echivalentă cu constatarea acestor condiții de muncă în contradictoriu cu acest pârât).

Prin petitul 3 se solicită înscrierea în carnetul de muncă a perioadei lucrate în condițiile grupei a II-a, or la momentul actual, conform dispozițiilor art. 158 și

159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificabile la stabilirea drepturilor de pensie iar dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată până la data de 1 aprilie 2001, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege. Prin urmare, în mod evident, constatarea condițiilor de muncă prin prezenta decizie constituie o suficientă dovadă pentru valorificarea acestora la pensie.

În plus, Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă a fost abrogat prin O.G. nr. 148/2008, iar potrivit prevederilor art. 279 alin. 2 din Codul muncii republicat, "după data abrogării Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie, la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanța judecătorească competentă să soluționeze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existența raporturilor de muncă";, dispoziții ce se aplică în mod similar și la solicitările de completare a carnetului de muncă, în sensul că instanța va stabili, pe baza probelor, datele care prin ipoteză, nu rezultă din cuprinsul carnetului de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite acțiunea formulată de M. C., domiciliată în loc. G., str. P. nr. 49, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâtul S. C. V., cu sediul în loc. V.

, jud. Vrancea și în consecință:

Constată că activitatea desfășurată de reclamanta M. C. în perioada_ -_ se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Respinge restul pretențiilor. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G.

-L. T.

I.

T.

D. C.

G.

Red.I.T./S.M.

2 ex./_ Jud.fond. E. B.

GREFIER,

N. N.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1711/2013. Acţiune în constatare