Decizia penală nr. 1863/2012, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)/a2

DECIZIA PENALĂ NR. 1863/R/2012

Ședința publică din 28 decembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. M., judecător

JUDECĂTORI : M. R.

: D. P. GREFIER : L. A. S.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. reprezentant prin D. D., procuror

S-a luat spre examinare recursul declarat de către D. B. T. B.-N. împotriva încheierii penale f. nr. din data de 20 decembrie 2012 a T.ui B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect menținerea stării de arest a inculpaților D. D. I. și R. B.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul D. D. I., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat F. O. L., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 32 ) și de apărător ales, avocat M. I., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 35 ) și inculpatul R. B., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat

D. D., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 33 ) și de apărător ales, avocat M. S., din cadrul Baroului B.-N., cu delegație la dosar ( f. 34 ).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Apărătorii din oficiu ai inculpaților solicită instanței să ia act de încetarea delegațiilor lor și să se dispună plata onorariilor parțiale din fondul M.ui Justiției.

Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul M.ui P. solicită în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b Cod procedură penală admiterea recursului așa cum a fost formulat prin memoriul aflat la dosarul cauzei, casarea încheierii penale din data de 20 decembrie 2012 a T.ui B.-N., prin care a fost înlocuită măsura arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi țara și, rejudecând, să se dispună menținerea stării de arest preventiv a inculpaților D. D. I. și R. B. A. că motivele sunt expuse în detaliu în cele 20 de pagini ale memoriului înaintat Curții și susține, în esență, că încheierea penală prin care a fost înlocuită măsura arestării preventive a inculpaților la data de 20 decembrie 2012 de către T. B.-N. cu măsura obligării de a nu părăsi țara este nelegală și netemeinică, deoarece consideră că temeiurile inițiale care au determinat atât luarea cât și prelungirea succesivă a măsurii arestării preventive subzistă în continuare în cauză. A. că sunt întrunite cumulativ atât condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există indicii și probe că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată, cât și condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile prezumate a fi săvârșite de către inculpați este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea lor în libertate, în acest moment, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. A., existența indiciilor și probelor care duc la concluzia că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați în stare de arest au fost analizate în repetate rânduri atât de către instanța de fond Cât și de către instanța de control judiciar Curtea de A. C., de fiecare dată constatându-se existența acestora. A., apreciază că din perspectiva expusă constatarea a intrat în puterea autorității de lucru judecat și susține, contrar celor arătate în încheierea penală recurată, că sunt îndeplinite și condițiile prev. de către art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, atât din perspectiva gravității faptelor pe care se prezumă că le-au săvârșit inculpații, cât și a impactului negativ pe care-l provoacă în conștiința publică săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

Totodată, apreciază că de la momentul la care a fost luată măsura arestării preventive și până în prezent nu se poate discuta despre o durată nerezonabilă, având în vedere complexitatea cauzei și numărul mare de acte materiale, numărul mare de activități procedurale pe care organele de cercetare au trebuit să le îndeplinească pentru soluționarea cauzei.

Ca urmare, pentru motivele evidențiate în esență și în detaliu în cuprinsul memoriului, solicită admiterea recursului, cu consecința casării încheierii penale din data de 20 decembrie 2012 și a pronunțării unei noi hotărâri privind menținerea stării de arest preventiv a inculpaților.

Apărătorul ales al inculpatului D. D. I., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, solicită să se dispună respingerea ca nefondat a recursului, având în vedere faptul că hotărârea este legală, temeinică și judicios motivată. A. că în mod corect instanța de fond a analizat și a considerat faptul că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat pe mai multe planuri și nu doar a unuia dintre ele. A., arată că instanța a reținut faptul că în speță nu se mai poate reține necesitatea oportunității menținerii stării de arest preventiv din perspectiva art. 136 Cod procedură penală, care impune ca oricare măsură, cu atât mai mult măsura arestării, trebuie să fie luată și, implicit, menținută, pentru a se evita, pe de o parte, sustragerea inculpatului, iar pe de altă parte, împiedicarea bunului mers al procesului penal. Având în vedere conduita, cu precizarea că acesta a fost un element crucial la nivel subiectiv și obiectiv avut în vedere de către instanța de fond, a inculpatului D. D. I. de care acesta a dat dovadă pe întreg parcursul procesului penal, dar mai ales în fața instanței de fond, sens în care arată că declarația consemnată și cusută la dosarul cauzei nu reprezintă decât o foaie de hârtie relativ seacă și rece și că aceasta nu poate cuprinde întreg conținutul discuției care a avut loc între judecător și inculpat. A., consideră că instanța de fond a avut în vedere faptul că nu a fost vorba despre o simplă recunoaștere formală realizată pentru a beneficia de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală, respectiv pentru a ajunge la o reducere cu o treime a pedepsei, ci că a fost vorba despre o efectivă asumare a celor înscrise în rechizitoriu. Consideră că instanța a avut prilejul, discutând cu inculpatul, să se convingă, având în vedere și vârsta acestuia și perioada petrecută în arest, de faptul că inculpatul a conștientizat gravitatea faptelor sale pe care și le-a asumat. A. că acest aspect a determinat instanța de fond să constate că, cel puțin din perspectiva art. 136 Cod procedură penală, nu se află în prezența oportunității menținerii arestului preventiv. A., confirmă faptul că inculpatul a greșit și că va fi pedepsit, dar până la finalitate consideră că instanța de fond a apreciat în mod corect că nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv.

