Sentința civilă nr. 2829/2013. Cotestație decizie concediere
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.2829/F/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. N., judecător GREFIER: V. V.
Cu participarea asistenților judiciari: V. C. M.
: A. LS
Pe rol fiind soluționarea contestațiilor formulate de contestatorii J. M. și J. A. în contradictoriu cu intimata SC E. ACTIVITES S., având ca obiect contestație decizii de concediere.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din data de 21 octombrie 2013, susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea acesteia fiind amânată, pentru a da posibilitatea reprezentanților părților să depună la dosar concluzii scrise, pentru data de azi.
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea precizată înregistrată sub nr.de mai sus și cea reunită înregistrată inițial sub nr._, contestatorii J. M., respectiv J. A. ( soți) au chemat în judecată pe intimata S.C
E. A. S.
pentru ca pe baza probelor ce vor fi administrate în cauză în contradictoriu cu aceasta, instanța să dispună anularea Deciziilor nr.229, respectiv nr. 228 din data_ prin care le-a fost desfacut disciplinar contractul individual de muncă conform art.61 lit.a și art.264 alin.l lit-f din Codul Muncii,
decizie pe care o critică ca fiind netemeinică, să constate că încă de la data de_ au încetat contractele individuale de muncă încheiate cu intimata ca urmare a denunțării unilaterale de către contestatori, să oblige pe intimată la plata tuturor drepturilor salariale ce li se cuvin pentru munca prestată, câte 777 lei salariu în țară din luna noiembrie 2012 și 1475,44 euro diurnă aferentă unui nr. de 18.443 km parcurși în luna noiembrie 2012 la un tarif de 0,08 euro/km și să oblige pe intimată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat pentru următoarele motive:
În fapt prin deciziile atacate intimata le-a fost desfacut disciplinar contractele individuale de muncă conform art.61 lita și art.264 alin.l lit.f din Codul Muncii, pentru considerentele reținute de către aceasta. În realitate, activitatea pe care au desfașurat-o în cadrul societății s-a derulat încă de la început cu probleme cauzate de lipsa de organizare și de interes manifestată de către conducerea intimatei.Astfel, în timpul cursei pe care au efectuat-o pe ruta B. S. -Barcelona nu au funncționat cardurile de alimentare cu combustibil, Ade Blue și Via Card pentru Italia. Aceste probleme apărute au fost rezolvate de către reclamanți, care au suportat din banii personali toate aceste costuri. Ajunși în Barcelona soția a condus un camion recuperat de către intimată până în localitatea Lérida în condițiile în care nu avea vreo astfel de obligație. Le-au fost indicate de către intimată punctele preferențiale de alimentare cu combustibil, unele dintre acestea fiind desființate, acest lucru cauzând pierderi de timp și tensiuni între ei și sectorul trafic din cadrul firmei de transport Tarragona. La începutul activității li s-a spus că au coordonator de trafic și ordine de încărcare și descărcare de la domnul Miulescu A. și un dispecer român din cadrul Transp Tarragona din Lérida. Arată că în data de_ nu au putut alimenta cu combustibil fiind obligați să plătească totul din banii personali. În jurul datei de_ din cauza cardului defect au fost nevoiți din nou să facă plăți din banii personali pentru a achita taxa de drum pentru zona Benelux. De fiecare dată când aveau o pană de cauciuc nu li se decontau aceste cheltuieli. În urma unei discuții cu reprezentanții firmei Transp Tarragona din Lérida au aflat că acești bani au fost achitați domnului Miulescu A. însă, acesta nu li i-a returnat. La încărcarea și descărcarea mărfurilor li s-a cerut ca aceste operațiuni să fie făcute de către contestatori în condițiile în care pe de o parte nu erau obligați iar pe de altă parte
nu erau autorizați să manipuleze mărfurile. În data de_ li s-a cerut ca la finalizarea cursei să distrugă documentele de transport, situație în care nu mai puteau justifica kilometrii parcurși pentru a fi plătiți. În repetate rânduri le-au fost indicate în mod greșit adresele de la care urma să preia mărfurile sau adresele la care urma să fie descărcate mărfurile. Totodată, erau foarte prost plătiți în raport de alți colegi, motiv pentru care au informat pe intimată că în aceste condiții aveau intenția de a înceta activitatea. De asemenea, arată că au efectuat mai multe curse în care greutatea maximă admisă era depășită, li se solicita să efectueze mai multe ilegalități ce au culminat cu cea efectuată pe ruta Spania-Slovacia-Franța-Spania, cursă în care l s-a solicitat să falsifice documentele de transport CMR. De asemenea, arată că au transportat produse periculoase pentru care era nevoie de autorizare specială. Mai arată faptul că li se solicita ca intrările pe teritoriul Spaniei să le facă pe timp de noapte, să completeze alte documente de transport, să conducă în timpii de repaus, etc, motiv ce i-a determinat pe să predea camionul și să se întoarcă în țară deoarece nu mai doreau să se expună unor sancțiuni penale pe teritoriul altor state cu atât mai mult cu cât aveau convingerea că activitatea pe care o desfășura intimata avea conotații penale. Astfel, la data de_ ajunși pe teritoriul Spaniei au solicitat să fie puși în contact cu șefii, lucru ce le-a fost refuzat de către dispecerul român. În această împrejurare au solicitat prezența unei persoane din partea intimatei pentru a preda camionul și documentele existente. Refuzul intimatei de a trimite o persoană pentru a ridica camionul și actele ne-a determinat să lăsăm camionul în parcarea benzinăriei Pontos, benzinărie ce constituia punct de alimentare, schimb de acte și de remorci al societății. Au curățat camionul și l-au parcat în dreptul camerei de supraveghere video și au încercat să predea camionul, cheile acestuia și actele angajaților benzinăriei. În tot acest timp șefii lor au sunat la benzinărie și le- au interzis angajaților să primească cheile și actele. Ajunși în România au încercat în repetate rânduri să ia legătura cu intimata însă telefonul domnului Miulescu A. era închis. Au dat curs convocării din data de_ și au dorit să depună cererea lor de demisie însă domnul Miulescu A. nu a dorit să le înregistreze. Mai mult decât atât au propus intimatei să poarte discuții pentru a rezolva pe cale amiabilă problemele dintre ei în prezența unui apărător însă au fost refuzați. Intimata refuză fără vreun temei legal să achite toate drepturile salariale ce li se cuvin pentru munca prestată.
In drept își întemeiază contestația pe dispozițiile art 78, 80 și 252 din Codul Muncii.
Intimata SC E. A. S., a formulat întâmpinare și cerere reconvențională
(f. 22-25, respectiv 22-25 dos conexat) prin care, sub aspectul întâmpinării a solicitat respingerea cererilor de anulare a celor două decizii ca nefondate, respingerea cererilor de constatare ca de la data de_ au incetat contractele individuale de munca ca fiind nelegale si netemeinice, neopunându-se admiterii in parte a cererii precizatoare privind drepturile salariale cuvenite pentru luna noiembrie. Sub aspectul cererii reconvenționale
solicită obligarea fiecăruia dintre cei doi reclamanți la plata către SC E. A. S. a sumei de 4086 euro, reprezentând prejudiciu creat societății
, cu cheltuieli de judecata pentru următoarele motive:
Sub aspectul Întâmpinării învederează că cele două decizii de concediere au fost incheiate cu respectarea prevederilor legale prevăzute de Codul Muncii, a celor prevăzute de fisa postului si de regulamentul de ordine interioara, coroborate cu faptele angajaților.. De altfel, in mod corect, nici nu se critica legalitatea încheierii deciziei. Reclamanții au fost sancționați pentru ca in îndeplinirea sarcinilor de serviciu, in timpul programului de munca, trebuind sa efectueze o cursa de încărcare, au părăsit locul de munca, au abandonat camionul pe care il conduceau fara a aduce la cunostinta vreunei persoane din societatea parata. La fel de grav, si-au insusit toate documentele de transport aferente curselor anterioare si nu a predat nici in ziua de azi ordine de deplasare, CMR-urile (comenzile de marfa si recepție pe baza cărora se poate factura pentru societatea beneficiara a transportului), foile de parcurs, descărcări tahograf, chitanțe, etc., in vederea decontării acestora. Societatea beneficiara a curselor de transport TRANSPORTES TARRAGONA SL din Spania si cea care coordonează activitatea SC E. A. S., a denunțat la POLITIA COMUNITĂȚII CATALONIA faptul ca reclamanții au abandonat camionul, nu au dorit sa predea documentele si actele doveditoare privind cursele efectuate si mărfurile transportate, si-au insusit roata originala de
pe axul 3 a camionului, rezervorul de combustibil era gol. Așadar, părăsind locul de munca si abandonând camionul, si-au încălcat obligațiile prevăzute de contractul individual de munca, fisa postului si regulamentului de ordine interioara. Nu au respectat programul de munca, au părăsit locul de munca, nu au respectat itinerariul si instrucțiunile, abandonează camionul si nu s-au comportat ca angajați responsabili, nu predau documentele societății, sustrag bunurile societății. Cu ce se motivează toate aceste fapte ale sale, grave, de altfel. Cu faptul ca nu au fost mulțumiți de salariul sau primit, in condițiile in care pana in luna noiembrie au fost plătiți integral si la zi. Nu au fost plătiți pentru luna noiembrie pentru ca nu si-au decontat cheltuielile si nu au predat toate documentele de transport, CMR-uri, foi de parcurs, etc. Pe langa cele explicate mai sus, surprinzător mai este faptul ca reclamanții cer sa se constate ca de la data abandonării camionului, adică_, au încetat contractele individuale de munca prin denunțare unilaterala Fara preaviz, fara vreo intenție expresa. Fac referire la dispozițiile art 81 si următoarele din Codul Muncii care prevăd îndeplinirea a doua obligații in cazul denunțării unilaterale: notificarea scrisa si termenul de preaviz. Or, in cazul dat nu este respectata nici una din aceste 2 condiții. Chiar daca se susține ca au sunat pe cineva de la TRANSPORTES TARRAGONA SL, aveau posibilitatea sa isi exprime in scris intenția in zilele următoare. De unde sa stie ca a doua zi nu ar fi negat ca si-au dat demisia. Si cum ramane cu respectarea termenului de preaviz ? Cum ramane cu abandonarea camionului ? Cu predarea actelor ? O atitudine normala a unui angajat, era predarea camionului, a actelor si înregistrarea unei demisii in scris, nicidecum asa cum s-a procedat. Chiar si asa, intimata a încercat soluționarea amiabila, adică plata salariului pe luna noiembrie dar cu condiția predării actelor care sunt in posesia celor doi. Era foarte urgenta predarea actelor, deoarece parata trebuia sa factureze mai departe 4 facturi pentru transporturi efectuate in luna noiembrie, pentru încasarea sumelor de bani de la beneficiari. De aceea, nici in acest moment nu se opune la plata salariului si a diurnei legale pentru luna noiembrie, insa calculul efectuat de reclamant este eronat. Conform contractului individual de munca, aceștia au dreptul fiecare la 777 lei net salariul de baza si la diurna legala de 35 euro/zi x 30 zile noiembrie = 1050 euro.
Sub aspectul cererii reconvenționale, o întemeiază pe prevederile art 253 si urm Codul Muncii . Având in vedere faptul ca angajații au abandonat camionul si au refuzat predarea tuturor actelor de transport care se afla in posesia lor, societatea SC E. A. S. a suferit următorul prejudiciu: 7311.51 euro - daune imputate de TRANSPORTES TARRAGONA SL către SC E.
A. S., pentru ca aceste sume au rămas nefacturate către beneficiari, neincasate, din cauza lipsei documentelor de transport, a comenzilor de marfa cu recepția efectuata, si a actelor aferente; 110 euro - furt (lipsa) motorina; 750.62 euro - furt (lipsa) roata. Suma de 7311.51 euro este aferenta următoarelor: comanda 97901 din_ -Benicarlo-Fr. Chilly - 1501.51 euro; comanda 97836 din_ - Fr. Foucheres es sant Sadurni - 830 euro; comanda 97956 din_ - Es Benicarlo SK Ilava - 4100 euro; comanda 98278 din_ - SK Bratislava-Erstein - 880 euro; aceasta suma nu s- a putut factura si incasa pentru ca a expirat perioada de facturare. Total suma - 8172,13 euro - suma imputata deja de TRANSPORTES TARRAGONA SL lui SC E. A. S. . A se vedea actele anexate. Este important de menționat ca cei doi recunosc prin contestație ca nu au predat actele de transport, motivând ca nu a venit nimeni de la societate sa le ridice si sa predea camionul. Dar nu era obligația lor sa le predea si nu sa le abandoneze ? Cum se poate susține ca daca nu vine unul dintre sefi acolo in benzinărie ei abandonează bunurile ? Mai mult, susțin ca au vrut sa lase actele in benzinărie la angajații de acolo ; pai, ce calitate aveau angajații de la benzinărie ? Condițiile răspunderii patrimoniale ale angajatului sint indeplinite: - aveau calitatea de angajat al societății, neindeplinirea sarcinilor de serviciu si îndeplinirea necorespunzatoare -nepredarea actelor de transport si abandonarea camionului cu lipsa de motorina si roata - concretizata prin manifestarea de voința exteriorizată printr-o fapta ilicita - refuzul predării documentelor; fapta de a nu preda documentele de transport au produs paguba - este o fapta omisiva fata de obligațiile de serviciu; răspunderea personala pentru fapta proprie este evidenta; prejudiciul este creat prin paguba suferita in patrimoniul societății, prin modificarea negativa a acestuia, prin neincasarea contravalorii
serviciilor prestate; vinovăția este evidenta prin atitudinea avută si pe care de altfel au si recunoscut- o prin declarația data la convocarea disciplinara si prin acțiunea introdusa in instanța
În drept invocă art. 115 si urm, 119 si urm, 253 si urm Codul Muncii, 274 C pr civ,
În apărare față de cererea reconvențională reclamanții
arată că nu au cauzat niciun prejudiciu intimatei deoarece transporturile au fost efectuate și este de principiu că la fiecare transport la destinație se predau mărfurile împreună cu documentele de proveniență și cele de transport, astfel el este nereală susținerea că din lipsa documentelor de transport nu au putut fi facturate comenzile indicate în cererea reconvențională, înscrisurile depuse de către intimată fiiind constituite pro causa tocmai în ideea de a nu li se achita drepturile salariale ce li se cuvin pentru munca prestată.
Atât reclamanții, cât și pârâta-reclamantă reconvențional au formulat concluzii scrise (f.136- 137, 129-131), reclamanții solicitând cheltuieli de judecată de 1317 lei (1000 lei onorariu avocat, 317 lei c/v xerox documente), iar pârâta reclamantă reconvențional 6000 lei, onorar avocat având in vedere ca dupa plata tuturor taxelor si impozitelor suma neta se diminuează cu 50% si angajarea la distanță din B. Mare la Bistrița Nasaud, precum și cheltuieli de transport in cuantum de 150 lei pentru fiecare termen de judecata, dovedit cu bonuri de benzina. In ceea ce privește cheltuielile de judecata ale reclamanților, solicită respingerea lor având in vedere ca intimata a solicitat respingerea contestației si ca a recunoscut parțial pretențiile inca de la primul termen.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele.
Între litiganți s-au derulat raporturi de muncă începând cu data de_, reclamanții-soți J.
