Decizia civilă nr. 338/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 338/R/2013
Ședința publică din data de 5 FEBRUARIE 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G.
G.: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul
D. M. împotriva sentinței civile nr. 1260 din 7 septembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ privind și pe reclamanta intimată
S.C. O. SS B. M., având ca acțiune în răspundere patrimonială.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 29 ianuarie 2013 când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1260 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._ 2,
s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta SC O. SS în contradictoriu cu pârâtul D. M., și, în consecință:
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 15.574,24 lei cu titlu de despăgubiri și 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, că aceasta este nefondată. Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, cu modificările la zi, în art. 254 prevede ca salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legătura cu munca lor.
Prin acest text de lege legiuitorul a eliminat instituția juridica a răspunderii materiale, introducând o instituție noua a răspunderii patrimoniale, ca o garanție în plus în ocrotirea drepturilor salariatului.
Pentru antrenarea răspunderii patrimoniale în lumina noilor reglementări se impune ca angajatorul să obțină titlu executoriu împotriva salariatului, astfel încât decizia de imputare și angajamentul de plată, ca forme specifice de acțiune prin care se materializează dreptul de creanță al unității păgubite față de autorul faptei ilicite și prejudiciabile, nu-și mai au reglementare legală în noile dispoziții ale Codului muncii.
În același sens sunt și dispozițiile art. 169 Codul muncii, potrivit căruia, nici o reținere din salariu nu poate fi făcută înafara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar la alin. 2 al aceluiași articol se prevede că, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Dispozițiile art. 169 Codul muncii au un caracter imperativ, ele se înscriu în cadrul măsurilor de protecție a drepturilor
salariale în consens cu prevederile art. 8 alin. 1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind protecția salariatului nr.95 din 1949.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâtul a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiunii, raportat la dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Instanța a apreciat nefondată excepția invocată pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, actualmente art. 268, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților către angajator. Dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la momentul emiterii facturii fiscale nr. 7806128/_, privind imputarea mărfii lipsă din camionul_ /_ . Față de data de_, prezenta acțiune fiind introdusă la data de_, a fost introdusă în termenul în termenul de prescripție de 3 ani, astfel că excepția prescrierii dreptului material la acțiune nu a fost întemeiată.
În ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că, pârâtul a avut calitatea de angajat al reclamantei. Între părți a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 99368/2001. Contractul a fost încheiat pe durată nedeterminată, începând cu data de_, în baza acestuia pârâtul fiind încadrat în meseria de conducător auto TIR, pentru transport intern și internațional de mărfuri. La data de_, raportul de muncă dintre părți a încetat, în temeiul art. 55 lit. b Codul muncii.
Potrivit contractului individual de muncă, se reține că la Capitolul IX - Obligații generale ale părților, la lit. b, privind obligațiile salariatului se inserează că acesta, respectiv pârâtul, are obligația să respecte regulile stabilite prin regulamentul de ordine interioară al unității și normele de protecție a muncii, păstrarea secretului de stat și de serviciu. Contrar susținerilor apărătorului pârâtului, în sensul că acestuia nu i s-a adus la cunoștință Regulamentul de ordine interioară, că pârâtul nu a semnat de luarea la cunoștință, cu ocazia interogatoriului luat pârâtului, la întrebarea nr. 1 din interogator "dacă vi s-a adus la cunoștință regulamentul de ordine interioară referitor la obligațiile ce le aveți în perioada valabilității contractului de muncă la societatea SC O. Sped S.
. Precizați care sunt cele referitoare la încărcarea și descărcarea mărfii";, acesta a răspuns "Da. Atât la încărcarea cât și la descărcarea mărfii trebuia să asist";. Ca atare pârâtului i s-a prelucrat regulamentul de ordine interioară, avea cunoștință de el și cunoștea care-i sunt atribuțiile.
