Decizia penală nr. 1207/2013. Infractiuni informatice
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 1207/R/2013
Ședința publică din 24 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. H., judecător JUDECĂTORI: I. M.
: V. V. A.
GREFIER: L. C.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial C. - reprezentat prin PROCUROR - DORU DOBOCAN
S-au luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial S. și inculpatul S. R. A., împotriva sentinței penale nr.52/_ a Judecătoriei Jibou, pronunțată în dosar nr._, inculpatul fiind trimis în
judecată prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial S. din data de_, inculpatul S. R. A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de producere in vederea raspandirii, oferirea sau punerea la dispozitie, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice, ori deținerea fără drept de materiale pornografice cu minori intr-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 51 (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 (2) Cod pen.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 septembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 52 din 3 aprilie 2013 a Judecătoriei Jibou, pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 51 (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 (2) C.pen. si art. 3201 C.proc.pen. a fost condamnat inculpatul
R. A. fiul lui G. și Elvira născut la_ în C. N., jud. C., cetățean român, fara antecedente penale, domiciliat în C. N., bdl. N. T.
, nr. 37, ap. 3, jud. C., CNP 1., la pedeapsa de :
3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de producere in vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice, ori deținerea fără drept de materiale pornografice cu minori intr-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice .
În baza art. 861-2 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioada de 5 ani, care constituie termen de încercare
pentru inculpat. Supravegherea inculpatului este încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj .
În baza art. 86 3 C.pen. inculpatul S. R. A. se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 lit. a, b, c, d Cod penal respectiv :
să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;
să comunice și sa justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
În baza art. 359 C.proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. privind revocarea beneficiului suspendării în cazul săvârșirii de noi infracțiuni .
S-a făcut aplicarea art. 71(1) C.pen. cu art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen., iar în baza art. 71 (5) C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen. .
S-a constatat ca partea vatamata Mandras Ana M. E. nu s-a constituit parte civila in cauza .
În baza art. 118 (1) lit. b C.pen s-a dispus confiscarea si distrugerea urmatoarelor bunuri folosite de inculpat la comiterea faptei: un laptop marca Acer Aspire cu seria LXPJV0200293811E711601 in care s-a indentificat un hard disk marca Toshiba 993KFL39S capacitate 250 Gb, un hard disk marca Western Digital capacitate 40 Gb cu seria WMAJE1538111, un card SD de culoare albastra, capacitate 2 Gb, marca Transcendent, un card micro SD marca San Disk capacitate 2 Gb de culoare neagra, 1 buc. DVD - R marca Sony capacitate 4,7 Gb, cuprinzând percheziția informatică, 1 buc. DVD - R marca Copy.me capacitate 4,7 Gb cuprinzând imagini cu partea vătămată .
În baza art. 191 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial S. din data de_, inculpatul S. R. A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de producere in vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice, ori deținerea fără drept de materiale pornografice cu minori intr-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 51 (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 (2) Cod pen..
S-a reținut prin actul de sesizare al procurorului, că în luna ianuarie 2013, prin acte repetate, inculpatul S. R. A. a deținut fără drept și a răspândit prin intermediul sistemelor informatice, respectiv site-ul
"facebook.com" mai multe fișiere tip imagine, care o prezintă pe minora M. Ana M. E. cu un comportament sexual explicit.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut și a regretat fapta
comisă .
La termenul de judecată din data de_, inculpatul S. R. A.
, prezent înaintea instanței, declară că recunoaște în totalitate fapta reținuta în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, și solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală .
Partea vatamata Mandras Ana M. E. declara inaintea instantei ca nu se constituie parte civila in cauza.
Analizând materialul probator administrat în cauză: proces verbal de sesizare din oficiu, declarațiile martorilor, proces verbal de percheziție domiciliară, proces verbal de percheziție informatică, declarațiile inculpatului și cazierul inculpatului, instanța a reținut următoarea stare de fapt și de drept :
Din cuprinsul probelor administrate în faza de urmărire penală, rezultă că în data de_, autor necunoscut a creat pe site-ul "www facebook.com." un cont cu numele "Ana-M. Mândraș" și a postat mai multe imagini în care apare o tânără cu un comportament sexual explicit.
