Decizia penală nr. 1296/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a2
DECIZIA PENALĂ NR.1296/R/2013
Ședința publică din 09 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : D. | P., judecător |
JUDECĂTORI | : S. | S. |
: V. | G. | |
GREFIER | : D. | S. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -
DANILA SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul D. SS S.
, împotriva încheierii penale din data de_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, având ca obiect cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul D. SS S.
, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.Jucan Tudor Horea, fără delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul arată că-și menține recursul formulat și că înțelege bine limba română, neavând nevoie de interpret.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Critică soluția instanței de fond sub două aspecte și anume pentru faptul că în mod neîntemeiat s-a reținut că cele 4 motive de arestare subzistă în continuare, iar în al doilea rând, instanța a omis să verifice dacă buna desfășurare a procesului penal este împiedicată prin admiterea cererii și punerea în libertate a inculpatului.
Susține că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, nefiind întrunite condițiile prev.de art.143 și art.148 lit.a,b,d și f C.pr.pen.
Referitor la temeiul de arestare, prev.de art.148 lit.a C.pr.pen., consideră că acesta nu subzistă. După ce a aflat că este cercetat, inculpatul a dorit să se întoarcă în țară, lucru ce nu a fost posibil deoarece pașaportul și permisul de ședere în România i-au expirat și imediat ce i-a fost eliberat titlu de călătorie, s-a întors în țară voluntar.
În ceea ce privește temeiul de arestare prev.de art.148 lit.b C.pr.pen., și acesta este neîntemeiat, deoarece nu a știut de actele de cercetare și nu i-a cerut nicciodată inculpatului H. să nu declare adevărul.
Referitor la temeiul de arestare prev.de art.148 lit.d C.pr.pen., acesta nu subzistă deoarece inculpatul nu a săvârșit o nouă infracțiune.
În afară de declarația inculpatului H. M., la dosar nu există alte probe sau indicii din care să rezulte că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei, ori, această declarație ar trebui coroborată și cu alte probe din dosar. Parchetul susține că declarația lui H. se coroborează cu declarație lui palfi Ștefan, dar solicită să se aibă în vedere că in declarația celui din urmă nu se face vorbire de
inculpatul Darouza. Există o stare conflictuală între inculpații Darouza și H., în sensul că aceștia au avut o societate comercială, s-au despărțit, după care au formulat plângeri unul împotriva celuilalt, toate soluționate în favoarea inculpatului Darouza.
Referitor la temeiul de arestare prev.de art.148 lit.f C.pr.pen., consideră că nici acesta nu subzistă. Instanța trebuie să aibă în vedere elementele ce țin de persoana inculpatului și doar în secundar de gravitatea faptei. În acest sens, trebuie observat că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală și nu a mai fost acuzat de comiterea unei alte fapte. Așa cum prevede art.136 C.pr.pen., o măsură preventivă poate fi luată doar în scopul de a se asigura buna desfășurare a procesului penal, nu pentru a descuraja alte persoane să comită fapte penale. În cazul de față, inculpatul a revenit benevol în țară tocmai pentru a se apăra de acuzațiile care i se aduc.
Dacă se va aprecia că temeiurile de la art.148 C.pr.pen. subzistă, se poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, pentru că la dosar nu există date că acesta ar încerca să împiedice buna desfășurare a procesului penal. În afară de declarația lui H., nu există alte probe din care să rezulte că în libertate inculpatul ar fi încercat să influențeze desfășurarea procesului penal. Toți inculpații au fost audiați, la fel și martorii, astfel că față de inculpat se poate lua o măsură mai puțin restrictivă.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii instanței de fond. În mod corect a apreciat instanța de fond că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, că a încercat să-l determine pe inculpatul H. M. să declare mincinos, precum și cu privire la pericolul social pentru ordinea publică pe care acesta l-ar reprezenta dacă ar fi cercetat în stare de libertate.
Apărătorul inculpatului, în replică, arată că inculpatul s-a întors voluntar în țară pentru a se apăra. Dosarul are 20 volume care trebuie prezentate inculpatului, ori în stare de arest, acesta nu are posibilitatea să ia la cunoștință de actele în original depuse la dosar și doar în libertate va putea să-și pregătească apărarea.
