Decizia civilă nr. 4396/2013. Contestație decizie sancționare salariat
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4396/R/2013
Ședința publică din 12 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta V. O. împotriva sentinței civile nr. 12397 din 05 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată C. N. DE C. F. "C. " SA - S. "C. CF" C., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente V. O., avocat Labo L. F., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 06 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată C. N. de Căi F. SA București - S. C. CF C. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamantei recurente.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii și a anulării Deciziei nr. 41/B/_, emisă în_ de către pârâtă, prin care reclamanta a fost sancționată disciplinar cu reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere cu 5% pe perioadă de o lună, începând cu_ ; de asemenea, solicită obligarea pârâtei să îi restituie reclamantei sumele de bani reținute din salariu și din indemnizația de conducere în temeiul deciziei menționate, respectiv la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.400 lei, reprezentând onorariul avocațial la fond și în recurs.
Arată că a criticat hotărârea instanței de fond pentru lipsa motivării pentru soluția care a fost pronunțată, deoarece nu numai că nu se face o analiză a probațiunii administrate la fondul cauzei, dar nu se face nici o analiză a motivelor pentru care reclamanta a contestat decizia de sancționare.
În sentința instanței de fond se fac câteva constatări de principiu, cum ar fi cea referitoare la faptul că în general trebuie efectuată o cercetare disciplinară prealabilă, fără a se trage nici o concluzie concretă în cauză, dacă s-a efectuat
sau nu cercetarea disciplinară prealabilă cu privire la reclamantă înainte de emiterea deciziei de sancționare.
În această hotărâre se rețin câteva chestiuni contradictorii, în sensul că reclamanta și-ar fi încălcat obligațiile de serviciu pentru că nu a întreprins măsuri pentru recuperarea creanțelor, iar în paragraful următor se reține că de altfel s-au depus la dosarul cauzei dovezile, că a somat debitorii și că a întreprins măsuri în vederea recuperării sau realizării drepturilor de creanță.
Arată că în hotărârea instanței de fond nu numai că lipsește o constare a situației de fapt pe baza probelor administrate, dar nici constatările de principiu nu sunt legate între ele printr-un raționament logic care să arate de ce judecătorul cauzei a ajuns la concluzia de respingere a acțiunii.
Din acest motiv, solicită reanalizarea tuturor motivelor care au fost invocate de reclamantă în acțiunea introductivă și în completarea la acțiune (fila 70 din dosarul de fond).
Consideră că decizia de sancționare este nulă și neîntemeiată, neexistând nici o vinovăție a reclamantei în îndeplinirea obligațiilor de serviciu.
Primul motiv pe care reclamanta l-a invocat în acțiune este acela al neefectuării unei cercetări disciplinare prealabile emiterii deciziei de sancționare.
Din probele administrate în fața instanței de fond, respectiv din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reiese faptul că înainte de emiterea deciziei de sancționare nu a avut loc o cercetare disciplinară, ci s-a efectuat un control de gestiune financiar, control care se efectuează cel puțin o dată pe an cu privire la desfășurarea activității într-un întreg departament sau în întreaga unitate.
Solicită a se observa faptul că, cei doi inspectori de gestiune financiară au și fost mandatați în acest sens, să verifice activitatea Diviziei Patrimoniu și nu să efectueze o cercetare disciplinară cu privire la reclamantă sau cu privire la alți angajați.
Arată că pe parcursul efectuării un astfel de control financiar, conform HG nr. 720/1991, respectiv a Normelor care au fost aprobate prin acest act normativ, se pot efectua anumite acte de către inspectorii financiari care seamănă cu cele care se efectuează în cuprinsul unei cercetării disciplinare, spre exemplu se pot cere note explicative pentru clarificarea anumitor aspecte legate de modul de gestionare a bunurilor unității sau a veniturilor unității.
Menționează că după numirea Comisiei de control financiar de gestiune s- au verificat o serie de acte și reclamantei i s-au cerut explicații, așa cum se arată în convocator, pentru clarificarea situației financiare a Diviziei Patrimoniu, în nici un caz nu i s-au cerut clarificări pe baza unor suspiciuni, în sensul că ar fi săvârșit o abatere disciplinară.
