Decizia penală nr. 123/2013. Lovire sau alte violențe
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 123/R/2013
Ședința publică de la 03 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. T.
Judecător A. -C. Ț. Judecător I. -M. L. Grefier L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul recurent V. I. împotriva sentinței penale nr. 227 din_ pronunțată de Judecătoria Gherla privind și pe partea vătămată N. I. A., reprezentant legal N. I. V. și partea civilă S. C. DE U. PENTRU C., având ca obiect lovirea sau alte violențe (art. 180 C.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul ales al inculpatului recurent V. I., av.Henter A., cu delegație avocațială depusă la dosar, partea vătămată
N. I. A. și reprezentantul legal N. I. V., lipsă fiind reprezentantul părții civile
C. de U. pentru C. C. .
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. Crăciunescu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-au depus la dosar prin registratura instanței, la data de_, din partea inculpatului recurent, motivele de recurs.
Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Atât reprezentanta Parchetului cât și apărătorul ales al inculpatului recurent, precum și partea vătămată, arată că nu au alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul ales al inculpatului recurent Voievod I., susține recursul declarat în cauză, solicită admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, cu privire la latura civilă a cauzei, în sensul respingerii pretențiilor civile formulate de către partea civilă N. I. A. prin reprezentantul legal, ca fiind netemeinice și nelegale. Apreciază că în mod nejustificat prin hotărârea instanței de fond inculpatul a fost obligat la plata daunelor materiale și morale în favoarea părții civile într-un cuantum nejustificat. În opinia sa, instanța de fond la aprecierea și acordarea daunelor morale s-a bazat doar pe declarațiile martorilor propuși de partea vătămată ale căror declarații sunt subiective, fără a fi coroborate și cu alte probe administrate în cauză. Solicită a se observa că partea vătămată a amplificat cuantumul prejudiciului în mod nejustificat. Invocă o Decizie a Curții de Apel Timișoara prin care s-a stabilit faptul că, spre deosebire de daunele morale, daunele materiale se stabilesc pe bază de probe directe și nu prin simple aprecieri. În concluzie, solicită admiterea recursului inculpatului, cu consecința respingerii pretențiilor civile formulate în cauză de partea civilă.
Reprezentantul legal al părții vătămate minore solicită respingerea recursului declarat de inculpatul Voievod I. ca nefondat, apreciază că prima instanță, Judecătoria Gherla a pronunțat o pedeapsă prea blândă inculpatului în ceea ce privește latura penală în raport de fapta comisă și față de urmările grave asupra stării de sănătate a părții civile, leziuni care
rezultă din certificatul de constatare medico-legală. Cu privire la latura civilă a cauzei, lasă la aprecierea instanței soluția.
Reprezentanta Parchetului, solicită respingerea recursului declarat de inculpatul recurent Voievod I., ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în procedura recursului. În opinia sa, prima instanță la momentul stabilirii pedepsei a avut în vedere actele medicale depuse la dosar, a avut în vedere că a existat o perioadă de internare iar la stabilirea și aprecierea daunelor morale a avut în vedere existența unui prejudiciu moral cauzat părții civile.
UL
Prin sentința penală nr.227 din_ pronunțată de Judecătoria Gherla, în temeiul art. 180 alin. 2 din Codul Penal, a fost condamnat inculpatul V. I., fiul lui I. și Ana, născut la data de_, în Mociu, jud. C., CNP 1., posesor al CI seria KX nr. 6., căsătorit, cetățean român, studii: 8 clase, fără antecedente penale, domiciliat în comuna C.
, sat C., nr. 394, jud. C., la pedeapsa de 1 an 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În temeiul art. 71 din Codul Penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul Penal pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 81 din Codul Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, pe durata unui termen de încercare de 3 ani 2 luni, stabilit potrivit art. 82 din Codul Penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul Penal, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 din Codul de procedură penală, i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83- art. 84 din Codul Penal privind revocarea suspendării condiționate, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau a neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite de către instanță.
În temeiul art. 15 și art. 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 998 din Codul Civil și art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă S. C. de U. Pentru C. C. -N., cu sediul în localitatea C. -N., str. M., nr. 68, jud. C. și a fost obligăat inculpatul la plata sumei de 414,69 lei cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții vătămate N. I. A. .
În temeiul art. 15 și art. 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 998 din Codul Civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în cauză de către partea vătămată N. I. A., cu domiciliul în comuna C., sat C., nr. 202, jud. C., prin reprezentant legal- N. I. V. și obligat inculpatul să-i plătească acesteia suma de 700 lei cu titlu de daune materiale, precum și suma de 4.000 lei cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 191 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 193 alin. 1 și 2 din Codul de Procedură Penală, a fost admisă cererea părții civile N. I. A. de acordare a cheltuielilor de judecată și obligat inculpatul să-i plătească părții civile suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
În după-amiaza zilei de_, inculpatul V. I. și-a staționat atelajul hipo la care erau legați doi cai și un mânz, pe un drum din centrul localității C. și a intrat într-un local
din zonă. La scurt timp, inculpatul a fost înștiințat de către soacra sa, martora M. a Voichița că niște copii i-au dezlegat mânzul de la căruță și îl lovesc cu pietre. Extrem de nervos, inculpatul a ieșit afară din local și a lovit-o pe partea vătămată minoră N. I. A.
. Agresiunea s-a produs prin aceea că inculpatul l-a prins pe minor de haine, l-a ridicat în sus și, după aceea l-a trântit la pământ, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 19 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce s-au putut produce prin lovire de corpuri dure și cădere de la un nivel la altul prin heteropropulsie, după cum rezultă din certificatul medico- legal nr. 1638/I/a/280 din data de_, astfel cum a fost completat la data de_ (fila 25 din dosarul de urmărire penală).
