Decizia penală nr. 128/2013. Ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR.128/R/2013

Ședința publică din 29 ianuarie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE

: V.

V. A.

,judecător

JUDECĂTORI

: L.

H.

: I.

M.

GREFIER

: L.

C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin PROCUROR -

SEBASTIAN DOBRESCU

S-a luat spre examinare recursul formulat de contestatorul R.

N.

R. ,

împotriva deciziei penale nr.1769/_, pronunțată în dosar nr._

al

Curții de Apel Cluj având ca obiect contestație în anulare.

Cauza s-a luat fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosarul cauzei s-a depus de către contestator un script prin care solicită a se lua act de retragerea contestației în anulare.

Reprezentantul Parchetului, față de manifestarea de voință a contestatorului, solicită a se lua act de retragerea contestației.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 1472 din 14 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Baia Mare, au fost condamnați inculpații:

ROG. N A. -MIHAI CNP 1., fiul lui I. și Lia-D., născut la 04.XI.1989 în Baia Mare, de cetățenie română, studii 12clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, domiciliat în Baia Mare, Bd.București nr.34A/60, Maramureș, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunilor de:

  • ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev.de art.321 al.1 C.pen., cu aplicarea art.320 ind.1 C.proc.pen., la 8 luni închisoare;

  • distrugere prev.de art.217 al.1 C.pen., cu aplicarea art.320 ind.1 C.proc.pen., la 6 luni închisoare;

  • lovire prev.de art.180 al.2 C.pen., cu aplicarea art.320 ind.1 C.proc.pen. la 6 luni închisoare.

    În baza art.33 lit.a, 34 lit.b C.pen. s-au contopit pedepsele de mai sus,

    inculpatul urmând să execute rezultanta de 8 luni închisoare.

    În baza art.81, art.82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani 8 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra prev.art.83 C.pen..

    Cu aplicarea art.71 al.5 și art.64 lit.a, teza II C.pen..

    R. N. -R., CNP 1., fiul lui Lazăr I. și R., născut la_ în Baia Mare, de cetățenie română, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, are 2 copii minori, domiciliat în localitatea P., str.L. nr.15, jud.Satu Mare, cu antecedente penale, pentru comiterea infracțiunilor de:

  • ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev.de art.321 al.1 C.pen., la 1 an închisoare;

  • distrugere prev.de art.217 al.1 C.pen., la 6 luni închisoare;

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b C.pen. s-au contopit pedepsele de mai sus, rezultanta fiind de 1 an închisoare.

Conform disp.art.83 C.pen. s-a revocat suspendarea condiționată cu privire la pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sp.764/_ a acestei instanțe și s-a cumulat pedeapsa de 4 luni închisoare cu pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta, stabilind ca inculpatul să execute în regim de detenție, pedeapsa de 1 an 4 luni închisoare.

Cu aplicarea art.71, art. 64 lit.a teza II C.pen..

În temeiul art.14 C.proc.pen., art.998 C.civil a fost obligat inculpatul Rogojan A. -Mihai să plătească părții civile Sima L., din Baia Mare, Bd.Decebal nr.3/23, Maramureș, suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale.

În același temei și cu aplicarea art.1003 C.civil, au fost obligați ambii inculpați în solidar, la plata sumei de 4.708, 50 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC AVIA SRL, prin administrator Pop R. -S., din Baia Mare, str.Minerva nr.17, Maramureș.

Conform disp.art.191 al.2, C.proc.pen. au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare statului, astfel:

  • Rogojan A. Mihai, 500 lei, din care 100 lei, onorariul parțial pentru avocatul din oficiu Olar Iulia și respectiv 300 lei onorariul avocatului din oficiu Iacob Diana;

  • R. N. R. la 200 lei, din care100 lei, onorariul parțial pentru avocatul din oficiu D. M. .

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, nr.

382/P/2008 au fost trimiși în judecată inculpații:

  • ROG. N A. MIHAI pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere, prevăzute de art. 321 alin. 1 C.pen., art. 180 alin. 2 C.pen. și art. 217 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.,

  • R. N. R. pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, prevăzute de art. 321 alin. 1 C.pen. și art. 217 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen..

