Decizia penală nr. 590/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ 590/R/2011

Ședința publică din 14 aprilie 2011

I. constituită din :

PREȘEDINTE : C. I., judecător

JUDECĂTORI : M. B.

: V. G. GREFIER : D. S.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă

Judecătoria Zalău împotriva sentinței penale nr.47 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al J. Z., inculpații C. M. R. și L. L., aceștia fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev.de art.211 alin.1, alin.2 lit.b și c, alin.2/1 lit.a C., cu reținerea art.99 alin.2 C. pentru inculpatul minor C. M. R.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. M. R., asistat de apărător ales, av.Sondor C., din Baroul Sălaj, cu delegație la dosar, apărătorul desemnat din oficiu al inculpatei L. L., av.Bara S., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, părțile resp.civilmente C. M. și C. R., lipsă fiind inculpata L. L., partea civilă M. A. și S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului C. M., av.Valea R., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.

Apărătorul inculpatului C. depune la dosar acte privind starea de sănătate a inculpatului, adeverință de la medicul de familie, un certificat medical eliberat de un medic primar de psihiatrie pediatrică și ancheta socială efectuată la domiciliul inculpatului.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentantul P.ui solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea în limitele prevăzute de lege, cu executare în regim de detenție, precum și confiscarea sumei de 850 lei doar de la inculpata L. L. În raport de prevederile art.72 C. trebuie aplicate pedepse mai mari, fără reținerea circumstanțelor atenuante și care să corespundă pericolului social concret al faptei săvârșite. Cu privire la suma de 80 lei, aceasta trebuie confiscată numai de la inculpata L., deoarece numai aceasta a sustras suma de la partea vătămată, iar inculpatul a sustras telefonul pe care l-a restituit părții vătămate.

Apărătorul inculpatului C. M. solicită admiterea în parte a recursului declarat de P. și anume doar cu privire la confiscarea sumei de 850 lei de la inculpata L., întrucât numai aceasta a beneficiat de suma sustrasă de la partea vătămată. În privința celorlalte motive, solicită respingerea recursului declarat de P. ca nefondat. Inculpatul minor are doar 15 ani, a fost arestatpreventiv 15 zile, este la prima abatere, a fost grav afectat de fapta comisă și are probleme de sănătate așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar. I. de fond a avut în vedere toate aceste aspecte, aplicându-i o pedeapsă just individualizată. Inculpatul beneficiază de susținere morală din partea părinților săi, care au depus eforturi pentru a se împăca cu partea vătămată. A recunoscut săvârșirea faptei încă din faza de urmărire penală, solicitând în instanță aplicarea disp.art.320/1 C.pr.pen. și judecarea în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. O pedeapsă cu executare în regim de detenție ar avea consecințe negative asupra inculpatului și familiei sale.

Apărătorul inculpatei L. L. solicită respingerea recursului declarat de

P. ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Pedeapsa aplicată de prima instanță a fost just individualizată raportat la fapta comisă și recunoscută de inculpată și la reținerea art.320/1 C.pr.pen. S-a arătat că inculpata a avut un comportament imoral și că, în mod frecvent, consumă băuturi alcoolice, dar acesta nu este motiv suficient pentru admiterea recursului. De altfel instanța i-a interzis inculpatei să frecventeze locurile unde se consumă băuturi alcoolice. Solicită a se avea în vedere că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. Cu onorariu avocațial din FMJ.

P. resp. civilmente C. M. solicită respingerea recursului declarat de P. ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. S-a întors din Spania de 2 ani, iar inculpatul a fost retras de la școală când a plecat din țară. Va merge la școală din toamnă, fiind înscris în clasa a VI-a.

Inculpatul C. M. R., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului declarat de P. și menținerea sentinței atacate. Regretă cele întâmplate și nu va mai comite alte fapte penale. Solicită să rămână la pedeapsa aplicată de instanța de fond.

C U R T E A

Prin Rechizitoriul din data de (...) al P.ui de pe lângă Judecătoria Zalău, dosar nr. 3318/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților C. M.-R. pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c alin. 2 ind. 1 lit. a C. cu aplicarea art. 99 alin. 2 C. și L. L. pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c alin. 2 ind.

1 lit. a C.

Cauza a fost înregistrată pe rolul J. Z. la data de (...) sub nr.(...).

În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de (...), partea vătămată M. A. a intrat în barul Madonna din localitatea Z. pentru a se întâlni cu un cunoscut și în incinta localului a jucat sume de bani la jocurile electronice de noroc. În jurul orelor 02.00 a câștigat suma de 850 lei, fapt observat de toate persoanele din bar, inclusiv de inculpați.

După aceea partea vătămată l-a întrebat pe inculpatul C. M. R. dacă nu cunoaște femei cu care să întrețină raporturi sexuale, acesta din urmă recomandându-i să discute cu inculpata L. L. și martora L. L. P. vătămată s- a înțeles cu cele două femei, iar inculpata L. L. a acceptat să întrețină relații sexuale cu partea vătămată în schimbul sumei de 50 lei. Inculpata L. L. i-a spus inculpatului minor C. M. R. că merge cu partea vătămată în spatele barului, „să-l facă";, prin aceasta înțelegându-se să-i sustragă banii pe carepartea vătămată îi avea asupra sa. P. vătămată a ieșit afară din bar, moment în care inculpata L. L. și martora L. L. au ieșit după acesta.

