Sentința civilă nr. 3147/2013. Conflict de muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 3147/2013

Ședința publică de la 21 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.

Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R. Grefier A. -L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul P. E. împotriva pârâtei L. T. P. D., având ca obiect conflict de muncă .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei avocat G. Patricia de la Baroul Cluj cu delegația la dosar lipsa fiind părțile .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constată că este depusa întâmpinare un exemplar comunica cu reprezentanta reclamantei .

Reprezentanta reclamantei depune diploma de bacalaureat emisa de L. Pedagogic precizând ca ordonanța nr. 3253/ … și art. 248 din legea educației accepta încadrarea pe funcția de profesor si nu ca institutor. Nu are cereri in probațiune de formulat.

Tribunalul nefiind cereri in probațiune declara închisă faza de cercetare judecătoreasca si acorda cuvântul pe fondul cauzei .

Reprezentanta reclamantei susține acțiunea cum este formulata si motivata in scris, solicitând admiterea ei fără cheltuieli de judecata .

Tribunalul reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar .

INSTANȚA

Reține că prin cererea înregistrată la data de_, reclamanta P. E. a chemat în judecată pe pârâta L. T. "P. D. ";, solicitând obligarea acestuia la încadrarea în funcția de institutor pentru perioada_ -_ și calcularea drepturilor salariale corespunzătoare acestei funcții, respectiv încadrarea în funcția de profesor începând cu data de_ și calcularea drepturilor salariale corespunzătoare acestei funcții, precum și plata diferenței dintre drepturile salariale astfel calculate si drepturile salariale efectiv încasate, începând cu data_, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

In motivarea cererii reclamanta susține că este salariată în cadrul unității scolare chemate în judecată ca si pârâtă începând cu data de_ a fost

încadrată ca si institutor. Anterior a fost încadrată ca și institutor studii superioare având în vedere studiile superioare absolvite, respectiv cursurile Facultății de Sociologie-Psihologie Brașov, din cadrul Universității "Spiru Haret"; București.

Aceasta mai arată că începând cu luna septembrie 2010 a fost retrogradată la funcția de bază, învățător studii medii, cu toate că Legea nr. 387/2009 îi dădea dreptul de a fi încadrată ca si institutor cu studii superioare, în urma absolvirii unei facultăți din cadrul Universității "Spiru Haret"; București, care era acreditată în momentul înscrierii iar Ministerul Educației, Tineretului si Sporului nu a emis nici un act prin care diploma/adeverința să îi fie anulată și nici nu a emis vreun act normativ prin care să îi fie modificat salariul.

De asemenea, aceasta mai arată că nu există metodologie de echivalare a studiilor conform art. 248 alin.3 din Legea nr. 1/2011, situație în care nu i se poate imputa faptul că nu s-a conformat cerinței și nu este corect ca drepturile salariale să îi fie diminuate.

Reclamanta a apreciat că încadrarea trebuia să se facă pe funcția didactică de institutor cu studii superioare, potrivit art. 1 alin.1-3 lit.d din Ordinul nr. 3235/2010.

In drept sunt invocate prevederile art. 112 Cod Procedură Civilă, art. 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii, Legea nr. 387/2009, Legea nr. 84/2005 cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 288/2004 si art. 248 alin.4 din Legea nr. 1/2012.

In probațiune reclamanta a depus diploma de licență eliberată de Universitatea "Spiru Haret"; Bucuresti (f.5).

Pârâta prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, arătând că specializarea Psihologie, cu forma de învățământ ID - Facultatea de Psihologie și Pedagogie Brasov din cadrul Universității Spiru Haret nu este prevăzută în nicio hotărâre de guvern din anul 2005 și până în anul 2008.

Pârâta a mai arătat că reclamanta se află în situația unei persoane care a urmat cursuri universitare la programe de studiu desfășurate la o formă de învățământ neautorizată și neacreditată, astfel că nu îndeplinește condițiile de ocupare a funcției de institutor.

De asemenea, s-a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, având în vedere că reclamanta a înregistrat acțiunea la data de_ și solicită achitarea drepturilor salariale începând cu data de_ .

Analizând actele existente la dosar, instanța reține următoarele:

Reclamanta este angajata pârâtei în funcția de institutor cu studii medii și a depus la sediul acesteia copia de pe Diploma de licență eliberată de Universitatea "Spiru Haret"; București prin care se atestă că a absolvit Facultatea de Psihologie forma de învățământ la distanță din cadrul Universități

"Spiru Haret"; București durata studiilor fiind de 4 an (f.5). A solicitat să fie încadrată în funcția de bibliotecar I studii superioare însă solicitarea sa nu a fost luată în considerare de către angajator.

