Decizia penală nr. 66/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a5 R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL
DECIZIA PENALĂ NR. 66
Ședința publică de la 5 august 2013 Completul compus din:
Președinte: M. S., judecător
: K. M., președinte tribunal
: H. I., judecător
: B. M., grefier
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de Stana Pompilia, procuror.
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul recurent P. S. C. , în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, contra încheierii din_ a Judecătoriei
Z., pronunțată în dosar penal nr._, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent P. S. C., în stare de arest, asistat de apărător ales av. Crihan Tudor (delegație f.12).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Întrebat fiind, inculpatul P. S. C. arată că își menține recursul declarat în cauză.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului recurent P. S. C., av. Crihan Tudor, solicită admiterea recursului formulat de inculpat, casarea hotărârii instanței de fond și punerea în libertate a inculpatului. Arată că în mod eronat instanța de fond a apreciat ca o chestiune fundamentală care a dus la respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar faptul că inculpatul ar fi încercat să părăsească locul accidentului și țara. Consideră că părăsirea locului accidentului și părăsirea țării nu a fost o chestiune elaborată de inculpat ci doar reacția unui om extrem de șocat de faptele pe care le-a săvârșit. Apreciază că prin instituirea controlului judiciar instanța ar asigura imposibilitatea inculpatului de a sustrage de la judecarea cauzei. Solicită instanței a avea în vedere că inculpatul a colaborat în totalitate cu organele de cercetare penală, a recunoscut și regretat faptele săvârșite, are în întreținere un copil minor de 2 ani. Consideră că buna desfășurare a procesului penal, în această fază, se poate face și cu inculpatul în stare de libertate.
R. a parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpatul recurent P. S. C., ca nefondat, apreciind încheierea instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Consideră cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat ca fiind neîntemeiată.
Inculpatul recurent P. S. C., având cuvântul, solicită admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Solicită judecarea sa în stare de libertate pentru a putea petrece timpul cu familia sa.
T R I B U N A L U L,
Prin încheierea penală din data de_ a Judecătoriei Z. pronunțată în dosarul nr._, în temeiul art. 1608a alin. 1, 6 C.p.p. s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. S. C., pe motiv nu sunt îndeplinite condițiile de temeinicie pentru ca o asemenea cerere să fie admisă.
Contra acestei soluții a declarat recurs în termen inculpatul, fără motivare iar în ședința de azi, apărătorul din oficiu a solicitat admiterea recursului formulat de inculpat, casarea hotărârii instanței de fond și punerea în libertate a inculpatului pe motiv că părăsirea locului accidentului și părăsirea țării nu a fost o chestiune elaborată de inculpat ci doar reacția unui om extrem de șocat de faptele pe care le - a săvârșit și că acesta a colaborat în totalitate cu organele de cercetare penală, a recunoscut și regretat faptele săvârșite, are în întreținere copil minor de 2 ani. Apreciază că prin instituirea controlului judiciar instanța ar asigura imposibilitatea inculpatului de a sustrage de la judecarea cauzei și că buna desfășurare a procesului penal, în această fază, se poate face și cu inculpatul în stare de libertate.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat, pentru cele ce urmează:
Inculpatul P. S. C. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de art.178 alin.2 Cod penal, art.86 alin.1 O.U.G.nr.195/2002 și art.89 alin.1 O.U.G.nr.195/2002, totul cu aplicarea art.37 lit.b) și art.33 lit.a) Cod penal
În esență s-a reținut că inculpatul P. S. C. în data de_ în jurul orei 23:15 a condus autoturismul marca Mercedes-Benz cu număr de înmatriculare_ pe b-dul M. Viteazu din Z. fără a deține permis de conducere, iar la trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător cu indicator și marcaj transversal, din zona Piața Astralis, nu a acordat prioritate de trecere victimei T. Marinică P. în vârstă de 56 de ani care s-a angajat în traversarea străzii în mod regulamentar, accidentând-o, victima decedând la S. J. S. la data de_ . În urma producerii accidentului inculpatul a părăsit locul accidentului lăsând victima fără a- i acorda primele îngrijiri medicale, fără a o transporta la cel mai apropiat spital și fără a anunța producere evenimentului, ulterior încercând să se sustragă urmăririi penale prin încercarea de a părăsi teritoriul României, fiind însă reținut în data de_ la orele 22:15 în P.T.F. Borș.
Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de_ din dosar nr.1006/P/2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva învinuitului P. S. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, părăsirea locului accidentului, prevăzută de art.89 alin.1 O.U.G.nr.195/2002 și conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.1 O.U.G.nr.195/2002, totul cu aplicarea art.37 lit.b) și art.33 lit.a) Cod penal. Prin ordonanța din_ s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de
poliție și conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de art.178 alin.2 Cod penal, art.86 alin.1 O.U.G.nr.195/2002 și art.89 alin.1 O.U.G.nr.195/2002, totul cu aplicarea art.37 lit.b) și art.33 lit.a) Cod penal.