M. și A. formând o echipă de șoferi, în care calitate s-au încheiat contractele individuale de muncă atașate la dosar f.26-27, respectiv dosar reunit f. 26-27, atribuțiile în sarcină fiind menționate în fișa postului (f.34 dosar, respectiv f.28 dosar conexat). Salariul negociat este de 1050 lei, salariu de bază lunar brut, la care se adaugă diurna legală, cu termen de plată la data de 20 ale lunii, conform mențiunilor de la litera J a fiecărui act. S-a convenit ca în cazul demisiei perioada de preaviz să fie de 20 zile lucrătoare, clauză inserată la litera L lit. b și c din același act.
Prin deciziile nr. 228 și 229 din_ (f.32-33 dos conexat, respectiv f.33 dosar) s-au desfăcut disciplinar, conform art. 61 lit. a și art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii, contractele de muncă ale soților J., directorul societății pârâte-angajator imputându-le următoarele: " în data de_, aflându-vă în cursă cu camionul_ pe ruta Franța-Spania și cu instrucțiuni de efectuare următoarea cursă cu încărcare în ziua următoare în localitatea Tortosa (Spania) ați opri în benzinăria CEPSA din raza localității Pontos, aici ați părăsit camionul însușindu-vă toate documentele de transport aferente curselor anterioare fără a mă anunța, deși aveați obligația de a fi prezent la muncă în această dată d-voastră ați părăsit locul de muncă la data de_, fără acordul meu și fără a-mi aduce la cunoștință intenția d-voastră de a părăsi camionul abandonându-l într-un loc impropriu, ignorând întrutotul instrucțiunile din ROI și fișa postului (pe care le-ați luat la cunoștință), calitatea mea de coordonator de transport, de șef direct. Am aflat de părăsirea locului de muncă de către d- voastră de la colaboratorii societății din Spania. Am încercat să vă contactez telefonic însă nu mi-ați răspuns, mai grav, nici până azi_, nu am primit documentele de transport CMR, delegație și bonuri de cheltuieli. Pe lângă faptele descrise mai sus, acesta nu s-a mai prezentat la muncă din data de_, nu a predat documentele de transport CMR, delegație etc"; în cazul reclamantei " nu a răspuns convocării din data de_ ";, în cazul reclamantului "a răspuns convocării din data de_ ";. Litera b a deciziilor enumeră prevederile încălcate de cei doi din "responsabilitățile șoferului";, încheiate de părți, luat la cunoștință și semnat_ . Litera c a deciziei vizând-o pe reclamantă redă împrejurarea că aceasta nu s-a prezentat la convocarea pentru cercetarea prealabilă, iar a deciziei vizându-l pe reclamant că acesta s-a prezentat la convocare, motivându-și gravitatea faptei (abandonul camionului) din motive salariale, dorința fermă de a părăsi firma, lipsa prezenței unei persoane în data de_ la locul respectiv, adică benzinăria Cepsa-Pontos, pentru a preda camionul, tensiuni existente din motive de organizarea traficului. S-a consemnat că angajatul refuză predarea documentelor de transport, delegație, pe motiv de garantare.
Cele două decizii de concediere disciplinară au fost emise cu respectarea prevederilor legale, atât sub aspect formal, cât și material.
Din prima perspectivă, cerințele instituite de art.251 și 252 Codul muncii sunt întrutotul satisfăcute, aspect necontroversat, atestat de actele atașate la dosar f.28-33, respectiv dosar reunit f.29-34.
Din cea de-a doua, deși se susține de către angajați teza intervenirii demisiei, din care punct de vedere concedierea nu mai era posibilă, probele administrate demonstrează contrariul, respectiv neurmarea de către angajați a procedurii instituită de lege pentru sistarea raporturilor de serviciu din inițiativa lor (demisia) și realitatea susținerilor angajatorului, consemnată în actele de concediere, referitoare la încălcarea gravă a sarcinilor de serviciu, determinantă pentru sistarea raporturilor de serviciu din inițiativa societății pârâte (concedierea disciplinară).
