Decizia penală nr. 1210/2012, Curtea de Apel Cluj

R.IA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA P.Ă NR.1210/R/2012

Ședința publică din 13 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B., judecător JUDECĂTORI: V. G.

ANA C. GREFIER: D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:

D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul G. A. M. împotriva sentinței penale nr.690 din 31 mai 2012 a J. C.-N., inculpatul fiind trimis in judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă J. C. N., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,802 g/l alcool pur in sânge, prev. de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul din oficiu al inculpatului, av.S. R., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiționată a executării, conform art.81

C. Susține că pedeapsa aplicată inculpatului de către prima instanță este prea mare, în condițiile în care s-a făcut aplicarea art.320/1 C.pr.pen. și s- au reținut circumstanțe atenuante. Inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, neavând antecedente penale, a avut o conduită corespunzătoare în societate înainte și ulterior comiterii faptei, este student, integrat în societate și a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii. Este nejustificată constatarea că numărul în creștere a infracțiunilor la legea circulației implică aplicarea unor sancțiuni mai mari. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentantul P. solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

C U R T E A

Prin Rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nr.4083/P/2011 din data de (...) și înregistrat pe rolul J. C.-N. sub nr.11236/211/(...) s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată in stare de libertate a inculpatului G. A. M. sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,8. alcool pur in sânge, constând în aceea că, în data de (...), in jurul orei

05,04, a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare (...) pe drumurile publice din mun. C.-N., respectiv pe str. E. pana pe str. C. T., având in sânge o îmbibație alcoolica de 1,45 g/l alcool pur in sânge la proba

I -. 05,25 și 1,25 g/l alcool pur in sânge la proba II -. 06,25.

Situația de fapt reținută in actul de sesizare a fost probată de către organul de urmărire penală cu următoarele mijloace de probă: declarații învinuit, procese verbale, buletin de analiză toxicologică alcoolemie și examinare clinica, rezultat aparat alcooltest, înscrisuri, declarații martori.

În faza de urmărire penală învinuitul a avut o atitudine sincera, a recunoscut și regretat fapta comisă.

Prezent personal în fața instanței, anterior începerii cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că dorește soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate reglementată de dispozițiile art.320/1 C.pr.pen. in baza probelor administrate in cursul urmăririi penale, recunoscând în totalitate săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, nemaisolicitând administrarea altor probe decât cele din faza de urmărire penală pe care și le-a însușit (proces verbal f.12 dos. I), in ședința publică din data de (...) instanța admițând cererea si dispunând soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate.

Prin sentința penală nr. 690/(...),pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca

în dosar nr. (...), în temeiul art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002R și în condițiile art.320/1 alin.7 CPP a fost condamnat inculpatul G. A. M., fiul lui Ali și M., născut la data de (...) in mun. C.-N., jud. C., cu domiciliul in mun. C.-N., str. M. nr. 6 ap.7 jud. C., cetățean român, studii medii, student, fara antecedente penale, CNP 1., la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

În temeiul art. 71 alin.1 și 2 CP i s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a) teza a II-a CP pe durata prev. de art.71 alin.2 CP, ca si pedeapsa accesorie.

În temeiul art.81 alin.1 raportat la art. 82 alin.1 CP a fost suspndată condiționat executarea pedepsei stabilite de 1 an și 2 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni.

În temeiul art.71 alin.5 CP a fost suspndată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei închisorii stabilite.

În temeiul art.359 CPP raportat la art.83 CP i s-a atras atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate in situatia comiterii unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare.

În temeiul art. 191 alin. 1 CPP a fost obligat inculpatul la plata sumei de 210 Ron cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art.189 CPP onorariul cuvenit apărătorului din oficiu dna avocat G. E. M. în cuantum de 200 Ron pentru asistenta juridica asigurată inculpatului in faza de judecată a fost avansat din FMJ către Baroul de A. C.

Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale din perspectiva art.320/1 C.pr.pen., instanța a reținut următoarele:

Din declarațiile inculpatului G. A. M. date in cursul urmăririi penale

(f.12, 14-15 dos. UP) coroborate cu declarațiile martorilor M. A. și M. M. M., prieteni ai inculpatului(f.17, 18, f.19, 20-21 dos. UP) reiese că in data de (...), în jurul orei 05.00, inculpatul a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca „Audi"; cu nr. de înmatriculare (...), deși în prealabil, respectiv în intervalul 00.00 - 05.00, acesta consumase băuturi alcoolice, respectiv 5 beri a câte 0,5 l fiecare, în clubul „Janis"; din mun. C.-N., in prezenta martorilor .

Inculpatul a condus autoturismul mai sus menționat de pe strada E. din mun. C.-N., până pe str. C. T. din aceeași localitate, fiind însoțit de martorii M. A. și M. M. M., în calitate de pasageri.

În jurul orei 05.04, ajuns pe str. C. T., în dreptul imobilului cu nr.

118, inculpatul a pierdut controlul volanului, a acroșat bordura din dreapta părții carosabile și a fost proiectat pe contrasens, oprindu-se lângă axul drumului, având toate cele patru pneuri sparte.

În acest împrejurări, un echipaj din cadrul Poliției mun. C.-N. - Secția

6 Poliție, care efectua serviciul de siguranță publică și patrulare pe str. C. T., a observat autoturismul marca „Audi"; cu nr. de înmatriculare (...), care era oprit și l-au legitimat pe conducătorul auto, inculpatul G. A.-M., in prezenta martorului asistent P. M. (f.22, 23 dos. UP), astfel cum rezulta din procesul verbal de constatare a faptei încheiat la data de (...)(f.4-5 dos. UP).

Deoarece inculpatul emana miros de alcool și avea vorbirea incoerentă, a fost testat cu aparatul alcotest, testul de respirație nr. 970/(...) indicând o valoare a alcoolemiei in aerul expirat de 0,91 mg/l (f. 8 dosUP).

Ulterior inculpatul a fost condus la C. UPU 1 în vederea recoltării de probe biologice, în temeiul art.88 alin.6 din OUG nr.195/2002R. Astfel, s-a solicitat acestuia să se supună recoltării probelor biologice de sânge, ceea ce s-a și realizat, recoltându-se de la acesta o probă de sânge la ora 05.25, respectiv a doua probă de sânge la ora 06.25. Totodată inculpatul a fost examinat clinic rezultând că acesta părea sub influența alcoolului, astfel cum rezultă din buletinul de examinare clinică seria 00015203, cu aceasta ocazie inculpatul declarând că a consumat alcool constând in bere (1 l) și țuica (200ml) și cocktail (fara a putea preciza cantitatea) (f. 9 dos. UP).

În urma analizei probei de sânge a rezultat o alcoolemie a inculpatului la momentul prelevării primei probe-ora 05,25 de 1,4., respectiv, de 1,2. la momentul prelevării celei de a doua probe-06,25, conform buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 804/(...).

Fapta și vinovăția inculpatului rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă din declarațiile de recunoaștere date de inculpatul G. A.-M. în faza de urmărire penală care se coroborează din perspectiva prevederilor art.

69 Cod procedura penală cu declarațiile martorilor M. A. și M. M. M., prieteni ai inculpatului si totodată pasageri in autovehiculul condus de acesta, procesul verbal de constatare a infracțiunii încheiat la data de (...), testul de respirație nr.970/(...), buletinul de examinare clinică seria

00015203, procesul verbal de prelevare a probelor biologice, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.804/(...) precum și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală inculpatului la data de (...).

În drept, fapta inculpatului G. A.-M. care, în data de (...), in jurul orei 05,04 a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare (...) pe drumurile publice din mun. C.-N., respectiv pe str. E. pana pe str. C. T., având in sânge o îmbibație alcoolica de 1,45 g/l alcool pur in sânge întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,8. alcool pur în sânge prev. și ped. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 modif. și republ.

Potrivit art. 87 alin.1 din actul normativ menționat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,8. alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii din testul de respirație efectuat, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie și buletinul de examinare clinică coroborate cu declarațiile inculpatului și declarațiile martorilor audiați în cauză în faza de urmărire penală reiese faptul că numitul G. A.-M. a circulat pe drumurile publice din mun. C.-N., respectiv, pe str. E. pana pe str. C. T. la volanul autoturismului marca Audi cu nr. de înmatriculare (...) având in sânge o îmbibație alcoolică de 1,45 gr.o/oo alcool pur in sânge.