În cauză s-a emis ordonanță de reținere a inculpatului pentru 24 de ore de la data de_ ora 22.15 până la data de_ ora 22.15, însă prin ordonanța din_ de la ora15:30 s-a infirmat ordonanța de reținere dispunându-se punerea de îndată în libertate a învinuitului. Ulterior inculpatul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 zile, în baza încheierii nr.26/A din data de_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Z., măsura arestării preventive fiind menținută în prezent.
În analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța a reținut că admisibilitatea unei astfel de cereri presupune îndeplinirea anumitor condiții, prevăzute de art. 1602alin. 1 C.p.p. (cu privire la declanșarea procesului penal, să existe un inculpat față de care să fie dispusă măsura arestării, iar infracțiunea pentru care este cercetat, în cazul în care este intenționată, să nu fie sancționată de lege cu o pedeapsă mai mare de 18 ani închisoare).
Totodată se prevăd și condițiile cuprinse în dispozițiile art. 1602alin. 2
C.p.p. din care rezultă că liberarea nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Aceste condiții se verifică succesiv cu ocazia admiterii în principiu a cererii de liberare, cât și cu ocazia analizării pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Instanța, analizând întregul probatoriu existent până la această dată, precum și condițiile enumerate mai sus, în mod corect a apreciat că cererea inculpatului este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar presupune menținerea împrejurărilor legale care au stat la baza arestării preventive a inculpatului, dar în procedura liberării organul judiciar poate aprecia că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.
În sens larg dreptul inculpatului de a fi judecat în libertate chiar și restricționată (habeas corpus) este un drept esențial al său, care poate fi cenzurat numai după o atentă evaluare a împrejurărilor concrete ale cauzei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că în cursul desfășurării procesului penal inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol social grav (cauza Contrada c. Italiei, hotărârea din 14 ianuarie 1997; cauza Dinler c. Turciei, hotărârea din 31 mai 2005), acuzatul să se afle în stare de deținere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cauza Letellier c. Franței, hotărârea din 26 iunie 1991).Instanța de contencios european a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea
procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).
Instanța a reținut deasemenea că, în esență, acordarea liberării provizorii sub control judiciar reprezintă o înlocuire a măsurii privative de libertate, respectiv cea a arestării preventive, cu o măsură neprivativă de libertate, însă păstrând temeiurile care au justificat măsura arestării preventive. Totodată, soluționarea cererii de liberare pe control judiciar implică faptul că rațiunile juridice care au impus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive încă subzistă, de aceea analizarea prezentei cereri nu se va face raportat numai la condițiile formale și substanțiale care impun măsura arestării preventive.
Conform art. 160^2 al. 1 din C.p.p. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
În speță, instanța a reținut că inculpatul P. S. C. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de art.178 alin.2 Cod penal, art.86 alin.1 O.U.G.nr.195/2002 și art.89 alin.1 O.U.G.nr.195/2002, totul cu aplicarea art.37 lit.b) și art.33 lit.a) Cod penal; în cauză condiția privind limita pedepselor fiind îndeplinită.
Cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este admisibilă dacă în cauză există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, inculpatul îndeplinește și aceste condiții de admisibilitate deoarece nu există date din care reiese necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârșească alte asemenea fapte și acesta a optat pentru judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320 ind. 1 C.p.p., astfel încât în cauză nu se va mai efectua cercetarea judecătorească.
În al doilea rând nu se poate face abstracție nici de condițiile referitoare la temeinicia cererii în conformitate cu art.160 indice 8a alin 6 C. proc. penala și care face necesară observarea condițiilor ce se impun a fi întrunite în momentul luării măsurii arestării preventive și menținerii acesteia, ori în cauză există suficiente probe care să formeze bănuiala legitimă a unui observator obiectiv și independent
că au fost comise fapte prevăzute de legea penală, existând presupunerea verosimilă că persoana respectivă - inculpatul - a comis fapte prevăzute de legea penală.
S-a procedat la verificarea cererii sub aspectul condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 160 indice 2 alin. 1 C.p.p., cu privire la formularea acesteia în cadrul unui proces penal declanșat, la persoana care poate fi subiectul unei astfel de cereri, respectiv un inculpat față de care să fie dispusă măsura arestării și cu privire la sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul, în speță este vorba de două infracțiuni intenționate și una din culpă,
respectiv pedeapsa închisorii care să nu fie mai mare de 18 ani. Instanța a reținut că sunt îndeplinite aceste condiții.