În timp ce martora L. L. stătea și se uita, inculpata L. L. și-a dat jos pantalonii și în timp ce era îmbrățișată de partea vătămată i-a sustras acestuia portmoneul din buzunarul interior al hainei. Apoi a luat banii din acesta și i-a vărsat în interiorul bluzei sale, în zona pieptului. P. vătămată și- a dat seama imediat că i-au fost sustrași banii și a început să tragă de inculpată pentru a-și recupera banii sustrași de aceasta. P. a păstra banii sustrași, inculpata l-a împins și a lovit-o cu palmele pe partea vătămată.

La scurt timp după ce partea vătămată a ieșit cu cele două femei afară, inculpatul C. M. R. a ieșit în urma acestora și s-a deplasat în locul unde se afla partea vătămată cu inculpata L. L. și martora L. L. A., surprinzând altercația dintre partea vătămată și inculpată, a întrebat ce se întâmplă și deși partea vătămată i-a spus inculpatului că inculpata L. L. i-a sustras banii, inculpatul C. M. R. l-a lovit cu pumnul pe acesta, care a căzut la pământ. În momentul căderii, părții vătămate i-a căzut din buzunar un telefon mobil de culoare neagră, împrejurare în care inculpatul a luat telefonul, i-a scos acumulatorul fără ca partea vătămată să observe și l-a păstrat, iar telefonul l-a înapoiat părții vătămate. În aceeași împrejurare, inculpata i-a dat portmoneul gol martorei L. L. care l-a dat părții vătămate.

În continuare, partea vătămată, pentru a-și asigura scăparea s-a ridicat deplasându-se înspre WC-urile din Piața Astralis, moment în care inculpata L. L. i-a spus inculpatului C. M. R. să se ducă după acesta, să-l lovească și să-i ia și telefonul mobil. Inculpatul s-a conformat și l-a urmărit pe partea vătămată, a luat o bucată de lemn de pe stradă și l-a lovit pe acesta în zona feței. Folosind forța fizică și violența i-a sustras telefonul mobil părții vătămate după care s-a deplasat la domiciliu.

P. vătămată s-a întors în barul Madona unde prin intermediul personalului din bar a solicitat sprijinul organelor de poliție.

P. dovedirea situației de fapt expusă în rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate (f.19-21, 36-37), declarațiile inculpaților (f. 54-58, 59-60, 61-62, 63, 67-72), fotografii judiciare (f. 11-13, 24-25, 65-66), procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (f.31), proces verbal sesizare din oficiu (f-35), cazier inculpată (f. 38), raport de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului minor (f.49), proces-verbal de cercetare la fața locului (f.64), dovezi de ridicare bunuri (f.77), dovadă de predare (f.79), proces verbal de conducere la sediul poliției (f.53), proces-verbal de ridicare imagini (f.73), certificat garanție telefon mobil (f. 75), CD imagini bar Bela Madona-3 buc (f.81).

Prin Î. penală nr. 25/A din (...) a J. Z., pronunțată în dosar nr.(...), s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, apreciindu-se îndeplinite cerințele art. 143, art. 149¹ combinat cu art. 160 ind. h) alin.1) și 2) raportat la art.148 alin.1 lit. f) C., în sensul că în cauză există probe și indicii temeinice că aceștia au comis o infracțiune de tâlhărie, că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă de inculpați este mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.

Prin Î. penală din data de (...), în baza art.3001 alin.1 C., rap. la art. 160 C., instanța investită cu soluționarea fondului cauzei a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și a menținut starea de arest preventiv a acestora.

În cursul urmăririi penale s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică în cadrul S. Județean de M. L. S. cu privire la discernământulinculpatului minor C. M. R., iar comisia medicală a stabilit că inculpatul minor avea discernământul faptic păstrat în raport cu fapta săvârșită. (f.9).

Din raportul de constatare medico-legală depus la dosarul cauzei rezultă partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale și care pot data din data de (...).

Prin declarația din data de (...), partea vătămată M. A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1200 lei, reprezentând valoarea totală a prejudiciului cauzat de inculpați, respectiv suma de bani sustrasă în cuantum de 850 lei și contravaloarea telefonului sustras. Prin declarația din data de (...) partea vătămată și-a diminuat cuantumul pretențiilor civile la suma de 850 lei reprezentând suma de bani sustrasă. Ulterior prin declarația din data de (...), atașată la dosarul cauzei, partea vătămată și-a retras cererea de constituire parte civilă, arătând că i-a fost restituit telefonul de către organele de poliție și că s-a împăcat cu părinții inculpatului minor, aceștia stăruind în repararea prejudiciului. Prin aceiași declarație inculpatul a arătat că dorește ca inculpatul minor să nu fie trimis în judecată.

La termenul de judecată din data de (...), partea vătămată a învederat instanței că nu se constituie parte civilă în cauză și că nu dorește ca inculpații să fie condamnați.