Probațiunea administrată (interogarea-f.84, 87 și 88-, depozițiile martorilor S. T. -f.89- și
M. D. -f.90 și 91-, documentele de transport depuse în copie de reclamanți la dosar conexat f.91-393 la data de_ și predate în original reprezentantului pârâtei reclamante reconvențional la_, extrase de cont vizând viramente bancare de la angajator către angajați-f.92-104-) confirmă unitar susținerile litiganților, convergente de altfel, referitoare la evenimentul petrecut în data de_ . Nemulțumiți de condițiile de muncă (organizarea corespunzătoare a transporturilor ce trebuiau efectuate, termenii impuși pentru executarea lor, salarizarea cu întârziere, neavansarea sumelor de bani -combustibil, taxe de drum etc- aferente fiecărei curse, plata acestora cu întârziere de 7-10 zile, lipsa de comunicare eficace cu șeful direct și de promptitudine în rezolvarea problemelor angajaților survenite în timpul serviciului) și de împrejurarea că alți colegi erau remunerați mai consistent, în data de_, în timpul efectuării unei curse internaționale, echipa de șoferi-soți reclamanți și-a anunțat telefonic demisia dispecerului firmei spaniole pentru care angajatorul efectua transporturile (angajatul pârâtei refuzând orice discuție) și au abandonat camionul într-o benzinărie din Pontos, Spania -locație în care uzual se alimentau cu combustibil autovehiculele pârâtei ce deservea firma spaniolă, se schimbau acte și remorci ale firmei-, documentele aferente transporturilor efectuate fiind predate ulterior avocatului ales să promoveze cauzele reunite. Camionul a fost recuperat de un alt angajat al pârâtei în luna decembrie 2012, martorul M. D., acesta fiind trimis cu un autocar în Spania, în zona Pontos, recuperarea mașinii fiind făcută dintr-una din parcările din Pedrosa, în care camionul fusese deplasat de un alt angajat al pârâtei, fiind predată cu roata de rezervă.
În lipsa oricărei notificări scrise și a expirării termenului de preaviz de 20 zile lucrătoare convențional stabilit în cazul demisiei calculat de la anunțarea angajatorului, nu se poate conchide că ar fi survenit sistarea raporturilor de muncă din inițiativa angajaților reclamanți în această manieră, nefiind întrunite cerințele imperativ instituite de art. 81 Codul muncii. Situația de excepție stabilită în alin. 8 al textului legal evocat (demisia fără preaviz atunci când angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă) nu este incidentă, în principal pentru considerentul lipsei notificării scrise, în secundar pentru motivul îndeplinirii obligațiilor respective, întârzierea la plata de 7-10 zile, negeneralizată, a unora dintre sumele de bani reprezentând cheltuieli de transport (extrase de cont f. 92-104 și recunoaștere reclamanți f.124-125) neavând semnificația nerespectării obligațiilor asumate. Este adevărată lipsa salarizării în luna noiembrie 2012, însă împrejurarea este imputabilă angajaților care nu au predat documentele justificative ale activității desfășurate în calitate de șofer, ale transporturilor efectuate, pentru a fi posibilă desocotirea. Dimpotrivă, înscrisurile respective au fost reținute mai mult de 9 luni, fiind predate avocatului pârâtei abia în luna septembrie 2013.
Starea de fapt reținută circumstanțiază evenimentul încălcării grave a sarcinilor de serviciu, stabilite în contractele individuale de muncă, fișa postului și regulamentul de ordine interioară al angajatorului(f.35-47), sancțiunea aplicată prin deciziile examinate, concedierea, fiind adecvată împrejurărilor în care s-a impus.
Considerentele de fapt și drept expuse argumentează pe de o parte soluția respingerii, ca neîntemeiate, a pretențiilor reclamanților având ca obiect anularea deciziilor de concediere nr.228/2012 și 229/2012 și constatarea încetării raporturilor de muncă încă de la data de_ ca urmare a denunțării unilaterale a contractelor individuale de muncă, iar pe de altă parte, în temeiul art. 159, 166 și 168 Codul muncii, soluția admiterii cererii lor de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite pentru munca desfășurată în luna noiembrie 2012, câte 770 lei net salariu și 1475,44 euro.