S-a reținut în sarcina inculpaților că în_, au săvârșit acte și gesturi prin care a adus atingere bunelor moravuri, au produs scandal public, și au spart sticle, pahare, scrumiere și aparatură electronică.

S-a reținut în sarcina inculpatului Rogojan A. Mihai că în cadrul altercației a lovit pe partea vătămată Sima L., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr.de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul Rogojan A. Mihai a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată prin actul de inculpare, solicitând judecarea sa în baza procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției, prevăzută de art. 320 ind. 1 C.proc.pen..

Inculpatul R. N. R. nu a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată prin actul de inculpare, susținând în apărare că a încercat să-l ajute pe Rogojan care era lovit în altercație, după care a ieșit afară din local fără să participe la scandal.

Trecând la soluționarea cauzei, instanța a reținut următoarele:

În noaptea de 19/_, inculpații Rogojan A. Mihai, R. N. R. și

R. Paul Aurel, se aflau în localul City Club, situat pe str. I. M. nr. 3 din Baia Mare, aparținând SC Avia SRL.

Clubul este administrat de numita Pop R. -S., însă în noaptea respectivă aceasta era înlocuită de sora sa-partea vătămată Sima L., care supraveghea desfășurarea activității. În local se aflau aproximativ 80 de persoane.

În jurul orelor 3:00, în timp ce se aflau pe ringul de dans, între inculpați și numitul Vișovan Petru-V., om de ordine în club, a izbucnit o altercație, motivat de faptul că inculpații Rogojan A. Mihai și R. N. -R. se împingeau în alți clienți ai localului. Partea vătămată le-a cerut inculpaților să se liniștească, însă inculpatul R. N. R. l-a prins de braț și de haine. Partea vătămată a încercat să-l imobilizeze, moment în care inculpatul Rogojan A. Mihai a ridicat mâna să-l lovească.

A intervenit numitul Hauși Emanuel, prieten cu Vișovan, prinzând brațul inculpatului Rogojan. În același timp, inculpatul R. N. R. i-a aplicat lui

Hauși Emanuel o lovitură cu pumnul în zona feței, iar Rogojan A. Mihai l-a lovit, de asemenea, cu o sticlă în cap.

Cei doi au fugit și s-au ascuns după bar, iar inculpații au aruncat înspre aceștia cu sticle și pahare, continuând să-i urmărească și îndreptându-se astfel spre bar, unde partea vătămată Sima L. a încercat să-i oprească să pătrundă după bar, însă a fost lovită cu pumnul în zona feței de inculpatul Rogojan A. Mihai. Hauși și Vișovan s-au ascuns în magazie, unde au fost urmați de inculpați, care au spart mai multe sticle cu băuturi alcoolice din această

încăpere.

În timpul acestui scandal s-au aprins luminile în local, iar clienții speriați și indignați de cele întâmplate au părăsit localul.

În urma loviturilor care le-au fost aplicate, numiții Vișovan Petru-V. și Hauși Emanuel au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 6-7 zile de îngrijiri medicale, respectiv 11-12 zile de îngrijiri medicale, conform certificatelor medico-legale depuse la dosar, cei doi retrăgând plângerile prealabile formulate inițial împotriva inculpaților pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

Prin certificatul medico-legal nr. 86 din_ s-a concluzionat că partea vătămată Sima L. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Leziunile pot data din_ .

Partea vătămată a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpaților și s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei.

Partea vătămată Pop R. -S., administrator al SC Avia SRL, a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpaților pentru comiterea infracțiunii de distrugere și s-a constitui parte civilă în cauză cu suma de 4.708,50 lei, reprezentând contravaloarea distrugerilor provocate în club (pahare și scrumiere sparte, sticle cu băuturi alcoolice sparte, calculator și monitor distruse).

Starea de fapt descrisă mai sus se probează cu următoarele mijloace de probă: procesele verbale de consemnare a plângerilor părților vătămate Sima L.