La același termen de judecată au fost depuse la dosarul cauzei referatele de evaluare ale inculpaților întocmite de S. de P. de pe lângă

Tribunalul Sălaj.

La termenul de judecată din (...), inculpata L. L. și inculpatul minor C.

M. R. au fost întrebați de către instanță dacă solicită să fie judecați în procedura simplificată prevăzută de art. 3. C., adică judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunosc și le însușesc.

Cei doi inculpați au declarat că recunosc în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu formulează cereri privind administrarea de probe și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc.

I., apreciind că faptele reținute în sarcina celor doi sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana inculpaților, a admis cererea de judecată în procedură simplificată a inculpaților și a procedat la audierea acestora, declarațiile inculpaților fiind atașate la dosarul cauzei.

Prin sentința penală nr. 47/(...), pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr. (...), în baza art. 211 alin.1, alin.2 lit. b) și c), alin.2¹ lit. a) C., cu aplicarea art.99 alin.2 C., cu aplicarea art. 3. C. și cu aplicarea art.74 lit. a) și c) C. și art.76 alin.1 lit. c), a fost condamnat inculpatul minor C. M.-R., fiul lui M. și R., născut la data de (...) în municipiul Z., jud. S., domiciliat în municipiul Z., A. T., nr.4, bl. G., sc. B, ap. 85, jud. S., studii 5 clase, fără antecedente penale, CNP 1., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. În baza art.71 C., i-au fost interziseinculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C., pe durata executării pedepsei principale, de la împlinirea vârstei de 18 ani. În baza art.110¹ C., rap. la art. 86¹ C., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit potrivit dispozițiilor art.110 C. A fost încredințată supravegherea inculpatului S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj. În baza art.110¹ alin.1 rap. la 86³ alin.1 C., pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să urmeze cursurile de învățământ școlar gimnazial și să nu frecventeze locuri în care se consumă băuturi alcoolice. În baza art.110¹alin.1 raportat la art.86³ alin.1 C., pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. În baza art.359 C., i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.100¹ alin.3 rap. la C., privind cazurile de revocare a beneficiului prevederile art.86 suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță. În baza art.71 alin.5 C., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. În baza art.350 alin.

3 lit. b) C., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului minor C.

M.-R., arestat preventiv în baza mandatului de arestare nr. 2., emis de către

Judecătoria Zalău la data de (...). În baza art. 88 C., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata arestării preventive, de la (...) la (...).

În baza art.211 alin.1, alin.2 lit. b). și c), alin.2¹ lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 3. C. și cu aplicarea art.74 lit. c) Cod penal și art.76 alin.1 lit. c), a fost condamnată inculpata L. L., fiica lui G. și L., născută la data de (...) în mun. Satu Mare, jud. Satu Mare, domiciliată în mun. Z., str. S. nr. 11 camera 7, jud. S., 8 clase, C.N.P. 2., cu antecedente penale, la pedeapsa de 4

(patru) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. În baza art.71 C., i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art.86¹ alin.2 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art.86² alin.1 Cod penal. A fost încredințată supravegherea inculpatei S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj. În baza art.86³ alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligată inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. În baza art..86³ Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligată inculpata să nu frecventeze locuri în care se consumă băuturi alcoolice. În baza art.359 C., i s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 864 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță. În baza art.71 alin.1 Cod penal, i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal. În baza art.350 alin. 3 lit. b) C., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei L. L. arestată preventiv în baza mandatului de arestare nr. 2. emis de către Judecătoria Zalău la data de (...). În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive, de la (...) la (...)

S-a luat act că partea vătămată M. A. a renunțat la constituirea de parte civilă formulată în cauză în faza de urmărire penală.

În baza art.118 alin.1 lit. e) Cod penal, s-a dispus confiscarea specială a sumei de 850 lei reprezentând folosul realizat în urma săvârșirii faptei de la inculpații C. M.-R. și L. L.

În baza art.191 alin.1, 2 și 3 C., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum total de 1100 lei, astfel: C. M.- R. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. M. și C. R. - 550 lei; L. L.

550 lei, din care suma de 700 lei reprezentând onorariile av. din oficiu avansată din fondurile M.ui Justiției după cum urmează: suma 500 lei d-nei av. Vescan Ana L.na (200 lei dosar urmărire penală+300lei dosar instanță pentru inculpata L. L.), 200 lei d-nei av. Curta R. (200 lei dosar urmărire penală pentru inculpatul C. M.-R.).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În noaptea de 24/(...), inculpatul C. M.-R. se afla în barul „Bela

Madonna"; S.R.L. din mun. Z., împreună cu vărul său - C. M. și prietena acestuia, D.. În seara respectivă, partea vătămată a intrat în localul respectiv pentru a se întâlni cu un cunoscut și a jucat sume de bani la jocurile electronice de noroc și în jurul orelor 02.00 a câștigat în două tranșe suma de 850 lei, fapt observat de toate persoanele din bar, inclusiv de inculpați.

În localul respectiv se mai aflau și inculpata L. L. și martora L. L. care fuseseră în seara respectivă la colindat și apoi au intrat în barul „Bela Madonna"; S.R.L pentru a consuma băuturi alcoolice. Acestea au cântat un colind pentru partea vătămată care le-a dat suma de 10 lei.