Neacordarea salariului convențional stabilit, câte 770 lei net, este recunoscută de pârâtă încă de la începutul procesului, identic neachitarea diurnei aferente curselor efectuate integral în străinătate, justificat de imposibilitatea calculării în lipsa predării de către angajați a documentelor justificative, nepermis reținute ca o garanție a corespunzătoarei desocotiri în circumstanțele în care s-au sistat raporturile de muncă. Singura controversă este modul de cuantificare a diurnei: reclamanții susțin teza calculării în funcție de km parcurși, câte 8 cenți pe km(1475,44 euro), convenită între părți și stabilită ca politică generală de pârâtă, aceasta pretinzând stabilirea funcție de criteriul legal, 35 euro/zi (1050 euro). Opțiunea instanței de judecată este favorabilă reclamanților și demonstrată de probațiunea administrată ( din coroborarea extraselor de cont, cu documentele de transport rezultă că modul de calcul al angajaților expus în înscrisul atașat la dosar f 124-125 este corect, în realitate angajatorul acordând angajaților diurna de 8 eurocenți pe km parcurs).
Concomitent urmează a fi rezolvată favorabil, majoritar, și pretenția reconvențională a angajatorului îndreptată contra foștilor angajați soți, în temeiul art. 254 Codul muncii.
Nepredarea documentelor de transport aferente curselor efectuate în luna noiembrie 2012 exclusiv
pentru clientul spaniol, Transportes Tarraagona SL, l-a determinat pe acesta să se adreseze poliției cu plângere îndreptată împotriva reclamanților (f.48-51) și să pretindă pârâtei despăgubiri de 8172,13 euro, reprezentând 110 euro furt motorină, 750,62 euro furt roată și 7311,51 euro furt documente, avându-se în vedere că imposibilitatea de facturare a curselor efectuate în baza comenzilor 97901/_ Benicarlo-Fr. Chilly(1501,51 euro), nr.97836/_ Fr. Foucheres-Es. Sant Sadurini(830 euro), nr. 97965/_ Es. Benicarlo-Sk. Ilava(4100 euro) și nr. 98278/_ Sk. Bratilava- Erstein(880 euro), conform actelor atașat la dosar f. 54-70. Realitatea efectuării curselor nu a fost contestată de către reclamanți, identic nici necunoașterea împrejurării că expirarea termenului de 60 zile care curge de la data ordinului de încărcare a mărfii și până la expirarea căruia este posibilă plata pentru transport condiționat de transmiterea facturii și a documentației(f.105- 120), considerent pentru care, conform depoziției martorului M. D., un exemplar al documentelor de transport se transmitea de fiecare dată firmei spaniole, celălalt fiind păstrat de șofer până la sfârșitul sezonului(două luni, două luni și jumătate) și întoarcerea în țară când se preda angajatorului. Or reclamanții au predat documentele reținute avocatului pârâtei după 9 luni de la întoarcerea în țară, pe parcursul derulării procesului. Este de domeniul evidenței că reținerea actelor a impedimentat desfășurarea corespunzătoare a activității pârâtei, care nu a încasat contravaloarea transporturilor în discuție, fiind prejudiciată cu suma de 7311.51 euro din culpa celor doi angajați. Răspunderea lor patrimonială, în solidar, este astfel antrenată față de angajatorul păgubit, soții angajați prin îndeplinirea necorespunzatoare a sarcinilor de serviciu-nepredarea actelor de transport si abandonarea camionului-concretizata prin manifestarea de voința exteriorizată printr-o fapta ilicita omisiva, păgubind cu vinovăție patrimoniul angajatorului, prejudiciul creat fiind cert și determinat, însă doar în limitele arătate. Reclamanților nu li se poate imputa lipsa combustibilului ori a roatei de rezervă cât timp autovehiculul a fost preluat de un angajat al pârâtei de la o altă persoană, fără a se fi constatat pe de o parte lipsa acestora (dimpotrivă existența roatei este confirmată de martorul M. D. ), pe de altă parte că persoana respectivă ar fi intrat în posesia mașinii fără ca aceasta să fi avut combustibil (dimpotrivă, autovehiculul a fost deplasat din benzinărie într-o parcare din altă localitate, conform aceleiași mărturii). În consecință acțiunea reconvențională va fi admisă în parte, fiecare dintre reclamanți fiind obligați să plătească pârâtei o suma egală de câte 3655,75 Euro cu titlu de despăgubiri fiind egală măsura în care fiecare dintre ei au contribuit la producerea pagubei, respingându-se ca neîntemeiată cererea având ca obiect obligarea reclamanților la plata sumelor de 110 Euro - c/v motorină și 750,62 Euro - c/v roată.