, Vișovan Petru V., Pop R. S., Hauși Emanuel, declarațiile părții vătămate Sima L., certificatul medico legal nr. 86/_, declarațiile părții vătămate Pop

R. S., adresa SC Avia SRL Baia Mare, de constituire de parte civilă, declarațiile numitului Vișovan Petru V., certificatul medico-legal nr. 87 din _

, declarațiile numitului Hauși Emanuel, certificatul medico-legal nr. 88 din _

, declarațiile martorilor Vișovan V., Hauși Emanuel, Szilagyi Attila Istvan, China Cristian A., Donca B. Simion, Perța Ionuț Vlad, Tămășan Alexandra S.

, Iorga V. V., Pop George Vlad, Șerban Roxana A., declarațiile inculpaților atât din faza de urmărire penală cât și din faza de cercetare judecătorească.

În drept, fapta inculpatului Rogojan A. -Mihai care în data de_, în timp ce se afla în localul City Club din Baia Mare, a săvârșit acte și gesturi prin care a adus atingere bunelor moravuri și a produs scandal public, determinând persoanele prezente să părăsească localul, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev.de art.321 al.1 C.pen., text de lege în baza căruia instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare.

Fapta aceluiași inculpat care, în data de_ împreună cu o altă persoană, a spart sticle, pahare, scrumiere și aparatură electronică, cauzând un prejudiciu în valoare de 4.708,50 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prev.de art.217 al.1 C.pen., text de lege în baza căruia instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

Fapta aceluiași inculpat care, în data de_, a aplicat lovituri cu pumnul părții vătămate Sima L., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 8-9 zile de îngrijiri medicale, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de lovire prev.de art.180 al.2 C.pen., text de lege în baza căruia instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b C.pen. s-au contopit pedepsele de mai sus,

inculpatul urmând să execute rezultanta de 8 luni închisoare.

Constatând că au fost îndeplinite condițiile cerute de lege, în temeiul art. 81, 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 8 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen..

Cu aplicarea art. 71 alin. 5 raportat la art. 64 lit. a teza II C.pen., privind exercitarea unor drepturi.

Fapta inculpatului R. N. -R. care, în data de_, în timp ce se afla în localul City Club din Baia Mare, a săvârșit acte și gesturi prin care a adus atingere bunelor moravuri și a produs scandal public, determinând persoanele prezente să părăsească localul, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev.de art.321 al.1 C.pen., text de lege în baza căruia instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

Fapta aceluiași inculpat care, în data de_ împreună cu o altă persoană, a spart sticle, pahare, scrumiere și aparatură electronică, cauzând un prejudiciu în valoare de 4.708,50 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prev.de art.217 al.1 C.pen., text de lege în baza căruia instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b C.pen. s-au contopit pedepsele de mai sus, rezultanta fiind de 1 an închisoare.

Întrucât faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul R. N. - Relu în prezenta cauză, au fost comise în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 4 luni închisoare, aplicată acestuia prin Sp.764/_ a acestei instanțe, conform disp.art.83 C.pen. instanța a revocat suspendarea condiționată cu privire la pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sp.764/_ și a cumulat pedeapsa de 4 luni închisoare cu pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute în regim de detenție, pedeapsa de 1 an 4 luni închisoare.

Cu aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a teza II C.pen., privind exercitarea unor drepturi. Inculpatul R. N. -R. nu a recunoscut comiterea faptelor susținând că nu a participat la scandal și că după ce a încercat să-l scoată pe inculpatul Rogojan din club a ieșit afară și apoi a plecat acasă cu martora Șerban Roxana.

Apărarea acestuia nu a fost reținută de instanță nefiind susținută de probe.Astfel, declarațiile martorilor Vișovan V., Hauși Emanuel Donca B. Simion, se coroborează cu declarațiile de la urmărire penală ale martorelor Serban Roxana, Tămășan Alexandra-S., China C. -A., precum și celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarația și plângerea părții vătămate Sima L., din care rezultă participația inculpatului la scandalul care a avut loc în club, inclusiv prin aruncarea de obiecte în incinta localului.

La individualizarea pedepselor și a modului de executare a fost avut în vedere gradul de pericol social al faptelor comise de inculpați, participația fiecăruia la comiterea lor, precum și circumstanțele personale ale inculpaților.