Mai arată că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că în prezent, raportat la poziția inculpatului, nu se mai poate discuta despre sustragerea sau despre împiedicarea bunul mers al procesului penal.

Raportat la posibilitatea de reluare a activității infracționale redată în motivele scrise formulate de către D., solicită a se avea în vedere faptul că în cauză nu s-a pus problema niciodată a luării sau menținerii arestului preventiv pentru un astfel de motiv, sens în care invocă practica C. și face trimitere la cauza B. c. M. unde se arată în mod expres că orice trimitere la o suspiciune privitoare la comitere de noi infracțiuni, de sustragere, de împiedicare a bunul mers al procesului penal, trebuie să fie fundamentată pe o serie de elemente obiective, faptice și nu o simplă speculație. De asemenea, faptul că inculpatul D. D. I. a fost angrenat într-un câmp infracțional nu presupune automat că în momentul în care va fi pus în stare de libertate se va îndrepta și se va reîntoarce din nou în grup și apreciază esențial faptul anterior expuse, respectiv că inculpatul a conștientizat existența repercusiunilor pentru acest gen de activități.

A. ca fiind cert faptul că inițial se insista foarte mult pe rolul avut de către inculpat, iar ulterior, prin prisma probelor administrate în faza de urmărire penală, s-a constatat prin rechizitoriu că, în imaginea de ansamblu în care a fost angrenat inculpatul, acesta nu avea un rol preponderent, cu precizarea că au existat persoane care au avut un rol mult mai activ și mult mai puternic, unele dintre ele fiind astăzi în fața instanței într-un alt dosar, acestea coordonând traficul de droguri, obținând profituri și având un modus vivendi care ținea de acest trafic. Raportat la inculpatul D. D. I. arată că acesta era văzut ca o persoană care, provenind dintr-o familie mai generoasă, era invitat la petrecerile date, știind că acesta deține posibilitățile financiare în momentul în care „prietenii"; îi vor solicita, acesta va prezenta sumele necesare achiziționării, în grup, substanțele interzise.

Consideră că inculpatul nu a avut o rezoluție infracțională „foarte bine înrădăcinată";, ci o stupiditate specifică vârstei și o idee teribilistă cu privire la semnificația distracției și solicită a se avea în vedere faptul că i s-a reținut ca modalitate de comitere a infracțiunii „punerea la dispoziție";, cu precizarea că acesta nu a căutat obținerea de profituri, fiind doar o modalitate stupidă de a se petrece. De asemenea, consideră că perioada de 6 luni de arest preventiv au capacitatea de a îndepărta mentalitatea anterior expus a tânărului de 20 de ani.

Mai arată că instanța de fond a avut în vedere și practica C. în cauzele Labita c. Italiei, Contrada c. Italiei, respectiv că formularea unei acuzații în materie penală poate constitui pentru o scurtă perioadă de timp, de început, un motiv suficient pentru luarea unei măsurii ca arestarea preventivă, însă o acuzație foarte gravă în materia penală nu poate trece proba timpului. Conform C.E.D.O arată că este de așteptat ca în situația în care persoana respectiv și faptele sale, în concret, prezintă relevanță și acel pericol pentru ordinea publică, organul judiciar să expună probe care să ilustreze faptul că pericolul concret este menținut în timp, sens în care invocă cauza Letellier c. Franței în care inculpata era acuzată de o crimă odioasă, complotând pentru uciderea propriul său soț și cu toate acestea C. a opinat că o detenție de lungă durată nu poate fi justificată exclusiv pe faptul că acuzația formulată este una dintre cele mai grave.