In urma cercetărilor efectuate de către organele de poliție, s-a stabilit că respectiva tânără este Mândraș Ana M. E., fiica lui M. și Ana, născută la data de_ în Jibou, domiciliată B., nr. 240A, județul S., CNP 2. .
Cu ocazia audierilor efectuate de către organele de urmărire penală a rezultat faptul că partea vătămată Mândraș Ana-M. -E. l-a cunoscut pe inculpatul SA R. în cursul lunii noiembrie 2010, în comuna B., județul S., iar după aproximativ două luni de zile a fost de acord să întrețină relații sexuale cu acesta.
Astfel, în perioada ianuarie 2011-mai 2012, partea vătămată a întreținut relații sexuale cu inculpatul SA R., atat la reședința acestuia din comuna B., cât și la locuința minorei din aceeași comună.
In aceeași perioadă, inculpatul SA R. i-a propus părții vătămate să-i facă acesteia mai multe poze, înainte și după întreținerea raporturilor sexuale.
Întrucât partea vătămată a fost de acord, inculpatul SA R. i-a făcut minorei mai multe poze în care aceasta apărea dezbrăcată, cu un aparat foto marca "Olimpus" ce-i aparținea inculpatului, care au fost salvate și păstrate de inculpat pe desktopul laptopului aparținând acestuia marca "Acer", într-un folder având denumirea "SUA" (aproximativ 100 poze).
În vara anului 2012, partea vătămată s-a despărțit de inculpatul SA
R., cei doi acuzându-se reciproc de diferite infidelități.
În data de_, inculpatul SA R. a creat un cont pe site-ul www.facebook.com cu numele "Ana-M. Mândraș" pe care a postat un număr de
18 poze în care partea vătămată Mândraș Ana-M. -E. apare cu un comportament sexual explicit (poze nud, poze cu sanii la vedere, poze in care partea vatamata dezbracata isi epila zona pubiana, etc. ) .
Ulterior, martora B. A., prietenă apropiată a părții vătămate, intenționând să comunice cu aceasta prin rețeaua mai sus amintită s-a logat pe adresa ei de facebook și intrând pe contul părții vătămate "Ana-M. Mândraș" a observat aceste poze în care aceasta apărea dezbrăcată, în diferite ipostaze cu caracter sexual explicit.
De asemenea, în perioada următoare, mai mulți prieteni, respectiv martorii Stegar Septimiu, B. Cosmina, B. Cosmin, P. D., Birnea A. S. încercând să o contacteze pe aceasta prin intermediul acestui site, au vizionat aceste poze cu caracter sexual obscen.
Prin Autorizația nr. 15/J din data de_ a Judecătoriei Zalău s-a dispus efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința inculpatului SA
, în vederea ridicării mijloacelor de stocare a datelor informatice.
După ridicarea acestora de către organele de poliție, prin Autorizația nr. 20/J din data de_ a Judecătoriei Zalău s-a dispus efectuarea unei percheziții informatice asupra calculatorului și dispozitivelor de stocare a datelor informatice deținute de inculpatul SA R. .
Folosindu-se programul informatic EnCase s-a procedat la efectuarea unei percheziții informatice a unui hard-disk marca "Toshiba" capacitate 250 Gb, ocazie cu care a fost generat un raport EnCase care conținea următoarele: - structura directoarelor și date tehnice,
fișiere în care apare partea vătămată Mândraș Ana-M. -E. cu un comportament sexual explicit (18 poze),
- fișiere cu privire la Profilurile și arhiva de Yahoo Messenger.
