Decizia penală nr. 1083/2013. Mentinere arest preventiv
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a5
DECIZIA PENALĂ NR.1083/R/2013
Ședința publică din 04 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. | S. | , judecător |
JUDECĂTORI: V. | G. | |
D. | P. | |
GREFIER: D. | S. |
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul T. V. G. împotriva încheierii penale din 21 august 2013 a T. S., pronunțată în dosar nr._, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul T. V. Gheroghe, în stare de arest, asistat de apărător ales - avocat Mircea P. din cadrul Baroului S., cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul arată că își menține recursul formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Susține că măsura arestării preventive nu este necesar să fie menținută, chiar dacă inculpatul este trimis în judecată pentru infracțiunea de omor calificat. La dosar există acte medico-legale din care rezultă că moartea victimei s-a produs ca urmare a multiplelor lovituri aplicate în zona capului cu corpuri contondente, dar acestea au fost aplicate nu doar de inculpat, ci și de martorul C.
A., care nu a fost trimis în judecată, iar ceilalți doi inculpați, față de care s-a luat o măsură neprivativă de libertate, nu au fost trimiși în judecată pentru
infracțiunea de omor. Și în privința inculpatului T., măsura obligării de a nu părăsi localitatea trebuie să fie considerată suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
În calota craniană a victimei s-a descoperit un orificiu de câțiva milimetri, iar în concluziile completării raportului de constare medico-legală se retine că nu există o leziune a creierului corespondentă a acelui orificiu și dacă ar fi existat o asemenea leziune ea nu putea fi tanato-generatoare.
Instanța de fond nu a analizat posibilitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, ci s-a referit doar la faptul că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri subzistă în continuare.
Vinovăția inculpatului T. nu este pe deplin dovedită și având în vedere că față de ceilalți doi inculpați s-a luat o măsură neprivativă de libertate, apreciază că cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea este întemeiată.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, deoarece în mod corect prima instanță a apreciat că subzistă temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Inculpatul T. V. G., având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate, întrucât are trei copii și se va prezenta ori de câte ori va fi necesar în fața instanței de judecată.
C U R T E A
Prin încheierea penală din 21 august 2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, în baza art.3002Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpatul T. V. G.
, prin încheierea penală nr.18/C/2012 a T. S. .
În baza art.3002rap. la art. 160balin.3 Cod procedură penală, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului T. V. G. și în consecință a fost menținută măsura arestării preventive luată față de acesta.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, a fost trimis în judecată inculpatul T.
V. G. fiind cercetat în dosar nr.176/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 174 al.1, art. 175 al. 1 lit. i Cod penal, art. 321 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La Tribunalul Sălaj a fost înregistrat dosarul nr._ procedându-se din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților, în conformitate cu dispozițiile art.300/1 Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală, constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
La termenul de judecată din_, procedându-se în conformitate cu dispozițiile art.160/b, 160/h raportat la art.300/2 Cod procedură penală, s-a constatat că și la această dată, temeiurile care au determinat arestarea subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului T. V. G. .
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este închisoare mai mare de 4 ani, iar din probele existente la dosarul cauzei rezultă indicii temeinice în sensul prevăzut de art.68/1 Cod procedură penală că inculpatul, împreună cu alți doi coinculpați, a săvârșit aceste fapte față de care se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului T. V. G. ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică rezultă și din natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, modalitatea și împrejurările comiterii lor. Faptele așa cum s-a arătat mai sus, prezintă o gravitate sporită având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații grave sunt judecate în stare de libertate.
Astfel, s-a constatat că la această dată subzistă temeiurile care au determinat arestarea inculpatului, acestea nu au încetat, dimpotrivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului atât pentru buna desfășurare a procesului penal cât și pentru prevenirea săvârșirii altor infracțiuni.
În consecință în baza art.3002Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpatul T. V. G.
, prin încheierea penală nr.18/C/2012 a T. S. .
În baza art.3002rap. la art. 160balin.3 Cod procedură penală, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului T. V. G. și în consecință a fost menținută măsura arestării preventive luată față de acesta.