Această stare de fapt rezultă în mod clar din coroborarea mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății. Astfel, în cuprinsul declarației date în faza de urmărire penală (fila 11 din dosarul de urmărire penală), partea vătămată a arătat că inculpatul a prins-o de haine și a trântit-o la pământ de mai multe ori iar, în urma agresiunii, are dureri mari la spate. Maniera în care partea vătămată a fost lovită de către inculpat a fost percepută în mod direct de către martora Trombițaș Ana care, în depozițiile sale (filele 16-18 din dosarul de urmărire penală, fila 30 din dosarul instanței) a precizat că inculpatul a trântit-o pe partea vătămată la pământ, după ce a ridicat-o de haine și a arătat că, imediat după aceea, băiatul avea dureri mari de spate și nu se mai putea ține în picioare, astfel că a fost nevoită să-l ia în brațe și să se îndrepte cu el către dispensar. Totodată, și martora V. ezan Ofelia a perceput maniera în care partea vătămată a fost trântită la pământ de către inculpat și a învederat-o instanței prin depoziția consemnată la fila 38 din dosar.
A mai arătat martora Trombițaș Ana că inculpatul a și târât-o pe partea vătămată vreo 8-10 metri, iar martora V. ezan Otelia a susținut că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul cât timp aceasta se afla la pământ, însă aceste alegații nu au fost avute în vedere de către instanță, întrucât nu rezultă cu certitudine din ansamblul materialului probator administrat în cauză, sens în care s-a făcut aplicarea principiului "in dubio pro reo"; și s-a interpretat acest dubiu în favoarea inculpatului.
Leziunile suferite de partea vătămată au fost indicate în cuprinsul certificatului medico-legal nr. 1638/I/a/280 din data de_, astfel cum a fost completat la data de_ (fila 25 din dosarul de urmărire penală) și au fost apreciate ca necesitând pentru vindecare 19 zile de îngrijiri medicale. De altfel, concluziile certificatului medico-legal sunt pe deplin susținute și de mențiunile înscrisurilor medicale depuse la filele 27-32 din dosarul de urmărire penală, în care s-a consemnat în mod exact de către personalul medical, persoane autorizate în acest sens și în măsură să certifice starea de sănătate a minorului, care au fost leziunile constatate pe corpul minorului și care a fost tratamentul aplicat și recomandat.
În contextul mijloacelor de probă mai sus arătate rămân fără relevanță declarațiile martorilor propuși de către inculpat și audiați în cadrul ședinței publice din data de_, anume martorii M. a Voichița și Dan Sever O. (filele 28-29 din dosarul de urmărire penală) și au fost înlăturate de către instanță ca fiind nesincere. Este clar că sunt declarații pro causa, în interesul inculpatului, probabil și datorită relațiilor de afecțiune existente între martori și inculpat, fiind vorba despre soacra și un prieten al acestuia. Mai mult decât atât, chiar și aceste declarații conțin elemente de natură a susține starea de fapt astfel cum a fost
reținută în cele ce preced din moment ce ambii martori au recunoscut că inculpatul era nervos și că a îmbrâncit-o pe partea vătămată.
Totodată, a fost înlăturată și depoziția inculpatului (filele 13-15 din dosarul de urmărire penală) prin care acesta a negat săvârșirea infracțiunii și a susținut că doar a împins-o pe partea vătămată și aceasta a căzut singură, ca fiind nesinceră, în contextul materialului probator administrat în cauză. Astfel, în orice proces penal inculpatul este o persoană interesată în cauză, art. 67 din Codul de Procedură Penală prevăzând în mod
expres că acest tip de declarații pot servi la aflarea adevărului doar în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul materialului probator administrat în cauză, ori, în speță, nu poate fi decelată nicio astfel de împrejurare.
În ceea ce privește împrejurarea că agresiunea ar fi fost urmarea faptului că partea vătămată i-a dezlegat mânzul inculpatului de la căruță și a lovit animalul cu pietre, împrejurare pe care inculpatul a înțeles să-și construiască în mare parte apărarea, instanța reține că există indicii cu privire la implicarea părții vătămate, împreună cu alți copii, la "operațiunea"; de dezlegare a animalului de căruță. Totuși, raportat la vârsta părții vătămate, instanța apreciază că acest incident a fost perceput ca pe o joacă care, deși este nepermisă, nu trebuie sancționată în maniera în care inculpatul a înțeles, ci trebuie luate măsuri civilizate, deoarece există posibilități atât legale cât și morale de a-l face pe minor să înțeleagă că a greșit. Mai mult decât atât, nu se poate susține că această împrejurare este în măsură să acționeze precum o adevărată "provocare"; în sensul legii penale, după cum a apreciat apărătoarea inculpatului în etapa dezbaterilor, însă acest aspect urmează a fi analizat în cele ce urmează, când se va realiza încadrarea juridică a faptei inculpatului.
În concluzie, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, instanța a
reținut că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, faptă ce realizează conținutul constitutiv a infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În drept, fapta inculpatului V. I. de a o lovi pe partea vătămată minoră N. I.
A., cauzându-i suferințe fizice ce au necesitat pentru vindecare 19 zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 1, alin. 2 din Codul Pena,.
Potrivit prevederilor legale, respectiv art. 180 alin. 3 din Codul Penal, în cazul săvârșirii unei infracțiuni precum cea dedusă judecății în prezenta cauză, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cauză, instanța a apreciat că aceste exigențe legale de tip procedural au fost îndeplinite, la dosarul de urmărire penală fiind consemnată plângerea formulată pentru partea vătămată minoră, de către
reprezentantul său legal - N. I. V., la data de_ (fila 9 din dosarul de urmărire penală).