După aceea, partea vătămată l-a întrebat pe inculpatul C. M. R. dacă nu cunoaște femei cu care să întrețină raporturi sexuale, acesta din urmă recomandându-i să discute cu inculpata L. L. și martora L. L. P. vătămată s- a înțeles cu cele două femei iar inculpata L. L. a acceptat să întrețină relații sexuale cu partea vătămată în schimbul sumei de 50 lei. Inculpata L. L. i-a spus inculpatului că merge cu partea vătămată în spatele barului, „să-l facă";, prin aceasta înțelegându-se să-i sustragă banii pe care partea vătămată îi avea asupra sa. P. vătămată a ieșit afară din bar, moment în care inculpata L. L. și martora L. L. au ieșit după acesta.

În timp ce martora L. L. stătea și se uita, inculpata L. L. și-a dat jos pantalonii și în timp ce era îmbrățișată de partea vătămată i-a sustras acestuia portmoneul din buzunarul interior al hainei. Apoi a luat banii din acesta și i-a vărsat în interiorul bluzei sale, în zona pieptului. P. vătămată și- a dat seama imediat că i-au fost sustrași banii și a început să tragă de inculpată pentru a-și recupera banii sustrași de aceasta. P. a păstra banii sustrași, inculpata l-a împins și lovit cu palmele pe partea vătămată.

La scurt timp, după ce partea vătămată a ieșit cu cele două femei afară, inculpatul C. M. R. a ieșit în urma acestora și s-a deplasat în locul unde se afla partea vătămată cu inculpata și martora L. L. A., surprinzând altercația dintre partea vătămată și inculpată, a întrebat ce se întâmplă și deși partea vătămată i-a spus inculpatului că inculpata L. L. i-a sustras banii, inculpatul C. M. R. l-a lovit cu pumnul pe acesta, care a căzut la pământ. În momentul căderii, părții vătămate i-a căzut din buzunar un telefon mobil de culoare neagră, împrejurare în care inculpatul a luat telefonul, i-a scos acumulatorul fără ca partea vătămată să observe și l-a păstrat, iar telefonul l-a înapoiat părții vătămate. În aceeași împrejurare, inculpata i-a dat portmoneul gol martorei L. L. care l-a dat părții vătămate.

În continuare, partea vătămată, pentru a-și asigura scăparea s-a ridicat deplasându-se înspre WC-urile din Piața Astralis, moment în care inculpata L. L. i-a spus inculpatului C. M. R. să se ducă după acesta, să-l lovească și să-i ia și telefonul mobil. Inculpatul s-a conformat și l-a urmărit pe partea vătămată, a luat o bucată de lemn de pe stradă și l-a lovit pe acesta în zona feței. Folosind amenințarea cu forța fizică și violența i-a sustras telefonul mobil părții vătămate după care s-a deplasat la domiciliu. P. vătămată s-a întors în barul Madona unde prin intermediul personalului din bar a solicitat sprijinul organelor de poliție.

Mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală se coroborează între ele, converg și dovedesc starea de fapt reținută de instanța de judecată.

În drept, fapta inculpatului minor C. M. R. care, la data (...), pe timp de noapte și în loc public, împreună cu inculpata majoră L. L. a exercitat acte de amenințare și violență asupra părții vătămate M. A. pentru a asigura inculpatei produsul infracțiunii dar și pentru a o deposeda pe aceasta de acumulatorul și telefonul mobil întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în formă agravată, faptă prevăzută și pedepsită de art.211 alin.1, 2 lit. b) și c) și alin.21 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art.99 alin.2 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de tâlhărie s-a realizat, pe de o parte, prin săvârșirea infracțiunii de furt în formă consumată, prin deposedarea părții vătămate M. A. de acumulatorul telefonului mobil precedată de acțiunea anterioară de exercitare de amenințări și violențe asupra părții vătămate de către inculpat pentru a asigura inculpatei produsul infracțiunii, adică suma de 850 lei și pe de altă parte prin deposedarea părții vătămate de telefonul mobil, lovirea acesteia cu pumnii și cu o bucată de lemn peste față și amenințarea cu exercitarea de acte de violență.. Urmarea imediată a faptei este producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții vătămate și atingerea adusă integrității corporale, rezultată din leziunile produse constatate prin certificatul medico-legal depus la dosarul cauzei, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultatele produse este dovedită prin probatoriul administrat în cursul urmăririi penale.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit. a) Cod penal. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate a integrității corporale a acesteia și a urmărit acest rezultat. Inculpatul a exercitat violențe și amenințări asupra părții vătămate pentru a asigura inculpatei produsul infracțiunii dar și totodată a sustras bunuri pe nedrept și a folosit violența asupra părții vătămate tocmai pentru atingerea acestui scop, aspect ce rezultă din modalitatea de săvârșire a faptei și din probatoriul administrat.

Aspectul de calificare este atras de întrunirea circumstanțelor agravante prevăzute de art.211 alin.2 lit. b) și c) și alin.21 lit. a) Cod pen., având în vedere că infracțiunea a fost săvârșită pe timp de noapte și în loc accesibil publicului și împreună cu o altă persoană.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta nu a mai fost anterior condamnat, fiind la prima confruntare cu legea penală.

