Decizia penală nr. 1556/2013. Furt calificat

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1556/R/2013

Ședința publică din 20 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: DP, judecător JUDECĂTORI: SS

V. G.

GREFIER: DS

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. A. împotriva sentinței penale nr.105 din 07 iunie 2013 a Judecătoriei H., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. si ped. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit.a si i Cod penal (comisă in dauna părții vătămate V. E. ) si pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. si ped. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit.a si i Cod penal) comisă in dauna părții vătămate R. A. M. ) cu aplicarea art. 33 lit.a si art.37 lit.a Cod penal .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul din oficiu al inculpatului, av.C. M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul și părțile vătămate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere că acesta a recunoscut comiterea faptei, prevalându-se de disp.art.320/1 C.pr.pen., este reintegrat în societate și are un copil minor în întreținere. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

C U R T E A

Asupra recursului penal de față:

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prin sentința penală nr.105 din 07 iunie 2013 a Judecătoriei H., s-a dispus în baza art. 208 alin 1- 209 alin. 1lit. a și i C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen și art. 3201C.pr.pen. condamnarea inculpatului M. A. R. - fiul lui Savu și G., născut la data de_ în B., posesor al C.I. seria RT nr. 5., eliberată de SPCEP S 6, CNP 1., studii 10 clase, recidivist, domiciliat în B., S. Aleea C. cu F., nr. 5, bl. M 48, sc. 1, ap. 19, sector 6 B., aflat în stare de deținere la Penitenciarul Bistrița, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate V. E. .

În baza art. 208 alin 1- 209 alin. 1lit. a și i C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen și art. 3201C.pr.pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate R. A. M. .

În baza art. 33 lit. a C.pen. rap. la art. 34 lit. b C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C.Pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.

64 lit. a teza a II- a C.Pen.

În baza art. 208 alin 1- 209 alin. 1lit. a și i C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen și art. 3201C.pr.pen. a fost condamnat inculpatul R. I. M. - fiul lui T. și M., născut la data de_ în B., posesor al C.I. seria DP nr. 0., eliberată de SPCEP S 4, CNP 1., studii medii, recidivist, domiciliat în B., S. Voila, nr. 2, ap. 47, sector 4 B., aflat în stare de deținere la Penitenciarul Bistrița, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate V. E. .

În baza art. 208 alin 1- 209 alin. 1lit. a și i C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen și art. 3201C.pr.pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate R. A. M. .

În baza art. 33 lit. a C.pen. rap. la art. 34 lit. b C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C.Pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.

64 lit. a teza a II- a C.Pen.

În baza art. 26 Cod penal, rap. la art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i Cod penal a fost condamnat inculpatul R. M. N. - fiul lui M. și I., născut la data de_ în B., posesor al C.I. seria RD nr. 5., eliberată de SPCEP S 6, CNP 1., studii medii, domiciliat în B., str. V. Mihăilescu, nr. 19, bl. 62, sc B, ap. 65, sector 6 B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în dauna părții vătămate V. E. .

În baza art. 26 Cod penal, rap. la art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în dauna părții vătămate R. A. M. .

În baza art. 33 lit. a C.pen. rap. la art. 34 lit. b C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt în concurs real cu infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin SP 847/_ în dos._ al Judecătoriei Brăila, def. prin DP 4/_ a Curții de Apel Galați.

În baza art. 36 C.pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în prezenta cauză cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin SP 847/_ în dos._ al Judecătoriei Brăila, def. prin DP 4/_ a Curții de Apel Galați, aplicând în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C.Pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.

64 lit. a teza a II- a C.Pen.

În baza art. 88 C.pen. s-a dedus arestul din perioada_ -_, constatându-se că pedeapsa a fost executată în întregime, astfel că mandatul emis în baza prezentei hotărâri va fi inactiv.

În baza art. 14 și art.346 C.pr.pen. rap. la art. 1357 și următoarele din Noul Cod Civil, au fost obligați inculpații, în solidar la plata sumei de 1980 euro, 1900 lei și 2500 forinți în favoarea părții civile V. E., dom. în H.