Inculpatul D. SS S., având ultimul cuvânt, arată că nu s-a sustras urmăririi penale. Când a aflat că este cercetat a încercat să vină în țară, dar avea pașaportul expirat și nu a reușit acest lucru. Când a primit dreptul de a pleca în România, s-a prezentat voluntar. Are interesul să se prezinte pentru aflarea adevărului, pentru a dovedi că nu sunt reale acuzațiile care i se aduc, nici nu a fost în țară la data când se reține că s-au comis faptele și nu se va sustrage de la judecată dacă va fi pus în libertate.
C U R T E A:
Asupra recursului de față,
Prin încheierea din 1 octombrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C., în temeiul art.160 ind.8a al.6 C.pr.pen., s-a respins ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de
inculpatul D. SS S. (fiul lui S. și Adela, născ.la_, deținut în Penitenciarul Gherla).
În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul să plătească 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin sesizarea emisă în dosarul de urmărire penală 432/P/2011, înregistrată la Tribunalul Cluj la data de_, sub numărul unic de dosar_, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. a propus, în conformitate cu prev. art. 149¹ Cod Procedură Penală, luarea măsurii arestării preventive, în lipsă, față de inculpații T. V., fiul lui Aurel și Rafila, născut la data de_ în Câmpia T., jud. C., dom. în Câmpia T., str. Fluturilor nr. 4, jud. C., CNP 1., posesor al C.I. seria KX nr. 5., eliberată de SPCLEP Câmpia T., la data de_, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă
continuată prev. de art. 9 al. 1 lit. c din L. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 al. 1 lit. c din L.
241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, tentativă la obținere fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări TVA de la bugetul general consolidat prev. de art. 20 Cod Penal rap. la art. 8 al. 1, 2, 3 din Ll 241/2005, șantaj, prev. de art. 194 al. 1 Cod Penal, șantaj prev. de art. 194 al. 1 Cod Penal, tăinuire prev. de art. 221 al. 1 Cod Penal, favorizarea infractorului prev. de art. 264 al. 1 Cod Penal și spălare de bani prev. de art. 23 al.1 lit. a din L. 656/2002, cu
aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a și b Cod Penal, și D. SS S., fiul lui S. și Adela, născut la data de_ în Nablus
- Palestina, cu reședința în C. -Napoca, str. C. Brâncoveanu nr. 56, ap. 41, jud.
C., posesor al pașaportului electronic nr. 1542580 emis de O.R.I. la data de _
, CNP 7., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 9 al. 1 lit. c din L. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, complicitate la tentativă la obținere fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări TVA de la bugetul general consolidat prev. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 20 Cod Penal rap. la art. 8 al. 1, 2, 3 din L. 241/2005 și spălare de bani prev. de art. 23 al.1 lit. a din L. 656/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, pe o perioadă de 30 de zile.
În ceea ce-l privește pe inculpatul DS s-a reținut că, l-ar fi ajutat pe inculpatul T. V., cu intenție, în mod repetat, prin punerea la dispoziție a unor facturi false, în scopul evidențierii unor cheltuieli și operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și de asemenea că l-ar fi ajutat pe același inculpat T. V., prin punerea la dispoziție a unor facturi
fictive, pentru ca pe baza lor, și prin stabilirea cu rea-credință a valorii TVA de către acest din urmă inculpat, să încerce să obțină, fără drept, rambursarea TVA în cuantum de 772.196 lei. De asemenea, s-a arătat că inculpatul DS
, în mod repetat, cu scopul de a ascunde proveniența sumelor de bani obținute prin evaziune fiscală, pentru a disimula originea infracțională a acestor sume, ar fi conceput și executat un circuit financiar complex, prin conturile bancare ale firmelor pe care le-ar fi controlat, transferând sume mari de bani din conturile firmelor pretins beneficiare, în conturile firmelor pretins furnizoare ale serviciilor și mărfurilor, după care sumele respective de bani erau revirate în alte conturi bancare ce ar fi fost aflate la dispoziția sa, sau erau retrase de către acesta, sau de inculpatul T. V. . Sesizarea a fost admisă și s-a dispus arestarea preventivă a acestui inculpat, în lipsă.