Astfel, în ce îl privește pe inculpatul Rogojan A. Mihai, a fost avut în vedere faptul că acesta nu are antecedente penale și că a recunoscut comiterea faptelor, solicitând judecarea sa în procedura simplificată prev.de art.320 ind.1 C.proc.pen., astfel că, în privința sa, limitele prevăzute de lege pentru infracțiunile comise de acesta sunt reduse cu o treime.

În ce îl privește pe inculpatul R. N. -R. s-a avut în vedere că are antecedente penale, fiind condamnat anterior la 4 luni închisoare pentru comiterea unor infracțiuni de aceeași natură cu cele pentru care este în prezent cercetat, respectiv ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice, infracțiunile din prezenta cauză fiind comis în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării acestei pedepse, aspect ce relevă perseverența inculpatului în comiterea de infracțiuni împotriva ordinii sociale.

În ce privește latura civilă a cauzei instanța constată că partea vătămată Sima L. a formulat pretenții civile în cuantum de 10.000 lei reprezentând daune morale, justificate prin vătămările cauzate în agresiunea exercitată de inculpatul Rogojan asupra sa.

Instanța a apreciat pretențiile părții civile justificate până la concurența sumei de 5.000 lei, în raport cu natura vătămărilor și numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.

S-a constatat că SC AVIA SRL, prin administrator Pop R. -S. a formulat pretenții în cuantum de 4.708, 50 lei, ce reprezintă distrugerile produse de inculpați în club.

Considerând pretențiile părților civile justificate, conform celor de mai sus, în temeiul art.14 C.proc.pen., art.998 C.civil a fost obligat inculpatul Rogojan A.

-Mihai să plătească părții civile Sima L., suma de 5.000 lei, cu titlu de daune morale.

În același temei și cu aplicarea art.1003 C.civil, au fost obligați ambii inculpați în solidar, la plata sumei de 4.708, 50 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC AVIA SRL, prin administrator Pop R. -S. .

Văzând și dispozițiile art.191 al.1 C.proc.pen., privind cheltuielile judiciare datorate statului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul R. N. R., criticând soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat casarea sentinței instanței de fond si pronunțarea unei decizii prin care să se dispună în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, achitarea sa.

În motivarea recursului inculpatul a arătat, în esență, că instanța de fond a omis audierea lui părții vătămate Sima L. ceea ce potrivit deciziei nr.5023/_ a ÎCCJ, atrage după sine restituirea cauzei la instanța de fond pe considerentul că neaudierea în faza de judecată a martorilor acuzării încalcă principiul dreptului la un proces echitabil. S-a mai invocat faptul că audierea celor două părți vătămate ar fi creat posibilitatea retragerii plângerilor depuse în cursul actelor premergătoare și investirea instanței doar cu infracțiunea prev.de art.321

C.pen. Totodată, s-a arătat că ambele plângeri au fost făcute în cursul actelor premergătoare, iar după începerea urmăririi penale aceste persoane nu au mai fost audiate astfel că se impune trimiterea cauzei la prima instanță pentru a se corecta aceasta deficientă.

Inculpatul R. N. R. a mai arătat că nu există probe care să sustină vinovătia sa deoarece niciuna dintre persoanele audiate în cursul urmăririi penale nu l-a indicat că ar fi făcut parte dintre cei care au comis acte de agresiune.

Prin deciziei penală nr. 1769/R din 11 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr._, a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. N. -R. împotriva sentinței penale nr. 1472 din 14 iunie 2012 a Judecătoriei Baia Mare.

S-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei ce s-a avansat din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu.