Potrivit regulamentului de ordine interioară, depus la fila 12 din dosar, la punctul 4 se precizează că:
"Conducătorul auto este obligat să respecte întocmai instrucțiunile legate de efectuarea cursei - traseu, acte, timp. De asemenea are obligația de a asista la încărcarea/descărcarea mărfii și răspunde de integritatea acesteia pe tot parcursul, de la încărcare la descărcare. Orice reclamații ale clienților privind deteriorarea sau lipsa mărfii vor fi suportate de către șoferul în cauză.";
Pârâtul a efectuat la data de_, un transport de marfă cu camionul reclamantei, cu număr de înmatriculare_, conform avizului de însoțire a mărfii nr. 0003508/_, privind cantitatea de 9.280 kg deșeu de aluminiu și
4.060 kg deșeu de cupru - fila 50 din dosar. Potrivit declarației pârâtului se reține că s-a încărcat marfă în București, apoi la Codlea și la Arad, după care transportul a plecat la firma de destinație din Austria.
La destinație s-a constatat marfă lipsă în valoare de 4.000 Euro - fila 7 din dosarul nr._ - lipsă care a fost refuzată la plată de partenerul extern către
SC Mefter Ttrading S., iar aceasta la rândul ei, în baza relațiilor contractuale cu reclamanta, a emis factura nr. 7806128/_
Conform tichetului de cântărire nr. 3312/_, total marfă încărcată de SC Mefter Trading S. era 4.060 kg, respectiv tara era de 27.160 kg iar brutul de
31.220 kg, iar la data de_, la momentul predării mărfii de către pârât, lipsea o cantitate considerabilă de cupru, contravaloarea lipsei fiind imputată reclamantei, conform facturii nr. 78061/_, în valoare de 15.574,24 lei emisă de SC Mefter Trading S. .
Martorul Vlad Grigore D., angajat al reclamantei în perioada 2000-2010 în funcția de coordonator transport cu atribuții de instruire a conducătorilor auto atât la angajare cât și pentru fiecare transport de marfă, a declarat că la data când pârâtul a efectuat transportul de marfă pentru SC Mefter Trading S., i-a făcut personal instructaj pârâtului cu privire la transportul de marfă. L-a contactat telefonic pe pârât, i-a atras atenția să asiste la cântărirea fiecărui tip de marfă, iar dacă nu era lăsat să participe la cântărire, să specifice în scrisoarea de transport că nu i s-a permis să asiste.
În ce privește modalitatea de cântărire, martorul a declarat că se proceda în felul următor: se cântărea mașina goală, se încărca primul tip de marfă și se cântărea din nou mașina. Se făcea diferența dintre cele două cântăriri, această diferență reprezentând cantitatea de marfă încărcată.
Pentru transportul în cauză, același martor declară că în mod normal tara standard a mașinii este de 14.000 kg, plus/minus 100 kg în funcție de cantitatea de combustibil, dar pentru că mașina a fost încărcată la București, așa se explică de ce la încărcarea făcută la Codlea, conform tichetului de cântărire nr. 3312/_
, tara este de 27.160, cu precizarea că la următoarea cântărire de la Arad, respectiv tichet de cântărire 1459/_, tara trebuia să coincidă cu brutul din tichetul anterior, respectiv tara trebuia să fie 31.220 kg, ori tara a fost de 30.100 kg, diferența de peste 1.000 kg neputând reprezenta altceva decât marfă lipsă.
Din răspunsul pârâtului la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, se reține că acesta declară că la Codlea nu există cântar, mașina nu se cântărește, se cântărește doar marfa în incinta fabrici și el nu a asistat la cântărire ci a așteptat la gardul fabricii. Pârâtul recunoaște că la Codlea a preluat marfa pe încredere, cu precizarea că nu a fost prima cursă pe care a făcut-o și nu a mai avut probleme până acum.
Cu toate acestea pârâtul nu a făcut mențiune în înscrisuri că nu a fost lăsat să participe la cântărire.
Este evident că față de cântărirea făcută la Codlea în data de_ și cântărirea făcută la Arad în data de_, înainte de a se expedia marfa în Austria s-a constatat o diferență de 1120 kg de marfă. Imediat după ce s-a făcut cântărirea la Arad, martorul Vlad Grigore D. a fost anunțat despre lipsa constatată, acesta la rândul său l-a contactat pe pârât care a spus că nu are ce să facă.
Prin declarația dată ulterior, depusă la fila 51 din dosar, pârâtul susține că nu se face vinovat de marfa constatată lipsă deoarece nu a asistat la cântărirea mărfii separat. Recunoașterea acestuia denotă clar încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv obligativitatea de a asista la fiecare cântărire a mărfii.
Potrivit dispozițiilor art. 254 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Așadar, pentru a se antrena răspunderea patrimonială a angajatului este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită și
personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa salariatului.