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de lovire sau alte violențe, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, se poate reține realizarea elementului material prin acțiunea inculpatului V. I. de a o lovi pe partea vătămată N. I. A. prin aceea că inculpatul l-a prins pe minor de haine, l-a ridicat în sus și, după aceea l-a trântit la pământ. Urmarea imediată a constat în cauzarea unei puternice suferințe fizice părții vătămate, după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, vătămarea produsă părții vătămate a fost apreciată ca necesitând 19 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și punându-l în dificultate de a-și desfășura în mod normal activitățile curente timp de mai mult de 1 lună, astfel că fapta inculpatului va fi încadrată potrivit alin. 2 al art. 180 din Codul Penal, ce incriminează una din formele agravate ale acestei infracțiuni. Mai mult, existența raportului de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată a acțiunii inculpatului apare drept certă din moment ce vătămarea integrității corporale cauzată părții vătămate a fost rezultatul loviturilor aplicate acesteia de către inculpat, la data de_ .
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea de lovire sau alte violențe cu intenție directă, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin acțiunea de a o agresa pe partea vătămată, în maniera ce a fost arătată în cele ce preced. A existat scopul de a-i cauza suferință fizică părții vătămate, comportament determinat de dorința de răzbunare pentru că aceasta i-ar fi lovit animalul. Așadar, infracțiunea de lovire sau alte violențe a fost săvârșită de către inculpat cu forma de vinovăție a intenției, astfel cum este reglementată de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul Penal.
În ceea ce privește reținerea împrejurărilor de natură să atenueze infracțiunea de lovire sau alte violențe comisă de către inculpat asupra părții vătămate, instanța de fond constată că, în etapa dezbaterilor, apărătoarea inculpatului a solicitat să se facă aplicarea dispozițiile art. 73 lit. b Cod penal, respectiv să se rețină în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării. Referitor la circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b din Codul Penal, adică starea de provocare în care a fost comisă fapta, instanța are în vedere că, din materialul probator administrat în cauză nu a reieșit faptul că partea vătămată l-ar fi provocat pe inculpat prin violență, prin atingerea gravă a demnității sau altă acțiune ilicită gravă, după cum impune textul legal ce reglementează această stare de provocare. Chiar dacă susținerea inculpatului, în sensul că partea vătămată ar fi lovit animalul cu pietre ar fi adevărată, această împrejurare nu poate fi încadrată în niciuna din categoriile de acțiuni cărora legiuitorul a înțeles să le atribuie valoarea determinării unei stări de provocare. Acest fapt alegat de către inculpat nu atinge gradul minim necesar pentru a cauza în persoana provocată o puternică stare de tulburare care să o îndemne la săvârșirea unei infracțiuni, de natura celei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 din Codul Penal. Astfel, instanța se va raporta la limitele de pedeapsă fixate de legiuitor pentru fapta săvârșită de către inculpat: 3 luni -2 ani sau amendă, ce conturează un grad de pericol social relativ scăzut al acestui tip de infracțiune. Totodată, au fost avute în vedere prevederile art. 72 alin. 2 din Codul Penal, pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative stabilite de legiuitor. În acest context, instanța se va raporta la gradul de pericol social concret al faptei deduse judecății, ce rezultă din ansamblul materialului probator administrat în cauză, precum și la datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Cu privire la gradul de pericol social concret al infracțiunii comise în concret de către inculpatul V. I., astfel cum este relevat de împrejurările și modalitățile de săvârșire, dar și de urmările produse, instanța reține că fapta inculpatului este una care denotă periculozitate. Astfel, leziunile cauzate au necesitat pentru vindecare 19 zile de îngrijiri medicale, iar fapta inculpatului este cu atât mai gravă deoarece a acționat cu sânge rece, cu nepăsare și cruzime asupra părții vătămate minore care a și fost pusă în neputință de a se apăra și de a riposta, prin apucare de haine și trântire la pământ. Mai mult decât atât, cruzimea de care a dat dovadă inculpatul este relevată și de împrejurarea că a acționat asupra unui copil, o persoană fără forță fizică și neputincioasă. Ori, aceste împrejurări ilustrează o stare de temere nepermisă în cazul unui minor precum partea vătămată care a fost victima agresiunilor aplicate de inculpat.
În acest context, instanța trebuie, totodată, să țină seama și de datele ce caracterizează persoana inculpatului care, deși nu are antecedente penale, după cum reiese din fișa de cazier judiciar existentă la fila 8 din dosar și chiar poate fi apreciat ca fiind o persoană cu o comportare corespunzătoare în societate, după cum a reieșit din materialul probator administrat în cauză, a manifestat o stare de nervozitate excesivă și o agresivitate ieșită din comun la momentul comiterii infracțiunii. Mai mult decât atât, inculpatul a manifestat o atitudine total necorespunzătoare și în fața instanței de judecată, fiind nesincer, negând săvârșirea faptei și justificându-se în mod constant prin aceea că a fost provocat și că minorul ar purta vina pentru ceea ce s-a întâmplat.
În consecință, instanța a aplicat inculpatului V. I. pedeapsa închisorii, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins doar în această modalitate. Pentru individualizarea judiciară a cuantumului pedepsei închisorii care i-a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere și împrejurarea că inculpatul a acționat într-o manieră violentă și, deși a susținut că regretă cele întâmplate nu a recunoscut infracțiunea pe care a săvârșit-o, după cum s-a arătat deja, ceea ce impune ca pedeapsa închisorii aplicată pentru această faptă să fie
stabilită într-un cuantum mai ridicat, cuantum care să fie de natură a atrage atenția inculpatului cu privire la ilicitatea faptei sale și să fie în măsură a contribui la reeducarea sa. La individualizarea exactă a cuantumului pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, instanța s-a raportat, cu prioritate, la modalitatea concretă în care acesta a acționat asupra părții vătămate, care, după cum s-a arătat deja, era vulnerabilă la momentul la care a fost agresată, a fost pusă în neputință de a se apăra, de a riposta, împrejurări de natură a ilustra periculozitatea ce a rezidat în mod concret din fapta inculpatului.
