Decizia civilă nr. 3186/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3186/R/2013
Ședința publică din data de 20 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta SA L. împotriva sentinței civile nr. 6055 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimata pârâtă S.C. P. ȘI P. C. S., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 18 iunie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6055 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și precizată de reclamanta SA L., în contradictoriu cu pârâta SC P. ȘI P. C.
S. .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că între reclamanta SA
L. și DJPO C. s-au încheiat mai multe contracte de muncă respectiv contractul din data de_, contractul nr. 12/S/Cj/_, și contractul nr. 1720/1/_ (filele 43-46 din dosar).
Direcția Județeană de P. și Ordine C. a fost înființată prin Hotărârea nr.
204/_ .
Prin Hotărârea nr. 195/_ s-a înființat Societatea Comercială "P. și P.
"; S. ca urmare a reorganizării Direcției Județene de P. și Ordine C. .
Prin declarația din data de nr. 99609/_ reclamanta SA L. a arătat că acceptă funcția de administrator al SC P. și P. C. S. . Prin decizia nr. 691/_ emisă de administratorul SC P. și P. C. S. s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă nr. 1720/1/_ încheiat cu reclamanta (fila 58).
Prin hotărârea nr. 208/_ a fost desemnată reclamanta în funcția de administrator a SC P. și P. C. S. .
La aceeași dată (_ ) a fost încheiat contractul de mandat nr.
12530/2012 între Județul C. și reclamantă.
În actul constitutiv al SC P. și P. S., la art. 13, se prevede că prin administratorul desemnat se face conducerea societății de către unicul asociat. La art. 24 din actul constitutiv se prevede că administratorul este și director al SC P. și P. C. S. (64-68).
Prin hotărârea nr. 279/_ a fost numit domnul Robert F. Cojan în funcția de administrator al societății pârâte, în locul reclamantei.
Raportat la starea de fapt reținută instanța a constatat următoarele:
Susținerile părților referitoare la starea de fapt s-a întemeiat printre altele și pe datele din programul REVISAL și datele cuprinse în adresele pe care și le-au trimis părțile una alteia.
Trebuie precizat în acest context că, deși datele din programul REVISAL au fost fără îndoială un mijloc de probă, reprezentând o evidență oficială, împotriva acestora se poate face dovada contrară.
Aceeași a fost situația cu susținerile din diversele adrese ale părților. Deși acestea pot să reprezinte o probă împotriva părții care le-a emis a fost posibilă și efectuarea probei contrare.
Astfel în speță având în vedere că drepturile și obligațiile părților au fost generate de contractele semnate de către acestea și de actele administrative emise în speță, acestea au fost cele care în final au făcut proba raporturilor dintre părți, indiferent dacă în programul REVISAL sau în adresele părților s-a consemnat altceva.
Legat de acest aspect, deși la un moment dat în programul REVISAL contractul reclamantei din 1996 apărea ca fiind activ, acest lucru a fost în mod evident o eroare, având în vedere că între părți acest contract a fost înlocuit cu alte contracte ulterioare.
La fel, chiar dacă în anumite adrese ale pârâtei, aceasta a arătat, contrar susținerilor din prezentul proces că relațiile dintre părți au fost guvernate de contractul individual de muncă încheiat între acestea, concluziile cu privire la situația reală trebuie trase din contractele individuale de muncă și din hotărârile de Consiliu județean emise în cauză, acestea fiind izvor de drepturi și de obligații. Esențial în prezenta cauză a fost să se determine dacă relațiile dintre părți,
de după înființarea SC P. și P. C. S., respectiv de după data emiterii HCJ nr. 195/_, au continuat în baza contractului de muncă din data de_, fiind guvernate de legislația muncii, sau au continuat în temeiul unor relații de drept administrativ și de drept comercial (după cum susține pârâta).
