Sentința civilă nr. 1383/2013. Completare carnet de muncă

ROMÂNIA TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1383/F/2013

Ședința publică din data de 26 aprilie 2013 Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: B. I. S. - judecător GREFIER: M. D.

Cu participarea asistenților judiciari:

SA L. M. C. V.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta A. D. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, având ca obiect rectificare carnet de muncă.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că prin încheierea de ședință din data de_ cauza a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și a fost repusă pe rol la data de_ în vederea discutării excepției perimării.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția perimării.

Deliberând constată,

TRIBUNALUL

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului B. -Năsăud la data de_, ca urmare a declinării competenței materiale de soluționare a cauzei pronunțată de Judecătoria Bistrița prin Sentința Civilă nr. 7916/2011 pronunțată în dosarul nr._, reclamanta A. D., a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta SC C. S.A., să dispună rectificarea înscrierilor în cartea de muncă în sensul radierii înscrierii de la poziția 56 privitoare la modificarea grupei de muncă din grupa I cu 50% în grupa II cu 100% potrivit ORD. 279/1995; repunerea părților în situația anterioară în sensul reținerii ca validă a înscrierii anterioare, respectiv grupa I de muncă și condiții deosebite și speciale de muncă, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, în perioada_ -_, potrivit art. 3 alin. 2 din Ordinul nr. 50/1990.

După declinarea competenței, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B.

-Năsăud la data de_ sub nr._, iar prin încheierea de ședință din data de 24 februarie 2012, în baza dispozițiilor art. 242 alin 1 pct. 2 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea cauzei și trimiterea dosarului spre păstrare la arhiva instanței, până la o nouă stăruință a părților.

Încheierea de suspendare a cauzei nu a fost atacată pe toată durata suspendării judecății.

Ulterior suspendării cauza a rămas în nelucrare până la data de 21 martie 2013, când din oficiu s-a dispus repunerea acesteia pe rol în vederea discutării excepției perimării.

1

Această excepție este întemeiată, deoarece de la data suspendării - 24 februarie 2012 - și până la repunerea cauzei pe rol -_ - părțile nu au mai stăruit în judecată mai mult de 1 an, neexistând cazuri de suspendare sau întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 249 și art. 250 C.proc.civ. și nici acte de procedură care trebuiau îndeplinite din oficiu.

Având în vedere faptul că de la data ultimului act de procedură, 24 februarie 2012 și până la repunerea cauzei pe rol,_, a trecut mai mult de 1 an, timp în care cauza a rămas în nelucrare din culpa reclamantei, care nu a stăruit în judecată, că nu au intervenit cauze care să determine suspendarea sau întreruperea cursului perimării, tribunalul în baza art. 248 alin. 1 raportat la art. 252 C.proc.civ., va constata perimată acțiunea civilă formulată de reclamanta A. D. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamanta A. D., cu domiciliul în B., str. Șt. O. I., nr. 8, sc. D, ap. 36, județul B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, cu sediul în B., str. I., nr. 5, județul B.

-Năsăud, având ca obiect rectificare carnet de muncă.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

B. I. S. M. D.

Cu

votul consultativ al asistenților judiciari:

S.

A.

L.

M. C. V.

Red/Dact BISz/MD_ / 2 ex.

2

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1383/2013. Completare carnet de muncă