Decizia penală nr. 12/2013. Cerere de liberare conditionata

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ NR. 12/R/2013

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: L. M. V., judecător

: P. A. D. ,

Președinte secția penală

: G. A., judecător

GREFIER: M. C. N.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud reprezentat prin Sîngeorzan Angela, procuror

S-a luat în examinare recursul penal declarat de petentul M. D., împotriva Sentinței penale nr. 1731 pronunțată la data de_ de Judecătoria Bistrița în dosarul penal cu nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul recurent Muntean

D., în stare de arest, fiind asistat de av. R. A. apărător din oficiu. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Petentul Muntean D. arată că își menține recursul declarat în cauză și depune la dosar "un memoriu";, precum și acte medicale, cărora li se dă citire de către președintele de complet.

Apărătorul recurentului, ca și acesta personal arată că nu au cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.

Nefiind cereri de formulat, instanța apreciind cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților în dezbaterea acesteia.

Avocat R. A. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând în principal a se dispune liberarea condiționată a petentului recurent, iar în subsidiar a se reduce termenul de rediscutare în comisie.

De asemenea, solicită a se avea în vedere actele medicale depuse la dosar precum și faptul că petentul nu a fost sancționat și că a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului ca fiind nefondat și de menținere a hotărârii judecătorești atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea petentului la plata de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Petentul recurent Muntean D. având ultimul cuvânt solicită a se admite cererea de liberare condiționată având în vedere starea de sănătate, dorește să se opereze, motiv pentru care solicită să fie avute în vedere actele medicale depuse la dosar.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin Sentința penală nr. 1731 pronunțată la data de_ de Judecătoria Bistrița în dosarul penal cu nr._ s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat M. D., fiul lui G. și I., născut la data de_ în oraș Bacleș, jud. Mehedinți, CNP 1. deținut în Penitenciarul Bistrița în executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, aplicată prin 170/2011 a Judecătoriei Dej.

În baza art.450 al.2/1 Cod procedură penală, s-a stabiit termen de reiterare a cererii pentru data de _ .

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală petentul-condamnat a fost obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu cuvenit av.Olariu Liviu.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța d e fond a reținut că prin cererea înregistrată sub dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, petentul condamnat M. D., deținut în Penitenciarul Bistrița, a solicitat liberarea condiționată, motivat de faptul că a îndeplinit fracțiunea din pedeapsă necesară pentru a se putea dispune liberarea condiționată, arătând că este nemulțumit de amânarea aplicată de comisia pentru liberări condiționate din cadrul penitenciarului, invocând motive medicale.

Petentul, prezent fiind în instanță, a declarat că își menține cererea așa cum a fost formulată.

Din cuprinsul procesului verbal nr. 608/_, reiese că petentul se află în executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, aplicată prin SP nr. 170/2011 a Judecătoriei Dej, executare începută la data de_ și întrucât a executat 2/3 din pedeapsă, respectiv 491 zile, a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată din_ și amânat pentru rediscutare peste începând cu data de_ .

Din procesul verbal încheiat cu ocazia discutării sale în comisie rezultă că petentul a executat (si câștigat) 491 zile, cât constituia minimul, însă comisia a considerat în unanimitate că acesta nu îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat și a fost fixat termenul de 03 aprilie 2013 pentru a fi rediscutat, avându-se în vedere că nu îndeplinește condițiile prevăzute lege.

Din caracterizarea aflată la dosar rezultă că petentul condamnat M. D. a fost sancționat disciplinar la o dată foarte recentă, respectiv în_ pentru

lovire deținut , sancțiune care nu a fost ridicată până în prezent.

S-a mai reținut și faptul că a participat la programe socio-educative, nu a fost recompensat și nici selecționat să desfășoare activități productive.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța a reținut că, potrivit art.59 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzuta în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de

lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.

Din procesul-verbal nr. 608 din_ întocmit de Comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Bistrița, rezultă că petentul M. D. este

recidivist, a suferit mai multe condamnări pentru furt calificat și a mai beneficiat

de 6 ori de liberare condiționată , dar nu a înțeles clemența instanței și a continuat să comită noi infracțiuni.