Instanța a apreciat că din formularea actului constitutiv al societății pârâte a rezultat cu certitudine două elemente: pe de o parte că funcția de administrator și cea de director sunt identice, întrucât acest lucru îl prevede expres art. 24 din Actul constitutiv; pe de altă parte relația dintre societatea pârâtă și administrator a fost guvernată nu de legislația referitoare la raporturile de muncă, ci de Legea nr. 31/1990, după cum, iarăși, prevede expres actul constitutiv la art. 23; acest lucru a fost întru totul legal, Legea nr. 31/1990 permițând existența unor raporturi între societățile comerciale și administratorii lor în afara legislației muncii; bineînțeles, având în vedere că asociat unic al societății pârâte este Județul C., care își exprimă voința prin acte administrative, respectiv hotărâri emise de Consiliul Județean C., în speță vor fi incidente și prevederile dreptului administrativ; esențial a fost să se rețină, însă, că, din actul constitutiv al pârâtei, a rezultat că relațiile dintre părți de după înființarea SC P. și P. C. S. nu sunt guvernate de dreptul muncii.
Această concluzie nu a fost înlăturată de niciunul dintre argumentele reclamantei. Astfel, față de dispozițiile clare ale actului constitutiv al societății pârâte, faptul că indemnizația reclamantei s-a numit salariu nu a fost suficientă pentru a duce la concluzia că în speță s-a desfășurat un raport de muncă. Dimpotrivă este probabil ca denumirea de salariu să fie utilizată din cauză deoarece, în sens ne-juridic, aceasta este o denumire uzuală a remunerației pe care o primește o persoană pentru exercitarea funcției sale.
De asemenea, diversele adrese depuse la dosarul cauzei nu au reprezentat o probă pertinentă împotriva actului constitutiv depus la dosarul cauzei, întrucât în final nu din acestea izvorăsc drepturile și obligațiile părților.
Concluzia expusă anterior (aceea că relațiile dintre părți nu sunt guvernate de legislația muncii) a fost întărită de următoarele elemente: prin declarația din data de_, reclamanta a declarat că acceptă exercitarea funcției de administrator; or, o astfel de declarație nu ar fi avut sens dacă relațiile dintre părți ar fi fost guvernate de contractul anterior încheiat, întrucât după cum am arătat actul constitutiv prevede expres că funcția de administrator este aceeași cu cea de director; între părți s-a încheiat contractul de mandat nr. 12530/_, care de asemenea, nu ar fi avut niciun sens dacă relațiile dintre părți ar fi fost guvernate de un contract individual de muncă.
Ca urmare a acestei concluzii instanța a apreciat că a fost corectă susținerea pârâtei conform căreia contractul individual de muncă încheiat între părți a încetat prin acordul părților, acordul reclamantei fiind exprimat tacit respectiv prin acceptarea de către reclamantă a unei funcții identice cu cea deținută anterior, (dar guvernată anterior de contractul de muncă) în cadrul societății reorganizate.
În consecință, reținând că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă în mod valabil, instanța a respins petitele privind constarea nulității sau anularea acesteia. Având în vedere că celelalte petite formulate sunt subsecvente primului petit, depinzând de soluția asupra acestuia, ca urmare a respingerii acestui prim petit, s-a impus și respingerea celorlalte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SA L. solicitând admiterea recursului în baza art.312. alin. l C. proc. civ. examinarea cauzei sub toate aspectele, în baza art.304lC. proc. civ și în consecința modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației promovate împotriva deciziei nr.691/_ .
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt, prin sentința recurată instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și precizată de în contradictoriu cu intimata sus menționată.
Apreciază soluția instanței ca fiind neîntemeiată șl nelegală, raportat la dispozițiile art.304, pct.9 C. proc. civ.