De asemenea, solicită a se avea în vedere elemente ce vizează persoana inculpatului D. D. I., respectiv vârsta acestuia, faptul că este, în continuare, în sistemul școlar, poziția acestuia de recunoaștere, respectiv de asumare reală și faptul că acesta a înțeles să uzeze de disp. art. 16 din L. nr. 1.. Totodată, raportat la necesitate și interesele colectivității menționate în cauză apreciază că acestea au primat o perioadă de 6 luni, iar drepturile personale ale inculpatului au fost puse pe un plan secund, opinându-se că este mai important a se proteja interesul comunității față de drepturile inculpatului. A., după perioada de 6 luni, consideră că justificată solicitarea de a se avea în vedere și interesele individuale ale inculpatului și posibilitatea adoptării unei măsuri neprivative de libertate.

Mai arată că în motivele scrise formulate de către D. se regăsește un argument care vizează faptul că punerea în libertate „atât de grabnic"; nu ar servi finalității măsurii, respectiv aceea de reeducare și consideră că reeducarea este improprie referitor la măsura arestului preventiv, cu precizarea că pedeapsa are această caracteristică. În ipoteza în care s-ar admite faptul că se impune menținerea arestului preventiv pentru reeducare consideră că conduita și poziția avută de către inculpat denotă inclusiv faptul că cele 6 luni de arest preventiv au produs acest efect, respectiv reeducarea inculpatului, astfel încât, în prezent, nu ar exista nicio necesitate stringentă pentru menținerea inculpatului în stare de arest preventiv. În concluzie, consideră că instanța de fond nu a greșit în momentul în care a dispus înlocuirea cu o obligație care nu presupune încarcerarea inculpatului.

Pentru motivele expuse solicită respingerea recursului D.

Apărătorul ales al inculpatului R. B., achiesează concluziilor expuse de către apărătorul ales al coinculpatului și, prin urmare solicită respingerea recursului formulat de către D. B. T. B.-N., cu consecința menținerii ca temeinică și legală a încheierii pronunțate de T. B.-N.

A. că în mod corect instanța fondului a statuat că în prezent nu mai există nici un temei care să justifice menținerea în stare de arest preventiv a celor doi inculpați. A., susține că nu numai faza de urmărire penală, dar chiar și faza de cercetare judecătorească este practic finalizată având în vedere că inculpatul R. B. a recunoscut comiterea celor două infracțiuni, că s-au reținut în favoarea acestuia disp. art. 16 din L. nr. 1., iar în faza de cercetare judecătorească a invocat și s-a reținut beneficiul art. 3201 Cod procedură penală.

Mai arată că nu există nici un indiciu și nici o probă potrivit cărora lăsarea în libertate a inculpatului ar zădărnici în vreun fel bunul mers al procesului penal sau că ar exista riscul comiterii unor noi infracțiunii. A., apreciază că menținerea stării de arest a inculpatului R. B. ar avea un caracter deloc sancționator și care nu este specific acestei măsuri preventive. Formulează retoric ce s-ar preveni în ipoteza menținerii măsurii arestului preventiv raportat la faptul că ambii inculpați au recunoscut comiterea infracțiunilor.

Cu privire la inculpatul R. B. invocă circumstanțele personale care pledează în favoarea punerii în libertate a acestuia, sens în care arată că a depus la dosarul cauzei o serie de caracterizări din partea unor membrii ai comunității locale și care atestă maniera în care este perceput inculpatului și care nu trădează nici într-o minimă măsură un grad de pericol social.

Raportat la motivele de recurs formulate de către D. în cuprinsul celor 20 de pagini invocate de către reprezentantul Parchetului arată că nu a identificat nicio motivare care să justifice și să concretizeze un pericol social concret pentru ordinea publică, așa cum este definitiv de disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală. A., confirmă faptul că se face trimitere la o faptă deosebit de gravă reținută în sarcina inculpatului R. B., la un pericol social general, precum și la impactul pe care o astfel de faptă l-ar avea în ceea ce privește ordinea publică, dar apreciază că nu se identifică și nu se motivează în ce măsură lăsarea în libertate ar afecta comunitatea locală sau ordinea publică. per a contrario, arată că înscrisurile invocate susțin și dovedesc o cu totul altă stare de fapt.

Cu privire la modalitatea concretă de comitere a infracțiunii de trafic de droguri de către inculpatul R. B. arată faptul că acesta este un trafic impropriu, respectiv sub forma oferirii cu titlu gratuit. În concret, cu ocazia participării inculpatului la anumite petreceri se reține că acesta ar fi oferit cu titlu gratuit spre consum și altor participanți substanțe presupus a fi droguri de mare risc, cu precizarea că aceasta nu sunt și nu au fost în dosarul de urmărire penală dovedite ca fiind droguri de mare risc, incriminate de L. nr. 1.. De asemenea, susține că sub presiunea imensă a art. 3201 Cod procedură penală, inculpatul a înțeles să recunoască în totalitate acuzațiile, cu mențiunea pe care o reiterează cu ocazia fiecărei prezentări în fața instanței, respectiv aceea că inculpatul nu are în prezent cunoștință sau certitudine cu privire la natura efectivă a substanțelor consumate, aspect recunoscut, sau chiar oferite. Mai arată că inculpatul are o nemulțumire, raportat și la limitele mari de pedeapsă, cu privire la natura substanțelor și care nu au fost dovedite.