Dat fiind că limita legală permisă de lege este de 0,80 gr/l alcool pur în sânge, se realizează elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002. Urmarea imediată este dată de starea de pericol pentru relațiile sociale privind circulația pe drumurile publice, ocrotite prin norma penală ce incriminează fapta respectivă ca infracțiune. Î. infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze este una de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei (ex re).

În ceea ce privește vinovăția inculpatului instanța reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală cu intenția directă definită în cadrul art.19 pct.1 lit. a) din C. Chiar din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală reiese că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale urmărind producerea lui prin săvârșirea infracțiunii, urcându-se la volanul autovehiculului după ce a consumat băuturi alcoolice.

La individualizarea cuantumului pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită, în conformitate cu art. 72 Cod penal, instanța avea în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare reduse cu

1/3 în virtutea art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, pericolul social concret al faptei apreciat ca fiind unul ridicat în raport cu importanța valorilor sociale încălcate, valoarea mare a alcoolemiei(aproape dublu fată de limita legală, 1,45 gr.o/oo), distanta parcursă la volanul autovehiculului, pericolul potențial al faptei comise constând in aceea că inculpatul s-a deplasat pe drumurile publice din mun. C.-N. la o oră când traficul nu era unul intens, dar intr-o zonă circulata a mun. C.-N., pe timp de noapte in condițiile in care gradul de oboseala al inculpatului este unul ridicat, a fost implicat in producerea evenimentului rutier ca urmare a pierderii controlului volanului cel mai probabil datorita consumului de alcool, stare de pericol amplificată si prin prisma faptului că in autovehiculul condus de inculpat se mai aflau și martorii M. A. și M. M. M., prietenii acestuia, prin acțiunea sa inculpatul punând in pericol grav siguranța participanților la traficul rutier, de persoana infractorului, persoană tânăra care nu este cunoscut cu antecedente penale și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Față de complexul împrejurărilor menționate, in contextul in care infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având in sânge o îmbibație alcoolica de 1,45 gr. o% este o infracțiune de pericol, pericol constând tocmai in aceea ca legea a stabilit ca a conduce un autovehicul cu o alcoolemie de peste 0,80 gr. %o constituie infracțiune, iar pericolul unei astfel de fapte este unul obiectiv, legal si efectiv, apreciem că nu se justifică și nu este oportună reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, care să determine aplicarea unei pedepse sub limita specială, atâta timp cat nu se regăsesc in conduita acestuia, împrejurarea că inculpatul a recunoscut fapta si valorile alcoolemiei astfel cum acestea au fost stabilite prin probele științifice administrate in cursul urmăririi penale fiind valorificată prin prisma aplicării prevederilor art.320/1 C.pr.pen., iar lipsa antecedentelor penale nu semnifica mai mult decât un comportament normal, de conformare.

De asemenea, nu putem să nu ținem seama de numărul in creștere al infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având in sânge o îmbibație alcoolică de cele mai multe ori cu mult peste limita legală, ceea ce implică din partea instanțelor de judecată aplicarea unor sancțiuni mai severe pentru sancționarea și reeducarea celor vinovați de comiterea unor astfel de infracțiuni.

Având în vedere considerentele expuse, constatând că fapta există, a fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiune în sensul art.17 Cod P., în temeiul art. 345 alin.2 C.pr.pen., instanța l-a condamnat pe inculpatul G. A.-M. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste

0,8. alcool pur in sânge prev. și ped. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002R in condițiile art. 320/1 alin.7 C.pr.pen., la o pedeapsa de 1

an și 2 luni închisoare, apreciind că o astfel de pedeapsă constituie un avertisment suficient pentru inculpat de a nu mai săvârși fapte cu caracter penal în viitor și care corespunde sub aspectul naturii și cuantumului scopului sancționator și preventiv (special și general) edictat de prevederile art.52 Cod penal.