Folosindu-se de programul informatic EnCase s-a procedat la efectuarea unei percheziții informatice a unui hard-disk marca "Western Digital" capacitate 40 Gb, ocazie cu care a fost generat un raport EnCase care conținea următoarele:
structura directoarelor și date tehnice,
fișiere în care apare partea vătămată Mândraș Ana-M. -E. apare cu un comportament sexual explicit (18 poze),
fișiere cu privire la Profilurile de Yahoo Messenger.
Folosindu-se același program informatic s-a procedat la efectuarea percheziției informatice a unui card micro SD, marca San Disk, capacitate 2 Gb, aparținând inculpatului, ocazie cu care a fost generat un raport EnCase care conține următoarele:
structura directoarelor și date tehnice,
fișiere în care apare partea vătămată Mândraș Ana-M. -E. apare cu un comportament sexual explicit.
S-a procedat, de asemenea, la efectuarea percheziției informatice asupra unui card SD, capacitate 2 Gb, marca "Transcendent", ocazie cu care a fost generat un raport En Case care conține următoarele:
structura directoarelor și date tehnice,
fișiere în care apare partea vătămată Mândraș Ana-M. -E. cu un comportament sexual explicit.
Coroborand probele administrate în cauză, a rezultat faptul că în data de_, inculpatul SA R. a creat un cont pe site-ul www.facebook.com cu numele "Ana M. Mândraș" unde a postat un număr de 18 poze în care minora apare cu un comportament sexual explicit.
Cu ocazia audierilor efectuate, inculpatul recunoaște comiterea faptei, arătând că a postat acele poze cu caracter obscen pentru a se răzbuna pe partea vătămată care ar fi întreținut relații sexuale și cu alți tineri din cercul de cunoscuți al acestora.
Prin intrarea în vigoare a Legii 161/2003, s-a introdus la Capitolul III, Secțiunea III, infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice incriminată în dispozițiile art. 51 din această lege.
In conformitate cu dispozițiile art. 35 lit. "i" din Legea 161/2003, prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit.
Latura obiectivă a infracțiunii de pornografie infantilă prev. de art. 51 din l.egea 161/2003 se caracterizează prin existența unor modalități alternative de comitere a faptei:
oferirea sau punerea la dispoziție de materiale pornografice cu minori, răspândirea sau transmiterea de materiale pornografice cu minori, deținerea fară drept de materiale pornografice cu minori.
Aceste modalități alternative de comitere a infracțiunii trebuie să se realizeze prin intermediul unor sisteme informatice așa cum este definit de dispozițiile art. 35 lit. "a" din Legea 161/2003: "Prin sisteme informatice se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitiv interconectate sau aflate în relație funcțională, din care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor cu ajutorul unui program informatic".
Prin urmare, așa cum rezultă din materialul probatoriu administrat în cauză, în sarcina inculpatului se va reține infracțiunea de pornografie infantilă comisă în cele două modalități alternative:
deținerea fară drept de materiale pornografice cu minori,
oferirea sau punerea la dispoziție de materiale pornografice cu minori.
Reteaua "facebook" este un site web de tip rețea de socializare din Internet creat în anul 2004, pentru a oferi posibilitatea de a contacta persoane apropiate dar și persoane încă necunoscute.
ii pot intra în această rețea din orice loc unde există acces la Internet pe baza unei parole, stabilite inițial odată cu completarea formularului de înscriere conținând o serie întreagă de întrebări personale.
Asadar, orice persoană care deține cont pe "facebook" avea posibilitatea să vizioneze contul creat pe numele părții vătămate "Ana-M. Mândraș", acest cont neavând nici o restricție de vizualizare fiind destinat tuturor utilizatorilor de
"facebook".
În drept, fapta inculpatului SA R. care în luna ianuarie 2013, prin acte repetate a deținut fără drept și a răspândit prin intermediul sistemelor informatice, respectiv site-ul "facebook.com" mai multe fișiere tip imagine, care o prezintă pe minora M. Ana M. E. cu un comportament sexual explicit a întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 51 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cp., respectiv producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deținerea, fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice fapta fiind comisă în formă continuată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani.