Mai mult, raportat la mobilul/motivația comiterii unor astfel de infracțiuni arată că din piesele dosarului rezultă faptul că nu este vorba despre o activitate infracțională bine organizată și premeditată, ci, așa cum a arătat, este vorba de participarea unor tineri la niște petreceri prost înțelese și organizate și unde s-au consumat substanțe. Susține că acest aspect rezultă și din faptul că inculpatul nu a obținut absolut niciun beneficiu de pe urma consumului substanțelor, cu precizarea că acesta chiar și-a deteriorat propria situație financiară, sens în care există depoziție și chiar declarația inculpatului din care rezultă faptul că acesta chiar și-a amanetat bunuri personale pentru a putea participa la astfel de petreceri. A. că și sub acest aspect gradul de pericol social este redus raportat la lipsa oricărei premeditări în comiterea unor astfel de infracțiuni.

Din perspectiva expusă susține că L. nr. 1., privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri are un articol omis în totalitate, respectiv cel al prevenției având în vedere faptul că organele de cercetare și de urmărire penală au cunoscut comiterea acestor infracțiuni sau existența acestor petreceri de o perioadă îndelungată. A., arată că lipsește cu desăvârșire orice act și atitudine de prevenție și de combatere, sub acest aspect, cu trimitere la un tratament medical și alte măsuri care pot fi luate în acest cadru anterior începerii fazei de urmărire penală.

Consideră că menținerea măsurii arestării preventive este disproporționată cu privire la inculpatul R. B. și față de soluția dată de procuror cu privire la alte peroane cercetate pentru activitatea de consum și de trafic de droguri de mare risc, respectiv toți învinuiții față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, cu precizarea că sunt aceleași persoane care au participat la petrecerile evocate și care au avut acte materiale de comitere a infracțiunilor asemănătoare și aproape identice. A., față de unii dintre învinuiți s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și sancțiuni cu caracter administrativ într-un cuantum foarte redus de 200 - 300 de lei, iar față de alții, deveniți ulterior inculpați, s-a luat o măsură extrem de severă, respectiv aceea a arestului preventiv, concretizată în prezent prin menținerea stării de arest preventiv pentru o perioadă de 6 luni.

Raportat la aspectele evidențiate, la practica C. și la practica instanțelor naționale invocate și în fața instanței de fond, apreciază că soluția T.ui B.-N. este temeinică și legală și solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat de către D.

Inculpatul D. D. I., având ultimul cuvânt, arată că regretă faptele comise și că în perioada de 6 luni petrecută în stare de arest a conștientizat gravitatea faptelor comise. Reiterează regretul anterior exprimat și solicită cercetarea sa în stare de libertate pentru a fi împreună cu familia sa cu ocazia sărbătorilor de iarnă. De asemenea, își exprimă angajamentul de a nu părăsi locuința și solicită acordarea unei noi șanse.

Inculpatul R. B., având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, cu precizarea că nu este un consumator de droguri și că „a căzut la mijloc";.

C U R T E A

Prin încheierea penală fără număr din data de 20 decembrie 2012 a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr.(...), în conformitate cu disp. art. 139 alin. 1 Cod procedură penală a fost înlocuită măsura arestării preventive luate împotriva inculpaților D. D. I. și R. B. ambii în prezent aflați încarcerați în Penitenciarul

Gherla, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 145 indice 1 Cod procedură penală.

Conform art. 145 indice 1 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 1 lit. a-d Cod procedură penală, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părți țara, au fost obligați inculpații D. D. I. și R. B. să respecte următoarele obligații :

- să se prezinte la instanță ori de câte ori sunt chemați ;

- să se prezinte la organul de poliție din localitatea unde aceștia locuiesc, respectiv P. municipiului B. în cazul inculpatului D. D. I. și P. orașului N. în cazul inculpatului R. B., conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori sunt chemați ;

- să nu își schimbe locuința fără înștiințarea organului judiciar care a dispus măsura preventivă ;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Potrivit art. 145 indice 1 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 2 indice 2 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpaților cu privire la consecințele încălcării cu rea-credință a măsurii sau obligațiilor care le revin și s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză.