Cât privesc aceste cerințe ale răspunderii patrimoniale, prezenta speță nu comportă discuții, la momentul efectuării transportului de marfă pârâtul avea calitatea de angajat al reclamantei, pârâtul nu a respectat obligațiile de serviciu pe care le cunoștea și anume nu a participat la cântărirea mărfii, potrivit declarației acestuia acceptând pe încredere înscrierea cantității de marfă în actele de transport, prejudiciul a fost constatat pe durata cât marfa se afla în grija de fapt și de drept a acestuia, prejudiciul cauzat reclamantei este unul cert, contravaloarea facturii fiscale nr. 7806128/_ făcând obiectul compensării conform procesului verbal de compensare depus la fila 38 din dosar.
Sarcina dovedirii culpei revine angajatorului, potrivit dispozițiilor art. 272 din Codul muncii, însă de la această regulă există unele excepții în cazurile în care se aplică prezumția relativă de vinovăție și împrejurarea cea mai frecventă în care operează această prezumție se referă la lipsa în gestiune. Pe durata efectuării transportului de marfă, conducătorul auto are calitatea de gestionar de fapt al mărfii transportate. În acest sens, în literatura de specialitate, s-a susținut că actul de constatare a lipsei creează în sarcina gestionarului o prezumție de culpă pe care acesta o poate răsturna făcând dovada contrară, prin acte legale care probează inexistența lipsurilor, ceea ce în speță pârâtul nu a probat însă, susținerea acestuia că lipsa s-ar putea datora unei defecțiuni a cântarelor, nu poate fi primită, atâta timp cât acesta nici nu a participat la cântărirea mărfii, preluând marfa pe încredere.
Față de considerentele reținute, tribunalul a apreciat întemeiată acțiune și în consecință a fost admisă conform dispozitivului, respectiv a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 15.574,24 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat acesteia.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat și la suportarea cheltuielilor de judecată de 700 lei reprezentând onorariu de avocat dovedit cu factura nr. 0044/_ depusă la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D. M. solicitând admiterea recursului si modificarea în totalitate a sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii ca inadmisibilă și neîntemeiată, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu 312 si 304 1Cod procedura civila, cu cheltuieli de judecată la instanța de fond și în recurs constând în onorariu avocațial conform chitanțelor anexate plus cheltuieli de transport.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în fapt reclamanta-intimată prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtului-recurent la plata sumei de 15.574, 24 lei invocând ca temei legal dispozițiile art. 963-970 Cod civil.
În dovedirea acțiunii a înțeles să depună factură copie tichet cântărire marfă și adresă emisă de SC MAFTER TRADING S. .
A susținut inadmisibilitatea acțiunii, excepție asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.
În susținerea acestei excepții a adus următoarele argumente:
Art. 969 cod civil reglementează obligativitatea raporturilor contractuale dintre două părți " Contractul este legea părților";.
Între, societatea Mefter Trading S. și pârât nu există un contract care să nu fi fost respectat de către pârât, după cum nu există nici un contract civil între pârât și reclamant.
Raportat la faptul că temeiul juridic al răspunderii invocate de către reclamant este contractul de muncă, solicitând repararea pagubei produse
societății în baza neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor ce-i revin pârâtului în calitate de angajat al societății, sub acest aspect acțiunea formulată este inadmisibilă.
Apreciază că prezenta acțiune se circumscrie răspunderii materiale din dreptul muncii care este aceea formă a răspunderii juridice patrimoniale care constă în obligația oricărui salariat de a repara prejudiciul cauzat din vina si în legătură cu munca sa societății angajatoare, prin încălcarea îndatoririlor pe care le are în temeiul raportului juridic de munca.
Răspunderea materială de dreptul muncii prezintă anumite particularități ce decurg din legislația muncii, contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă, existența ei ca o răspundere patrimonială de sine stătătoare fiind susținută de literatura de specialitate.
Răspunderea materială se poate stabili numai prin emiterea unei decizii de
impunere sau prin darea/luarea unui angajament de plată, nu și prin acționarea în judecată a celui pretins vinovat, recuperarea pagubei făcându-se așadar prin actul unilateral al angajatorului - Decizia de imputare.