Cât privește solicitarea de luare, față de inculpatul T. V. G., a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara, instanța a apreciat că această cerere nu este oportună, raportat la cele expuse mai sus, precum și la dispozițiile art. 139 Cod procedură penală.
Astfel, potrivit art. 139 Cod procedură penală, o măsură preventivă poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă atunci când temeiurile care au stat la luarea măsurii, în speță cea a arestării, s-au schimbat. Înlocuirea măsurii trebuie să fie consecința unei schimbări relevante a situației inculpatului sau a
faptelor săvârșite de acesta, ceea ce în prezenta cauză, până în acest moment, nu s-a constatat.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul T. V. G. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie înlocuită măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În motivele de recurs inculpatul prin apărătorul ales al acestuia a arătat că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, însă din actele medico-legale existente la dosar rezultă că moartea victimei s-a produs ca urmare a multiplelor lovituri aplicate în zona capului cu corpuri contondente, dar aceste lovituri nu au fost aplicate doar de inculpat, ci și de martorul C. A., care nu a fost trimis în judecată, iar față de ceilalți doi inculpați nu s-a luată o măsură neprivativă de libertate, întrucât nu au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de omor calificat.
Față de toate acestea și cu privire la inculpatul T. V. măsura obligării de a nu părăsi localitatea este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.
D. actele medico-legale existente la dosar rezultă că în calota craniană a victimei s-a descoperit un orificiu de câțiva milimetrii, însă în concluziile raportului de constatare medico-legală se reține că nu există o leziune a creierului corespondentă cu acel orificiu și chiar dacă ar exista o asemenea leziune, aceasta nu putea fi tanato-generatoare .
Instanța de fond nu a analizat posibilitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, ci s-a limitat la constatarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive.
Vinovăția inculpatului T. nu este pe deplin dovedită și având în vedere că față de ceilalți doi inculpați s-a luată o măsură neprivativă de libertate, iar pentru egalitate de tratament apreciază că și față de acesta se poate lua o asemenea măsură.
Verificând încheierea penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat prin apărătorul ales al acestuia, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond în mod întemeiat a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f C.p.p. întrucât din probele administrate în cauză rezultă presupunerea că inculpatul a comis infracțiunea pentru care s-a luat măsura arestării preventive, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin natura deosebit de gravă a presupuselor fapte comise de
inculpat, respectiv omor calificat prev. de art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.i C.p. și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art.321 alin.1 C.p.
Inculpatul T. V. G. a fost arestat la data de 2 mai 2012 prin încheierea penală nr.18 a T. S. pentru o perioadă de 29 zile, măsură care a fost menținută de mai multe ori, inclusiv prin încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
S-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 28 aprilie 2012 în loc public i-a aplicat mai multe lovituri în regiunea capului cu pumnul victimei B.
M. G., care în urma agresiunilor exercitate de inculpat, a decedat la data de 2 mai 2012.
Solicitarea inculpatului referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, cum ar fi cea de a nu părăsi localitatea, este neîntemeiată, întrucât potrivit disp. art.136 alin.1 și 8 C.p.p. circumstanțele favorabile invocate de inculpat, nu pot constitui prin ele însele temei al reconsiderării privării sale de libertate, acestea trebuind evaluate în contextul gravității sporite a faptelor de care este acuzat și a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal.
Mai mult, manifestările nejustificate de clemență ale instanței, nu ar face decât să încurajeze la modul general astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului chemate să vegheze la aplicarea și respectarea legilor.
Pentru a se putea dispune înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, este necesar ca față de momentul luării acestei măsuri privative de libertate să fi intervenit împrejurări de natură a modifica în sens favorabil inculpatului temeiurile care inițial au impus arestarea sa.
Instanța constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, ci se mențin în continuare, fiind întrunite condițiile prev. de art.143 C.p.p. iar în ceea ce privește cazul prevăzut de art.148 lit.f C.p.p. existența acestuia și la momentul de față, atât în ceea ce privește prima condiție, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat
inculpatul și în considerarea căreia a fost emis mandatul de arestare este mai mare de 4 ani, cât și existența celei de-a doua condiții, lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum s-a arătat în detaliu mai sus.