S-a dispus comunicarea prezentei încheieri organelor și instituțiilor prev. de art. 145 alin. 2 indice 1 Cod procedură penală.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la inculpatul D. D. I. s-a luat de către procuror măsura reținerii la data de (...) pe o durată de 24 ore.

In cursul zilei de 10 iulie 2012 inculpatul a fost prezentat T.ui B.-N. cu propunere de arestare preventivă, care a fost însușită prin Î. penală nr.45/CC/2012 din (...), pronunțată în dos.nr.(...), emițându-se mandatul de arestare preventivă nr.45/2012 din (...). Recursul declarat de inculpatul D. D. I., împotriva măsurii arestării preventive a fost respins de Curtea de A. C. prin Î. penală nr.1058/R/2012 din 18 iulie 2012.

Inculpatul R. B. a fost reținut la data de (...) orele 00:25 pe o durată de 24 ore. In cursul zilei de 25 iulie 2012 inculpatul a fost prezentat T.ui B.-N. cu propunere de arestare preventivă, care a fost însușită prin Î. penală nr.49/CC/2012 din (...), pronunțată în dos.nr.(...), emițându-se mandatul de arestare preventivă nr.49/2012 din (...). În ceea ce-l privește pe inculpatul R. B. s- a reținut că aflând despre cercetarea mai multor persoane din orașul N. cu ocazia perchezițiilor derulate în data de (...), știind că era implicat în traficul de droguri în data de (...) a fugit din țară în străinătate, reîntorcându-se doar la data de (...). Recursul declarat de inculpatul R. B., împotriva măsurii arestării preventive a fost respins de prin încheierea penală nr.1098/R/2012 din (...) a Curții de A. C.

Prin Î. penală nr.51/CC/2012 din (...) a T.ui B.-N. s-a dispus prelungirea arestării preventive a inc. D. D. I. până la (...), și până la (...) a inc. R. B., recursul declarat de acest inculpat fiind admis, în parte, prin încheierea penală nr.1102/R/2012 din (...) a Curții de A. C., în sensul reducerii perioadei arestării până la data de 6 sept.2012.

Prin Î. penală nr.61/CC/2012 din (...) a T.ui B.-N. s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților până la (...), recursul declarat de inculpați fiind respins prin Î. penală nr.1176/R/2012 din (...) a Curții de A. C.

Prin încheierea penală nr.67/CC/2012 din (...) a T.ui B.-N. s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților începând cu 7 octombrie 2012 până la 05 noiembrie 2012( inclusiv), recursul declarat de inculpați fiind respins prin Î. penală nr.1367/R/2012 din (...) a Curții de A. C.

Deoarece primul termen de judecată s-a stabilit pentru (...) și măsura arestării preventive luată față de inculpați expira anterior acestei date, în conformitate cu art. 300 indice 1 Cod procedură penală, cu ocazia verificării din oficiu a legalității și temeiniciei arestării preventive, la 5 noiembrie 2012, în camera de consiliu, instanța a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, menținând măsura preventivă.

Instanțele care au dispus luarea și respectiv prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților au constatat că există indicii și probe suficiente de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, în modalitatea descrisă în referatul procurorului cuprinzând propunerea de arestare preventivă și în mod succint în ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale. S-a reținut incidența disp. art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, deoarece faptele reținute în sarcina inculpaților sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani (respectiv între 10 și 20 de ani și interzicerea unor drepturi în cazul traficului de droguri de mare risc, între 2 și 5 ani închisoare în cazul procurării/deținerii de droguri de mare risc pentru consum propriu, între 3 și 10 ani și interzicerea unor drepturi în cazul punerii la dispoziție a locuinței/tolerării consumului de droguri) și lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În aprecierea pericolului pentru ordinea publică s-a reținut că nu se poate face abstracție de gravitatea faptelor ce se rețin în sarcina inculpaților, reflectată și în limitele de pedeapsă, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni și de posibilitatea săvârșirii unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare din partea autorităților judiciare față de cei bănuiți autori ai unor astfel de infracțiuni.

S-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea inculpaților în stare de libertate rezultă în principal din natura și gravitatea faptelor comise, din atragerea în cercul infracțional a unor tinere

(minore) în vederea consumului de droguri de mare risc, dar și de posibilitatea ca aceștia să reia activitatea infracțională, în contextul în care nu au un loc de muncă sau o ocupație licită în urma căreia să obțină venituri. S-a mai reținut în considerentele acestor încheieri și că persoanele de sex feminin care participau la petrecerile organizate de inculpați erau minore, unele sub 15 ani, petrecerile se organizau într-o atmosferă de promiscuitate, li se ofereau în permanență droguri, din care tinerele consumau, pe acest fond tinerele dansau într-o ținută sumară, unele acceptând mai ușor întreținerea unor relații intime. Uneori, neînțelegerile pe fondul consumului de droguri, a degenerat în violență fizică, fiind necesară chiar și intervenția organelor de poliție pentru aplanarea acestora.