Angajatorul, respectiv reclamantul nu face dovada emiterii unei astfel de dispoziții prin care să-i impute pârâtului o eventuală lipsă la cântar care să-i fie imputată acestuia, astfel că nu-și găsesc incidența în cauză dispozițiile art. 269, 270 și următoarele din Codul muncii.
Raportat la aceasta, acțiunea este inadmisibilă .
Sub aspectul netemeiniciei și nedovedirii pretențiilor precum și a culpei pârâtului în crearea prejudiciului invocat de reclamantă, aceasta de asemenea nu este probat și nici dovedit în prezentul dosar.
Susține societatea reclamantă că în patrimonial său s-a produs un prejudiciu ca urmare a faptului că pârâtul în calitatea sa de angajat al societății a transportat marfă conform avizului de însoțire a mărfii nr. 0003508/_ susținere însușită și de către instanța fondului.
Acest transport a fost efectuat de către pârât în baza relațiilor comerciale dintre societatea SC Mefter Trading S. și reclamantă, pârâtul fiind șofer al societății SC O. SS .
Se susține că în conformitate cu tichetul de cântărire nr. 3312/_, marfa încărcată de către SC Mefter S. era de 31220 kg, în momentul predării mărfii de către pârât la data de_ din acesta lipsea o cantitate considerabilă de deșeu cupru, marfă care ulterior a fost imputată de către societatea SC Mefter Trading S., conform facturii nr. 7806/_ în cuantum de 15.574, 24 Lei.
Dovada invocată de către SC Mefter Trading S. pentru lipsa reprezentând diferență greutate în sumă de 4.000 Euro este comunicarea nr. 20070802 de către partenerul german Methall Recycling prin care acesta informează societatea Mefter la data de 6 august 2007 cu următoarea :
"Reieritor la factura dumneavoastră nr. 100.350 din data de_ conform d-lui Mag. Krielg calculăm sumele după cum urmează, diferență de greutate, debit 4.000 Euro, această sumă va fi inclusă în factura următoare";.
Pentru a face dovada existenței lipsei din transportul efectuat de către pârât, era necesar ca reclamanta să depună la dosar CMR - scrisoarea de transport spre exterior, respectiv spre Austria de unde a rezultat ce marfă și în ce cantitate s-a expediat în Austria la data de_, care este cantitatea lipsă în Kg și cum s-a stabilit prețul cantității de marfă lipsă de 4.000 Euro, motivul pentru care această lipsă a fost facturată la nivelul sumei de 4.760 Euro de către se Mefter S. și în ce temei a acceptat reclamanta acest debit.
La dosar nu există factura 100.350 din_ la care se susține că există diferență de greutate și nici tichetul de cântărire de la partenerul din Austria,
condiții în care ne întrebăm " cum își dovedește reclamanta lipsa la transportul efectuat de pârât? "
Solicită respingerea susținerilor reclamantei în sensul că lipsa se deduce prin compararea tichetelor de cântărire nr.3312 și tichetul de cântărire nr.1459.
Această cântărire s-a făcut în țară și cu privire la aceasta nu există nici un proces verbal de constatare a vreunei lipse la cântar.
Instanța de fond reține faptul că pârâtul a efectuat un transport de marfă cu camionul_, conform avizului de însoțire a mărfii nr. 0003508/_ privind cantitatea de 9.280 kg deșeu de aluminiu și 4.060 kg deșeu de cupru - fila 50 din dosar.
La destinație în Austria s-a constatat o lipsă în valoare de 4000 Euro.
Instanța de fond nu are nici o dovadă a lipsei din Austria întrucât la dosar nu există avizul de expediție marfă spre exterior și recepția mărfii în Austria.
Lipsa imputată se susține că a fost în Austria, provenind din factura
100.350 din_ și cântărirea mărfii în Austria, însă aceste documente lipsesc de la dosarul cauzei astfel că nu se dovedește această lipsă oricine face o cerere în instanță trebuie să o dovedească.
Prin nedepunerea avizului de însoțire a mărfii respectiv CMR pt. transport extern și factura care a însoțit transportul nu putem presupune sau accepta o lipsă invocată de către SC Mefter Trading S. imputabilă pârâtului.
De asemenea nu se dovedește achitarea acestei sume de către SC Mefter S. la partenerul extern.
Simple adrese de corespondentă între cele două societăți nu confirmă existenta vreunei prejudiciu de care să fie răspunzător pârâtul .