În prezenta cauză trebuie analizate condițiile prevăzute de lege pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar și apoi condițiile speciale pentru temeinicia unei astfel de cereri.
Dacă sub aspectul condițiilor prev.de art.160/2 C.pr.pen., această cerere nu comportă nici o discuție fiind admisibilă în principiu, problema care trebuie analizată se referă la temeinicia sau nu a acestei cereri.
Făcând o analiză succintă a condițiilor legale, fără a prejudicia fondul cauzei și a aduce atingere prezumției de nevinovăție consacrată de art.66 al.1 Cod Procedură Penală, instanța a constatat că în cauză există indicii temeinice care formează presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care a fost începută urmărirea penală și pusă în mișcare acțiunea penală față de persoana lui.
Astfel, aceste indicii se materializează în chiar mijloacele de probă ce urmează să fie evidențiate, și anume, declarațiile celorlalți învinuiți cercetați în cauză, și anume T. D., C. V., P. S. R., H. M. I., înscrisuri întocmite de organele fiscale, înscrisuri puse la dispoziție de unități bancare, facturi fiscale, declarații de martori, amintind aici declarațiile martorilor B. C.
R., R. Romeo M., E. A. V., Tecar Iosif, Lador G., E. O. L., etc., procese verbale de percheziție domiciliară, acte constitutive ale unor societăți comerciale.
Apoi în cauză s-a menținut temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. a Cod Procedură Penală, în condițiile în care inculpatul, în mod absolut suspect, a plecat de la domiciliu, fără să se cunoască unde anume se află. Este real că inculpatului nu i s-a adus la cunoștință în mod oficial învinuirile ce i se aduc, însă nu era străin de faptul că activitatea lui făcea obiectul unor cercetări de natură penală, ori este mai presus de orice dispută și discuție de specialitate, că o persoană de bună credință nu dispare de la domiciliu, când știe că față de sine se desfășoară anumite cercetări, fiind firesc să afle cât mai repede cu putință deznodământul acestora, mai ales atunci când se consideră nevinovată, așa cum susține inculpatul. De altfel, din declarațiile învinuitului H. M. I., reiese că inculpatul D. se afla în țară, și la domiciliul lui, în seara zilei de_ .
În cauză s-a menținut și temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. b Cod Procedură Penală, deoarece din declarațiile inculpatului H. M. I. reiese că acest inculpat a făcut presiuni asupra sa, încercând să-l influențeze și să-l determine să nu spună adevărul în fața organelor de poliție, să dea declarații mincinoase și să ascundă contribuția celorlalți învinuiți din cauză la săvârșirea infracțiunilor cercetate.
De asemenea s-a menținut și temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. d Cod Procedură Penală, întrucât inculpatul a săvârșit, cu intenție, noi acte infracționale, după ce, deja, D. C. formulase plângerea penală nr. 134/_
, iar că el cunoștea că se desfășoară o anchetă penală, iar din declarațiile inculpatului H. M. I., care a arătat că inculpatul a aflat că în data de_ el urma să fie audiat ca martor, dându-i explicații concrete în legătură cu ce anume trebuie să declare.
Dacă în privința primei teze a literei f a art. 148 Cod Procedură Penală, nu există discuții, instanța a apreciat că și teza a doua a acestui text de lege se păstrează în cauză. Astfel, lăsarea în libertate a inculpatului ar crea un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că ar provoca un sentiment de insecuritate în comunitate, convingerea unei lipse nejustificate de reacție a organelor judiciare în fața unor asemenea acte infracționale, în condițiile în care au fost săvârșite mai multe infracțiuni, după o temeinică pregătire, utilizând moduri de operare complexe și laborioase, denotând astfel o periculozitate și o temeritate ieșite din comun. Nu poate să nu se observe de asemenea perseverența infracțională, pentru că timp de mai mulți ani, a pus la cale și dus la îndeplinire, acte infracționale extrem de numeroase, cauzând un prejudiciu însemnat bugetului de stat.
Inculpatul, alături de ceilalți coinculpați, se pare că a dezvoltat un adevărat mod de viață din fraudarea bugetului de stat, atrăgând în activitățile infracționale un număr mare de persoane, angrenând în circuitul de documente false o multitudine de societăți comerciale, în scopul îngreunării aflării adevărului și a prinderii tuturor participanților. Astfel lăsarea în libertate a inculpatului este, în mod cert de natură să afecteze în mod grav sentimentul de încredere și securitate publică, ar afecta iremediabil noțiunea de bună-credință cu care orice comerciant trebuie să își desfășoare activitatea, atât în raport de ceilalți participanți la raporturile de drept comercial cât și față de stat, față de care au datoria achitării tuturor obligațiilor fiscale. Nu este lipsit de relevanță nici aspectul că politica penală a statului s-a modificat în raport de genul de infracțiuni urmărite în dosarul de față, fiind necesare măsuri ferme și prompte față de toate persoanele care eludează normele fiscale, evaziunea fiscală fiind un flagel al ultimilor ani, care trebuie eradicat prin acțiuni eficiente. O lipsă nejustificată de reacție a organelor judiciare ar putea fi echivalată cu o autentică încurajare a altor persoane pentru a săvârși activități similare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul D. SS
S. care a solicitat admiterea căii de atac promovate și rejudecând dosarul a se dispune liberarea sa sub control judiciar, fiind întrunite cerințele prevăzute de lege și statuate în art. 1602Cod procedură penală.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Din analiza prevederilor art.1602C.pr.penaIă, rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și
încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infractiuni.
Acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile art.1601alin.1 C.proc.pen., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză; în același sens dispozițiile art.1606alin.2 C.proc.pen.fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte, temeinicia acesteia. Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de disp.art.1602și 160/6 C.proc.pen., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și din verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art.136 alin.2 C.proc.pen.
În acord cu jurisprudența CEDO se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC
contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra R. iei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei - 27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).
În privința temeiniciei cererii formulate, Curtea reține că din coroborarea textului art.1602raportat la art.1606C.proc.pen.reiese caracterul facultativ al acordării liberării sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s- ar afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării liberării. Cu toate acestea, instanța nu ar putea uza în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispozițiile art.5 alin.5 C.proc.pen., art.23 alin.10 din Constituția României și art.5 paragr.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar trebuie pornit de la una dintre premisele esențiale ale liberării, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării sub control judiciar. Logic, această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobște, la luarea măsurii arestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este totuși oportună. Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, instanța de recurs consideră că astfel de temeiuri pot privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art.1602rap.la art.1606C.proc.pen.din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție.
O mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. În acest sens, s-a pronunțat CEDO (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968), care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia.
În speță, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. a propus, în conformitate cu prev. art. 149¹ Cod Procedură Penală, luarea măsurii arestării preventive, în lipsă, față de inculpații T. V., pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 al. 1 lit. c din L.
241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 al. 1 lit. c din L. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, tentativă la obținere fără drept a unor sume de bani cu titlu de
rambursări TVA de la bugetul general consolidat prev. de art. 20 Cod Penal rap. la art. 8 al. 1, 2, 3 din Ll 241/2005, șantaj, prev. de art. 194 al. 1 Cod Penal, șantaj prev. de art. 194 al. 1 Cod Penal, tăinuire prev. de art. 221 al. 1 Cod
Penal, favorizarea infractorului prev. de art. 264 al. 1 Cod Penal și spălare de bani prev. de art. 23 al.1 lit. a din L. 656/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a și b Cod Penal, și D. SS S., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 9 al. 1 lit. c din L. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, complicitate la tentativă la obținere fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări TVA de la bugetul general consolidat prev. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 20 Cod Penal rap. la art. 8 al. 1, 2, 3 din L. 241/2005 și spălare de bani prev. de art. 23 al.1 lit. a din L. 656/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, pe o perioadă de 30 de zile.
