Sentința civilă nr. 66/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 66/F/2013
Ședința publică din: 10 ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C. ,judecător GREFIER: H. V.
Cu participarea asistenților judiciari:
Z. L. - P. S.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta F. A. împotriva pârâtelor
G. CU P. P. N. B., G. CU P. P. N. "C. CU P. " B., C. LOCAL AL M. B., P. M. B. - I. P.,
având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cu împuternicire pentru reclamanta F.
A., avocat Coman A., lipsă fiind reclamanta și pârâții. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care :
Reprezentantul reclamantei, avocat Coman A., susține oral acțiunea așa cum este formulată în scris, depune la dosarul cauzei o adeverință eliberată reclamantei de G. cu P. P.
"C. cu P. "; B. . Nu formulează cereri prealabile dezbaterii cauzei în fond.
Nefiind de formulat cereri prealabile, tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea cauzei în fond.
Reprezentantul reclamantei, avocat Coman A., solicită admiterea acțiunii așa cum este formulată în scris, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanțelor pe care le depune la dosarul cauzei.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, constată
:
Prin acțiunea civilă, scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, înregistrată la nr. de mai sus, reclamanta F. A. a chemat în judecată pe pârâții G. CU P. P. N. B.
, G. CU P. P. N. "C. CU P. " B., C. LOCAL AL M. B., P.
B. - I. P.,
solicitând instanței:
să oblige pe pârâta de rândul 1 la plata sumei de 4198 lei, reprezentând echivalentul a două salarii de bază cu titlu de indemnizație pentru pensionare, sumă actualizată cu indicele de inflație începând cu data de 1 iulie 2010 și până la data plății efective;
- să oblige pe pârâta de rândul 1 să-i plătească drepturile salariale restante, rezultate prin aplicarea dispozițiile Legii nr.221/2008, reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat potrivit Legii nr.221/2008, pe perioada 1 ianuarie 2010 - 30 iunie 2010, sume actualizate cu indicele de inflație începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data plății efective;
să oblige pe pârâții de rândul 3 și 4 să aloce pârâtei de rândul 1 fondurile bănești necesare plății sumelor datorate de pârâta de rândul 1, cu titlul menționat la petitele 1 și 2.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a fost angajata pârâtei de rândul 1 în funcția de educator și începând cu data de 1 iulie 2010 raporturile de muncă au încetat în vederea pensionării și că odată cu pensionarea nu i s-a achitat indemnizația prevăzută de art.50 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, aplicabil reclamantei.
Potrivit Legii nr.221/2008, începând cu data de 1 octombrie 2008 s-a prevăzut că pentru funcțiile didactice din învățământul preuniversitar valoarea coeficientului de multiplicare este de
400.00 lei, care reprezintă și valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Începând cu luna ianuarie 2010, potrivit art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009, personalul aflat în funcție la_ își va păstra salariul avut, noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcției din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la lege, articol din care rezultă că în aplicarea dispozițiilor Legii nr.330/2009 salarizarea cu începere din 1 ianuarie 2010 se menține la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2009.
În susținerea cererii se invocă decizia I. nr.11 din 8 octombrie 2012 care stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010 și ale art.30 din Legea 330/2009, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr.15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.
Dată fiind neplata la timp a sumelor datorate în baza Legii nr.221/2008, potrivit art.161 Codul muncii se impune actualizarea sumelor solicitate.
În ce privește asigurarea finanțării, s-a arătat că, potrivit art.167 din Legea nr.84/1995 și art.1 din HG nr.1618/2009, finanțarea cheltuielilor de personal se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ din sumele defalcate din TVA, consiliul local fiind entitatea din bugetul căreia se asigură finanțarea, iar instituția primarului este ordonatorul de credite potrivit art.63 alin.4 din Legea nr.215/2001.
În drept, s-au invocat actele normative arătate în acțiune.
În probațiune a fost depusă la dosar copia deciziei de pensionare (f.5), extras din carnetul de muncă al reclamantei (f.6) și adeverința nr.1331/_ (f.18).