În temeiul art. 71 alin.1 și 2 Codul penal vazând si considerentele

Deciziei RIL nr. nr. LXXIV(74)/2007 a I. vom interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a Cod P., ca pedeapsa accesorie, constatând, raportat la natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, existenta unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a Cod P., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității, motiv pentru care exercitiul acestora a fost interzis pe durata prev de art. 71 alin.2 Cod P..

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate constatăm că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, astfel cum rezultă din fisa de cazier judiciar a acestuia, este o persoană care nu are antecedente penale (f. 8 dos. I), iar de la data comiterii infracțiunii dedusă judecății de fată (...) nu a mai fost implicată in derularea de proceduri judiciare și nu a mai suferit condamnări penale, ceea ce denotă, în opinia noastră, împrejurarea că procesul de reeducare a inculpatului a si început acesta conștientizând pe deplin gravitatea faptei comise, motiv pentru care instanța a apreciat că scopul pedepsei aplicate poate fi atins și fără privarea de libertate a acestuia. De asemenea, inculpatul este o persoana integrată pe deplin in societate fiind student al Facultății de B. și G. din cadrul UBB C.-N. in anul II de studii, a manifestat și un regret sincer in comiterea faptei pe tot parcursul procesului penal, toate aceste elemente justificând aplicarea unui tratament sancționator mai blând in ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, motiv pentru care a fost suspendată condiționat executarea pedepsei stabilite, conform art.81 alin.1 Cod P., pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni in condițiile art.82 alin.1 Cod P., constatând îndeplinite condițiile impuse de textul de lege menționat.

În conformitate cu dispozițiile art.71 alin.5 C., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii stabilite.

În baza art.359 C.pr.pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, prin apărătorul său, inculpatul G. A. M., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiționată a executării.

În motivarea recursului s-a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului de către prima instanță este prea mare, în condițiile în care s-a făcut aplicarea art. 320/1 C.pr.pen. și s-au reținut circumstanțe atenuante. Inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, neavând antecedente penale, a avut o conduită corespunzătoare în societate înainte și ulterior comiterii faptei, este student, integrat în societate și a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii. Este nejustificată constatarea că numărul în creștere a infracțiunilor la legea circulației implică aplicarea unor sancțiuni mai mari.

Recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:

Pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut că în data de (...) în jurul orelor 05,04, inculpatul a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare (...), pe drumurile publice din C.-N., respectiv de pe str. E. până la C. T., deși în prealabil acesta consumase băuturi alcoolice. Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie rezultă că inculpatul avea o alcoolemie de 1,45 gr. %0 la prima probă, respectiv 1,25 gr. %0 la cea de-a doua probă.

Procedând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere atât gradul de pericol sociala al faptei comise, valoarea ridicată a alcoolemiei, împrejurările comiterii faptei, dar și conduita inculpatului care a recunoscut comiterea faptei și s-a prevalat de dispozițiile art. 3201 alin. 7 C.pr.pen.

Solicitarea inculpatului de a-i fi redusă pedeapsa aplicată este neîntemeiată. Astfel, instanța de fond a avut în vedere în mod corect criteriile prevăzute de art. 72 C., respectiv limitele speciale de pedeapsă reduse cu

1/3 ca urmare a aplicării art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., gradul de pericol sociale ridicat al faptei comise, inculpatul deplasându-se pe drumurile publice din municipiului C.-N. pe o arteră circulată și fiind implicat în producerea unui eveniment rutier ca urmare a faptului că a pierdut controlul volanului, prin acțiunea sa punând în pericol grav atât siguranța participanților la trafic, cât și cea a ocupanților autoturismului. S-a avut, de asemenea, în vedere și împrejurarea că inculpatul a recunoscut fapta, și a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 C.pr.pen., astfel că în cauză nu se impune reducerea cuantumului limitelor pedepsei aplicate.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere prevederile art.

38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. A. M. împotriva sentinței penale nr. 690 din 31 mai 2012 a J. C. N..

Stabilește în favoarea Baroului C. - suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat S. R. I.

Obligă pe recurentul G. să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2012.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

M. B. V. G.

ANA C.

D. S.

Red.MB/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: T.L.P.-Pușcaș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1210/2012, Curtea de Apel Cluj