, S. R., nr. 42-48, ap. 28 jud. Cluj, cu titlu de despăgubiri civile

precum și la plata sumei de 2000 lei în favoarea părții civile R. A. M.

, dom. în H., str. R., nr. 42-48, ap. 44, jud. Cluj, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 191, al. 1 și 2 C.Pr.Pen. a fost obligat inculpatul M. A.

R. la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei onorariu apărător din oficiu av. Goga C. Florentina va fi avansat din fondurile M. ui Justiției în contul Baroului Cluj conform delegației nr. 5 din_, inculpatul R. I. M. la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei onorariu cuvenit apărătorului din oficiu av. Lotica M. va fi avansat din fondurile M. ui Justiției în contul Baroului Cluj conform delegației din_, iar inculpatul R. M. N. la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei onorariu cuvenit apărătorului din oficiu av. Feier M. va fi avansat din fondurile M. ui Justiției în contul Baroului Cluj conform delegației din_ .

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Huedin a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin 785/P/2008 inculpații M. A. - R., R. I. -M. și R. M. - N. au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i Cod penal; cu aplic. art. 33 lit. a și art. 37 lit.a Cod penal, pentru primii doi inculpați, iar cel de- al treilea pentru complicitate la două infracțiuni de furt calificat, prev. și ped. de art. 26 Cod penal, rap. la art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i Cod penal; cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal

Inculpații M. A. - R. și R. I. -M. au recunoscut săvârșirea faptelor în faza de urmărire penală, iar în fața instanței au arătat personal și prin apărător că își mențin declarațiile din faza de urmărire penală, nu doresc administrarea de probe noi și doresc aplicarea art. 320/1 C.Pr.Pen.

Inculpatul R. M. - N. nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus înscris autentic cu privire la aplicarea dispoz. art. 320/1 C.pen., astfel că instanța a procedat la administrarea de probe cu privire la fapta reținută în sarcina acestui inculpat, fiind audiați în acest sens inculpații M.

A. - R. și R. I. -M. la termenul din data de_, f. 54-55.

În fapt, s-a reținut că la data de_, organele de poliție au fost sesizate de partea vătămată V. E. că în data respectivă, persoane necunoscute au pătruns prin ruperea butucului de la ușa de acces, în apartamentul său situat în H., str. R., nr. 42-48, ap. 29, din interior sustrăgând suma de 1980 euro, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin cu nr. 785/P/2008.

La data de_, organele de poliție au fost sesizate de numita Cora E.

, că în perioada 07-_, persoane necunoscute au pătruns prin ruperea butucului de la ușa de acces, în apartamentul nepoatei sale R. A. M.

, situat în H., str. R., nr. 42-48, ap. 44, din interior sustrăgând mai multe bunuri, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin cu nr. 821/P/2008.

Cu ocazia cercetării efectuate la fața locului, organele de poliție au ridicat butucul yalei de la ușa de acces în imobil, care prezenta urme de forțare.

La începutul lunii decembrie 2008, învinuiții M. A. R., R. I.

M. și R. M. N. au fost arestați preventiv de IPJ Brăila pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat din locuințe de pe raza municipiului Brăila.

In baza unei autorizații de percheziție emisă de Judecătoria Brăila, organele de poliție au procedat, la data de_, la efectuarea unor percheziții domiciliare la locuințele învinuiților M. A. R. și R. I. M.

, ocazie cu care au fost ridicate anumite obiecte, printre care a fost ridicată și o cheie reglabilă de la locuința învinuitului R. I. M. .