Urmare a compensării datoriilor reciproce dintre litiganți, fiecare dintre reclamanți urmează să-i achite pârâtei câte 2180,31 Euro, iar pârâta fiecăruia dintre reclamanți suma de câte 770 lei.
În final, în considerarea soluției adoptate și având în vedere măsura admiterii pretențiilor (1/4 pentru reclamanți și ¾ pentru pârâți), precum și recunoașterea parțială a pretențiilor reclamanților de către pârâtă, cheltuielile de judecată suportate de litiganți ( în cazul reclamanților 1317 lei reprezentând 1000 lei onorariu avocat și 317 lei c/v copii justificate cu chitanțele atașate la dosar f.138-141, în cazul pârâtei-reclamantă reconvențional 6600 lei reprezentând 600 lei cheltuieli transport la instanță din localitatea de domiciliu B. -Mare și 6000 lei onorariu avocat, justificate cu înscrisurile depuse la dosar f.131verso-135) ce vor fi parțial acordate în proporția câștigului/pierderii (567 lei pentru reclamanți și 5100 lei pentru pârâtă - 600+4500-) vor fi compensate, conform art. 276 Cod proc. civ., până la concurența sumei mai mici, urmând ca reclamanții, în solidar, să-i plătească pârâtei-reclamante reconvențional cheltuieli de judecată în sumă de 4533 lei.
Votul consultativ al asistenților judiciari, dat în baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 rep., exprimă aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții J. M. și J. A. , ambii domiciliați în loc.C., nr.101, județul Bistrița-Năsăud împotriva pârâtei SC E. A. S. B.
, cu sediul în loc.B. S., str.P., nr.10B, județul Maramureș.
Admite în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SC E. A. S. B. S. împotriva reclamanților-pârâți reconvențional J. M. și J. A. și în consecință:
obligă pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanți suma de câte 770 lei reprezentând c/v salariu aferent lunii noiembrie 2012 și câte 1475,44 Euro reprezentând diurna pentru același interval de timp;
obligă pe fiecare dintre reclamanți să plătească pârâtei suma de câte 3655,75 Euro cu titlu de despăgubiri.
Compensează datoriile reciproce între litiganți și în final fiecare dintre reclamanți urmează să-i achite pârâtei câte 2180,31 Euro, iar pârâta fiecăruia dintre reclamanți suma de câte 770 lei.
Respinge, ca neîntemeiate, cererile reclamanților având ca obiect anularea deciziilor de concediere nr.228/2012 și 229/2012 și constatarea încetării raporturilor de muncă încă de la data de_ ca urmare a denunțării unilaterale, precum și cererea pârâtei-reclamantă reconvențional având ca obiect obligarea reclamanților cu titlu de despăgubiri, la plata sumelor de 110 Euro - c/v motorină și 750,62 Euro - c/v roată.
Compensează parțial cheltuielile de judecată suportate de părți până la suma cea mai mică, 567 lei, și în final obligă reclamanții în solidar să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 4533 lei.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2013.
Președinte, Grefier,
C. N. V. V.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari;
C. V. M. - A. LS
Red.dact.N.C. _