Inculpatul are 15 ani, situație în care se vor aplica dispozițiile art. 99 alin 2 C., existența discernământului la momentul comiterii faptei fiind dovedită prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.

575/IV/a/42 din (...) (f.80).

Având în vedere vârsta inculpatului, instanța a analizat modalitatea de sancționare a acestuia potrivit prevederilor art. 100 Cod penal urmând a aprecia dacă se poate lua față de acesta o măsură educativă sau se impune aplicarea unei pedepse.

A. instanța a ținut seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, dezvoltarea intelectuala si morala a inculpatului, condițiile în care a crescut si în care a trăit, factorii care au influențat adoptarea de către acesta a unei conduite infracționale, perspectivele de reintegrare sociala pe care le prezintă (aspecte relevate în cuprinsul raportului de expertiza medico-legala psihiatrica întocmit în cauză și în cuprinsul referatului de evaluare întocmit de către S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj), vârsta pe care minorul o are în prezent (15 ani), comportamentul acestuia înainte de comiterea faptelor, antecedenta penala (inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale).

A. instanța a constatat că inculpatul a săvârșit o faptă care prezintă un grad de pericol social ridicat aducând atingere unor valori sociale de maximă importanță precum integritatea, sănătatea și patrimoniul persoanei.

Din referatul de evaluare depus la dosarul cauzei rezultă că acesta beneficiază de un climat afectiv pozitiv în cadrul familiei și de susținerea morală și financiară a părinților care au depus eforturi în vederea împăcării cu partea vătămată care chiar din cursul urmăririi penale a declarat că își retrage constituirea de parte civilă formulată în cauză și nu dorește condamnarea inculpatului deoarece s-a împăcat cu părinții inculpatului minor.

I. a constatat, de asemenea, că pe fondul problemelor economice părinții minorului au fost obligați să plece la muncă în străinătate luând cu ei și pe inculpatul minor, ceea ce dovedește preocuparea părinților fată de acesta dar instanța apreciază că la revenirea în țară părinții nu au depus suficiente eforturi pentru reînscrierea la școală a inculpatului minor, dovedind o toleranță păguboasă față de acesta, periclitând și limitând în acest mod posibilitățile viitoare de dezvoltare ale minorului și favorizând, pe fondul lipsei unei activități constante specifice vârstei dezvoltarea de către minor a unor comportamente nepotrivite vârstei precum frecventarea la ore târzii a unor localuri unde se consumă alcool, folosirea jocurilor mecanice instalate în aceste localuri și legarea unor prietenii cu persoane cu potențial infracțional.

În același timp însă, instanța a reținut și faptul ca minorul traversează o perioada în care personalitatea sa este în plină formare, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză evidențiind impulsivitate și sugestibilitate, la care se adaugă curiozitatea si teribilismul specifice vârstei, factori care au favorizat săvârșirea faptei.

I., în funcție de toate aceste aspecte reținând vinovăția inculpatului, apreciind ca pentru reeducarea acestui inculpat este necesara aplicarea unei pedepse, s-a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art.211 alin.1, alin.2 lit. b) și c) și alin.21 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art.99 alin.2 Cod penal.

La individualizarea pedepsei și proporționalizarea acesteia, instanța s- a raportat la dispozițiile art.109 alin.1, art.72 alin.1 și art.52 Cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. G. de pericol social al fapteicomise va fi apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, avându-se în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptei, determinat prin aplicarea criteriilor prevăzute de art.181 alin.2 Cod penal, instanța a apreciat că fapta prezintă un pericol social sporit datorită modalității de comitere, respectiv prin exercitarea de violențe asupra părții vătămate, pe timp de noapte și în loc public, împreună cu o altă persoană. I. a avut însă în vedere și faptul că partea vătămată a avut nevoie de un număr redus de zile de îngrijiri medicale și că acesta prin comportamentul său imoral a creat premizele săvârșirii infracțiunii.

Totodată, instanța a avut în vedere circumstanțele personale privitoare la persoana și conduita inculpatului, reținând că inculpatul este în vârstă de

15 ani și nu este cunoscut cu antecedente penale.

În raport de dispozițiile art.109 Cod penal, având în vedere că inculpatul este minor, instanța a redus la jumătate limitele pedepsei prevăzute de lege.

De asemenea, instanța a constatat pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei, cooperând cu organele de cercetare în vederea aflării adevărului, reținându-se în beneficiul acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit. a) și c) Cod penal și, în consecință, dând eficiență dispozițiilor art.76 alin.1 lit. c) Cod penal, să aplice inculpatului o pedeapsă cu închisoarea sub minimul special.

