Sentința civilă nr. 1256/2013. Contestație decizie sancționare salariat
Comentarii |
|
Dosar nr._ *
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA CIVILĂ
4204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1256
Ședința publică din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. V. - Președinte Secția I Civilă
ASISTENȚI: O. S. JUDICIARI: D. M. L.
GREFIER: M. R.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul P.
V., cu domiciliul în R., nr. 1095, județul Maramureș în contradictoriu cu pârâta D. G. de A. S. și P. C. Maramureș cu sediul în B. M., str. B., nr. 1, jud. M., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul
P. V. și în reprezentarea pârâtei D. G. de Asistență S. și P. Copilului M. - c.j. Banc Tatiana.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reclamantul P. V. depune la dosar concluzii scrise.
Părțile arată că nu mai au cereri de formulat și nici acte de depus.
Instanța constată lămurită cauza, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra cererii.
Reclamantul P. V. solicită admiterea acțiunii și, pe cale de con- secință, anularea Dispoziției nr. 1176 emis de pârâtă. Arată că prin dispoziția atacată a fost sancționat cu avertisment scris pentru neregulile constatate de organele sanitare, în calitatea sa de șef centru, nereguli
datorate lipsei resurselor materiale și financiare de care nu se face vinovat.
Reprezentanta pârâtei D. G. de A. Socială și Protecția
C. M. - c.j. Banc Tatiana solicită respingerea contestației ca neîntemeiate pentru motivele arătate în întâmpinare.
Instanța, raportat la actele și lucrările dosarului, reține cauza în
pronunțare.
T.
Asupra acțiunii civile de față,
Prin contestația înregistrată la data de_, în dosarul_ al T. ui M. - Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal,
reclamantul
P. V., cu domiciliul în R., nr. 1095, județul Maramureș a
chemat în judecată pârâta D. G. de A. Socială și P. C. Maramureș cu sediul în B. M., str. B., nr. 1, jud. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Dispoziției nr. 1176 emisă de pârâtă, privind sancționarea sa cu avertisment scris, ca fiind neîntemeiată și nelegală.
În motivarea contestației se susține că, potrivit notificării nr. 6343/356/ C din_ emisă de D. de Sănătate Publică M., a procesului verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare seria MM nr. 837/_ întocmit de inspectori ai DSP M., directorul acestei instituții a dispus prin Dispoziția nr. 7349/_ suspendarea activității
C.I.A. Poienile de Sub Munte, până la remedierea neajunsurilor constatate, activitatea C.I.A Poienile de Sub Munte fiind reluată la data de_, conform Dispoziției 7263/_ a conducerii DSP M. .
În esență neregulile constatate au constat în neasigurarea apei
potabile, neîntreținerea corespunzătoare a spațiilor de cazare, neefectuarea operațiilor de spălare și dezinfectare, mobilierul degradat, neasigurarea cubajului pentru spațiile de cazare și degradarea parțială a clădirii.
Prin dispoziția de sancționare contestată se reține că reprezentantul DSP M. a efectuat la C.I.A. Poienile de Sub Munte o
evaluare a obiectivului din punct de vedere igienico-sanitar constatând
că, nu sunt îndeplinite/ respectate cumulativ cerințele legale în materie de igienă pentru eliberarea autorizației de funcționare a locației, fiind formulate propuneri și recomandări pentru asigurarea conformității, acestea trebuind remediate de șeful C.I.A. Poienile de Sub Munte, respectiv de către reclamant.
Reclamantul susține că remedierile propuse nu au putut fi efectuate la termenele fixate, din mai multe motive: centrul pe ca îl conduce nu are personalitate juridică, nu are un buget propriu, pentru obținerea sumelor necesare remedierilor sau pentru nevoile de aprovizionare se alocă în urma unor referate de necesitate, care se analizează de conducerea DGASPC M., iar acestea se fac cu întârziere. Așa a fost cazul cu apa potabilă. Din cauza secetei din toamna anului 2012, fântâna nu mai făcut față și au fost impuse lucrări de adâncire. Un alt motiv pentru neefectuarea în termen a remedierilor propuse este numărul insuficient de personal angajat și restricționarea angajărilor.
Cubajul corespunzător spațiului de cazare nu se poate asigura, dar nu din vina șefului centrului ci datorită faptului că centrul este supraaglomerat, numărul beneficiarilor fiind cu 31 mai mulți decât capacitatea reală a centrului, iar acești beneficiari sunt în marea lor majoritate persoane cu afecțiuni grave psihice, care cu greu respectă normele igienico-sanitare.