Susținerea conform căreia contractul de munca nr._ a încetat la data de_ ca urmare a acceptării mandatului de administrator-director nu putea fi reținută având în vedere aspectele de mai jos:
Contractul individual de muncă încheiat pe funcția de director a continuat sa își producă efectele și ulterior datei de_ .Că este așa o dovedește statul de funcții aprobat de Consiliul Județean C. prin Hotărârea nr.195/2010 {anexa 4).Conform acestuia, în cadrul SC P. și P. C. S. există două posturi de conducere, unul pentru director și altul pentru directorul adjunct.
De asemenea, conform statelor de plată de la dosar, pentru funcția de director exercitata de recurentă angajatorul a achitat în fiecare lună, respectiv până în octombrie 2012, asigurarea de șomaj, asigurare care nu se plătește în cazul persoanelor care desfășoară activități pe baza unui contract de mandat.
În Regulamentul de Organizare și Funcționare al SC Pasă și P. C.
S., adoptat prin HG nr.195/2010 (ANEXA 2), la Art.10 "Structura Organizatorică și Funcțională", pct.10.2 se arată faptul că "Personalul societății este personal contractual, căruia i se aplică legislativ muncii".
Prin declarația depusă la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, înregistrata cu nr.99608/_, recurenta nu a acceptat mandatul de administrator-director ci a acceptat numirea în funcția de administrator, în conformitate cu prevederile actului constitutiv al societății. La acea dată (și nici ulterior) nu a semnat niciun contract de mandat pentru funcția de administrator-director. Acest lucru nici nu era necesar câtă vreme își exercita funcția de director în baza contractului
individual de muncă, iar mandatul de administrator, în baza prevederilor actului constitutiv și a numirii în acest servi prin HO nr.195/2010.
Afirmația conform căreia funcția de director este indisolubil legată de cea de administrator nu reflectă realitatea. Astfel, pe lângă cele arătate mai sus, art.13 din actul constitutiv al societății menționează faptul că aceasta va fi condusă de către unicul asociat, prin administratorul desemnat.
Mai departe, art.19 din actul constitutiv prevede că administratorul este numit de către Consiliu Județean C., pe o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii pe durata egala cu durata inițială.
De asemenea, contractul de mandat semnat la data de_ a vizat strict funcția de administrator, iar nu pe cea de administrator-director. Este vorba așadar de două funcții diferite, trimiterile referitoare la faptul că administratorul îndeplinește și funcția de director fiind făcute cu titlu de particularitate, recurenta având această funcție în baza CIM. Dacă angajatorul ar fi înțeles contrariul, ar fi procedat la desfacerea CIM și la încheierea cu recurenta a unui contract de mandat pentru funcția de administrator-director, or acest lucru nu s- a întâmplat
Susținerea intimatei în sensul că declarația de acceptare a mandatului de administrator, dată în fața ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, ar reprezenta un veritabil acord de încetare a contractului individual de munca și ocuparea funcției de administrator-director este absurdă! În primul rând, așa cum a arătat, o asemenea funcție nu există în statul funcții, fiind menționată doar în structura organizatorică, iar în al doilea rând un eventual acord la încetarea CIM ar fi trebuit să îndeplinească condițiile generale pentru valabilitatea oricărui act juridic, respectiv: consimțământul să fie al acelorași părți care au încheiat respectivul contract, să rezulte indubitabil că a fost dat cu intenția expresă și concretă de a înceta contractul de muncă, să nu fie afectat de eroare, dol sau violență. În materia încetării CIM sunt aplicabile regulile din dreptul comun cu privire la oferta de încetare a contractului și acceptarea acesteia. În mod evident, declarația dată în fața ORC C. nu poate fi calificată ca o ofertă de încetare a CIM, la fel cum nu poate fi calificată drept o acceptare a unei asemenea oferte.
Într-adevăr în organigrama societății funcția de administrator - director era îndeplinită de aceeași persoană, aceasta întrucât la acea dată în funcția de administrator a fost numită recurenta, care deținea și funcția de director conform CIM cu privire la care nu a existat nicio decizie de încetare/desfacere. În același sens, prin art.8 din HCJ nr.195/2010 s-a stabilit că SC P. și P. C. S. va prelua personalul Direcției Județene de P. și Ordine C., iar în statul de funcții aprobat prin aceeași HCJ apare și funcția de director.