Având în vedere adresa cu nr. 16206 din_ a Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, prin care se aducea la cunoștință că cei trei învinuiți au fost arestați și s-au comunicat bunurile găsite la locuința acestora, printre care și acea cheie reglabilă, organele de poliție din cadrul Poliției Orașului H. au înaintat S. ui Criminalistic din cadrul IPJ Cluj butucul yalei ridicat la data de_ cu ocazia cercetării la fața locului în cauza înregistrată sub nr. 821/P/2008.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2. din_, întocmit de specialiști din cadrul S. ui Criminalistic al IPJ Cluj, rezultă următoarele :"Urmele de forțare create asupra butucului yalei ușii de acces în locuință, ridicat cu ocazia cercetării locului faptei efectuată în cazul privind furtul prin ruperea butucului comis în perioada 07 -_ din locuința situată în H., P-ța R., nr.42-48, apt.44, jud. Cluj, proprietar fiind R. A. M., au fost create cu instrumentul marcat cu cifra "3"; în cuprinsul lucrării și care a fost ridicat cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de_ la locuința învinuitului R. I. M. .

Față de aceste aspecte, s-a procedat la audierea celor trei învinuiți în legătură cu aspectele constatate, au recunoscut comiterea faptei, precizând că în acea perioadă s-au deplasat cu autoturismul proprietatea învinuitului

R. M. N. pe raza orașului H., au oprit într-o parcare a unui bloc, iar învinuiții M. A. R. și R. I. M. s-au deplasat în scara blocului și cu ajutorul acelei chei reglabile au rupt butucul yalei de la apartamentul cu nr. 44 situat în P-ța R., nr.42-48, proprietatea părții vătămate R.

A. M., timp în care învinuitul R. M. N. a rămas în parcarea blocului. Din interiorul apartamentului învinuiții M. A. R. și R. I.

M. au sustras un televizor LCD marca Samsung și mai multe obiecte de îmbrăcăminte.

Partea vătămată R. A. M. a declarat că i-au fost sustrase un televizor LCD marca Samsung, o cuvertură, o sacoșă de rafie cu tricouri, pantaloni scurți și o pereche de cizme, evaluând prejudiciul la suma de

2.000 lei.

Cu ocazia audierii, cei trei învinuiți au recunoscut modul lor de participare la comiterea faptei, precizând că televizorul LCD marca Samsung a fost vândut unei persoane necunoscute, iar banii rezultați i-au împărțit în mod egal între ei.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cei trei învinuiți sunt și autorii furtului comis în data de_ din locuința părții vătămate V. E. din același bloc de locuințe situat în H., P-ța R., nr.42-48, apt.29, jud. Cluj, de unde au sustras conform declarației părții vătămate din data de

_, suma de 1.980 euro, 1.900 lei și 2.500 de forinți.

Fiind audiați și în legătură cu săvârșirea acestei infracțiuni, învinuiții

M. A. R. și R. I. M. au recunoscut că au pătruns prin efracție în apartamentul părții vătămate V. E., procedând la fel ca în cazul

locuinței aparținând părții vătămate R. A. M., respectiv, s-au deplasat la ușa locuinței, au rupt butucul yalei ușii de acces, au pătruns în

locuință răvășind lucrurile din interior, au luat suma de bani, după care au părăsit apartamentul, timp în care învinuitul R. M. N. a rămas lângă autoturism, în parcarea blocului.

În drept, fapta inculpatului M. A. R. care în data de_, împreună cu inculpatul R. I. M. au pătruns prin ruperea butucului yalei de la ușa de acces în imobilul părții vătămate V. E., situat în H.

, str. R., nr. 42-48, ap. 29, din interior sustrăgând suma de 1.980 euro, 1.900 lei și 2.500 de forinți, întrunește elementele constitutive a infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i Cod penal pentru care instanța i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Fapta inculpatului M. A. R. care în perioada 07-_, împreună cu inculpatul R. I. M. au pătruns prin ruperea butucului yalei de la ușa de acces în imobilul părții vătămate R. A. M., situat în H., str. R., nr. 42-48, ap. 44, din interior sustrăgând un televizor LCD marca Samsung, o cuvertură, o sacoșă de rafie cu tricouri, pantaloni scurți și o pereche de cizme, cauzând un prejudiciu în suma de 2.000 lei, întrunește elementele constitutive a infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i Cod penal pentru care instanța i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare.