În cadrul condițiilor de admisibilitate au fost analizate și dispozițiile art. 160 indice 2 alin. 2 C.p.p., care prevăd cazurile în care liberarea sub control judiciar nu se poate acorda, instanța a constatat că în privința inculpatului nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
La aprecierea temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar instanța a avut în vedere atât aspecte legate de persoana inculpatului, cât și aspecte legate de faptele pentru care este cercetat. Conform deciziei date în Recursul în Interesul Legii nr. 17/2011 instanța de judecată, în cadrul examinării temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Fără a se prejudeca fondul cauzei instanța a reținut că inculpatul P. S. C. în data de_ în jurul orei 23:15 a condus autoturismul marca Mercedes-Benz cu număr de înmatriculare_ pe b-dul M. Viteazu din Z. fără a deține permis de conducere, iar la trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător cu indicator și marcaj transversal, din zona Piața Astralis, nu a acordat prioritate de trecere victimei T. Marinică P. în vârstă de 56 de ani care s- a angajat în traversarea străzii în mod regulamentar, accidentând-o, victima decedând la S. J. S. la data de_ . În urma producerii accidentului inculpatul a părăsit locul accidentului lăsând victima fără a-i acorda primele îngrijiri medicale, fără a o transporta la cel mai apropiat spital și fără a anunța producere evenimentului, ulterior încercând să se sustragă urmăririi penale prin încercarea de a părăsi teritoriul României, fiind însă reținut în data de_ la orele 22:15 în P.T.F. Borș.
Instanța a reținut faptul că inculpatul a fugit inițial de la locul accidentului iar ulterior a încercat să părăsească țara cu scopul de a se sustrage de la urmărire penală și judecată, nefiind plauzibile justificările inculpatului că a procedat astfel din cauza stresului, a influenței unor prieteni și datorită faptului că nu a conștientizat gravitatea faptelor. În condițiile în care inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind cercetat în mai multe dosare penale, finalizate cu condamnări definitive, potrivit fișei de cazier, acesta cunoaște mersul procesului penal, obligațiile pe care le are făptuitorul, inclusiv importanța prezenței sale în fața organelor judiciare pentru stabilirea adevărului în cauză, dar și influența unei atitudini sincere și cooperante asupra angajării răspunderii penale și individualizării pedepsei. În ce privește apărarea inculpatului că ar fi fugit stăpânit de starea de șoc în care se afla, o asemenea apărare poate fi reținută ca verosimilă doar în ce privește plecarea imediată producerii accidentului, dar nu și ulterior, când din modul de acțiune și discuțiile purtate la telefon rezultă clar că nu acționează în virtutea stării de șoc în care se află, ci cu scopul precis de a nu fi găsit și a nu-i fi angajată răspunderea penală, fiind preocupat de acest aspect, de ancheta poliției și de posibilitatea de a fi ascuns adevărul în cauză.
Recunoașterea faptelor de către inculpat și optarea pentru judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320 ind. 1 C.p.p., după cunoașterea probatoriului administrat în cauză nu poate fi reținută ca o garanție a prezentării acestuia la proces și a faptului că a renunțat la ideea inițială de a se sustrage de la răspundere penală. Ba chiar mai mult în aceste condiții, cunoscând antecedența sa penală și gravitatea crescută a faptelor, inculpatul prefigurând posibilitatea aplicării unei pedepse cu executare, este și mai crescut riscul ca acesta să își pună în aplicare intenția inițială de a se sustrage de la judecată sau de la executarea pedepsei.
Prin urmare, raportat la persoana inculpatului, instanța a reținut perseverența infracțională extrem de crescută a acestuia, faptul că pedepsele aplicate și perioada executată în regim de detenție nu au avut nici un rol de reeducare a acestuia și nu au fost măcar un avertisment pentru inculpat. Faptul că a fost condamnat anterior și eliberat din executarea pedepsei închisorii, cu doar un an în urmă, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, nu l-a împiedicat pe inculpat să se urce la volanul autoturismului și să îl conducă deși nu deținea permis de conducere. O asemenea conduită recurentă a inculpatului creează convingerea că inculpatul are o totală lipsă de respect față de ordinea de drept și valorile sociale, fiindu-i total indiferent posibilitatea că poate să genereze oricând o stare de pericol pentru viața persoanelor participantei la traficul rutier.
Pornind de la aspectele reliefate anterior, prima instanță a apreciat just că există riscul sustragerii inculpatului de la judecată, împrejurare de natură a împiedica buna desfășurare a procesului penal,
Lăsarea în libertate a inculpatului menționat anterior ar reprezenta și o evidentă încurajare în săvârșirea unor fapte similare de către acesta, iar o astfel de măsură a organelor judiciare, similară tolerării unor fenomene antisociale, este de natură a știrbi autoritatea organelor judiciare și de a atrage, mai ales la nivelul percepției comunități, un sentiment de insecuritate.