În aceste condiții este evident că CIM încheiat de recurentă a continuat să fie în ființa și să-și producă efectele.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia după data de_ recurenta s-ar fi prezentat la locul de muncă în mod abuziv, fără a avea o bază legală solicită să fie observat făptui că în acea perioadă a adresat nenumărate adrese societății prin care a solicitat comunicarea statutului pe care îl deține și a situației contractului de munca.
Prin adresele nr.5451, 5453 și 5458, comunicate la data de_ i s-a răspuns că în urma analizării documentelor existente la dosarul personal, contractul individual de muncă este în vigoare.
Raportat la incidența dispozițiilor art. V din Ordonanța de Urgența a Guvernului nr.32/2007:
În actuala reglementare a art.137lalin.3 din Legea nr.31/1990 se prevede expres că pe durata îndeplinirii mandatului administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. Mai mult, dacă administratorii au fost
desemnați dintre salariații societății, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.
Prevederile menționate sunt însă de strictă interpretare. Nu există temei pentru a lărgi sfera de aplicare a dispozițiilor art.137l, alin.3 care se referă exclusiv la administrarea societăților pe acțiuni, nu și la cele cu răspundere limitată. Ca regulă generală, dispozițiile privitoare la administrarea societăților pe acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată (art. 197, alin.4 LSC).
Precizările OUG nr.82 din 2007 fac ușor de înțeles ideea că societățile cu răspundere limitată nu vor fi nevoite să-și organizeze administrația după sistemul consiliu de administrație manager, managerii/administratorii S. -urilor nu sunt obligați să încheie un contract de mandat cu societatea, putând pur și simplu să fie numiți prin hotărârea adunării generale, în cazul recurentei HCJ nr.195/2010, unicul asociat fiind Consiliul Județean C. . De asemenea, angajații cu contract de muncă nu vor fi nevoiți să renunțe la acesta în schimbul unui contract de mandat.
Numai în cazuri bine determinate se rețin ca aplicabile S. -urilor prevederi ce reglementează în primă instanță alte tipuri de societăți comerciale (de ex.art.399, alin. l LSC).
În consecință, cum Legea nr.31/1990 nu conține nici o interdicție în acest sens, nu poate fi contestată admisibilitatea cumulului calității de administrator cu cea de salariat în cadrul societăților cu răspundere limitată.
Apreciază că aceasta este interpretarea care trebuie dată în cauză, motiv pentru care solicită admiterea prezentului recurs.
În drept: art.304, pct.9, art.304l, art.274, art.312, C. proc.civ., art.208-216 din Legea nr.62/2011 a dialogului social.
Recurenta SA L. prin precizarea din data de 8 mai 2013 a arătat că
în speța dedusă judecății esențial este a se stabili dacă relațiile dintre părți, după înființarea SC P. și P. C. S., au continuat în baza contractului de muncă, fiind guvernate de legislația muncii, sau în temeiul unor relații de drept administrativ și de drept comercial și apreciază că din formularea actului constitutiv rezultă cu certitudine a doua ipoteză.
De asemenea, retine că prin declarația dată la_ reclamanta a acceptat funcția de administrator, declarație care, în opinia instanței, nu ar fi avut sens dacă relațiile dintre părți ar fi fost guvernate de contractul anterior încheiat. întrucât actul constitutiv prevede că funcția de administrator este aceeași cu funcția de director.
Apreciază că motivarea instanței de fond nu este întemeiată. Astfel.
Recurenta a contestat decizia intimatei nr.691/_ prin care s-a constatat, pe de o parte, încetarea de drept a CIM, în baza art. V din OUG nr.82 din 2007, pe de altă parte încetarea de comun acord a CIM, în baza art.55 lit. b din Codul Muncii.