Curtea reține că de la momentul arestării inculpatului și până la momentul soluționării prezentei cereri, în cauză nu au fost efectuate acte din care să rezulte că situația inculpatului, astfel cum a fost analizată de către instanța care a dispus arestarea sa și ulterior menținerea măsurii arestării prin încheierile penale pronunțate de instanța de fond și menținute de către instanța de recurs, care să conducă la schimbarea temeiurilor care au dus la luarea acestei măsuri.
Inculpatul este arestat din data de 2 mai 2012, iar până la această dată a trecut o perioadă de 1 an și 4 luni, sens în care apreciem că nu a fost depășită perioada rezonabilă a acestei măsuri.
În ceea ce privește termenul rezonabil, Curtea apreciază că după o perioadă 1 an și 4 luni de la luarea măsurii arestării preventive, detenția provizorie nu se poate transforma într-o pedeapsă, nefiind încălcate cerințele legislației europene nici sub acest aspect.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C.proc.pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă"; cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație";. ( cauza Eckle c.Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de Curte, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale";, statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de Corneliu Bârsan).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată";, adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară"; (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală"; în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante"; privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee
c.O. ndei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil";, curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului"; cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza A. contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de Corneliu Bârsan).
Curtea Europeană a mai decis asupra faptului că o persoană ce se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil"; cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra O. ndei).
Potrivit textului de mai sus, modificat prin Protocolul nr.112"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități
reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea W.v.Elveția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
Persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție.
Aplicând aceste principii în cauza de față, durata arestării preventive de 1 an și 4 luni a inculpatului este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă.
În aceste condiții, este evident că autoritățile naționale au arătat o diligență specială în conducerea procedurilor, neputându-li-se imputa ceva.
Referitor la comportamentul părților, nici inculpatului nu i se poate imputa poziția de nerecunoaștere a infracțiunii, nici modul în care își exercită dreptul la apărare, ca motiv al prelungirii duratei procedurilor.
Potrivit jurisprudenței CEDO, se poate discuta de o încălcare a art.6 paragraf 1 în cazul în care ar fi existat perioade de inactivitate a autorităților, iar durata globală a procedurii ar fi nerezonabilă (a se vedea cauzele Petroulia contra Greciei 2008, Crăciun contra României 2008, Petrov contra Bulgariei 2008).
Susținerile inculpatului referitoare la probele administrate în cauză până la această dată nu pot fi analizate în această fază a procesului de recurs la încheierea prin care s-a menținut starea sa de arest, probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și la instanța de fond urmează să fie analizate după finalizarea cercetării judecătorești, inclusiv o eventuală cerere a inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, așa cum a arătat inculpatul prin apărătorul său ales în motivele de recurs.
Nici afirmația inculpatului referitoare la faptul că față de ceilalți doi coinculpați nu a fost luată măsura arestării preventive, ci o altă măsură neprivativă de libertate, nu este întemeiată, deoarece cei doi coinculpați nu au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, iar vinovăția tuturor inculpaților urmează să fie stabilită de instanța de fond la finalizarea cercetării judecătorești.
Având în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.143 și art.148 lit.f C.p.p., nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puțin restrictivă, cum ar fi cea de a nu părăsi localitatea, la fel nu a fost depășit termenul rezonabil al acestei măsuri, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. recursul formulat de inculpat împotriva încheierii penale din 21 august 2013 a T. S. urmează să fie respins, ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. V. G., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr. f. nr. din 21 august 2013 a T. S. .
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 septembrie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
S. | S. | V. | G. | D. | P. |
GREFIER
DS
Red.V.G./S.M.D.
3 ex./_ Jud.fond.C. N.
| ← Decizia penală nr. 615/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 1268/2013. Mentinere arest preventiv → |
|---|