În ceea ce-l privește pe inculpatul DS s-a reținut că, l-ar fi ajutat pe inculpatul T. V., cu intenție, în mod repetat, prin punerea la dispoziție a unor
facturi false, în scopul evidențierii unor cheltuieli și operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și de asemenea că l-ar fi ajutat pe același inculpat T. V., prin punerea la dispoziție a unor facturi fictive, pentru ca pe baza lor, și prin stabilirea cu rea-credință a valorii TVA de către acest din urmă inculpat, să încerce să obțină, fără drept, rambursarea TVA în cuantum de
772.196 lei. De asemenea, s-a arătat că inculpatul DS, în mod repetat, cu scopul de a ascunde proveniența sumelor de bani obținute prin evaziune fiscală, pentru a disimula originea infracțională a acestor sume, ar fi conceput și executat un circuit financiar complex, prin conturile bancare ale firmelor pe care le-ar fi controlat, transferând sume mari de bani din conturile firmelor pretins beneficiare, în conturile firmelor pretins furnizoare ale serviciilor și mărfurilor, după care sumele respective de bani erau revirate în alte conturi bancare ce ar fi fost aflate la dispoziția sa, sau erau retrase de către acesta, sau de inculpatul T.
V. . Sesizarea a fost admisă și s-a dispus arestarea preventivă a acestui inculpat, în lipsă.
Audiat fiind, inculpatul nu a recunoscut presupusele infracțiuni pentru care este cercetat.
Prin prisma celor relevate mai sus, Curtea reține că în speță există împrejurări care justifică aprecierea că cererea inculpatului este nefondată. Astfel, la acest moment procesual, instanța de recurs constată că punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului nu este oportună, buna desfășurare a
procesului penal putând fi compromisă prin faptul că instanța derulează în prezent cercetarea judecătorească, fiind necesar a fi administrate atât probe testimoniale cât și științifice, astfel că actul de justiție ar fi perturbat prin lăsarea în libertate a inculpatului.
Instanța de recurs constată că raportat la natura infracțiunilor presupuse a fi comise, cu caracter economic, la împrejurarea că inculaptul este cetățean străin, în vârstă de 43 de ani, prejudiciul cauzat bugetului de stat nu a fost recuperat, lăsarea sa în libertate, chiar și sub control judiciar ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică și ar induce o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actului de justiție, iar, pe de altă parte, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influența depozițiile unor martori, dosarul aflându-se în faza primelor cercetări.
Prin prisma hotărârii CEDO "N contra Austriei din 27 iunie 1968"; instanța de recurs reține că inculpatul deși nu are antecedente penale, și doar reședință în România, domiciliul stabil fiind în Palestina, fiind în vârstă de 43 de ani, nu se impune în acest moment procesual lăsarea sa în libertate chiar sub control judiciar.
În concluzie, având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpatul D. SS S., de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, curtea apreciază că în această fază a procesului penal, și în pofida poziției nesincere avută de inculpat și a împrejurării că formal, cererea acestuia îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.
Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit.f C.proc.pen. instanța sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică. În acest caz, sunt excluse garanțiile de ordin personal, iar cele prevăzute de textul de lege respectiv art.1602rap.la art.1606C.proc.pen.nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celui arestat.
În schimb, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de Codul de procedură penală, cât și cele din art.5 paragr.3 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Ori, în acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului, este prezent și actual, întrucât, odată cu punerea acestuia în libertate s-ar crea falsa impresie că persoane asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis infracțiuni cu caracter economic, ar periclita înfăptuirea actului de justiție, deoarece inculpatul din speță ar putea săvârși noi fapte de natură penală, de același gen, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea martorilor, punând la îndoială capacitatea de rispostă a organelor de urmărire penală și ale instanței de judecată, de a nu fi fermi în reprimarea unor asemenea activități ilicite.
Potrivit dispoz.art.136 alin.2 C.proc.pen.liberarea provizorie poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive poate fi realizat și prin admiterea unei astfel de cereri. În cauză, s-a constatat că arestarea preventivă a fost luată invocându-se ca temei disp.art.148 lit. a, b, d, și f C.proc.pen., în principal luându-se în discuție aspectul că lăsarea în libertate al acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică.