Pe de altă parte, s-a apreciat că măsura arestării este justificată și de împrejurarea că infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații nu sunt clar stabilite, fiind nevoie de administrarea unui material probator complex din care să rezulte fără echivoc implicarea acestora în activitatea infracțională și corecta încadrare a faptelor pentru care sunt cercetați. În acest context, s-a apreciat a fi necesară împiedicarea oricărei posibilități a inculpaților de a zădărnici aflarea adevărului prin influențarea declarațiilor martorilor și ale altor persoane cercetate în cauză.

S-a apreciat și că măsura arestării preventive se impune pentru buna desfășurare a procesului penal.

La primul termen de judecată, la (...), ambii inculpați au declarat că înțeleg să se prevaleze de disp. art. 320 indice 1 Cod procedură penală, recunoscând învinuirea ce li se aduce prin actul de sesizare și solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Raportându-ne la actualul stadiu procesual, la atitudinea inculpaților cu privire la învinuirea adusă și la durata de timp scursă de la luarea măsurii privative de libertate față de cei doi inculpați, de aproape șase luni, instanța apreciază că, în prezent, nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii preventive, desfășurarea în continuare a cercetării judecătorești putându-se realiza în bune condiții cu inculpații în stare de libertate, prin instituirea unor obligații legale în sarcina acestora, de natură a garanta îndeplinirea scopului măsurilor preventive, astfel cum acesta este definit în cuprinsul dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală.

În analiza situației celor doi inculpați, trebuie avut în vedere că, deși unul din scopurile măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, rolul acestora nu este acela de a ține în recluziune persoanele cercetate penal, în prezent cercetarea judecătorească apreciindu-se că se poate desfășura și fără privarea de libertate a inculpaților.

Potrivit statuărilor instanței supreme naționale, dar și practicii Curții

Europene, în jurisprudența sa referitoare la art.5 și 6 din C. Europeană a

Drepturilor Omului, „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală";.

Dacă pe parcursul urmăririi penale se impunea luarea și menținerea măsurii preventive privative de libertate și pentru a facilita organelor de urmărire penală administrarea probelor cu privire la faptele pentru care inculpații sunt cercetați, pentru stabilirea în concret a gradului de implicare a inculpaților în activitatea infracțională și pentru împiedicarea posibilității acestora să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea altor persoane implicate în cauză sau a martorilor, în prezent, din punct de vedere al organelor de urmărire penală, administrarea probelor s-a încheiat.

Ca temei al arestării preventive a inculpaților au fost reținute dispozițiile art.148 alin.1 lit.";f"; Cod procedură penală, apreciindu-se că există probe și indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, prin prisma dispozițiilor art.143 Cod procedură penală, aceștia comițând infracțiuni pentru care legea penală prevede pedepse cu închisoarea mai mari de 4 ani și că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

S-a apreciat că acest pericol pentru ordinea publică în prezent este mult diminuat având în vedere că, de la comiterea faptelor imputate a trecut o perioadă cuprinsă între 6 luni și mai bine de 2 ani, iar de la arestarea inculpaților aproximativ 6 luni de zile.

Conform Jurisprudenței CEDO libertatea persoanei este regula, excepția de la regulă constituind-o privarea de libertate înainte de judecată și în cursul judecății, pentru că privarea de libertate a unei persoane constituie o gravă derogare de la principiul libertății individuale și de la prezumția de nevinovăție. Tot C. impune autorităților judiciare naționale obligația de a se asigura că, în fiecare cauză dată, detenția la care este supus un acuzat nu depășește limita rezonabilă, independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă.

Tot practica CEDO a stabilit principiile generale ce trebuie avute în vedere pentru examinarea duratei rezonabile a unei detenții preventive.

În primul rând, un principiu este acela că, caracterul rezonabil al detenției nu poate fi evaluat in abstracto, legitimitatea menținerii în detenție a unui acuzat trebuind să fie apreciată în fiecare caz în funcție de particularitățile cauzei.