Pârâții, legal citați, nu și-au delegat reprezentanți în instanță și nici nu au formulat întâmpinare sau alte apărări scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului,
tribunalul reține faptul că reclamanta a fost angajata pârâtei G. cu program prelungit nr.3 B., pe postul de educator, raporturile de muncă încetând ca urmare a pensionării reclamantei pentru limită de vârstă, începând cu data de 1 septembrie 2010, așa cum rezultă din documentele depuse la dosar (f. 5) și nu a beneficiat de acordarea drepturilor salariale prevăzute de Legea nr.330/2009 în sensul stabilirii acestora începând cu 1 ianuarie 2010, cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, așa cum acestea au rezultat din aplicarea Legii nr.221/2008, după cum nu a beneficiat nici de prevederile Legii 285/2010.
Prin OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ s-au prevăzut drepturile salariale de care urmează să beneficieze titularii funcțiilor didactice și funcțiilor didactice auxiliare în anul 2008. Această ordonanță a fost aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, care a prevăzut că salariile pentru funcțiile didactice și funcțiile didactice auxiliare prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de modificare pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 este de 400,00 lei, iar aceasta reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior, întrucât majorările salariale acordate prin Legea nr.221/2008 aveau un impact negativ asupra economiei naționale, guvernul a adoptat mai multe acte normative prin care s-a încercat contracararea măsurilor de politică legislativă stabilite prin legea menționată.
Astfel, inițial s-a adoptat OUG nr.136/2008, care prevedea o scădere a coeficientului de multiplicare la 299,933 lei pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și funcțiile didactice auxiliare, însă această ordonanță a fost declarată integral neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr.1221/2008, decizie în care s-a reținut că adoptarea unor ordonanțe de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de parlament încalcă prevederile art.1 alin.4, 5, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din Constituție.
Prin OUG nr.151/2008 pentru modificarea și completarea OG nr.15/2008 s-a prevăzut din nou o valoare a coeficientului de multiplicare pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 de 299,933 lei pentru funcțiile didactice și funcțiile didactice auxiliare din învățământul preuniversitar, dar și această ordonanță a fost declarată neconstituțională prin deciziile Curții Constituționale
nr.842/_, 989/2009
, reținându-se aceeași motivare cu cea anterior arătată. A mai reținut Curtea Constituțională că ar fi discriminatoriu ca numai anumite prevederi dintr-o ordonanță de urgență să se aplice și să producă efecte pentru perioada de până la 30 aprilie 2009, iar cele de după 1 mai 2009 ar fi neconstituționale întrucât există același viciu de neconstituționalitate extrinsec, deoarece creșterile salariale preconizate de Legea nr.221/2008 nu au fost acordate pentru anii 2008, 2009 contrar voinței parlamentului.
Ulterior, prin OUG nr.1/2009 s-a prevăzut din nou modificarea valorii coeficienților de multiplicare în sensul diminuării valorii prevăzute în Legea nr.221/2008, și s-a prevăzut modificarea art.1/1 articol introdus prin art.I pct.2,3 din OG nr.151/2008, în sensul că pentru perioada ianuarie - 31 martie 2009 valoarea coeficientului de multiplicare pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare din învățământul preuniversitar este de 299,933 lei. Prin decizia nr.989/2009 a Curții Constituționale s-a constatat neconstituționalitatea art. I pct.2, 3 din OUG nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea OG nr.15/2008 și ale art.2 și 3 din OUG nr.1/2009.
Apoi s-a adoptat OUG nr.31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, act normativ ce prevede că pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și funcțiile didactice auxiliare, valoarea coeficientului de multiplicare pentru perioada 1- 30 aprilie 2009 este de 299,933 lei, iar pentru perioada 1 mai - 31 august 2009 s-a reglementat o creștere a salariilor de bază cu o treime.
Pentru perioada 1 mai - 31 decembrie 2009, a fost adoptată OUG nr.41/2009 care prevedea că valoarea coeficientului de multiplicare este de 299,933 lei pentru funcțiile didactice și funcțiile didactice auxiliare din învățământul preuniversitar.
Se impune a se preciza faptul că potrivit art.147 din Constituție și art.31 din Legea nr.47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie. Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca neconstituționale își încetează efectele juridice în termen de 45 zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, iar pe durata acestui termen dispozițiile constatate neconstituționale sunt suspendate de drept, adică nu mai pot produce efectele juridice în vederea cărora au fost adoptate.