Ținând seama de faptul că inculpatul a fost judecat în condițiile prevăzute de art. 3. C., acesta a beneficiat de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Față de aceste împrejurări, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 2 ani va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În privința pedepsei accesorii, instanța a avut în vedere considerentele menționate anterior, astfel că raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, ținând cont de dispozițiile D. nr.51/2007 și 7. ale Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțate în recurs în interesul legii, de prevederile art.3 din Protocolul 1 la C. E. a D. O. și de jurisprudența C. E. a D. O. dezvoltată pe marginea acestui articol (cauza Hirst contra Marii Britanii), a apreciat că se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C., de la împlinirea vârstei de 18 ani. De asemenea, instanța a apreciat că inculpatul nu este nedemn în exercitarea dreptului de a alege și având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a) teza I, c), d) și e) Cod penal.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, ținând seama de circumstanțele personale ale inculpatului, precum și de concluziile referatului de evaluare întocmit de către S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, instanța a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, iar pronunțarea condamnării și contactul dur al inculpatului minor avut cu regimul de penitenciar și cu toate restricțiile impuse de acest mediu, înperioada cât a fost arestat preventiv, constituie un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție.

I., având în vedere și dispozițiile din Decizia nr. 4002 din (...), pronunțată de Î. Curte de C. si Justiție - secția penala, prin care se arată că

„instanțele de judecata, in operațiunea de individualizare a pedepselor, pot aplica minorilor, sancționați cu pedepse, in raport cu criteriile generale de individualizare si condițiile legale, oricare dintre mijloacele de individualizare, inclusiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (legea neinterzicând si nelimitând acest mod de individualizare a pedepsei pentru minori)";, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.86¹ alin. l Cod Penal, respectiv: pedeapsa aplicată inculpatului este de 2 ani, așadar se încadrează în limita prevăzută la lit. a); inculpatul nu are antecedente penale, fiind respectată și cerința de la lit. b); experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, au fost apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.

În consecință, în baza art.1101 raportat la art.861 alin.1 C., a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen stabilit potrivit dispozițiilor art.110 Cod penal.

A fost încredințată supravegherea inculpatului S. de P. de pe lângă

Tribunalul Sălaj, iar în baza art.1101 alin.1 raportat la art.863 alin.1 C., pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art.110¹ alin.1 raportat la 86³ alin.1 C., pe durata termenului de încercare, instanța l-a obligat pe inculpatul minor să urmeze cursurile de învățământ școlar gimnazial și să nu frecventeze locuri în care se consumă băuturi alcoolice.

În baza art.359 C., ia-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.1001 alin.3 raportat la art.864 C., privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.

Față de inculpat a fost luată măsura reținerii la data de (...), pe o durată de 24 de ore și apoi măsura arestării preventive la data (...) prin Î. penală nr. 25/A din (...) a J. Z. pronunțată în dosar nr. (...) prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului minor C. M.-R., apreciindu-se îndeplinite cerințele art. 143, art. 149¹ combinat cu art. 160 ind. h) alin.1) și

2) raportat la art.148 alin.1 lit. f) C., în sensul că în cauză există probe și indicii temeinice că inculpatul a comis o infracțiune de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c. alin. 21 lit. a C., cu aplicarea art. 99 alin. 2 C., că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă de inculpat estemai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.

Prin Î. penală din data de (...), în baza art.3001 alin.1 C., rap. la art. 160 C., instanța investită cu soluționarea fondului cauzei a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și a menținut starea de arest preventiv a acestuia.

În baza art.350 alin. 3 lit. b) C., instanța a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului minor C. M.-R., arestat preventiv în baza mandatului de arestare nr. 2. emis de către Judecătoria Zalău la data de (...).

În baza art. 88 C., a fost dedusă din durata pedepsei aplicate durata arestării preventive, de la (...) la (...).

În drept, fapta inculpatei L. L. care, la data (...), pe timp de noapte și în loc public, a exercitat acte de amenințare violență asupra părții vătămate M. A. pentru a-și asigura produsul infracțiunii respectiv suma de 850 lei sustrasă de la partea vătămată, precum și fapta de a-l instiga pe inculpatul minor C. M.-R. să exercite acte de violență pentru a o deposeda pe aceiași parte vătămată de telefonul mobil deținut de aceasta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în formă agravată, faptă prevăzută și pedepsită de art.211 alin.1, 2 lit. b) și c) și alin.21 lit. a) C.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de tâlhărie s-a realizat, pe de o parte, prin săvârșirea infracțiunii de furt în formă consumată, prin deposedarea părții vătămate M. A. de suma de 850 lei și prin actele de violență exercitate asupra părții vătămate de către inculpată, în vederea asigurării produsului infracțiunii, iar pe de altă parte, prin instigarea inculpatului minor la săvârșirea unei tâlhării. Urmarea imediată a faptei este producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții vătămate și producerea unor suferințe fizice părții vătămate, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultatele produse este dovedită prin probatoriul administrat în cursul urmăririi penale.

Sub aspectul laturii subiective, inculpata a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit. a) Cod penal. Inculpata a avut reprezentarea faptei sale și a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate a integrității corporale a acesteia și a urmărit acest rezultat. Inculpata a exercitat violențe asuprea părții vătămate pentru a-și asigura produsul infracțiunii, respectiv banii sustrași, aspect ce rezultă din modalitatea de săvârșire a faptei și din probatoriul administrat și totodată, l-a instigat pe inculpatului minor la săvârșirea unei tâlhării.

Aspectul de calificare este atras de întrunirea circumstanțelor agravante prevăzute de art.211 alin.2 lit. b) și c) și alin.21 lit. a) C., având în vedere că infracțiunea a fost săvârșită pe timp de noapte și în loc accesibil publicului și împreună cu o altă persoană.