În cauză se menține temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. a Cod Procedură Penală, în condițiile în care inculpatul, în mod absolut suspect, a plecat de la domiciliu, fără să se cunoască unde anume se află. Este real că inculpatului nu i s-a adus la cunoștință în mod oficial învinuirile ce i se aduc, însă nu era străin de faptul că activitatea lui făcea obiectul unor cercetări de natură penală, ori este mai presus de orice dispută și discuție de specialitate, că o persoană de bună credință nu dispare de la domiciliu, când știe că față de sine se desfășoară anumite cercetări, fiind firesc să afle cât mai repede cu putință deznodământul acestora, mai ales atunci când se consideră nevinovată, așa cum susține inculpatul. De altfel, din declarațiile inculpatului H. M. I., reiese că inculpatul D. se afla în țară, și reședința lui, în seara zilei de_ .
În cauză Curtea reține că se menține și temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. b Cod Procedură Penală, deoarece din declarațiile inculpatului H. M.
I. reiese că acest inculpat a făcut presiuni asupra sa, încercând să-l influențeze și să-l determine să nu spună adevărul în fața organelor de poliție, să dea declarații mincinoase și să ascundă contribuția celorlalți învinuiți la săvârșirea infracțiunilor cercetate.
De asemenea se menține și temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. d Cod Procedură Penală, întrucât inculpatul a săvârșit, cu intenție, noi acte infracționale, după ce, deja, D. C. formulase plângerea penală nr. 134/_
, iar el cunoștea că se desfășoară o anchetă penală, iar din declarațiile inculpatului H. M. I., rezultă că inculpatul a aflat că în data de_ el urma să fie audiat ca martor, dându-i explicații concrete în legătură cu ce anume trebuie să declare.
Din datele existente până în prezent în dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul, anterior suspiciunii și presupunerii rezonabile că ar fi comis infracțiunea de evaziune fiscală pentru care este acuzat, a avut o comportare bună, neposedând antecedente penale. Aceste aspecte, nu sunt însă suficiente pentru a ajunge la concluzia că acordarea beneficiului liberării și sub control judiciar ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal și protejarea valorilor specifice
noțiunii de ordine publică. Dată fiind natura infracțiunilor presupus a fi comise de către inculpat, împrejurările în care acestea ar fi fost săvârșite, a rezultat că până la acest moment în care se examinează cererea sa, nu sunt suficiente elemente cu caracter probator, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpatului măsura arestării preventive. În plus, în speță, în această fază a procesului penal, urmează să se administreze și alte probe, audieri de martori, precum și probe științifice. Mai mult, măsura arestării fiind luată doar la data de 7 august 2012, nu este oportună pentru buna derulare a anchetei penale, lăsarea în libertate a inculpatului, existând pericolul de a periclita aflarea adevărului, prin influențarea martorilor care ar urma să mai fie audiați de către instanța de judecată.
De asemenea, prin prisma jurisprudenței CEDO, inculpatul având vârsta de 43 de ani, există riscul să părăsească nejustificat teritoriul României și să nu se prezinte la proces, de asemenea așa cum am arătat liber fiind, să încerce să împiedice în acest moment derularea judecății, să comită alte infracțiuni de același gen, ori să tulbure ordinea publică.
Atunci când o persoană este liberată provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică. Ori, în cazul reținerii unor indicii temeinice de săvârșire a unor presupuse fapte penale, nu se poate susține că nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relațiilor interumane și asupra stării de siguranță, securitate, de liniște și de respect al drepturilor cetățenilor. Într-o asemenea situație, societatea este interesată ca procesul penal să se desfășoare în condițiile în care să fie asigurată aflarea adevărului.
În raport cu aceste considerente, cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, apare ca nefondată la acest moment procesual, urmând a fi respinsă.
Așa fiind, recursul se va respinge ca nefondat, în baza art. 38515pct. 1 lit b Cod procedură penală.
Văzând dispozițiile art 192 alin 2 Cod procedură penală recurentul va plăti statului cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D. SS S.
împotriva încheierii penale f. nr. din 1 octombrie 2013 a Tribunalului C. .
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 octombrie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
DP | S. | S. | , V. G. |
GREFIER
DS
Red. D.P./M.N.
3 ex./_
Jud.fond.-A. I.
| ← Încheierea penală nr. 57/2013. Cerere de liberare provizorie... | Decizia penală nr. 264/2013. Cerere de liberare provizorie sub... → |
|---|