În acest sens, solicită a se observa care sunt întrebările care i-au fost puse reclamantei de această comisie de control financiar și arată că reclamantei nu i s- a pus nici o întrebare concretă cu privire la o anumită creanță, la un anumit contract pe care trebuia să îl urmărească, ci doar întrebări de ordin general privitoare la desfășurarea activității sale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta intimată arată că nici nu putea să îi fie puse alte întrebări sau nu putea să îi aducă învinuiri reclamantei pentru că nu se verifica situația financiară a Diviziei Patrimoniu, aspect pe care și reclamanta recurentă îl susține.
Nota de relații nu face parte dintr-o cercetare disciplinară, ci dintr-o verificare pe baza căreia, eventual ulterior, s-ar fi putut stabili anumite nereguli și persoanele vinovate, conform punctelor 7, 18 și 19 din Normele aprobate prin HG nr. 720/1991.
Învederează că după finalizarea unui astfel de control financiar, conducătorul unității primește documentele întocmite de echipa de control și, în
termen de 30 de zile, urmează să ia măsurile pentru sancționarea celor vinovați; or, în cauză măsurile au fost luate înaintea finalizării controlului, fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, fără a i se aduce vreo învinuire reclamantei privitor la săvârșirea vreunei abateri disciplinare.
Menționează, de asemenea, că în decizia de sancționare nu se menționează faptele pentru care reclamanta este sancționată, ci doar se arată că nu a urmărit derularea unor contracte despre care se menționează că sunt enumerate în raportul de cercetare. Subliniază însă că acest raport de cercetare nu i s-a comunicat reclamantei niciodată, acesta fiind comunicat doar Diviziei Patrimoniu, astfel că reclamanta nu avea cunoștință despre acest raport.
Mai mult, decizia de sancționare nu trebuie să facă referire la un act exterior, ci trebuie să fie enumerate eventualele abateri.
Solicită a se observa că la dosarul cauzei există ca dovadă o adresă din care rezultă că în luna septembrie 2012, se comunică Diviziei Patrimoniului, raportul de cercetare, după emiterea deciziei de sancționare, raport ce a fost comunicat ulterior și reclamantei.
În decizia de sancționare și la momentul sancționării reclamanta nu avea cunoștință care sunt faptele săvârșite în concret, despre ce contracte este vorba, despre ce creanțe și ce anume nu a făcut în concret din ce trebuia să facă reclamanta în conformitate cu atribuțiile sale de serviciu.
Un ale treilea motiv pentru care critică sentința este cel referitor la lipsa indicării în decizie a motivelor pentru care apărările reclamantei au fost înlăturate, fiind inserată doar mențiunea că nu se verifică susținerile reclamantei. Consideră că sunt încălcate prevederile art. 252 pct. a Codul muncii referitoare la descrierea faptei și că acesta este un motiv de nulitate absolută a deciziei de sancționare, precum și lit. c din art. 252 Codul muncii, în sensul că nu a fost dat nici un temei pentru înlăturarea tuturor explicațiilor pe care le-a dat
reclamanta.
Referitor la netemeinicia deciziei de sancționare, reprezentanta reclamantei recurente arată că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că, cu mult înainte de a i se cere nota explicativă, reclamanta a luat măsurile corespunzătoare somării debitorilor ținând cont de relațiile contractuale existente, de situația plăților efectuate de fiecare debitor și, așa cum recunoaște pârâta la întrebarea nr. 6 din interogatoriu, nu s-a cauzat nici un prejudiciu.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea înregistrată la instanță în data de_, reclamanta V. O. a chemat în judecată pe pârâta C. N. DE C. F. C. SA prin S. "C. R. DE E., I. SI R. CF" C.
-N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să anuleze Decizia nr. 41/B/_ prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a reducerii drepturilor salariale de bază si a indemnizației de conducere cu 5% pe timp de o lună, în temeiul art.148 lit.d din Codul Muncii. De asemenea, a cerut obligarea pârâtei să îi restituie sumele de bani reținute din salariu si indemnizația de conducere în temeiul deciziei menționate, cu cheltuieli de
judecată.