Susținerea din preambulul dispoziției atacate, în sensul că reclamantul cu ocazia notei explicative date ar fi recunoscut neîndeplinirea sarcinilor de serviciu nu este reală, dimpotrivă, în cei trei ani de activitate reclamantului nu i s-a aplicat nicio sancțiune disciplinară, acesta exercitându-și corect atribuțiile de serviciu.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și nedovedită.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâta susține că, la data de
_, când organele de control s-au deplasat la centru condus de către reclamant, acesta nu a fost găsit, astfel că procesul verbal de constatare a deficiențelor igienico sanitare s-a încheiat în prezența unui alt angajat.
Prin nota explicativă dată de reclamant, acesta recunoaște existența deficiențelor constatate de organul de control, deficiențe care au dus la închiderea locației pentru perioada 06-_, dar a invocat diverse motive care nu au legătură cu fondul problemei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 263 alin. 1 Codul muncii.
În probațiune s-au depus în copie, toate înscrisurile la care s-a făcut trimitere în acțiunea introductivă.
Prin încheierea civilă pronunțată la data de_, Secția a II-a ci- vilă transpune cauza spre competentă soluționare Secției I civilă -
completului specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, motivat de faptul că reclamantul nu are calitatea de funcționar public ci de personal
contractual, acestuia aplicându-i-se dispozițiile codului muncii și nu a Legii 188/1999.
Ca urmare a transpunerii, cauza a fost înregistrată în prezentul
dosar.
După transpunere, în cauză, instanța din oficiu a solicitat pârâtei
să facă dovada raportului de muncă încheiat cu reclamantul, în acest sens fiind depuse în copie contractul individual de muncă și dispoziția de numire în funcție.
Trecând la soluționarea cauzei în baza probelor de la dosar, instanța reține următoarele:
Reclamantul are calitatea de angajat al pârâtei în baza
contractului individual de muncă nr. 9/_, încheiat pe durată nedeterminată, începând cu data de_, fiind încadrat în funcția de
inspector de specialitate I - șef de centru la centrul de Îngrijire și A.
Poienile de Sub Munte.
Prin Dispoziția nr. 1176 din_ emisă de pârâtă, care face obi- ectul prezentei contestații, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu avertisment scris. S-a reținut în sarcina reclamantului neîndeplinirea sarcinilor de serviciu care au constat în aceea că nu a asigurat coordonarea, îndrumarea, controlul activității în unitate, nu a asigurat supravegherea și nu a dat curs solicitărilor organelor de control, nu a respectat legislația specifică domeniului de activitate al CIA Poienile de Sub Munte, nu a informat pe directorul general și directorul general adjunct al DGASPC M. despre controlul reprezentanților DSP M. și a măsurilor stabilite de către acesta.
Prin nota explicativă luată reclamantului la data de_, acesta susține că nu se face vinovat pentru niciuna dintre faptele reținute în sarcina sa.
În conformitate cu fișa postului, printre alte atribuții, reclamantului
îi revin:
asigură coordonarea, îndrumarea și controlul unității;
supraveghează cu exigență și răspundere în fața organelor de control despre felul cum sunt respectate legile care reglementează diferite activități care se desfășoară în unitate;
are obligația de a informa urgent directorul general și directorul general adjunct al DGASPC M. în legătură cu orice eveniment produs în unitate; prin eveniment se înțelege: probleme majore cu personalul asistat, deces, dispariție, ……, inspecții și controale de la forurile ierarhic superioare.
Prin înscrisurile depuse la dosar filele 41-48 din dosarul nr. _
, reclamantul a dovedit că încă de la preluarea funcției de șef de centru la Poienile de Sub Munte, acesta prin referate repetate (40/_, 22/_, 939/_, 1154/_, 1177/_, 1265/_, 62/ _
) în îndeplinirea atribuțiilor din fișa postului, a adus la cunoștința pârâtei
problemele cu care se confruntă la centrul pe care-l conduce, solicitând sprijinul în remedierea acestora, parte din aceste probleme identificându- se cu cele constatate de organul de control, care a stat la baza emiterii deciziei de sancționare a reclamantului.
Din coroborarea întregului material probator de la dosar, instanța apreciază că nu se poate reține în sarcina reclamantului că nu ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu, decizia de sancționare emisă de pârâtă în sarcina sa fiind neîntemeiată și în consecință urmează a fi anulată, în acest sens urmând a fi admisă contestația.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
ADMITE
contestația formulată de reclamantul P. V.
cu domiciliul în R., nr. 1095, județul Maramureș în contradictoriu cu pârâta Direcția
G. de A. S. și P. C. Maramureș
cu sediul în B. M., str. B., nr. 1, jud. M. și în consecință dispune anularea Dispoziției nr. 1176 emisă de pârâtă, privind sancționarea disciplinară a reclamantului.
DEFINITIVĂ.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE | ASISTENȚI JUDICIARI | GREFIER | |
C. V. | O. S. | D. M. L. | M. R. |
Red./Tehn. C.V. 4 ex./_
com. 2 ex./_