Decizia penală nr. 77/2013. Mentinere arest preventiv
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a3
DECIZIA PENALĂ NR.77/R/2013
Ședința publică din 22 ianuarie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | : I. | M. ,judecător |
JUDECĂTORI | : V. | V. A. |
: L. | H. | |
GREFIER | : L. | C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -
DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul formulat de inculpatul F. F. D., împotriva încheierii penale din data de 15 ianuarie 2013, pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. N., pentru săvârșirea
infracțiunilor de omor calificat, prev.de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i C.penal ( prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de ucidere din culpă de către o persoană având o alcoolemie în sânge peste limita legală, prev.de art.178 alin.1,2 și 3 C.penal - în raport cu partea vătămată P. D. Patricia), părăsirea locului accidentului, prev.de art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 și încredințare cu știință a unui autovehicul unei persoane aflate sub influența alcoolului, în formă continuată ( două acte materiale ) prev.de art.86 alin.3 din OUG nr.195/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.penal, toate cu aplic.art.33 lit.a și b C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul F. F. D. aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.R. Țigan, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.Răcășan C., din cadrul Baroului C.
, cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită acordarea onorariului avocațial parțial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive cu consecința judecării acestuia în stare de libertate. Ca
justificare pentru menținerea arestării, instanța de fond a reținut că raportat la gradul de pericol social al infracțiunii, lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Având în vedere că inculpatul se află sub imperiul prezumției de nevinovăție, hotărârea instanței de fond o consideră netemeinică și nelegală atât sub aspectul probator cât și cu privire la temeiul de drept. Nu contestă gravitatea faptelor însă, este absolut necesar ca instanța să- și fi format convingerea fermă cu privire la vinovăția inculpatului, ori, din întreg materialul probator nu se poate stabili cu certitudine vinovăția acestuia. Nu
există nici o probă din care să rezulte intenția inculpatului de a ucide victima. Referitor la art.148 lit.f C.pr.pen., consideră că trebuie făcută distincția între gradul de pericol concret și abstract al infracțiunii și gradul de periculozitate al autorului faptei. Măsura arestării este una excesivă și nu mai este oportună, procesul penal putându-se desfășura și cu inculpatul în stare de libertate având în vedere că toate probele pe care inculpatul le-ar fi putut influența, au fost deja administrate în cauză. Susține că funcția preventivă pe care o implică măsura arestului preventiv se transformă într-o funcție sancționatorie pentru inculpat. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin restrictivă.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, fiind îndeplinite condițiile art.136 C.pr.pen., art.143 C.pr.pen., dar și cele prev.de art.148 lit.f C.pr.pen., având în vedere activitatea infracțională, gravitatea faptelor precum și modalitatea comiterii faptelor. Nu trebuie omisă nici poziția oscilantă a inculpatului. Pe de altă parte, consideră că durata arestării nu este excesivă prin prisma practicii CEDO având în vedere momentul procesual.
Inculpatul F. F. D., având ultimul cuvânt, solicită judecare alui în stare de libertate arătând că regretă fapta comisă.
C U R T E A :
Prin încheierea penală pronunțată la data de 15 ianuarie 2013 de Tribunalul Cluj, în temeiul art.300/2 rap.la art.160/b al.1,3 C.pr.pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de
inculpatul F. F. D. (fiul lui V. și M., născut la_, deținut în Penitenciarul Gherla), măsură care a fost menținută.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Prin ordonanța din data de_ a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca din dosarul de urmărire penală nr. 10582/P/2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului F. F. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 1 și 2 din Codul penal, de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 raportat la art. 182 alin. 2 teza finală din Codul penal și a infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a și b din Codul penal.
Prin încheierea penală nr. 117/C/A/_ pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei C. -N., definitiva prin decizia T. ului C., a fost dispusă arestarea preventivă a inculpatului F. F. D. în temeiul art. 143 și articolului 148 litera f din Codul de procedură penală, pe o perioadă de 29 de zile (_ -_ ).
Prin încheierea penală nr. 120/C/A/_, pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei C. -N., definitiva prin decizia T. ului C. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului F. F. D. pe o perioadă de 30 de zile (_ -_ ).
Potrivit prevederilor art. 300/2 Codul de procedură penală, când inculpatul este arestat preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform dispozițiilor art. 160/b din Codul de procedură penală, termenul în interiorul căruia trebuie verificată în cursul judecății legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpat nu poate depăși 60 de zile.
Sub aspectul legalității, analizând dosarul cauzei, instanța a constatat că luarea și menținerea acestei măsuri preventive față de inculpatul F. F. D. a avut loc cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât sub aspectul condițiilor de fond cât și sub aspectul condițiilor de procedură și întinderii în timp a măsurii.
Sub aspectul temeiniciei, analizând probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută în continuare față de inculpat întrucât temeiurile care au determinat luarea și prelungirea măsurii arestării impun și în continuare privarea de libertate a lui F. F. D. . Instanța a apreciat că probele administrate până în acest moment al procesului penal reflectă existența unor
indicii care pot fi ușor echivalate cu motive verosimile de bănuială că inculpatul ar putea fi autorul faptelor pentru care este trimis în judecată.
Așadar, tribunalul a reținut îndeplinită condiția impusă de dispozițiile art. 143 din Codul de procedură penală conform căreia luarea și implicit menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat presupune în mod obligatoriu existența unor probe temeinice că inculpatul a comis infracțiunile pentru care s- a propus arestarea sa. Conform dispozițiilor art. 5 paragraf 1 litera c) din Convenția europeană a drepturilor omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr. 30/1994, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana
față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune. Instanța a apreciat că, în speță, raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, există motive serioase de bănuială în sensul Convenției cu privire la faptul că inculpatul F. F. ar fi săvârșit faptele pentru care s-a propus arestarea sa.