Față de aceste dispoziții, tribunalul constată că prevederile legale reglementate prin OUG nr.136/2008, nr.151/2008 și OUG nr.1/2009 sub aspectul salarizării personalului din învățământ nu mai pot produce efecte juridice în sensul adoptat pentru că au fost declarate neconstituționale prin deciziile anterior arătate și adoptate de Curtea Constituțională, decizii obligatorii atât pentru instanța de judecată, dar și pentru orice alt subiect de drept. Atât OUG nr.31/2009 cât și OUG nr.41/2009 nu pot produce efecte de reducere a valorii coeficientului de multiplicare pentru perioada aprilie - 31 decembrie 2009, întrucât și acestea au fost adoptate în vederea contracarării măsurilor de politică legislativă adoptate prin Legea nr.221/2008, lege prin care s-a stabilit în favoarea personalului din învățământ o valoare a coeficientului de multiplicare de 400,00 lei, sumă care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, deci inclusiv pentru anul 2009.
La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea- cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.
Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Pentru perioada 01 ianuarie 2010- 30 iunie 2010, tribunalul apreciază că reclamanta, chiar dacă nu a încasat efectiv sumele corespunzătoare drepturilor salariale majorate prevăzute de Legea nr.221/2008, a beneficiat de o speranță legitimă la creșterea salarială, respectiv la calcularea și stabilirea drepturilor salariale în funcție de valoarea coeficientului de multiplicare de 400,00 lei, care reprezintă și valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, în sensul jurisprudenței CEDO privitor la art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,
care se aplică cu prioritate potrivit art. 20 alin.2 din Constituție, motiv pentru care este îndreptățită la acordarea efectivă a creșterii salariale reglementate expres printr-un act normativ adoptat de parlament.
Întrucât la nivelul instanțelor judecătorești s-au pronunțat soluții diferite în cauze similare cu cea din acest dosar, instanța supremă a pronunțat două decizii prin care a soluționat recursuri în interesul legii.
Prin decizia nr.3/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în monitorul oficial din 08 iulie 2011
, au fost admise recursurile în interesul legii
formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință:
Ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit art. 330^7 alin. 4 Codul de procedură civilă.
În considerentele acestei decizii s-a statuat că potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că ele trebuie aplicate întocmai. Prin urmare, instanțele, chemate să tranșeze asupra cererilor promovate după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat la modul arătat asupra neconstituționalității ordonanțelor de urgență succesive de modificare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale. De aceea, sunt lipsite de suport legal și hotărârile instanțelor de judecată prin care s-a dat eficiență, pe o anumită perioadă, actelor normative declarate neconstituționale.
Dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, ca în multe dintre cauzele în care s-au pronunțat hotărârile analizate, cererea de chemare în judecată a fost introdusă după declararea neconstituționalității uneia din ordonanțele de urgență de modificare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, iar hotărârile (în toate cauzele) au fost pronunțate după intervenția Curții Constituționale.
Numai în această manieră se pot concilia efectul obligatoriu al deciziei Curții Constituționale cu efectul ex nunc al acesteia.
Prin decizia nr.11/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în monitorul oficial din 31 octombrie 2012
, au fost admise recursurile în interesul legii
declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova și, în consecință:
S-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit art. 330^7 alin. 4 Codul de procedură civilă.
În considerentele acestei decizii s-a arătat, printre altele, că stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și
Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 și nr.11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 30 iunie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite atât de Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cât și de Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Așadar, ținând cont de deciziile obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și de dispozițiile legale arătate, tribunalul constată că reclamanta în mod nejustificat nu a beneficiat de creșterile salariale reglementate prin Legea nr.221/2008 prin care s-a aprobat cu modificări OG nr.15/2008 și de Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice pentru perioada 01 ianuarie 2010 și până la 30 iunie 2010 (data la care a fost propusă pentru pensionare), situație în care acțiunea civilă formulată și referitoare la acest petit este întemeiată, motiv pentru care pârâta angajator va fi obligată să calculeze și să plătească reclamantei drepturile salariale restante rezultate din aplicarea dispozițiilor Legii nr.221/2008, reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008, pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 30 iunie 2010.
Având în vedere faptul că sumele cuvenite în baza legilor arătate nu au fost plătite, acestea urmează a fi actualizate cu indicele inflației începând cu data de 01 ianuarie 2010 și până la data plății efective, pentru a se realiza o despăgubire efectivă a reclamantei potrivit disp.art.166 alin.4 din Codul muncii.