A fost obligat recurentul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Procedând la soluționarea recursului în raport cu actele si lucrările dosarului, cu motivele susținute de inculpat, precum si din oficiu, potrivit art.385/6 alin.3 din Codul de procedura penala, sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei deduse judecații, Curtea a constatat următoarele:

Instanța de fond a stabilit o situație de fapt conformă cu realitatea pe baza unui probatoriu complet administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței si pe care l-a evaluat în mod just, ajungând în final la concluzia corectă că inculpatul recurent se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Fără a relua argumentația detaliată a stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentație pe care tribunalul și-o însușește în întregime, se va sublinia cu privire la apărările invocate de către inculpat următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect că raportat la ansamblul probatoriului administrat nu poate fi reținută teza potrivit căreia nu există probe care să susțină vinovăția inculpatului recurent, martorii audiati atât în cursul urmăririi penale, cât și în instanță confirmând că inculpatul recurent a participat activ în actiunile care s-au derulat în localul administrat de partea vătămată Pop

R. S. .

Astfel, martorul Vișovan Petru V. (f. 15 dos.u.p., f. 104 si urm. dos.fond), angajat al localului ca agent de pază și ordine, arată că inculpatul Rogojan, precum și o persoană pe nume "R. "; au început să facă șicane clienților si că, la solicitarea martorului de a înceta, numitul R. l-a prins de brațul stâng și de haină, că în încercarea de a-l apăra de o lovitură venind din partea inculpatului Rogojan, recurentul l-a lovit pe martorul Hauși Emanuel, iar apoi mai multi prieteni ai inculpatilor au intervennit și cu totii au început să-i lovească, să arunce cu sticle, cu scrumiere si pahare ceea ce a condus la deteriorarea aparaturii electronice, precum și la decizia clientilor de a părăsi localul.

La rândul său, martorul Hausi Emanuel (f. 19-20 dos.u.p., f. 14 dos.fond), la rândul său angajat ca agent de pază și ordine la același local, confirmă starea de fapt expusă de martorul Vișovan Petru V. și îl identifică pe recurent ca participant în derularea evenimentelor ca fiind "băiatul din Satu Mare";, recurentul având domiciliul în acest oraș.

De asemenea, martorul Donca B. Simion (f. 35-39 dos.u.p., f. 138 dos.fond) declară că cei doi inculpati, respectiv inculpatul Rogajan și "băiatul din Satu Mare"; au fost atentionati asupra faptului că prin conduita lor stânjeneau

clienții localului ceea ce i-a determinat pe aceștia să-l agreseze pe unul din oamenii de ordine, au aruncat cu sticle în directia barului, inculpatul Rogojan lovindu-l pe Hausi Emanuel si partea vătămată Sima L. și că această conduită a inculpatilor a speriat clenții care au iesit afară (circa50 de persoane) si a determinat intervenția jandarmilor pentru aplanarea conflictului.

În același sens este și declarația martorului Szilaghi Attila (57 dos.u.p.) care arată că în data de_ se afla în localul City Club din Baia Mare, ocupându-se de aspectele tehnnice ale acestuia, și a sesizat că în jurul orelor 03,00 personalul de paza încerca să liniștească un grup de tineri, printre care era și "R. "; și că unul dintre aceștia l-a lovit cu osticlă în cap pe unul dintre agenti și pe partea vătămată Sima L., iar apoi toti au aruncat cu stricle și pahare în direcția barului, devastând si distrugând aparatura tehnică și determinând clienții să părăsească localul.

Si martora China C. A. confirmă participarea recurent în derularea evenimentelor, identificându-l cu exectitate ca fiind R. R. (f. 58-59 dos.u.p.).

Totodată, partea vătămată Sima L. îl identifică pe inculpatul recurent ca fiind una din persoanele care a provocat distrugerile din local și a cărui conduită a cauzat temeri în rândul consumatorilor care au părăsit localul, precum și interventia trupelor de jandarmi pentru stringerea conflictului.

În final, martorii Perța Ionuț Vlad, Tămășan Alexandra-S. ,Iorga V. V. declară că scandalul provocat de inculpații din cauză a determinat clienții să părăsească localul, fiindu-le frică, precumși intervenția trupelor de jandarmi.

Așa fiind, Curtea a concluzionat că instanța de fond a reținut corect vinovăția inculpatului recurent și a stabilit o încadrare juridica legala, în raport cu normele de incriminare incidente, respectiv infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev.de art.321 al.1 C.pen. și distrugere prev.de art.217 al.1 C.pen.