Prin sentința civilă nr. 12397/_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._
, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta V. O. în
contradictoriu cu pârâta C. | N. | DE C. F. | "C. " SA prin S. | "C. |
R. DE E., I. SI R. | CF" C. . |
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 41/B/_ reclamantei i s-a aplicat sancțiunea disciplinară "reducerea salariului de bază si a indemnizației de conducere cu 5%"; pe o perioadă de o lună în conformitate cu prev. art. 248 lit. d din Codul Muncii, reținându-se că acesta si-a îndeplinit în mod defectuos sarcinile de serviciu. Astfel, contestatoarea nu a urmărit și încasat la timp drepturile de la clienți, debitori si chiriași, deși avea atribuții în acest sens.
Procedând în acest fel, au existat facturi neîncasate a căror termen de plată a depășit 30 de zile și nu a urmărit încasarea la timp a sumelor restante de la chiriași și pentru unii agenți economici care aveau facturi restante si a căror termen de plată a expirat la sfârșitul lunii mai 2012.
Așa cum rezultă din Procesul -verbal de control tematic încheiat la data de_ la Divizia Patrimoniu C., nu s-a urmărit si încasat la timp drepturile de la clienți debitori si chiriași deși contestatoarea îndeplinește funcția de sef Birou facturare, urmărire contracte (f.31-42).
Procedând astfel, i-a cauzat angajatorului un prejudiciu prin neîncasarea creanțelor datorate de la debitori și chiriași.
Prevederile art.247 alin.1 și 2 din Codul Muncii arată că noțiunea de abatere disciplinară se referă la o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu intenție de salariat, prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau pe cel colectiv aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Potrivit dispozițiilor art.248 lit. d din Codul Muncii între sancțiunile disciplinare prevăzute este și aceea a reducerii salariului de bază si a indemnizației de conducere cu 5% pe o perioadă de o lună.
Atunci când se aplică această sancțiune este necesară efectuarea cercetării disciplinare prealabile așa cum trebuie să se întâmple și când se aplică celelalte sancțiuni disciplinare, cu excepția avertismentului scris, potrivit dispozițiilor art.251 alin.1 și 2 din Codul Muncii.
Astfel din materialul probator existent la dosarul cauzei rezultă că reclamanta nu a urmărit încasarea la scadență de la agenții economici a sumelor datorate cu titlu de chirii pentru spații si utilități și nici a penalităților datorate. De asemenea, nu a respectat Dispoziția directorului general nr. 19/_ și nr. 133/_ .
De altfel, în nota de relații dată cu ocazia convocării, contestatoarea a arătat că a întreprins măsuri pentru recuperarea creanțelor în funcție de situația fiecărui client, fără a arăta dacă aceste măsuri au fost întreprinse în termenele legale stabilite.
Așa cum rezultă din pct.7.1 din Fișa postului pentru funcția de Sef birou, facturare, urmărire, contracte, contestatoarea trebuia să urmărească modul de derulare a contractelor încheiate în Divizia patrimoniu in domeniul exploatării patrimoniului si administrării patrimoniului și recuperării creanțelor (f.97).
Intimata a depus la dosarul cauzei copiile somațiilor de plată emise către mai multe societăți comerciale din care rezultă sumele de plată scadente reprezentând chirii spații conform facturilor emise (f.43-56).
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art. 208 și urm. din Legea nr. 62/2011 coroborat cu prevederile art.248 lit. c din Codul Muncii, a respins acțiunea. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta V. O.,
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond in sensul admiterii contestației, așa cum aceasta a fost formulată.
Consideră reclamanta că decizia de sancționare este nelegală și temeinică pentru următoarele argumente:
Cercetarea disciplinară nu a avut loc în mod efectiv. Scopul echipei de control ai cărei membri au fost numiți prin delegația nr. 41/2497/_, a fost acela de a efectua în perioada_ -_ un control tematic privind gestionarea, administrarea și clarificarea patrimoniului imobiliar al sucursalei și, nicidecum, acela de a efectua cercetarea disciplinară a reclamantei.
Documentele întocmite de către controlorii financiari - proces-verbal și raport - au fost comunicate șefului Diviziei Patrimoniu la data de_, conform adresei nr. 41/G/204/_, respectiv după emiterea deciziei de sancționare nr. 41/B/_ a reclamantei.
Convocatorul nu cuprinde vreo mențiune cu privire la cercetarea disciplinară a reclamantei, respectiv acesta nu respectă dispozițiile art. 252 al. 2 din Codul Muncii, întrucât nu indică obiectul întrevederii.