La individualizarea și dozarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere atitudinea sinceră a inculpatului în fața instanței, antecedentele penale ale acestuia precum și celelalte prevederi ale art. 72 C.pen.

De asemenea instanța a făcut aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.Pr.Pen., text introdus prin Legea 202/2010, care prevede că instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Or, inculpatul beneficiază de această prevedere legală întrucât până la începerea cercetării judecătorești, a declarat personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În baza art. 33 lit. a C.pen. rap. la art. 34 lit. b C.pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C.Pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.

64 lit. a teza a II- a C.Pen.

Fapta inculpatului R. I. M. care în data de_, împreună cu inculpatul M. A. R. au pătruns prin ruperea butucului yalei de la ușa de acces în imobilul părții vătămate V. E., situat în H., str. R.

, nr. 42-48, ap. 29, din interior sustrăgând suma de 1.980 euro, 1.900 lei și

2.500 de forinți, întrunește elementele constitutive a infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i Cod penal pentru care instanța i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Fapta inculpatului R. I. M. care în perioada 07-_, împreună cu inculpatul M. A. R. au pătruns prin ruperea butucului yalei de la ușa de acces în imobilul părții vătămate R. A. M., situat în H., str.

R., nr. 42-48, ap. 44, din interior sustrăgând un televizor LCD marca Samsung, o cuvertură, o sacoșă de rafie cu tricouri, pantaloni scurți și o pereche de cizme, cauzând un prejudiciu în suma de 2.000 lei, întrunește elementele constitutive a infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i Cod penal pentru care instanța i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare.

La individualizarea și dozarea pedepsei instanța a avut în vedere atitudinea sinceră a inculpatului în fața instanței, antecedentele penale ale acestuia precum și celelalte prevederi ale art. 72 C.pen.

De asemenea instanța a făcut aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.Pr.Pen., text introdus prin Legea 202/2010, care prevede că instanța va pronunța

condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Or, inculpatul beneficiază de această prevedere legală întrucât până la începerea cercetării judecătorești, a declarat personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În baza art. 33 lit. a C.pen. rap. la art. 34 lit. b C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C.Pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.

64 lit. a teza a II- a C.Pen.

Fapta inculpatului R. M. N. , care în data de_, în urma unei înțelegeri anterioare, i-a transportat cu autoturismul său pe raza orașului H., pe inculpații M. A. R. și R. I. M., care au pătruns prin ruperea butucului yalei de la ușa de acces în imobilul părții vătămate V. E., situat în H., str. R., nr. 42-48, ap. 29, din interior sustrăgând suma de 1.980 euro, 1.900 lei și 2.500 de forinți, bani pe care i-au împărțit cei trei inculpați, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 26 Cod penal, rap. la art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a și i Cod penal pentru care instanța i-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare.

La individualizarea și dozarea pedepsei instanța a avut în vedere gradul de contribuție la săvârșirea faptei, antecedentele penale ale acestuia precum și celelalte prevederi ale art. 72 C.pen.

Fapta inculpatului R. M. N. care în perioada 07-_, în urma unei înțelegeri anterioare, i-a transportat cu autoturismul său pe raza orașului H., pe învinuiții M. A. R. și R. I. M., care au pătruns prin ruperea butucului yalei de la ușa de acces în imobilul situat în H., str. R., nr. 42-48, ap. 44, din interior sustrăgând mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu în suma de 2.000 lei, banii obținuți din vânzarea bunurilor împărțindu-i cei trei învinuiți, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 26 Cod penal, rap. la art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a și i Cod penal pentru care instanța i-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare.

La individualizarea și dozarea pedepsei instanța a avut în vedere gradul de contribuție la săvârșirea faptei, antecedentele penale ale acestuia precum și celelalte prevederi ale art. 72 C.pen.