În aceste condiții, instanța apreciază că doar o pedeapsă de 1 an 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe în dauna părții vătămate N. I. A.
, este în măsură să îndeplinească scopul de constrângere și de reeducare a condamnatului, astfel cum este impus de art. 52 din Codul Penal, putând forma inculpatului o atitudine corectă față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
Așadar, întrucât s-a dovedit că fapta există, constituie infracțiunea de lovire sau alte violențe în formă agravată și a fost săvârșită de către inculpat, în conformitate cu prevederile art. 345 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, instanța urmează a-l condamna pe inculpatul V. I. la pedeapsa închisorii de 1 an 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 din Codul Penal.
În ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii inculpatului, instanța reține că individualizarea acestui tip de pedeapsă trebuie realizată atât în baza art. 71 raportat la art.
64 din Codul Penal, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România.
Astfel, în cauza "Hirst contra Marii Britanii";, Curtea a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului de a vota, care nu lasă nicio marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional. Această jurisprudență a fost reiterată și în cauzele "Sabou și Parcălab"; sau "Calmanovici"; împotriva României.
Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite sau comportamentul inculpatului. Raportat la natura și gravitatea infracțiunii comise în concret de către inculpat, infracțiune de lovire sau alte violențe, îndreptate împotriva integrității corporale și sănătății persoanelor, instanța apreciază că nu se impune aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, întrucât infracțiunea săvârșită nu are implicații electorale și nu există nicio legătură între dreptul de a vota și prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a infractorului. Totuși, natura și gravitatea faptelor comise de către inculpat conduce la ideea unei nedemnități în exercitarea drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, motiv pentru care se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a din Codul Penal.
În considerarea celor expuse mai sus și având în vedere și Decizia nr. 74/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii, obligatorie potrivit art. 4145 alin. 4 din Codul de Procedură Penală, în temeiul art. 71 din Codul Penal, instanța îi va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a, pe durata executării pedepsei principale, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 81 din Codul Penal, motiv pentru care
urmează a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 81 alin. 1 din Codul Penal, pedeapsa efectiv aplicată de 1 an 2 luni închisoare se situează sub nivelul maxim stabilit de lege, de 3 ani închisoare, iar cu privire la dispozițiile lit. b al aceluiași text de lege, se va avea în vedere că, potrivit fișei de cazier a inculpatului, acesta nu a mai suferit condamnări anterioare.
Totodată, instanța reține că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins chiar fără executarea acesteia, raportându-se cu privire la acest aspect la faptul că inculpatul este o persoană tânără, un tată de familie, un gospodar ce își câștigă în mod onest existența și nu a mai suferit condamnări anterioare, motiv pentru care apreciază că simpla pronunțare a condamnării va constitui un avertisment suficient pentru acesta, astfel încât să nu mai săvârșească infracțiuni și să își adapteze pe viitor comportamentul normelor de conviețuire socială.
În conformitate cu dispozițiile art. 82 din Codul Penal, s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani 2 luni, ce constituie durata suspendării condiționate a executării pedepsei și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate în concret inculpatului, de 1 an 2 luni, la care s-a adăugat un interval de 2 ani.
Având în vedere modalitatea de executare a pedepsei, respectiv suspendare condiționată a executării pedepsei, în temeiul art. 71 alin. 5 din Codul Penal, s-a dispus ca, pe durata suspendării executării pedepsei principale, să se suspende și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.
În temeiul art. 359 din Codul de procedură penală, i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83-art. 84 din Codul Penal privind revocarea suspendării condiționate, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau a neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite de către instanță.
Raportat la latura civilă a cauzei, instanța are în vedere că, potrivit art. 14 din Codul de Procedură Penală, acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, prin constituirea de parte civilă a părții care a suferit un prejudiciu de pe urma săvârșirii infracțiunii. Cu privire la răspunderea civilă, art. 998 din Codul Civil (de la 1864), act normativ aplicabil prezentei acțiuni civile raportat la momentul săvârșirii faptei ilicite - anume februarie 2011- prevede că "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara";.
În aceeași manieră, în ceea ce privește constituirea de parte civilă din partea unităților spitalicești, art. 313 alin.1 teza întâi din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății arătă că: "Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale";. Coroborând aceste prevederi legale cu documentele justificative prezentate de către partea civilă S. C. de U. pentru C. C. -N. și depuse la filele 27-34 din dosarul de urmărire penală și, raportându-se la soluția de condamnare a inculpatului V. I. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente în dauna părții vătămate N. I. A., instanța apreciază că se impune admiterea acțiunii civile formulate în cauză. In consecință, în temeiul art. 15 și art. 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 998 din Codul Civil și art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța urmează a admite acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă S. C. de U. Pentru C. C. -N. și a-l obliga pe inculpat la plata sumei de 414,69 lei cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții vătămate N. I.
A. .
Având în vedere soluția de condamnare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe asupra părții vătămate N. I. A., în temeiul art. 346 alin. 1 din Codul de Procedură Penală, instanța l-a obligat pe inculpatul V. I. și la repararea prejudiciului cauzat părții vătămate, constituită parte civilă în cauză, prin agresiunea ce a avut ca urmare vătămarea integrității corporale și sănătății acesteia, reprezentând daune morale. Astfel, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, rezultă că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, existând atât prejudiciul, constând în vătămarea integrității corporale ce a necesitat pentru vindecare 19 zile de îngrijiri medicale, cauzat părții vătămate prin acțiunea ilicită a inculpatului care, a lovit-o pe aceasta parte vătămată, cât și raportul de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, vătămarea fiind urmarea agresiunii suferite. Mai mult, deja s-a reținut vinovăția inculpatului în comiterea faptei, vinovăție ce îmbracă forma intenției directe.
