Decizia penală nr. 1195/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1195/R/2012
Ședința publică din 11 septembrie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. H.
JUDECĂTORI : I. M.
: V. V. A.
G.IER : L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul M. I. M., împotriva sentinței penale nr.1071/(...), pronunțată în dosar nr. (...) al J. B., inculpatul fiind trimisă în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Bistrița pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,g,i C.penal cu aplic.art.41 alin.2 C.penal (5 acte materiale), art.75 lit.c C.penal și art.37 lit.a C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. I. M. aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.V. I. L., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține recursul declarat și că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate apreciind că aceasta este prea mare. Astfel, apreciază că se pot reține circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, respectiv cele prev.de art.74 lit.b și c C.penal ținând seama de faptul că acesta a recunoscut și regretat comiterea faptei, a avut o comportare sinceră pe întreg procesul penal, nu au existat victime omenești și a stăruit în recuperarea prejudiciului. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul P., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, apreciind că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei ținând cont de faptul că inculpatul a comis mai multe acte materiale. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul M. I. M., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 1071 pronunțată la data de 8 august 2012 de
Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus condamnarea inculpatului M. I. M., fiul lui N. și I. M., născut la data de (...) în B., jud. B-N, necăsătorit, fără ocupație, domiciliat în com. Șieu-Măgheruș, sat. C., nr.110, jud. B-N, f.f.l. B., cart. S.,f. nr. jud. B-N, CNP 1., recidivist, la pedeapsa de 2 a ni și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a,g,i C.p. cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., art.75 lit.c C.p., art. 37 lit.a C.p., art. 3. C.p.p.(cinci acte materiale săvârșite în perioada (...)-(...)).
S-a constatat că fapta dedusă judecății este comisă în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 lit.a C.p. și în cursul termenelor de încercare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin S.
1. a J. B. definitivă la data de (...) și a suspendării condiționate sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin S. 7. a J. B. definitivă la data de (...).
S-a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin S. 1. a J. B. și S. 7. a J. B. au fost comise în concurs real prev. de art. 33 lit.a C.p..
În temeiul art. 83 C.p. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin S. 1. a J. B. urmând ca această pedeapsă să se execute alăturat pedepsei de 2 ani și 2 luni, în final 4 ani și 2 lun i închisoare.
În temeiul art. 86/4 C.p. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin S. 7. a J. B. urmând ca această pedeapsă să se execute alăturat pedepsei de 2 ani și 2 luni, în final 5 ani și 2 lun i închisoare.
În temeiul art. 36 alin.2 rap la art. 34 lit.b C.p. s-au contopit cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 2 luni închisoare pe care o va executa inculpatul.
În temeiul art. 71 C.p. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a, lit.b C.p. de la data rămânerii definitive până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
S-a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpat.
În baza art. 88 C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 3 aprilie 2012 la zi.
S-a dispus condamnarea inculpatei V. L. D., fiul lui A. și M., născută la data de (...) în Gherla, jud. C., necăsătorită, fără ocupație, domiciliată în com.
Fizeșu Gherlii, sat. N.,jud. C., f.f.l. B., cart. S., str. C., f. nr. jud. B-N, CNP 2., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închiso are pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a,g,i C.p. cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., art.75 lit.c C.p., art. 74 lit.a C.p. rap. la art. 76 lit.d C.p., art. 3. C.p.p.(trei acte materiale săvârșite în luna martie 2012).
S-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de tăinuire prev. de art. 221 alin.1 C.p. cu aplic art. 41 alin.2 C.p. art. 74 lit.a C.p. rap. la art. 76 lit.e C.p., art. 3. C.p.p.(două acte materiale săvârșite în luna martie
2012) la pedeapsa de 600 lei amendă penală .
S-a constatat că faptele sunt comise în concurs real prev. de art. 33 lit.a
C.p. și în temeiul art. 34 lit.d C.p. contopește pedepsele în pedeapsa mai grea de 1
an și 6 luni închisoare .
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 rap. la art.64 lit. a Teza a II-a și lit. b
Cod Penal.
Conform art. 81 și 82 Cod Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei și implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 al. 5 Cod penal, sens în care stabilește un termen de încercare de
3 ani și 6 luni.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 din Codul Penal.