Cu privire la dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Codul de procedură penală în ceea ce îl privește pe inculpat, care au fost reținute ca temei pentru luarea și prelungirea măsurii arestării preventive față de acesta, instanța de fond a constatat că sunt în continuare îndeplinite cerințele legale menționate anterior deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care s-a făcut propunerea de arestare preventivă fiind mai mare de patru ani, iar lăsarea în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică. Noțiunea de ordine publică implică un climat social firesc, în care să fie asigurată existența și menținerea unei stări de siguranță și securitate, de liniște a cetățenilor și de respectare a drepturilor acestora.
La aprecierea pericolului pe care l-ar prezenta în concret pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului F. F., instanța de fond a avut în vedere natura faptelor de săvârșirea căreia este acuzat, consecințele acestora și circumstanțele concrete în care au fost comise, respectiv pe timp de noapte, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, prin conducerea unui autovehicul cu nerespectarea dispozițiilor legale - aspecte care ar fi putut favoriza producerea accidentului, urmările evenimentului rutier - decesul unei persoane și vătămarea corporală a alteia, dar mai ales conduita ulterioară a inculpatului - faptul că nu a anunțat imediat autoritățile competente (poliția și salvarea), gest care ar fi putut modifica consecințele accidentului.
Cu ocazia analizării gradului de pericol pe care l-ar prezenta în concret pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, instanța de fond nu a putut neglija circumstanțele personale ale inculpatului, care a fost anterior sancționat contravențional pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Toate aceste elemente prezentate anterior întăresc convingerea instanței că cercetarea acestuia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că în speță nu se impune luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, respectiv obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea sau țara, atâta timp cât acesta nu se află la prima abatere și nici nu are o atitudine din care să rezulte asumarea responsabilității pentru faptele de comiterea cărora este acuzat.
ul a reținut că nu pot fi nesocotite rezonanțele sociale ale faptelor sale, ordinea publică trebuind înțeleasă și ca reacție a cetățenilor în raport cu comiterea faptelor de natură penală. Această reacție poate fi una de neliniște, de preocupare, de nemulțumire referitor la cazurile în care ordinea de drept este tulburată în mod grav, cum este cazul în cauza de față, când inculpatul a adoptat un comportament infracțional care a condus la apariția unor consecințe deosebit de grave, fără ca împotriva persoanelor în cauză să se ia anumite măsuri de constrângere.
Din toate aceste considerente, instanța de fond a apreciat că temeiurile care au impus luarea și menținerea măsurii arestării preventive, subzistă și în prezent, acestea fiind necesare si suficiente precum si de natura a impune continuarea privării de libertate a inculpatului F. F. D. . Astfel, având in vedere momentul procesual dar si complexitatea cauzei dată de natura infracțiunilor de o gravitate ridicată, de atitudinea inculpaților si a martorilor audiați până in acel moment, instanța de fond a apreciat că simpla trecere a unei perioade de timp nu este de natura să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive in accepțiunea Convenției C.E.D.O., atâta timp cât aceasta se apreciază in concret, in raport cu atitudinea procesuala a părților si cu durata procedurilor in fata instanței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul F. F. D. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună, în principal, revocarea arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În motivarea recursului s-a arătat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, că urmărirea penală a fost finalizată, că lăsarea inculpatului în libertate nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar procesul penal se poate desfășura și fără menținerea inculpatului în stare de arest.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
Potrivit art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, o persoană poate fi privată de libertate în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente atunci când există suspiciuni rezonabile că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a o împiedica să comită o nouă infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Așa cum s-a reținut și de instanța de fond, din actele și lucrările dosarului de urmărire penală, există indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este cercetat, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C.pr.penală .
Curtea reține că existența unor motive plauzibile de a se bănui că inculpatul a comis o infracțiune este o condiție pentru luarea măsurii preventive atunci când lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, există riscul de obstrucționare a justiției sau de sustrage a inculpaților de la procedurile judiciare.
Pericolul concret pentru ordinea publică trebuie să se bazeze pe probe certe de natură să convingă și un observator imparțial asupra existenței unei
stări reale, existente și persistente pe viitor, că odată lăsat în libertate, inculpatul ar reprezenta efectiv un pericol.
Mai mult, în cauză temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și la menținerea acesteia subzistă, inculpatul fiind arestat de scurt timp, în cauză fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 148 C.pr.penală în sensul existenței pericolului concret pentru ordinea publică în cazul lăsării inculpatului în libertate și a limitei de pedeapsă prevăzută de lege.
În fine, există temerea justificată că odată lăsat în libertate, inculpatul ar încerca să influențeze pe partea vătămată și martorii.
În baza acestor considerente, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, apar ca nefondate.
Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.penală, Curtea va respinge recursul inculpatului ca nefondat, obligându-l, conform art. 192 alin. 2 C.pr.penală la 350 lei fiecare în favoarea statului, reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F. F. D. împotriva încheierii penale din 15 ianuarie 2013 a T. ului C. .
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 22 ianuarie 2013 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. M. V. V. A. L. H.
GREFIER,
L. C.
Red.V.V.A./_ .
Dact.H.C./3 ex./_ . Jud.fond: Ariana I.
| ← Decizia penală nr. 193/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 50/2013. Mentinere arest preventiv → |
|---|