La data întocmirii notei de relații -_, nu putea să intre în discuție o eventuală cercetare disciplinară, întrucât faptele pretins săvârșite de către reclamantă nu erau constatate de către echipa de control, nefiind sesizat angajatorul în acest sens.
Nulitatea absolută a deciziei este determinată de încălcarea prevederilor art. 252 al. 2 lit. a și c din Codul muncii.
Cu privire la fondul cauzei, menționează că nu a săvârșit nici o abatere disciplinară care să justifice aplicarea unei sancțiuni disciplinare. Arată că a făcut toate demersurile necesare - notificarea debitorilor, contactarea telefonică a acestora, confruntarea situațiilor noastre contabile - în raport de situația particulară a fiecărui debitor, astfel încât să se recupereze creanțele restante.
Prima instanță nu a avut în vedere aceste susținere și nici nu a analizat decizia de sancționare prin prisma prevederilor art. 250 din Codul muncii și art. 35-39 din Decretul 360/1976
In drept, invocă art. 304 pct. 7 și 9, art. 3041din Codul de procedură civilă, art. 250, 251, 252 al. (2) lit. a) și c), 272 din Codul muncii, art. 35-39 din Decretul nr. 360/1976, punctele 17-19 din Normele nr. 63943/1991, aprobate prin HG nr. 720/1991.
Prin întâmpinarea formulată, intimata C. N. de C. F. S.A. București - S. C. CF C.
s-a opus admiterii recursului (f. 14).
Susține pârâta că au existat etape distincte de cercetare: inițial, cea financiar-contabila care a declanșat ulterior cercetarea disciplinara asupra personalului salariat care, prezentând deficiente de activitate la controlul financiar, si-a încălcat, in fapt, obligațiile de serviciu.
Reclamanta a fost cercetată disciplinar în mod efectiv, prilej cu care aceasta a dat o notă de relații, a formulat apărări, care însă au fost înlăturate ca neîntemeiate.
Referitor la procesul verbal de control tematic la Divizia de Patrimoniu, precizează că acesta a fost încheiat în dublu exemplar la data de_, un exemplar fiind lăsat la unitatea verificată, fiind însușit prin semnătura șefului de divizie.Acest proces verbal cuprinde punctual deficiențele de care se face vinovată reclamanta.
În ceea ce privește raportul de cercetare, întocmit la data de_, subliniază că a fost adus la cunoștința Diviziei de Patrimoniu, fiind avizat de șeful acestei divizii, astfel că reclamanta avea posibilitatea de a cunoaște cuprinsul acestui raport.
Se mai arată că decizia contestată respectă prevederile art. 251 și art. 252 din Codul Muncii, respectiv că la aplicarea sancțiunii au fost avute în vedere criteriile legale.
Nu au fost administrate probe noi. Recursul este fondat.
Curtea reține că prima instanță a fost învestită să analizeze decizia contestată atât din perspectiva netemeiniciei, cât și al legalității. De asemenea, reține că o analiză a legalității deciziei se impunea cu prioritate, în contextul în care existența unui impediment legal ce afectează însăși valabilitatea deciziei face inutilă o antamare a temeiniciei acesteia.
Astfel, în ceea ce privește legalitatea deciziei de sancționare, Curtea apreciază că aceasta este lovită de nulitate absolută, întrucât nesocotește dispozițiile art. 252 al. 2 lit. a din Codul muncii, prevederi imperative care stabilesc că în decizia de sancționare se cuprind obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute "descrierea faptei care constituie abatere disciplinară"; și care au ca scop protejarea angajatului față de eventuale măsuri abuzive sau nejustificate ale angajatorului(decizia Curții Constituționale nr. 1243/2011), precum și rolul de a-l informa concret și complet pe salariat cu privire la faptele pentru care i se aplică sancțiunea.
Analizând decizia contestată (f. 9 fond), Curtea constată că aceasta nu cuprinde o descriere a faptei ce constituie abatere disciplinară, referitor la acest aspect fiind făcută doar o mențiune generică "; neurmărirea recuperării creanțelor la contractele în derulare pentru agenții economici enumerați în raportul de cercetare";, fără a se indica în concret care sunt contractele în derulare, agenții economici debitori, creanțele societății intimate, debitorii, demersurile care nu au fost făcute de către reclamantă deși constituiau obligații de serviciu.