În al doilea rând, autoritățile judiciare au sarcina de a stabili în fiecare caz în parte ca detenția la care este supus un acuzat să nu depășească o limită rezonabilă, iar în acest scop, ele trebuie să determine circumstanțele de natură a impune sau, dimpotrivă, a înlătura existența exigenței interesului public ce justifică derogarea de la regula fixată în art. 5 - libertatea persoanei - și să le analizeze în deciziile lor

În al treilea rând, persistența motivelor plauzibile de a bănui persoana arestată că a săvârșit o infracțiune poate fi inițial o condiție sine qua non a regularității menținerii detenției dar, după un timp, ea nu mai este suficientă pentru a justifica privarea de libertate. De aceea, trebuie să se stabilească dacă alte motive continuă a legitima privarea de libertate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât și instanțele din România au decis, frecvent, că existența unor indicii grave de vinovăție constituie fără îndoială un motiv ce justifică detenția preventivă, însă numai o bănuială puternică de participare la săvârșirea unei infracțiuni grave, chiar dacă rămâne un factor pertinent, nu legitimează, prin ea însăși, o lungă detenție preventivă.

Faptul că anumite infracțiuni pot produce o anumită tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie pe o anumită perioadă de timp, de asemenea, nu este un motiv pertinent și suficient pentru a prelungi detenția preventivă, decât dacă eliberarea celui în cauză ar constitui în mod real o tulburare a ordinii publice (cauza Kemmache contra Franței). Atâta timp cât această amenințare este doar una prezumtivă și potențială, apreciem că prelungirea detenției peste o anumită durată, nu se mai impune. Detenția rămâne legitimă doar dacă ordinea publică este în mod efectiv amenințată și ea nu poate anticipa o pedeapsă privativă de libertate.

Raportându-ne la infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată inculpații și la activitatea infracțională concretă care li se impută (rezultată din actul de sesizare a instanței), limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru aceste infracțiuni, împrejurarea că cercetarea judecătorească a început în cauză, durata arestării inculpaților, se apreciază că existența pericolului sustragerii de la judecată și de la executarea unei eventuale pedepse este mult diminuat, tocmai pentru că, în principiu, acest pericol descrește în mod necesar cu trecerea timpului de detenție preventivă.

În ce privește riscul de a nu se prezenta la proces, în prezenta cauză se constată că, acesta este minim, inculpaților impunându-li-se în cazul unei măsuri alternative, obligații a căror nerespectare atrage revocarea măsurii neprivative de liberate și arestarea lor. Pe de altă parte, astfel cum a statuat și Curtea

Europeană în cazul Wemhoff contra Germaniei, riscul ca acuzatul să se sustragă anchetei nu poate fi apreciat doar în raport de gravitatea pedepsei pe care ar putea să o primească acuzatul, ci și în raport de circumstanțele personale ale acestuia ( domiciliu, profesie, resursele financiare, legăturile familiale, etc), circumstanțe care, în cauza de față pledează pentru existența unui risc minim în acest sens (fiind relevante circumstanțele familiale ale inculpaților care se bucură de susținerea familiei, vârsta acestora, ei fiind persoane tinere, aflate în continuarea studiilor, referințele pozitive de care se bucură).

În speță, activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților nu este una de o complexitate aparte și raportat la poziția procesuală adoptată de inculpați se apreciază că ar fi inechitabil ca aceștia să fie în continuare privați de libertate.

Prin înlocuirea măsurii arestării preventive, așa cum s-a dispus, cu măsura obligării de a nu părăsi țara, s-au impus inculpaților obligațiile prevăzute de lege, fiind asigurată astfel prezența acestora în fața instanțelor și imposibilitatea, teoretică, a sustragerii de la judecată. Nu există date și probe că inculpații ar încerca să se sustragă de la judecată sau să impieteze în vreun fel buna desfășurare a procesului.

Nu în ultimul rând, la înlocuirea măsurii preventive, s-a avut în vedere și practica Curții de A. C., care, în spețe similare, a respins propunerea de arestare preventivă sau de prelungire a măsurii arestării preventive și a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara (încheierea penală nr.357/(...).2011, încheierea penală nr.358/(...).2011, decizia penală nr.545/11 aprilie 2011, încheierea penală nr.408/22 martie 2011 și încheierea penală nr.560/R/12 aprilie 2011).

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 139 alin.1 Cod penal instanța a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată împotriva inculpaților D. D. I. și R. B. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prev.de art.145/1 Cod procedură penală.

Conform art.145/1 alin.2 rap.la art. 145 alin.1/1 lit.";a-d"; Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații au fost obligați să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;

- să se prezinte la organul de poliție din localitatea unde aceștia locuiesc, respectiv P. municipiului B. în cazul inculpatului D. D. I. și P. orașului N., în cazul inculpatului R. B., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;

- să nu își schimbe locuința fără înștiințarea organului judiciar care a dispus măsura preventivă;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. Conform art.145/1 alin.2 rap.la art. 145 alin.2/2 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpaților cu privire la consecințele încălcării cu rea-credință a măsurii sau obligațiilor care le revin și s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză.