Este lesne de dedus faptul că instanța nu face nici o apreciere raportat la invocarea de către angajator a două motive distincte de încetare a CIM, la fel cum nu face nici o apreciere raportat la incidența în cauză a dispozițiilor art. V din OUG nr.82 din 2007, apărările părților fiind în principal formulate în acest sens.
Desigur, trebuie observat faptul că se reține o încetare a CIM prin acordul părților (penultimul paragraf) însă ca urmare a unui acord tacit al recurentei, prin acceptarea unei funcții identice cu cea deținută anterior.
O asemenea susținere nu poate justifica respingerea acțiunii formulate, declarația dată în fata ORC de pe lângă Tribunalul Cluj a fost în vederea acceptării mandatului de administrator, funcție în mod vădit distinctă față de cea de director pe care o exercita în baza contractului individual de muncă.
Mai mult decât atât, la câteva zile după înregistrarea declarației la ORC, respectiv la data de_, a fost încheiat cu recurenta actul adițional nr.1. prin care s-a specificat în mod expres menținerea în funcția de director, cu modificarea veniturilor salariale în conformitate cu dispozițiile art.4. alin.2 din Hotărârea Consiliului Județean nr.195/2010.
Așadar, pentru motivele expuse mai sus, coroborate cu cele din cuprinsul recursului înaintat, reiese în mod evident că în privința recurentei a fost vorba de un cumul de funcții - administrator și director -, cumul care este permis în cazul
S. -urilor, în baza principiului tot ce nu este interzis este permis.
A arătat, în același sens, că trimiterile referitoare la faptul că administratorul îndeplinește și funcția de director (din cuprinsul actului constitutiv) au fost făcute cu titlu particular, având în vedere că recurenta îndeplinea la acea dată funcția de director în baza unui contract de muncă, fiind menținută în acea funcție conform actului adițional nr.1. /_ .
Este o concluzie logică, câtă vreme contractul individual de muncă al recurentei, aferent funcției de director, nu a fost desfăcut, continuând să își producă efectele.
Totodată, devine cert faptul că invocarea unei încetări de drept în baza dispozițiilor art. V din OUG nr.82/2007, la mai bine de 2 ani de la momentul reorganizării și, respectiv, într-un moment care coincide cu schimbarea conducerii Consiliului Județean C. -asociat unic al intimatei-este nelegală și neîntemeiată. Motivarea instanței însă, raportat la incidența acestui temei de drept, lipsește cu desăvârșire.
Pentru aceste motive dar și pentru cele din cuprinsul recursului înaintat solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței civile nr.6055/2013 în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată.
Intimata S.C. P. ȘI P. C. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului precizat ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare.
Prin decizia nr. 691/_ intimata S.C. " P. și P. "; C. a constat
încetarea contractului individual de muncă al recurentei, contract înregistrat cu nr. 1720/1/_, începând cu data de_ .
Din cuprinsul acestei decizii se desprind, în esență, două temeiuri de fapt și de drept care au stat la baza emiterii acesteia: acordul tacit al recurentei pentru încetarea contractului individual de muncă și încetarea de drept al acestuia în temeiul art.55 lit.b, art.V din OUG 82/2007. Legalitatea și temeinicia acestor temeiuri urmează a fi analizate de Curte în cele ce succed.
În ceea ce privește prima ipoteză, cea a existenței unui acord al părților la încheierea contractului de muncă, instanța de fond a reținut că a fost corectă susținerea pârâtei conform căreia contractul individual de muncă încheiat între părți a încetat prin acordul părților, acordul reclamantei fiind exprimat tacit prin acceptarea de către reclamantă a unei funcții identice cu cea deținută anterior (dar guvernată anterior de contractul de muncă) în cadrul societății reorganizate.