În ceea ce privește cuantumul daunelor solicitate de către partea civilă N. I. A.
, fiind pretinsă suma de 16.160 lei, cu titlu de pretenții civile, din care suma de 1.160 lei cu titlu de daune materiale concretizate în contravaloarea îngrijirilor medicale sau contravaloarea deplasărilor la unitățile spitalicești și suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanța a apreciat în ce măsură aceste pretenții au fost dovedite.
Astfel, partea vătămată constituită parte civilă a manifestat interes în dovedirea pretențiilor civile, a propus în probațiune, pe latură civilă, proba testimonială cu audierea martorilor V. ezan Ofelia (fila 38), I. M. (fila 46) și Cristea G. (fila 47), fiecare dintre acești martori arătând instanței că s-au efectuat cheltuieli pentru acordarea îngrijirilor medicale corespunzătoare părții vătămate, s-au achiziționat medicamente, s-au făcut investigații, s-a asigurat o alimentație corespunzătoare, fiind precizate și deplasările pe care părinții părții vătămate le făceau înspre C. -N. unde minorul a fost spitalizat și unde i s-a controlat starea de sănătate ulterior externării, prin investigații ulterioare. Totuși, niciunul dintre martorii audiați nu a putut preciza cuantumul exact al cheltuielilor efectuate și nici nu s-au oferit elemente exacte și suficiente pentru a se aprecia cu privire la cheltuielile materiale efectuate. Însă, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în virtutea garantării dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, instanța apreciază că partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum si caracterul rezonabil al cuantumului. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că instanța poate stabili în echitate o sumă corespunzătoare în favoarea părții civile (cauza Commingersoll împotriva Portugaliei), evaluarea prejudiciului putând fi realizată prin raportare la situații similare, prin apreciere.
Fața de aspectele mai sus enunțate, având în vedere declarația martorilor V. ezan Ofelia (fila 38), I. M. (fila 46) și Cristea G. (fila 47) și conținutul certificatului medico-legal nr. 1638/I/a/280 din data de_, astfel cum a fost completat la data de_ (fila 25 din dosarul de urmărire penală) și al înscrisurilor medicale existente la filele 27-32 din dosarul de urmărire penală și reținând că partea vătămată nu deține înscrisuri care să dovedească tratamentul medicamentos la care a fost supusă sau îngrijirile medicale ce i s-au acordat, precum și deplasările efectuate în acest scop și că, până în prezent, inculpatul nu a despăgubit-o cu nimic pe partea vătămată și nu a fost interesat de starea sa de sănătate după incident, instanța apreciază că rezultă cu certitudine faptul că partea vătămată a efectuat drumul pe ruta C. -C. -N. pentru a se supune controlului medical realizat de IML C. precum și a celui realizat de S. C. de U. pentru C. C. -N. și a achiziționat tratament medicamentos în vederea vindecării leziunilor provocate de inculpat prin fapta de lovire. Prin urmare, raportându-se la numărul de îngrijiri medicale prevăzut de certificatul medico-legal mai sus menționat (19 zile) instanța apreciază în echitate că suma de 700 lei
este suficientă în vederea despăgubirii materiale pentru cheltuielile determinate de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente de către inculpat.
Raportat la daunele morale pretinse de către partea civilă, fiind pretinsă suma de
15.000 lei cu acest titlu, instanța reține că, potrivit practicii judiciare, este justificată acordarea daunelor morale ca pretium doloris, în compensarea suferințelor și durerilor de natură fizică și psihică inerente faptei de lovire, pe care le-a încercat victima faptului ilicit, în aprecierea daunelor morale urmând a fi avute în vedere actele doveditoare și probele administrate, iar, în lipsa unor criterii de determinare a cuantumului daunelor morale, instanța urmând a stabili întinderea acestora în raport de gravitatea vătămărilor produse și de intensitatea suferințelor cauzate [Curtea Supremă de Justiție, secția penală, decizia nr. 1387 din 14 martie 2002].
În speța dedusă judecății, pentru a aprecia asupra cuantumului ce i se cuvine părții civile cu titlu de daune morale, instanța a avut în vedere că existența unui prejudiciu moral cauzat părții civile rezultă din leziunile suferite de aceasta, pentru a căror vindecare au fost necesare 19 zile de îngrijiri medicale, fapt ce s-a reflectat în mod inerent în persoana victimei prin durerea pe care a fost nevoită să o suporte sau rușinea de a apărea lovit în societate. Mai mult decât atât, din depozițiile martorilor ascultați pe latură civilă a reieșit faptul că activitatea curentă a părții civile a fost afectată ca urmare a leziunilor pe care le-au suferit. Astfel, minorul parte vătămată nu a mai putut frecventa cursurile școlare timp de aproximativ două săptămâni și, ulterior, a avut dificultăți în a frecventa cursurile școlare, a fost nevoit să facă eforturi suplimentare pentru a se deplasa la școală din moment ce acuza în mod constant dureri la spate. Ori, acest efort suplimentar se impune a fi compensat, chiar dacă situația școlară a minorului nu a fost afectată ca urmare a agresiunii căreia i-a fost victimă, după cum rezultă din copia foii matricole depusă la fila 43 din dosar. Instanța are în vedere și faptul că probatoriul propus de partea civilă a ilustrat o dificultate a minorului în desfășurarea vieții sociale curente, o reticență în ceea ce privește ieșirea din casă, împrejurări de natură a justifica compensarea acestor prejudicii prin acordarea de daune morale. În acest sens, instanța va înlătura depozițiile martorilor propuși de către inculpat în
contraprobă, numiții Lorincz Sorinel și Trombițaș Călin-A. (filele 48-49) ca fiind nesincere, deoarece conțin elemente contradictorii, nu reușesc să realizare o plasare exactă a evenimentului perceput în timp și nici nu cunosc detaliat elemente cu privire la data exactă a comiterii infracțiunii, a spitalizării părții vătămate, a externării sale și, în consecință, nu se poate deduce dacă băiatul a fost văzut jucându-se înainte sau după incident.