Din acest act de studii rezultă că reclamanta a absolvit cursurile Facultății de Psihologie Brașov forma de învățământ la distanță din cadrul Universități

"Spiru Haret"; București, promoția 2009 formă de învățământ la distanță, si a obținut titlul de licentiată în Psihologie.

Potrivit prevederilor Ordinului 3235/2010, art.l alin.l, condițiile de ocupare a funcțiilor didactice de profesor pentru învățământul primar sunt îndeplinite de absolvenții cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licență, cu specializarea Psihologie forma de învățământ la distanță din cadrul Universități "Spiru Haret"; București.

Specializarea reclamantei în urma absolvirii examenului de licență din sesiunea 2009 la Universitatea "Spiru Haret"; București este Psihologie forma de învățământ la distanță din cadrul Universități "Spiru Haret"; București.

Specializările si facultățile pentru care pârâta Universitatea "Spiru Haret"; București a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie prin raportare la Anexa nr. 2 din H.G. nr. 940/2004 sunt Facultatea de Limbi si Literaturi Străine, Facultatea de Stiințe Juridice si Admnistrative București, Facultatea de Sociologie-Psihologie București, Facultatea de Management Brașov și Facultatea de Geografie București.

Actul normativ care reglementa procedura de acreditare si autorizare provizorie a organizațiilor furnizare de educație si a programelor de studiu la momentul începeri studiilor de către reclamantă era OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației. Conform prevederilor art. 29 alin.43 si 4 din acest act normativ " în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:

  1. autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studiu;

  2. acreditarea care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit.a, si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de către Ministerul Educației si Cercetării si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.

Din aceste dispoziții nu se desprinde concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ ci pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce în final la o calificare universitare distinctă.

Potrivit prev.art. 60 alin.3 din Legea nr. 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență nu forma de învățământ absolvită (zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară ci specializarea aleasă si urmată.

Apoi, potrivit art. 4 din H-G. nr. 535/2009 "autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru formele de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa si la forma de învățământ seral si fără frecvență, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare, de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academică si Acreditare.

Învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul fără frecvență, beneficiază de o reglementare distinctă la art. 5 din același act normativ unde se arată că se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care a urmat procedura de autorizare prevăzută de lege.

Astfel, legiuitorul a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau acreditare doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare care rezultă din sintagma "se acordă pentru forme de învățământ de zi"; precizându-se totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa si la forma de învățământ seral si fără frecvență, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare, de funcționare provizorie sau acreditare.

Așadar, din prevederile legale anterior menționate, rezultă că obligația acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru forma de învățământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu si pentru celelalte forme de învățământ anterior menționate.

Mai mult, prevederile O.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programul de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate nu sunt aplicabile reclamantei deoarece acest act normativ a intrat în vigoare după data promovării examenului de licență în sesiunea iunie 2009, el fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 581/_ .

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta a absolvit o facultate din cadrul Universității "Spiru Haret"; București pentru care nu era necesară îndeplinirea procedurii de autorizare si funcționare provizorie de către Consiliul Național de E. luare Academică si Acreditare obținând titlul de licențiat în Psihologie forma de învățământ la distanță din cadrul Universității

"Spiru Haret"; București, instanța apreciază că încadrarea acesteia pe postul de profesor cu studii superioare începând cu data de_ este corectă si corespunde studiilor obținute în condițiile legii și ca atare, este în drept să beneficieze de drepturile salariale corespunzătoare acestei funcții.

Așa fiind, în temeiul art. 208 si urm. din Legea nr. 62/2011, instanța va admite acțiunea si va obliga pe pârâtă să o reîncadreze pe reclamantă în funcția de profesor studii superioare începând cu data de_ si să îi plătească diferențele salariale cuvenite funcției de profesor studii superioare si cel efectiv încasate, începând cu data de_ si până la reîncadrare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTARASTE

Admite acțiunea formulată de către reclamanta P. E., dom. în T., str.I.

S. nr.2, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâta L. T. "P. D. ";, cu sediul în C. -T., str.1 D. 1918 nr.17, jud.Cluj.

Obligă pârâta să reîncadreze pe reclamantă în funcția de institutor pentru perioada_ -_ -

Obligă pârâta să reîncadreze pe reclamantă în funcția de profesor începând cu data de_ .

Obligă pârâta la calcularea drepturilor salariale corespunzător funcției didactice de institutor și apoi celei de profesor și la plata diferenței dintre drepturile salariale astfel calculate și drepturile salariale efectiv încasate începând cu data de_, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

E. B.

Asistent judiciar,

C. -E. P.

Asistent judiciar,

I. R.

Grefier,

A. -L. C.

Red.EB/tehn.MG 4 ex. 05.03.13

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3147/2013. Conflict de muncă