Curtea nu împărtășește concluzia instanței de fond. Una din condițiile esențiale pentru a admite existența unui acord tacit la încetarea unui contract de muncă - manifestare de voință cu consecințe extrem de serioase - este aceea a caracterului neechivoc al acestuia. Cu alte cuvinte, încheierea unui contract de mandat trebuie să fi apărut ambelor părți ca însemnând implicit și încetarea contractului individual de muncă, în mod evident și necondiționat. Or, aceasta condiție nu este îndeplinită în cauză, între cele două contracte existând diferențe
fundamentale, care nu permit concluzia neîndoielnică potrivit căreia acceptarea unuia a echivalat cu renunțarea de către recurentă la cel anterior.
În primul rând nu există o suprapunere sub aspectul termenului pentru care aceste contracte au fost încheiate. În nici un caz nu poate fi pus semnul egalității într-un contract de muncă pe perioadă nedeterminată cu un contract de mandat pe o perioadă de doi ani. Efectele totalmente diferite ale acestora, din acest punct de vedere, cu consecințe drastice asupra drepturilor recurentei, împiedică concluzia potrivit căreia aceasta ar fi renunțat tacit la drepturile derivând din contractul inițial de muncă. Mai mult, caracterul echivoc al manifestării sale de voință din punct de vedere al efectelor pe care acceptarea contractului de mandat le-ar avea rezidă și din înțelesul diferit pe care cele două părți le au asupra conținutului celor două funcții - de administrator și director - din perspectiva cumulului sau, dimpotrivă, a identității dintre acestea.
Toate aceste chestiuni conferă un caracter echivoc și incert manifestării de voință al recurentei în sensul pretins de intimată, acela al acordului la încetarea contractului individual de muncă, motiv pentru care acest temei reținut în decizia atacată apare ca netemeinic și nelegal.
În ceea ce privește aplicabilitatea art. V din OUG 82/2007, Curtea reține că acestea prevăd următoarele:
"Prin derogare de la prevederile art. 56 din Legeanr. 53/2003
- Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, contractelede munc ă ale ad min is tr ator ilor/d ire c tor ilor,
încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, înce te az ă de drep t
la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, de la data acceptării mandatului.";
Această normă, cu caracter general, trebuie privită însă prin raportare la normele speciale privind administrarea societăților generale cuprinse în Legea 31/1990. Fiind un act normativ ce modifică și completează prevederile din această lege, ordonanța poate fi interpretată și aplicată doar prin raportare la reglementările pe care însăși legea le face. În acest sens trebuie înțelese și noțiunile de "administrator/director"; la care se face referire în articolul V precitat, ca funcții reglementate de Legea 31/1990.
Or, dacă articolul V din OUG 82/2007 nu distinge între societățile pe acțiuni și societățile cu răspundere limitată, Legea 31/1990 face o analiză detaliată și precisă a acestor funcții separat pe cele două tipuri de societăți. Distincția este esențială pentru că noțiunea de administrator și respectiv director trebuie făcută prin raportare la înțelesul și conținutul legal, nu contractual al acestora. Cu alte cuvinte art.V este aplicabil administratorilor și directorilor la care face referire Legea 31/1990 și nu altor categorii de salariați, chiar dacă aceștia ar putea aceeași denumire ca urmare a acordului părților.
Curtea notează în acest context că analizarea prevederilor cuprinse în Legea 31/1990 conduc la concluzia că, dacă în cazul societăților pe acțiuni este reglementată atât funcția de administrator, cât și pe cea de director, în cazul societăților cu răspundere limitată este reglementată doar funcția de administrator.
Desigur, nimic nu împiedică o societate cu răspundere limitată să își înființeze funcția de director, însă aceasta va avea un conținut și reglementare specifică, contractuală și nu legală, fapt ce exclude aplicabilitatea art. V din OUG 82/2007, norma aceasta fiind de strictă aplicare și interpretare, după cum s-a argumentat mai sus. Aplicarea acestei dispoziții nu poate fi aplicată prin analogie pentru situația în care o societate cu răspundere limitată ar avea ca și funcție și pe cea de director, cu atât mai mult cu cât art.197 alin.4 din Legea 31/1990 prevede în mod expres că dispozițiile privitoare la administrarea societăților pe
acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată, indiferent dacă sunt sau nu supuse obligației de auditare.