Imposibilitatea de a-și conduce viața și desfășura activitatea în mod normal, cum a fost până la data incidentului, a lăsat urme grave în psihicul părții civile. Este clar că, pentru un copil liniștit, bun și prietenos, cum a fost descrisă partea civilă N. I. A. a fost traumatizant să resimtă dureri de genul celor care au fost reținute de organul special abilitat în acest sens și consemnate în cuprinsul certificatului medico-legal depus la dosar și să aibă o temere de fiecare dată când trebuia să iasă afară din casă.
Totuși, instanța apreciază că suma pretinsă de către partea civilă, în cuantum de
15.000 lei nu se justifică raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, iar daunele morale suferite de aceasta pot fi reparate prin acordarea unei sume mai mici, din moment ce gravitatea leziunilor și dificultatea de a reveni la viața curentă nu a fost una care să persiste în timp.
Pentru aceste considerente, instanța a admis doar în parte acțiunea civilă formulată în cauză de către partea vătămată N. I. A., prin reprezentant legal - N. I. V. și a-l obliga pe inculpat să-i plătească acesteia suma de 700 lei cu titlu de daune materiale, precum și suma de 4.000 lei cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 191 din Codul de procedură penală, instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, apreciind că acest cuantum
este suficient pentru acoperirea cheltuielilor avansate de stat care au fost determinate de comportamentul concret al inculpatului
În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de către partea vătămată constituită parte civilă, în temeiul art. 193 alin. 1 și 2 din Codul de Procedură Penală, instanța a admis
cererea părții civile N. I. A. de acordare a cheltuielilor de judecată și a-l obliga pe inculpat să-i plătească părții civile suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial. Pentru acordarea acestui cuantum al cheltuielilor avansate de către partea civilă, instanța a avut în vedere documentele justificative depuse la filele 50- 51 din dosar, ce ilustrează plata onorariului avocațial, onorariu ce se justifică raportat la obiectul cauzei și la importanța asigurării unei apărări efective pentru partea civilă. În acest sens, instanța apreciază că apărarea construită de reprezentanta părții civile, prezentă în fața instanței pentru fiecare dintre termenele de judecată acordate în vederea soluționării cauzei, a fost una efectivă, pertinentă și concludentă, s-au invocat argumente de natură a convinge instanța cu privire la pretențiile deduse judecății, astfel că justifică acordarea sumei de 2.000 lei cu titlu de onorariu avocațial.
Împotriva aceste sentințe penale a formulat recurs în termen legal inculpatul care solicită respingerea pretențiilor civile formulata de către partea civila N. I. A., ca fiind netemeinica si nelegala, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In mod nejustificat prin hotărârea instanței de fond inculpatul Voievod I. a fost obligat la plata daunelor materiale si morale în favoarea părții civile N. I. A. .
Hotărârea instanței la acordarea si aprecierea daunelor morale s-a fundamentat doar pe declarațiile martorilor propuși de partea vătămata, ale căror declarații sunt subiective, sunt pro causa instanța neputând face o apreciere exactă bazându-se doar pe aceste probe testimoniale, probe care trebuiau a fi coroborate si cu alte probe temeinice fundamentate științific, sau cel puțin cu înscrisuri.
Veridicitatea declarațiilor acestor martori poate fi pusă sub semnul întrebării, din moment ce, în contextul audierii martorilor propuși de partea vătămata pe latura penală, declarațiile acestora au fost înlăturate de instanța, fiind contradictorii.