De asemenea, pe parcursul executării pedepsei, așa cum s-a mai precizat, nu a avut o conduită corespunzătoare, care să dovedească îndreptarea sa, fiind sancționat disciplinar cu doar 3 luni înainte de a intra în comisia de liberare condiționată..

Raportat la împrejurările mai sus menționate și apreciind că, deși petentul a executat fracțiunea de pedeapsă prev. de art. 59 Cod penal, în temeiul art. 450 Cod procedură penală nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată și s-a stabilit termen pentru reiterarea acesteia la data de_, acest termen fiind necesar, dar totodată și suficient pentru a se reanaliza situația petentului.

În baza art.192 al.2 C.proc.pen, petentul a fost obligat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorar apărător din oficiu pt. av. Olariu Liviu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul M. D., solicitând admiterea recursului și liberarea sa condiționată.

În motivarea recursului a relevat că, amânarea de 5 luni acordată de comisie pentru rediscutarea situației sale este prea mare deoarece, deși a fost întocmit un raport de pedepsire pe numele său, nu se face vinovat de incidentul reținut în sarcina sa, sens în care a depus un număr de 5 declarații ale unor colegi de cameră.

Recursul declarat în cauză este neîntemeiat astfel încât, în baza disp.art.

385 ind. 15 pct. 1 lit.";b"; Cod procedură penală va fi respins a atare.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și examinând, potrivit disp.art. 385 ind. 6 Cod procedură penală, întreaga cauză, sub toate aspectele, tribunalul constată că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică.

În analiza situației, petentului - condamnat instanța de fond a avut în vedere nu doar existența reportului de incidente, dar și condiția generală a celui în cauză, care nu a dovedit îndreptarea sa (nefiind evidențiat în nicio ocazie), ca și antecedentele penale ale acestuia (petentul fiind recidivist, beneficiind de 6 ori de liberare condiționată, fără a înțelege însă clemența instanțelor), împrejurări care nu au fost contestate de recurent.

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că prima instanță a făcut o justă evaluare a situației petentului dispunând rediscutarea sa pentru data de_ .

Văzând și disp.art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza disp.art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul - condamnat MUNTEAN D., împotriva sentinței penale nr. 1731/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Acordă av. R. A. suma de 100 lei, cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă petentul la plata sumei de 110 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, din care suma de 100 lei cu titlu de onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L.

M. V.

P. A.

D.

- G.

A.

GREFIER

M. C. N.

Red.jud.PAD Jud.fond.ACS Dact.gref.MCMN _

R O M A N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

4. Bistrița, str. Alba I., nr.1, Județul Bistrița-Năsăud tel: +40-(_ 28; fax + 40-(_ 09

E-mail: tribunalul - bistritanasaud-info@just.ro

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ Emisă la .................

C ă t r e :

Penitenciarul Bistrița

JUDECATOR

G.

IER

P.

A. Dori

M.

C.

N.

În conformitate cu disp.art. 360 Cod procedură penală, vă înaintăm copia Deciziei penale nr. 12/R/2013 din data de 15 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul penal cu nr._ , privind pe petentul Muntean D. .

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Copia dispozitivului Deciziei penale nr. 12/R/2013

În baza disp.art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul - condamnat MUNTEAN D., împotriva sentinței penale nr. 1731/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Acordă av. R. A. suma de 100 lei, cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă petentul la plata sumei de 110 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, din care suma de 100 lei cu titlu de onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L.

M. V.

P.

A.

D.

- G.

A.

GREFIER

M. C. N.

Pentru conformitate cu originalul

R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Minuta Deciziei penale nr. 12/R/2013

În baza disp.art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul - condamnat MUNTEAN D., împotriva sentinței penale nr. 1731/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Acordă av. R. A. suma de 100 lei, cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă petentul la plata sumei de 110 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, din care suma de 100 lei cu titlu de onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L.

M. V.

P.

A.

D.

- G.

A.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 12/2013. Cerere de liberare conditionata