Revenind la situația de fapt dedusă judecății, Curtea constată în primul rând că funcția pe care recurenta o ocupa în temeiul contractului de muncă a cărui încetare se atacă era aceea de director, nu de administrator. Or, pornind de la distincțiile mai sus arătate, este esențial în dezlegarea cauzei a se determina dacă funcția de director a încetat a mai exista după transformarea direcției în societate comercială, fiind înlocuită cu cea de administrator.
Curtea nu împărtășește opinia instanței de fond în acest sens. În primul rând, reglementarea din actul constitutiv la care s-a referit instanța de fond nu conduce în mod direct și indubitabil la această concluzie.
Astfel, articolul 3 din Hotărârea nr. 195 din 16 august 2010 cuprinde prevederea potrivit căreia conducerea S.C. P. și P. C. va fi asigurată de un administrator numit de Consiliul Județean C. . În continuare, articolul 4 menționează că administratorul îndeplinește și funcției de director al societății. O prevedere similară este conținută de art.24 din actul constitutiv. Or, folosirea conjuncție "și"; semnifică mai degrabă un cumul de funcții, intenția societății de a păstra și funcția de director, care însă va fi îndeplinită de persoana de îndeplinește funcția de administrator.
Dacă textul amintit mai sus ar putea naște dubii din punct de vedere al interpretării sale, actul adițional încheiat ulterior acestei date confirmă indubitabil concluzia mai sus amintită.
Astfel, prin actul adițional la contractul individual de muncă nr.1. din_, încheiat între intimată și recurentă, părțile au agreat menținerea recurentei în funcția de director.
Rezultă așadar că intimata a acceptat în mod neechivoc continuarea contractului de muncă al recurentei pentru funcția de director, în paralel cu derularea contractului de mandat pentru funcția de administrator.
Contrar susținerilor intimatei, nici un text legal nu interzice cumulul calității de administrator cu cea de salariat. Art. 196 ind.1 alin.3 din Legea 31/1990 este o normă ce instituie un drept - acela al unicului asociat de a avea calitatea de salariat - și nu o interdicție, aceasta neputând fi reținută printr-o interpretare extensivă în genul celei propuse de intimat.
Așa fiind, dat fiind caracterul contractual al funcției de director, curtea reține că nici expirarea contractului de mandat pentru funcția de administrator, nici invocarea art.V din OUG 82/2007 nu produc, din punct de vedere legal, nici un efect asupra contractului de muncă al recurentei pentru funcția de director. Motiv pentru care decizia prin care s-a constat încetarea de drept a contractului de muncă al recurentei apare ca nelegală, impunându-se anularea sa.
În consecință, pentru ansamblul considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 C.pr.civilă, raportat la art. 304 pct.9 C.pr.civilă, va admite recursul declarat de reclamanta SA L. împotriva sentinței civile nr. 6055 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o va modifica în tot, în sensul dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art.274 C.pr.civilă, reținându-se culpa procesuală a intimatei, curtea o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta SA L. împotriva sentinței civile nr. 6055 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o modifică în tot și în consecință admite cererea de chemare în judecată
formulată și precizată de reclamanta SA L. în contradictoriu cu intimata S.C. P. ȘI P. C. S. și în consecință:
Anulează decizia nr. 691 din_ emisă de intimată.
Obligă intimata la reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior. Obligă intimata la plata în favoarea reclamantei a drepturilor salariale,
indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat, de la data încetării contractului de muncă și până la data reintegrării efective.
Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei în favoarea reclamantei.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. N. M.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: B. G. Z.