Partea civila prin reprezentantul sau legal si-a întemeiat cererea de constituire de parte civila si pe împrejurarea ca, aceasta fapta a influențat in mod negativ comportamentul ulterior al minorului, acesta devenind agitat, introvertit, deteriorându-se si situația școlara a acestuia. Aceste aspecte nu au fost dovedite prin probe temeinice, științifice. Niciunul dintre martorii propuși de partea civila nu au calitatea necesara, pregătirea necesara pentru a evalua comportamentul minorului pentru a face o comparație intre comportamentul anterior si ulterior săvârșirii faptei, a implicațiilor emoționale pe care le-a avut asupra părții. Aceste aspecte trebuiau a fi fundamentate de o persoana de specialitate. Declarațiile pur subiective ale martorilor precum si netemeinicia cererii de constituire de parte civila se reflecta si prin faptul ca, situația școlara a părții civile după producerea evenimentului a rămas neschimbată, cu toate că in cererea de constituire parte civila s-a afirmat contrariul. Hotărârea instanței de fond este neîntemeiata si sub aspectul înlăturării depozițiilor martorilor propuși de partea vătămata, Lorincz Sorinel si Trombitas Calin-A. ca fiind nesincere pe motivul că nu reușesc sa realizeze o plasare a evenimentului perceput in timp si nici nu cunosc detaliat elemente cu privire la data exacta a comiterii infracțiunii. Faptul ca un martor nu cunoaște cu exactitate data producerii faptei, mai ales a uneia care s-a produs cu câțiva ani in urma, nu constituie un element prin care sa se pună sub semnul întrebării veridicitatea declarațiilor de martori, dimpotrivă daca martorul ar cunoaște detalii exacte, cum ar fi data exacta s-ar prezuma,ca ar avea,, lecția învățata". Instanța in vederea garantării dreptului la apărare, are obligația de a acorda același tratament juridic tuturor persoanelor implicate in procesul penal, inclusiv martorilor, indiferent de partea de care au fost propuși. Pe parcursul procesului penal s-a evidențiat in mod clar o tendința din partea
instanței de a acorda un tratament juridic mai favorabil părții civile precum si intenția clara a părții vătămate de a transforma prezentul litigiu intr-o afacere pecuniara, de la incident întreaga activitate a părții vătămate a fost îndreptată in sensul de a amplifica nejustificat consecințele incidentului. Depozițiile martorilor audiați in fata instanței care au declarat, in special a martorei V. ezan Otilia care a declarat faptul ca a fost nevoie de angajarea unui șofer in vederea asigurării transportului părții civile la C. si la scoală indicând chiar si numele șoferului, contravine adevărului. Acest aspect putea ti infirmat la termenul din
12.02.13 de însăși persoana despre care s-a afirmat ca a fost șoferul părții civile, insa instanța a respins aceasta solicitare a inculpatului. Oricum fata de aceasta martora s-a depus plângere pentru mărturie mincinoasă. Deci este clar scopul care a fost urmărit de partea civila, si anume îmbogățirea fără justa cauza. Chiar daca instanța nu a ținut cont de starea de provocare a inculpatului, si chiar daca nu a contestat hotărârea instanței de fond sub acest aspect, totuși solicita instanței de recurs sa tina cont de acest aspect ca un element de natura a influenta latura civila a cauzei, existând si o culpa majora a părții civile la producerea evenimentului. Dezlegarea mânzului de la căruța putea avea un impact dezastruos, cu urmări mult mai grave asupra părții vătămate, daca nu ar fi intervenit inculpatul. Solicita ca instanța sa ia in considerare si o anumita culpa a părții civile in privința producerii evenimentului. Instanța ar trebui să tina cont si de impactul pe care 1-a avut asupra inculpatului, dezlegarea mânzului de la căruța, a creat un haos in acel moment. Partea civila avea 10 ani la producerea faptei, chiar daca la acea vârsta ești încă copil, totuși deja ai conștiința formata ca sa poți distinge intre ceea ce e bine sau rău.
Întreaga practica judiciara este în sensul de a nu se acorda daune morale pentru fapte in care ești in culpa, datorita acțiunii ilicite a părții civile si acestuia i se poate retine o culpa in producerea ei.
In speța de fata nici măcar cuantumul daunelor materiale nu-si găsește nici o justificare, întrucât partea vătămata nu deține nici un înscris doveditor cu privire la tratamentul medicamentos si contravaloarea deplasărilor, instanța nu poate printr-o simpla apreciere subiectiva sa stabilească cuantumul daunelor materiale spre deosebire de cele morale, sens in care s-a pronunțat si practica judiciara. Astfel prin Decizia 162/_, secția a Ii-a civila Curtea de Apel Timișoara (din revista Buletinelor Curților de Apel 2/2013) s-a stabilit faptul ca, spre deosebire de daunele morale, daunele materiale se stabilesc pe baza de probe directe, si nu prin simple aprecieri.
In ceea ce privește acordarea daunelor morale, nu este găsită întemeiata, întrucât partea civila nu a dovedit niciunul din aspectele invocate. Situația școlara nu i s-a schimbat, chiar daca a lipsit 2 săptămâni de la scoală, acest aspect nu a influențat intr-o asemenea maniera situația sa școlara, psihicul acestuia, sau nu s-a dovedit ca absentarea pe parcursul a 2 săptămâni ar fi afectat situația sa școlara încât sa se justifice acordarea daunelor morale.
Pornind de la înțelesul noțiunii de prejudiciu moral definit chiar si in practica instituției Avocatului P. orului, reprezintă acele consecințe de natura nepatrimoniala cauzate unei persoane prin săvârșirea unei fapte ilicite culpabile constând in atingerile aduse personalității fizice, psihice si sociale. Este pe deplin justificata acordarea unor compensații materiale acelor persoane ale căror posibilități de viata sociala si familiala au fost alterate prin săvârșirea unei fapte ilicite de către alte persoane, fără a se ajunge la îmbogățirea fără justa cauza, în speța de fata niciuna din aceste împrejurări nu s-a produs, o apreciere in ceea ce privește modificarea comportamentala a inculpatului poate fi făcuta doar de o persoana de specialitate, si nu prin simple depoziții subiective ale unor martori.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este nefondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică sub toate aspectele, ale cărei considerente tribunalul și le însușește.
Astfel, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, pornind de la faptul că inculpatul nu a atacat latura penală și deci recunoaște practic săvârșirea infracțiunii, instanța reține în primul rând că este incontestabil că o infracțiune de lovire a unui copil, căruia i s-au produs leziuni care necesită pentru vindecare 19 zile de îngrijiri medicale, nu are cum să nu producă un prejudiciu. Neatacând sentința nici sub aspectul nereținerii scuzei provocării, inculpatul recunoaște de asemenea că nu trebuia să acționeze în această manieră, bruscând copilul, și că presupusa lovire a mânzului cu pietre nu este suficientă pentru a se reține că a fost provocat. Cu alte cuvinte, acțiunea sa este cu atât mai condamnabilă cu cât nici măcar nu a fost provocat să lovească pe minor, nu a observat ce anume a făcut acesta cu mânzul, nu știe sigur dacă partea vătămată sau alt copil a dezlegat animalul, a ieșit din birt și a bruscat ambii copii aflați lângă cai.