În baza art. 88 C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din data de (...).
A fost obligat inculpatul M. I. M. (în solidar cu inculpata V. L. D. până la concurența sumei tăinuite de 250 lei) la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile M. V. C.
A fost obligat inculpatul M. I. M., în solidar cu inculpata V. L. D., la plata sumei de 6.028,15 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile M. V.
C., la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile
B. A.
S-a constatat că părțile vătămate P. C. M., P. O., M. C. C. L., nu s-au constituit părți civile în cauză. Constată că S.C A. A. S.A., S.C. G. A. S.A. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În temeiul art.118 lit.e C.p. s-a confiscat de la fiecare dintre inculpați suma de câte 100 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
1. În perioada 0(...) - 0(...), pe timp de seară, inculpatul M. I. M. s-a deplasat cu ștraiful numitei L. P. (aceasta necunoscând scopi folosirii lui) în cartierul S. din mun. B., pentru a căuta fier vechi în vedere valorificării. în locul numit „La S." (din cartierul sus-menționat) a remarcat o casă îi construcție. Aceasta nu era împrejmuită cu gard pe toate laturile. Inculpatul M. I. M. a luat decizia de a pătrunde în interior, pentru a sustrage bunuri. A. a intra înăuntru printr-o ușă ce accede pe terasa imobilului. Inculpatul M. I. M. a împins ușa cu umărul, aceasta cedând ușor. Din interiorul construcției acesta a smuls cu mâna țevile din cupru ale instalației de încălzire termică. După ce a îndepărtat izolația de pe ele inculpatul M. I. M. a pus țevile într-un sac. Totodată, dintr-o încăpere situată la etaj, a sustras și un motofierăstrău marca STIHL MS 171. Inculpatul M. I. M. a încărcat bunurile sustrase în căruță și s-a deplasat la domiciliu. În apropierea locuinței sale a ascuns sacul cu țevile sustrase.
2. În seara următoare, inculpatul M. I. M. a revenit la locul faptei, intenționând să sustragă și alte bunuri. A. a fost însoțit de inculpata V. L. D. Cei doi au pătruns în imobil printr-o ușă ce nu era asigurată. Ambii au smuls cu. mâinile din pereții de la parter și etaj cablul electric provenit din instalația electrică (pe care l-au pus apoi într-un sac). De asemenea, de la etajul clădirii cei doi au sustras un radiocasetofon auto marca Audi, o stație de amplificare auto marca MTX și un suvenir metalic de culoare arămie. Bunurile sustrase au fost încărcate într-o căruța (ce aparține numitei L. P.). Ulterior, aceștia s-au deplasat la domiciliu. în drum spre casă au oprit și au ars izolația de pe cablul sustras.
Bunurile dobândite prin săvârșirea faptei descrisă la pct. 1 și 2 au fost valorificate de inculpată la un centru de colectare a fierului vechi situat lângă pasarela veche din mun. B.. Aceasta a primit în schimb suma de 500 de lei, bani pe care i-a împărțit cu inculpatul.
Faptele descrise la pct. 1 și 2 au fost comise în dauna părții vătămate M. V. C. A. și-a recuperat radiocasetofonul auto marca Audi și motofierăstrăul marca STIHL MS 171 (aceste bunuri fiind ridicate pe bază de dovadă de la inculpatul M. I. M.). Partea vătămată a declarat inițial că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 97.000 de lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase (cea. 108 metri liniari de țeava din cupru și 100 metri liniari de cablu electric) și manopera plătită pentru montarea instalației termice și refacerea celei electrice.
La termenul din (...) partea civilă a precizat că valoarea prejudiciului nerecuperat cauzat prin fapta de la pct. 1 este în cuantum de 3.000 lei, iar valoarea prejudiciului cauzata prin sustragerea cablului electric este de 5.628,15 lei, valoarea stației de amplificare sustrasă prin fapta de la pct. 2 este de 400 lei, arătând că se constituie parte civilă în cauză cu aceste sume.
Cu prilejul reconstituirii efectuate în cauză, inculpatul și inculpata au indicat locul și modalitatea comiterii faptei descrise la pct. 1 și 2 din rechizitoriu.