Scrisoarea de transport CMR-ul este obligatorie și face dovada mărfurilor transportate, cantitate, greutate, specificații, prin urmare faptul că se refuză depunerea acestui înscris care ar dovedi existența lipsei la transportul efectuat de către pârât, nu se poate susține existența lipsei din acel transport, ce cantitate lipsește și la ce preț. Nu poate fi stabilită o sumă în mod discreționar și aceasta să fie acceptată de către reclamantă fără a face propriile verificări iar ulterior să o solicite pârâtului în mod cu totul nejustificat.
Nu există la dosar acte contabile de unde să rezulte prejudiciul cert și legătura de cauzalitate între prejudiciul și fapta pârâtului astfel încât acest prejudiciu să-i fie imputat.
Instanța de fond în mod greșit analizează probele depuse de reclamant cu privire la derularea transportului în interiorul țării de unde nu rezultă existența vreunei lipse, și obligă pârâtul la plata unei lipse constatată pare-se în Austria, însă fără nici o probă la dosar nici cu privire la ce cantitate de marfă s-a expediat în Austria, la ce preț, ca cantitate de marfă lipsește care are valoarea de 4.000 Euro.
În plus, deși se susține o lipsă la cântar imputabilă pârâtului în cuantum de 4.000 Euro, se emite factură și se impută suma de 4.000 Euro plus TVA, aspect de asemenea neelucidat și nedovedit. Nu înțelege cum se poate solicita plata unei cantități de marfă lipsă la care se adaugă TVA-ul și acesta să fie imputat angajatului .
Instanța de fond reține în mod greșit faptul că pârâtul avea obligația să asiste la cântărirea mărfii, obligație pe care acesta nu și-ar fi îndeplinit-o, la dosar nu există un proces verbal de constatare lipsă la cântar care să fie semnat de către șofer -pârât - în momentul descărcării camionului, dar în aceste condiții o astfel de lipsă ar putea fi imputată șoferului.
Deși a solicitat reclamantului să depună în probațiune (sarcina probei aparține angajatorului ) CMR, respectiv scrisoarea de transport internațional de mărfuri pentru a dovedi ce marfă s-a expediat în Austria și care a fost cantitatea
lipsă (kg, fel de materiale, preț ) atât reclamantul cât și societatea Mefter S. au refuzat să depună la dosar aceste înscrisuri care se găsesc în posesia lor.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, Curtea reține, asemenea tribunalului, că susținerile recurentului nu pot fi primite.
Recuperarea debitului de către societate strict prin intermediul deciziei de imputare este o afirmație lipsită de suport legal,ce contravine dispoziției imperative prevăzute de art. 164 alin. 1 Codul muncii, în forma în vigoare la data producerii prejudiciului pretins, potrivit căreia "nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege";.
Așadar, indiferent de natura sumelor ce se doresc a fi recuperate, ca pagubă materială provocată angajatorului în sensul art. 270 Codul muncii ori sumă nedatorate plătită salariatului în sensul art. 272 Codul muncii, procedura de recuperare a prejudiciului în situația dezacordului părților cu privire la stabilirea existența răspunderii, se întemeiază în mod obligatoriu, pe o hotărâre judecătorească irevocabilă care să constate datoria salariatului ca fiind scadentă, lichidă și exigibilă potrivit art. 164 alin. 2 Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea notează că norma juridică aplicabilă speței este art. 254 din Codul muncii, potrivit căreia "salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor";. Așadar, așa cum reține și instanța de fond, pentru a se antrena răspunderea patrimonială a angajatului este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa salariatului.
În mod greșit însă instanța de fond a reținut că aceste cerințe ale răspunderii patrimoniale nu comportă discuții în prezenta speță.
Analizând prima condiție necesară antrenării răspunderii materiale a recurentului pârât, Curtea notează că probele administrate în cauză nu confirmă caracterul cert - în special ca întindere - al prejudiciului pretins de reclamanta intimată.
T. a reținut ca îndeplinită această condiție pornind de la faptul că, în speță, prejudiciul este unul cert, contravaloarea facturii fiscale nr. 7806128/_ făcând obiectul compensării conform procesului verbal de compensare depus la fila 38 din dosarul de fond.