Nu s-a putut reține în sarcina inculpatei circumstanța agravanta prevăzută de art. 75 lit. c), deoarece nu s-a dovedit faptul că inculpata știa sau ar fi trebuit să știe că inculpatul C. M.-R. este minor.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatei reiese că acesta a mai fost anterior condamnată, fiind în prezent reabilitată.

Reținând vinovăția inculpatei, instanța a dispus condamnarea acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art.211 alin.1, alin.2 lit. b) și c) și alin.21 lit. a) Cod penal.

La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța s-a raportat la dispozițiile art.72 alin.1 și art.52 Cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art.72 C., instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatei,împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. G. de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, urmând a se avea în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatei.

În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptei, determinat prin aplicarea criteriilor prevăzute de art.181 alin.2 C., instanța a apreciat că fapta prezintă un pericol social sporit datorită modalității de comitere, respectiv prin exercitarea de violențe asupra părții vătămate, pe timp de noapte și în loc public, împreună cu o altă persoana și prin instigarea la tâlhărie.

Totodată, instanța a avut în vedere circumstanțele personale privitoare la persoana și conduita inculpatei, reținând că inculpata este în vârstă de 36 ani și este cunoscută cu antecedente penale, fiind în prezent reabilitată.

Ținând seama de faptul că inculpata a fost judecată în condițiile prevăzute de art. 3. C., aceasta a beneficiat de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, inculpata a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei, cooperând cu organele de cercetare în vederea aflării adevărului, reținându-se în beneficiul acesteia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin.1 lit. c) C., s-a dat eficiență dispozițiilor art.76 alin.1 lit. c) C., fiindu-i aplicată inculpatei o pedeapsă cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege, redus și ca urmare aplicării art. 3. C.

Față de aceste împrejurări, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 4 ani va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere considerentele menționate anterior, astfel că raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatei, a apreciat că acesta este nedemnă în exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, fiind justificată îndepărtarea acesteia de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității.

I. a apreciat că inculpata nu este nedemnă în exercitarea dreptului de a alege și având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a) teza I, c), d) și e) Cod penal.

I. a avut în vedere Decizia nr.7. a Î.C.C.J., dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza I lit. c nu se va face automat, fiind supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 C.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, ținând seama de circumstanțele personale ale inculpatei și de concluziile referatului de evaluare întocmit de către S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, instanța a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, iar pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient de puternic pentruîndreptarea comportamentului social al inculpatei, care poate fi reintegrată social și reeducat și fără izolare în regim de detenție.

I. a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.861 alin. l

Cod Penal, respectiv: pedeapsa aplicată inculpatei este de 4 ani, așadar se încadrează în limita prevăzută la lit. a); inculpata este reabilitată, fiind respectată și cerința de la lit. b); experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, au fost apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru a o determina pe inculpată să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.

În consecință, în baza art.861 C., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei ce-i va fi aplicată inculpatei, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, termen stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1 Cod penal.

A fost încredințată supravegherea inculpatei S. de P. de pe lângă

Tribunalul Sălaj, iar în baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligată inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art..86³ Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligată inculpata să nu frecventeze locuri în care se consumă băuturi alcoolice.

În baza art.359 C., i s-a atras atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a beneficiului prevederilor art. 86 suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

În baza art.71 alin.1 C., i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C., pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 C., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

Față de inculpată a fost luată măsura reținerii la data de (...), pe o durată de 24 de ore și apoi la data (...) prin Î. penală nr. 25/A din (...) a J. Z. pronunțată în dosar nr.(...), s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei L. L., apreciindu-se îndeplinite cerințele art. 143, art. 149¹ combinat cu art. 160 ind. h) alin.1) și 2) raportat la art.148 alin.1 lit. f) C., în sensul că în cauză există probe și indicii temeinice că inculpata a comis o infracțiune de tâlhărie, că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă de inculpată este mai mare de 4 ani, iar lăsarea acesteia în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.

Prin Î. penală din data de (...), în baza art.3001 alin.1 C., rap. la art. 160 C., instanța investită cu soluționarea fondului cauzei a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei și a menținut starea de arest preventiv a acesteia.

În baza art.350 alin. 3 lit. b) C., instanța a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei L. L., arestată preventiv în baza mandatului de arestare nr. 2. emis de către Judecătoria Zalău la data de (...).

În baza art. 88 C., instanța a dedus din durata pedepsei aplicate durata arestării preventive, de la (...) la (...).

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a luat act că partea vătămată M. A. a renunțat la constituirea de parte civilă formulată în cauză în faza de urmărire penală.

În baza art.118 alin.1 lit. e) C., instanța a dispus confiscarea specială a sumei de 850 lei reprezentând folosul realizat în urma săvârșirii faptei de la inculpații C. M.-R. și L. L.