3. În noaptea următoare, inculpatul M. I. M., inculpata V. L. D. și M. N. C.
(acesta din urmă fiind minor) s-au deplasat cu căruța în locui numit „La S.". În apropierea imobilului menționat în paragrafele anterioare au remarcat o altă casă în construcție (aparținând părții vătămate B. A.). Construcția era împrejmuită cu un gard din lemn. Au lăsat căruța în drum, după care s-au apropiat de gardul împrejmuitor al imobilului. M. N. C. a lovit cu piciorul în gard și a dislocat două scânduri din lemn. Prin breșa astfel creată, cei trei au pătruns în curtea imobilului. Cu ajutorul unui levier, minorul M. N. C. a încercat să deschidă fereastra din spatele casei, dar nu a reușit. Văzând acest lucru, cei trei s-au deplasat la ușa de acces secundară. M. N. C. a forțat ușa cu un levier (fiind ajutat de inculpata V. L. D.), iar inculpatul M. I. M. a împins-o cu umărul, aceasta cedând.
Toți trei au pătruns în imobil, în timp ce M. N. C. a făcut focul pentru a ilumina interiorul construcției, ceilalți doi au smuls țevile din cupru și distribuitoarele de la instalația de încălzire (ce fuseseră montate la parter și etaj). Din același imobil au sustras articole vestimentare, un grătar din inox, tacâmuri, precum și un radiocasetofon marca Hyundai. De asemenea, din garajul I. construcției, au sustras țevi din fier. Bunurile au fost încărcate într-o căruță. Ulterior, cei trei s-au deplasat la un alt imobil din apropiere.
Cu ocazia cercetării la fața locului au fost ridicate prin fotografiere metrică mai multe urme papilare. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. 1. din (...), urma papilară palmară ridicată prin fotografiere metrică de pe suprafața geamului ferestrei de la bucătărie a fost creată de regiunile tenară și hipotenară a palmei de la mâna stângă a numitului M. N. C.
Cu prilejul reconstituirii efectuate în cauză, inculpatul și învinuiții au indicat locul și modalitatea comiterii faptei.
Pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză, a fost recuperat radiocasetofonul marca Hyundai. Organele de poliție l-au ridicat de la M. N. C. și l-au predat pe bază de dovadă părții vătămate.
De menționat că partea vătămată B. A. s-a constituit inițial parte civilă în procesul penal cu suma de 9.800 de lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și a celor distruse. În fața instanței partea civilă a precizat că se mai constituie parte civilă în cauză doar cu suma de 1.000 lei întrucât fiind asigurat la SC A. A. SA a fost despăgubit până la nivelul sumei de 8.830 lei, iar radiocastofonul sustras a fost restituit.
4. În aceeași noapte, cei trei s-au deplasat la o casă situată în vecinătatea celei mai sus menționate. Imobilul este în curs de construcție și aparține părții vătămate P. C. M.
Inculpatul M. I. M. a spart geamul de la ușa de acces în casă, după care toți trei au pătruns în interior. De aici aceștia au luat mai multe bunuri, respectiv fitinguri din alamă pentru instalații, cratițe, veselă, articole vestimentare, pături și băuturi alcoolice. Bunurile sustrase au fost transportate cu căruța la domiciliul inculpatului M. I. M. Cei trei și-au împărțit bunurile sustrase. În ziua următoare M. N. C. și inculpata V. L. D. au valorificat materialele feroase și neferoase la un centru de colectare a fierului. În schimbul bunurilor valorificate au obținut suma de 270 lei (70 de lei revenind învinuitului minor, iar restul celorlalți doi).
O parte din bunurile sustrase din locuința părții vătămate P. C. M. au fost recuperate de organele de poliție de la M. N. C. și predate pe bază de dovadă numitei D. M. (mama părții vătămate).
Cu prilejul audierii, partea vătămată P. C. M. a declarat că valoarea prejudiciului suferit este de 5.000 de lei (c/val bunurilor sustrase și a ușilor distruse), întrucât avea încheiată o poliță de asigurare cu SC G. R. SA nu se constituie parte civilă în procesul penal, sumă cu care se constituie parte civilă în cauză.