În al doilea rând, martorii audiați - V. ezan Otilia, I. M. și Cristea G. au relevat faptul că au fost necesare deplasări în mun. C. -N. în vederea efectuării de
investigații medicale, cel puțin cele două menționate de instanța de fond, că s-a stabilit un tratament medical și că pentru redobândirea stării de sănătate fizică a fost nevoie de o alimentație specială, a fost nevoie de medicamente și de zile de spitalizare, o perioadă copilul neputându-se juca. Aceste cheltuieli sunt necesare oricărei persoane vătămate, ele reprezintă prejudiciul material suferit ca urmare a infracțiunii, prejudiciu care trebuie recuperat. În mod corect declarația martorei M. a Voichița a fost înlăturată de către prima instanța raportat la faptul că aceasta susține că inculpatului "i-a sărit în brațe"; partea vătămată aflată între caii atelajului și că inculpatul nu l-a îmbrâncit pe minor cât timp însuși inculpatul recunoaște că l-a împins pe minor și că acesta a căzut. În ceea ce privește declarațiile martorilor Lorincz Sorinel și Trombițaș Călin A., care relevă în esență faptul că în luna februarie 2011, la câteva zile după incident minorul juca fotbal împreună cu alți băieți din sat și mergea pe bicicletă, deci nu era rănit și în mod categoric se putea deplasa fără probleme, în mod corect au fost înlăturate de către instanța de fond. Este evident că
aceștia nu au spus adevărul în condițiile în care afirmă cel puțin de 2 ori că în luna februarie, la câteva zile după ce a fost bătut, copilul s-ar fi dat cu bicicleta. Ori, incidentul a avut loc în data de 28 februarie 2011 și nu aveau cum să-l vadă pe copil pe bicicletă sau jucând fotbal în luna februarie decât înainte de incident, ultima zi a lunii februarie fiind 28.
În ceea ce privește declarația martorei V. ezan Otilia, deși împotriva acesteia s-a făcut plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla pentru mărturie mincinoasă, cât timp nu s-a dat o soluție de trimitere în judecată sau de constatare a vinovăției acesteia nu se pune problema înlăturării declarației sale cu atât mai mult cu cât se coroborează cu declarațiile martorilor I. M. și Cristea G. care nu sunt rude cu partea vătămată și nu
au absolut nici un interes în cauză.
Apoi, inculpatul nu a achitat vreo sumă de bani părinților părții vătămate, nu s-a interesat de soarta copilului și deci prejudiciul nu este recuperat. În lipsa unor înscrisuri doveditoare cum sunt chitanțele, bonurile fiscale, etc., contravaloarea prejudiciului nu se poate stabili decât prin estimare, în echitate, prin comparație cu situații similare, așa cum a făcut instanța de fond prin aplicarea jurisprudenței CEDO, suma de 700 lei neputând fi considerată ca îmbogățire fără just temei și fiind suficientă pentru repararea prejudiciului material (în lipsa altor acte doveditoare care să releve faptul că acele cheltuieli au fost mai mari și cât timp martora I. M. a dat împrumut familiei părții vătămate suma de 500 lei pentru restabilirea sănătății minorului.
În ceea ce privește daunele morale, apărătorul inculpatului a invocat faptul că doar un specialist (probabil un psiholog) ar putea să stabilească în ce măsură psihicul părții vătămate a fost afectat de incidentul în cadrul căruia a fost lovit și dacă au scăzut performanțele sale școlare. Este adevărat că cel mai bine un specialist poate să stabilească acest lucru, dar dacă inculpatul avea dubii în ce privește faptul că partea vătămată a fost
afectată psihic atunci trebuia să solicite efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice a cărei contravaloare să o achite.
Așa cum a menționat și instanța de fond, prejudiciul moral s-a produs prin însuși faptul că partea vătămată a fost bătută în public, iar inculpatul a avut un comportament agresiv atât fizic cât și verbal față de un copil de 10 ani. Ori, nu este nevoie de opinia unui specialist pentru a stabili că acel copil a suferit un prejudicu moral care trebuie acoperit (ar fi fost, dacă urmările faptei ar fi fost mult mai grave). Considerăm că orice persoană care a fost bătută în public are o anumită reținere de a mai ieși din casă o perioadă, cu atât mai mult când este vorba de una imatură și al cărei psihic nu este pe deplin dezvoltat. De asemenea, orice persoană ar suferi o perioadă de fobii în sensul că nu ar mai dori să se întâlnească cu agresorul, temându-se să circule pe stradă neînsoțită, cu atât mai mult cu cât atât partea vătămată cât și inculpatul locuiesc în același sat care este unul redus ca dimensiuni, unde toți locuitorii se cunosc între ei. În mod firesc, datorită dezvoltării psihice mai reduse copiii sunt și mai afectați de astfel de agresiuni. Prin urmare, considerăm că prejudiciul moral suferit a fost probat și fără opinia specialiștilor și că nu se impune admiterea recursului nici sub acest aspect.
În concluzie, apreciind că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală sub toate aspectele, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen. se va respinge ca nefundat recursul declaratd e inculpatul Voievod I. împotriva sentinței penale nr. 227/_ a Judecătoriei Gherla cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 50 lei.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V. I., domiciliat în comuna C., sat C., nr. 394, jud. C., împotriva sentinței penale nr. 227/_ a Judecătoriei Gherla.
În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | ||
S. | T. A. | Ț. | M. L. |
Red.S.T./C.B./2 ex. Jud. fond: D. O.
GREFIER
L. B.
| ← Decizia penală nr. 441/2013. Lovire sau alte violențe | Decizia penală nr. 190/2013. Lovire sau alte violențe → |
|---|