În baza art.191 alin.1, 2 și 3 C., instanța a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum total de 1100 lei astfel: C. M. R. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. M. și C. R. - 550 lei; L. L. -

550 lei, din care suma de 700 lei reprezentând onorariile av. din oficiu avansată din fondurile M.ui Justiției după cum urmează: suma 500 lei d-nei av. Vescan Ana L.na (200 lei dosar urmărire penală + 300 lei dosar instanță pentru inculpata L. L.) și 200 lei d-nei av. Curta R. (200 lei dosar urmărire penală pentru inculpatul C. M.-R.).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Zalău, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea în limitele prevăzute de lege, cu executare în regim de detenție, precum și confiscarea sumei de 850 lei doar de la inculpata L. L. S-a arătat că, în raport de prevederile art.72 C., trebuie aplicate pedepse mai mari, fără reținerea circumstanțelor atenuante și care să corespundă pericolului social concret al faptei săvârșite, iar cu privire la suma de 80 lei, aceasta trebuie confiscată numai de la inculpata L., deoarece numai aceasta a sustras suma de la partea vătămată, iar inculpatul a sustras telefonul pe care l-a restituit părții vătămate.

Recursul declarat în cauză este fondat pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul P.ui de pe lângă Judecătoria Zalău din (...) au fost trimiși în judecată inculpații C. M. R. și L. L. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, reținându-se că, în noaptea de (...), în jurul orelor 02.00, inculpatul C. M. R. a exercitat într-un loc public acte de violență asupra părții vătămate M. A. pentru a-l împiedica pe acesta să-și recupereze banii sustrași de inculpata L. L., precum și pentru a-și însuși el însuși bunurile de la partea vătămată.

Pe baza probelor administrate în cauză instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului C. M. R. pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b și c, alin. 21 lit. a C., cu aplicarea art. 99 alin. 2 C., la pedeapsa închisorii de 2 ani cu suspendarea acesteia sub supraveghere.

Prin aceeași sentință penală a fost condamnată inculpata L. L. pe pedeapsa închisorii de 4 ani, cu suspendarea executării sub supraveghere a acesteia pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

Sentința penală atacată este nelegală în privința măsurii confiscării luată față de cei doi inculpați. A., prin sentința penală pronunțată în cauză s-a dispus confiscarea specială a sumei de 850 lei de la ambii inculpați, aceasta fiind suma sustrasă de inculpata L. L. de la partea vătămată. Or, potrivit art. 112 C., confiscarea specială este o măsură de siguranță având ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală. Din redactarea textului menționat rezultă că măsurile de siguranță având caracter de sancțiuni sunt personale exclusă solidaritatea, astfel că în situația în care folosul a profitat mai multor participanți, aceștia nu pot fi obligați în solidar la plata sumelorreprezentând valoarea sumelor confiscate ci fiecare va plăti în raport de partea care i-a revenit.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a sustras prin violență telefonul pe care l-a restituit părții vătămate, iar inculpata a sustras suma de 850 lei cu privire la care partea vătămată a precizat că nu se constituie parte civilă.

În consecință, instanța apreciază că în conformitate cu dispozițiile art. 118 alin. 1 lit. e C., se impune confiscarea specială a sumei de 850 lei de la inculpata L. L., înlăturând dispoziția de confiscare de la inculpatul C. M. R.

În ceea ce privește criticile ce vizează netemeinicia sentinței pronunțate în cauză întrucât pedepsele aplicate celor doi inculpați sunt prea mici și nu reflectă gradul de pericol social al faptei săvârșite, instanța apreciază că aceste critici sunt neîntemeiate.

A., în ceea ce-l privește pe inculpatul C. M. R., s-a reținut în mod corect că independent de gradul e pericol social ridicat al faptei săvârșite de acesta, aducându-se atingere unor valori sociale de maximă importanță pentru integritatea, sănătatea și patrimoniul persoanei, s-au avut în vedere în mod just criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C., și circumstanțele personale privitoare la persoana și conduita inculpatului, acesta fiind în vârstă de 15 ani și nefiind cunoscut cu antecedente penale. De asemenea, în cursul urmăririi penale și în fața instanțe de judecată, acesta a avut o atitudine sinceră astfel că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 2 ani cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia va fi de natură să asigure reeducarea inculpatului.

Pedeapsa a fost just individualizată și în ceea ce o privește pe inculpata L. L., apreciindu-se în mod corect că o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani va fi de natură să asigure reeducarea acesteia.

P. toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 38515 pct.

2 lit. b C., recursul declarat în cauză va fi admis în limitele expuse mai sus.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 3 C., se va stabili onorariu avocațial, iar cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Admite recursul declarat de P. DE PE L. J. Z., împotriva sentinței penale nr. 47 din 3 februarie 2011 a J. Z., pe care o casează numai in ceea ce privește măsura confiscării luată față de cei doi inculpați si rejudecând in aceste limite:

In temeiul art. 118 al.1 lit. e Cod penal dispune confiscarea specială a sumei de 850 lei numai de la inculpata L. L., înlăturând dispoziția de confiscare de la inculpatul C. M. R.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Stabilește onorar avocațial parțial in favoarea Baroului C. in suma de

450 lei, suma ce se va avansa din FMJ.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

C. I. M. B.

V. G.

D. S.

Red.MB/dact.MS

3 ex./(...) Jud.fond: I.R.R.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 590/2011, Curtea de Apel Cluj