Cu prilejul reconstituirii efectuate în cauză, cei trei au indicat locul și modalitatea comiterii faptei.
5. Tot în acea perioadă, pe timp de noapte, inculpatul M. I. M. s-a deplasat cu bicicleta la centrul de colectare a fierului vechi situat lângă pasarela veche din mun. B.. În apropierea acestuia au remarcat o casă aflată în construcție. Profitând de faptul că o parte din gard nu era fixat, a pătruns în curtea imobilului. Inculpatul a îndepărtat cu mâinile un panou din lemn ce era fixat în spațiul unde urma a fi montată o fereastră. Prin escaladare, acesta a pătruns în interiorul casei. De aici, inculpatul M. I. M. a sustras o masă din inox (ce a fost valorificată ulterior de inculpată la un centru de colectare a fierului).
Prejudiciul creat părții vătămate M. C. C. L. este de 1000 lei, sumă cu care nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Cu prilejul reconstituirii efectuate în cauză, inculpatul a indicat locul și modalitatea comiterii faptei.
În fața instanței ambii inculpați au recunoscut în întregime săvârșirea faptelor solicitând aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 3. Cod procedură penală, arătând că își însușesc în întregime probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și nu mai doresc readministrarea acestuia în fața instanței.
La soluționarea cauzei instanța a avut în vedere următoarele mijloace de probă: plângeri penale fixate cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei (f.16-70); declarațiile părților vătămate (f.71-79); dovezi prejudiciu (f.80-88); dovezi recuperare bunuri (f.91-96); declarațiile inculpatului M. I. M. (f.98-103,f.
48 dosar instanță); declarațiile inculpatei V. L. D. (f.105-115, f. 49 dosar instanță); declarațiile învinuitului M. N. C. (f. 117-122); rezoluția privind efectuarea unei constatări tehnico-științifice dactiloscopice raportul întocmit (f.123-131); procese-verbale de reconstituire și planșe foto (f.136-158); declarațiile martorilor (f.137, 159-165); dovezi valorificare bunuri din cupru (f. 166-167).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M. I. M. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
În motivarea recursului s-a arătat că în favoarea inculpatului se pot reține circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. b și c Cod penal, având în vedere că a recunoscut și regretat comiterea faptei, a avut o comportare sinceră și a stăruit în recuperarea prejudiciului.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, atât în ce privește cuantumul acestei cât și în privința modalității de executare, aceasta fiind în măsură să asigure realizarea scopului prev. de art. 52 Cod penal.
Cererea inculpatului de reducere a cuantumului pedepsei prin reținerea unor circumstanțe personale în favoarea sa este neîntemeiată având în vedere starea de recidivă post condamnatorie a inculpatului, fapta din prezentul dosar fiind comisă în termenul de încercare stabilit prin două condamnări anterioare aplicate pentru infracțiuni similare.
Mai mult, fapta din prezentul dosar a fost comisă în formă continuată prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal (inculpatul săvârșind 5 acte materiale de furt calificat într-un interval de 3 zile), ceea ce denotă un grad ridicat de pericol social.
Apoi, inculpatul a atras în activitatea infracțională un inculpat minor, reținându-se circumstanța agravantă prev. d art. 75 lit. c Cod penal.
În fine, atitudinea sinceră a inculpatului a fost apreciată și valorificată de instanța de fond, în favoarea inculpatului aplicându-se dispozițiile art. 3. alin. 7
C., cu consecință reducerii cu o treime a limitelor pedepsei.
În afara motivelor de recurs invocate, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prev. de art. 3. C. care să atragă casarea hotărârii atacate.
Așa fiind, în temeiul art. 385/15 alin. 1 lit. b C., Curtea va respinge recursul inculpatului ca nefondat, obligându-l, potrivit art. 192 alin. 2 C., la 400 lei în favoarea statului reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial în recurs .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. I. M. împotriva sentinței penale nr. 1071 din 8 august 2012 a J. B..
Potrivit art. 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 3 aprilie 2012 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 11 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. H. I. M. V. V. A.
G.IER, L. C.
Red.V.V.A./(...). Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.fond: J. L..
← Decizia penală nr. 1050/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 696/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|