În baza art. 33 lit. a C.pen. rap. la art. 34 lit. b C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Analizând fișa de cazier judiciar f.14, instanța a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt în concurs real cu infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin SP 847/_ în dos._ al Judecătoriei Brăila, def. prin DP 4/_ a Curții de Apel Galați.

În baza art. 36 C.pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în prezenta cauză cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin SP 847/_ în dos._ al Judecătoriei Brăila, def. prin DP 4/_ a Curții de Apel Galați, aplicând în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C.Pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.

64 lit. a teza a II- a C.Pen.

Din adresa emisă de Penitenciarul Gherla, rezultă că inculpatul a fost pus în libertate condiționat la data de_ .

În baza art. 88 C.pen. s-a dedus arestul din perioada_ - _

, constatându-se că pedeapsa a fost executată în întregime, astfel că mandatul emis în baza prezentei hotărâri va fi inactiv.

În ceea ce privește latura civilă, partea vătămată V. E. a declarat că prejudiciul creat este de 1.980 euro, 1.900 lei și 2.500 de forinți, arătând că se constituie parte civilă în cauză. (f. 47 dos up), iar partea vătămată R. A. M. a declarat că prejudiciul creat este în sumă de

2.000 lei, arătând că se constituie parte civilă în cauză.(f. 92 dos up).

În baza art. 14 și art.346 C.pr.pen. rap. la art. 1357 și următoarele din Noul Cod civil, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și a obligat inculpații, în solidar la plata sumei de 1980 euro, 1900 lei și 2500 forinți în favoarea părții civile V. E., dom. în H., S.

R., nr. 42-48, ap. 28 jud. Cluj, cu titlu de despăgubiri civile precum și la plata sumei de 2000 lei în favoarea părții civile R. A. M., dom. în

H., str. R., nr. 42-48, ap. 44, jud. Cluj, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 191, al. 1 și 2 C.Pr.Pen. l-a obligat pe inculpatul M. A.

R. la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei onorariu apărător din oficiu av. Goga C. Florentina va fi avansat din fondurile M. ui Justiției în contul Baroului Cluj conform delegației nr. 5 din_, pe inculpatul R. I. M. la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei onorariu cuvenit apărătorului din oficiu av. Lotica M. va fi avansat din fondurile M. ui Justiției în contul Baroului Cluj conform delegației din_, iar pe inculpatul R. M. N. la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei onorariu cuvenit apărătorului din oficiu av. Feier M. va fi avansat din fondurile M. ui Justiției în contul Baroului Cluj conform delegației din_ .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul M. A. R.

, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei, având în vedere că a recunoscut comiterea faptei, prevalându-se de disp.art.320/1 C.pr.pen., este reintegrat în societate și are un copil minor în întreținere.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut în mod corect vinovăția inculpatului M. A. R. în ceea ce privesc infracțiunile de furt comise în data de_ și 07-_ împreună cu inculpatul R. I.

M. .

La dozarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art.72 C.pen., precum și atitudinea sinceră a inculpatului, concretizată în reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă ca urmare a reținerii disp.art.320/1 alin.7 C.pr.pen.

Cererea inculpatului prin care solicită reducerea pedepsei nu poate fi onorată, raportat la împrejurările în care a fost comisă fapta, la valoarea prejudiciului cauzat părților vătămate, dar mai ales pentru faptul că instanța de fond a aplicat minimul de pedeapsă pentru fiecare infracțiune de furt, după care contopind cele două pedepse de câte 2 ani închisoare, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea de 2 ani, la care nu a mai adăugat niciun spor.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul

M. A. R. împotriva sentintei penale nr. 105 din 7 iunie 2013 a Judecătoriei H. .

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat C. M. .

Se va dispune obligarea recurentului la plata în favoarea statului a sumei de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. A. R. împotriva sentinței penale nr. 105 din 7 iunie 2013 a Judecătoriei H. .

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat C. M. .

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

DP

S.

S.

V.

G. DS

Jud.fond:P. V. S.S./V.R./_

2 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1556/2013. Furt calificat