Au fost expuse succint aspectele legate de starea de fapt conturată până la acest moment al cercetărilor, deoarece la analizarea temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar nu se poate face abstracție de natura faptelor pentru care este cercetat inculpatul, din perspectiva gravității acesteia și a rezonanței sociale . Instanța a apreciat deasemenea că faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt de o gravitate ridicată, iar urmările acestora sunt de necontestat. Toate aspectele menționate anterior cu privire la natura faptelor care se presupune că au fost săvârșite de inculpat și la comportamentul acestuia ulterior săvârșirii lor, justifică concluzia că se impune cercetarea sa în stare de arest, o eventuală admitere a cererii de liberare sub control judiciar neputând fi întemeiată exclusiv pe aspectele pozitive care caracterizează persoana inculpatului, de genul situația familială, dorința sa de a repara prejudiciul cauzat părților civile.
Analiza si verificarea condițiilor prevăzute de articolul 160 indice l Cod de procedură penală, nu echivalează cu o nouă soluționare a propunerii de arestare preventivă. În afara condițiilor de fond prevăzute de art. 160 indice 2, alineatele 1 și 2, Cod de procedură penală, instanța a verificat problematica subzistenței temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, or, acestea se mențin și în prezent.
Instanța a reținut ca pericolul social concret al inculpatului trebuie analizat în această procedură, în caz contrar orice inculpat urmând a fi liberat automat în momentul în care s-ar face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 160 indice 2, alin. 1 și 2, Cod de procedură penală, instanța nemaiavând vreun drept de apreciere asupra consecințelor pe care le-ar avea lăsarea inculpatului în libertate pentru ordinea publică; o astfel de situație este una inacceptabilă, inculpatul având doar o vocație de a fi liberat provizoriu sub control judiciar, îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 160 indice 2 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală neputând duce automat la punerea sa în libertate.
Raportat la gravitatea faptelor pentru care este cercetat inculpatul, modalitatea concretă de comitere a acestora, inclusiv comportamentul avut ulterior săvârșirii faptelor, urmările grave produse -decesul victimei T. Marinică P., sentimentul de insecuritate creat în rândul membrilor comunității, instanța a considerat că cererea inculpatului este neîntemeiată.
Instanța a apreciat că nu sunt încălcate dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la durata rezonabilă a detenției preventive, având în vedere că măsura arestării preventive a fost luată în data de_ și menținută succesiv, iar până la acest moment procesual s-a urmărit crearea cadrului legal de desfășurare a procesului penal cu luarea în considerare a intereselor părților civile, interese care trebuie deopotrivă a fi protejate în egală măsură cu drepturile inculpatului. Astfel nu se poate aprecia că detenția provizorie dispusă în privința inculpatului s-a prelungit nejustificat dincolo de limite rezonabile, pentru a se impune admiterea cererii și cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Față de situația familială pe care inculpatul a relevat-o, instanța a reținut că privarea sa de libertate are o influență negativă atât asupra situației materiale a familiei, cât și asupra celei afective, însă aceste împrejurări existau încă înainte de data săvârșirii faptelor pentru care este cercetat și înainte de începerea procesului penal, iar inculpatul trebuia să le aibă în vedere încă de la început.
În ceea ce privește argumentele reliefate în cererea de liberare sub control judiciar privitoare la faptul că urmărirea penală este aproape finalizată instanța nu le-a avut în vedere deoarece potrivit art. 262 C.p.p. urmărirea penală s-a finalizat, instanța fiind învestită în mod legal potrivit încheierii de la fila 327 cu judecarea prezentei cauze.
De asemenea au fost înlăturate în baza art. 317 C.p.p. și argumentele referitoare la faptul că instanța nu a motivat convingător perioada în care inculpatul s-a aflat în detenție preventivă, aceste aspecte ținând de legalitate măsurii, fapt ce nu face obiectul prezentei cauze și mai mult instanța de control judiciar s-a pronunțat cu privire la legalitatea acestei măsuri.
Prin urmare în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de temeinicie pentru ca o asemenea cerere să fie admisă, astfel că, în temeiul art.160 indice 8a alin. 1, 6 C. proc. penala, instanța a respins în mod judicios cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de catre inculpatul P. S. C., ca neîntemeiată, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, astfel că, tribunalul în baza art.38585 pct.2 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. S. C., împotriva încheierii penale din data de_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._ .
Totodată, în baza art.192 alin.(2) Cod procedurp penală va fi obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. S. C., împotriva încheierii penale din data de_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._ .
Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5 august 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | |||
M. S. | K. M. | H. | I. | B. | M. |
Red.MS/_
Dact.BM/_ Ex.3
Jud., fond/B. T. G.
← Sentința penală nr. 76/2013. Cerere de liberare provizorie sub... | Încheierea penală nr. 57/2013. Cerere de liberare provizorie... → |
---|