Instanța a constatat că inculpatul beneficiază de prevederile art. 3201 Cod proc.pen. privind reducerea cu o treime a limitelor pedepsei în cazul recunoașterii vinovătiei, respectiv cu 1 an limita minimă, și cu 4 ani limita maximă.
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal (dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală), instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme
informatice ori deținerea, fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice fapta fiind comisă în formă continuată.
Referitor la modul de executare al pedepsei, având în vedere că pedeapsa închisorii aplicată nu este mai mare de 3 ani, iar inculpatul nu este recidivist, nu are antecedente penale, are loc de munca, iar partea vatamata (in varsta de peste 17 ani) nu a solicitat despagubiri materiale de la inculpat, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate a inculpatului, astfel în baza art. 861-2 Cod pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioada de 5 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat. Supravegherea inculpatului a fost încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj .
Totodată in baza art. 86 3 Cod pen., inculpatul S. R. A. se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 lit. a, b, c, d Cod penal respectiv :
să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;
să comunice și sa justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
Cu privire la pedepsele accesorii privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal, având în vedere criteriile prevăzute de art. 71 (3) Cod pen., instanța a apreciat ca fiind necesar și aplicarea acestor pedepse accesorii în sarcina inculpatului (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercitiul autorității de stat) .
Așadar, instanța a făcut aplicarea art. 71(1) Cod penal și art. 71(5)
Cod penal.
De asemenea, în baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras
atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni .
In temeiul art. 118 (1) lit. b Cod pen., instanța a dispus confiscarea si distrugerea următoarelor bunuri folosite de inculpat la comiterea faptei: un laptop marca Acer Aspire cu seria LXPJV0200293811E711601 in care s-a indentificat un hard disk marca Toshiba 993KFL39S capacitate 250 Gb, un hard disk marca Western Digital capacitate 40 Gb cu seria WMAJE1538111, un card SD de culoare albastra, capacitate 2 Gb, marca Transcendent, un card micro SD marca San Disk capacitate 2 Gb de culoare neagra, 1 buc. DVD - R marca Sony capacitate 4,7 Gb, cuprinzând percheziția informatică, 1 buc. DVD - R marca Copy.me capacitate 4,7 Gb cuprinzând imagini cu partea vătămată.
În temeiul art. 171 (3) Cod procedură penală, asistenta juridica obligatorie a inculpatului în cursul judecății a fost asigurată prin apărător ales ( f. 109 ) .
Văzând și prevederile art. 189 și art. 191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să suporte și cheltuielile judiciare avansate de stat apreciate la suma de 2200 lei, pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea și conservarea mijloacelor materiale de probă și retribuirea apărătorului din oficiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul S. R. A. si Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial S.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial S. a criticat sentința instanței de fond ca fiind netemeinică si a solicita casarea în parte a solutiei atacate și rejudecând cauza, să se dispună majorarea cuantumului pedepsei aplicate, cu executare în regim de detentie cu motivarea că această solutie se impune raportat la gravitatea infracțiunii, din perspectiva modalității de comitere, dar și din perspectiva practicii judiciare a instanței.
Inculpatul S. R. A. a criticat solutia instantei de fond ca fiind netemeinică si nelegala si a solicitat casarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună în principal, achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate având ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Recursul a fost motivat arătându-se că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni deoarece nu a urmărit exploatarea sexuală a părții vătămate ori răspândirea unor fotografii în spațiul cibernetic și nici nu a dorit promovarea pornografiei infantile, ci doar să se răzbune pe victima care a inteles sa rupa relatia afectiva dintre cei doi. Invoca faptul că fotografiile au fost realizate, stocate si detinute cu acordul victimei care, la momentul respectiv, se apropia de varsta de 18 ani. Mai arată că fotografiile au fost postate pentru scurt timp si au fost vizionate doar de 6 persoane. Referitor la cererea subsidiară, arată că în hotărâre se reține că infracțiunea a fost săvârșită de inculpat în două că pentru reeducarea sa este suficientă suspendarea condiționată a executării
pedepsei deoarece nu are antecedente penale, are un loc de muncă în SUA unde si domiciliaza, ca urmează cursurile unei universitati astfel că o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere ar presupune cheltuieli enorme față de posibilitățile sale.