Nu a putut fi primită critica referitoare la neaudierea în cursul judecății a părtilor vătămate și a tuturor martorilor din faza de urmărire penală. Curtea observă că instanța de fond a citat părtile vătămate, însă, raportat la depozițiile martorilor audiati, precum și față de declarația inculpatului Rogojan A. Mihai care a confirmat integral starea de fapt din actul de sesizare, audierea acestora nu a mai devenit necesară cauzei, după cum nu mai prezenta utilitate reaudierea celorlati martori dat fiind faptul că depozițiile acestora fie nu contin date relevante cauzei, fie reiau aspecte deja verificate de instanță prin administrarea restului probatiunii.

Curtea a mai observat că instanța de fond a audiat și martorii propusi în apărare, astfel că din această perspectivă nu se poate vorbi de încălcarea principiului egalității armelor. Faptul că depozițiile acestora au fost înlăturate este consecința faptului că s-au dovedit a fi nesincere și interesate în cauză. Astfel, martora Șerban Roxana A., care este verisoara recurentului, arată într- o primă declarație că ea împreună cu recurentul și alte persoane au plecat din bar la ora 1,20 fără a face vorbire despre derularea unui scandal (f. 54 dos. u.p.), ca apoi, să arate că niște necunoscuți au provocat scandal în local astfel că

împreună cu inculpatul, sora sa și numitul R. Paul au plecat fiindu-le frică (f. 53 dos.u.p.). În fața instanței, contrar tuturor probelor din cauză, declară că nu a sesizat nici un incident în care să fi fost implicati cei doi inculpati.

Verificând modul în care s-au individualizat sancțiunile penale aplicate recurentului, Curtea a constatat că s-au respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale

inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare.

Curtea a considerat că aspectele invocate de inculpat au fost avute în vedere în procesul de individualizare, ceea ce a condus la stabilirea sancțiunilor la minimul special prevăzut de lege, acordându-se suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social a infracțiunilor comise, condițiilor concrete în care s-au produs, dar și totalității urmărilor faptelor.

În acest context, Curtea a concluzionat că pedepsele stabilite de către instanța de fond sunt juste și proporționale, in masura sa asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acestora, respectiv prevenția specială și generală înscrise în art. 52 C.pen., dar si funcțiile de constrângere și de reeducare și că vor contribui la conștientizarea consecințelor faptelor, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatului.

Totodată, aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a teza II C.pen. s- a impus raportat la natura si gravitatea faptelor comise, dispozitia primei instante fiind în acord cu Decizia nr.74/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,precum si cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Hirst c.Marii Britanii.

Pentru toate aceste motive Curtea a concluzionat că soluția instanței de fond a fost legală și temeinică și a fost menținută în totalitate ca atare astfel că recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat potrivit art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen.

Inculpatului i s-a asigurat asistentă juridică din oficiu astfel că în baza art. 189 C.proc.pen. s-a stabilit suma de 100 lei onorar pentru apărătorul din oficiu ce se va avansa din FMJ in favoarea BCAJ Cluj.

In baza art. 192 al. 2 C.proc.pen. a fost obligat recurentul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare condamnatul R. N. R. , solicitând casarea acesteia ca nelegală și netemeinică ,însă la termenul de astăzi personal în fața instanței a declarat că își retrage contestația formulată.

Din interpretarea prev. art.385/4 C.pr.pen. rap.la art.369 C.pr.pen.până la închiderea dezbaterilor în fața instanței de recurs, oricare din părți își poate retrage contestația declarată.

Față de aceste dispoziții și de manifestarea de voință a contestatorului Curtea va lua act de retragerea contestației formulate în cauză.

În baza art.192 al.2 C.pr.pen. va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Ia act de retragerea contestației în anulare formulată de condamnatul R.

N. R. împotriva deciziei penale nr. 1769/R din 11 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj.

Obligă pe contestator să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. L. H. I. M.

GREFIER,

L. C.

Dact.I.M./Dact.S.M 3 ex./_

Jud.fond. E. GRAMA

Jud. recurs. I.M. /V.V.A. /L.H.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 128/2013. Ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice