Sentința civilă nr. 1553/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR.1553

Ședința publică din 10 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. C.

Asistent judiciar S. O. Asistent judiciar M. L. D.

G. ier M. H.

Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra acțiunii civile formulată de reclamanta SC C. I. V. S., cu sediul în B. M., str. G., nr. 8/21, județul M.

, în contradictoriu cu pârâtul S. M. L., cu domiciliul în sat D. M., nr. 80, județul M., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

Se constată că la data de_ reclamanta a depus la dosar prin serviciul registratură note de ședință și chitanța nr. 2/_ reprezentând onorariu avocațial.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de_, fiind

consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi_, când a hotărât următoarele.

T.

Asupra cauzei de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ la Tribunalul Maramureș, reclamanta SC C. I. V. S., cu sediul în B. M., str. G., nr. 8/21, județul M., a chemat în judecată pârâtul S. M. L. pentru obligarea acestuia la plata contravalorii lucrărilor de reparații a autoturismului aparținând societății reclamante, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta precizează că, între societatea reclamantă și pârât a existat încheiat un contract individual de muncă înregistrat la I.T.M. sub nr. 142/_ pe o perioadă determinată de 3 luni începând cu data de_ ,

contract care a fost ulterior prelungit pe o durată nedeterminată, începând cu data_ . în cadrul societății acesta a fost încadrat pe postul de șofer unde

și-a desfășurat activitatea până la încetarea contractului de muncă prin decizia de concediere nr.248 din_ .

La data de 15 iulie 2011 numitul S. M. L. a fost delegat de către societatea reclamantă să efectueze transportul de marfă de la C. înspre B. M.

, transport care se efectua zilnic de către aceasta societate,iar șoferii erau desemnați a-1 efectua în mod alternativ. Astfel că la acea dată, efectuarea transportului cădea în sarcina susnumitului.

În cursul serii de 15 iulie 2011 reprezentantului societății reclamante i s-a comunicat faptul că pârâtul a fost implicat într-un accident rutier pe șoseaua de centură a localității Apahida, situată în apropiere de Municipiul C. Napoca. Accidentul rutier nu s-a soldat cu victime, însă autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ care era în paza sa materială a fost avariat în proporție de 60%, rațiune pentru care societatea a fost nevoită a recurge la o firmă de tractare auto pentru transportarea autoturismului.

Mai mult societatea a fost nevoită de a mai efectua încă un transport pe aceeași rută B. M. - C. Napoca pentru a ridica și transporta marfa (în probațiune vom să anexa și factura ce reprezintă costurile pe care le-a suportat societatea reclamantă cu transportarea autovehiculului avariat).

Ulterior producerii accidentului societatea reclamantă a solicitat printr-o adresă relații la Poliția Apahida cu privire la accidentul produs de către prepusul societății la data de_, iar urmare a acestui fapt Poliția Apahida a răspuns în mod sumar menționând doar că ..numitul M. S. a sesizat Secția 2 de Poliție Rurală Apahida, printr-o declarație pe propria răspundere, cu privire la implicarea sa într-un eveniment rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul marca Citroen cu nr_, motiv pentru care i-a fost eliberată autorizație de reparație" fără a mai face alte mențiuni ulterioare.

Potrivit art. 270 alin 1. din Codul Muncii "Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu muncă".

Din prevederea legală susmenționată rezultă că pentru angajarea răspunderii patrimoniale prevăzută distinct in Codul Muncii, se cere mai întâi ca între cel chemat să răspundă și cel față de care se răspunde să existe un contract, o legătură contractuală, în speță între părți existând, la momentul procedurii accidentului, un contract individual de muncă.

Cât privește condițiile care fac să se nască răspunderea civilă contractuală, acestea sunt următoarele: existența unui prejudiciu, existența unei

fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate

între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției

.

Raportat la datele concrete ale speței, apreciem că sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile contractuale pentru următoarele considerente:

  1. Sub aspectul existenței unui prejudiciu ca și condiție esențială a răspunderii civile acesta este îndeplinit deoarece acțiunea de conducere pe drumurile publice a susnumitului și implicarea acestuia într-un accident rutier care a avut ca rezultat avarierea autoturismului marca Citroen Berlingo constă tocmai în rezultatul, efectul negativ pe care 1-a suferit societatea reclamantă și care înglobează în conținutul său noțiunea de prejudiciu cert și actual și care obligă pe autorul lui la repararea acestuia.

  2. Sub aspectul existenței unei fapt ilicite afirmăm că și aceasta reiese în mod indubitabil din conduita necorespunzătoare a numitului, prin încălcarea de către acesta a normelor dreptului obiectiv, în speță, încălcarea obligației de diligentă pe care acesta o avea față de bunurile remise de către societatea reclamantă.

c)În ceea privește raportul de cauzalitate, existența acestuia reiese atât din fapta prepusului de săvârșire a accidentului rutier și avarierea autoturismului ce aparține societății reclamante cât și din acțiunea sa ulterioară de declarare în fața organelor de poliție cu privire la producerea prezentului accident de circulație (fapt pe care îl vom dovedi cu planșe foto și, ulterior, în eventualitatea încuviințării probei, cu o expertiză tehnică judiciară în specialitatea auto).

d)Nu în cele din urmă apreciem că și sub aspectul vinovăției, numitul M.

  1. , care la data de 15 iulie 201 a condus autoturismul marca Citroen Berlingo și datorită neglijenței sale 1-a avariat într-o proporție de 60 %, se face în mod responsabil vinovat de aceasta.

    Cu privire la susținerile acestuia care vine să invoce faptul că evitarea accidentului nu a fost posibilă datorită apariției unui tractor rutier în calea sa și pe care nu 1-a putut evita, nu pot fi reținute ca motive pertinente în cauză, și totodată nu pot veni nicidecum să înlăture sau să atenueze în vreun fel răspunderea acestuia.

    În doctrină s-a apreciat în mod just că în situația în care la producerea accidentului au contribuit, cauzal, atât fapta vinovată a conducătorului care a condus imprudent cât și intervenția unui caz de forță majoră, sunt insuficiente pentru a înlătura total vinovăția acestuia. întrucât vinovăția acestuia a existat, simpla împrejurare că faptei ilicite i s-a adăugat în concurs, un element exterior, deopotrivă cauzal, care nicidecum nu îmbracă forma forței majore și nu este de natură să înlăture răspunderea.

    Urmare prezentei stări de fapt, reiese cu certitudine că toate aceste condiții enumerate mai sus sunt întrunite în cauză și pe cale de consecință se impune tragerea pârâtului la răspundere pentru cauzarea prejudiciului societății reclamante.

    Sub aspectul cuantumului prejudiciului, în temeiul art.132 alin.2 Cod de procedură Civilă vom proceda la precizarea câtimii acestuia după ce, printr-o expertiză tehnică judiciară administrată în contradictoriu cu pârâtul, se va stabili în concret valoarea prejudiciului produs reclamantului.

    In drept se invocă art. 270 alin. Codul Muncii, art.1073 din Codul Civil, și art.274 Cod de Procedură Civilă.

    In probațiune, se anexează în copii conforme:

    • copia cărții de identitate a autoutilitarei Citroen Berlingo aparținând societății reclamante;

    • chitanța reprezentând contravaloarea poliței DV 3100579794 de răspundere civilă delictuală;

    • autorizația de reparații seria CR nr. 0982527 emisă de IPJ C., secția 2 Poliției Rurale Apahida;

    • factura seria CAL nr.l 10 reprezentând tractare auto;

    • referat întocmit de către Bakos Francisc în calitate de șef depozit la societatea reclamantă;

    • contractul individual de muncă nr.142/_ încheiat între societatea reclamantă și numitul S. M., precum și actul adițional privind prelungirea contractului de muncă;

    • decizia nr.248/_ de desfacere a contractului individual de muncă;

    • actul de identitate și permisul de conducere a numitului S. M. L. ;

    • solicitarea de relații către I.P.J. C., Secția 2 Poliție Rurală Apahida precum și răspunsul Secției nr.2 de Poliție Apahida.

    Pârâtul legal citat și cu mențiunea la "interogator"; nu s-a prezentat în instanță.

    Reclamanta și-a precizat câtimea obiectului cererii ca fiind 16.620 lei fila

    28.

    Examinând acțiunea în baza actelor și probelor de la dosar, tribunal ul

    reține:

    Între părți au existat raporturi juridice de muncă pe o perioadă determinată de 3 luni, începând cu_ -_, conform contractului individual de muncă nr. 142/_ fila 10.

    La acest contract individual de muncă s-a încheiat actul adițional nr. 142 potrivit căruia a fost prelungită durata contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

    Pârâtul a fost angajat în calitate de șofer iar potrivit fișei postului fila 57 acesta avea ca atribuții de serviciu transport marfă, livrare comenzi, etc.

    Art. 254 Codul Muncii reglementează răspunderea patrimonială a salariaților în temeiul normelor și principiilor răspunderii contractuale, atunci când produc pagube angajatorului lor.

    Pentru existența acestei răspunderi trebuie să fie vorba de o pagubă materială, paguba să se datoreze vinovăției salariatului și această pagubă să aibă legătură cu munca celui vinovat.

    Aceste elemente urmează a fi analizate pe rând, după cum urmează:

    1. Paguba materială constă în implicarea pârâtului într-un accident rutier care a avut ca rezultat avarierea autoturismului Citroen Berlingo cu nr. de înmatriculare_, după cum se poate observa din planșele foto filele 47- 50, autoturism ce se află în proprietatea societății reclamante.

    2. Paguba să se datoreze vinovăției salariatului.

      Pârâtul în calitate de șofer, angajat al reclamantei în seara zilei de_ a fost implicat într-un accident rutier după cum rezultă din adeverința șefului de depozit Bakoș Francisc- fila 8, care relatează: "În data de_ pârâtul S.

      M. era de serviciu cu aducerea mărfii din C. cu mașina Citroen_ . În jurul orei 23 a fost sunat de șoferul Ștencel C. că S. M. (pârâtul) a făcut accident la ieșirea din Apahida și că trebuie trimisă o altă mașină după marfă la C. . La ora 5:00 (dimineața) a sosit cu marfa împreună cu S. M. care le- a spus că este lovit la coaste.

      La ora 3:00 a ajuns platforma cu Citroenul care este distrus în proporție de 60% neputând fi reparat, necesitând cumpărarea unei alte mașini pentru a se putea face recarosarea";.

      Din adresa nr. 269609/_ a Secției 2 Poliție Rurală Apahida fila 19 rezultă că pârâtul a dat o declarație pe proprie răspundere, cu privire la faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier în urma căruia a fost accidentat autoturismul marca Citoen_ motiv pentru care i-a fost eliberată autorizație de reparație.

      În cuprinsul declarației dată la postul de poliție pârâtul relatează:

      "mergând spre C. pe centura Apahida a apărut în fața mea un tractor cu poziția stinsă, fără semnalizare și încercând să îl evite a intrat în șanț";.

      Pârâtul nu a răspuns la interogator, fiind incidente dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă, nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține apărarea, eventual pentru a dovedi culpa concurentă a șoferului de pe tractor.

      Nu ne aflăm în prezența noțiunii de risc al serviciului sau stare de necesitate ce ar determina exonerarea de răspundere a salariatului.

      Pârâtul dacă ar fi respectat regulile de circulație și ar fi condus prudent nu ar fi fost implicat în acest accident.

    3. Paguba produsă să aibă legătură cu munca celui vinovat.

Legătura de cauzalitate între paguba materială și munca desfășurată de pârât constă în faptul că acesta în calitate de șofer auto angajat al societății reclamante care avea ca și atribuții de serviciu transport marfă, etc., conform fișei postului fila 57-58 a fost implicat în accidentul rutier din data de_ după cum rezultă din declarația șefului de depozit Bakoș Francisc fila 8.

Paguba materială constă în reparațiile efectuate la autoturismul societății reclamante implicat în accident, al cărui cuantum este de 16.620 lei, după cum

rezultă din facturile și chitanțele depuse la dosar: factura nr. 925, chitanța nr. 591-2957 lei fila 29, factura nr. 302 - 4.766,24 lei fila 30, deviz nr. AAA000516/_ - 2957,59 lei fila 31 verso, deviz nr. AAA000493 - 4766,24 lei fila 32, chitanța nr. 275/_ -1748 lei fila 34, bon fiscal din_ -65 lei, fila 35, factura nr. 0001723/_ - 1530 lei fila 36, factura nr. 0068566/_

-1346,90 lei fila 37, factura din_ -391,20 lei fila 38, factura din_ - 99,90 lei fila 39, factura AT10F16935/_ - 800 lei fila 40, factura nr.

0001469/_ -350 lei fila 41, factura din_ - 620 lei fila 42.

În considerarea celor de mai sus, văzând că sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale a salariatului față de angajatorul său, în temeiul art. 254 Codul muncii pârâtul va fi obligat la recuperarea pagubelor.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă obligă pârâtul să plătească reclamantului 1240 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta SC C. I. V. S. , cu sediul în B. M., str. G., nr. 8, ap. 21, jud. M., împotriva pârâtului S. M. L.

, domiciliat în sat D. M., nr. 80, jud. M. și în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 16.620 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparație a autoturismului avariat și 1240 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .

PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI GREFIER

C. M. O. S., D. M. H. M.

Red.C.M/_

Tred. M.H./_ - 4 ex

Com.2ex./_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1553/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă