Sentința civilă nr. 2196/2013. Completare carnet de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.2196
Ședința publică din 29 aprilie 2013 Completul este compus din: Președinte: P. R. M., judecător Ș. L., grefier
Asistenți judiciari:
P. R. S.
V. R. I.
S-a lua în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta I. F., cu domiciliul în Z., str. D., nr.48, bl.C3, sc.A, et.3, ap.40, județul S. în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE M. S., cu sediul în Z., b-dul M.
V., nr.85, județul S., având ca obiect completare carnet de muncă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta și reprezentantul pârâtului, consilier juridic Tuns Cosmin.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reclamanta susține că renunță la judecarea cererii în contradictoriu cu SC A. SRL D. deoarece aceasta este desființată și că se judecă numai cu I.T.M. S. .
Reprezentantul pârâtului, consilier juridic Tuns Cosmin susține că în Registrul General de Evidență al Salariaților nu se poate face nici o modificare și că au acces doar pentru vizualizare.
Nemaifiind cereri în probațiune ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și a se constata încetarea raporturilor de muncă existente între ea și societate, începând cu data radierii (_ ), în temeiul art.65 alin.1 din Codul Muncii republicat și actualizat (desființare post) și obligarea pârâtului să facă cuvenitele mențiuni în Registrul General de Evidență al Salariaților.
Reprezentantul pârâtului, consilier juridic Tuns Cosmin, lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
T R I B U N A L U L
Prin cererea sa precizata, reclamanta I. F. a chemat în judecată pârâții I.
T. de M. S. și SC A. SRL, solicitând instanței sa constate că raporturile de muncă dintre reclamanta și SC A. SRL au încetat la data de_ în baza art. 65 alin. 1 Codul Muncii, iar în consecință să facă cuvenitele înscrisuri în registrul general de evidență al salariaților.
În motivarea cererii sale reclamanta arată faptul că a fost angajată cu contract individual de muncă a SC A. SRL începând cu data de_, a prestat activitate aproximativ 3 luni, dar că aceasta și-a încetat activitatea fără a proceda la emiterea actelor necesare încetării raporturilor de muncă pentru a putea fi făcute cuvenitele mențiuni în registrul general de evidență al salariaților.
1
Pârâtul de rândul I a arătat în ședința publică din 29 aprilie 2013 faptul că unitatea poate doar vizualiza Registrul General de Evidență al Salariaților, neavând calitatea de a opera modificări.
Pârâta de rândul II a fost radiată din Registrul comerțului fapt ce reiese din scriptul de la filele 13-23, emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Conform precizării de acțiune de la fila 22, reclamanta a renunțat la acțiune în contradictoriu cu SC A. SRL, și în consecință, în baza dispozițiilor art. 400 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată a reclamantei în contradictoriu cu SC A. SRL.
În privința fondului cauzei instanța reține faptul că din scriptele depuse de reclamantă la dosarul cauzei reiese faptul că aceasta a fost angajată cu contract individual de muncă la SC A. SRL începând cu data de_ (filele 2-4).
SC A. SRL și-a încetat activitatea fără a proceda la emiterea actelor necesare încetării raporturilor de muncă pentru a putea fi făcute cuvenitele mențiuni în registrul general de evidență al salariaților, iar la data de_ S. SC
A. SRL și-a încetat activitatea, fiind radiată (f. 13-23).
Conform art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, ,,concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legatură cu persoana acestuia";.
Conform prevederilor art.65 alin.1 din Codul muncii, instanța va admite acțiunea reclamantei, și va consta că raporturile de muncă ale reclamantei cu SC A. SRL au încetat la data de_, în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
În temeiul prevederilor art. 4 coroborate cu cele ale art. 8 alin. (6) din H.G nr. 500/2011, instanța va obliga pârâtul să facă cuvenitele înscrisuri în registrul general de evidență al salariaților.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I: H O T Ă R Ă Ș T E :
Ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii in contradictoriu cu SC
A. SRL D. .
Admite cererea formulată de reclamantul I. F., cu domiciliul în Z., str.
D., nr.48, bl.C3, sc.A, et.3, ap.40, județul S. în contradictoriu cu pârâtul I.
T. DE M. S., cu sediul în Z., b-dul M. V., nr.85, județul S. și în consecință constată că raporturile de muncă dintre reclamanta și SC A. SRL au încetat la data de_ în baza art. 65 alin. 1 Codul Muncii.
Obligă pârâtul I. T. DE M. S. să facă cuvenitele mențiuni în Registrul General de Evidență al Salariaților.
Definitiva.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2013.
Președinte, | Asistenți judiciari, | Grefier, | |
P. R. M. | P. R. S. | V. R. I. Ș. L. |
2
Red.P.R.M./_
Dact.Ș.L./_ /4 ex.
3