Or, această compensare, bazată de factura emisă de destinatarul mărfurilor, privește în mod exclusiv raporturile comerciale dintre societatea reclamantă și societatea austriacă. Dacă societatea reclamantă a înțeles să recunoască fără nici un fel de obiecții lipsurile pretinse ale mărfii, fără a cere înscrisuri care să dovedească lipsa la cântar în locul de destinație a mărfurilor este o chestiune ce ține de încrederea reciprocă între partenerii de tranzacție, ce nu poate fi însă opusă salariatului ce i se reproșează crearea acestui prejudiciu.
În raporturile salariat - angajator regulile aplicabile sunt diferite și mult mai stricte. Prejudiciul trebuie să fie efectiv, cert nu doar ca existență, ci și ca întindere, iar sarcina acestei probe revine, potrivit 287 Codul muncii, angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
După cum deja s-a arătat, nici factura emisă de partenerul extern, nici procesul verbal de compensare nu sunt probe opozabile recurentului pârât. Societatea reclamantă avea obligația de a depune înscrisuri din care să reiasă în
mod exact cantitatea de marfă lipsă, natura acestuia - fapt cu deosebire relevant cu cât recurentul transporta diferite tipuri de materiale, a căror valoare este substanțial diferită - precum și valoarea mărfii lipsă, raportat tocmai la aceste elemente.
Or, actele depuse în probațiune sunt insuficiente pentru a proba prejudiciul pretins de reclamantă. Avizul de însoțire a mărfii nr. 0003508 atestă faptul că au fost încărcate 9280 kg aluminiu și 4060 kg cupru, însă cuprinde la rubrica deșeuri cupru mențiunea "probleme";, dar fără a fi indicate în concret în ce constau acestea.
Ulterior, au existat operațiuni succesive de descărcare, înlocuire, încărcare marfă la Colea și Arad, fără ca actele depuse să poată releva o situație concretă a acestor operațiuni, pentru a se putea constata în ce a constat prejudiciul și când a fost creat.
Chiar dacă au apărut diferențe la cântărire, așa cum a reținut și instanța de fond, ele nu pot fi comparate cu sume pretinsă de partenerul extern - destinatarul mărfurilor - și ulterior de societatea recurentă, întrucât din acestea nu rezultă cantitatea efectivă și natura mărfii lipsă.
În condițiile în care intimata reclamantă leagă prejudiciul de despăgubirile achitate prin compensare partenerului extern, era imperios a fi depus la dosarul cauzei bonul de cântărire la destinație și inventarul făcut bunurilor acolo, pentru a putea fi comparate cu cele încărcate și transportate de recurentul pârât. Aceste
înscrisuri au fost cerute părții reclamante atât în fața instanței de fond, cât și de către instanța de recurs, însă aceasta nu a înțeles să își probeze în acest mod susținerile.
Or, în lipsa unor elemente elementare de comparația, Curtea constată că în cauză nu se poate stabili caracterul cert al prejudiciului pretins de intimate recurentă. Așa fiind, în condițiile în care cerințele pentru angajarea răspunderii materiale a salariatului sunt prevăzute de art.254 Codul muncii în mod imperativ și cumulativ, Curtea notează că neîndeplinirea cerinței primordiale - cea a prejudiciului - face inutilă analiza celorlalte.
În consecință, față de ansamblul considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 C.pr.civilă, raportat la art. 304 ind.1 c.pr.civilă, curtea va admite recursul declarat de pârâtul D. M. împotriva sentinței civile nr. 1260 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._ 2, pe care o modifică în tot în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC O. SPED S. în contradictoriu cu pârâtul D. M.
.
În temeiul art. 274 C.pr.civilă, reținând culpa procesuală a intimatei reclamante și ținând cont de criteriile prevăzute de alin.3 al aceluiași articol, respectiv valoarea cauzei și complexitatea muncii avocatului, o va obliga pe aceasta să plătească recurentului suma de 2800 lei cheltuieli de judecată parțiale la fond și în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul D. M. împotriva sentinței civile nr. 1260 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._ 2, pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC
O. SPED S. în contradictoriu cu pârâtul D. M. .
Obligă pe intimata SC O. SPED S. să plătească recurentului suma de 2800 lei cheltuieli de judecată parțiale la fond și în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
G. | -L. T. | I. | T. | D. C. | G. |
G.
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond:C. V.