Întrucât pârâta de rândul 1, G. cu program prelungit nr.3 B. - unitatea angajatoare are începând cu data de 1 aprilie 2012 compartiment propriu, aceasta va fi obligată să achite drepturile salariale restante, acțiunea urmând a fi respinsă față de pârâta G. cu program prelungit nr.11 B.
, chemată în judecată doar ca nucleu financiar.
Potrivit art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995( lege în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești și aplicabilă în cauză), și art.104 din Legea 1/2011, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume potrivit legii. Finanțarea acestor unități are două componente, finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, ce include și cheltuielile de personal (inclusiv drepturile salariale) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și alte venituri ale bugetelor locale.
Conform art.36 din Legea nr.215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Unitatea administrativ teritorială este reprezentată de primar în relațiile cu alte autorități publice și în justiție potrivit art.62 din Legea nr.215/2001, iar potrivit art.63 alin.4 din aceeași lege primarul exercită funcția de ordonator de credite și întocmește proiectul bugetului local.
În consecință, va obliga pe pârâții P. mun. B., în calitate de ordonator de credite al unității administrativ teritorială în a cărei rază funcționează angajatorul și respectiv C. local al mun. B., care are atribuția aprobării bugetului local la propunerea primarului, să aloce pârâtei angajator G. cu program prelungit nr.3 B., fondurile bănești necesare plății sumelor restante mai sus arătate.
Cu privire la petitul 1 al acțiunii, tribunalul constată că p
otrivit art. 50 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, în vigoare în perioada pentru care se solicită dreptul, salariații care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizație egală cu cel puțin două salarii de bază avute în luna pensionării.
Numai că, în cauză sunt incidente prevederile art. 9 din Legea nr. 118/2010, întrucât norma legală se referă la neacordarea indemnizațiilor de pensionare începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv 3 iulie 2010.
Din cuprinsul deciziei de pensionare depusă în copie la dosar (f. 5) rezultă că reclamanta a solicitat pensionarea la data de 19 august 2010, iar drepturile i s-au acordat cu începere din 1 septembrie 2010, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010.
Chiar dacă potrivit art. 40 alin. 2 litera c din Codul muncii, republicat, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, contract care constituie legea părților și a cărui executare este obligatorie pentru părți potrivit art.243 din Codul muncii, (în forma în vigoare la data pensionării reclamantei), acesta nu poate deroga de la legea imperativă, respectiv de la Legea 118/2010, întrucât legea fiind superioară contractului, legiuitorul poate interveni în contract, pentru a-l modifica sau a-l face ineficace.
Așadar, contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, ce era în vigoare în perioada în care trebuia acordat dreptul, nu poate fi aplicabil în cazul reclamantei după intrarea în vigoare a Legii nr.118/2010, astfel că aceasta nu este îndreptățită să primească cu titlu de indemnizație de pensionare pentru limită de vârstă două salarii de bază avute la momentul pensionării sale, motiv pentru care în baza dispozițiilor legale mai sus arătate, acest petit va fi respins.
În baza art.274 C.pr.civ. va obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale (un petit al acțiunii fiind respins), reprezentând onorariu avocațial, în conformitate cu actele justificative depuse la dosar 15-17.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta F. A. , cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. Coman A., situat în B., str. Privighetorilor, nr.1, sc.B., ap.20, județul B. -Năsăud, împotriva pârâților G. cu program P. nr.3 B., cu sediul în B.
, str. P., nr.41, județul B. -Năsăud, C. Local al municipiului B. și P. muncipiului B. , ambii cu sediul în B., P. C., nr.6, județul B. -Năsăud, și, în consecință:
obligă pe pârâta G. cu program P. nr.3 B. să calculeze și să plătească reclamantei drepturile salariale restante rezultate din aplicarea dispozițiilor Legii nr.221/2008, reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008, pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 30 iunie 2010 sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective;
obligă pe pârâții C. Local al municipiului B. și P. muncipiului B. să aloce pârâtei G. cu program P. nr.3 B. fondurile necesare plății sumelor restante datorate.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei privind obligarea pârâtelor la plata indemnizației de pensionare.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată față de pârâta G. cu program P. nr.11 "C. cu povești"; B., cu sediul în B., str. Z., nr.9, județul B. -Năsăud.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 10 ianuarie 2013.
Președinte, | Grefier, | |
I. C. | H. | V. |
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
Z. L. P. S.
Red.I.C. - Z.L./Dact. Z.L. _
