Sentința civilă nr. 10533/2013. Contestație act. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIV ILĂ Nr. 10533/2013
Ședința publică de la 18 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier O. -R. L.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulate de reclamantul SS
D. I. T. în contradictoriu cu pârâții S. CU C. I-V. P. D., C. LOCAL T. DE J., P. L. T. DE J., chemat în garanție M. F.
P. B., chemat în garanție D. G. A F. P. A JUD.C., având ca obiect contestație act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
I N S T A N Ț A
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul SS
D. I. T. în contradictoriu cu pârâții S. CU C. I-V. P. D., C. LOCAL T. DE J., P. L. T. DE J., chemat în garanție M. F.
P. B., chemat în garanție D. G. A F. P. A JUD.C., a solicitat să se dispună obligarea pârâților unități de învățământ la calculul și la plata diferențelor salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legilor nr. 330/2009, nr. 285/2010, după caz pentru perioada_ -_ ,_ - _
, actualizate cu indicele de inflație la data efectivă a plății, obligarea pârâților unități administrativ teritoriale la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume de bani.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că Guvernul României a aprobat la_ O.G. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ iar aceasta a rămas aplicabilă fiind aprobată prin Legea nr. 221/2008, până la data de_ . Pentru perioada_ -_ trebuie aplicate prev. art. 30 al. 5 ale Legii nr. 330/2009, după data de_ trebuie să se mențină o salarizare la nivelul stabilit conform dispozițiilor în vigoare în luna decembrie 2009.
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Membrii de sindicat au avut calitatea de cadre didactice și personal didactic auxiliar la unitățile de învățământ pârâte, astfel cum rezultă din adeverințele de la f. 25, 26.
Asupra cadrului legislativ care reglementează materia, instanța reține că prin dispozițiile O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ordonanța nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada
1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament .
Prin Decizia nr. 1221/_ publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a OUG 136/2008, Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.Of. - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care a fost modificată denumirea OG nr.15/2008, prin art. I pct.2 și 3 și au fost reduse în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 .
Dispozițiile art.I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, publicată în M.O. - Partea I, nr.464/6 iulie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității OUG nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin Decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din
O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din
O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța reține că întrucât modificările aduse O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
Ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, era necesar să se aplice prevederile O.G. nr.15/2008.
Potrivit art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Totodată, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 330/2009, "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";.
În ceea ce privește anul 2011, art. 1 al. 1 din legea nr. 285/2010 stabilește că "începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%";.
Potrivit deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii nr. 11/2012 de Înalta Curte de Casație și Justiție, "personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008";.
Potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
În speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
Pentru toate considerentele expuse, instanța va admite acțiunea, astfel cum a fost precizată, potrivit dispozitivului sentinței.
Având în vedere atribuțiile MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE privind aprobarea deschiderii de credite bugetare, conform art. 49 din Legea nr. 500/2002 precum și atribuțiile DIRECȚIEI GENERALE A F. P. A JUDEȚULUI C. prevăzute de art. 49 alin. 3 din Legea nr. 500/2002 privind deschiderile de credite, instanța va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. LOCAL AL COMUNEI T. DE J. și va obliga chemații în garanție să aloce pârâtului fondurile necesare efectuării plăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul SS D. Î. T. în numele și pentru membrii de sindicat A. AUREL, A. VALERIA, BURIAN M., LATIȘ I., M. STELIAN-GAB. L, PODARIU CRINELA-C. A, P.
M., RAICA SILVIU-V., S. M., GELMEREANU HORATIA - E. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. "P. D. ";, C. LOCAL AL COMUNEI T. DE J. și P. COMUNEI T. DE J. .
Obligă pârâta de rândul 1, în calitate de angajator la reîncadrarea, calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile
salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și Legii nr. 285/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2010, până la data de 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Obligă pârâții de rândul 2 și 3 să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. LOCAL AL COMUNEI T. DE J. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și D. G. A F. P. A JUDEȚULUI C. și obligă chemații în garanție să aloce pârâtului fondurile necesare efectuării plăților.
Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, I. P. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, O. -R. L. |
Red IP
8 ex, _