Câtă vreme nu sunt indicate suficiente elemente ale faptei care să o individualizeze, respectiv să permită stabilirea modalității în care a aceasta a fost comisă, nu se poate efectua o verificare a temeiniciei faptei imputate, iar decizia nu răspunde exigențelor anterior evocate.
Se susține de către societatea intimată că decizia de sancționare cuprinde o descriere a faptei, întrucât aceasta face trimiteri la raportul de cercetare întocmit la data de_, raport care cuprinde o descriere amănunțită a deficiențelor constatate și a persoanelor responsabile, apărare care însă va fi înlăturată de către instanță, deoarece acest raport nu a fost comunicat niciodată reclamantei, reclamanta neavând cunoștință despre conținutul lui.
Împrejurarea că, la finalizare, raportul a fost depus la Divizia de Patrimoniu, existând astfel, posibilitatea ca reclamanta să ia cunoștință de acesta, nu substituie obligația care subzistă exclusiv în sarcina angajatorului de a comunica salariatului cercetat disciplinar toate actele încheiate în cursul cercetării disciplinare, sarcina probei privind comunicarea revenind exclusiv societății angajatoare, conform art. 272 din Codul Muncii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, societatea intimată a expus într-o manieră exhaustivă fapta săvârșită de către reclamantă, reluând consemnările din raportul de cercetare, însă o valorificare a poziției procesuale în sensul expus ar încălca prevederile art. art. 79 din Codul Muncii, care stabilesc ca în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept, decât cele precizate în decizia de concediere, orice alte motive de fapt și de drept invocate ulterior neputând influența legalitatea și temeinicia deciziei contestate, care se raportează la momentul emiterii ei.
Interdicția evocată determină limitele examinării legalității și temeiniciei deciziei de sancționare, respectiv mijloacele pe care le pot folosi părțile în dovedirea susținerilor lor, instanța fiind ținută să examineze legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare doar în raport cu motivele de fapt și de drept precizate de angajator în acea decizie, față de care salariatul și-a pregătit și formulat apărările.
Concluzionând că decizia de sancționare a reclamantei este lovită de nulitate absolută ca urmare a încălcării prevederile art. 252 al. 2 lit. a din Codul Muncii, Curtea apreciază că nu se mai impune o analiză a celorlalte motive de recurs privitoare la legalitatea sau temeinicia deciziei.
Pentru toate acestea, în baza art. 312 al. 1, 3 Cod de procedură civilă Curtea va admite recursul, va modifica în întregime sentința atacată, în sensul că în baza art. 252 al. 2 lit. a coroborat cu art. 78 și art. 80 din Codul muncii va dispune anularea Deciziei nr. 41/B/_ emisă de pârâta C. N. DE CĂI F. "C. " S.A. - S. "C. R. DE E., I. SI R. C.F." C. .
Conform art. 80 al. 1 din Codul muncii va obliga pârâta să restituie reclamantei sumele de bani reținute din salariu și indemnizația de conducere în temeiul deciziei de sancționare disciplinară menționată anterior.
Ca parte căzută în pretenții, potrivit art. 274 Cod de procedură civilă intimata C. N. DE CĂI F. "C. " S.A. - S. "C. R. DE E. ,
I. SI R. C.F." C. va fi obligată să plătească reclamantei suma de 1.400 lei, cheltuieli de judecată în recurs și la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta V. O. împotriva sentinței civile nr. 12397 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în întregime și, în consecință, dispune anularea Deciziei nr. 41/B/_ emisă de pârâta C. N. DE CĂI F. "C. " S.A. - S. "C.
R. DE E., I. SI R. C.F." C. .
Obligă pârâta să restituie reclamantei sumele de bani reținute din salariu și indemnizația de conducere în temeiul deciziei de sancționare disciplinară menționate anterior.
Obligă pe intimata C. N. DE CĂI F. "C. " S.A. - S. "C. R. DE E., I. SI R. C.F." C. să plătească recurent suma de 1.400 lei, cheltuieli de judecată în recurs și la fond.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
D. G. | L. | D. | S. | D. C. | M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: E.B.