Analizând sentinta penala atacată în raport cu actele si lucrarile dosarului, cu motivele sustinute de recurenti, precum si din oficiu, potrivit art.385/6 alin.3 C.proc.pen., sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei deduse judecatii, Curtea constată următoarele:
Instanta de fond a stabilit o situatie de fapt conforma probatoriului administrat în faza de urmarire penala, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declaratiile inculpatului care a recunoscut-o întocmai, optând pentru desfasurarea judecatii potrivit procedurii simplificate, bazata pe recunoasterea vinovatiei, în conditiile reglementate de art. 320/1 C.proc.pen.
Astfel, s-a retinut în mod corect că în perioada ianuarie 2011-mai 2012, între inculpat si partea vătămată a existat o relatie afectivă si că, la cererea inculpatului, partea vătămată minoră a consimtit să fie fotografiată înainte și după întreținerea raporturilor sexuale, sens în care inculpatul SA R. i-a făcut minorei mai multe poze în care aceasta apărea dezbrăcată, salvand si pastrand circa 100 poze pe desktopul laptopului aparținând acestuia marca
"Acer", într-un folder având denumirea "SUA".
Deoarece în vara anului 2012 cei doi s-au despărtit în data de_, inculpatul SA R. a creat un cont pe site-ul www.facebook.com cu numele "Ana-M. Mândraș" pe care a postat un număr de 18 poze în care partea vătămată Mândraș Ana-M. -E. apare cu un comportament sexual explicit (poze nud, poze cu sanii la vedere, poze in care partea vatamata dezbracata isi epila zona pubiana, etc. ), poze care au fost vizionate de martorii B. A., Stegar Septimiu, B. Cosmina, B. Cosmin, P. D., Birnea A. S. care, încercând să o contacteze pe victima prin intermediul acestui site, au vizionat aceste poze cu caracter sexual obscen.
Având în vedere situatia de fapt anterior mentionata (necontestata), instanta de fond a stabilit o încadrare juridica legala, în raport cu normele de incriminare incidente (infracțiunea prev. de art. 51 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cp.).
Referitor la aplicarea art.18/1 C.pen. curtea reține că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita infractorului.
Atunci când se apreciază dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracțiuni, trebuie să se aibă în vedere, printre altele, dacă urmările faptei sunt reduse.
De altfel, sancțiunea aplicată, penală sau cu caracter administrativ, își poate îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, numai în măsura în care corespunde gravității faptei, potențialului de pericol social pe care-l prezintă în mod real, persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența măsurii luate față de el.
În speță, fapta inculpatului nu întrunește condițiile cerute de art.18/1 C.pen.
Materialele pornografice cu minori constituie un act de exploatare sexuală a acestora care nu numai că nu are nicio legitimitate etică, ci constituie o infracțiune în toate legislațiile, fie prin intermediul infracțiunilor specifice, create în acest scop, fie prin intermediul incriminărilor tradiționale, referitoare la morala sexuală, consecințele asupra victimelor minore, asupra dezvoltării lor psihice fiind incomensurabile.
Periculozitatea infractiunii nu este diminuata ca urmare a acordului minorului la producerea si detinerea acestor materiale deoarece se presupune că acesta nu are reprezentarea asupra consecintelor unor astfel de acte. Pe de altă parte, în speta inculpatul a intrat în posesia pozelor exploatând încrederea victimei generată de relatiile de afectiune dintre cei doi astfel că cooptarea victimei la producerea acestui gen de nateriale este de natură să pervertească cu mai mare intensitate simțul moral și instinctul sexual, creând tentația către viciu și desfrâu sexual.