S-a dispus, de asemenea, comunicarea prezentei încheieri organelor și instituțiilor arătate la art.145 alin.2/1 Cod procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, DIICOT B. T. B.

N., criticând soluția ca nefiind temeinică și legală.

În motivarea recursului său, DIICOT B. T. B. N. a învederat faptul că se impune menținerea în continuare a măsurii arestului preventiv față de cei doi inculpați, având în vedere faptul că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri preventive subzistă și la această dată. A., lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică și acesta rezultă din multitudinea de acte materiale componente ale infracțiunii de trafic de droguri, de durata activității infracționale a acestora extinsă pe câteva luni de zile, de faptul că această activitate a cuprins mai multe localități din județul B.-N. Mai mult decât atât, este semnificativ faptul că inculpații nu au ținut seama de vârsta consumatorilor de droguri de mare risc, în cele mai multe cazuri fiind vorba de fete cu vârste cuprinse între 14-15 ani.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:

Din probele administrate până în prezent, probe ce au stat la baza trimiterii în judecată a inculpaților prin rechizitoriul întocmit de DIICOT B. T. B. N., rezultă existența indiciilor temeinice în sensul art.68 ind.1 C.p.p. care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpații sunt autorii faptelor pentru care sunt cercetați și anume că în perioada ianuarie-iunie 2012 au cumpărat sau procurat în scop de vânzare sau oferire, de a fi deținut fără drept pentru consum propriu, de a fi vândut sau oferit spre consum mai multor persoane printre care și minori, diferite cantități de substanță denumită „ sare de baie, conținând drog de mare risc mefredonă, iar inculpatul R. ar fi pus la dispoziția mai multor persoane, în mai multe rânduri, apartamentul pe care îl deținea în N. pentru consum ilicit de droguri.

A., în cauză sunt îndeplinite cerințele art.143 C.p.p., probațiunea administrată în faza urmăririi penale, punând în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 Cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de aceștia.(cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK).

Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de aceștia.

Menținerea stării de arestare preventivă a inculpaților, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, ei având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării sau să solicite judecarea lor conform art.320 ind.1 C.p.p. cum s-a arătat în considerentele hotărârii atacate.

Ori, raportat la natura și gravitatea deosebită a faptelor imputate, la starea de insecuritate creată în rândul comunității din care provin inculpații, la numărul mare de acte materiale presupuse a fi comise, la întinderea în timp și spațiu a acestora, la numărul relativ mare de consumatori implicați, printre care unii de vârste fragede 14-15 ani, apreciem că se impune în continuare privarea de libertate a celor doi inculpați.

Mai mult, este de observat că, inculpații nu se află la prima confruntare cu legea penală, având condamnări anterioare pentru infracțiuni de violență iar la comiterea faptelor se bănuiește că nu au ținut seama de vârsta persoanelor implicate, ignorând astfel consecințele devastatoare pe care le produce consumul e droguri asupra sănătății consumatorilor, acest fapt fiind de notorietate.

Toate aceste aspecte îndreptățesc instanța de control judiciar să aprecieze că inculpații nu prezintă garanții serioase că odată lăsați în libertate nu vor comite alte fapte de natură penală și constatând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu s-au modificat și subzistă în continuare, în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d C.p.p. se va admite recursul declarat și se va casa în întregime hotărârea atacată.

Trecând la rejudecarea cauzei, se va respinge cererea de înlocuire a arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

În baza art. 300 ind. 2, 16o lit.b Cod proc.penala va menține starea de arest a inculpaților.

Va stabili onorarii parțiale la câte 25 lei ce se achită Baroului C. din FMJ pentru av. F. si D..

Cheltuielile judiciare în recursul Parchetului vor rămâne în sarcina statului..

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de către DIICOT B. T. B. N. împotriva încheierii penale f.nr. din 20 decembrie 2012 a T.ui B. N., pe care o casează în întregime si rejudecând:

Respinge cererea de înlocuire a arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

In baza art. 300 ind. 2, 16o lit.b Cod proc.penala menține starea de arest a inculpaților D. D. I. si R. B.

Stabilește onorarii parțiale la câte 25 lei ce se achită Baroului C. din FMJ pentru av. F. si D..

Cheltuielile judiciare în recursul Parchetului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 28 decembrie 2012 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. M. M. R. D. P.

L. A. S.

GREFIER

Red.M.R./S.M.D.

2 ex./(...). Jud.fond.B. D.

← Decizia penală nr. 1492/2012, Curtea de Apel Cluj  Decizia penală nr. 390/2012, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1863/2012, Curtea de Apel Cluj