De asemenea, desi legea nu conditioneaza infractiunea de cerinta unui numar de persoane care să vizioneze acest gen de materiale; esential este ca acestea să fie oferite sau puse la dispoziție, chiar daca nu au fost vizionate de nicio persoană, accesul la vizionarea acestora nefiind restrictionat. Totodata, desi nu este impusa nici de cerinta existentei unui scop, se observă că inculpatul a urmărit prin difuzarea pozelor discreditarea părtii vătămate, aducându-se totodata atingere si libertatii sexuale a victimei, concomitent cu afectarea relațiilor vizând morala publică, decența, bunele moravuri.
Asa fiind, nu se poate aprecia ca fapta inculpatului este una lipsită de importanta si că valorile sociale apărate de lege au fost nesemnificativ atinse, instanta de fond statuînd corect asupra exitentei pericolului social ca trasatura a infractiunii potrivit art. 17 C.pen.
Referitor la sanctiunea aplicată, Curtea consideră că pedepsa stabilită de către instanța de fond, sub aspectul cuantumului, reflectă în mod just gradul de pericol social concret al faptei comise, făcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C.pen. si tinându-se seama de scopul urmarit prin stabilirea acelei pedepse, potrivit art.52 din Codul penal.
Curtea mai constata ca inculpatul nu are antecedente penale, este angajat în munca în Statele Unite (f. 23-32 dos. recurs), beneficiind de referinte pozitive din partea angajatorului, este student la (f. 33-34 dos. recurs) si, prin conduita procesuala adoptată (înca din faza de urmarire penala, a înteles sa adopte o conduita procesuala sincera si cooperanta, manifestata ca atare si în cursul judecatii) a demonstrat ca a constientizat gravitatea faptei comise si urmările acesteia, toate aceste aspecte dovedind că recuperarea socială a început încă din cursul procesului penal.
Raportat la toate aceste împrejurari faptice obiective, Curtea constata ca stabilirea ca modalitate a executării pedepsei în conditiile art. 86/1 C.pen. este injusta si împovărtoare pentru inculpat (sub aspectul costurilor financiare si de timp), iar aplicarea unei pedepse care sa fie supusă executarii efective, în regim de detentie, este excesiva, constituind o masura represiva disproportionata.
Asa fiind, Curtea considera ca suspendarea conditonată potrivit art. 81 C.pen. a modalitătii de executare a pedepsei este o măsură suficientă si corespunzatoare si va contribui la realizarea scopului de coercitie si reeducare cerut de art. 52 C.pen. Pentru aceste motive în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d C.proc.pen. se va admite recursul declarat de inculpat, iar sentinta atacată se va casa doar cu privire la modalitatea de executare a pedepsei si, rejudecând în aceste limite, în baza art. 81 Cod penal se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev.de art. 82 Cod penal, acela de 2
ani plus pedeapsa aplicată de 3 ani, în total, un termen d e încercare de 5 ani.
Potrivit art. 359 C.proc.pen. inculpatul va fi atentionat asupra consecintelor nerespectării dispozitiilor art. 83 C.pen. care au drept consecinta revocarea suspendării conditionate.
Vor fi mentinute restul dispozițiilor sentinței atacate.
În temeiul art. 192 al. 2 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de inculpatul S. R. A. împotriva sentinței penale nr. 52 din 3 aprilie 2013 a Judecătoriei Jibou, pe care o casează doar cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
Judecând sub acest aspect, în baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev.de art. 82 Cod penal, acela de 2 ani plus pedeapsa aplicată.
Atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 24 septembrie 2013 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. H. I. M. V. V. A.
GREFIER,
L. C.
Dact.L.H./Dact.S.M 4 ex./_
Jud.fond. A. F.
← Decizia penală nr. 1190/2013. Infractiuni informatice | Decizia penală nr. 1304/2013. Infractiuni informatice → |
---|